Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2078/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2078/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 3872/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2078/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. C. S.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă – drepturi bănești, privind recursul declarat de SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași, împotriva sentinței civile nr. 2048 din 03.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind S. F. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că este primul termen de judecată, s-au depus precizări scrise de către S. F. M., din conținutul cărora rezultă că nu i s-a comunicat hotărârea pronunțată de instanța de fond, iar prin cererea de recurs formulată de SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Președintele completului de judecată dă citire raportului asupra recursului declarat de SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța apreciază că cererea depusă la dosar de S. F. M. are atât caracter de întâmpinare, cât și de cerere de recurs, având în vedere că prin cerere se solicită respingerea recursului declarat de SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași, însă se critică totodată și soluția pronunțată de instanța de fond, raportat la capătul de cerere privind plata salariului suplimentar pe anul 2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 100 al. 3 cu referire la art. 100 al.1 pct. 7 Cod procedură civilă, constată ca fiind nulă dovada primire și procesul verbal de predare către S. F. M. a hotărârii pronunțate de instanța de fond, motivat de faptul că pe dovada procedurii de comunicare nu s-a indicat numele persoanei care a semnat de primire.
Față de aceste considerente, instanța constată că cererea de recurs formulată de S. F. M. este în termen, motivat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, având în vedere că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, S. F. M., afiliat la Federația Transporturilor Feroviari din România, în numele și pentru membrii de sindicat D. C. și Tarcă V. S., a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport F. de Călători CFR „Călători” S.A., solicitând obligarea acesteia la plata salariilor suplimentare pentru anul 2009 și anul 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății și la plata drepturilor salariale suplimentare neacordate în anii 2009 și 2010, respectiv prima feroviarului pe anii 2009 și 2010 și prima de Paști pe anii 2009 și 2010.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că plata salariului suplimentar conform art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de SNTFC „CFR Călători” S.A., pentru anii 2009-2010 înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009, precum și în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul F. înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12.2006 – 28.12.2008 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12.2008 – 28.12.2010 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, precum și acordarea și achitarea drepturilor salariale suplimentare individuale neacordate în anul 2009 și în anul 2010, reprezentând prima feroviarului pe anul 2009 și pentru anul 2010 conform art. 71 a doua liniuță și prima de Paști pentru anul 2009 și pentru anul 2010 conform art. 71 prima liniuță din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul feroviar înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12.2006 – 28.12.2008 și a actului adițional la acesta pentru perioada 20.12.2008 – 28.12.2010 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008 coroborate cu actul SNTFC „CFR Călători” S.A. nr. 1/644/04.03.2009, în care se precizează că prima Feroviarului pe anul 2009 și pe anul 2010 și prima de Paști pentru anul 2009 și pentru anul 2010 fac parte din „Adaosurile la salariul de bază”.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2009, 2010 ca nefondată pentru următoarele considerente:
În măsura în care societatea ar fi avut venituri, respectiv profit, pentru constituirea fondului necesar acordării salariilor suplimentare, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, nu numai după verificarea îndeplinirii de către aceștia a condițiilor prevăzute în anexa nr. 6 la C.C.M. 2009-2010 și dacă ar fi lucrat un an calendaristic, conform prevederilor art. 32 alin. 1 din CCM 2009-2010.
Conform actului adițional nr. 1708/21.04.2010, părțile semnatare ale CCM 2009/2010 au negociat prevederile art. 32 (1) și (2), astfel că aceste prevederi se aplică începând cu data de 01.01.2011.
În ceea ce privește solicitarea privind acordarea primei ocazionate de ziua ceferistului pentru anii 2009-2010 și a ajutorului material pentru paște pentru anii 2009-2010, pârâta a arătat că aceste premieri, respectiv ajutoare materiale, deși sunt drepturi patrimoniale, nu sunt drepturi de natură salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct.
Având în vedere natura juridică diferită a drepturilor salariale pe de o parte, și a premierii acordate cu ocazia sărbătorilor de P., a solicitat să se constate că obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea societății la respectarea unei clauze din CCM și, pe cale de consecință, sunt în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în termen de 6 luni.
Prin sentința civilă nr. 2048/03.06.2013, Tribunalul Iași a dispus:
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererile de obligare la plata ajutorului material de P. și prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 si 2010.
A admis în parte acțiunea formulată de S. F. M. în numele și pentru reclamanții D. C. și Tarca V. S. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport F. de Călători „CFR Călători”.
A obligat pârâta la plata salariului suplimentar pentru anul 2009, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins cererea privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
A respins cererile privind plata ajutorului material de P. și primei de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010, pe excepția prescripției dreptului acțiune.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții D. C. și Tarcă V. S. sunt salariații pârâtei S. Națională de Transport de Călători „CFR Călători” S.A.
La data de 28.12.2006 a fost înregistrat la M.M.S.S.F., sub nr. 2836/20/28.12.2006, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008. Prin actul adițional înregistrat la M.M.F.F.S. – D.D.S.R.P. sub nr. 370/20.06.2008 a fost modificat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, prelungindu-se valabilitatea acestuia încă 48 de luni.
Potrivit disp. art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Potrivit disp. art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Având în vedere disp. art. 241 și 243 Codul muncii (forma în vigoare în anii 2009 și 2010), precum și prevederile art. 32 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, respectiv ale art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, prelungit prin act adițional, tribunalul a reținut că reclamanții erau îndreptățiți să beneficieze în anul 2009 de un salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește cererea de acordare a unui salariu suplimentar pentru anul 2010, tribunalul a reținut că, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010, s-a prevăzut că dispozițiile referitoare la salariul suplimentar nu se aplică în anul 2010. Având în vedere înțelegerea părților, prima instanță a respins cererea privind plata salariului suplimentar aferent anului 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, tribunalul a reținut că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada achitării către reclamanți a salariului suplimentar aferent anului 2009, prevăzut în art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 – 2010 și în art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, prelungit prin act adițional.
Cât privește susținerile pârâtei referitoare la lipsa profitului, tribunalul a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.
În speță, potrivit disp. art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarilor de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de baza la nivelul clasei 1 de salarizare.
Cum cererile reclamanților privind plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P. și a primei pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010 sunt cereri întemeiate pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 03.12.2012, tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins cererile privind plata ajutorului material de P. și primei de Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010, pe excepția prescripției dreptului acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași și S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat, susține că în mod greșit prima instanță a respins cererea privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, deși acest drept este prevăzut în art. 30 alin. 1 din CCM la nivel de unitate pentru 2009-2010.
Conform art. 31 alin. 1 din același contract, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr. 6, în care se menționează că acest salariu suplimentar se acordă pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic și că de acest salariu nu beneficiază salariații care au primit sancțiuni disciplinare enumerate. Prin urmare, nu s-a stabilit ca și criteriu de acordare existența fondurilor necesare plății, iar pârâta nu a susținut că reclamanții nu s-ar încadra în criteriile menționate la anexa 6.
În plus, contractul colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități, nr. 2836/20/28.12.2006 (care a fost prelungit prin act adițional la 4.01.2011, păstrându-și valabilitatea până la 31 ianuarie 2011), prevede prin art. 30 alin. 1 acordarea acestui salariu la modul imperativ, nelăsând loc de interpretare.
Conform prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 50/1996 și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale reprezintă legea părților, iar pârâta, semnatară a contractului de muncă, nu poate să refuze îndeplinirea obligațiilor asumate, invocând dificultăți financiare sau orice alte motive.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și a cererii privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 Cod proc.civ.
În motivarea recursului său, pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași susține că în mod greșit a fost admisă cererea reclamanților privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009, fără a se reține prevederile art. 32 din CCM 2009-2010, potrivit cărora ,,din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat 1unar”.
Or, în situația în care unitatea nu a avut buget de venituri și cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anul 2009, precum și plăți restante față de bugetul de stat, consideră recurenta că nu exista obligația plății salariului suplimentar aferent anului 2009.
Această clauză contractuală - din veniturile realizate - a fost pusă în acord cu dispozițiile OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plății celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natură, suportate din fondul de salarii care, de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat si care, potrivit balanțelor de verificare au înregistrat pierderi sau plăți restante față de bugetul de stat, nu au dreptul de a plăti la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Astfel, pentru anul 2009 unitatea a înregistrat pierderi, caz în care nu a fost posibilă constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariului suplimentar.
Clauzele din contractul colectiv de muncă ce prevăd salariul suplimentar nu pot avea eficiență decât în măsura în care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plată luând naștere doar în condițiile existenței surselor de venit care se aprobă prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Este nevoie nu numai ca în contractul colectiv de muncă să se prevadă acordarea unor drepturi suplimentare, de natura celor aflate în litigiu în prezenta cauză, ci trebuie să existe și resurse financiare pentru alocarea efectivă a acestora, condiție care, în situația de față, nu este îndeplinită.
Recurenta invocă dispozițiile art. 43 al. 3 din CCM la Nivel de R. Transporturi, potrivit cărora ,,la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al-13 lea salariu se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de Comisia paritară din unitatea respectivă".
Susține astfel recurenta că potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură revine în sarcina partenerilor sociali de la nivelul unității să stabilească modalitatea de acordare, diminuare sau anulare a salariului suplimentar.
Or, în condițiile în care la nivelul unității angajatoare, partenerii sociali au consimțit anularea acestui drept salarial, pretenția reclamanților este lipsită de temei.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. 8 și 9 Cod proc. civ.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile declarate de pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași și S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat, sunt nefondate.
Cât privește temeinicia pretențiilor recurenților-reclamanți privind salariul suplimentar pentru anul 2009, se reține că în mod corect prima instanță a dat eficiență întinderii efectelor și caracterului obligatoriu al executării clauzelor contractuale stipulate în art. 32 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ,,pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar…”.
Din interpretarea sistematică și logică a acestei clauze contractuale, nu rezultă că nașterea dreptului la plata salariului suplimentar ar fi afectată de condiția evocată de către recurenta-pârâtă, anume realizarea veniturilor pentru constituirea fondului necesar. Dimpotrivă, interpretarea corectă a clauzei prevăzută la art. 32 alin. 1 are în vedere faptul că salariul suplimentar se poate acorda doar salariaților care se încadrează în criteriile prevăzute în anexa 6 la contractul colectiv de muncă, potrivit căreia „de salariul suplimentar nu beneficiază salariații cărora, în cursul anului calendaristic li s-au aplicat repetat sau cumulat una din sancțiunile (…).” Acordarea salariului suplimentar este condiționată deci de conduita salariaților, și nu de performanțele economice ale angajatorului.
Dreptul la acordarea salariului suplimentar este prevăzut și în art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități. Acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat, recurenta-pârâtă regăsindu-se în anexa nr. 4.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar.
Așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta - recurentă, semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultățile financiare.
În plus, la data încheierii contractului colectiv de muncă valabil pentru anii 2008 și 2009 era în vigoare OUG 81/1997, astfel încât nu se poate susține intervenirea unor împrejurări legale și economico-financiare total diferite față de cele existente la încheierea contractului colectiv de muncă, ceea ce ar face ca obligația de plată a salariului suplimentar aferent anului 2009, asumată prin art. 32, să nu mai fie susceptibilă de executare.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că fondul de salarii al companiei este limitat și că, din acest motiv, se află în imposibilitatea de a acorda drepturile bănești solicitate, va fi înlăturată cu motivarea că fondul de salarii este stabilit de către angajator, care a semnat contractul colectiv de muncă și care și-a asumat obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, inclusiv obligația de a acorda salariul suplimentar.
De asemenea, această clauză din contractul colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, nefiind înlăturată prin măsurile economico-financiare prevăzute de OUG nr. 79/2001 și OUG nr. 79/2008, așa încât nu sunt relevante, sub aspectul obligației recurentei-pârâte de acordare a salariului suplimentar, susținerile acesteia privind nerealizarea unor venituri suficiente în anul calendaristic corespunzător, lipsa profitului ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2009.
În ceea ce privește necesitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Anexa 6 din CCM pentru acordarea salariului suplimentar, Curtea reține că pârâta-recurentă, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu dispozițiile art. 272 C. muncii, nu a depus vreo dovadă din care să rezulte că reclamanții nu s-ar încadra în criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar.
În ceea ce privește salariul suplimentar pe anul 2010, prima instanță a reținut corect că, potrivit dispozițiilor art. I din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 înregistrat la MMFPS București sub nr. 1708/21.04.2010, prevederile art. 32 nu se aplică în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 01.01.2011.
Aceasta nu înseamnă că părțile au prevăzut în CCM la nivel de unitate drepturi inferioare celor din CCM la nivel de grup de unități, pentru a fi incidente disp. art. 8 din Legea 130/1996. Dimpotrivă, dreptul la salariul suplimentar prevăzut în CCM la nivel de unitate este identic cu cel prevăzut în CCM la nivel de grup de unități, doar că părțile contractante au stabilit că, în perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, prevederile contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic nu se aplică.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 din Codul muncii și ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la data încheierii actului adițional menționat anterior), clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.
Ca atare, dând eficiență autonomiei de voință a partenerilor sociali, în mod corect prima instanță a respins pretenția reclamanților de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010.
În consecință, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursurile declarate de pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași și S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat, urmând să mențină sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta SNTFC „CFR Călători” SA București – Sucursala de Transport F. de Călători Iași și S. F. M., în numele și pentru membrii de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 2048 din 03.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. C. S. |
Grefier, C.-M. Ș. |
Red./Tehnored. M.N.C.
10.01.2014 - 02 ex.
Tribunalul Iași – T. P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 203/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 31/2013.... → |
|---|
