Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 21-11-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 1438/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 152
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Președinte - V. D.
Judecător - C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul S. M. Rm.Sărat, cu sediul în municipiul Rm.Sărat, ..2, județ B., împotriva sentinței civile nr. 681 din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. E., domiciliată în municipiul Rm.Sărat, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelantul-pârât S. M. Rm.Sărat reprezentat de consilier juridic C. E., astfel cum rezultă din împuternicirea de reprezentare juridică și intimata-reclamantă P. E., personal.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelul este motivat și declarat în termen, iar prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._ din 10.10.2013, din partea intimatei –reclamante și răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/25.10.2013, din partea apelantei-pârâte.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Consilier juridic C. E., având cuvântul pentru apelantul-pârât S. M. Rm.Sărat, solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate și, pe fond, respingerea contestației reclamantei ca neîntemeiată.
Susține apelantul-pârât că, prin admiterea în parte a contestației reclamantei, instanța a dispus înlocuirea sancțiunii de reducere a salariului aplicată de unitatea pârâtă, cu o sancțiunea pe care, în cazul în care s-ar pune în aplicare dispozițiile acesteia, nu o poate aplica, o sancțiune disciplinară care nu există în legislația Codului muncii.
Totodată, mai susține apelantul-pârât că tribunalul a trecut peste probele administrate în cauză, reținând, cu totul eronat, situația de fapt care a stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare, prima abatere fiind săvârșită în noaptea de 21.12.2012, iar cea de-a doua la 24.12.2012, iar la stabilirea sancțiunii disciplinare unitatea a avut în vedere tocmai respectarea riguroasă și cumulativă a criteriilor legale și precis determinate la art. 250 din codul muncii. Individualizarea sancțiunii disciplinare de 10% pe 3 luni, s-a făcut prin corelarea justă a sancțiunii cu gravitatea faptelor săvârșite, fapt ce este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea sentinței atacate și, pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată. Depune concluzii scrise.
Intimata-reclamantă P. E., având cuvântul, precizează că nu a fost de serviciu în data de 21.12.2012 și nu putea comite o faptă de natură disciplinară, iar referitor la data de 24.12.2012, în timpul serviciului, la camera de gardă chirurgie a Spitalului M., a fost agresată fizic și verbal de două persoane, aparținătorii unui bolnav care nu se prezentase la camera de gardă chirurgie, persoane pe care nu le cunoștea.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 681 din 4 iunie 2013, Tribunalul B. a admis, în parte, contestația formulată de către contestatoarea P. E. și a dispus înlocuirea sancțiunii de reducere a salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu procentul de 10%, dispuse prin dispoziția nr. 29/30.01.2013, salariatului P. E. de către angajatorul S. M. Râmnicu-Sărat, cu sancțiunea „avertisment”.
A obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele reținute din salariu în temeiul deciziei de sancționare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 29/30.01.2013 (fila 2), pârâtul S. M. Râmnicu-Sărat a dispus sancționarea contestatoarei P. E., asistent medical, cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv „reducerea salariului de bază cu un procent de 10% pe o durată de trei luni”.
Situația de fapt a fost descrisă astfel în decizia de sancționare, conform art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii: „la data de 21.12.2012, a refuzat să acorde asistență medicală pacientului V. N., care s-a prezentat la camera de gardă, a folosit un limbaj vulgar, necorespunzător și un ton ridicat față de pacient și aparținători” (…); altă faptă a fost cea din 24.12.2012, când „a refuzat din nou să acorde asistență medicală pacientului V. N.”.
Se mai arată, în continuare, tot referitor la data de 24.12.2012, că aparținătorii pacientului au susținut că s-au prezentat la camera de gardă cu pacientul, iar asistentul a refuzat să îi acorde din nou îngrijiri medicale, a avut din nou o atitudine necorespunzătoare. Faptele au fost apreciate ca fiind încălcări ale Regulamentului intern, art. 10, art. 11, art. 8, art. 37, iar motivele pentru care s-au înlăturat apărările salariatului, conform pct. 5 din dispoziție, au fost recunoașterea faptei săvârșite, respectiv incidentul din 24.12.2012, nu a formulat puncte de vedere concludente și pertinente care să contrazică punctele de vedere din referat.
Instanța a reținut că, în ceea ce privește fapta din 21.12.2012, aceea de a fi refuzat să acorde asistență medicală unui pacient, intimatul a avut în vedere petiția lui V. S. (înregistrată sub nr. 7153/21.12.2012, depusă la fila 29), prin care s-a arătat că reclamanta Pitrinjel E. a refuzat să acorde ajutor tatălui său, V. N., a avut un limbaj vulgar și a ridicat tonul. S-a indicat ora prezentării după ora 14.00, la cabinetul de urgențe. Din graficul de lucru depus la dosar (fila 73) a rezultat însă că, la data de 21.12.2012, reținută în dispoziția de sancționare ca fiind cea a săvârșirii abaterii, reclamanta P. E. nu a lucrat (ziua de 21.12.2012 este notată cu „L” - liber).
În afara sesizării menționate nu s-au efectuat, în procedura de cercetare disciplinară, alte acte, nu au fost administrate alte probe din care să rezulte prezența reclamantei la serviciu, în ziua de 21.12.2012, refuzul de a acorda îngrijiri medicale sau atitudinea necorespunzătoare față de pacient și aparținătorii acestuia. S-a depus la dosar sesizarea dr. O. G. (fila 32), înregistrată sub nr. 119/08.01.2013, care se referă la o altă dată, 20.12.2012, dar care nu a făcut obiectul cercetării prealabile, nu este însoțită de alte dovezi, făcând trimitere tot la sesizările aparținătorilor pacientului.
Referitor la abaterea din 24.12.2012, instanța, coroborând dovezile cu înscrisuri, cu apărările reclamantei, din nota explicativă și declarația martorului U. M. I., a reținut că a existat un conflict între reclamantă, asistent medical la urgențe și aparținătorii pacientului V. N..
În sesizarea înregistrată la nr. 399/17.01.2013 (fila 26), se recunoaște tratamentul solicitat – pansat și, uneori, perfuzii - astfel că poate fi reținută apărarea reclamantei, în sensul că, la momentul prezentării, i s-a pretins aplicarea unei perfuzii, dar care nu putea fi decât cea prescrisă de către medic. Atât reclamanta, cât și aparținătorii bolnavului au ridicat tonul, și-au adresat cuvinte necorespunzătoare, fără a se putea stabili care dintre aceștia a răspuns celuilalt. Martorul U. M. I. (declarația de la fila 88) a relatat fapte percepute în mod direct, arătând cuvintele jignitoare pe care aparținătorii i le-au adresat reclamantei și tonul ridicat pe care l-au folosit. Acestea nu justifică în niciun fel atitudinea reclamantei, care avea obligația să fie calmă, respectuoasă, înțelegătoare, să solicite prezența medicului pentru a decide dacă urma să aplice sau nu o perfuzie, obligații corespunzătoare celei stabilite la art. 14 alin. 1 lit. c din Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – „să manifeste un comportament demn în exercitarea profesiei”; fișa postului – fila 74 – pct. 4.1.27 – „respectă comportamentul etic față de pacienți, aparținători și celelalte persoane cu care vine în contact sau colaborare, având obligația folosirii unui limbaj politicos și a unei conduite civilizate față de orice persoane, pe parcursul desfășurării întregii activități în cadrul spitalului”; art. 8 lit. c din Regulamentul intern (fila 78) – să respecte normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege”.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali – Filiala B., în adresa nr. 2123/29.03.2013 (fila 72), a precizat că a sancționat reclamanta cu „avertisment”, tot la sesizarea aparținătorului pacientului V. N. și a recomandat angajatorului, față de problemele de comunicare sesizate, să procedeze la schimbarea locului de muncă într-un compartiment care să nu presupună contact direct cu pacienții sau aparținătorii. Totodată, a recomandat și participarea la un curs de comunicare, precum și aplicarea de sancțiuni administrative.
Referitor la refuzul de a acorda îngrijire medicală pacientului V. N., astfel cum s-a mai arătat, instanța a considerat că nu s-a făcut dovada acestui refuz, cât timp medicul de gardă nu îl consultase pe pacient, nu stabilise dacă necesita sau nu perfuzie. Pacientul era deja într-un salon, la momentul la care martorul a auzit discuțiile pe hol, astfel că intenția aparținătorilor nu a fost, la acea dată, 24.12.2012, doar de a solicita schimbarea pansamentului. Or, este justificat refuzul reclamantei de a efectua un tratament (cu perfuzii), cât timp nu exista o recomandare medicală.
După sesizarea medicului de gardă, astfel cum a rezultat din punctul de vedere înregistrat la nr. 118/08.01.2013 (fila 31), semnată de către medicul C. G., acesta a fost chemat la camera de gardă de către reclamantă, pentru a asista la pansarea pacientului V. N.. Nu au fost efectuate mențiuni în registrul de evidențe, astfel cum s-a consemnat în sesizarea dr. O. G., înregistrată la nr. 119/08.01.2013 (fila 32), fapt necontestat de către reclamantă, dar care a susținut că a omis acest lucru, din cauza incidentului pe care l-a avut cu aparținătorii pacientului. Același medic, O. G., șef secție chirurgie, a menționat, în adresa depusă la fila 87, că obligația asistentului medical este de a informa medicul de gardă, indiferent de natura prezentării pacientului, ceea ce reclamanta a respectat, în data de 24.12.2012.
Concluzionând, instanța a constatat că au fost dovedite: încălcarea de către reclamantă a normelor de conduită și omisiunea de a înregistra pacientul în registrele de evidență consultații, în data de 24.12.2012, fapte care constituie încălcări ale fișei postului, pct. 4.1.7. și 4.1.27, corespunzătoare normelor de la art. 8 lit. c din Regulamentul intern al Spitalului M. Râmnicu-Sărat. Nu au fost reținute celelalte fapte descrise în dispoziția de sancționare, nefiind dovedite cu actele întocmite în timpul cercetării prealabile, respectiv nu a existat nicio dovadă a prezenței reclamantei la data de 21.12.2012 la serviciu, nu se poate reține nici refuzul de a acorda îngrijiri medicale, la 24.12.2012, cât timp a solicitat prezența medicului de gardă.
Instanța a înlăturat apărarea intimatului, în sensul că, în nota explicativă, reclamanta ar fi recunoscut săvârșirea faptelor, întrucât, din acest act (fila 30), nu rezultă recunoașterea, ci împrejurările în care a ridicat tonul la persoanele care însoțeau pacientul, precum și că a solicitat ajutorul polițiștilor (fapt relatat și de către martorul audiat, care a văzut polițiștii).
Abaterile au constat într-o inacțiune (cu vinovăție), prin nerespectarea regulilor de înregistrare a pacienților, precum și într-o acțiune, aceea de a răspunde persoanelor care însoțeau pacientul pe un ton ridicat și folosind un limbaj necorespunzător.
S-a remarcat că, pentru aceeași faptă, petenta a fost sancționată de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu sancțiunea avertismentului, conform art. 62 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 144/2008, coroborat cu art. 40 alin. 1 lit. b din Statutul profesional. Cu toate acestea, nu se va reține aplicarea a două sancțiuni, diferite, pentru aceeași faptă și nici aplicarea art. 248 alin. 2 din Codul muncii, Statutul profesional în cauză nefiind aprobat prin lege specială, ci prin Hotărârea nr. 1/2009 a Ordinului, sancțiunea fiind de natură profesională, iar nu în calitate de salariat.
Cât privește sancțiunea aplicată, respectiv reducerea salariului cu un procent de 10%, pentru trei luni, tribunalul a constatat că intimatul nu a individualizat corect sancțiunea disciplinară luată, având în vedere următoarele: reclamanta, deși mai fusese sancționată, aceste sancțiuni erau acordate de Ordinul profesional, iar nu de către Spital; calificativul insuficient, acordat reclamantei în anul 1979, conform fișei de la fila 43, nu poate să aibă nicio relevanță în aprecierea sancțiunii disciplinare; în cauză s-a dispus delegarea reclamantei, prin dispoziția nr. 30/30.01.2013 (fila 3), emisă în aceeași zi cu dispoziția de sancționare disciplinară, la o altă secție a spitalului, ortopedie, ținându-se cont de îndrumările Ordinului profesional, de a-i asigura reclamantei un alt loc de muncă; faptele descrise în dispoziția de sancționare nu au fost dovedite decât în parte și numai pentru ziua de 24.12.2013.
În raport de aceste împrejurări, instanța consideră că sancțiunea de reducere a salariului pentru trei luni, perioada maximă, cu un procent de 10%, de asemenea, maxim, nu este corespunzătoare cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele criterii reglementate de art. 250 din Codul muncii: a) împrejurările în care a fost săvârșită fapta (care au fost descrise mai sus); b) gradul de vinovăție a salariatului (a existat și vinovăția contestatoarei, dar numai pentru omiterea trecerii pacientului în registru și pentru atitudinea necorespunzătoare; c) consecințele abaterii disciplinare (în cauză, și aparținătorii au avut o atitudine necorespunzătoare, astfel că nu numai asupra acestora s-au produs consecințele faptei reclamantei); d) comportarea generală în serviciu a salariatului (problemele de comunicare, sesizate de către Ordinul Asistenților Medicali, ar trebui rezolvate și cu ajutorul intimatului, care să asigure participarea la un curs de comunicare sau mutarea într-un loc corespunzător); e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta (nu a mai fost sancționată disciplinar pentru nerespectarea fișei postului și regulamentului, de către angajator).
Instanța a avut în vedere decizia nr. 11/11.06.2013, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, conform căreia, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5, raportat la art. 250 din Codul muncii, s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, a fost înlocuită sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu procentul de 10%, cu sancțiunea „avertisment”, apreciind că pot fi astfel îndeplinite scopurile preventiv și educativ ale sancțiunii. A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele reținute din salariu în temeiul deciziei de sancționare.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul S. M. Rm.Sărat, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și, pe cale de consecință, respingerea contestației reclamantei ca neîntemeiată.
Se susține de apelant că instanța a dispus înlocuirea sancțiunii de reducere a salariului aplicată de unitatea pârâtă după cercetarea disciplinară a reclamantei, cu o sancțiune pe care unitatea nu poate aplica, o sancțiune disciplinară care nu există în legislația muncii.
Consideră apelantul că instanța a reținut, în mod cu totul eronat, situația de fapt, iar motivarea dată nu poate fi primită.
Astfel, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, unitatea a fost sesizată prin adresa dlui V. S. înregistrată sub nr. 7153/ 21.12.2012 că, în data de 21.12.2012, reclamanta P. E. - calitate de asistenta medicală la camera de gardă chirurgie a Spitalului, a refuzat să acorde asistență medicală pacietului V. N., tatăl acestuia, cu care s-a prezentat la camera de gardă chirurgie, a folosit un limbaj vulgar, necorespunzator și un ton ridicat, față de pacient și aparținătorii acestuia.
Dacă instanța de fond ar fi analizat temeinic probatoriile adimistrate ar fi observat că, conform graficului de gărzi, reclamanta a fost de serviciu în noaptea de 20-21.12.2012, tura 19/7, perioada când a fost săvârșită prima abatere disciplinară (refuzând să înregistreze pacientul în registrul consultații, să cheme medicul de gardă și să acorde îngrijirile medicale corespunzătoare), când a avut loc primul incident cu aparținătorii.
Aceștia au depus reclamație la registratură în data de 21.12.2012 pentru cele întâmplate în tura din seara respectivă (20/21 .12,2012), când fusese de serviciu reclamanta. Reclamația a fost depusă pe 21.12.2012 pentru că, în acea zi, dimineața s-a inceput programul secretariatului și a putut fi înregistrată, dar privea fapta din noaptea anterioară. În plus, mai susține apelantul, sesizarea a fost formulată de aparținătorii unui bolnav foarte grav, tulburați atât de situația în care se afla tatăl lor cât și de refuzul reclamatei, care au menționat în sesizare doar 21.12.2012 și nu noaptea de 20/21.10.2012. Dar în cadrul cercetării disciplinare, s-au verificat aceste aspecte și a rezultat foarte clar ca reclamanta fusese de serviciu în noaptea anterioară depunerii sesizării.
Totodată, în cea de a doua sesizare din data de 17.01.2012, se face mentiune despre faptul că acest comportament de refuz al reclamantei de a acorda ingrijiri medicale, a fost repetat pe toata perioada lunii decembrie, cât tatăl lor a necesitat ingrijiri medicale.
In sesizarea înregistrată sub nr. 7153/21.12.2012, se arată "asistenta Pitrunjeî refuza sa acorde ajutorul pacienților folosind un limbaj vulgar și ridicând tonul...am fost pe serviciul dnei Pitrinjel cu tatăl meu... "
Instanța de fond a reținut în mod greșit și a înlăturat foarte ușor motivarea și dovezile prin care s-a arătat că reclamanta a fost de serviciu în noaptea de 20-21.12.2012, tura de la ora 19. 00 (seara de 20.12.2012), până la ora 7.00 (dimineața de 2112.2012), cum și graficul o dovedește.
De asemenea, susține apelantul, instanța nu a luat în considerare nici nota explicativă nr. nr. 117/08.01.2013, în care reclamanta recunoaște cele sesizate de aparținători pentru noaptea de 20-21.12.2012.
Astfel, așa cum a arătat instanței de fond, în notele explicative date, salariata a recunoscut parte din cele sesizate de aparținătorii pacientului V. N, în sensul că a recunoscut că nu a acordat ingrijiri medicale pacientului care se prezentase și care avea cancer de colon și colostomie și necesita, periodic, tratament și schimbarea pansamentelor, a recunoscut că la prezentare a omis să consemneze în registru de prezentări consultul pacientului, a recunoscut că a avut în incinta camarei de gardă incident cu aparținătorii.
Mai mult decât atât, nici nu a trecut în registru pacientul și nici nu a chemat medicul de gardă în noaptea de 20/21.12.2012, încălcând din nou atribuțiile sale de serviciu.
Cu privire la motivarea că « nu se poate retine nici refuzul de a acorda ingrijiri medicale la 24.12.2012, cât timp a solicitat prezența medicului de gardă « că asistenta medicală, prin fișa postului, are obligația de a acorda îngrijirile medicale primare/urgență oricărui pacient care se prezintă la camera de gardă și, ulterior, să cheme medicul de gardă să îi prescrie tratamentul corespunzător. Din fișa postului reclamantei se poate vedea la pct 4.1.5. și 4.1.6 că avea obligația de a acorda asistența medicală primară sau de urgență, asistență calificată și specializată, până când bolnavul ajungea în sectie (îl vede un medic specialist).
In cazul în speță, mai susține apelantul-pârât, atât în noaptea de 20/12.12, cât și 24.12, la camera de gardă, se prezentase un bolnav de cancer cu o rană deschisă din cauza colostomei (pungii colectoare), care solicita să i se schimbe un pansament, ceea ce asistenta a refuzat să facă. Acest lucru se mai intamplase și în cazul altor prezentări, fapt confirmat și prin cea de a doua sesizare a aparținătorilor pacientului V. N., nr. 399/17.01.2013.
Motivarea instanței nu poate fi primită atâta timp cât o asistentă medicală are în atribuții cele menționate mai sus, respectiv să acorde asistența primară și nu doar să cheme medicul de gardă, mai ales că reclamanta este asistentă la camera de gardă urgențe chirurgie.
Analizând toate probele și motivațiile din dosarul cercetării disciplinare, comisia de disciplină a constatat incălcarea de către salariata Pitrinjel E. a normelor de comportament în unitate, normele deontologice ale profesiei și obligațiilor din fișa postului.
In aprecierea gradului de vinovăție a reclamantei, s-a avut în vedere intenția directă și culpa reclamantei care, ca asistentă medicală la un cabinet de chirurgie/urgente a refuzat, repetat, acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare unui pacient, mai ales că pacientul în cauză era un bolnav de cancer în fază finală, cu colostomie și necesita schimbarea pansamentelor pentru a nu se infecta rana. Mai mult, aparținătorii care au formulat sesizare ce a stat la baza cercetării disciplinare și deciziei aplicării sancțiunii reclamantei, au arătat că veniseră, în mod repetat, cu tatăl lor, pentru a i se acorda minimul de ingrijiri medicale (a i se schimba un pansament pentru că avea acea pungă colectoare pentru anus contra naturii), iar asistenta a avut aceeași atitudine continuu.
Această abatere, cumulată cu celelalte apreciate și de instanța de fond abateri disciplinare, nu puteau conduce la aplicarea unei ușoare sancțiuni disciplinare, gradul de vinovăție fiind ridicat, nivelul culpei fiind un element esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare.
Menționează apelantul că salariata Pitrinjel E. nu era la prima abatere săvârșită atât pe linie administrativă, cât și profesională, a mai avut aplicată sancțiunea de Avertisment de către OAMMR în 18.02. 2010, în urma plângerii numitei A. L., precum și recomandări de schimbare a locului de muncă prin adresa DSP nr. 275/26.02.2010. De asemenea, a mai avut sesizare privind încălcarea normelor deontologice și profesionale, în 2011, de la numita Strelet M..
. pe care reclamanta le-a avut erau pe linie profesională, dar aceste aspecte certifică faptul că reclamanta nu este un cadru medical care manifestă un comportament demn și corect în exercitarea profesiei, care respectă comportamentul etic față de pacienți și aparținători.
În stabilirea sancțiunii disciplinare, unitatea a avut în vedere tocmai respectarea riguroasă și cumulativă a criteriilor legale și precis determinate la art. 250 din codul muncii. Individualizarea sancțiunii disciplinare de 10% pe 3 luni, s-a făcut prin corelarea justă a sancțiunii cu gravitatea faptelor săvârșite, fapt ce este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al respunderii.
Față de cele de mai sus, apreciază apelantul că instanța a procedat, în mod greșit, la inlocuirea sancțiunii de reducere a salariului cu 10% pe 3 luni, cu o sancțiune mai ușoară. Cel mult, putea dispune inlocuirea acesteia tot cu o reducere salarială, dar pe o durată/procent mai mic.
Pentru motivele arătate, se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și, pe cale de consecință, respingerea contestației reclamantei ca neîntemeiată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei, constată că motivele de recurs nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 29/30.01.2013, pârâtul S. M. Râmnicu-Sărat a dispus sancționarea contestatoarei P. E., asistent medical, cu sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv „reducerea salariului de bază cu un procent de 10% pe o durată de trei luni”.
În ceea ce privește fapta din 21.12.2012, aceea de a fi refuzat să acorde asistență medicală unui pacient, intimatul a avut în vedere petiția lui V. S. (înregistrată sub nr. 7153/21.12.2012), prin care s-a arătat că reclamanta Pitrinjel E. a refuzat să acorde ajutor tatălui său, V. N., a avut un limbaj vulgar și a ridicat tonul, la ora 14.00, la cabinetul de urgențe. Din graficul de lucru depus la dosar, a rezultat că, la data de 21.12.2012, reținută în dispoziția de sancționare ca fiind cea a săvârșirii abaterii, reclamanta P. E. nu a lucrat, ziua de 21.12.2012 fiind notată cu „L” – liber, iar sesizarea dr. O. G., înregistrată sub nr. 119/08.01.2013, se referă la o altă dată, 20.12.2012, care nu a făcut obiectul cercetării prealabile, nu este însoțită de alte dovezi, făcând trimitere tot la sesizările aparținătorilor pacientului.
La 24.12.2012, a existat un conflict între reclamantă, asistent medical la urgențe și aparținătorii pacientului V. N., în sensul că, în sesizarea înregistrată la nr. 399/17.01.2013, se recunoaște tratamentul solicitat – pansat și perfuzii - astfel că poate fi reținută apărarea reclamantei, în sensul că, la momentul prezentării, i s-a pretins aplicarea unei perfuzii, dar care nu putea fi decât cea prescrisă de către medic. Atât reclamanta, cât și aparținătorii bolnavului au ridicat tonul, și-au adresat cuvinte necorespunzătoare, fără a se putea stabili care dintre aceștia a răspuns celuilalt, reclamanta contestatoare încălcând obligații corespunzătoare celei stabilite la art. 14 alin. 1 lit. c din Statutul Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – „să manifeste un comportament demn în exercitarea profesiei”; fișa postului – fila 74 – pct. 4.1.27 – „respectă comportamentul etic față de pacienți, aparținători și celelalte persoane cu care vine în contact sau colaborare, având obligația folosirii unui limbaj politicos și a unei conduite civilizate față de orice persoane, pe parcursul desfășurării întregii activități în cadrul spitalului”; art. 8 lit. c din Regulamentul intern (fila 78) – „să respecte normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege”.
Tribunalul a apreciat corect gravitatea faptei având în vedere și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali – Filiala B., în adresa nr. 2123/29.03.2013, a precizat că a sancționat reclamanta cu „avertisment”, tot la sesizarea aparținătorului pacientului V. N. și a recomandat angajatorului, față de problemele de comunicare sesizate, să procedeze la schimbarea locului de muncă într-un compartiment care să nu presupună contact direct cu pacienții sau aparținătorii. Totodată, a recomandat și participarea la un curs de comunicare, precum și aplicarea de sancțiuni administrative.
Medicul de gardă nu îl consultase pe pacient, nu stabilise dacă necesită sau nu perfuzie, astfel că, este justificat refuzul reclamantei de a efectua un tratament (cu perfuzii), cât timp nu există o recomandare medicală. Medicul C. G. a fost chemat la camera de gardă de către reclamantă, pentru a asista la pansarea pacientului V. N.. Nu au fost efectuate mențiuni în registrul de evidențe, astfel cum s-a consemnat în sesizarea dr. O. G., înregistrată la nr. 119/08.01.2013, fapt necontestat de către reclamantă, dar care a susținut că a omis acest lucru, din cauza incidentului pe care l-a avut cu aparținătorii pacientului. Același medic, O. G., șef secție chirurgie, a menționat, în adresa depusă la fila 87, că obligația asistentului medical este de a informa medicul de gardă, indiferent de natura prezentării pacientului, ceea ce reclamanta a respectat, în data de 24.12.2012.
În mod corect, nu au fost reținute celelalte fapte descrise în dispoziția de sancționare, nefiind dovedite cu actele întocmite în timpul cercetării prealabile, respectiv, nu a existat nicio dovadă a prezenței reclamantei la data de 21.12.2012 la serviciu, nu se poate reține nici refuzul de a acorda îngrijiri medicale, la 24.12.2012, cât timp au fost solicitate în prezența medicului de gardă.
În nota explicativă, reclamanta a recunoscut împrejurările în care a ridicat tonul la persoanele care însoțeau pacientul, precum și că a solicitat ajutorul polițiștilor.
Abaterile au constat într-o inacțiune, aceea de nerespectare a regulilor de înregistrare a pacienților, precum și într-o acțiune, aceea de a răspunde persoanelor care însoțeau pacientul pe un ton ridicat și folosind un limbaj necorespunzător. Pentru aceeași faptă, petenta a fost sancționată de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, cu sancțiunea avertismentului, conform art. 62 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 144/2008, coroborat cu art. 40 alin. 1 lit. b din Statutul profesional, însă, cu toate acestea, nu se va reține aplicarea a două sancțiuni, diferite, pentru aceeași faptă și nici aplicarea art. 248 alin. 2 din Codul muncii, Statutul profesional în cauză nefiind aprobat prin lege specială, ci prin Hotărârea nr. 1/2009 a Ordinului, iar sancțiunea fiind de natură profesională, nu în calitate de salariat.
Ca atare, tribunalul a individualizat corect sancțiunea disciplinară luată avându-se în vedere criteriile reglementate de art. 250 din Codul muncii, ținând cont că reclamanta, deși mai fusese sancționată, aceste sancțiuni erau acordate de Ordinul profesional, iar nu de către Spital, iar calificativul insuficient, acordat reclamantei în anul 1979, conform fișei de la fila 43, nu poate să aibă nicio relevanță în aprecierea sancțiunii disciplinare, că, în cauză, s-a dispus delegarea reclamantei, prin dispoziția nr. 30/30.01.2013, emisă în aceeași zi cu dispoziția de sancționare disciplinară, la o altă secție a spitalului, ortopedie, ținându-se cont de îndrumările Ordinului profesional, de a-i asigura reclamantei un alt loc de muncă, iar faptele descrise în dispoziția de sancționare nu au fost dovedite decât în parte și numai pentru ziua de 24.12.2013.
Având în vedere și decizia nr. 11/11.06.2013, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, conform căreia, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. 5, raportat la art. 250 din Codul muncii, s-a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară, Curtea constată sentința instanței de fond ca fiind temeinică și legală și, în baza art. 296 Cod pr. ciivlă, va respinge ca nefondat apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul S. M. Rm.Sărat cu sediul în municipiul Rm.Sărat, ..2, județ B., împotriva sentinței civile nr. 681 din 4 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. E. domiciliată în municipiul Rm.Sărat, ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
V. D. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red. CP
tehnored.BA
2 ex./12.12.2013
dosar fond nr._ Tribunalul B.
jud.fond M. N.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1352/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
