Obligaţie de a face. Decizia nr. 610/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 610/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 5860/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.610/A/2014
Ședința publică din 09 decembrie 2014
PREȘEDINTE: B. D. M.
JUDECĂTOR: M. E.
GREFIER: G. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de apelantul reclamant L. N., cu domiciliul în O., ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. E. S.A, cu sediul în București, .. 9, sectorul 1, S.C. E. S.A. O., cu sediul în O., ., județul Bihor, S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE „ E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” S.A. CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 450/LM din data de 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._, având ca obiect litigiu de muncă.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 2014, când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 02 decembrie 2014, respectiv pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 450/LM din data de 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ..
A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul L. N., în contradictoriu cu pârâții . a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” SA Cluj-N. și ..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a . este neîntemeiată, întrucât această pârâtă are calitate de succesor în drepturi al societății angajatoare.
Excepția inadmisibilității acțiunii este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii îl constituie obligarea pârâtelor la emiterea unei adeverințe care să ateste încadrarea în grupa I de muncă și nu constatarea unei stări de fapt.
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că în perioada 18.03._87 acesta a avut calitatea de angajat în cadrul Întreprinderii de Rețele Electrice O., îndeplinind mai multe funcții, printre care cea de inginer șef adjunct, șef serviciu PRAM, șef serviciu dispecer, inginer principal și inginer proiectant principal.
Pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 01 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, ordin ce a înlocuit ordinele Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1976.
Potrivit pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, au constatat că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menționate, iar instanțele de judecată, în aprecierea și aplicabilitatea acestor dispoziții legale exprese precum și a normelor convenționale aplicabile, sub cerința și obligativitatea justei interpretări și valorificări logice și juste, inclusiv a probațiunii administrate, au competența de a stabili și/sau schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de muncă în grupa I de muncă, aceasta pentru evidențierea corectă a traseului profesional al titularului dreptului, sub toate aspectele necesare.
Încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupele I și/sau II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada 18.03._01, se poate face, potrivit pct. 1 și 2 din ordinul menționat, numai pentru cele cuprinse în anexa nr. 1 și anexa nr. 2 la ordin, iar nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel putin 50%, iar pentru grupa II, cel putin 70% din programul de lucru.
În cazul de față, afirmația reclamantului că a desfășurat activitate în condiții care impuneau grupa I de muncă nu sunt dovedite cu rezultatele din determinările de noxe efectuate către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților și confirmate de inspectorii de stat teritorial la data efectuări analizei.
De asemenea, nu există nici dovada nominalizării persoanelor care s-au încadrat în grupa I de muncă care trebuia făcută de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile speciale sau deosebite de muncă concrete în care și-a desfășurat activitatea reclamantul (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare).
Cât privește raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța a reținut că expertul a constatat la momentul efectuării expertizei că nu există documente care să detalieze atribuțiile de serviciu ale reclamantului, motiv pentru care întregul ansamblu de atribuții avut a fost refăcut doar pe baza susținerilor contestatorului.
Raportat la această expertiză tehnică, instanța a reținut că orice probă administrată sau depusă la dosar nu are valoare dinainte stabilită și nu poate fi apreciată în mod independent și separat, ci doar ca o parte a întregului ansamblu de probațiune, caracterul de act cu relevanță probatorie fiind dat numai în măsura în care constatările ei se coroborează și cu alte probe.
În speță, din analiza raportului de expertiză depus la dosar, instanța a reținut, în lipsa documentelor care să detalieze atribuțiile de serviciu ale reclamantului, că nu au fost efectuate niciun fel de măsurători tehnice la fața locului a nivelului de noxe, a condițiilor de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc de iradiere sau infectare, expertul rezumându-se doar la a prezenta scriptic atribuțiile avute pentru fiecare funcție în parte și riscurile la care consideră acesta că era supus reclamantul în activitatea sa, fără însă a fi însoțit de niciun document justificativ.
Cât privește modul de încadrare a activității în grupa I de muncă, expertul concluzionează că în speță aceasta se poate realiza prin asimilare și comparare cu alte categorii profesionale, indicând în acest sens pct. 123 din anexa 1 a Ordinului nr. 50/1990, care însă face referire expresă la activitățile implicate în siguranța circulației și nu are nicio legătură cu atribuțiile avute de reclamant în cadrul S.C. E. S.A. În contextul considerentelor mai sus expuse, instanța a apreciat acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și a respins-o ca atare, luând act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul L. N., solicitând instanței, admiterea acestuia și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării intimatelor la eliberarea unei adeverințe care să certifice încadrarea apelantului - reclamant în grupa I de muncă sau în condiții speciale, în înțelesul Legii nr. 263/2010, în perioada 18 martie 1969 – 1.07.1987, conform expertizei efectuate în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a apelului, apelantul – reclamant a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât nu ține seama de probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză, care arată condițiile grele în care a lucrat în perioada mai sus – menționată.
Contrar constatărilor pertinente din cuprinsul lucrării de expertiză, prima instanță a reținut că reclamantul nu a desfășurat activitate în condiții care se încadrează în grupa I de muncă și că aceste condiții nu sunt dovedite cu rezultatele din determinările de noxe efectuate de ministerul sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților, confirmate de inspectorii de stat teritoriali de la data efectuării analizei.
Acest punct de vedere nu concordă cu concluziile expertizei de specialitate, care face dovadă până la înscrierea în fals, având în vedere calitatea experților de delegați ai instanței judecătorești, și nici cu practica constantă a Tribunalului Bihor în materia analizării condițiilor de muncă desfășurate de electricieni.
Expertiza efectuată în acest dosar conține concluzii similare cu cea efectuată în dosarul nr._, conexat la dosarul nr._ al Tribunalului Bihor, unde au fost părți foști colegi de muncă ai apelantului, electricieni, a căror acțiune a fost însă admisă, cu consecința obligării unității angajatoare la eliberarea adeverințelor corespunzătoare.
Perioada în litigiu este anterioară datei de 01 aprilie 2001, astfel încât cererea de chemare în judecată este admisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Ordinul nr. 50/1990.
Intimata S.C. E. S.A. București a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității apelului declarat, raportat la împrejurarea că nu a fost indicată în cererea de apel hotărârea atacată.
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că raportul de expertiză poate fi omologat de către instanță numai dacă se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Susținerea apelantului, potrivit căreia unele instanțe au soluționat favorabil cererile unor reclamanți prin care au fost expertizate locuri de muncă pentru activități similare, nu este o probă în dovedirea acțiunii formulate, cu atât mai mult cu cât locul de muncă al apelantului nu este identic cu locul de muncă unde și-au desfășurat activitatea reclamanții din alte cauze.
Nu toate locurile de muncă unde și-au desfășurat activitatea salariații S.C. E. S.A., înainte de data de 1 aprilie 2001, se încadrează în grupa I de muncă. Ordinul nr. 100 din data de 9 aprilie 1990 privind completarea Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și Ordinul nr. 125/1990 din 5 mai 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, sunt acte normative care completează Ordinul nr. 50/1990, iar în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 125 sunt reglementate în mod expres locurile de muncă pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în sistemul energetic.
În ordinul nr. 125 la punctele 112,113,114 și 115 au fost încadrate activitățile desfășurate de către unii salariați din sistemul energetic în grupa II de muncă.
Încadrarea unei activități într-o anumită grupă de muncă printr-un act normativ este necesară, dar nu și suficientă pentru ca o persoană să beneficieze de grupele de muncă, impunându-se și îndeplinirea condițiilor prezentate în actele normative care le reglementează. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 471 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata S.C. F. de Distribuție a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” S.A. Cluj N. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că expertul nu a efectuat niciun fel de măsurători sau evaluări a condițiilor de muncă, lucrarea fiind elaborată în baza susținerilor reclamantului.
Potrivit art. 336 Cod procedură civilă, raportul de expertiză trebuie să conțină constatările și concluziile motivate ale expertului, or lucrarea întocmită în cauză nu îndeplinește aceste condiții.
Este adevărat faptul că, pentru efectuarea expertizei, expertul a solicitat intimatei, în calitate de deținător de arhivă, documente relevante pentru perioada solicitată, ( 18 martie 1969 – 1 iulie 1987), dar, în afara dosarului personal al apelantului, în arhivă nu se regăsesc alte documente.
În perioada în care apelantul și-a desfășurat activitatea în cadrul fostei IRE, nu se întocmeau fișe de post prin care să fie detaliate atribuțiile personalului.
De asemenea, în cadrul arhivei deținute nu a fost identificat niciun document care să conțină determinări de noxe profesionale, respectiv care să conțină nominalizări ale persoanelor în grupa I sau II de muncă, în conformitate cu prevederile pct. 5 și pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990.
Nici în carnetul de muncă al apelantului nu au existat înscrieri cu privire la încadrarea sa în grupa superioară de muncă.
Mai mult decât atât, la data apariției Ordinului nr. 50/1990, apelantul nu mai era în activitate.
Pe de altă parte, adeverințele prin care se atestă faptul că în multe perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
În cuprinsul adeverinței, conform Anexei nr. 14 din H.G. nr. 257/2011, se completează actul normativ ( nr., dată, poziție, anexă, etc. ), care anterior datei de 1 aprilie 2001 a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă.
Pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupa I sau II de muncă s-a făcut cu respectarea Instrucțiunilor Ministerului Muncii nr. 1040/1967, care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă.
Pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la data de 1 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, al Ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990, ordin ce a înlocuit ordinele Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977.
În anexele Decretului nr. 292/1959, în Instrucțiunile nr. 1040/1967 sau anexele Ordinului nr. 50/1990 nu era prevăzută expres meseria de electrician în cadrul IRE ca fiind o activitate/ loc de muncă ce se încadrează în grupa I sau II de muncă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 alin. 2, art. 466 – 482 Noul Cod de Procedură Civilă, prevederile Ordinului nr. 50/1990, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 257/2011, Legea nr. 263/2010.
Analizând cu prioritate excepția nulității apelului, invocată de intimata S.C. E. S.A. București prin întâmpinare, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prevederile art. 470 alin. 1 lit. b) și alin. 3 Cod procedură civilă instituie, într-adevăr, sancțiunea nulității pentru neindicarea hotărârii apelate, rațiunea sancțiunii fiind însă de a se asigura determinarea corectă a obiectului apelului, astfel încât dacă, pe baza celorlalte elemente precizate în cererea de apel, acesta se identifică fără dubiu, vătămarea presupusă de lege este înlăturată, făcându-se proba contrară, respectiv a lipsei vătămării, în spiritul dispozițiilor art. 177 alin. 1 Cod procedură civilă.
În speță, sentința civilă nr. 450/LM/2014 a fost comunicată apelantului – reclamant la data de 25 iulie 2014, astfel cum rezultă din procesul – verbal de înmânare, aflat la fila 88 din dosarul primei instanțe.
Prin completarea la cererea de apel, înregistrată la Curtea de Apel O., la data de 6 august 2014, apelantul – reclamant a indicat numărul sentinței apelate, după comunicarea acesteia.
De altfel, chiar și în cuprinsul cererii inițiale au fost indicate numărul de dosar, părțile și obiectul pricinii, elemente care au făcut posibilă determinarea fără dubiu a sentinței atacate.
Așa fiind, în baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția nulității apelului, invocată de intimata S.C. E. S.A. București, prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, analizând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea reține următoarele:
Potrivit mențiunilor înscrise în carnetul de muncă ..b., nr._, depus în copie la dosar, apelantul - reclamant L. N. a avut calitatea de angajat al Întreprinderii de Rețele Electrice O., în perioada 18 martie 1969 – 01.07.1987, îndeplinind mai multe funcții, printre care cea de inginer șef adjunct, șef serviciu PRAM, șef serviciu dispecer, inginer principal, inginer proiectant principal.
Încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale în grupele I sau II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada vizată în cauză, se face, potrivit punctelor 1 și 2 din Ordinul nr. 50/1990, care fac trimitere la anexa nr. 1 pentru grupa I de muncă și, respectiv, la anexa nr. 2 pentru grupa II de muncă, în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile ( activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în normele de protecție a muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.).
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
În speță, astfel cum în mod judicios a reținut și prima instanță, nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor mai sus – menționate pentru încadrarea activității desfășurate în grupa I de muncă.
În mod corect prima instanță a reținut că activitatea desfășurată de apelantul - reclamant nu poate fi încadrată în grupa I de muncă, prin asimilare cu alte categorii profesionale, în baza lucrării de expertiză efectuate în cauză, întrucât, pe de o parte, concluziile acesteia se referă la alte activități decât cele efectuate în concret de către reclamant, iar, pe de altă parte, expertiza nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în lipsa documentelor care să detalieze atribuțiile de serviciu ale apelantului.
Curtea apreciază că situația de fapt reținută rezultă și se întemeiază pe probele administrate, prima instanță recurgând la textele de lege corespunzătoare, pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, astfel încât hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
Raportat la considerentele mai sus – expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul L. N. împotriva sentinței civile nr. 450/LM din data de 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE excepția nulității apelului ca neîntemeiată.
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant L. N., cu domiciliul în O., ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. E. S.A BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 9, sectorul 1, S.C. E. S.A. O., cu sediul în O., ., județul Bihor, S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE „E. DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” S.A. CLUJ N., cu sediul în Cluj N., ., județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 450/LM din data de 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. D. M. M. E. G. M.
Red.dec.jud.B. D.M./08.01.2015
Jud. fond B. N.
Tehnored.GM/ 6 ex./08.01.2015
Emis 4 comunicări
L. N., . E. SA O., . a Energiei Electrice „E. Distribuție Transilvania Nord” SA Cluj N..
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 204/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 487/2014. Curtea... → |
|---|
