Acţiune în constatare. Decizia nr. 1186/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1186/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 519/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1186/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte - D. P.
Judecător - S. P.
Judecător - A. C. S.
Grefier - C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – acțiune în constatare, privind recursul declarat de recurentul S. M. de Urgență "E. B." Bârlad, împotriva sentinței civile nr. 332 din 04.04.2013 pronunțată de Tribunalul V., intimată fiind M. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. E. pentru recurent, lipsă intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al doilea termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, iar prin cererea de recurs nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat C. E. pentru recurent depune la dosar ordinul de deplasare și două chitanțe cu care face dovada cheltuielilor ocazionate cu transportul. Precizează că nu are de formulat cereri prealabile, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. E. pentru recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, având în vedere motivele de recurs existente la dosar. Solicită instanței acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr. 519 la data de 25.01.2013, contestatoarea MIHĂlLĂ T., a chemat în judecata S. M. de Urgență ""E. B.” pentru ca în contradictoriu și pe baza probelor ce se vor administra să pronunțe instanța o hotărâre prin care să se constate nulitatea Dispoziției nr. 621/10.12.2012 emisă de către pârâtă și să oblige pe aceasta la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivare arată că la sfârșitul lunii decembrie 2012 i-a fost adusă la cunoștința Decizia nr. 621 prin care i-au anulate drepturile ce i-au fost acordate prin Decizia nr. 598/21.11.2012.
În luna noiembrie a solicitat pârâtei să o treacă la o noua treaptă de salarizare având în vedere că la data de 01.12.2012 a împlinit 20 de ani de vechime în muncă și specialitate de la momentul angajării și ca urmare a acestui demers, cererea i-a fost aprobată, fiind emisă în acest sens Decizia nr. 598/10.12.2012. Ulterior, după aproximativ doua săptămâni, pârâta, fără a justifica legal, emite Dispoziția nr. 621/10.12.2012 prin care considera că dreptul reclamantei de a trece dintr-o treaptă la alta se naște în data de 01.10.2013.
Apreciază că prin anularea Deciziei nr. 598/21.11.2012, pârâta încalcă dispozițiile OUG 148/2005, aprobată și modificată prin Legea 7/2007, în sensul că nu îi mai acordă dreptul de trece în alta treapta de vechime respectiv de la gradația 4 (de la 15 la 20 de ani) la gradația 5 ( la peste 20 de ani) refuzându-i astfel și creșterea salariului de bază.
Mai apreciază că pârâta a ignorat prevederile art. 18 alin. 7, coroborate cu cele ale art. 24 alin. 1 și urm. din OUG .148/2005, în sensul ca dispozițiile privind reglementarea vechimii, în muncă și specialitate se aplică tuturor persoanele ce s-au aflat în concediu de creșterea si îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani.
Susține că legiuitorul a reglementat prin apariția OUG 148/2005 situația concediilor de creștere și îngrijire copil până la vârsta de 2 ani având în vedere faptul ca Legea 19/2000 nu cuprindea toate aspectele privind protecția mamelor iar prin modificarea și completarea art. 18 din OUG 148/2005, legiuitorul a adus lămuriri modului în care trebuie interpretată perioada cât o persoana se afla în concediu de creștere și îngrijire, în sensul că aceasta perioadă se are în vedere la stabilirea pensiei, la sănătate, la vechimea în specialitate etc. De asemenea, în anul 2007 legiuitorul emite Legea nr. 7 prin care modifică și aprobă OUG 148/2005 în sensul că recunoaște aceleași drepturi și persoanelor aflate în plată până la data de 31.12.2005.
Având în vedere aspectele evocate, consideră că pârâta a fost în eroare atunci când a emis cea de a doua dispoziții, ignorând excepțiile pe care legiuitorul le-a avut m vedere și a stabilit persoanele îndreptățite și perioadele la care se referă drepturile din OUG 148/2005 în forma în care ea se prezentă modificată prin Legea nr. 7/2007
Legal citat, intimatul S. M. de Urgență „E. B.” a formulat întâmpinare la acțiunea formulata de către contestatoarea M. T. solicitând respingerea acesteia.
A invocat excepția tardivității formulării cererii, întrucât decizia contestata a fost emisă în data de 10.12.2012 și i-a fost comunicată contestatoarei în aceeași zi și conform disp. art.268, alin. l, lit. a) din Codul muncii dreptul de contestație este 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata decizia.
Pe fondul cauzei solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În apărare, susține că în data de 21.11.2012, din eroare, a fost emisă dispoziția nr. 598/21.11.2012 prin care contestatoarea M. T. era trecută într-o transa superioară de vechime iar când s-a observat ca în mod greșit a fost trecută într-o tranșă superioară de vechime, întrucât la data respectivă contestatoarea nu îndeplinea condițiile trecerii în altă treaptă de vechime, adică 20 de ani vechime în muncă, dispoziția nr. 598/21.11.2012 a fost anulată prin dispoziția nr.621/10.12.2012.
Arată că, contestatoarea va îndeplini condițiile de trecere în altă tranșă de vechime la data de 01.10.2013, când va avea o vechime în muncă de 20 de ani.
Mai precizează că la data de 01.01.2012 nu îndeplinea condițiile cerute de lege, pentru ca, din perioada concediului de creștere a copilului (octombrie 2004 - octombrie 2006), se scade perioada 01.01._06, deoarece potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în creștere a copilului constituie perioada asimilată stagiului dar că, ulterior, OUG nr. 148/2005, a fost modificata si completata, iar la art.18 a fost introdus si alin.7 prin Legea nr.7/09.01.2007. Începând cu data intrării in vigoare a acestui act normativ, 20 ianuarie 2007, perioada in care o persoana se afla in concediu de creșterea copilului reprezintă vechime in munca. Ori legea civilă nu retroactivează, iar prevederile alin.7 ale art.18 nu sunt aplicabile în speță, întrucât modificările au apărut ulterior perioadei în care contestatoarea s-a aflat în concediu de creștere a copilului..
Mai susține că, în perioada 01.01._07, persoanele care s-au aflat în concediu de creșterea copilului nu au beneficiat de vechime în muncă, perioada fiind doar asimilata stagiului de cotizare. Chiar dacă începând cu 20.01.2007, această perioadă reprezintă vechime în muncă, aceste prevederi se aplica persoanelor aflate în concediu de creștere a copilului începând cu aceasta dată sau care la data respectivă se aflau în acest tip de concediu.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, Legii nr. 53/2003 și disp. OUG 148/2005.
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri și verificare de scripte.
La termenul de judecată din data de 04.04.2013 a fost pusă în discuția contradictorie a părților excepția tardivității formulării prezentei contestații, excepție ce a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinta civila nr. 1186/13.09.2013, Tribunalul Iasi a admis contestația formulată de contestatoarea M. T. în contradictoriu cu intimatul S. M. de Urgență „E. B.”.
A constatat nulitatea Dispoziției nr. 621 din 10 decembrie 2012, emisă de intimatul S. M. de Urgență „E. B.”.
A obligat intimatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocat către contestatoare.
Pentru a se pronunta astfel,analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a constatat următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatoarea este salariata intimatei începând cu data de 01.12.1992 când a fost încadrată conform repartiției, așa cum rezultă din copia carnetului de muncă (fila 15).
De la data de 16.08.2004 până la data de 26.10.2006 contestatoarea s-a aflat în concediu pentru creștere și îngrijire copil conform pozițiilor 49 și 50 din copia carnetului de muncă (fila 22).
Potrivit art. 51 alin. (1) din Codul muncii, în situația concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, contractul individual de munca poate fi suspendat din inițiativa salariatului .
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (2) si (3) din același act normativ, suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator, iar alineatul (3) al aceluiasi articol statueaza ca pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor, decat cele aratate, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale.
La data suspendării contractului individual de muncă, concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani era reglementat de dispozițiile Legii nr. 19/2000 (legea pensiilor) și cele ale Legii 53/2003 (Codul muncii). Ulterior acest concediu a fost reglementat de dispozițiile OUG 148/2005 aprobată prin Legea nr.7/09.01.2007 și Legea 53/2003.
Instanța a reținut a ca reale susținerile intimate cu privire la faptul că legea civilă se aplică numai pentru viitor ea neretroactivând.
Însă, deși Legea 19/2000 și Legea 53/2003 nu făceau referiri clare cu privire la statul persoanelor aflate în situația contestatoarei privitoare la vechimea în muncă totuși prevedeau că acestor persoane, perioada respectivă li se recunoaște ca și stagiu asimilat în vederea deschiderii dreptului la pensie.
Ulterior, prin Legea 7/2007, lege prin care a fost aprobată OUG 148/2005, a suplinit acest vid legislativ introducând alin. 7, la art. 18 din OUG 148/2005 care dispune: „Perioada concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.”
Legiuitorul a reglementat și situația persoanelor aflate în concediu pentru creștere și îngrijire copil în art. 24 alin. 1 lit. a din OUG 148/2005 care prevede: 1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se aflau în una dintre următoarele situații:
a)în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2);
Ori, chiar această dispoziție legală se aplică contestatoarei care la data de 31.12.2005 se afla în concediu pentru creșterea copilului, aflându-ne în situația în care chiar printr-o dispoziție legală se prevede aplicarea retroactivă a legii, prin sintagma „drepturi prevăzute de prezenta ordonanța de urgență”, legiuitorul a avut in vedere toate drepturile prevăzute in cuprinsul actului normativ, inclusiv acela ca perioada concediului pentru creșterea copilului să fie recunoscuta ca fiind vechime în muncă și în serviciu.
Astfel, instanța a apreciat că Dispoziția nr. 598 din 21.11.2012 a fost întocmită corect având în vedere că M. T. a fost încadrată la data de 01.12.1992 având în vedere că aceasta urma să-și producă efecte de la data de 01.12.2012 dată la care contestatoarea împlinea 20 de ani de vechime în muncă și în specialitate.
Raportat celor reținute instanța a admis contestația formulată de contestatoarea M. T., în contradictoriu cu intimatul S. M. de Urgență „E. B.” și a constatat nulitatea Dispoziției nr. 621 din 10 decembrie 2012, emisă de intimat.
Față de faptul că intimatul a căzut în pretenții în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța l-a obligat pe acesta în favoarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în suma de 400 lei reprezentând onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta S. M. de Urgență „E. B.” Bârlad susținând că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 24 alin. 1 lit. a din OUG nr. 148/2005.
Se arată că în raport de perioada în care s-a aflat în concediu de creștere a copilului, contestatoarea beneficiază doar de perioada similată stagiului de cotizare nu și de vechime în muncă.
Recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale invocate în cauză, Curtea constată că intimata s-a aflat în concediul pentru creșterea și îngrijirea copilului în perioada 16.08.2004 – 26.10.2006.
În această perioadă contractul individual de muncă este suspendat conform art. 51 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, iar această suspendare presupune potrivit art. 49 alin. 2 din codul Muncii că salariatul nu prestează muncă și nu obține drepturi de natură salarială.
Potrivit alin. 3 al art. 49 din Codul Muncii, pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale.
Suspendarea contractului individual de muncă al intimatei a operat în perioada în care erau incidente dispozițiile Legii 19/2000 și a Legii 53/2003 care prevedeau că perioada în care o persoană se află în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului este recunoscută ca și stagiu asimilat în vederea deschiderii dreptului la pensie ulterior prin art. 18 alin. 7 din OUG 145/2008 se prevede în mod expres că această perioadă constituie vechime în muncă și în serviciu, precum și în specialitate și are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu acestea.
Art. 24 alin. 1 lit. a din OUG 148/2005 a cărei interpretare este contestată de către recurentă, reglementează chiar situația în care se află intimata, în sensul că stabilește în mod expres că prevederile prezentei ordonanțe de urgențe se aplică și persoanelor care la data de 31.12.2005, se aflau în una dintre următoarele situații:
a) în plata indemnizației pentru creșterea copilului, reglementată de dispozițiile cuprinse în actele normative speciale prev. la art. 3 alin. 2..
Curtea constată că nu ne aflăm într-o situație de interpretare a legii, ci de aplicare efectivă a ei întrucât se află chiar în situația reglementată de art. 24 alin. 1 lit. a din OUG 148/2005 fiind la data de 31.12.2005 în concediu pentru creșterea copilului și ca atare, se recunosc drepturile prevăzute de OUG 148/2005, respectiv acela potrivit cu care această perioadă să fie recunoscută ca fiind vechime în muncă și în serviciu.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă recursul și pe cale de consecință, în baza art. 312 Cod procedură civilă va menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. M. de Urgență "E. B." Bârlad, împotriva sentinței civile nr. 332 din 04.04.2013 pronunțată de Tribunalul V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.09.2013.
Președinte, D. P. | Judecător, S. P. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red.-tehnoredactat S.A.
2 ex.22.10.2013
Tribunalul V. – A. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1936/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
