Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1792/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 5431/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1792/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
S-au luat în examinare cererile de recurs cauzei formulate de pârâtele S. C. MARFA SA București și S. C. MARFA SA - Sucursala M. împotriva sentinței civile nr. 1963/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind F. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că este primul termen de judecată, că prin registratura instanței că intimatul prin apărător a depus la dosar concluzii scrise; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
Fiind prima zi de înfățișare, președintele completului dând citire raportului constată că în cauză sunt declarate două recursuri de pârâta S. C. MARFA SA București și de S. C. MARFA SA - Sucursala M. atât în nume propriu cât și în numele societății cu sediul în București, că ambele sunt declarate în termen și motivate.
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._ (disjunsă din dosarul nr._/99/2012), reclamantul F. I. a chemat în judecată pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. - Sucursala M., solicitând obligarea acestora la plata diferenței de salariu rezultată dintre salariul de baza brut negociat in cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 si sumele efectiv primite, pentru perioada octombrie 2009 - decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al paratelor si își desfășoară activitatea pe raza S."C. MARFA "SA- Sucursala M. Iași. Pentru anii 2009 și_ au fost negociate și încheiate contracte colective de munca intre S. C. MARFA SA si sindicatele reprezentative ale salariaților.
Astfel, prin CCM pe Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010 incheiat la data de 19.12.2007 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, la clauza inscrisa la art.41 alin. (3) părțile au convenit ca salariul de baza minim brut pe unitate, la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, sa fie de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, fiind stabilit fara alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse in acesta.
Prevederile CCMNRT 2008-2010 sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi indicate in anexa nr. 5, inclusiv pentru parata care figurează in anexa la poz nr. 2, iar acesta ii este aplicabil, indiferent daca a participat sau nu in mod direct sau indirect la negocierea sa, si in conformitate cu dispozițiile inscrise la art. 3 alin(l) art. 113 alin(l),l 14, 115 alin.(l), l19 din acest contract, avea următoarele obligații:
- incepand cu data de 01.01.2008 la negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate sa accepte ca baza de la care sa inceapa negocierea salariului minim brut pe unitate sa fie de 700 lei/ron si aceasta deoarece drepturile prevăzute in contractul la nivel de ramura sunt considerate minime si de la valoarea lor trebuia pornita negocierea la celelalte niveluri sau unități si nicidecum de la o valoare mai mica;
- in cazul in care la nivel de unitate era incheiat contract colectiv de munca inaintea semnării, inregistrarii si publicării cotractului la nivel de ramura transporturi, acolo unde prevederile acestuia erau sub minimul stabilit pe ramura sau nu erau incluse in acesta avea obligația sa adapteze contractul la prevederile minimale din contractul la nivel superior;
- sa puna de acord prevederile din contractele individuale de munca ,existente la data intrării in vigoare a contractului colectiv de munca pe ramura transporturi, cu prevederile minimale ale acestuia acolo unde prevederile din contractul individual erau sub minimul prevăzut de contractul colectiv de munca de la nivel superior.
A susținut reclamantul că paratele nu au respectat aceste prevederi si nu si-au indeplinit obligațiile ce le reveneau, in sensul ca la incheierea contractelor colective la nivel de unitate pe anii 2007/2008, 2009/2010, cat si a actelor adiționale de prelungire/ modificare ale acestora nu a acceptat ca negocierea pentru stabilirea salariului minim brut pe unitate sa inceapa de la valoarea de 7001ei, ci de la valori mult mai mici.
Prin neacceptarea inceperii negocierii salariului de baza pe unitate de la valoarea minima de 700 lei si neplata diferențelor salariale cuvenite, paratele i-au cauzat un prejudiciu de 130-150 lei/luna, funcție de salariul de incadrare.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.10.2009 – 31.10-2009, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea excepției, pârâta a invocat prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii, raportat de data formulării cererii, respectiv 31.10.2012.
Pe fondul cauzei, în susținerea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că în conformitate cu sentința civilă nr. 625/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B., instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfa SA, astfel încât nu mai există coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
În CCM Unic la nivel de R. Transporturi se prevedea existenta unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, astfel că, aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ar fi însemnat ca salariații din cadrul C. Marfă să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți făcând abstracție de celelalte clauze.
Totodată, prevederile art. 37 din Codul Muncii dispun că „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”.
Mai mult, C. Marfa este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, iar în aplicarea acestor prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri si cheltuieli aferente anilor 2009 si 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 si HG 311/2010, iar în anii 2009 și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
A mai arătat pârâta că reclamantul, fie prin reprezentant, fie individual, nu a solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, obligarea C. Marfă de a modifica vreo clauză prevăzută în CCM, astfel că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au fost aplicabile doar pe perioada de valabilitate a acestuia, acesta fiind acordul de voință al părților semnatare.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în primul rând, excepția lipsei calității de reprezentant al Cabinetului de Avocatură „N. L.”, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității de reprezentare a Cabinetului Individual de Avocatura „N. L.”, a arătat că la cererea de chemare în judecată formulată și semnată de Avocat N. L. nu a fost atașată împuternicirea avocațială și nici copie contract de asistență juridică încheiat cu acesta. Potrivit dispozițiilor art. 67 C. proc. civilă, „părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar”, iar conform dispozițiilor art. 68 alin. 1 C. proc. civilă, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată, iar în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților".
Cât privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pârâta a invocat disp. art. 268 alin 1 lit. - e din Codul Muncii republicat în M. OF. nr. 345/ 18.05.2011, care prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni. Întrucât drepturile solicitate sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, acestea puteau fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Pârâta a precizat că, în situația în care se va trece peste aceste apărări, înțelege să invoce excepția prescripției de 3 ani pentru perioada 01.10._09, având in vedere data introducerii acțiunii 31.10.2012 precum și solicitarea reclamanților privind diferența de salariu pentru perioada octombrie 2009- decembrie 2010.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, pârâta a invocat disp. art. 117 CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pana in anul 2010, care prevăd ca „în situațiile in care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unitățile organizațiile sindicale vor încerca soluționarea acestora mai întâi m comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergența, partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unități feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură”, procedură ce nu a fost urmată de către reclamanți.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că CMM la nivel de ramură Transporturi 2008-2010 a fost valabil până la 31.12.2010, fiind denunțat de două dintre părțile semnatare ale acestuia. Conform sentinței civile nr. 652/M pronunțată în 08.05.2012 de Tribunalul B. instanța a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă pe anii 2009 - 2010 încheiat la nivelul pârâtei S. C. Marfă SA, astfel încât societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada pentru care se solicită acordarea respectivelor drepturi, neexistând formula de calcul care să permită folosirea unui salariu minim brut în valoare de 700 lei.
C. Marfă SA a acordat sume mai mari de 700 lei - salariul minim stabilit de CCM la nivel de ramură transporturi, niciunul dintre reclamanți neavând salariu mai mic de 700 lei, salariul astfel negociat fiind menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților. Astfel, pârâta consideră că a respectat clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, acordând fiecărui salariat un salariu individual mai mare de 700 lei.
Prin sentința civilă nr. 1963 din 29.05.2013, Tribunalul Iași respinge excepția lipsei calității de reprezentant a Cabinetului Individual de Avocatură „N. L.” și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.- Sucursala M. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A..
Admite acțiunea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A. si Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. MARFĂ” S.A.- Sucursala M..
Obligă pârâtele să achite reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și cele efectiv încasate, pentru perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtele să achite reclamantului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Cabinetului de Avocatură „N. L.”, invocată de către pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere că la cererea de chemare în judecată a fost anexată în original Împuternicirea cu ., nr._/16.12.2012, însoțită de tabelul nominal cu salariații ce au mandatat-o pe d-na avocat să formuleze acțiunea și să-i reprezinte în instanță.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, precum și disp. art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 21 din Constituția României referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul la un proces echitabil. Totodată, instanța reține și faptul că motivele invocate în susținerea acestei excepții constituie apărări de fond.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A.- Sucursala M. pentru perioada 01.10.2009 – 31.10.2009, este neîntemeiată și o va respinge.
Potrivit disp. art. 268, alin. 1, lit.c), cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În speță, prin cererea de chemare în judecată au fost solicitate diferențe de drepturi salariale aferente perioadei octombrie 2009 – decembrie 2010, însă, raportat la data depunerii acestei cereri, respectiv 30.10.2012 și a termenului de prescripție de 3 ani calculat anterior acestei date, dreptul la acțiune pentru această perioada nu este prescris.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtelor în perioada pentru care se solicită drepturile salariale ce fac obiectul prezentei cauze, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus în copie la dosar.
Art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Articolul 3 alin.3 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 prevede că în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Pârâtele nu au dovedit faptul că au aplicat aceste prevederi contractuale în unitate, dimpotrivă argumentează că între salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel ramură transporturi C. Marfă SA, a acordat sume mai mari de 700 lei. Pârâtele nu au respectat obligațiile contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
Pentru perioada în litigiu octombrie 2009 – decembrie 2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit disp. art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit disp. art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit disp. art. 243 alin. 1, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada octombrie.2009 – decembrie.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Actualizarea diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituind o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. – Sucursala M. și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenta pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. – Sucursala M. susține că, fără temei legal, instanța a acordat drepturile bănești pornind de la minimul de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de ramură transporturi, cu aplicarea coeficienților de ierarhizare din CM la nivel de unitate, deși, potrivit sentinței civile nr. 625/M/8.05.2012 a Tribunalului B., s-a constatat, definitiv și irevocabil, nulitatea absolută a Anexei 1 la Contactul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „C. Marfă” S.A., așa încât societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare și nici un nivel minim al salariului pentru perioada solicitată.
În plus, CCM la nivel de ramură transporturi prevede coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, ceea ce ar însemna ca salariații să aibă și venituri mult mai mici. În consecință, raportat și la prevederile art. 37 Codul muncii, atât timp cât a existat un contract individual de muncă în care se prevedea un salariu mai mare de 700 lei, este evidentă lipsa de temei a cererii.
Mai mult, C. Marfă este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, iar în aplicarea acestor prevederi legale, i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 și 2010 aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 si HG 311/2010, iar în anii 2009 și 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041 Cod proc. civilă, recurenta pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. susține, în primul rând, că este criticabil că prima instanță, deși constată intervenția prescripției de 3 ani, o obligă la acordarea diferențelor salariale pentru perioada 1.10._09. Prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material și a asimilat aceste ajutoare materiale ca fiind drepturi salariale, ceea ce este o sarcină excesivă impusă angajatorului. În acest sens, redând prevederile art. 159 alin. 1 și art. 236 alin. 1 Codul muncii, recurenta consideră că, pentru a nu destabiliza financiar angajatorul, legiuitorul a prevăzut ca întinderea drepturilor prevăzute în CCM să poată fi solicitate într-un domeniu mai scurt de prescripție, 6 luni, potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii.
De asemenea, este criticabil că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, fără a avea în vedere prevederile din CCM, considerând că aceasta nu reprezintă o condiție obligatorie.
Menționând deciziile Curții Constituționale nr. 194/2004 și nr. 351/2006, recurenta solicită instanței de recurs, reluând apărările din întâmpinarea depusă la prima instanță, să analizeze legalitatea și temeinicia „pentru toate aspectele fondului cauzei”.
A apreciat recurenta, care a solicitat cenzurarea onorariului de avocat potrivit art. 274 pct. 3 Cod proc. civilă, ca netemeinică și nelegală și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, în condițiile în care s-au acordat 2 termene de judecată și nu s-a efectuat nici o expertiză, astfel că onorariul de avocat este nejustificat de mare în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea efectiv desfășurată de avocat.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, admiterea excepțiilor și respingerea în tot a acțiunii.
Intimatul F. I. a depus note scrise. În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurente, Curtea constată următoarele:
Salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă, reprezintă, potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii în vigoare, contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
În prezenta cauză, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea recurentelor pârâte la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.10.2009. Deși se întemeiază pe contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior, intimatul reclamant nu solicită ajutoare materiale, ci drepturi salariale, deci termenul în care poate fi formulată acțiunea nu este cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cum susține recurenta, ci cel reglementat de art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, care are în vedere toate acțiunile prin care se solicită plata de drepturi salariale, indiferent de izvorul juridic al acestora: contract individual de muncă, contract colectiv de muncă sau alte dispoziții legale.
Prin urmare, acțiunea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă de intimatul reclamant la data 31.10.2012, așa încât este întemeiată, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 1.10._09.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, se constată că, potrivit art. 109 alin. 2 Cod proc. civilă, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Or, în cazul unei acțiuni având ca obiect plata unor drepturi salariale, legea nu condiționează sesizarea instanței de judecată de îndeplinirea unei proceduri prealabile. Mai mult, sesizarea comisiei mixte patronat sindicate, invocată de recurenta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A., nici nu are natura juridică a unei proceduri prealabile. Conform clauzelor contractuale, această comisie mixtă are atribuția de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, așa încât excepția „inadmisibilității” acțiunii este vădit neîntemeiată.
Cu privire la temeinicia pretențiilor intimatului reclamant, se reține că, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, ale cărui efecte au fost avute în vedere de prima instanță, a fost încheiat între reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe.
Potrivit art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, act normativ în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc si se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe au prevăzut, în art. 123 pct. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe care l-au încheiat, că acesta produce efecte „în toate unitățile nominalizate în anexa 5”.
Examinând anexa nr. 5 la contract, se constată că recurenta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. este nominalizată în această anexă la poziția 1, deci Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 produce efecte pentru toți salariații acesteia, potrivit art. 123 pct. 1 din contract.
Art. 123 pct. 1 din contract, ca și art. 3 alin. 1 din același contract, preiau dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010, conform cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, aceste dispoziții instituind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului.
De asemenea, pentru salariații recurentelor produce efecte și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în acest sens fiind dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. a și b Codul muncii în vigoare în perioada 2009-2010
În ceea ce privește concursul între efectele contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se reține, de principiu, că aplicarea contractelor colective de muncă încheiate la niveluri inferioare (contractele colective de muncă la nivel de unitate), nu înlătură aplicarea contractului colectiv de muncă încheiat la un nivel superior (contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi), dacă aceste contracte colective conțin clauze ce stabilesc drepturi la niveluri diferite.
Astfel, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Intimatul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe clauza cuprinsă în art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, care își produce efectele pentru toți salariații încadrați la recurente, deoarece prevede drepturi la un nivel superior celor prevăzute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Astfel, art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 stabilește coeficienții minimi de ierarhizare, de la 1 la 2, pe categorii de salariați, respectiv muncitori, personal administrativ încadrat pe funcții, personal de specialitate încadrat pe funcții și personal încadrat pe funcții.
Potrivit art. 41 alin. 2, coeficienții minimi de ierarhizare de la alin. (1) se aplică la salariul de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stabilit prin art. 41, alin. (3), lit. a).
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Așadar, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, părțile aveau obligația să stabilească salariile de bază minime brute, pentru fiecare categorie de salariați, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare de la art. 41 alin. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, cel puțin la salariul de bază minim brut la nivel de transporturi stabilit prin art. 41 alin. 3 lit. a din același contract.
Evident că părțile implicate în negocierea contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior (așa cum este contractul colectiv de muncă la nivel de unitate) puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mare de 700 lei ori coeficienți de ierarhizare mai mari, însă, față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, nu puteau stabili un salariu de bază minim brut mai mic de 700 lei, așa cum au procedat recurentele.
În aceste condiții, pot fi aplicate direct prevederile art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, deci acțiunea formulată, având ca obiect plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 31.10.2009, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, este întemeiată. Sub acest aspect, al aplicării directe a unei clauze dintr - un contract colectiv de muncă negociat și încheiat la nivel superior, nu sunt relevante susținerile recurentelor privind constatarea nulității absolute a Anexei 1 la Contactul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „C. Marfă” S.A., conform sentinței civile nr. 625/M/8.05.2012 a Tribunalului B., monitorizarea lor în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, ori necesitatea încadrării în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 și 2010, aprobate prin HG 532/2008, HG 28/2010 si HG 311/2010, ani care au fost încheiați în pierdere.
În ceea ce privește onorariul de avocat, a cărui diminuare o solicită recurenta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” S.A. potrivit art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă, se constată că acest cuantum - 200 lei, prin raportare la complexitatea cauzei judecate pe fond de prima instanță și la activitatea depusă de avocat, este justificat.
În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile și se va modifica în parte sentința, în limitele considerentelor expuse, în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii și va fi respinsă, ca prescrisă extinctiv, cererea privind plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, și salariile efectiv plătite, pentru perioada 1.10._09. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele S. „C. MARFA” SA- Sucursala M. și S. „C. MARFA” SA București, împotriva sentinței civile nr. 1963/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâte și, în consecință:
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art.41, alin.3 lit.a din CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru intervalul 01.10._09, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,azi, 13.11.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. H. |
Red/tehnored.B.C
2 ex - 06.12.2013
Tribunalul Iasi- M. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 845/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
