Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3161/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3161/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 9224/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 3161
Ședința publică din data 29 octombrie 2013
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- C. Ș.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S. C. MARFĂ – CENTRUL ZONAL DE MARFA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1278 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul A. C.-D., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul Registratură s-au depus concluzii scrise, ambele părți solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul A. C. D., în contradictoriu cu pârâta S. C. MARFA SA, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună acordarea ajutorului material de Paști și C., aferente anului 2009, acordarea premierii pentru Ziua feroviarului pe anul 2009, acordarea unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009, acordarea tichetelor de masă aferente perioadei aprilie_10 sau a contravalorii acestora, a plății salariilor compensatorii prev.de art. 80 al.1 din CCM unic la nivel de ramură transporturi 2008-2010, compensații ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății efective.
În motivarea cererii, s-a arătat că ajutoarele materiale de Paști și C. nu i-au fost acordate în 2009 și nici ulterior la încetarea contractului individual de muncă, deși nu a absentat motivat de la serviciu, nu a fost sancționat pentru consum de băuturi alcoolice și nu a fost în concediu fără plată cu durata de 1 an, că nu i-a fost acordată premierea de Ziua Feroviarului în anul 2009, societatea pârâtă ignorând prevederile CCM al S. C. MARFA SA, dar și prevederile CCM la nivel de grup de unități feroviare art. 71 care stipulează același lucru, precum și că nu i-a fost acordat nici salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, deși executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru toți.
Reclamantul a mai susținut că, având în vedere faptul că desfacerea contractului individual de muncă a survenit în urma reducerii de personal prin desființarea unor posturi în urma aplicării programului de restructurare și reorganizare a C. Marfa SA, trebuia să beneficieze de o plată compensatorie în valoare de 6 salarii de bază brute negociate, astfel cum este prevăzut în CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
În drept, reclamantul a invocat prev.CCM al SNFTM C. MARFA SA, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, CCM Unic la nivel de ramură transporturi, legea nr. 53/2003, legea nr. 130/1996, art. 112 C.p.c.
Pârâta a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, a invocat excepția prescripției de 6 luni a dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești solicitate în temeiul art. 268 al.1 lit.e din Codul muncii, a excepției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești solicitate (prima de Paști și C. aferente anului 2009, prima de Ziua Feroviarului aferentă anului 2009, salariul suplimentar pentru anul 2009, precum și acordarea tichetelor de masă pentru anul 2009), susținând că termenul general de prescripție este de 3 ani și a expirat.
Pe fondul cauzei pârâta a susținut că, pentru anul 2009, au fost încheiate procesele verbale din 25.05.2009 și 03.06.2009, semnate și aprobate de reprezentanții administrației și a sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, din care reiese faptul că părțile au fost de acord să se suspende acordarea ajutorului material de Ziua Feroviarului, respectiv ajutor material de Paști și C. pentru anul 2009.
Cu privire la acordarea tichetelor de masă, pârâta a susținut că legea nu stabilește imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie doar o posibilitate, lăsând la aprecierea angajatorului care, în limita disponibilităților bănești, va acorda sau nu această bonificație.
A mai susținut pârâta că tichetele de masă sunt beneficii extrasalariale pentru angajați, hârtii valorice nefungibile care nu pot fi compensate prin acordarea sumei respective în bani, acestea fiind acordate de angajatori pe baza bugetului de venituri și cheltuieli, dar și că, din luna aprilie 2009, nu s-a mai prevăzut o alocare bugetară pentru acordarea de tichete de masă, datorită pierderilor înregistrate de societate.
De asemenea, prin decizia ICCJ nr. 14/18.02.2008, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Mai mult, a susținut că, potrivit art. 30 al.1 din CCM, legea părților, societatea nu este obligată să plătească reclamanților la expirarea anului calendaristic, un salariu suplimentar, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic, salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
A susținut pârâta că în anii 2008, 2009 și 2010, veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel că anul fiscal a fost încheiat în pierdere.
Totodată, pârâta a precizat că, la data încetării CIM ca urmare a concedierii colective, reclamantul a primit deja două salarii medii nete pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, 2010, sume comunicate de INS și ulterior plăți compensatorii.
Tribunalul Prahova, pe baza materialului probator administrat, a pronunțat sentința civilă nr. 1278 din 25 aprilie 2013 prin care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art. 268 al.1 lit.e din Codul muncii. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă pentru perioada ianuarie 2009 – 05.12.2009 și respinge acțiunea formulată pentru această perioadă cât privește acordarea primei de Paști și a primei de Ziua Feroviarului, ca fiind prescrisă.
Prin aceeași sentință, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate reprezentând salariu suplimentar pentru anul 2009 (conf.disp.art. 30 al.1 din CCM al pârâtei), cât și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 06.12.2009 – 18.03.2010, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, cât și de dobânda legală la data plății efective. A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Asupra excepției dreptului material la acțiune, s-a reținut că drepturile salariale solicitate se prescriu în termen de 3 ani, în speță, nefiind incidente disp.art. 268 al.1 lit.e din Codul muncii, astfel că această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Asupra excepției dreptului material la acțiune, întemeiată pe art.268 al.2 din Codul muncii, invocată de pârâtă, Tribunalul a admis-o pentru perioada ianuarie 2009 – 05.12.2009, pretențiile formulate de reclamant (respectiv prima de Paști și prima de Ziua Feroviarului), aferente acestei perioade, au fost respinse ca prescrise. În ceea ce privește solicitarea acordării primei de Paști pentru anul 2009, termenul a început să curgă la data nașterii dreptului, 19.04.2009 și s-a împlinit la data de 19.04.2012, anterior introducerii cererii, respectiv datei de 05.12.2012; în privința primei pentru Ziua Feroviarului, termenul a început să curgă de la data nașterii dreptului, 23.04.2009 și s-a împlinit la data de 23.04.2012, tot anterior datei introducerii prezentei acțiuni.
Cât privește solicitarea reclamantului de acordare a primei de C., aferentă anului 2009, deși aceasta nu este prescrisă, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi acordată, întrucât, conform proceselor-verbale încheiate la data de 03.06.2009, între reprezentanții sindicatului și ai patronatului, s-a dispus modificarea disp. art. 64 din CCM la nivel de unitate, stabilindu-se faptul că acordarea acestui drept urmează să fie suspendată în anul 2009, urmând a fi acordat, începând cu data de 01.01.2010.
În ceea ce privește salariul suplimentar pe anul 2009, Tribunalul a considerat că nu operează termenul de 3 ani de prescripție, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile CCM al pârâtei, acordarea efectivă a acestuia se face începând cu anul ulterior, respectiv începând cu 2010.
S-a apreciat astfel că, în temeiul disp.art. 30 al.1, respectiv art. 74 din CCM la nivelul societății pârâte, reclamantul beneficiază de plata salariului suplimentar pentru anul 2009, cât și de contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei aprilie 2009 – 18.03.2010, având în vedere dispozițiile contractuale mai sus-precizate, cu mențiunea că dreptul reclamantului la primirea tichetelor de masă este prevăzut imperativ în CCM și nu este legat de o eventuală alocare bugetară, în speță, reprezentând un drept și nu o vocație, astfel cum a susținut pârâta prin întâmpinare.
Prin urmare, Tribunalul a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate reprezentând salariu suplimentar pentru anul 2009 (conf.disp.art. 30 al.1 din CCM al pârâtei), cât și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 06.12.2009 – 18.03.2010, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație, cât și de dobânda legală la data plății efective.
Totodată, în temeiul art. 166 al.4 din Codul muncii, instanța a apreciat că este întemeiată cererea reclamantului privind actualizarea sumelor ce urmează a fi acordate în raport de indicele de inflație, urmând a fi acordată și dobânda legală aferentă acestor sume, până la plata lor efectivă, întrucât „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Soluția actualizării cu indicele de inflație a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit. Prin urmare, prin acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației, se urmărește repararea integrală a prejudiciului rezultat din întârzierea plății, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului, fiind totodată acordate efecte și clauzei impreviziunii, urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Prin acordarea și a dobânzii legale, se urmărește și acordarea prețului lipsei de folosință, cuprinsă între data scadenței și data plății efective.
Deși reclamantul a invocat faptul că acordarea a 6 salarii de bază brute lunare conform disp.art. 80 din CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010 nu are legătură cu prevederile OUG nr. 9/2010, Tribunalul a apreciat că, prin acest act normativ, executivul a considerat necesară instituirea unor măsuri de protecție a salariaților disponibilizați din cadrul unor societăți și companii din domeniul feroviar, conform HG nr. 155/03.03.2010. Aceste norme derogatorii de la prevederile CCM se aplică cu prioritate, având în vedere caracterul normativ al acestora. Cumularea unor 9/2010) cu cele din CCM aplicabil nu poate fi acceptată decât în măsura în care aceste drepturi de natură socială (inclusiv plata salariilor compensatorii conform OG nr. prevedere este inserată în cuprinsul CCM aplicabil la nivel de ramură. În lipsa unei astfel de prevederi și pentru toate aceste considerente, Tribunalul a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate susținând, în esență, că instanța de fond nu a dat o rezolvare corectă excepției privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de recurentă în sensul că în cauză unt incidente disp.art.268 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiunii, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Sub acest aspect s-a susținut de recurentă că având în vedere data sesizării instanței respectiv 5 decembrie 2012, dreptul reclamantului la acțiune este prescris.
S-a mai susținut că data nașterii dreptului la acțiune este luna aprilie a anului 2009, respectiv momentul nașterii conflictului dintre părți, astfel că termenul de prescripție se împlinea în aprilie 2012, anterior formulării acțiunii de față.
A mai arătat recurenta că în mod greșit s-a admis și cererea de acordare a c/val tichetelor de masă în condițiile în care legea nu stabilește în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci numai o posibilitate lăsată la latitudinea angajatorului în raport de disponibilitățile financiare ale acestuia și că nu trebuia acordat nici salariul suplimentar tot pentru aceleași considerente, respectiv pentru faptul că acordarea lui este lăsată la latitudinea angajatorului, art.30 din CCM C. MARFĂ 2009-2010 prevăzând că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar, această posibilitate a acordării lui analizându-se în funcție de veniturile realizate de societate după acoperirea cheltuielilor.
Aceeași recurentă a susținut că în mod greșit s-a dispus acordarea contravalorii tichetelor de masă deoarece în conformitate cu disp. art. 1 alin.1 din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și cei din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator, alin.2 al aceluiași articol prevăzând că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
A concluzionat recurenta că în aceste condiții angajatorul nu are obligația ci doar posibilitatea de a acorda alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, aceste beneficii nereprezentând un drept ci o vocație ce se poate realiza, așa cum a stabilit și ICCJ.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este fondat în limitele și pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune față de disp.art.268 alin.1 lit.e Codul muncii este neîntemeiată deoarece drepturile solicitate de reclamantul-intimat sunt drepturi de natură salarială care, conform disp.art.171 alin.1 și 268 alin.1 lit.c Codul muncii, se prescriu în termen de 3 ani și nu în termen de 6 luni cum susține recurenta, sub acest aspect instanța de fond rezolvând în mod corect prescripția invocată de pârâta-recurentă.
În ce privește salariul suplimentar pe anul 2009 urmează a se reține că cererea a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani, sub acest aspect tribunalul reținând corect că pentru acest salariu suplimentar nu operează termenul de 3 ani de prescripție având în vedere că în conformitate cu disp.CCM acordarea efectivă a acestuia se face începând din anul următor, respectiv începând din anul 2010.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat corect că în temeiul disp.art.30 alin.1 și 74 din CCM la nivelul societății-pârâte, reclamantul beneficiază de plata salariului suplimentar pentru anul 2009.
Curtea apreciază că în cauză că se aplică termenul de prescripție de 3 ani prev. de art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii calculat de la data nașterii dreptului la acțiune, obiectul conflictului de muncă constând în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prev. la lit.e a aceluiași text se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că pretențiile reclamanților nu au caracter de drept salarial este contrazisă se chiar disp. art. 64 și 67 din CCM la nivel de unitate, astfel că această critică nu poate fi avută în vedere.
Critica formulată de recurentă cu privire la greșita acordare a c/val tichetelor de masă pentru perioada 6 decembrie 2009 – 18 martie 2010 este însă întemeiată, deoarece art.1 alin. 1 din Legea 142/1998 prevede că salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, din sectorul bugetar și din unitățile cooperatiste și celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primit o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator.
În aliniatul 2 al aceluiași text se dispune că tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Din aceste dispoziții legale rezultă că angajatorul nu are obligația ci doar posibilitatea acordă alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, așa cum de altfel și ICCJ a stabilit prin decizia nr. 14/18.02.2008 că aceste beneficii nu reprezintă un drept ci o vocație ce se poate realiza.
În raport de aceste considerente, Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la acordarea acestor tichete de masă, astfel că sub acest aspect recursul pârâtei este fondat urmând ca în conformitate cu disp. art. 312 pct.3 Cod pr.civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod pr. civilă să fie admis și pe cale de consecință să se înlăture obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă, urmând a fi menținut restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S. C. MARFĂ – CENTRUL ZONAL DE MARFA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Gării de Nord, nr. 1-3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1278 din 25 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul A. C.-D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județul Prahova și în consecință:
Modifică în parte sus-menționata sentință, în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii tichetelor de masă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. C. Ș.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored.FA
2 ex./ 2013-10-31
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. I. C.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1626/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
