Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1375/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1375/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 12076/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1375/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
reclamanții P. mun. P. și M. P. împotriva sentinței civile nr. 1491 din 15.05.2013 a Tribunalului Iași, intimat fiind J. P. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Cauza fiind la primul termen de judecată, președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, reclamanții M. P., P. M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâtul J. P. L., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 419 lei reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin deciziile Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și nr. 17/2011 s-a constatat, la nivelul Primăriei municipiului P.,i încasarea de sporuri care exced prevederilor legale în vigoare, anume spor de fidelitate și de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizație de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, stabilindu-se obligația recuperării acestor sume de la angajați.
În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 169 alin 1 și 2 Codul Muncii, art. 64 din Legea 94/1992.
Pârâtul J. P. L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale active și cea a lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei P., întrucât aceasta este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, fără capacitate procesuală de folosință și de exercițiu.
Pe fond, a susținut că aceste sporuri au fost acordate funcționarilor publici și personalului contractual al Primăriei în baza Acordului/Contractului Colectiv de muncă aprobat prin HCL3/2007 a M. P., înregistrat la DMPS Iași și că acțiunea este neîntemeiată dacă se au în vedere și dispozițiilor art. 8 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă putând fi negociate și pentru personalul instituțiilor bugetare, simpla invocare a nulității acestora neproducând efecte.
Cât privește indemnizația de dispozitiv, aceasta a fost acordată în temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea 138/1999, art. 9 alin 4 OUG 63/2003, Ordinul 496/2003, Ordinul 275/2002, fiind stabilită prin HCL 132/2003 al M. P., act cu caracter normativ obligatoriu.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1491 din 15.05.2013, Tribunalul Iași admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei P. M. P. și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. M. P. în contradictoriu cu pârâtul J. P. L., ca fiind formulată de către o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Respinge - ca rămasă fără obiect - excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei mun. P., jud. Iași, invocată de pârât.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P., în contradictoriu cu pârâtul J. P. L..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea 215/2001 și 23 alin. 1 si 2 din Legea nr. 215/2001, primăria nu este definită ca fiind o entitate cu capacitate juridică deplină, aceasta fiind o structură funcțională fără personalitate juridică recunoscută de lege, astfel că nu poate sta în judecată, legea neconferindu-i această aptitudine, motiv pentru care excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei P. M. P. este întemeiată și va fi admisă, reclamanta neînțelegând să precizeze acțiunea în sensul modificării cadrului procesual.
Raportat la soluția dată asupra acestei excepții (analizarea acestuia era prioritară) nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale active a acestei instituții și nici soluționarea cauzei pe fond formulată de această instituție.
Pe fond, s-a reținut că pârâtul J. P. L. este angajatul Consiliului Local al M. P., conform contractului individual de muncă încheiat de părți și depus la fila 43 dosar, în copie, ca muncitor întreținere, specialitatea TR. IV. Potrivit dispozițiilor art. 256 Codul muncii (în vigoare la momentul respectiv), salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. În speță, pârâtul a recunoscut că a încasat suma de 419 lei reprezentând sporuri de fidelitate, loialitate, confidențialitate, stres și spor de dispozitiv, refuzând însă restituirea întrucât apreciază că suma încasată i s-a cuvenit legal.
Drepturile salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost achitate pârâtului, angajat al reclamantului în baza contractului individul de muncă, in baza contractului colectiv de muncă înregistrat la MMFES-DMPS Iași sub nr. 1696/02.02.2009, a Hotărârii de Consiliu Local nr. 15/2009 și 132/2003.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea indemnizației de dispozitiv de 25 %, această cerere este lipsită de temei legal, în condițiile în care acest drept a fost acordat în baza Hotărârii Consiliului Local 132/2003, act administrativ a cărui nelegalitate nu a fost constatată până în prezent.
Cu privire la drepturile primite în baza contractului colectiv de muncă, instanța constată că, deși conform art. 27 din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă ( in varianta in vigoare la momentul înregistrării actului), Ministerul Muncii și Protecției Sociale, reprezentat in teritoriu de direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială, avea îndatorirea de a verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8 din Lege, care, la rândul lor fac trimitere in alin.1 la respectarea prevederilor legale, Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași a înregistrat contractul in discuție la nr. 1696/02.02.2009.
In plus, pe întreaga perioadă in care actul de negociere colectivă a fost executat, efectele sale s-au produs fără ca angajatorul direct, ori vreo altă autoritate publică să solicite nulitatea sa absolută, pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin.2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (dispozițiile valabile la momentul la care ne raportăm), in sensul că au stabilit in favoarea pârâților angajați ai unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care aceștia fac parte.
Ori, în legislația muncii (in vigoare la data încheierii CCM colectiv de muncă in discuție), din rațiuni ce țin de securitatea raporturilor de muncă, nulitatea unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi solicitată doar pe perioada existenței contractului, legiuitorul prezumând că doar in acest interval de timp acordul dintre salariați și angajator și-a produs efectele. Astfel, textul art.283 lit.d) din Codul Muncii instituie un termen special de prescripție, a cărui nerespectare duce la pierderea dreptului subiectiv de a mai solicita nulitatea contractului colectiv de muncă și implicit, de a mai constata că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale.
Pentru motivele mai sus expuse, plata drepturilor salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost acordate sub aparența de legalitate a unui contract colectiv de muncă, care în prezent a încetat (prelungirea efectelor sale conform art. 2 nemaiputând opera in mod valabil după . Legii nr. 330/2009), astfel încât nu mai poate fi pusă in discuție lipsirea sa de efecte, pentru a se putea ajunge la concluzia că sporurile salariale a căror restituire s-a solicitat ar mai putea fi calificate drept sume nedatorate, in înțelesul dat de fostul art. 272, actual art. 256 din Codul Muncii.
Mai mult, contractul colectiv de muncă, in măsura in care stabilește drepturi salariale pentru munca depusă de salariați, este un act juridic cu executare succesivă, așa încât, pornind de la cele mai elementare principii ale dreptului civil român, cu care legislația muncii, in lipsa unor dispoziții contrare, se completează in mod evident, prestațiile deja efectuate,constând in munca depusă și plata salariului convenit cu angajatorul nu sunt supuse restituirii. Prin urmare, chiar dacă s-ar admite că, sacrificând principiul securității și stabilității raporturilor juridice de dreptul muncii, legalitatea contractelor colective de muncă ar mai putea fi pusă in discuție și după încetarea lor, nulitatea contractului nu ar putea in nici un fel să producă efecte retroactive.
Pe de altă parte, în toată perioada anterioară intrării in vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care exclude in termeni categorici, in conținutul art. 1 alin.2, orice acord prin care personalul plătit din fonduri publice își mai poate negocia drepturi salariale prin contracte colective de muncă, toate instituțiile statului au acordat o interpretare permisiva prevederilor legale in vigoare.
Într-adevăr, normele art. 157 alin.2 din Codul Muncii, in vigoare la momentul încheierii contractului colectiv supus analizei statuau că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Totuși, dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, care reglementând domeniul negocierii colective, reprezintă o normă specială față de cea mai sus enunțată, sunt mai puțin clare, stabilind că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din interpretarea per a contrario a celui din urmă text de lege ar rezulta că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază, nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare, care nu sunt prevăzute de lege.
In fine, un argument extrem de important pentru a sublinia viziunea pe care puterea legislativă și cea executivă au avut-o asupra acestei chestiuni, a fost consacrarea prin însăși Legea nr. 330/2009 a principiului recunoașterii drepturilor salariale acordate prin contracte colective de muncă încheiate înainte de . acestuia, principiu reglementat in mod expres prin art. 3 lit. c) din actul normativ, astfel: „sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:.....c) luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salariată, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de Încadrare,..." Ori, dacă autoritățile statului ar fi fost atât de tranșante in privința nelegalității drepturilor salariale recunoscute și acordate bugetarilor prin contractele colective de muncă anterior datei de 12.11.2009, nu se poate justifica rațiunea de a le mai consacra respectarea printr-un act normativ ulterior și chiar de a le da prin același act normativ o reglementare legală, prin includerea in salariile de bază, solda in funcție ori indemnizația de încadrare.
In ce privește efectul Deciziei Camerei de Conturi a Județului Iași, se poate observa că acest act administrativ, a cărui legalitate a fost constatată de instanțele judecătorești, stabilește obligații de diligentă pentru ordonatorul de credite insă nu are forța juridică a unui titlu executoriu in raporturile de drept privat dintre angajator și salariați, unde verificarea existenței ori neexistentei unei cauze juridice pentru plata drepturilor salariale este apanajul exclusiv al instanțelor specializate, de dreptul muncii.
In concluzie, oricât de interpretabile ar fi fost prevederile legale ale art. 157 alin.2 din Codul Muncii și art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, până la apariția Legii nr. 330/2009 încheierea contractelor colective de muncă prin care erau negociate pentru bugetari sporuri suplimentare celor acordate prin actele normative speciale de salarizare a fost posibilă cu concursul tuturor autorităților statului, în plus, contractele colective de muncă in discuție, fiind cu executare succesivă, și-au produs efectele, drepturile bănești deja plătite pârâtului s-au consolidat, iar restituirea lor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative in vigoare in momentul încheierii lor, invocându-se prevederile art. 272 alin.1 din Codul Muncii, este o soluție injustă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. M. P., considerând că instanța de fond dă o interpretare greșită dispozițiilor legale în materie, raportului juridic dedus judecății. Pe cale de consecință, reținând că restituirea sumelor ar fi o soluție injustă, instanța pronunță o hotărâre nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, sunt reluate susținerile din cererea de chemare în judecată privind decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și dispozițiile art. 169 alin 1 și 2 Codul Muncii și art. 64 din Legea 94/1992.
Intimatul nu a formulat întâmpinare. În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenții reclamanți au solicitat obligarea intimatului pârât la restituirea unei sume de bani, reprezentând drepturi salariale încasate sub formă de sporuri, care exced prevederilor legale.
Temeiul juridic al acestei acțiuni este reprezentat, așa cum corect a reținut prima instanță, de dispozițiile art. 256 alin. 1 Codul muncii, conform cărora „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”. Prin urmare, potrivit legii, obligația de restituire privește sumele nedatorate încasate de salariat, de la angajator ( inclusiv drepturi salariale sub formă de sporuri), în cursul executării contractului individual de muncă.
Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 169 alin 1 și 2 Codul Muncii invocate de recurenți, care vizează reținerile din salariu, și nici prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, care incriminează o infracțiune.
Nici măsurile dispuse prin Decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010, de asemenea menționată de recurenți, nu constituie temei de drept al acțiunii formulate de aceștia.
În prezenta cauză, care este un conflict individual de drepturi potrivit art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011, recurenții, cărora le revine sarcina probei în condițiile art. 272 Codul muncii, nu au dovedit că suma de 419 lei, reprezentând drepturi salariale sub formă de sporuri, a fost încasată necuvenit de intimat, deci este supusă obligației de restituire reglementate de art. 256 alin. 1 Codul muncii.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții P. mun. P. și M. P. împotriva sentinței civile nr. 1491/ 15.05.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 09 .10. 2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored./B.C.
2 ex./23.10.2013
Tribunal Iași – D. I.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 713/2013. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
