Acţiune în constatare. Decizia nr. 1352/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1352/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1206/105/2012/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1352
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Președinte – P. C.
Judecători - D. V.
- G. M.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 467/28 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea S. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A, cu sediul în Boldești Scăeni, .. 9, nr. 53, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cerere scutită de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că a fost atașat dosarul de fond, iar la dosar s-au depus concluzii scrise din partea contestatoarei și întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta S. M. a chemat în judecată pârâta . instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, pentru perioada 15.01._99, a desfășurat activități ce sunt încadrate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajată în cadrul societății pârâte și a desfășurat activitate în condiții grele de lucru, pentru care i s-a acordat și spor pentru munca depusă, având în vedere că și-a desfășurat activitatea în condiții improprii organismului uman, specificul meseriei presupunea un consum fizic și psihic foarte mare, astfel încât consideră că locul de muncă și activitatea desfășurată, se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990, republicat.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, carte de identitate și carnet de muncă.
Pârâta . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală, având în vedere că motivul formulării cererii de către reclamantă a fost pentru a se elibera o adeverință care să ateste faptul că, în perioada 15.01.1976 – 15.12.1999, a desfășurat activități încadrate în grupa a II – a de muncă în procent de 100% din programul de lucru, însă, în realitate, aceasta a desfășurat activități ce nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, republicat.
În anexa la întâmpinare, pârâta a depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 7/24.03.1995 emisă de . Anexa la Hotărârea nr. 7 A. din 24.03.1995.
Reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză în specialitatea tehnică mașini unelte și sisteme de producție întocmită de ing. B. V..
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 4549 din 18 septembrie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A, ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Reclamanta S. M. a solicitat, în contradictoriu cu . prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, pentru perioada 15.01.1976 – 15.12.1999, a desfășurat activități ce sunt încadrate în grupa a II-a de muncă.
În conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă . nr._, în perioada pentru care se solicită acordarea grupei superioare de muncă, reclamanta a fost încadrată în mod cronologic, în funcțiile de finisare, CTC-ist, cantaragiu și controlor de poartă, însă nu există înscrisuri că ar fi beneficiat de grupă de muncă pentru perioada solicitată.
În conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 6, nominalizarea persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținând cont de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective încadrate în muncă (nivelul noxelor existente, condiții de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere, infectare, etc).
Unitatea, prin Hotărârea nr. 7/24.03.1995 a A., s-a conformat dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, a dispus încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă din unitate.
În conformitate cu Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 7/24.03.1995, au fost menționate locurile de muncă din unitate și poziția corespunzătoare din Anexa de la Ordinul nr. 50/1990, posturile pe care a fost încadrată reclamanta neregăsindu-se ca beneficiind de grupă superioară de muncă.
Instanța a apreciat că expertiza dispusă în cauză nu este relevantă, întrucât nu au fost precizate, în concret, nivelul noxelor la care a fost expusă reclamanta, nu există nici un fel de buletine și determinări în acest sens, iar pozițiile indicate de aceasta, din Anexa nr. 2 la Ordinul 50/1990, nu coincid cu cele în care și-a desfășurat efectiv activitatea.
De altfel, existența condițiilor deosebite de muncă la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților și să fie confirmate de inspectorii teritoriali de stat pentru protecția muncii, conform dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 50/1990.
Tribunalul a considerat că, prin această expertiză, nu pot fi înlăturate și/sau completate măsurile dispuse printr-o hotărâre A. a societății, act ce nu a fost contestat până în prezent.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs reclamanta S. M. la 20 decembrie 2012, data poștei, cerere prin care a făcut un istoric al activităților prestate în cadrul societății intimate, susținând că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea, dat fiind că instanța de fond a înlăturat constatările expertului și nu a avut în vedere aplicarea Ordinului nr. 125/1990, a Ordinului nr.50/1990, precum și completările aduse acestuia din urmă prin Ordinul nr. 100/1990.
Prin decizia civilă nr. 467 pronunțată la data de 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția tardivității recursului și a respins recursul ca tardiv formulat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 28 februarie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speță, potrivit art.215 din Legea nr.62/2011 termenul de declarare al recursului împotriva acestei hotărâri este de 10 zile și curge de la data comunicării ei. Această reglementare legală face aplicația regulii generale înscrise în art. 102 al. 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Totodată, fiind vorba de un termen legal imperativ, nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de mai exercita calea de atac.
Or, în speța dedusă judecății, sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 7.12.2012, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a respectivei hotărâri, aflată la fila 53 dosar tribunal, iar calea de atac a fost declarată la data de 20.12.2012, deci peste termenul stabilit de lege.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare S. M., întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă întrucât, apreciază că hotărârea instanței de recurs este dată ca rezultat al unei greșeli materiale, reprezentată de termenul de exercitare a recursului care nu este de 10 zile conform mențiunii eronate din sentință, ci de 15 zile.
Apreciază că sunt aplicabile dispozițiile din textul mai sus menționat, text care deschide calea contestației în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, pentru verificarea căreia nu este necesară reexaminarea fondului.
Susține că, instanța de recurs a procedat la soluționarea recursului fără a observa o greșeală materială evidentă, de ordin procedural, categorie în care se încadrează și admiterea excepției tardivității recursului, fără a se observa că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă în materie de stabilire a termenului de declarare a recursului, întrucât calificarea cererii este de « acțiune în constatare » și nu este întemeiată pe dispozițiile Legii 62/2011.
Acțiunea promovată nu se regăsește în cererile limitativ menționate de legiuitor în art. 211 din Legea 62/2011, pretențiile deduse judecații nu au ca temei aceste dispoziții.
Pentru toate celelalte cereri care nu pot fi încadrate în dispozițiile art.211 din Legea 62/2011, le sunt aplicabile dispozițiile textului de drept comun menționat de Codul de procedură civilă, așa cum se regăsesc și în materia contestațiilor împotriva actelor emise pentru stabilirea dreptului la pensie.
Această situație a fost stabilită de instanța de fond în cauze similare, când s-a invocat termenul de prescripție, motivarea fiind că acțiunea este calificată ca fiind acțiune în constatare - deci imprescriptibilă.
Calificarea cererii nu a fost contestată. Este de observat că și instanța de recurs a reținut faptul că cererea este o acțiune în constatare, însă, din eroare, a considerat, în motivarea deciziei Curții de Apel, că este încadrată ca fiind o cerere întemeiată pe disp. Legii 62/2011, ceea ce ar justifica faptul că termenul de exercitarea căii de atac este de 10 zile, deși, corect este cel în materie generală de 15 zile.
Este evidentă eroarea materială cu privire la tardivitatea recursului, impunându-se rejudecarea acestuia pe fond, motiv pentru care solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei civile nr. 467/28.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmând a se fixa termen de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele contestației nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 312 Cod pr. civilă, pot fi atacate cu contestație în anulare deciziile soluționate cu neobservarea unei greșeli materiale. Într-adevăr, pronunțarea excepției tardivității poate constitui eroare materială numai în cazul în care există înscrisuri la dosar care atestă că acțiunea a fost depusă în termen, dar instanța nu le-a observat.
În speță, contestatorul consideră că instanța de recurs nu trebuia să țină cont de mențiunile instanței de fond conform cărora sentința este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare și trebuia să stabilească că instanța fondului a calificat greșit cererea dedusă judecății, care constituia o acțiune civilă în constatare.
Așa fiind, Curtea consideră că, de fapt, motivele contestației în anulare sunt critici de fond împotriva deciziei de recurs care a calificat greșit actul juridic dedus judecății, tinzându-se la un recurs la recurs.
Ca atare, motivele contestației nu se încadrează în conceptul juridic de greșeală materială, ci tind la reformarea deciziei de recurs, motiv pentru care, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr. 467/28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatoarea S. M., domiciliată în Ploiești, ., ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A, cu sediul în Boldești Scăeni, .. 9, nr. 53, județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
2 ex./28.05.2013
Red.CP
Tehnored.CO
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 361/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 21-11-2013,... → |
|---|
