Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 458/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 458/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 5576/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 458/2014-R
Ședința publică din 06.03.2014
Președinte: T. D.
Judecător: M. E.
Judecător: S. A. L.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FERIVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA cu sediul București, sector 1, .. 38, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. J., B. I., B. D. V., B. M., B. I., B. P., B. D., B. F., B. I., B. M., B. I. M., C. V., F. V., G. E., H. T., H. M., H. E., I. A., K. C., L. P. A., M. I. I., M. A., P. I. M., P. V. P., R. R. Z., R. DANUȚ T., S. L. G., S. L. R., S. G., S. I., S. A., S. F., T. C., T. I., V. I. N., V. S. F., H. N., M. V. și P. V. D., toți cu domiciliul procesual ales în loc. B., .. 13, jud. B. la av. M. D., împotriva sentinței civile nr. 346/LM din data de 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care s-a admis acțiunea, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este scutit de taxă de timbru, la data de 12.02.2014, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise formulate de recurenta pârâtă, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 346/LM din data de 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilitații introducerii cererii invocate de pârâtă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. J., B. I., B. D. V., B. M., B. I., B. P., B. D., B. F., B. I., B. M., B. I. M., C. V., F. V., G. E., H. T., H. M., H. E., I. A., K. C., L. P. A., M. I. I., M. A., P. I. M., P. V. P., R. R. Z., R. DANUȚ T., S. L. G., S. L. R., S. G., S. I., S. A., S. F., T. C., T. I., V. I. N., V. S. F., H. N., M. V. și P. V. D., toți cu domiciliul procesual ales în loc. B., .. 13, jud. B. la av. M. D. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FERIVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA cu sediul București, sector 1, ..38 și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 08.06._10, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, sume actualizate cu indicele de inflației calculat la data plății efective și cu dobânda legală aferentă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin prisma dispozițiilor art. 137 alin. 1 Codul procedură civilă instanța a analizat excepțiile invocate.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, invocat de către pârâtă, întrucât obiectul cererii dedus judecății îl formează drepturi bănești de natură salarială, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit. c. Codul muncii, care reglementează un termen de 3 ani și raportat la dispozițiile acestui text de lege și la data înregistrării acțiunii, acțiunea este formulată în termenul legal.
Excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, urmează a fi respinsă, întrucât art. 6 CEDO asigura oricărui justițiabil dreptul de acces la o instanță care să analizeze pe fond litigiul în care este parte, iar această procedură este una facultativă și nu obligatorie, întrucât nu există dispoziții legale imperative care să condiționeze sau să limiteze accesul salariaților la justiție în lipsa parcurgerii procedurii prealabile.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că, art. 41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aplicabil pârâtei conform anexei nr. 5 a contractului, prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoriile de salariați, iar în alin. 3 lit. a al art. 41 se prevede că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Se prevede expres la art. 41 alin. 3 lit. b că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Prin CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2584/4.06.2009 s-a prevăzut că salariul de bază minim brut pentru un program de lucru complet corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 este de 570 lei, mai puțin, deci, decât suma de 700 lei, cum se prevedea în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Prin sentința civila nr. 652/M/08.05.2012 pronunțata de Tribunalul B. in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin decizia nr. 2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., s-a constatat nulitatea Anexei 1 la Contractul colectiv de munca pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, pe motiv că salariul minim de 570 lei prevăzut de clasa 1 de salarizare a fost negociat fără a respecta prevederile referitoare la salariul minim de 700 lei prevăzut in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, fapt ce atrage in mod evident modificări în ce privește cuantumul salariilor brute corespunzătoare claselor de salarizare subsecvente, având in vedere coeficienții de ierarhizare indicați in Anexa 1.
Art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate, dispoziții preluate în esență, în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Instanța a reținut că dispozițiile legale mai sus menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. 5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, iar obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent, potrivit art. 133 alin.1 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Cumulul prevederilor legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, de natură să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor. Astfel că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin urmare, întrucât prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, în speță, la nivel de ramură transporturi, s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la momentul încheierii contractelor colective de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Curtea Constituțională în mai multe decizii de-a lungul anilor, a reținut că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unități, ci și la niveluri superioare, constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaților unităților ce aparțin respectivului nivel.
Acest scop nu s-ar putea realiza dacă nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior. Clauzele contractelor colective de muncă la nivel inferior care înlătură acordarea unor drepturi prevăzute de contractele colective de muncă la nivel superior nu pot fi producătoare de efecte juridice.
Față de cele ce preced raportat la dispozițiile art. 41 alin.3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aplicabil și pârâtei conform anexei nr. 5 a contractului pretențiile reclamanților cu privire la diferențele de salariu apar ca fiind întemeiate pe perioada de valabilitate a acestui contract, considerente pentru care a obligat pârâtele să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 de lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 08.06._10, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant.
Cu privire la plata dobânzii și acordarea actualizării sumelor datorate funcție de indicele de inflație instanța a apreciat că pot fi acordate cumulat întrucât sunt două instituții distincte. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului deoarece acestea au temeiuri și sporuri diferite. Dobânda își are temeiul în art. 1489 Cod civil, iar actualizarea își are rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
Nu s-au acordat reclamanților cheltuieli de judecata în temeiul art. 274, 276 Cod proc. civilă, întrucât cuantumul acestora nu a fost dovedit prin depunerea chitanțelor de plata a onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ"SA -solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată, restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării.
Prin motivele de recurs s-a invocat greșita reținere a incidenței art. 268 alin. 1 litera c Codul Muncii câtă vreme organizația sindicală a solicitat tardiv aplicarea unei clauze prevăzute la art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi, termenul de 6 luni fiind expirat, termenul de 3 ani nefiind incident iar CCM - urile produc efecte doar pe perioada când sunt în vigoare, ori acestea sunt expirate.
Greșit s-a respins excepția de neparcurgere a procedurii prealabile deși în Contractul Colectiv de Muncă era prevăzută clauza ca anterior litigiului să fie parcursă o procedură prealabilă.
Pe fondul cauzei se învederează faptul că prin sentința civilă nr.625/M din 8 mai 2012, pronunțată de Tribunalul B., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a Anexei 1 la contractul colectiv de muncă, pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA. Astfel societatea nu mai are coeficienți de ierarhizare pentru fiecare clasă de salarizare din cadrul societății, valoarea salariului minim brut precum și formula de calcul care stabilea salariul pentru fiecare clasă de salarizare. Având în vedere că o instanță a constatat nulitatea absolută a anexei 1, nu mai există posibilitatea realizării unui calcul prevăzut de această anexă, salariații primind drepturile conform cu contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, se invocă faptul că CFR Marfă SA a acordat sume mai mari de 700 lei salariul minim stabilit de CCM la nivel de ramură transporturi, nici unul dintre reclamanți neavând salariu mai mic de 749 lei. Pe de altă parte, veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii 2009-2010, veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât exercițiile financiare au fost încheiate în pierdere.
Se mai subliniază faptul că în CCM Unic la nivel de R. Transporturi, se prevede existența unor coeficienți de ierarhizare mult mai mici decât cei din CCM la nivel de unitate, ceea ce face ca cererea reclamanților să fie cel puțin bizară, pentru că apreciind prevederile CCM la nivel de ramură transporturi, ar însemna ca salariații din cadrul CFR Marfă, să aibă venituri mult mai mici, neputând să se ceară aplicarea selectivă a clauzelor contractuale, respectiv doar a clauzelor favorabile uneia dintre părți și să se facă abstracție de celelalte clauze.
În fapt, acțiunea reclamanților are ca obiect practic o renegociere a salariului la nivel de unitate comparativ cu CCM la nivel superior, ceea ce este inadmisibil și nici unul dintre salariați de altfel nu are un salariu de bază brut mai mic de 700 de lei, a calculat și plătit corect drepturile acestora.
Nefiind drepturile pretinse de natură salarială, nu există o întârziere la plată sau o neplată pentru a se obține o despăgubire conform art. 166 alin. 4 Codul muncii, nici dobânzi potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011, iar, dat fiind caracterul executoriu al hotărârii, solicită repunerea în situația anterioară executării.
S-a invocat în drept art. 304 pct. 9, art. 404 Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003, CCM pe anii 2009-2010.
Intimații reclamanți, prin întâmpinarea formulată, au invocat excepția de nulitate a recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 302 indice 1 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, deoarece pârâta nu a indicat hotărârea pronunțată în prezentul dosar, sancțiunea fiind nulitatea recursului. Arată că obiectul cererii deduse judecății îl formează diferențe de drepturi bănești la salariul de bază și se aplică dispozițiile art. 268 lit. c Codul muncii, termenul de formulare a acțiunii fiind de trei ani.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs, constată următoarele:
Referitor la excepția de nulitate a recursului, invocată de intimații reclamanți prin întâmpinarea depusă la dosar, se reține că, într-adevăr, în cuprinsul cererii de recurs s-a indicat că se declară recurs împotriva sentinței civile nr. 268/LM/07.05.2013, însă, așa cum a precizat recurenta, câtă vreme în preambulul acestuia s-a menționat că recursul se referă la dosarul nr._, Curtea apreciază că este vorba doar de o greșeală de dactilografiere, de o eroare de redactare, de indicarea eronată a unui alt număr de sentință decât cea pronunțată, motivele de recurs de altfel făcând referire la obiectul litigiului, sentința pronunțată de instanța de fond, astfel că, această execpție va fi respinsă ca nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 3021 alin. 1 Cod procedură civilă.
Intimații reclamanți, prin cererea de chemare în judecată au solicitat a fi obligate pârâtele la plata diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada 08.06.2009 – 01.03.2010 potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 - 2010, actualizat cu indicele de inflație.
Excepțiile prescripției dreptului la acțiune ori a prematurității sau inadmisibilității pentru nerespectarea procedurii prealabile, instanța le va respinge pentru următoarele considerente:
Fiind vorba de drepturi salariate, termenul de prescripție este de 3 ani, conform art. 171 alin.1 Codul muncii și nu cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Excepția de prematuritate, respectiv inadmisibilitate, raportat la neurmarea procedurii prealabile în fața comisiei paritare patronat-sindicate este și ea nefondată, neîndeplinirea unei astfel de proceduri neputând atrage inadmisibilitatea, nefiind obligatorie ci facultativă conform prevederilor art.21 din Constituție.
Sub aspectul fondului cauzei însă, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil pe anii 2008 - 2010, în art. 41 s-a prevăzut într-adevăr un salariu minim brut negociat de 700 lei, însă, în urma negocierii la nivel de unitate, prin contractul colectiv de muncă la nivel de CNCF CFR Marfă SA valabil pe anii 2009-2010, art.8 anexa 1, părțile au convenit un alt nivel minim brut al salariului, dispoziții obligatorii pentru acestea potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și care pe parcursul derulării acestuia nu au fost modificate, anulate. Hotărârea judecătorească irevocabilă invocată de recurentă, pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr._, nu este opozabilă reclamanților, astfel că această critică va fi respinsă.
Într-adevăr, în art.238 alin. 1 Codul muncii, s-a prevăzut că nu pot conține contractele colective de muncă clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, însă, atâta timp cât potrivit celor expuse, pe perioada valabilității contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010, clauzele acestuia, convenite, nu au fost modificate, declarate nule, anulate, în mod nelegal instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii, contractul fiind executat, ori ulterior momentului executării efectelor lui, nu se mai putea invoca nulitatea contractului sau a unor clauze din cuprinsul acestuia.
Exista posibilitatea pe parcursul derulării raporturilor de muncă în perioada 2009-2010 ca părțile potrivit art.24 alin.2 din Legea nr.130/1996, să solicite a se constata nulitatea clauzei defavorabile, ori, în lipsa acestui demers, în mod corect angajatorul a dispus calculul plății drepturilor salariale în raport cu clauzele existente.
De altfel, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, în art.41 alin.5 și 6, s-a stabilit că pe toată perioada de valabilitate a contractului, în fiecare an începând cu luna octombrie, părțile semnatare să se întrunească în vederea negocierii și stabilirii noului salariu minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere din 1 ianuarie a anului următor, ori, câtă vreme acesta la nivel de grup de unitate s-a stabilit ca fiind de 600 lei, clauză nemodificată, agreată de părțile contractante, semnatare, în funcție de care s-a stabilit și fondul de salarii din bugetul anilor 2009-2010, în mod corect s-a făcut aplicarea clauzei sus menționate și nu se mai putea cere aplicarea clauzei din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Față de toate aceste considerente, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în parte sentința în sensul va respinge acțiunea reclamanților și va păstra celelalte dispoziții prin care s-au respins excepțiile de prescripție și de inadmisibilitate a acțiunii.
Cererea de întoarcere a executării silite excede cadrului procesual prezent și de altfel nu s-a făcut dovada punerii în executare a sentinței modificate, astfel că, nu se impun dispoziții în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FERIVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA cu sediul București, sector 1, .. 38, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. J., B. I., B. D. V., B. M., B. I., B. P., B. D., B. F., B. I., B. M., B. I. M., C. V., F. V., G. E., H. T., H. M., H. E., I. A., K. C., L. P. A., M. I. I., M. A., P. I. M., P. V. P., R. R. Z., R. DANUȚ T., S. L. G., S. L. R., S. G., S. I., S. A., S. F., T. C., T. I., V. I. N., V. S. F., H. N., M. V. și P. V. D., toți cu domiciliul procesual ales în loc. B., .. 13, jud. B. la av. M. D., împotriva sentinței civile nr. 346/LM din data de 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții B. J., B. I., B. D. V., B. M., B. I., B. P., B. D., B. F., B. I., B. M., B. I. M., C. V., F. V., G. E., H. T., H. M., H. E., I. A., K. C., L. P. A., M. I. I., M. A., P. I. M., P. V. P., R. R. Z., R. DANUȚ T., S. L. G., S. L. R., S. G., S. I., S. A., S. F., T. C., T. I., V. I. N., V. S. F., H. N., M. V. și P. V. D. împotriva pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FERIVIAR MARFĂ „CFR MARFĂ” SA BUCUREȘTI.
Menține dispoziția prin care s-au respins excepțiile de prescripție și de inadmisibilitate a acțiunii.
Respinge excepția de nulitate a recursului invocată de intimații reclamanți.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
T. D. M. E. S. A. L. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – T. D. – 11.03.2014
- judecători fond – N. B.
- dact. gref. M. V. – 11.03.2014 – 2 ex.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 22-01-2014,... | Despăgubire. Decizia nr. 506/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
