Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1405/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1405/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 12062/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1405/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Judecător A. C. S.
Judecător D. P.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă privind recursul declarat de M. P. și P. M. P. împotriva sentinței civile nr.2705 din 17.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind P. M. P., J. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată și că nu s-a formulat întâmpinare; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă prin cererea de recurs, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de fata;
Prin cererea înregistrată sub nr._ / 03.10.2011, reclamanții M. P., P. M. P. și P. M. P. au chemat în judecată pe pârâtul J. L., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 440 lei reprezentând contravaloarea drepturi salariale încasate sub formă de sporuri de pârât, care exced prevederilor legale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia Curții de Conturi -Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și nr. 17/2011 s-a constatat la nivelul Primăriei M. P. încasarea de sporuri care exced prevederilor legale în vigoare, anume spor de fidelitate și de stres calculat prin aplicarea unui procent de 5% din salariul de bază și indemnizație de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, stabilindu-se obligația recuperării acestor sume de la angajați.
Invocă în drept reclamanții disp. art. 169 alin 1 și 2 din Codul Muncii, art. 64 din Legea 94/1992.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, Decizia Curții de Conturi - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 și nr. 17/2011 și un tabel centralizator, contractul individual de muncă nr. 5925/01.06.2005, fluturașii de salariu, HCL3/2007 a M. P. prin care a fost aprobat acordul/Contractul Colectiv de muncă aplicabil angajaților Primăriei P..
Pârâtul J. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și cea a lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei P., față de faptul că aceasta este o structură funcțională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, fără capacitate procesuală de folosință și de exercițiu, pe fond arătând că aceste sporuri au fost acordate funcționarilor publici și personalului contractual al Primăriei în baza Acordului/Contractului Colectiv de muncă aprobat prin HCL3/2007 a M. P., înregistrat la DMPS Iași.
Pârâtul susține că acțiunea este neîntemeiată și dacă se au în vedere disp. art. 8 din Legea 130/1996, contractele colective de muncă putând fi negociate și pentru personalul instituțiilor bugetare, simpla invocare a nulității acestora neproducând efecte, acesta este rezultatul negocierii celor două părți.
Cât privește indemnizația de dispozitiv, aceasta a fost acordată în temeiul disp. art. 13 din Legea 138/1999, art. 9 alin 4 OUG 63/2003, Ordinul 496/2003, Ordinul 275/2002, fiind stabilită prin HCL 132/2003 al M. P., act cu caracter normativ obligatoriu.
Prin sentinta civila nr. 2705/17.07.2013, Tribunalul Iasi a admis excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale active a reclamantei P. M. P. și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
A respins acțiunea formulată de reclamanții M. P. și P. M. P. în contradictoriu cu pârâtul J. L..
Pentru a se pronunța astfel,analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei M. P., Tribunalul a reținut disp. art. 21 din legea 215/2001care statuează că „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”, ca și pe cele ale articolului 23 alin. 1 si 2 din Legea nr. 215/2001 ,,Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive iar alin (2) Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.
P. nu este definită de lege ca fiind o entitate cu capacitate juridică deplină, aceasta fiind o structură funcțională fără personalitate juridică recunoscută de lege, astfel că nu poate sta în judecată, legea neconferindu-i această aptitudine, motiv pentru care excepția invocată este întemeiată și a fost admisă, reclamanta neînțelegând să precizeze acțiunea în sensul modificării cadrului procesual.
Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei M. P. și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta P. M. P. în contradictoriu cu pârâtul, ca fiind formulată de către o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Pârâtul J. L. este angajatul Consiliului Local al M. P.. Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 440 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale încasate sub formă de sporuri de pârât.
Potrivit disp. art. 256 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. În speță, se reține de către instanță că pârâtul a recunoscut că a încasat suma de 440 lei reprezentând sporuri de fidelitate, loialitate, confidențialitate, stres și spor de dispozitiv, refuzând însă restituirea întrucât apreciază că suma încasată i s-a cuvenit legal.
Drepturile salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost achitate pârâtului, angajat al reclamantului în baza contractului individul de muncă, in baza contractului colectiv de muncă înregistrat la MMFES-DMPS Iași sub nr. 1696/02.02.2009, a Hotărârii de Consiliu Local nr. 15/2009 și 132/2003.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat restituirea indemnizației de dispozitiv de 25 %, instanța a apreciat că această cerere este lipsită de temei legal, în condițiile în care acest drept a fost acordat în baza Hotărârii Consiliului Local 132/2003, act administrativ a cărui nelegalitate nu a fost constatată până în prezent.
Cu privire la drepturile primite în baza contractului colectiv de muncă, instanța a constatat că, deși conform art. 27 din Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă ( in varianta in vigoare la momentul înregistrării actului), Ministerul Muncii și Protecției Sociale, reprezentat în teritoriu de direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială, avea îndatorirea de a verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8 din Lege, care, la rândul lor fac trimitere în alin.1 la respectarea prevederilor legale, Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași a înregistrat contractul în discuție sub nr. 1696/02.02.2009.
Pe întreaga perioadă în care actul de negociere colectivă a fost executat, efectele sale s-au produs fără ca angajatorul direct, ori vreo altă autoritate publică să solicite nulitatea sa absolută, pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin.2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, in sensul că au stabilit in favoarea pârâților angajați ai unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care aceștia fac parte.
În legislația muncii (în vigoare la data încheierii CCM colectiv de muncă in discuție), din rațiuni ce țin de securitatea raporturilor de muncă, nulitatea unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi solicitată doar pe perioada existenței contractului, legiuitorul prezumând că doar in acest interval de timp acordul dintre salariați și angajator și-a produs efectele. Astfel, textul art.283 lit. d) din Codul Muncii instituie un termen special de prescripție, a cărui nerespectare duce la pierderea dreptului subiectiv de a mai solicita nulitatea contractului colectiv de muncă și implicit, de a mai constata că acesta a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale.
Pentru motivele mai sus expuse, plata drepturilor salariale a căror restituire se solicită prin prezenta acțiune au fost acordate sub aparența de legalitate a unui contract colectiv de muncă, care în prezent a încetat (prelungirea efectelor sale conform art. 2 nemaiputând opera in mod valabil după . Legii nr. 330/2009), astfel încât nu mai poate fi pusă in discuție lipsirea sa de efecte, pentru a se putea ajunge la concluzia că sporurile salariale a căror restituire s-a solicitat ar mai putea fi calificate drept sume nedatorate, in înțelesul dat de fostul art. 272, actual art. 256 din Codul Muncii.
Mai mult, contractul colectiv de muncă, în măsura în care stabilește drepturi salariale pentru munca depusă de salariați, este un act juridic cu executare succesivă, așa încât, pornind de la cele mai elementare principii ale dreptului civil român, cu care legislația muncii, în lipsa unor dispoziții contrare, se completează în mod evident, prestațiile deja efectuate, constând în munca depusă și plata salariului convenit cu angajatorul nu sunt supuse restituirii. Prin urmare, chiar dacă s-ar admite că, sacrificând principiul securității și stabilității raporturilor juridice de dreptul muncii, legalitatea contractelor colective de muncă ar mai putea fi pusă in discuție și după încetarea lor, nulitatea contractului nu ar putea în nici un fel să producă efecte retroactive.
Pe de altă parte, în toată perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care exclude conform art. 1 alin.2 orice acord prin care personalul plătit din fonduri publice își mai poate negocia drepturi salariale prin contracte colective de muncă, toate instituțiile statului au acordat o interpretare permisiva prevederilor legale în vigoare.
Art. 157 alin. 2 din Codul Muncii, în vigoare la momentul încheierii contractului colectiv supus analizei, statuau că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Totuși, dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996 care, reglementând domeniul negocierii colective, reprezintă o normă specială față de cea mai sus enunțată, sunt mai puțin clare, stabilind că prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din interpretarea per a contraro a celui din urmă text de lege ar rezulta că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază, nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare, care nu sunt prevăzute de lege.
In fine, un argument extrem de important pentru a sublinia viziunea pe care puterea legislativă și cea executivă au avut-o asupra acestei chestiuni, a fost consacrarea prin însăși Legea nr. 330/2009 a principiului recunoașterii drepturilor salariale acordate prin contracte colective de muncă încheiate înainte de . acesteia, principiu reglementat de art. 3 lit. c) din actul normativ, astfel: „sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:.....c) luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salariată, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare,..." Ori, dacă autoritățile statului ar fi fost atât de tranșante în privința nelegalității drepturilor salariale recunoscute și acordate bugetarilor prin contractele colective de muncă anterior datei de 12.11.2009, nu se poate justifica rațiunea de a le mai consacra respectarea printr-un act normativ ulterior și chiar de a le da prin același act normativ o reglementare legală, prin includerea in salariile de bază, solda in funcție ori indemnizația de încadrare.
În ceea ce privește efectul Deciziei Camerei de Conturi a Județului Iași, se poate observa că acest act administrativ, a cărui legalitate a fost constatată de instanțele judecătorești, stabilește obligații de diligență pentru ordonatorul de credite însă nu are forța juridică a unui titlu executoriu în raporturile de drept privat dintre angajator și salariați, unde verificarea existenței ori neexistenței unei cauze juridice pentru plata drepturilor salariale este revine instanțelor specializate de dreptul muncii.
În concluzie, instanța a reținut că oricât de interpretabile ar fi fost prevederile legale ale art. 157 alin.2 din Codul Muncii și art. 12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, până la apariția Legii nr. 330/2009 încheierea contractelor colective de muncă prin care erau negociate pentru bugetari sporuri suplimentare celor acordate prin actele normative speciale de salarizare a fost posibilă cu concursul tuturor autorităților statului; în plus, contractele colective de muncă în discuție, fiind cu executare succesivă, și-au produs efectele, drepturile bănești deja plătite pârâtului s-au consolidat, iar restituirea lor, întemeiată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la momentul încheierii lor, invocându-se prevederile art. 272 alin.1 din Codul Muncii, este o soluție injustă. Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus, s-a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții M. P. și P. M. P. în contradictoriu cu pârâtul J. L..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. P. și P. mun. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale în materie și raportul juridic dedus judecății, considerând că restituirea sumelor, justificată pe schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor, ar fi o soluție injustă.
Reluând cele arătate prin acțiunea introductivă, recurenții arată că, prin decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași nr. 29/2010 s-a dispus instituirea tuturor măsurilor legale în vederea recuperării prejudiciului creat, concomitent cu regularizarea tuturor obligațiilor față de bugetele publice, iar potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu Închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. este nefondat.
Astfel, prima instanță nu și-a întemeiat motivarea pe ,,schimbarea modalității de interpretare a actelor normative în vigoare la data încheierii lor”, ci a reținut, în esență, că drepturile salariale calificate de reclamanți ca ,,necuvenite” au fost acordate pârâtului în baza unor acte juridice (Hotărârile Consiliului Local nr. 132/2003 și nr. 15/2009, Contractul colectiv de muncă înregistrat la Agenția Județeană de Prestații Sociale Iași sub nr. 900/23.02.2009) care nu au fost constatate nelegale/nule urmare a controlului de legalitate ce se efectua de autoritățile competente (în speță, Consiliul Județean, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială Iași).
Ori, în condițiile în care contractul colectiv de muncă și hotărârile autorității administrativ-teritoriale și-au produs efectele în toată perioada de valabilitate, fără ca angajatorul direct ori vreo altă autoritate publică să le conteste pe motiv că ar încălca prevederile art. 157 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, ori pe cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în sensul că au stabilit în favoarea angajaților unei instituții publice drepturi salariale suplimentare celor prevăzute de actele normative care reglementează salarizarea categoriei de bugetari din care fac parte, tribunalul a reținut că în mod corect au fost plătite pârâtului drepturile salariale prevăzute de aceste acte juridice.
În plus, așa cum a reținut și prima instanță, prin art. 2 alin. 1 din Legea 84/2012, publicată în MO 401/15.06.2012, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 (respectiv prin contracte sau acorduri colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente, hotărâri ale consiliilor locale și județene - cum este cazul și în speța de față) pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.
Această lege, adoptată de Parlamentul României, reprezintă o cauză legală de ,,impunitate”, astfel încât, după . nici nu se mai impune verificarea de către instanță a caracterului de plată necuvenită a veniturilor de natură salarială reținute ca prejudiciu prin deciziile Curții de Conturi.
În atare condiții, devin inaplicabile și dispoz. art. 64 din Legea nr. 94/1992 invocate de recurenți.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de reclamanții M. P. și P. mun. P. și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M. P. și P. M. P., prin reprezentanți legali împotriva sentinței civile nr.2705 din 17.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 .10. 2013.
Președinte, S. P. | Judecător, A. C. S. | Judecător, D. P. |
Grefier, M. H. |
Red/tehnored.S.A.C
2 ex - 21.10.2013
Tribunalul Iasi - M. M.
| ← Conflict de muncă. Decizia nr. 494/2013. Curtea de Apel IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
