Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 361/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 361/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 5997/105/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 361
Ședința publică din data de 14 februarie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – G.-S. P.
- V. D.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul C. T. O., cu domiciliul ales la Cabinet avocat S. G. B. în Ploiești, ., nr. 46, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3577 din data de 17 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Comercială Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA cu sediul în București, .. 31-33, sector 2.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 14 februarie 2013, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 11.10.2010, contestatorul C. T. O. a chemat în judecată pe intimata . Vienna Insurance Group SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 2811/09.08.2010 emisă de către intimată privind încetarea contractului de muncă încheiat cu aceasta la 15.11.2005 și înregistrat sub nr. 5453/II/IM din 23.10.2008; reintegrarea contestatorului în muncă, pe funcția anterior deținută, respectiv aceea de manager zonal sau pe o funcție echivalentă acestei funcții în schema organizatorică a intimatei; obligarea intimatei la achitarea drepturilor bănești ce i se cuvin contestatorului începând cu data concedierii (30.07.2010) și până la data reintegrării efective în muncă, indiferent de natura sumelor datorate sau, în subsidiar, până la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, respectiv 16.09.2010; obligarea intimatei la plata despăgubirilor morale, în cuantum de 50.000 euro – echivalent lei la data plății – pentru prejudiciul moral suferit de contestator cu ocazia concedierii nelegale; obligarea intimatei la plata despăgubirilor reprezentând valoarea obligațiilor neîndeplinite de către aceasta și pe care și le-a asumat prin contractul individual de muncă, respectiv a obligației de i se pune contestatorului la dispoziție autoturism de serviciu, începând cu ultimii trei ani anteriori promovării acțiunii și până la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă (16.09.2010), pretenții evaluate provizoriu la 10 000 Euro, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost angajat al intimatei în funcția de manager zonal, încadrat în anul 2005 ca și coordonator zonal pe zona Sud Est. Ulterior la contract au fost încheiate mai multe acte adiționale în anul 2008 funcția sa fiind redenumită manager zonal. Ca urmare a schimbărilor de capital al societății, contractul a fost reînregistrat sub nr. 5453/II/4/23.10.2008.
La data de 18.06.2010, cu adresa nr. V-I/2575 din 08.06.2010 i-a fost comunicat preavizul de 30 de zile lucrătoare anterior încetării raporturilor de muncă cu pârâta motivat de o cauză de reorganizare a societății prin modificarea structurii organizatorice și reducerea de personal.
În același înscris i-a fost comunicată împrejurarea că societatea nu deține posturi vacante compatibile cu pregătirea sa profesională, urmând să fie disponibilizat.
La data de 16.09.2010 i-a fost comunicată decizia nr. 2811/29.07.2010 prin care era înștiințat că, începând cu data de 30.07.2010 nu mai are calitatea de angajat al pârâtei, fiind dispusă desfacerea contractului său de muncă, întemeiat pe disp. art. 55 lit. c, art. 65.66 și 68 din Codul muncii.
Menționează contestatorul că, începând cu data de 30.07.2010 nu a mai fost acceptat la locul de muncă, deși la aceea dată nu i se comunicase nici o decizie de întrerupere a raporturilor de muncă.
Contestatorul a susținut că, în realitate, nu se poate constata o desființare efectivă a postului ocupat de către acesta, simpla afirmație a unei asemenea împrejurări nefiind suficientă.
Postul ocupat de către contestator, manager zonal, este un post de conducere la nivel zonal, în atribuțiile de serviciu intrând obligații care configurează un statut de organizator, conducător și deținător de decizie la nivelul zonei.
Potrivit Deciziei nr. 12/24.03.2010 a Directoratului pârâtei emisă anterior desființării postului său, se stabilește împuternicirea directorului general pentru a începe negocierile cu personalele propuse pentru ocuparea posturilor de Director Regional Vânzări, în 4 zone ( regiuni) stabilite geografic.
Din acest document rezultă că la data de 24.03.2010 în cadrul structurii organizatorice exista o împărțire zonală condusă de manageri de Zonă ( unul din aceste posturi fiind ocupat de contestator).
Prin decizia nr. 12 se stabilește practic reîmpărțirea și redenumirea funcțiilor de conducere zonală din manager zonă în Director Regional.
Directorul companiei stabilește ca directorul executiv să poarte negocieri cu personale eligibile pentru funcția de director regional altele decât managerii de zonă existenți la acea oră în funcții.
Persoanele eligibile sunt altele decât cele care ocupau la acel moment posturile spre acceptare.
Prin acest artificiu, pârâta încearcă să acrediteze ideea că reîmpărțirea geografică a zonelor de activitate reprezintă o restrângere a activității, fapt de neacceptat.
La data de 08.06.2010 cu Circulara nr. 2/V-44 sucursalele pârâtei sunt înștiințate că au fost numiți de către Directorul ASIROM un număr de 4 persoane în funcția de director regional, funcție care înlocuia funcția de manager zonal.
La aceeași dată este emisă către reclamant ca manager zonal, notificarea preaviz nr. 2573/08.06.3020 comunicată efectiv abia la data de 18.06.2010 prin care este înștiințat că postul său s-a desființat, că societatea nu dispune de posturi vacante și că i se acordă un preaviz de 30 de zile lucrătoare.
Rezultă că cerința solicitată la alineatul 2 al articolului 65 din Codul muncii nu este îndeplinită.
Postul contestatorului nu s-a desființat ci s-a transformat doar ca zonă de activitate și ca denumire (director regional față de manager zonal ); pe postul astfel transformat au fost angajate alte persoane decât reclamantul acestuia nefiindu-i propus acest post transformat. Afirmația intimatei din notificare că nu există posturi vacante compatibile cu pregătirea sa este falsă, cu aceeași dată fiind comunicată în sistemul intern al companiei angajarea altor persoane pe posturile considerate ca transformate.
Niciodată în perioada 24.03._10 reclamantul nu a fost înștiințat de către companie că i se va desființa postul și nici nu i s-a propus ca alternativă un post de director regional sau chiar alt post disponibil în companie deși acestea existau.
Postul de director regional este echivalent cu postul de manager zonal atât ca atribuții cât și din punct de vedere al poziției în structura organizatorică a companiei, contestatorul având toate abilitățile profesionale și experiența de a ocupa astfel de post.
Ca efect al anulării deciziei intimatei, reclamantul a solicitat reintegrarea în muncă pe funcția deținută, respectiv aceea de manager zonal, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești ce i se cuvin precum și despăgubiri morale în cuantum de 50.000 de euro echivalent în lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a concedierii nelegale.
A susținut contestatorul că este obligat acum la o vârstă la care accesibilitatea la un loc de muncă este efectiv redusă ( 55 de ani ) să convingă mediul profesional și cel de asigurări că a fost supus unei nedreptăți. Aceste daune morale sunt deosebit de mari, arată contestatorul însă, consideră că numai această sumă i-ar crea o satisfacție achitabilă.
A mai solicitat contestatorul obligarea intimatei să îi achite despăgubirile reprezentând contravaloarea obligațiilor neachitate de către aceasta și pe care și le-a asumat prin contractul individual de muncă, respectiv obligația de a pune la dispoziție autoturism de serviciu, începând cu ultimii trei ani anteriori promovării acțiunii și până la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, pretenții evaluate provizoriu la 10.000 de euro. Cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea susținerilor sale contestatorul a depus la dosar acte, respectiv contractul individual de muncă, decizia de încetare a contractului de muncă, notificarea și adresa de înaintare a acesteia, minută la procesele verbale, tabel cu salariații propuși pentru concediere.
Intimata a formulat întâmpinare conform art. 115 C. pr. civ.prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată având în vedere că motivele pentru care contestatorul pretinde că decizia nr. 2811 din 29.07.2010 este nulă sunt nefondate, fără suport legal și nu sunt de natură să pună la îndoială legalitatea și temeinicia deciziei de concediere contestate.
Afirmația reclamantului că postul său nu s-a desființat ci s-a transformat sub o altă denumire nu este conformă realității.
Susține pârâta că au fost desființate toate posturile de manager zonal, a fost reconfigurată întreaga structură regională de vânzări prin împărțirea teritorială în 4 regiuni și au fost numiți 4 directori regionali, posturi de conducere în subordinea directă a Directoratului societății, ale căror atribuții sunt diferite de cele ale foștilor manageri zonali, în sensul că activitatea directorilor regionali este concentrată exclusiv pe activitatea de vânzare asigurare iar competențele acestora de autoritate asupra sucursalelor mult sporite.
Față de pretenția contestatorului de fi reintegrat în funcție, intimata menționează că această funcție nu mai există și nici nu există funcții echivalente în schema organizatorică.
Față de pretenția contestatorului de a fi despăgubit, intimata menționează că în perioada 30.07._10 nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat nici o activitate care să implice o obligație de retribuire din partea societății. Pe de altă parte societatea achitat contestatorului salariile compensatorii de 17.500 lei pe care acesta le-a încasat fără obiecții fapt ce implică acceptarea efectelor încetării contractului individual de muncă urmare a desființării postului în temeiul concedierilor colective operate, în mod legal de societate.
Cu privire la pretențiile contestatorului în cuantum de 50.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a concedierii nelegale, apreciază intimata că sunt nelegale.
Cererea contestatorului de obligare a sa la plata sumei de 10.000 de euro reprezentând contravaloarea obligațiilor neîndeplinite de acesta de a pune la dispoziția contestatorului au autoturism de serviciu pe o perioadă de trei ani, consideră intimata că este neîntemeiată având în vedere că sucursalele ASIROM au în dotare autoturisme de serviciu care sunt utilizate de personalul societății în interes de serviciu. A fost alegerea reclamantului să se deplaseze cu autoturismul proprietate personală atunci când a fost nevoie mai ales în condițiile în care ASIROM a achitat costul deplasărilor reclamantul beneficiind din partea societății de un card Petrom pe care l-a utilizat pentru alimentarea cu combustibil a autoturismului.
Intimata a depus la rândul său acte la dosar și anume, decizia contestată, notificarea nr. V-1/2573/08.06,2010,m Notificarea NR. v-906/24.03.2010, Notificarea nr. V-2170/27.05.2010, Decizia nr. 14/11.03.2010, Decizia nr. 22 din 24.03. 2010, Proces Verbal de predare primire nr. 44 din 08.06.2010 și dovada plății salariilor compensatorii.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimată.
Prin sentința civilă nr. 3577 din data de 17 mai 2012, Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de contestatorul C. T. O., în contradictoriu cu intimata . VIENNA INSURANCE GROUP SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost încadrat la societatea intimată Asigurarea Românească ASIROM SA în funcția de coordonator zonal conform contractului individual de muncă nr. 5454 din 23.10.2008, începând cu data de 15.11.2005.
Prin Decizia nr. 2811 din 29 iulie 2010 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul disp. art. 65, 66, 68 și urm. din Codul muncii urmare a desființării postului contestatorului consecință a concedierii colective.
Prin Notificarea intimatei de concediere colectivă și convocarea nr. 906 din 24.03.2010 înregistrată la ITM și AMOFM București sub nr._ din 26.03.2010 și ulterior Notificarea nr._ din 28.05.2010 unitatea intimată având în vedere Decizia nr. 14 din 11.03.2010 a dispus concedierea mai multor salariați ai societății ( Anexa nr. 2 la Notificarea nr. V -1/2170 din 27.05.2010).
Aceste măsuri au fost discutate și aprobate prin Minuta la procesele verbale din 27.05.2010 Sindicatul ASIROM participând la negocieri neavând obiecțiuni cu privire la măsurile dispuse.
Prin Decizia nr. 14 din 11.03.2010 a președintelui societății intimate s-a dispus restructurarea sucursalelor societății desființându-se mai multe posturi din cadrul sucursalelor inclusiv postul contestatorului reorganizarea dispusă având în vedere dezvoltarea activității de vânzări reconfigurându-se activitatea pe un număr de 4 regiuni cu numirea unui număr corespunzător de directori. Regionali.
Urmare acestei reorganizări au fost desființate posturile de manager zonal și înlocuite cu posturile de director regional însă atribuțiile specifice nu sunt identice directorul regional având în subordine directori de vânzări sin unitățile administrative arondate regiunii în care au fost numiți.
De altfel urmare a reorganizării societății se constată o mărire a ariei teritoriale a regiunilor față de aria geografică în care a activat contestatorul, în funcția deținută intimata efectuând în fapt o nouă reorganizare a societății, numirea directorilor regionali fiind dispusă înainte de inițierea programului de concediere colectivă.
Astfel, anterior desființării postului de manager zonal intimata a creat posturile de director regional, posturi care cuprind competențe și sarcini sporite și o altă organizare ierarhică în cadrul intimatei.
Faptul că nu i-a fost oferit postul de director regional contestatorului nu poate fi echivalent cu pretextul de a fi înlăturat contestatorul din societate cu atât mai mult cu cât s-a procedat în mod identic cu toți managerii zonali încadrați în cadrul intimatei.
Pe de altă parte prin Decizia nr. 22 din 24.03._ se confirmă desființarea posturilor de manager zonal situație de care contestatorul a avut cunoștință. Astfel putea urmare a Circularei nr. 2/ din 16.04.2010 să se înscrie la concursul pentru ocuparea celor 45 de posturi de manager coordonator la echipa de vânzări a societății.
La data concedierii contestatorului în societate nu au existat posturi disponibile conform pregătirii sale, astfel în mod legal unitatea intimată a menționat în cuprinsul deciziei de concediere că nu poate oferi acestuia un post conform pregătirii sale.
Tribunalul a apreciat că restructurarea societății a avut o cauză reală, efectivă și serioasă, unitatea în mod real a efectuat o restructurare a societății în vederea creșterii competitivității societății în condițiile economiei de piață, măsurile dispuse inclusiv concedierea contestatorului fiind dispusă tocmai în scopul mai sus menționat.
Referitor la despăgubirile solicitate motivat de faptul că societatea nu a pus la dispoziția contestatorului un autoturism de serviciu pe ultimii trei ani anterior promovării acțiunii tribunalul a apreciat că în conformitate cu lit. K din Contractul individual de muncă societatea intimată a pus la dispoziția angajatului telefon mobil, mașină de serviciu, laptop. Aceste dotări prevăzute în contractul individual de muncă sunt menționate ca fiind necesare personalului societății în vederea îndeplinirii în mod exclusiv a sarcinilor de serviciu.
Contestatorul nu a adresat societății intimate niciun fel de cerere prin care să solicite punerea la dispoziție a unei mașini de serviciu și a încheiat în nume propriu un contract de leasing, contract nr. DF/22.03.2006 la circa 6 luni de la data angajării sale în societate prin care a achiziționat un autoturism .
În această situație, instanța a apreciat că nu sunt întemeiate pretențiile contestatorului privind suportarea de către intimată a 80 % din costul ratei de leasing, revizii tehnice întrucât pe de o parte nu a fost încheiată nicio convenție în acest sens, iar pe de altă parte intimata este terț în acest contract și nu a condiționat angajarea contestatorului de deținerea unui autoturism proprietate personală.
Chiar dacă contestatorul s-a deplasat cu mașina personală în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu prin Informarea Directorului General Adjunct privind deplasările pe anul 2006 s-a aprobat decontarea costului combustibilului aferent deplasărilor în teritoriu în interes de serviciu cu autoturismul proprietate personală.
Tribunalul a apreciat că intimata nu a condiționat angajarea contestatorului de faptul că acesta trebuie să aibă autoturism proprietate personală, iar faptul că acesta trebuia să achiziționeze un autoturism în leasing și să-l utilizeze în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu nu poate să ducă la concluzia că aceste cheltuieli sunt în sarcina intimatei cu atât mai mult cu cât în perioada 2006-2010 contestatorul nu a înțeles să solicite aceste cheltuieli de la angajator. De altfel, procentul de 80 % de suportare a costului ratei de leasing nu este probat de către contestator.
În legătură cu capătul de cerere privind pretenția contestatorului de acordare a daunelor morale, tribunalul a apreciat că acesta nu a făcut dovada suferințelor psihice îndurate cu ocazia emiterii deciziei, la dosarul cauzei nefiind depuse niciun fel de probe în susținerea acestor pretenții.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 3577/17.05.2012 a Tribunalului Prahova recurată și pe fond admiterea contestației sub toate aspectele și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata din fond și recurs.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
În primul motiv de recurs a arătat recurentul că instanța în mod greșit a făcut referire la Notificarea Asirom V. de concediere colectivă și convocarea 906 din 24.03.2010 înregistrată la ITM și ANOFM București sub nr._ din 26.03.2010 și ulterior Notificarea nr._ din 28.05.2010, decizia nr.14 din 11.03.2010 prin care a dispus concedierea mai multor salariați ai societății, arătând că în aceste documente nu se face referire la funcția sa, astfel încât aceste acte nu pot justifica/fundamenta concedierea sa.
Următorul motiv de recurs vizează împrejurarea că instanța face o referire cu privire la faptul că, urmare a acestei reorganizări, au fost desființate posturile de manager zonal și înlocuite cu posturile de director regional care au în subordine directorii de vânzări și unitățile administrative (sucursale) arondate regiunii și de asemenea menționează creșterea ariei teritoriale a regiunii față de a zonei, intimata efectuând în fapt o nouă reorganizare a societății, numirea directorilor regionali fiind dispusă înainte de inițierea programului de concediere colectivă.
Relativ la cele menționate de instanță solicită a se observa că din Decizia 14/11.03.2012 nu reies aceste lucruri, decizia menționată făcând referire numai la reorganizarea sucursalelor.
A mai arătat recurentul că instanța nu ia în niciun fel în considerație expertiza de specialitate dispusă în cauză, care constată că cele două funcții: manager zonal și director regional sunt practic aceleași.
A învederat în continuare recurentul că instanța face referire la Decizia 22/24.03.2010 afirmând că el a avut cunoștința de desființarea posturilor de manager zonal (coordonator zonal, în fapt, menționat de Decizia 22/24.03.2010). A menționat că aceasta decizie nu i-a fost în niciun fel adusă la cunoștință, el aflând de această decizie, după ce nu mai era angajatul intimatei, neexistând nicio dovadă a faptului că această decizie i-a fost comunicată.
A mai arătat recurentul că instanța precizează că la data concedierii sale nu au existat posturi disponibile conform pregătirii sale. La data de 08.06.2010 s-a emis circulara 2/V-44, prin care se comunica noua structură regională de vânzări, iar în aceeași zi, s-a emis și notificarea sa de concediere, cu nr. V-1/2573. Deci, posturile conform pregătirii și experienței sale existau, dar erau ocupate la aceeași dată cu notificarea de concediere, de alte persoane nou intrate în societate, care au fost numite de Directoratul intimatei. Consideră că instanța a apreciat absolut neîntemeiat că: "restructurarea societății a avut o cauza reală, efectivă și serioasă”, el considerând că de fapt a fost un artificiu pentru a îndepărta persoane din instituție, însă a fost dezvăluit ca nelegal de către expertiza efectuată în cauza.
Consideră că proiectul de reorganizare a Asirom V., demarat în 2009 și continuat în 2010, nu a inclus și pozițiile de manager zonal, anterior coordonator zonal și care apar în paralel, ca denumire în documentele Asirom V., arătând că în fapt, pentru pozițiile de director de sucursală, care s-au transformat în director de vânzări de sucursală, s-a realizat o anume procedură ce cuprindea, printre altele: o listă a persoanelor ce se puteau califica și criteriile de calificare, un model de proiect de dezvoltare a vânzărilor sucursalei în perioada următoare, o perioada de interviuri pentru prezentarea proiectelor. Poziția de director adjunct de sucursală (sau cea de manager asigurări și cea de manager reprezentanță) s-a desființat și s-a înființat poziția de manager de echipa de vânzări (inițial numită team leader). Pentru poziția de manager de echipă s-a folosit o procedură similara cu cea folosită pentru poziția de director de vânzări de sucursală, iar pentru pozițiile: inspector administrare operațiuni (economice), inspector relații cu publicul, inspector asigurări de viață, poziții noi în structura de vânzări a sucursalelor s-au organizat interviuri, cu regulament stabilit prin circulare. La nivelul superior sucursalelor, la începutul anului 2010, în primul trimestru al anului, inclusiv în perioada în care se organizau interviuri pentru poziția de director de vânzări de sucursală, nu s-a anunțat nicio schimbare, adică structura de manageri zonali nu apare în niciun document publicat în companie prin adrese circulare ca fiind în vreun fel reorganizată, fiind încă valabilă circulara nr. V - 1/52 din 19.01.2009, care prezintă structura de manageri zonali ca un departament în cadrul Diviziei Vânzări Directe, din Administrația Centrală a companiei.
A mai precizat recurentul că în data de 08.06.2010 s-a emis circulara 2/V-44, prin care se comunica noua structură regional de vânzări. În aceeași zi, s-a emis și notificarea sa de concediere, cu nr. V-1/2573. În acea perioadă era în concediu de odihnă, fapt pentru care a semnat notificarea în data de 18.06.2010, prima zi de lucru de după concediu.
În fapt, poziția (funcția) de manager zonal așa cum apare în circulara V-1/52/19.01.2009 (si nu coordonator zonal, denumire anterioara circularei menționate, așa cum este menționat în Decizia 22/24.03.2010) a fost înlocuită cu cea de director regional de vânzări, care este, în ambele cazuri, managerul unei structuri de vânzări formată din mai multe sucursale. Managerul zonal coordona o structură de vânzări numita Zonă, formata din 7-8 sucursale și era subordonat Diviziei Vânzări Directe care la rândul său era în subordinea directă a Directorului General. Directorul Regional de Vânzări coordonează o structura de vânzări numita Regiune, formată din 8-13 sucursale și subordonată direct Directorului General. Au fost 5 (cinci) poziții de manager zonal și s-au înființat 4 (patru) poziții de director regional. Ulterior acestei deciziei, vor fi 5 (cinci) poziții de director regional prin apariția regiunii de vânzări București. Ambele fișe ale postului conțin relații de ierarhice de subordonare a structurilor inferioare față de managerul zonal, respectiv față de directorul regional și de subordonare și de colaborare, după caz, a managerului zonal, respectiv directorului regional, față de structurile Administrației Centrale. Fișa postului directorului regional de vânzări este echivalentă cu cea a managerilor zonali, iar acest lucru face ca această schimbare să fie în fapt o restructurare ci o simpla înlocuire de persoane. În situația reorganizării sucursalelor, directorul sucursalei putea participa la interviu și prezenta un proiect, la fel ca și alte persoane din sucursale care se puteau califica la acest interviu conform unor norme scrise și publicate în cadrul societății. În situația reorganizării zonelor, managerii zonali nu au putut participa în niciun fel la un astfel de interviu de evaluare și nici nu le-au fost oferite alte poziții conform pregătirii și expertizei dobândite în cea. 5 (cinci) ani de coordonare a unei structuri de vânzări superioare. A mai menționat că ulterior deciziei 22/24.03.2012, poziția de director de regiune oferită inițial unui manager zonal a fost oferită unui director de sucursală care nu participase la interviul organizat pentru prezentarea proiectelor de către candidații la poziția de director de vânzări de sucursală.
Acest fapt reiese fără tăgadă din expertiza de specialitate efectuată în cauză, expertiza care califica până la identitate cele două posturi: director regional și manageri zonali în concluzie și în fapt, poziția de manager zonal nu a fost restructurată, ci înlocuită cu poziția de director regional, cu atribuții similare, doar persoanele fiind schimbate, cu Încălcarea legii.
În continuare recurentul face referire la despăgubirile solicitate de el pe ultimii trei ani anterior promovării acțiunii motivată de faptul că intimata nu a pus la dispoziția sa un autoturism de serviciu, așa cum se prevede la lit. K din contractul de muncă și menționează că el nu a solicitat punerea la dispoziție a unui autoturism de serviciu.
Mai arată că instanța a apreciat că intimata nu a condiționat angajarea de faptul că angajatul trebuie să aibă autoturism proprietate personală. Adică, neonorarea de către intimată a unei clauze din contractul de muncă, este apreciată de către instanță ca o necondiționare a angajatului de folosire a autoturismului proprietate.
Consideră recurentul că instanța nu a răspuns la toate capetele de cerere și nu s-a pronunțat asupra cererii sale de despăgubiri măcar până la 16.09.2010.
A solicitat admiterea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2811 din 29 iulie 2010 emisă de societatea intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului în temeiul disp. art. 65, 66, 68 și urm. din Codul muncii, urmare a desființării postului acestuia, consecință a concedierii colective.
Referitor la concedierea colectivă curtea va reține că prin Notificarea de concediere colectivă și convocarea nr. 906 din 24.03.2010 înregistrată la ITM și AMOFM București sub nr._ din 26.03.2010 și ulterior Notificarea nr._ din 28.05.2010 societatea intimată având în vedere Decizia nr. 14 din 11.03.2010 a dispus concedierea mai multor salariați ai societății ( Anexa nr. 2 la Notificarea nr. V -1/2170 din 27.05.2010). Din analiza listelor nominale care cuprind salariații ce urmează a fi concediați prin procedura concedierii colective rezultă că recurentul nu figurează pe aceste liste și, prin urmare, nu a intrat în procesul de concediere colectivă.
Decizia nr. 14 din 11.03.2010 a președintelui societății intimate se referă la restructurarea sucursalelor societății, proces în care se viza desființarea mai multor posturi din cadrul sucursalelor, posturi între care, din nou, nu se regăsește postul ocupat de recurent, acela de manager zonal.
Abia decizia nr.22/22.03.2010 a președintelui societății intimate se referă la noua Structură regională de vânzări, fiind menționate patru regiuni și făcându-se o referire expresă la situația foștilor coordonatori zonali (manageri zonali) care ar urma să ocupe poziții de team leader.
În mod eronat tribunalul reține că recurentul a avut cunoștință de aceste dispoziții ale președintelui societății intimate, atâta vreme cât nu există nicio dovadă că aceste decizii au fost comunicate recurentului în vreo formă.
Noua structură a societății intimate este stabilită la data de 8.06.2010, în aceeași zi fiind emis și preavizul pentru recurent, preaviz în care se menționează că nu există posturi vacante compatibile cu pregătirea sa profesională.
Apare astfel eronată motivarea tribunalului prin care se reține că ar exista, practic, o culpă a recurentului care nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea unui post de director de vânzări (circulara nr.2/V-18/16.04.2010), înscriere stabilită pentru perioada 24.04 – 30.04.2010, evident anterioară emiterii preavizului de concediere pentru recurent.
În cauză s-a efectuat o expertiză organizarea muncii – salarizare prin care s-au analizat atribuțiile de serviciu ale noilor directori regionali și cele ale foștilor coordonatori zonali (manageri zonali).
Potrivit concluziilor expertizei, pe baza fișelor de post corespunzătoare celor două funcții, în realitate, a existat numai o schimbare a denumirii postului, atribuțiile rămânând în proporție covârșitoare aceleași și aplicându-se unei zone mai extinse.
Prin urmare, nu a existat o restructurare a societății cu un caracter real, efectiv și serios. Acest fapt rezultă din succesiunea în timp a măsurilor de restructurare – sunt înființate și ocupate prin numire directă posturile de directori regionali (ce preiau în fapt atribuțiile managerilor zonali) pentru ca apoi să se dispună desființarea posturilor de manager zonal, posturi de natura celui ocupat de contestator.
Este evident faptul că restructurarea societății nu a avut o cauză reală, efectivă și serioasă, desființarea postului ocupat de recurent neavând la bază o reducere reală de personal, ci numai o înlocuire a personalului.
Pentru aceste considerente, curtea va constata că decizia prin care s-a dispus concedierea recurentului este lovită de nulitate, urmând a fi anulată, cu intervenirea tuturor consecințelor legale prevăzute de art.80 Codul muncii.
Referitor la capătul de cerere privind despăgubiri pentru utilizarea autoturismului propriu în deplasările în interes de serviciu, curtea va constata că susținerile recurentului sunt nefondate.
Astfel, în mod corect a reținut tribunalul că nu poate fi reținută o legătură între angajarea recurentului la societatea intimată și achiziționarea de către acesta a unui autoturism în sistem leasing.
Mai mult, din probele administrate rezultă faptul că societatea dispunea de un parc auto ce putea fi utilizat de către recurent.
De asemenea, așa cum rezultă din răspunsul recurentului contestator la interogatoriu – întrebarea nr.7, coroborat cu adresa nr. VI – 330/3.02.2006, emisă de societatea intimată, cheltuielile aferente deplasărilor în interes de serviciu au fost decontate în totalitate, astfel că nu există temei pentru admiterea acestui capăt de cerere.
În ce privește cererea de acordare a daunelor morale, curtea va constata că instanța de fond s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere și în mod corect l-a respins reținând că nu sunt administrate probe din care să rezulte un eventual prejudiciu moral ce trebuie acoperit.
În prezenta cauză, prin însăși anularea măsurii concedierii și reintegrarea în muncă s-a acordat recurentului o satisfacție suficientă și rezonabilă, de natură să nu mai justifice și acordarea unor daune morale.
Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304 pct.9, 3041 și 312 alin.1 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în tot sentința și, rejudecând în fond cauza, va dispune anularea deciziei nr. 2811/9.08.2010 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului într-o funcție echivalentă funcției deținute anterior. De asemenea, curtea va obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Curtea va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
În baza disp. art.274 C.pr.civ, curtea va obliga intimata-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată, aferente soluționării în fond a cauzei, către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul C. T. O., cu domiciliul ales la Cabinet avocat S. G. B. în Ploiești, ., nr. 46, județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 3577 din data de 17 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Comercială Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA cu sediul în București, .. 31-33, sector 2.
Modifică în tot sentința și, rejudecând în fond cauza, dispune anularea deciziei nr. 2811/9.08.2010 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului într-o funcție echivalentă funcției deținute anterior.
Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă intimata-pârâtă la 4000 lei cheltuieli de judecată, aferente soluționării în fond a cauzei, către recurentul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 februarie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-M. M. G.- S. P. V. D.
Grefier,
C. G.-A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. CMM/CGA
2 ex./12.03.2013
d.f._ - Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 988/2013. Curtea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1352/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
