Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 952/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 952/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 6803/120/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 952
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013
Președinte - E. S.
Judecător - C.-P. B.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta Direcția S. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 68, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2297/15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul I. M., domiciliat în ..
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă Direcția S. Dâmbovița reprezentată de consilier juridic T. D.-A., potrivit delegației nr. 3414/5.04.2013, lipsind intimatul-pârât I. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, intimatul-pârât a depus întâmpinare, înregistrată sub nr. 6374/19.03.2013.
Consilier juridic T. D.-A., pentru recurenta-reclamantă, depune la dosar delegație de reprezentare și precizează că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic T. D.-A., având cuvântul pentru recurenta-reclamantă Direcția S. Dâmbovița, pe linia motivelor de recurs dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea căii de atac exercitată, modificarea sentinței și pe fond admiterea în totalitate a acțiunii, pentru suma de_,56 lei, reprezentând daune cauzate prin îndeplinirea defectuoasă de către pârât a sarcinilor de serviciu.
Apreciază că instanța de fond a concluzionat greșit că recurenta-reclamantă nu și-a dovedit pretențiile, urmând a se avea în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă cuantumul pagubei reprezentând c/val masă lemnoasă lipsă din gestiune. Astfel, referitor la partizile 1479 și 1574, există la dosar situația gestionară, pe specii și dimensiuni, iar prin calcul matematic rezultă o lipsă de 88,83 mc și respectiv 14 mc material lemnos. Totodată, solicită a se observa că aceste două partizi nu au fost supuse analizei expertului, pârâtul nereușind să răstoarne prezumția relativă de culpă pentru daunele produse în legătură cu munca de gestionare.
Învederează că intimatul-pârât a recunoscut cu ocazia cercetării disciplinare faptul că materialul lemnos aferent partizii 1479 a avut altă destinație și nu a depus vreo justificare pentru lipsa de 14 mc aferent partizii 1574, pentru a se descărca de gestiune.
CURTEA,
Deliberând, în condițiile art. 256 Cod pr. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /19.10.2011, reclamanta Direcția S. Dâmbovița l-a chemat în judecată pe pârâtul I. M., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de_,15 lei, reprezentând pagube ocazionate unității.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin adresa nr. 1379/04.03.2010, Ocolul Silvic P. a adus la cunoștința conducerii Direcției Silvice Dâmbovița faptul că, în urma verificării partizilor 1378-3, 1455, 1420, 1304, 134 și 1350 în vederea stabilirii stocului, s-a constatat că volumul găsit lipsă însumează 73,6 m.c., cu o valoare de 6075,78 lei.
Din această sumă a precizat reclamanta, s-a recuperat o parte din debit, rămânând de încasat 5711,28 lei. Gestionarul a recunoscut debitul constatat de organele de control în acest sens, dând angajamentul de plată.
Cu ocazia inventarierii patrimoniului în anul 2010, s-a mai constatat introducerea eronată la plată a manoperei și a carburantului a 40 m.c. masă lemnoasă, debitul creat fiind de 1212,26 lei.
Pârâtul I. M., în conformitate cu dispozițiile art. 115 Cod pr. civilă, a formulat întâmpinare, prin care a învederat că nu recunoaște prejudiciul produs în partizile nr. 1547, 1558, 1479 și 1574.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriu, testimoniale și cu expertiză de specialitate.
La data de 15.11.2012 Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 2297 prin care a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 12.121,86 lei, reprezentând c/val prejudiciului adus reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Conform fișei postului nr. 4996/22.07.2010, pârâtul are ca atribuții, respectarea regulilor de exploatare prevăzute de Ordinul nr. 606/2008, livrarea masei lemnoasă în sortimente și speciile menționate în contracte/comezi, realizarea cantitativă și valorică a prevederilor actului de punere în valoare.
În urma controalelor efectuate de reclamantă în cantonul pârâtului s-a constatat existența unui prejudiciu determinat de lipsa materialului lemnos, ca urmare a unor tăieri ilegale, iar pentru acoperirea prejudiciului, pârâtul și-a asumat obligația de plată prin angajamentul de plată din data de 9.02.2010, pentru suma de 6075,78 lei (fila 10 dosar).
Tribunalul a arătat că în cauză, trebuie avută în vedere și poziția procesuală a pârâtului, care prin întâmpinarea depusă a arătat că nu își însușește prejudiciul produs în partizile nr.1547 și 1558 (2579,2 lei și 3869,29 lei), neopunându-se recuperării prejudiciului produs în celelalte partizi, mai puțin sumele de 13.264,92 lei, rezultate din partida 1479 și 1594,64 lei, din partida 1574.
Astfel, a arătat tribunalul, pentru partizile nr. 1378, nr. 1455, nr. 1420, nr. 1344 și nr. 1350 s-au întocmit de către Ocolul Silvic P. adresele nr. 1379/04.03.2010 și nr. 5433/27.07.2011 prin care s-a stabilit un prejudiciu de 5711,28 lei, ce a fost recunoscut de pârât la interogatoriu (întrebarea nr. 1). De asemenea, contravaloarea manoperei în sumă de 1212,26 lei și a carburanților a 40 m.c. masă lemnoasă a fost recunoscută de pârât la interogatoriu prin răspunsul la întrebarea nr. 2 (fila 81 dosar), la fel ca și prejudiciul produs în partida nr. 1591 (23,56 lei).
În ceea ce privește prejudiciul cauzat în partizile nr.1547 și nr. 1558, contestat de pârât, tribunalul a stabilit că a fost dovedit de raportul de expertiză întocmit de expert V. N., ce a concluzionat că valoarea acestuia este de 2243,16 lei – partida 1547 și 2931,60 lei – partida 1558 P.
Referitor la partizile nr. 1479 și nr. 1574, tribunalul a reținut că prin adresa nr. 4755/12.07.2011, precum și prin situația gestionară anexată acesteia, deși se menționează că există o lipsă de gestiune în aceste partizi, aceasta nu este cuantificată, anexa la adresă făcând referire la alte partizi – 1974, 1547, 1591, 1558. Astfel pentru aceste partizi, dată fiind și nerecunoașterea prejudiciului de către pârât, tribunalul a constatat că reclamanta nu și-a probat pretențiile (1594,64 lei și 13.264,92 lei).
Totalizând valoarea prejudiciului calculat de expert cu cel dovedit de înscrisurile aflate la dosar și de recunoașterea pârâtului, tribunalul a constatat că acesta se ridică la suma de 12.121,86 lei.
Tribunalul a reamintit că potrivit art. 253 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Răspunderea patrimonială este condiționată de existența raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător și angajatorul păgubit, raport juridic care își are izvorul în contratul individual de muncă.
Toate aceste condiții, enunțate mai sus, a arătat tribunalul, sunt întrunite în cauza de față, prejudiciul fiind produs prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, referitoare la răspunderea pentru realizarea cantitativă și valorică a prevederilor actului de punere în valoare, exploatarea partidei/partizilor gestionate, răspunderea pentru respectarea regulilor de exploatare stabilite de OM 606/2008.
În plus, a arătat prima instanță, pârâtul avea obligația respectării normelor cuprinse în ordinul Ministrului nr.606/2008, art.12, lit. m, n și o, ce interzic tăierea arborilor nemarcați, în caz contrar gestionarul de parchet având obligația de a sesiza imediat administratorul fondului forestier, care va stabili dacă prejudiciul se încadrează în categoria prejudiciilor evitabile sau inevitabile.
Vinovăția pârâtului, a stabilit tribunalul, a fost dovedită de concluziile raportului de expertiză și de înscrisurile depuse la dosar, precum și de faptul că pârâtul și-a asumat un angajament de plată cu privire la o parte din suma imputată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 202/2011, reclamanta Direcția S. Dâmbovița, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că soluția instanței de fond, în privința prejudiciului produs în partizile nr. 1479 și nr. 1574 este greșită, întrucât la fila 31 – dosar fond a fost depus înscrisul reprezentând situația gestionară a partizii 1479P, din care rezultă, contrar reținerilor instanței, masa lemnoasă lipsă în gestiune.
De asemenea, a precizat recurenta, în privința partizii nr. 1479P s-au depus în dosarul de fond, procesul-verbal de predare-primire a materialului lemnos nr. 5442/2011, la care s-a anexat carnetul de inventariere, semnat de pârât.
În ceea ce privește partida nr. 1574, recurenta a susținut că pârâtul nu a administrat probe care să-i confirme apărările, cu atât mai mult cu cât în procesul-verbal nr. 7637/2011 acesta a declarat că poate dovedi cu martori faptul că materialul lemnos a avut o altă destinație, despre care a avut cunoștință șeful de ocol.
Având în vedere că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 22/1969 instituie o prezumție de culpă pentru gestionari, în privința pagubelor constatate în gestiunea acestora, a concluzionat recurenta, prima instanță trebuia să dispună admiterea în totalitate a acțiunii.
S-a solicitat admiterea recursului, modificare în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de_,56 lei, reprezentând c/val prejudiciu.
Intimatul I. M. a formulat, conform dispozițiilor art. 115 Cod pr. civilă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență că în mod corect tribunalul a admis în parte acțiunea, deoarece nu există probe pentru prejudiciul pretins în partizile nr. 1479 și nr. 1574.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor, încadrabile în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, care permit verificarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca fondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicată.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs subzistă în cauză, Tribunalul Dâmbovița pronunțând sentința atacată, în ceea ce privește prejudiciul reclamat a fi produs în partizile nr. 1497 și nr. 1574, cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept incidente în cauză, respectiv art. 254, art. 255 Codul muncii și art. 25 din Legea nr. 22/1969.
Ca prim aspect, Curtea notează că pentru a se putea angaja răspunderea patrimonială a salariatului, în caz de litigiu, potrivit prevederilor art. 272 Codul muncii, angajatorul trebuie să facă dovada că sunt respectate condițiile reglementate de art. 255 Codul muncii.
Curtea reamintește că potrivit acestui ultim articol, condițiile cumulative reglementate de legiuitor pentru atragerea răspunderii patrimoniale sunt: calitatea de salariat al angajatorului păgubit, existența faptei ilicite și personale a salariatului, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În privința ultimei condiții, a vinovăției angajatului, de la regula generală reglementată de art. 272 Codul muncii, potrivit căreia sarcina dovedirii sale aparține angajatorului, există unele excepții, în care se aplică prezumția de vinovăție.
O astfel de excepție este instituită prin Legea nr. 22/1969 în cazul gestionarilor (- situația intimatului din speță) - a căror culpă este prezumată, situație în care acestora le revine obligația de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și a faptului că paguba nu le este imputabilă.
Curtea Constituțională a statuat prin decizia nr. 45/1996 că prezumția relativă de culpă instituită în cazul gestionarilor, prin art. 24 - 26 din Legea nr. 22/1969, nu contravine dispozițiilor art. 23 alin. 8 din Constituție.
Totodată, Curtea notează că potrivit soluției consacrate de jurisprudența națională, în cazurile în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă, pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective, care exclud culpa sa.
În speța de față, intimatul a avut, în mod necontestat, calitatea de gestionar al materialului lemnos aflat în partizile nr. 1479 P și nr. 1574.
Aprecierea instanței de fond, că în privința prejudiciului pretins de recurentă în aceste două partizii, aceasta nu și-ar fi probat pretențiile nu poate fi validată de către Curte, întrucât, pe de o parte, este formulată cu ignorarea normei speciale reglementată de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 22/1969, care instituie prezumția de culpă în sarcina gestionarului, iar, pe de altă parte, este contrazisă de înscrisurile aflate la filele 31 – 33, 37 – 38, 75 – 80, în dosarul de fond.
Astfel, în privința materialului lemnos aferent partidei nr. 1479 P, Curtea constată că recurenta a depus la dosarul de fond carnetul de inventar (fila 79) situația gestionară a acestei partize (filele 31 – 33 dosar), documentația întocmită cu ocazia constatării lipsei de material lemnos din această partidă (fila 75, 76 – note de relații, fila 78 - proces-verbal nr. 5553/2011, fila 77 - adresa nr. 5537/2011).
Referitor la prejudiciul constatat în partida nr. 1574, la dosarul de fond se găsesc adresa nr. 5451/27.07.2011 – fila 51 în care se menționează punctul de vedere al șefului de ocol față de apărările formulate de pârât cu privire la lipsa de material lemnos din această partidă, respectiv situația gestionară a acestei partizi (filele 37 – 39).
Existența acestor înscrisuri, coroborate cu prezumția de culpă instituită în sarcina intimatului, în calitatea sa de gestionar, prin art. 25 din Legea nr. 22/1969 și cu absența oricărei probe de natură să înlăture această prezumție, conduc la concluzia că în cauză, pretențiile reclamantei sunt întemeiate și în ceea ce privește existența răspunderii patrimoniale a intimatului în privința prejudiciului produs în partidele nr. 1479 P și 1574.
Având însă în vedere că pentru determinarea concretă a prejudiciului este nevoie de efectuarea unei expertize de specialitate, în condițiile în care expertiza efectuată la fond nu a avut ca obiectiv decât cuantificarea prejudiciului pentru alte două partide nr. 1547 și nr. 1558, pentru care judecătorul fondului își formase părerea că sunt întemeiate pretențiile reclamantului - Curtea va proceda în raport de dispozițiile art. 304 alin. 9 Cod pr. civilă coroborat cu art. 312 alin. 1, 2, 3, 4, și 5 Cod pr. civilă, la admiterea recursului și casarea în parte a sentinței, cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea soluționării pretențiilor aferente partizilor nr. 1479 și nr. 1574.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 12.121,86 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Direcția S. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 68, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2297/15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul I. M., domiciliat în . și în consecință:
Casează în parte sentința civil nr. 2297/15 noiembrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița în ceea ce privește pretențiile aferente partizilor nr. 1479 și nr. 1574.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la restul pretențiilor deduse judecății.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. C.-P. B. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex./ 11.04.2013
d.f._ /2012 – Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
