Obligaţie de a face. Decizia nr. 1348/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1348/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 5910/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1348/2015
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. C. Ț.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant T. I. cu domiciliul în Orșova, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4361/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Visal Consulting SPRL Dr. Tr. S., ., .,. și intimat . cu sediul în Orșova, . nr. 26, ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul T. I. personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, iar prin serviciul registratură s-au depus concluzii scrise de către apelant T. I., și o precizare de către intimat ..
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul T. I. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței Tribunalului M. ca fiind nelegală și netemeinică, și pronunțarea unei alte hotărâri având în vedere probatoriul efectuat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.4361/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. I. cu domiciliul în Orșova, ., ., . în contradictoriu cu pârâtele . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Visal Consulting SPRL Dr. Tr. S., ., .,. și . cu sediul în Orșova, . nr. 26, ..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul T. I. a fost salariatul pârâtei . perioada 24.10._07, perioadă în care a îndeplinit funcția de ajutor maistru, CTC-ist, reglor și funcționar administrativ respectiv tehnician principal, șef birou în cadrul compartimentului protecția muncii.
Din analiza probatoriului administrat în cauză s-a constatat că . fost o societate cu activitate preponderentă pentru producția d țesătură din bumbac, respectiv pregătirea firelor din bumbac, preparația țesăturii prin bobinare, urzit, țesătura propriu zisă etc., fapt ce reiese din procesele verbale încheiate de conducerea societății și reprezentanții salariaților cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, precum și din ștatele de salarii și listele cu persoanele care au beneficiat de încadrarea în condiții deosebite în care sunt nominalizate meseriile - funcțiile salariaților acestei societăți.
De asemenea, mențiunile referitoare la specificul activității societății sunt relatate și în conținutul raportului de expertiză tehnică de specialitatea protecția muncii, lucrare extrajudiciară depusă de reclamant ce a fost dispusă de instanțele de judecată în spețe ce au avut obiect similar cu cel al cauzei de față, precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Potrivit prevederilor Ordinului 50/1990 încadrarea în grupele I și II de muncă s-a făcut de către conducerile unităților, care împreună cu sindicatele libere din unități, au procedat la nominalizarea persoanelor ce urmau a se încadra în aceste grupe, ținând seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea salariații, respectiv de nivelul noxelor existente, de condițiile nefavorabile de microclimat, de supra solicitarea fizică sau nervoasă, de riscul deosebit de explozie etc.
De asemenea, legiuitorul a prevăzut în acest act normativ ca la nominalizarea persoanelor ce urmau a se încadra în grupele I și II de muncă să se țină seama de timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe, respectiv de cel puțin 50% pentru grupa I de muncă și de cel puțin 70% din programul de muncă pentru grupa a II-a de muncă.
Pentru perioada de timp în care o persoană își desfășura activitatea integral sau parțial din programul de muncă în locurile prevăzute a se încadra în grupele I și II de muncă se stabilea prin decizie a conducerii unității, prin prevederile legale menționate în fișa postului salariatului în care se reglementa atribuțiile ce-i reveneau salariatului în raport cu funcția îndeplinită.
Ordinului 50/1990 a avut aplicabilitate până în anul 2001 când prin HG nr. 261/22.02.2001 au fost stabilite criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, operațiuni ce au fost prevăzute în sarcina angajatorului.
Așa cum s-a arătat reclamantul a desfășurat activitate în meseria de ajutor maistru în perioada 24.10._75 și 01.09._80, conform mențiunilor din carnetul de muncă, iar pentru perioadele 10.12._76 a îndeplinit funcția de primitor distribuitor, 23.06._79 a îndeplinit funcția de CTC-ist, în 02.03._79 funcția de reglor iar începând cu data de 03.01.1990 până la data de 10.10.2007 a îndeplinit funcția de tehnician și șef birou în cadrul serviciului administrativ cu atribuții în protecția muncii.
Conform susținerilor pârâtei prin lichidator în cadrul societății a fost acordată grupa a II-a de muncă personalului care a îndeplinit funcția de ajutor maistru, pentru activitatea desfășurată în secțiile societății respectiv secția țesătorie, grupe de care însă reclamantul nu a beneficiat întrucât activitatea desfășurată de acesta în această funcție respectiv de doar 2 luni și 10 zile în anul 1975 și 1 lună în anul 1980 nu s-a încadrat în procentul de cel puțin 70% din programul de muncă în locurile stabilite de conducerea societății ca încadrabile în grupa a II-a.
Trebuie menționat că anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiții deosebite, potrivit Ordinului 50/1990, s-a stabilit prin totalizarea până la obținerea unui an complet de muncă a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrau în grupele I și II de muncă.
Coroborând aceste prevederi legale cu perioada desfășurată de reclamant în meseria de ajutor maistru se constată că acesta nu a îndeplinit condițiile de acordare a grupei a II-a de muncă, neefectuând procentul de minim 70% din programul de muncă.
Referitor la perioadele în care acesta a desfășurat activitate în funcțiile de distribuitor și tehnician în cadrul serviciului administrativ cu probleme de protecția muncii se constată că potrivit atribuțiilor din fișa postului ce a fost întocmită de către conducerea societății și însușită de către reclamant activitatea desfășurată de acesta a constat în: urmărirea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor stabilite de organele superioare cu privire la protecția muncii, de a asista după caz la verificarea cunoștințelor de protecția muncii muncitorilor, de a verifica prin sondaj în secții sau ateliere a modului de aplicare și respectare a normelor de protecția muncii, a utilizării dispozitivelor de protecția muncii, de urmărire pe teren a aplicării și respectării normelor de protecția muncii în secțiile productive, de întocmire a planului de măsuri pentru protecția muncii etc.
Tot în cuprinsul fișei postului a fost stabilit programul de lucru al reclamantului ce urma a se desfășura în secțiile societății, respectiv între orele 7,30 și 9,00, în sensul că, în acest palier orar acesta verifica modul de aplicare și de respectare a normelor de protecția muncii și a instrucțiunilor de exploatare a utilajelor, iar pentru restului programului de lucru zilnic reclamantul își desfășura activitatea atât în interiorul cât și în exteriorul unității prin verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor stabilite de conducere, de comisia tehnică și de organele superioare de control.
Astfel, analizând toate aceste aspecte s-a constatat că reclamantul nu a desfășurat activitate în procent de cel puțin 70% din programul normal de muncă în locurile de muncă ce au fost încadrate în condițiile grupei a II-a de muncă, respectiv secția țesătorie, secția preparație, secții în care s-au constatat existența noxelor peste limita admisă fapt ce a condus, acordarea, de către conducerea societății, salariaților din aceste secții de sporuri pentru condițiile grele de muncă, sporuri pentru condițiile nocive de muncă, conform anexelor din CCM - urile încheiate la nivelul unității, fiind totodată nominalizate categoriile de salariați ce urmau a beneficia de aceste sporuri.
Comparând enumerările din aceste anexe la CCM cu înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului se constată că acesta nu a beneficiat de sporuri pentru condiții deosebite sau nocive, ci doar de spor de vechime, situație de fapt ce duce la concluzia că în perioada_01 acesta nu a desfășurat activitate în condițiile grupei a II-a de muncă.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind obligarea pârâtei de a-i acorda condiții deosebite de muncă pentru perioada 01.04._07 instanța a constatat-o neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În anul 2001 urmare a intrării în vigoare a legii 19/2001, a fost reconsiderată de către legiuitor problema acordării grupelor de muncă, astfel că prin HG 261/2001 și a normelor de aplicare a fost elaborată o nouă metodologie pentru stabilirea categoriilor de personal care se pot încadra în condiții deosebite de muncă conform legii.
Potrivit prevederilor HG 261/2001 locurile de muncă se puteau încadra în condiții deosebite de muncă dacă îndeplineau cumulativ anumite criterii stabilite și anume existența noxelor la locul de muncă, existența consecințelor directe a acestor noxe asupra stării de sănătatea lucrătorilor.
Pentru eliminarea diverselor ambiguități ce puteau apărea, verificare respectării criteriilor trebuia să se facă în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul MMPS nr. 352/2001, necesar pentru identificarea locurilor de muncă susceptibile a fi încadrate în condiții deosebite prin expertizare tehnică, confirmarea oficială din partea DSP a bolilor profesionale înregistrate la aceste locuri de muncă în ultimi 15 ani, determinări toxicologice efectuate de către laboratoare abilitate a le efectua, întocmirea unui palan de măsuri tehnice de normalizare a condițiilor de muncă care să conducă la reducerea noxelor sub limitele maxim admise, încadrarea efectivă a locurilor de muncă în condiții deosebite în baza avizului acordat de către ITM etc.
În perioada 2001-2007 în cadrul societății au avut loc încadrări în condiții deosebite de muncă a anumitor locuri și funcții în baza avizelor emise de ITM M..
Analizând aceste avize s-a constatat că locul de muncă precum și funcția deținută de reclamant nu au fost încadrate în condiții deosebite de muncă, sigurele locuri de muncă ce au fost încadrate în condiții deosebite fiind hala țesătorie din cadrul secției țesătorie, mașina de urzit și încleierea din cadrul secției preparație, mașina de tuns și mașina metrat din cadrul secției repansat.
Chiar dacă în aceste avize eliberate de ITM pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se regăsesc și funcțiile de tehnicieni, ingineri, maiștrii, acordarea condițiilor deosebite acestor categorii de personal s-a făcut urmare a faptului că locul de muncă al acestora s-a aflat în secțiile și atelierele ce au fost expertizate și au fost încadrate în aceste condiții.
Simpla mențiune a funcției de tehnician în avizele eliberate de ITM, conform susținerilor reclamantului nu duce la concluzia că acesta trebuie încadrat în condiții deosebite de muncă întrucât, așa cum s-a arătat, salariații ce au desfășurat activitate în cadrul societății în funcția de tehnician au avut locuri de muncă în secțiile și atelierele ce au fost încadrate în condiții deosebite, or serviciul administrativ în care și-a desfășurat reclamantul activitatea, conform probatoriului administrat în cauză nu a îndeplinit condițiile de încadrare în condiții deosebite prevăzute de HG 261/2001.
Referitor la invocarea de către reclamant a puterii de lucru judecat, în sensul că au fost pronunțate hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile prin care s-a acordat condiții deosebite altor salariați, instanța a constatat că această excepție nu operează întrucât, chiar dacă obiectul hotărârilor invocate de reclamant a fost de acordare a grupelor de muncă și a condițiilor deosebite de muncă, situațiile părților din acele cauze nu a fost similare cu cea a reclamantului, în sensul că nu a fost analizată aceeași funcție - meserie și același loc de muncă.
Față de cele arătate mai sus instanța a constatat neîntemeiată acțiunea promovată de reclamant și pe cale de consecință a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că, în fapt, la data de 09. 05.2013, a chemat in judecata pârâta .>, prin lichidatorul judiciar SCPI Visal Consulting SRL, pentru a fi obligata la recunoașterea grupei a II-a de munca, pentru perioada 24.10._01 si condiții osebite, pentru perioada 01.04._07, precum si la eliberarea adeverinței corespunzătoare.
Susține că în motivarea cererii, a arătat ca in perioada 1975-1981, și-a desfășurat activitatea în cadrul societății, in calitate de muncitor, iar ulterior a avut calitatea de tehnician protecția muncii si p.s.i, calitate care a avut ca efect, schimbarea funcției, dar, nu și a locului si condițiilor de muncă.
Arată că acțiunea a fost promovată și în contradictoriu cu alți colegi care au lucrat în aceleași condiții au beneficiat de grupa a-II-a de munca, respectiv condiții deosebite, solicitând în acest sens înlăturarea stării de discriminare, pretenție întemeiată pe dispozițiile art.5 Codul muncii, coroborat cu art.14 din CEDO și art.16 din Constituție, în culpă fiind societatea care nu a stabilit unitar acordarea grupei de muncă-respectiv condiții deosebite, inducând distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
DE asemenea, a învederat faptul că atribuțiile de serviciu sunt prevăzute expres în art.15 (pct.1-33) din HG 1425/2006, privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006-privind securitatea și sănătatea în muncă coroborat cu art. 181 alin. 1-3 din Codul Muncii.
A precizat ca, Ordinul nr.50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții. Anexele nr.1 și 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii, în acest sens dispunând și ICCJ care, prin decizia nr.258/20.09.2004 a stabilit că Ordinului nr.50/1990, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior, o astfel de interpretare impunându-se cu atât mai mult cu cât forma dobândită de Ordinul în discuție, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
De aceea, arată ICCJ, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Totodată, s-a raportat si la hotărâri judecătorești prin care s-a constatat încadrarea și altor activități în grupe de munca decât cele menționate de angajator.
Prin sentința civilă nr.5938 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul M. i s-a respins acțiunea pe motivul ca pârâtele nu au calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, invocând în acest sens, nelegalitatea si netemeinicia sentinței, urmare aprecierii eronate a probelor si interpretarea greșita a legii.
Decizia nr. 1372 din 15 aprilie 2014, Curtea a apreciat apelul ca fiind fondat, anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
La rejudecare, instanța de fond în mod eronat a interpretat probele și anume:
1. Anexa la avizul nr.6/16.01.2002, nu face dovada că (care se regăsește la pag. 22 din dosar) prin care să facă dovada că și funcțiile deținute de către el, au fost avizate de către ITM, ca fiind activități desfășurate in grupa IIde munca, respectiv condiții deosebite, funcții la care societatea le-a recunoscut numai anumitor persoane, ca fiind desfășurate în grupa a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite, în acest sens are depus în copie, carnetul de munca al d-nei Seracovan D., care a ocupat o funcție și similară și anume de tehnician, întocmai ca și subsemnatul, (fila 101-104) la fond)..
Instanța de fond a apreciat în mod nejustificat si fără niciun fundament ca acest aviz este opozabil numai celorlalți angajați care au deținut funcții identice, afirmând ca aceștia și-au desfășurat activitatea in locurile de munca în condiții deosebite, afirmație care este eronată întrucât nu a fost probata, ba mai mult, chiar d-na președinta prin sentința nr.740/25 martie 2008, a obligat societatea sa-1 încadreze pa numitul Mladinescu P., in condiții deosebite pentru funcția de bobinator electric si electrician.
2. C. de pe hotărâri judecătorești, rămase definitive si irevocabile, hotărâri, prin care a invocat, puterea lucrului judecat, in sensul ca, „ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești
3. expertiza judiciara protecția muncii.
4. Atribuțiunile de serviciu prevăzute in art. 15.(pct. 1- 33) din H.G. 1425/2006, depuse la
dosarul cauzei în primul ciclu procesual la fond, coroborat cu prevederile art. 181 alin.1-3 din Codul Muncii, conform căruia: (1) locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților; (2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor,
și substanțelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătății și salariaților; angajatorul răspunde pentru asigurarea condițiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condițiilor de preîntâmpinare a incendiilor, pentru evacuarea salariaților în situații speciale și în caz de pericol iminent.
5. Fișa postului, depusa la dosar de către pârât reiese fără putință de tăgada ca activitatea desfășurată în cadrul societății, se desfășura permanent în secțiile de producție.
Cu toate că fișa postului a fost eronat întocmită, întrucât nu se refera la tot programul de lucru zilnic (8 ore), ci numai la o perioadă de 5,30 ore, instanța pentru a-și justifica soluția, afirmă că activitatea desfășurată de el în secții era între orele 7.30-09, iar restul programului de lucru zilnic își desfășura activitatea atât în interiorul cât și în exteriorul societății.
Solicită să se constate că afirmația instanței este eronată întrucât în fișa postului depusă de către pârâtă, programul de lucru pe ore este altul, fișă pe care o anexează la cererea de apel.
Referitor la controlul in exteriorul societății, precizează ca era de 0,20 minute, întrucât avea de verificat cele 6 (sase) prize de împământare, precizare care a făcut-o și la fond, dar care ulterior a constatat ca nu a fost consemnata în motivarea Sentinței.
De asemenea, instanța, ca să-și justifice soluția, in mod tendențios nu a făcut nici-o referire la atribuțiile de serviciu ale funcției deținute de el, respectiv tehnician cu protecția muncii, atribuții prevăzute de art. 15.(pct. 1- 33) din H.G. 1425/2006 coroborat cu art.181 alin. 1-3 din Codul Muncii, conform căruia Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor și substanțelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătății și securității, din care reiese fără tăgadă, ca activitatea sa era în permanență în secțiile de producție.
Instanța precizează in motivare că ar fi deținut funcția de protecția muncii din anul 1990, fapt care este contrazis de către înscrisul din carnetul de muncă din care reiese fără tăgada, ca aceasta funcție a deținut-o din anul 1980.
6. Referitor la Contractele Colective de Munca depuse la dosarul cauzei, face cunoscut lichidatorului ca aceste contracte au un caracter general si prevăd ca atribuțiile postului sunt prevăzute in fisa postului, anexa la C.I.M.
Conform art.11 din Codul Muncii, clauzele C.I.M., nu pot conține prevederi contrare sau drepturi prin nivelul minim stabilit prin acte normative.
De asemenea, conform prevederilor art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.
7. La primul termen, instanța i-a solicitat si proba testimoniala (cu toate ca afirma ce el a solicitat), solicită să se constate ca in motivare instanța consemnează doar numele martorilor fără sa facă vreo referire la declarațiile lor.
8. Învederează faptul, ca soluția instanței s-a bazat numai pe afirmațiile lichidatorului, afirmații ce se regăsesc în întâmpinare și care în conținutul lor, afirmă că el beneficiază de grupa II-a de munca, întrucât meseriile si funcțiile care beneficiază de aceste prevederi sunt nominalizate la pct.165 din anexa nr.2 a Ordinului 50 din 1990, cu toate că a insistat în instanță să verifice ca anexa nr.2 din Ord.50/1990 are numai 130 de puncte, instanța nu a ținut cont de afirmațiile sale și a luat în considerare numai susținerile lichidatorului, mai mult solicită să se constate că funcțiile și meseriile pe care lichidatorul le invoca în așa-zisul punct, nu se regăsesc nici în avizul nrt.6 emis de ITM și nici în hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțe, printre care și hotărârea pronunțată, hotărâri care se regăsesc și la dosarul cauzei.
Dacă dânsul invoca numai activitățile prevăzute la așa-zisul punct, cum se explică faptul că dânsul împreuna ca administratorul societății eliberau adeverințe privind grupele de munca, cum este cea cu nr. 576/25.06.2009, pentru funcția de bobinator și electrician, precum si adeverința cu nr. nr. 329/10.08.2010, pentru funcția metrator, adeverințe eliberate la sfârșitul procedurii de lichidare.
Totodată, face precizarea ca societatea in care și-a desfășurat activitatea, nu a avut autorizație de funcționare din punct de vedere al securității si sănătății în muncă, din cauza noxelor existente, societatea funcționând pe baza unei autorizații provizorii până in anul 2004.
Solicitarea privind eliberarea adeverinței de către lichidatorului judiciar s-a bazat pe următoarele argumente:
1. Conform dispozițiilor art. 114 alin.2 din Legea nr.85/2006, privind insolvența, în calitatea sa de lichidator judiciar, a SCPI Visal Consulting SRL, devine depozitarul judiciar al bunurilor inventariate si, deci, inclusiv al arhivei, pe care trebuia sa o gestioneze si să o administreze.
2. În conformitate cu prevederile art. 21 din legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996. Creatorii de documente sau, după caz, persoanele juridice succesoare ale acestora sunt obligați să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice certificate, copii și extrase de pe documentele pe care le creează, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art. 13 lit (b), „documentele scrise, cu excepția actelor de stare civilă și a documentelor tehnice, după 30 de ani de la crearea lor, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant".
3. Art.253 pct.(2) din Legea 31/1990, privind societățile comerciale, republicata în M.O.nr. 366/2004, ce stipulează ca lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii;
4. Art. 1.942 din NCPC- privind- Obligațiile si răspunderea lichidatorilor.
5.Totodată a invocat prevederile art.5 Codul muncii, precum și violarea art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) și a Protocolului nr.2 la CEDO, pe motiv de aplicare discriminatorie a legii în cauză.
Aceste susțineri sunt sprijinite si de Hotărârea din 06.12.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza B. împotriva României), prin care a fost constatată încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Prin Hotărârea pronunțata in cauza B. contra României, CEDO a condamnat Statul Român pe motiv ca sistemul judiciar românesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea in cauze identice a unor soluții contradictorii si diametral opuse.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 din NCPC.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. XV din Legea nr. 2/2013.
Legal citată intimata . lichidator judiciar VISAL CONSULTING SPRL Dr.Tr.S. a depus întâmpinare, la data de 26.01.2015 solicitând respingerea apelului.
În apel, apelantul a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel,Curtea constată că apelul este nefondat.
Potrivit art.1 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Art.3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului, fără a se ajunge la ipoteza lansată de apelant potrivit căreia simpla constatare atribuțiilor îndeplinite în fapt de către acesta este de natură a conduce la o încadrare în drept, prin completare la prevederile legislației în materie.
In concluzie, potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
În concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Însă așa cum in mod corect a reținut instanța de fond, niciuna din activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute in anexa II, nici sub aspectul art.1, nici sub aspectul art. 3 din ordin.
Declarația martorilor audiați în cauză la propunerea reclamantului, nu pot justifica concluzia ca în toata perioada reclamantul a desfășurat activitățile încadrabile în grupa a II a de muncă în procent de 100%, din programul normal de lucru zilnic, în condițiile în care martorii fac referiri cu caracter general cu privire la prezența reclamantului în anumite secții, fără a preciza care din activități concrete si specifice prevăzute în Anexa nr. II au fost desfășurate de către reclamant în procent de 100%.
Referitor la forța probantă a expertizei extrajudiciare, va reține Curtea că obiectivele la care expertul a avut de răspuns priveau efectuarea de verificări cu privire la condițiile concrete de muncă, deci cu privire la situația de fapt dedusă judecății în respectiva cauză, nefiind obligatorii concluziile sale în speța dedusă judecății.
Mai mult decât atât, expertului nu îi revine sarcina interpretării sau aplicării unor acte normative, acest ultim rol revenind în mod exclusiv instanței de judecată.
Simpla exercitare a funcției în condiții dificile, grele sau periculoase de munca, nu atrage automat încadrarea în grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in mod expres in Anexa II la Ordin.
În plus, una din condițiile cumulative pentru a se reține încadrarea într-o grupă de muncă este aceea a nominalizării de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
O astfel de condiție nu este îndeplinită în speță și nici nu se justifică de ce ar trebui să fie exclusă de la aplicare dispozițiile legale ce reglementează aceste nominalizări.
În acest context, extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că altminteri s-ar crea o discriminare între reclamant si alți colegi care au obținut hotărâri judecătorești este netemeinica si nelegala, activitățile realizate trebuind sa fie analizate in concret, in raport de specificul raportului de munca in care s-a aflat reclamantul cu respectarea dispozițiilor legale ce guvernează situația juridica dedusa judecații
Decizia nr. 258/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 87/1999 pronunțată de Curtea Constituțională nu au statuat în nici un caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ. Dimpotrivă acestea se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
Cu privire la constatarea condițiilor deosebite de muncă, va reține Curtea că, în raport de dispozițiile art.3 din HG nr.261/22.02.2001, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul unei metodologii stricte și imperative alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiunile specifice, iar ca etapă componentă a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se regăsește și „obținerea avizului ITM în conformitate cu prevederile art.4.”
Art.10 și art.11 din HG nr.261/2001 aduc precizări în sensul că încadrarea tuturor categoriilor de salariați în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de muncă potrivit programului normal de lucru, nominalizarea făcându-se de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii
Prin urmare, prin avizul emis de către ITM trebuie menționate atât locul de muncă, cât și funcțiile care sunt nominalizate în astfel de condiții; ori, locul de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea era la serviciul administrativ, care nu poate fi asimilat cu locurile de muncă din secțiile care erau efectiv încadrate, precum secția țesătorie sau preparație.
În acest context, contrar susținerilor apelantului, nu prezenta relevanță împrejurarea că, în exercitarea atribuțiilor care îi reveneau, se deplasa câteva ore din timpul programului de lucru în secții, inclusiv cele încadrate în condiții deosebite.
De menționat este și că lichidatorul nu are atribuții în procedura de încadrare în grupa de muncă sau condiții deosebite, iar eliberarea de adeverințe se efectuează în condițiile în care sunt evidențe clare în acest sens, care să fie depozitate în arhiva unității, de unde să rezulte o nominalizare expresă a salariatului în grupa de muncă sau în condiții deosebite de muncă.
De asemenea, în mod întemeiat a reținut instanța de fond ca practica judiciara nu constituie izvor de drept și nici nu poate prezenta putere de lucru judecat, instanța fiind chemata sa analizeze modul de aplicare a legii la cazul concret, raportat la condițiile concrete de muncă astfel cum sunt ele dovedite în fiecare cauză în parte.
Puterea de lucru judecat se determină prin constatarea unei triple identități – de părți, obiect și cauză – între spețele deduse judecății, iar reclamantul nu a participat la judecata față de care încearcă să acrediteze ideea că o anumită statuare jurisdicțională ar fi valabilă și în cazul său.
In ceea ce privește invocarea unei pretinse discriminări, Curtea retine ca stabilirea grupelor de munca se face in raport de condițiile, activitățile sau locurile de munca specifice fiecărui salariat, deci condițiilor concrete așa cum rezulta din raporturile de munca ce fac obiectul judecații.
Prin decizia nr. 2/19 01 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis in parte sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta – Secția I civila in dosarul nr._, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) (i) și alin. (3) si a art. 27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata, aprobata prin Legea nr. 48/2002 și a stabilit că, în aplicarea art. 2 raportat la art.1 alin. (2) lit. e) (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicata, aprobata prin Legea nr. 48/2002, punerea in executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.
Chiar dacă decizia se referă în principal la drepturi salariale, soluția vizează în esență chestiunea potrivit căreia nu există discriminare în condițiile în care în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, fără a se putea baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre.
Pe cale de consecință, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi.
În concluzie, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480alin. 1 NCPC, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelant T. I. cu domiciliul în Orșova, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 4361/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Visal Consulting SPRL Dr. Tr. S., ., ., . și intimat . cu sediul în Orșova, . nr. 26, ., ., jud. M..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2015
Președinte, I. M. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.M.C.Ț.
5 ex/AS/08 04 2015
j.f.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1349/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
