Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1341/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1341/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 9340/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1341/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie concediere, privind recursul declarat de recurentul M. C. împotriva sentinței civile nr. 1182 din 15.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinire.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Iași, contestatorul M. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S. „C. Călători” SA București - Regionala de Transport Feroviar de Călători Iași anularea deciziei nr._/1134/05.09.2012 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În motivare, contestatorul a susținut că ocupa funcția de mecanic de locomotivă în Depoul Iași, funcție în baza căreia pârâta a întocmit un raport de cercetare privind supraconsumul de motorină înregistrat la locomotivă cu ocazia serviciului de remorcare a trenurilor.
Contestatorul a mai arătat că pârâtul nu a făcut dovada că nu a executat sau a executat necorespunzător atribuțiile ce-i reveneau în calitate de mecanic de locomotivă și că supraconsumul de motorină a fost generat de acțiunile sale.
În legătură cu supraconsumul, contestatorul a menționat că unitatea s-a bazat pe rapoarte emise de către instalațiile ICL al căror grad de uzură și vechime determină valori inexacte și eronate.
Pe de altă parte, s-a precizat că unitatea nu a dovedit legătura de cauzalitate între bidoanele cu urmă și miros de motorină găsite pe locomotivă și vinovăția salariatului, în condițiile în care abia preluase locomotiva DA1370 din depou, iar acestea nu se aflau la loc vizibil, ci ascunse în cadrul locomotivei.
S-a mai susținut că, în legătură cu fapta sau acțiunea angajatului de natură a genera existența acestor supraconsumuri și de a antrena răspunderea disciplinară, în manualul de utilizare a instalațiilor ICL se arată și alte cauze de natură non-umană a determina existența acestora respectiv: umplerea sau golirea rezervoarelor, înclinări ale locomotivei în staționare sau în mers etc.
S-au invocat dispozițiile art. 250 din Codul muncii, care prevăd că angajatorul stabilește prin individualizare sancțiunea disciplinară aplicabilă, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat.
Contestatorul a solicitat astfel anularea deciziei atacate cu acordarea drepturilor salariale pentru perioada în care s-a dispus suspendarea contractului de muncă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea acestei poziții procesuale, s-a arătat că, în data de 13/14.08.2012 în jurul orei 01:00, cu ocazia verificării locomotivei DA 1370 staționată după remorcarea trenului 6414 la linia 4 din stația V., în postul de conducere nr. 2, în compartimentul de sub pupitrul locomotivei, în prezența mecanicului M. C., au fost identificate un sac de plastic și o sacoșă de rafie care conțineau două, respectiv trei recipiente (bidoane de plastic) a câte 5 litri fiecare, cu urme de miros specific de produs petrolier (motorină).
În prezența organelor de control, contestatorul a declarat că nu are cunoștință de proveniența și existența acestora, deși a luat în primire locomotiva în vederea remorcării trenului 6414.
Intimata a analizat datele memorate de instalația ICL de la locomotiva DA 1370 din data de 13.08.2012 după tren 6414 și a constatat că în intervalul orar 21,34-21,59, în staționare, motorul diesel pornit consuma 11 kg motorină iar din rezervorul principal se consuma 132 kg motorină.
Ulterior datei controlului, s-a constatat că, în urma analizării datelor memorate de instalația ICL la locomotiva DA 1355, din 22.08.2012, după tren 6311, în intervalul orar 09.33-09.51, în stația Iași, motorul diesel consuma 11 kg motorină, iar din rezervorul principal al acesteia se consuma 80 kg de motorină.
Intimata a învederat faptul că, contestatorul a avut, în ultimele 12 luni, numeroase sancțiuni din cauza consumurilor anormale de combustibil.
S-a mai susținut că reclamantul era obligat să respecte Instrucțiunea nr. 201/2007, cap. III, art. 46 pct. 5c, cap. II art. 11 pct. C și Ordinul 45/a116/2002.
Intimata a susținut și că, contestatorul nu poate să justifice consumul de 121 kg motorină, conectorul furtun retur circuit injectoare era slab din înșurubare (care se putea desface cu mâna) și că era nesigilat, conform constatărilor făcute de echipa de control . sentința civilă nr. 1182/15.04.2013, Tribunalul V. a respins contestația formulată de contestatorul M. C. în contradictoriu cu intimata S. „C. Călători” SA București –Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul M. C. a fost salariatul intimatei S. „C. Călători” SA București - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 601/2/892/14.04.2006, în funcția de mecanic ajutor locomotivă-automotor. Începând cu data de 28.08.2012, contractul individual de muncă a fost modificat prin actul adițional nr. 1 în sensul că, contestatorul a ocupat funcția de mecanic locomotivă –automotor II.
Prin decizia nr. 4S_ /05.09.2012 intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu 248 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
La baza desfacerii disciplinare angajatorul a reținut ca fiind abateri săvârșite de contestator existența unor recipiente cu urme și miros de motorină în postul de conducere al locomotivei DA 1370 în data de 13.08.2012 și o diferență nejustificată de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel.
Potrivit Codului muncii art. 247 alin. 2, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile conducătorilor ierarhici superiori.
Abaterea disciplinară în esența sa are o natură contractuală întrucât obligația de a respecta regulile de disciplină dintr-o unitate și dreptul angajatorului de a sancționa angajatul care se face vinovat de încălcarea lor, nu pot să existe decât urmare a încheierii unui contract individual de muncă.
Pentru a putea să antreneze răspunderea juridică a salariatului, abaterea disciplinară trebuie să întrunească o . condiții denumite în literatura juridică elemente constitutive ale abaterii disciplinare: obiectul abaterii; latura obiectivă; subiectul abaterii; latura subiectivă.
În ceea ce privește obiectul abaterii disciplinare, prin săvârșirea unei abateri disciplinare sunt încălcate relațiile normale ce trebuie să existe în cadrul unui colectiv de muncă; prin urmare, valorile sociale afectate printr-o astfel de comportare sunt relațiile sociale de ordine și disciplină existente la locul de muncă. În esență, acestea presupun îndeplinirea obligațiilor de serviciu, precum și respectarea normelor de comportare.
Prin obligație de serviciu se înțelege complexul de îndatoriri ce revine fiecărui salariat, în baza contractului de muncă, a tuturor prevederilor legii și deciziilor luate la nivelul unității, în scopul desfășurării în bune condiții a procesului de muncă.
Latura obiectivă reprezintă fapta neconformă obligațiilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă, săvârșită de salariat, prin care acesta aduce atingere relației de muncă. Așadar, antrenarea răspunderii disciplinare poate avea loc numai dacă abaterea a fost săvârșita de un salariat, deci de o persoană care se află în raport de muncă cu unitatea, în baza unui contract de muncă. Așadar, se poate spune că latura obiectivă a abaterii disciplinare este fapta ilicită comisivă sau omisivă. Fapta ilicită comisivă sau omisivă trebuie să fie în raport de cauzalitate cu rezultatul dăunător, situație ce revine unității să demonstreze. În concluzie, se poate spune că suntem în prezența unei abateri disciplinare în măsura în care există raport de cauzalitate între faptă și rezultatul dăunător.
Pentru a exista abatere disciplinară este necesar ca fapta ilicită să producă un rezultat dăunător pentru unitate, iar între faptă și acest rezultat să existe un raport de cauzalitate.
Rezultatul dăunător constă în starea de pericol care s-a creat prin încălcarea obligațiilor de serviciu, care s-ar putea concretiza în dereglări ale procesului de muncă, pierderi productive urmare a lipsei sau întârzierilor la serviciu, pericolul ca și alți salariați să înceapă să comită astfel de abateri. Raportul de cauzalitate există în momentul în care fapta ilicită (încălcarea obligațiilor de serviciu) a produs un astfel de rezultat, crearea unei stări de pericol.
Pot fi considerate ca fiind abateri disciplinare doar faptele prin care se nesocotesc ori se refuză să fie puse în executare ordine date de persoane ce au competența să le emită și care au un conținut și îmbracă o formă în concordanță cu dispozițiile legale, contractele colective sau individuale de muncă ori cu regulamentele interioare.
Subiectul abaterii disciplinare este întotdeauna unul calificat, și anume persoana care a încheiat contractul individual de muncă cu angajatorul.
Latura subiectivă sau vinovăția constă în atitudinea psihică a subiectului abaterii disciplinare față de fapta sa.
Așadar, se poate spune că răspunderea disciplinară intervine în situațiile în care salariatul a săvârșit abaterea cu vinovăție, fiind conștient de faptul că încalcă relațiile de organizare a muncii și de disciplină a muncii în unitate.
Măsura în care salariatul a fost conștient de urmările faptei sale poate să fie structurată în patru etape:
A săvârșit fapta cu intenția de a produce efecte dăunătoare în cadrul relațiilor de muncă (intenție directă) sau a săvârșit fapta cu intenție și a prevăzut că ea ar putea să aibă și astfel de efecte, dar fără ca să și le dorească a acceptat producerea lor (intenție indirectă);
A săvârșit fapta din culpă, situație în care a prevăzut producerea unor astfel de efecte, dar a sperat fără temei că le va putea evita (culpa cu ușurință), sau când nu a prevăzut efecte dăunătoare pentru unitate, deși putea și trebuia să le prevadă (culpa cu nesocotință). Este necesar a fi întrunite toate elementele constitutive ale abaterii, pentru a putea atrage răspunderea disciplinară.
În cauza de față, tribunalul a reținut că toate aceste condiții sunt întrunite, pentru următoarele considerente:
Prin convocatorul nr. 4._, contestatorul a fost invitat în data de 20.08.2012 la ora 7:30 la Depoul Iași, în vederea efectuării cercetării prealabile pentru abaterea produsă în data de 14.08.2012, la remorcarea trenului 6414 cu locomotiva DA 1370.
În urma cercetării disciplinare, prin nota de relații contestatorul a declarat că la revizia locomotivei nu a constatat prezența celor 5 sticle de plastic și nu a sesizat pierderi de motorină pentru că la revizia făcută în depou motorul era oprit și poate pierderile s-au provocat în mers. A considerat contestatorul că vinovăția sa a constat în neefectuarea cu simț de răspundere a reviziei locomotivei la luarea în primire în Depoul Iași.
Din cuprinsul deciziei contestate rezultă că contestatorul a încălcat Instrucțiunile privind activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2007 cap. III art. 46 pct. 5 c și cap. II art. 11 pct. c.
Potrivit acestor prevederi, contestatorul avea obligația, în tot timpul cât se afla în serviciu, să răspundă de utilizarea corespunzătoare a combustibilului și a lubrefianților folosiți pentru remorcarea trenurilor, respectiv pentru manevră. În cadrul verificărilor tehnice la locomotivă, avea obligația să verifice etanșeitatea instalațiilor sub presiune (lichide de răcire, aer comprimat, lubrefianți). În speța de față, contestatorul nu a îndeplinit corespunzător acestea, cum de altfel arată în cuprinsul notei de relații.
Totodată, intimata a mai susținut că salariatul nu a respectat nici Ordinul 45/a/116/2002 care stabilește că se interzice cu desăvârșire personalului de locomotive să transporte sau să păstreze pe locomotive, automotoare, bidoane metalice sau de plastic, canistre sau recipiente de orice natură ce conțin urme sau mirosuri de produse petroliere. Nerespectarea acestor dispoziții conduce la sancționarea disciplinară a celui vinovat. În cauză, contestatorul susține că nu a depistat recipientele, ceea ce conturează ideea că a fost neglijent în efectuarea sarcinii de serviciu la preluarea locomotivei DA 1370.
În ceea ce privește cererea contestatorului de înlocuire a sancțiunii aplicate, tribunalul a respins-o, având în vedere sancțiunile anterioare raportat la art. 250 din Codul muncii.
Față de considerentele expuse, prima instanță a considerat că sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare și a respins contestația formulată de contestatorul M. C. în contradictoriu cu S. “C. Călători” SA București - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că în mod greșit a fost respinsă contestația formulată, fără a fi analizate probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
În decizia contestată s-a prevăzut că au fost încălcate dispozițiile instrucției 201 capitolul 2, articolul 11, regulamentul intern care, deși prevede că există obligația de a conduce economic locomotiva, nu arată că această faptă constituie abatere disciplinară, motiv pentru care se impunea anularea deciziei ca fiind fără temei.
Nici instrucția 201 capitolul 2, articolul 11, paragraful C, indicată în decizie nu prevede că fapta de a înregistra un supraconsum de combustibil la locomotivă constituie o abatere disciplinară.
Mai susține recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile din art. 248 Codul muncii, potrivit cărora, pentru existența și constatarea unei abateri disciplinare, angajatorul trebuie să facă dovada condițiilor de fond cerute, respectiv: fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, calitatea de salariat și vinovăția (culpa salariatului). În plus, art. 253 mai impune și existența prejudiciului cauzat patrimoniului angajatorului, iar art. 250 prevede că angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Motivează recurentul că numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea disciplinară și patrimonială a angajatului, în lipsa uneia dintre condiții fiind înlăturată această răspundere.
Astfel, susține recurentul, în dovedirea supraconsumului de motorină unitatea s-a bazat pe rapoarte emise de către instalațiile ICL, instalații a căror grad de uzură și vechime determină valori inexacte și eronate, mai ales că în manualul de utilizare a instalațiilor ICL se arată și alte cauze de natură non-umană la existența acestor supraconsumuri, respectiv: umplerea sau golirea rezervoarelor, înclinări ale locomotivelor în staționare sau în mers, etc.
În aceste condiții, apreciază recurentul că existența faptelor nu a fost dovedită fără putință de îndoială. Mai mult, în lipsa existenței unei urmări probate și a unui prejudiciu cert, consideră recurentul că nu poate fi antenată răspunderea disciplinară.
Pe de altă parte, susține recurentul, unitatea nu a dovedit legătura de cauzalitate între bidoanele cu urmă și miros de motorină găsite pe locomotivă și vinovăția salariatului, în condițiile în care abia preluase locomotiva DA1370 din depou, iar bidoanele nu se aflau la loc vizibil, ci ascunse în cadrul locomotivei, situație care nu putea fi cunoscută la o verificare sumară a locomotivei.
Mai mult, deși unitatea a invocat că conectorul furtun circuit injectoare era slab în înșurubare și nesigilat, conform constatărilor, încercând să arate o intenție de prejudiciere a unității, recurentul susține că, în realitate, conectorul nu este sigilat în nicio situație, accesul la acesta fiind tot timpul posibil.
În plus, consideră recurentul, aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului de muncă este excesivă în condițiile în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 250 din Codul muncii, care, cel mult ar fi putut îndreptăți angajatorul la o sancțiune situată în primul palier al măsurilor disciplinare.
Conchide recurentul susținând că nu a fost dovedită culpa sa în producerea supraconsumului, respectiv a prejudiciului, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 248 și art. 253 Codul muncii.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și admiterea contestației.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 Cod proc. civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi; recurentul a depus practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de contestatorul M. C. este nefondat.
Prin decizia contestată, nr. 4S_ /05.09.2012, intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului-recurent în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii, reținând ca abateri disciplinare că M. C., mecanic de locomotivă, la data de 13.08.2012 avea în postul de conducere al locomotivei DA 1370, pe care făcea serviciul, recipiente cu urme și miros de motorină, la aceeași dată constatându-se o diferență nejustificată de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel.
Prin aceeași decizie s-a reținut că au fost încălcate prevederile Instrucțiunilor privind activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2007, cap. III, art. 46 pct. 5c, cap. II, art. 11, pct. c și Ord. 45/a/116/2002.
Potrivit art. 46 alin. 5 lit. c, cap. III din Instrucțiunile privind activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2007, în cadrul verificărilor tehnice la locomotivă se verifică, în funcție de tipul și dotările vehiculului feroviar motor, după caz, etanșeitatea instalațiilor sub presiune (lichide de răcire, aer comprimat, lubrifianți), iar potrivit art. 11, lit. c din aceleași Instrucțiuni, în timpul serviciului, personalul de locomotivă răspunde de utilizarea corespunzătoare a combustibililor și lubrifianților folosiți pentru remorcarea trenurilor, respectiv pentru manevră.
Conform Ord. 45/a/116/2002 al Directorului General Adjunct al S. ,,C. Călători” SA, se interzice cu desăvârșire personalului de locomotivă să transporte sau să păstreze pe locomotive, automotoare și WIT-uri bidoane metalice sau de plastic, canistre sau recipiente de orice natură ce conțin urme sau mirosuri de produse petroliere. Se mai menționează că personalul care se face vinovat de încălcarea ordinului va fi cercetat și sancționat disciplinar.
Într-adevăr, în ceea ce privește diferența nejustificată de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel, Curtea constată că nu poate fi reținută ca fiind abatere disciplinară.
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art. 247 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Ori, intimata, căreia îi revine sarcina probei, în conformitate cu prevederile art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit care este abaterea disciplinară săvârșită de recurent, respectiv acțiunea sau inacțiunea prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Singura constatare, menționată în decizia de sancționare, este cea a unei diferențe nejustificate de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel la locomotiva condusă de recurent în data de 13.08.2012, deci un rezultat dăunător.
În materie disciplinară, angajatorul trebuie să dovedească fapta salariatului de încălcare a normelor legale sau contractuale, precum și vinovăția salariatului. În prezenta cauza, intimata a dovedit doar un rezultat dăunător, consumul anormal de motorină, nu și fapta omisivă sau comisivă, săvârșită de recurent, care să fi determinat acest rezultat.
În consecință, nu poate fi reținută în sarcina contestatorului-recurent, ca abatere disciplinară, diferența nejustificată de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel.
Însă, instanța de fond a reținut corect că recurentul-contestator a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de Ord. 45/a/116/2002.
Astfel, deși conform acestui ordin se interzice cu desăvârșire personalului de locomotivă să transporte sau să păstreze pe locomotive, automotoare și WIT-uri bidoane metalice sau de plastic, canistre sau recipiente de orice natură ce conțin urme sau mirosuri de produse petroliere, recurentul-contestator M. C., având funcția de mecanic de locomotivă, avea în postul de conducere al locomotivei DA 1370, pe care făcea serviciul, la data de 13.08.2012, recipiente cu urme și miros de motorină.
Ca atare, există fapta ilicită a recurentului-contestator, respectiv aceea de a păstra pe locomotivă recipiente ce conțin urme sau mirosuri de produse petroliere, faptă prin care au fost încălcate prevederile Ord. 45/a/116/2002.
În apărarea sa, cu ocazia cercetării disciplinare, contestatorul-recurent a susținut că nu avea cunoștință de prezența celor 5 sticle de plastic, care nu se aflau într-un loc vizibil, și că vinovăția sa a constat în neefectuarea cu simț de răspundere a reviziei locomotivei la luarea acesteia în primire în Depoul Iași.
Ori, tocmai poziția contestatorului cu ocazia cercetării disciplinare dovedește vinovăția acestuia, sub forma culpei, întrucât prin neefectuarea reviziei locomotivei ,,cu simț de răspundere” a acceptat producerea rezultatului dăunător, respectiv prezența în postul de conducere a unor recipiente cu urme și miros de produse petroliere.
Rezultă, așadar, că în privința acestei fapte sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 247 alin. 2 din Codul muncii, existând o faptă în legătură cu munca, săvârșită cu vinovăție de către recurentul-contestator, prin care acesta a încălcat ordinul conducătorului ierarhic superior.
În cazul răspunderii disciplinare, dacă sunt probate elementele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv înfrângerea obligațiilor de serviciu și vinovăția, rezultatul dăunător și legătura cauzală se prezumă. De asemenea, în cazul răspunderii disciplinare nu este necesară existența unui prejudiciu patrimonial, ca în cazul răspunderii patrimoniale, ci doar existența unui rezultat nociv pe plan disciplinar. În speță, prin fapta sa, recurentul-contestator a afectat ordinea și disciplina la locul de muncă.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea de Apel constată că recurentul-contestator a săvârșit abaterea disciplinară reținută în decizia de sancționare nr. 4S_ /05.09.2012, respectiv aceea de a avea în postul de conducere al locomotivei DA 1370, pe care făcea serviciul, la data de 13.08.2012, recipiente cu urme și miros de motorină.
În situația din prezenta cauză, în care prin aceeași decizie angajatorul a aplicat sancțiunea pentru două fapte, iar din probele administrate rezultă că doar una dintre ele constituie abatere disciplinară, instanța de control judiciar urmează a analiza dacă sancțiunea aplicată nu este prea gravă în raport cu fapta reținută ca fiind abatere disciplinară.
Potrivit art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Ori, așa cum susține intimata în întâmpinare (iar recurentul nu a contestat), în perioada 09.08._12 M. C. a avut 3 sancțiuni disciplinare cu reducerea salariului de bază cu 5% pe o lună, 3 luni și 2 luni, pentru care nu a intervenit radierea de drept.
În atare condiții, raportat dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10% este urmată de sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, nu poate fi aplicată recurentului o sancțiune situată în primul palier al măsurilor disciplinare, așa cum se solicită, și nici nu se poate dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară.
În consecință, se constată că sancțiunea aplicată prin decizia contestată nu este prea gravă în raport cu fapta reținută ca abatere disciplinară în sarcina contestatorului, aceea de a avea în postul de conducere al locomotivei pe care făcea serviciul recipiente cu urme și miros de motorină, chiar dacă nu poate fi reținută ca fiind abatere disciplinară și constatarea unei diferențe nejustificate de 121 kg motorină între consumul din rezervorul principal și motorul diesel.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, urmând ca, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., să respingă recursul declarat de contestatorul M. C. și să mențină sentința atacată, cu înlocuirea parțială a considerentelor sentinței prin cele ale prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul M. C. împotriva sentinței civile nr. 1182/15.04.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnored. M.N.C.
21.10.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași – F. S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 942/2013. Curtea de Apel IAŞI | Conflict de muncă. Decizia nr. 1926/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
