Despăgubire. Decizia nr. 506/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 6091/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 506/2014-A
Ședința publică din 06.11.2014
Președinte: M. E.
Judecător: T. D.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelanta reclamantă P. M. cu domiciliul în Reșița, .. 10 A, jud. C. S. în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., M. P.- P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 75/LM din data de 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care s-a respins acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 23.10.2014, când părțile prezente au pus concluzii asupra apelului, consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2014, 06.11.2014.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 75/LM din data de 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. M. cu domiciliul în Reșița, .. 10 A, jud. C. S. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., M. P.- P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 1.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a admis-o și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât, având în vedere incidența Deciziei nr. 10/2011 privind recursul în interesul legii, ca urmare a constatării existenței unei jurisprudențe neunitare cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în sensul că admițându-se recursul în interesul legii formulat s-a stabilit că cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege. Ceea de rezultă din aceasta decizie este faptul ca, M.F.P. are rolul doar de administrator al bugetului in cauza, si nu are atribuția de a vira altor ordonatori de credite alte sume decât cele prevăzute in legea bugetului de stat pe baza proiectelor întocmite de toate ministerele si cu respectarea acesteia.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut faptul că reclamanta este procuror în cadrul pârâtei Parchetului de pe lângă Tribunalul C. S..
Reclamanta deține titlul științific de doctor conform Diplomei nr. 917 din 6 ianuarie 2011, emisă de M., Educației, Cercetării și Inovării (fila 16 dosar), titlu conferit ca urmare a susținerii tezei de doctorat și în baza Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4542/28.07.2010.
Prin cererea introductiva, reclamanta a solicitat constatarea existenței discriminării între aceasta, în calitate de deținătoare a titlului științific de doctor, și alte persoane, deținătoare a aceluiași titlu, acordarea către reclamanta, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare, a sumelor echivalente contravalorii sporului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a deținerii titlul științific de doctor, acordate de la data dobândirii titlului 28 iulie 2010 și până la zi, sume care să fie actualizate conform indicelui de inflație, și acordarea acestui spor lunar în continuare, cu cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că, într-adevăr, sporul de 15 % a fost prevăzut și acordat în conformitate cu art. 5 din OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției care prevede că: „Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, precum și personalul de specialitate din cadrul Institutului Național de Criminologie, care posedă titlul științific de doctor sau doctor docent, beneficiază de un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.”
Dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 se aplica conform art. 2 alin.1 “personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor special”.
Odată cu . Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 din O.U.G nr. 27/2006, forma în vigoare la 31 decembrie 2009, a fost abrogat prin art. 48 alin. l pct. 7 din Legea nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul științific de doctor nemaifiind prevăzut în noile reglementări referitoare la salarizare.
Art. 6 alin.1 din O.U.G nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar prevede că „În cazul în care drepturile salariate determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere, diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salariată care se stabilesc în funcție de acestea".
Ipoteza prevăzută de această normă presupune ca sporul de 15% pentru titlul științific de doctor să fi fost legal aflat în plată în luna decembrie 2009, urmând ca, începând cu 1 ianuarie 2010, persoanelor care au beneficiat de acesta să le fie acordată o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența rezultată.
În cazul de față, reclamanta nu deținea titlul științific de doctor în luna decembrie 2009, în consecința, nu beneficia de sporul de 15% prevăzut de art. 5 din O.U.G nr. 27/2006, republicată.
Din analiza texte de lege, tribunalul a reținut ca sporul de 15 % pentru titlul științific de doctor este un drept salarial suplimentar.
Legiuitorul este în drept sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Decizia Curții Constituționale nr. 337/2013) .
Sporul pentru titlul științific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, conform textelor de lege mai sus enunțate.
Sumele de bani aferente sporului pentru titlul științific de doctor au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plata la data de 31 decembrie 2009.
Astfel, în lipsa unui text de lege, persoanele care au obținut un titlu științific de doctor după data de 31 decembrie 2009 nu pot beneficia de acest spor.
Este adevărat ca, în situația în care vorbim de persoane din aceeași categorie de personal, care lucrează în aceleași condiții, unele persoane beneficiind de acest spor, iar altele nu, la stabilirea salariului de bază luându-se în considerare acest spor doar persoanelor care au obținut titlul de doctor înainte de . noii legi de salarizare, se poate pune in discuție prezența unei discriminări. Din această perspectivă, s-a pronunțat si C. Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr.671/20.11.2013, sesizat într-o speță similara.
Prevederile art. 27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare acordă posibilitatea persoanei care se consideră discriminată sa formuleze, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Însă Curtea Constituțională prin decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 a statuat că nu se acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu și chiar să substituie acest text cu dispoziții cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1325/2008, a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Sub aspectul prevederilor art. 14 CEDO invocat in cauză de reclamantă, instanța retine ca practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, așadar, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006, par. 23).
De asemenea că, în conformitate cu practica constanta a CEDO, S. se bucura de o larga marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În ceea ce privește diferența de tratament, invocata de reclamantă, Curtea a constatat ca o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectiva și rezonabila (Decizie din 7 februarie 2012 cu privire la Cererea nr. 45.312/11 introdusă de A. M. F. împotriva României și alte 4 cereri publicat în Monitorul Oficial nr. 870 din 20 decembrie 2012).
Or, în cauză, instanța a apreciat, pe de o parte ca aceasta este prevăzută prin lege și pe de altă parte că aceasta servește necesității protejării unui interes general, asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale fiind noțiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” și de „cauză de utilitate publică”.
În consecință, instanța a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.
S-a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamanta P. M., solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
Prin motivele de apel formulate, au fost invocate următoarele:
- sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de apel prevăzut și ca motiv de recurs de art. 488 alin. 1 pct. 9 NCPC;
- prima instanță nu a ținut cont și în mod greșit a aplicat textele de lege invocate de către reclamantă, cum ar fi disp. art. 14 din CEDO, disp. art. 3,2 alin. 1 alin. 3 alin. 4 din OG nr. 137/2000;
- prima instanță nu a ținut seama nici de incidența Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, adoptat la R. la 4 noiembrie 2000 și aprobat de România prin Legea nr. 103/2006;
- prima instanță a nesocotit prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în jurnalul Oficial al Comunității europene (JOCB) nr. L 180 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicat în JOCE și aprobat prin Legea nr. 303 din 2 decembrie 2000;
- judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, fiind obligat să aplice dreptul Uniunii;
- pe calea excepției de inopozabilitate, instanța națională poate cenzura dispozițiile legale discriminatorii invocate prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 din 03.07.2008, nr. 1325 din 04.12.2008 și nr. 146 din 25.02.2010 și ale art. 27 din OG nr. 137/2000;
- discriminarea dintre deținătorii titlurilor de doctor dinainte de data de 31.12.2009 și cei care au obținut acest drept ulterior acestei date este flagrantă, deoarece ambele categorii de magistrați lucrează în aceleași condiții;
- nu este de neglijat nici aspectul că i s-a adus atingere drepturilor sale fundamentale prin nerecunoașterea și neacordarea drepturilor ce i se cuveneau ca urmare a absolvirii școlii doctorale, deși a investit timp, bani, efort fizic și psihic susținut, în speranța legitimă și previzibilă existentă în momentul începerii cursurilor (anul 2006) că vor fi răsplătite nu numai prin recunoașterea științifică ci și material;
- nu poate fi primită ideea că o persoană poate fi salarizată diferit în funcție de momentul la care legiuitorul a intervenit și a schimbat sistemul de salarizare, prin intermediul unor norme tranzitorii;
- referitor la motivarea sentinței apelate, apelanta consideră că Deciziile nr. 337/2013 și nr. 329/2013 nu statuează în privința constituționalității textelor de lege invocate, situație în care se aplică cu prioritate prevederile Dreptului Uniunii Europene, respectiv Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE și nr. 2000/78/CE.
În drept sunt invocate prevederile art. 466 și urm., art. 480 alin. 2 Noul Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței, cu motivarea că, în luna decembrie 2009, apelanta reclamantă nu deținea titlul științific de doctor și, în consecință, nu beneficia de sporul de 15% prevăzut de art. 5 din OUG nr. 27/2006 – republicată. Admiterea apelului și a acțiunii ar echivala cu încălcarea legii, întrucât ar presupune înlocuirea normelor legale aplicabile, pe motivul că sunt discriminatorii, cu norme create pe cale jurisprudențială, extranee obiectului cauzei și neavute în vedere de legiuitor la edictarea actelor normative apreciate de apelanta reclamantă ca fiind discriminatorii. În speță nu poate fi reținută existența nici unei forme de discriminare, fiind lipsită de temei și susținerea referitoare la includerea sporului pretins în cadrul indemnizației brute lunare. De asemenea, solicitarea având ca obiect plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației este netemeinică și nelegală, admiterea pretenției în discuție ar reprezenta stabilirea în sarcina Ministerului P. a unei obligații imposibile.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Prin Diploma nr. 917 din 06.01.2011 emisă de M. Educației, Cercetării și Inovării, apelantei reclamante i-a fost conferit titlul științific de doctor în domeniul D., în baza Ordinului Ministerului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4542 din 28.07.2010.
Prin cererea dedusă judecății, titulara acesteia a solicitat acordarea cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin discriminare a sumelor echivalente contravalorii sporului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a deținerii titlului științific de doctor, despăgubiri solicitate începând cu data dobândirii titlului, 28 iulie 2010.
Sporul de 15 % a fost prevăzut de textul art. 5 din OUG nr. 27/2006 în beneficiul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți, precum și personalului de specialitate din cadrul Institutului Național de Criminologie, care posedă titlul științific de doctor sau doctor docent.
Legea nr. 330/2009 nu mai prevede sporul de 15% pentru titlul științific de doctor, sumele corespunzătoare acestui spor urmând a fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 6 din lege. Relevanță prezintă în acest sens textul art. 6 din OUG nr. 1/2010 care stipulează că, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea cadru nr. 330/2009 și cu această ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin lege sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții, sumă ce se include în salariul de bază, solda / salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare. Reglementare similară se regăsește și în Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în articolul 1 stipulându-se că, în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază / salariul funcție de bază aferent lunii octombrie 2010, sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda / salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr. 1/2010, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea – cadru nr. 330/2009 și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale altele decât cele prevăzute de această lege. De asemenea, și în Legea nr. 283/2011 privind salarizarea în domeniul bugetar pentru anul 2012 se precizează că, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază / indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, solda lunară brută / salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare menținându-se la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Prin Hotărârea nr. 671 adoptată de Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării întrunit în ședința din data de 20.11.2013, s-a stabilit că, articolul 30 alin. 6, art. 48 alin. 1 pct. 7 din Legea nr. 330/2009, coroborat cu art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 - prin care se reglementează abrogarea sporului de doctorat și includerea unei compensații în salariul de bază - are efectele unei discriminări indirecte pentru angajații care au obținut titlul academic de doctor după . celor două acte normative amintite, prin această soluție legislativă încălcându-se principiul plății egale pentru muncă egală, respectiv principiul nediscriminării. S-a menționat că legiuitorul are dreptul de a modifica, suspenda sau anula sporuri, indemnizații, salarii periodice sau alte stimulente, în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, doar cu respectarea principiului egalității, sens în care, cu respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 997/2008, a Deciziei nr. 5060 din 18.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C. Național pentru Combaterea Discriminării a recomandat Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției să întreprindă demersurile necesare în vederea armonizării legislației în cauză cu principiul egalității și nediscriminării în raporturile de muncă.
Prin Decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. 3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării competența să anuleze ori să refuze aplicare unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
O statuare similară se regăsește și în Decizia nr. 1325/2008 prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă cu puterea evidenței că nici CNCD și nici instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, întrucât altfel s-ar pune în discuție interferarea în competențele legislativului, or doar acesta și - prin delegare legislativă - Guvernul, are competența să modifice textele de lege cu privire la care s-a constatat existența unor discriminări.
Prin urmare, în condițiile în care sporul de 15%, drept salarial suplimentar, a fost eliminat începând cu data de 01.01.2010, nemaifiind prevăzut de Legea nr. 330/2009, acesta acordându-se sub forma unei compensații numai personalului care a beneficiat de respectivul spor și în anul 2009, iar hotărârea - prin care CNCD a statuat asupra caracterului discriminatoriu al dispozițiilor legale prin care a fost luată măsura respectivă și prin care s-a recomandat instituțiilor abilitate să întreprindă măsurile necesare în scopul armonizării legislației cu principiile enunțate mai sus - nu este definitivă, concluzia ce se desprinde este aceea că soluția de respingere a cererii dedusă judecății este legală.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, legată de aplicarea garanției instituită de art.14 din Convenție, a subliniat că o diferență de tratament are natură discriminatorie, numai dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. De asemenea, Curtea a statuat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele dintre situațiile analoage sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
În cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea a considerat că statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, S. putând dispune suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.
De asemenea, în cauza A. M. F. și alții împotriva României, Curtea a amintit că statele părți la Convenție se bucură de o marjă de apreciere destul de mare atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale, astfel că, întrucât adoptarea legilor pentru a stabili echilibrul dintre cheltuielile și veniturile statului implică de obicei un examen al chestiunilor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale se află în principiu într-o poziție mai bună pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv și aceasta respectă alegerile lor, cu excepția situației în care acestea sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă. În ceea ce privește diferența de tratament, Curtea a amintit că o distincție este discriminatorie, în sensul art. 14 al Convenției, dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, faptul că în cadrul noului sistem de salarizare legiuitorul a luat măsura de suprimare a sporului de 15% pentru viitor, beneficiul fiind menținut sub forma unei compensații doar pentru persoanele ce-l aveau în plată în luna decembrie 2009, ține tot de marja de apreciere a statului.
Într-adevăr, cele două decizii ale Curții Constituționale la care face referire apelanta în cadrul criticilor formulate nu statuează asupra excepției de constituționalitate ale textelor de lege incidente în speță, însă ele cuprind statuarea asupra îndrituirii legiuitorului de a institui anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Tratamentul diferențiat aplicat persoanelor titulare ale titlului de doctor se explică prin modificarea sistemului de salarizare, instituită prin actele normative succesive mai sus enunțate, astfel, eventualele consecințe inechitabile ce decurg din aplicarea normei legale în forma în care a fost edictată, nu pot avea efecte asupra legalității și nu pot justifica admiterea pretențiilor deduse judecății, dată fiind succesiunea în timp a modalităților diferite de acordare a dreptului pretins, ce a determinat inevitabil apariția unui tratament diferențiat, fiind în prezența unor momente diferite în care s-a născut dreptul la beneficiul respectiv.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul, sentința apelată urmând a fi păstrată în totul, soluție în raport de care se va respinge și cererea apelantei privind cheltuielile de judecată din actuala etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă P. M. cu domiciliul în Reșița, .. 10 A, jud. C. S. în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., M. P.- P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 75/LM din data de 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06.11.2014.
Președinte Judecător Grefier
M. E. T. D. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – M. E. – 03.12.2014
- judecători fond – N. B.
- dact. gref. M. V. – 03.12.2014– 6 ex.
- emis 4 . - P. M., S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, M. P.- P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
pt. conf.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 458/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 256/2014. Curtea... → |
|---|
