Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 527/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 527/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 4600/111/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 527/2014-R

Ședința publică din 25 martie 2014

PREȘEDINTE: P. C. - judecător

JUDECĂTOR: G. M.

JUDECĂTOR: R. F.

GREFIER: I. F.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator R. Ș., domiciliat în Vadu Crișului, nr. 944, județul Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 593/LM din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că recurentul prin motivele de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 593/LM din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Bihor a respins contestația formulată de contestatorul R. Ș. cu domiciliul în loc. Vadu Crișului, nr. 944, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII BIHOR, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul in prezenta cauză contestă decizia privind respingerea cererii de pensionare cu nr. R- 1814/27.04.2012 emisă de CJP Bihor in temeiul prevederilor Legii nr. 263/2010.

Decizia de respingere este motivată prin faptul că nu sunt indeplinite conditiile prev. de art. 52 din Legea nr. 263/2010, contestatorul nerealizand stagiul minim de cotizare de 11 ani si 10 luni.

În ceea ce privește exceptia de inadmisibilitate invocată, instanța a reținut că, potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010 deciziile de pensie emise de casele teritoariale de pensii, pot fi contestate in termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Contestatii. Procedura de examinare a deciziilor supuse contestarii, reprezinta procedura administrativă prealabila, obligatorie, iar în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010, tribunalele solutioneaza în prima instanta litigiile privind hotararile Comisiei Centrale de Contestatii, privind deciziile de pensie.

Având în vedere că în cauză contestatorul nu a facut dovada indeplinirii procedurii administrative prealabile, instanța a retinut ca excepția de inadmisibilitate invocata este intemeiata.

Totodata s-a retinut că potrivit disp. art. 52 din Legea nr. 263/2010, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de lege.

Art. 53 alin. 2 din lege stabileste că, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Potrivit anexei 5 la legea pensiilor, contestatorul fiind născut in aprilie 1945 se poate pensiona de la 63 de ani si 5 luni, insa cu conditia realizatii unui stagiu minim de cotizare de 11 ani si 10 luni. In cazul contestatorului aceasta cerintă nu este indeplinita, acesta realizand un stagiu de 10 ani, 2 luni si 1 zi.

Contestatorul are insa posibilitatea să depună si alte adeverinte in cazul in care a desfasurat activitati si in alte locuri de muncă, după cum sustine sau sa cotizeze la sistemul public de pensii pentru a realiza stagiul minim necesar inscrierii la pensie.

Fată de cele de mai sus, a fost respinsă contestatia formulată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatorul R. Ș. solicitând admiterea recursului și admiterea contestației așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele scrise, recurentul solicită respectarea prevederilor Decretului – lege nr. 167/1958 coroborate cu OUG nr. 4/2005, acte care sunt în vigoare și care nu-l discriminează caz în care nu mai este necesară aplicarea Legii nr. 263/2010 care îl defavorizează.

Apreciază că prin respingerea cererii sale de ieșire la pensie se încalcă principiul general al dreptului cât timp a avut colegi de muncă cărora li s-a acordat acest drept cu toate că avea un stagiu total de cotizare de 10 ani, după legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Deși legal citată intimata C. Județeană de Pensii Bihor nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Prin decizia R-1814 din 27 aprilie 2012, emisă de C. Județeană de Pensii Bihor în baza prevederilor Legii nr. 263/2010 a fost respinsă cererea de pensionare formulată de recurentul contestator motivată prin faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 263/2010, acesta nerealizând stagiul minim de cotizare de 11 ani și 10 luni.

Această decizie privind respingerea cererii sale de pensionare a fost contestată de către recurent în cadrul prezentului litigiu, ori potrivit art. 149 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010 aceasta trebuia contestată în 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestații, această procedură administrativă prealabilă fiind obligatorie, iar împotriva hotărârii acestei comisii, conform art. 150 alin. 3 se putea formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare.

Datorită faptului că din actele aflate la dosar nu se poate reține că această procedură administrativă prealabilă, obligatorie ar fi fost urmată de recurent, în mod corect instanța de fond a reținut că excepția de inadmisibilitate invocată este întemeiată.

Ar mai fi de subliniat faptul că în mod corect instanța de fond a arătat că potrivit anexei V din Legea nr. 263/2010, contestatorul, fiind născut în aprilie 1945 se poate pensiona la 63 ani și 5 luni, însă doar cu condiția realizării unui stagiu minim de cotizare de 11 ani și 10 luni, condiție care nu este îndeplinită în cazul contestatorului, aceasta realizând doar un stagiu de 10 ani 2 luni și o zi.

De altfel după cum judicios a mai reținut instanța de fond, recurentul are posibilitatea să depună și alte adeverințe în cazul în care a desfășurat activitatea și în alte locuri de muncă sau să cotizeze la sistemul public de pensii pentru a realiza stagiul minim necesar înscrierii la pensie.

Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondat recursul și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator R. Ș., domiciliat în Vadu Crișului, nr. 944, județul Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 593/LM din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător Grefier

P. C. G. M. R. F. I. F.

Red. decizie: jud. P. C./14.04.2014

Jud. fond:B. N.

Tehnored. I.F./14.04.2014 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 527/2014. Curtea de Apel ORADEA