Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 988/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea de revizuire este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus de către intimată dovada soluționării irevocabile a recursului declarat de contestatorii B. M. D. și N. M. împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, respectiv decizia nr. 4829/2011 a Î.C.C.J., pentru care s-a dispus suspendarea prezentului dosar.

Curtea, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimată prin întâmpinare.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr. 800/113 din data de 31.03.2008, contestatorii N. M. și B. M. D. au chemat în judecată intimata . cu sediul în comuna Chișcani, ., contestând deciziile de concediere nr. 79/22.02.2008 și nr. 78/22.02.2008 și solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea deciziilor contestate ca fiind abuzive, netemeinice și nelegale, reintegrarea în funcțiile avute anterior, plata reactualizată a salariilor de la data concedierii până la data reintegrării efective, acordarea tichetelor de masă de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, obligarea intimatei la plata către bugetele speciale atât a obligațiilor datorate de aceasta cât și a celor datorate de contestatori, obligarea intimatei la plata contravalorii comisionului din vânzări neîncasat de la data concedierii până la data reîncadrării efective, plata contravalorii zilelor de concediu de odihnă cuvenite, obligarea intimatei la plata compensației de 1400 lei prevăzută de art. 78 alin.2 din CCMUNN pentru anii 2007 -2010 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că au fost angajați ai intimatei cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 03.09.2007, în urma organizării unui concurs.

La data de 01.02.2008 prin adresele nr. 73 și 74, au arătat contestatorii, le-a fost adus la cunoștință că începând cu data de 01.02.2008 se desființează locul de muncă ocupat de ei ca urmare a dificultăților economice, ei fiind considerați în preaviz. Contestatorii au mai arătat că intimata a omis să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de art. 40 alin.2 lit.d din Codul muncii în sensul că nu a comunicat periodic către salariați situația economică și financiară a unității.

Contestatorii au precizat că deciziile de concediere nu sunt legale întrucât desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă, contestatorii afirmând că pe posturile lor au fost angajate alte persoane. Au mai precizat contestatorii că deciziile de concediere nu respectă ca formă și conținut dispozițiile art. 74 lit. d din Codul muncii și nu fac dovada că măsura dispusă a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor societății în urma unei analize temeinice. Au considerat că măsura luată de către intimată este discriminatorie și le încalcă flagrant drepturile constituționale prevăzute de art. 38 alin.1 prima teză din Constituție și de art. 3 alin.1 din Codul muncii. Deciziile nu au înscrise în preambul numele și funcția reprezentantului legal, iar semnătura aplicată este indescifrabilă și nu este aceeași cu cea de pe adresele prin care le-a fost comunicată intenția concedierii.

În drept contestația a fost întemeiată pe disp. art. 3 alin.1, art.5, art. 59 lit.a, art. 74 lit.d, art. 76, art. 269, art. 284, art. 287 din Codul muncii, art. 78 alin.2 din CCMUNN pentru anii 2007 -2010, art. 72, art. 73 lit.a din Legea nr. 168/1999 modificată, art. 38 alin.1 din Constituție și art. 6 din CEDO.

Contestația a fost însoțită de copii de pe deciziile contestate nr. 78 și nr. 79/22.02.2008.

La data de 19.05.2008 s-a depus întâmpinare de către intimată. Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată. S-a arătat în întâmpinare că . în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 prin reprezentant legal, a procedat la concedierea contestatorilor întrucât la finele anului 2007, astfel cum a rezultat din balanțele analitice și din bilanțul societății, au fost înregistrate pierderi comparativ cu anul anterior când s-au înregistrat profituri. S-a hotărât de către societatea intimată ca, printre alte măsuri ce se impun pentru reducerea pierderilor, ar fi și reducerea de posturi neproductive pentru diminuarea cheltuielilor operative. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii. Cu ocazia concedierii celor doi salariați contestatori, au fost respectate toate dispozițiile legale în sensul că li s-a adus la cunoștință desființarea locurilor de muncă și faptul că nu există în unitate locuri vacante corespunzătoare pregătirii lor profesionale, le-a fost acordat un preaviz și le-au fost plătite drepturile corespunzătoare, s-a adus la cunoștința AJOFM B. reducerea de posturi, iar deciziile contestate îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de art. 74 C. muncii, documentele fiind supuse verificării inspectorilor ITM. A mai arătat intimata că măsura luată nu a fost discriminatorie, iar potrivit ștatelor de salarii pe perioada decembrie 2007 – aprilie 2008 a rezultat plata salariilor compensatorii către contestatori precum și faptul că societatea nu a creat alte două posturi noi în locul celor desființate.

Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe următoarele acte: Hotărârea A. nr. 16/25.01.2008, adresele nr. 73 și 74/01.02.2008 emise de intimată către contestatori, situația locurilor de muncă nr._/04.02.2008, extras din ștatele de salarii decembrie 2007 – aprilie 2008 și procură specială pentru reprezentantul legal ..

Contestatorii au depus răspuns la întâmpinare prin care se arată că, din procesul verbal nr. 16/25.01.2008, a rezultat că singurul acționar prezent a fost Jason Vamvacas care a semnat și votat în numele celorlalți acționari, că pierderile avute de societate în anul 2007 s-au datorat fluctuațiilor cursului de schimb valutar, neachitării de către clienți a facturilor și cheltuielilor făcute cu aranjamentele și dotarea punctului de lucru Dragomirești, precum și că prin plecarea contestatorilor nu s-a redus numărul de angajați ceea ce dovedește că desființarea locurilor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.

La Tribunalul B. contestația a fost disjunsă la data de 22.05.2008, fiind formate dosarele cu nr._ și nr._ . Prin admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului B. conform sentinței civile nr. 458/30.06.2008 și sentinței civile nr. 465/30.06.2008, competența de soluționare a celor două cauze a fost declinată în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

La Tribunalul Dâmbovița, cauza privind contestatorul N. M. a primit nr. de înregistrare_, iar cauza privind contestatorul B. M. D. a primit nr. de înregistrare_ .

La termenul de judecată din data de 11.11.2008, la cererea contestatorilor s-a admis conexarea celor două cauze la dosarul nr._ . În fața Tribunalului Dâmbovița contestatorii prin apărător au invocat excepția necompetenței teritoriale a tribunalului prin raportare la dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 modificată. Tribunalul Dâmbovița a respins această excepție prin încheierea de ședință din data de 25.11.2008.

La termenul de judecată din data de 25.11.2008, intimata prin reprezentanți, a depus la dosarul cauzei note precizatoare cu privire la emiterea celor două decizii de concediere. Notele precizatoare au fost însoțite de copii de pe următoarele acte: bilanțul prescurtat al societății, decizia nr. 917/13.12.2007 emisă de către intimată și comunicată sub semnătură contestatorilor, situația vânzărilor pentru contestatori pe lunile decembrie 2007 și ianuarie 2008, state de salarii, borderouri de alimentare card, scrisoarea de autorizare dată de acționari lui Jason Vamvacas pentru Adunarea Generală a Acționarilor din 25.01.2008, centralizator cu salariații intimatei în perioada februarie – octombrie 2008, situația locurilor vacante și proces verbal încheiat de AJOFM B. la data de 09.05.2008.

La același termen de judecată s-au admis, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, interogatorii și s-a prorogat pronunțarea cu privire la probele cu martori și expertiză solicitate de contestatori după administrarea probelor cu înscrisuri și interogatorii. S-a pus în vedere reprezentanților intimatei să depună la dosar organigrama pe anii 2007 și 2008, statele de funcții pe 2007 și 2008, fișele posturilor contestatorilor, regulamentul intern cu privire la concediere și contractele individuale de muncă ale acestora.

La termenul de judecată din data de 09.12.2008 intimata prin reprezentanți a depus la dosarul cauzei actele solicitate de instanță precum și hotărârea administratorului nr. 8/20.05.2005, anexa privind modul de calcul al comisioanelor.

La termenul de judecată din data de 06.01.2009 s-au luat interogatorii contestatorilor, iar aceștia prin apărător, au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de intimată și a procesului verbal A. din data de 25.01.2008. În susținerea excepției se invocă art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4) din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006. Excepția a fost formulată ca “note de ședință” și conține un răspuns la precizările făcute de către intimată în sensul că intimata a invocat în aceste precizări alte motive de fapt și de drept decât cele arătate în deciziile de concediere.

Intimata a depus răspunsul la interogatoriul formulat de contestatori la data de 13.01.2009. La termenul de judecată din data de 20.01.2009 excepția nulității absolute invocată de contestatori a fost unită cu fondul cauzei, iar contestatorii prin apărător au precizat că renunță la administrarea probei testimoniale și cu expertiză. S-au mai depus la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatei însoțite de copii certificate de pe facturile aferente lunilor decembrie 2007, ianuarie 2008 ale agentului de vânzări C. S.. Contestatorii au depus la dosar copii de pe carnetele de muncă din care nu rezultă perioada lucrată la intimată.

Tribunalul a amânat pronunțarea pentru ca apărătorul contestatorilor să depună concluzii scrise. Ambele părți au depus concluzii scrise.

Tribunalul Dâmbovița, pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr.879 din data de 7 aprilie 2009 a respins excepția nulității invocată de către contestatori și a respins cererea contestatorilor B. M. D., și N. M., în contradictoriu cu intimata . cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că pe parcursul cercetării judecătorești, contestatorii au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de pârâtă și a procesului verbal A. din data de 25.01.2008. În susținerea excepției s-a invocat art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4)din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.

Față de această excepție, prima instanță a reținut că la data de 02.01.2008, acționarii Panagiota Vamvacas, Ioannis Vamvacas și Aikaterini Vamvacas au autorizat pe Jason Vamvacas să îi reprezinte în Adunările Generale ale societății R., în special în cea din 25.01.2008 precum și în cele ulterioare sau în cadrul unei Adunări Generale ordinare sau extraordinare care va avea loc în anul 2008 sau în viitor, să voteze în cadrul acestor adunări și în general precum și să exercite toate drepturile garantate acționarilor de Actul Constitutiv al societății și de lege (filele 34 și 35).

În baza acestei scrisori de autorizare, procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 a fost semnat de Jason Vamvacas (în nume propriu și ca reprezentant) și de Saverio Lombardini, fiecare dintre cei doi acționari deținând câte 50% din acțiuni.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Tribunalul a constatat că scrisoarea de autorizare existență la dosar întrunește condițiile cerute de lege în acest sens, textul de lege nesolicitând forma autentică, situație în care sunt valabile regulile privind mandatul. Articolele invocate de contestatori în susținerea nulității acestui înscris nu privesc nulități absolute ce pot fi invocate de către simpli salariați ai unei societăți comerciale ci nulități ce funcționează în raporturile dintre acționari și pot fi invocate doar de aceștia în măsura în care le-au produs o vătămare.

Nici procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nu este lovit de nulitate absolută, astfel cum au pretins contestatorii întrucât nu există nici un astfel de motiv de nulitate, reprezentarea acționarilor fiind legală, iar măsurile luate fiind dictate de interesele societății comerciale în ansamblu. Că în realitate pretinsele nulități invocate nu sunt unele absolute, au recunoscut și contestatorii prin concluziile scrise depuse, concluzii scrise în care au solicitat anularea și nu constatarea nulității acestor acte. În plus, tribunalul a constatat că nu era obligatorie publicarea convocatorului A., întrucât conform dispozițiilor art. 121 din Legea societăților comerciale, acționarii reprezentând întregul capital social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei. Oricum, această dispoziție legală este una a cărei încălcare nu poate fi invocată decât de către acționarul vătămat într-un drept al său și nu de către salariații societății comerciale.

Pe cale de consecință, pentru aceste motive, tribunalul a respins excepția nulității scrisorii de autorizare și procesului verbal din data de 25.01.2008.

Pe fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că, în baza deciziilor nr. 78 și 79/22.02.2008, contestatorilor le-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Cei doi contestatori au arătat în motivarea contestației că desființarea locurilor lor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. În afara acestor motive strict legate de textul în baza căreia a avut loc concedierea, contestatorii au mai arătat că au fost discriminați, că nu au fost lăsați să-și desfășoare activitatea fiind puși să îndeplinească atribuțiile altor persoane, iar deciziile emise nu respectă condițiile de formă prevăzute de art. 74 din Codul muncii.

Deoarece au fost invocate mai multe motive, primul motiv ce trebuie luat în discuție este cel referitor la respectarea prin decizii a prevederilor art. 74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiții ar duce la nulitatea deciziilor de concediere.

Din acest punct de vedere deciziile emise de intimată nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât conțin toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile.

Prin procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor întocmit în data de 25.01.2008 s-a stabilit că societatea comercială a avut în anul 2007 o pierdere brută însemnată, motiv pentru care s-au luat măsuri în vederea creșterii activității financiare în viitor. Printre aceste măsuri figurează și eliminarea job-urilor neproductive. Față de actele existente la dosar a rezultat că bilanțul contabil pe anul 2007 a fost negativ, situație de natură a duce la luarea unor măsuri de natura celor propuse de intimată.

Tribunalul a constatat că desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor a fost efectivă deoarece, în organigrama pe anul 2008, nu se mai regăsește decât un post de agent de vânzări în locul celor trei existente în anul 2007, iar persoana încadrată pe un nou post, anume I. N. are alte condiții de studii și altă funcție decât contestatorii, situație ce ar putea fi încadrată în cele privind creșterea activității financiare, postul nefiind de natura celor desființate.

De asemenea, a constituit o cauză reală și serioasă constatarea de către societatea intimată că în anul 2007 a înregistrat deficit prin raportare la anul anterior când au fost înregistrate profituri. Cu privire la susținerea contestatorilor în sensul că au fost discriminați în raport cu alți angajați, nu rezultă o astfel de situație din actele existente la dosarul cauzei.

Apărările formulate de către societatea intimată în sensul că dintre toți angajații, cei doi contestatori nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale la indicatorii impuși prin deciziile administratorilor, nu au fost luate în seamă de către prima instanță întrucât decizia de concediere individuală nu a reținut motive legate de persoana salariaților.

Prin sentința civilă nr.879 din data de 7 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței nr.361 din data de 12.02.2009, în sensul că a obligat contestatorii la plata către intimată a sumei de 5660,95 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 Cod pr.civilă.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu neobservarea dispozițiilor imperative privitoare la competență deoarece, în speță, instanța competentă teritorial a judeca era Tribunalul B., unde acțiunea a fost inițial înregistrată.

Al doilea motiv de recurs invocat se referă la aceea că instanța de fond a apreciat, în mod eronat, că desființarea locului său de muncă are o cauză reală, deși la termenul din 6.01.2009 s-a invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare și a procesului verbal A. din 25.01.2008.

A mai arătat recurenții că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii întrucât a apreciat că vacantarea și transformarea unor posturi poate echivala cu o desființare definitivă.

Recurenții au criticat și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra susținerilor lor față de cheltuielile de transport și diurnă, precum și celelalte cheltuieli solicitate de apărătorii pârâtei.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Prin decizia civilă nr. 2242 pronunțată la data de 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate recursurile, reținând următoarele:

., în baza Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008, prin reprezentant legal, a procedat la concedierea contestatorilor întrucât la finele anului 2007, astfel cum a rezultat din balanțele analitice și din bilanțul societății, au fost înregistrate pierderi comparativ cu anul

anterior când s-au înregistrat profituri. S-a hotărât de către societatea intimată că, printre alte măsuri ce se impun pentru reducerea pierderilor, ar fi și reducerea de posturi neproductive pentru diminuarea cheltuielilor operative. Pentru a aduce la îndeplinire această măsură, s-a demarat procedura de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 65 din Codul muncii. Cu ocazia concedierii celor doi salariați contestatori, au fost respectate toate dispozițiile legale în sensul că li s-a adus la cunoștință desființarea locurilor de muncă și faptul că nu există în unitate locuri vacante corespunzătoare pregătirii lor profesionale, le-a fost acordat un preaviz și le-au fost plătite drepturile corespunzătoare, s-a adus la cunoștința AJOFM B. reducerea de posturi, iar deciziile contestate îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de art. 74 C. muncii, documentele fiind supuse verificării inspectorilor ITM. Măsura luată nu a fost discriminatorie, iar din statele de salarii pe perioada decembrie 2007 – aprilie 2008 rezultă plata salariilor compensatorii către contestatori precum și faptul că societatea nu a creat alte două posturi noi în locul celor desființate.

Contestatorii au invocat excepția nulității absolute a scrisorii de autorizare depusă de pârâtă și a procesului verbal A. din data de 25.01.2008. În susținerea excepției s-a invocat art. 128 alin.1, art. 125(5), art. 129(7), art. 117(2), art. 117(6) și art. 131(4)din Legea nr. 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006.

Acționarii Panagiota Vamvacas, Ioannis Vamvacas și Aikaterini Vamvacas au autorizat pe Jason Vamvacas să îi reprezinte în Adunările Generale ale societății R., în special în cea din 25.01.2008 precum și în cele ulterioare sau în cadrul unei Adunări Generale ordinare sau extraordinare care va avea loc în anul 2008 sau în viitor, să voteze în cadrul acestor adunări și în general, să exercite toate drepturile garantate acționarilor de Actul Constitutiv al societății și de lege (filele 34 și 35).

În baza acestei scrisori de autorizare, procesul verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 25.01.2008 a fost semnat de Jason Vamvacas (în nume propriu și ca reprezentant) și de Saverio Lombardini, fiecare dintre cei doi acționari deținând câte 50% din acțiuni.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 modificată și completată, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Tribunalul constată că scrisoarea de autorizare existență la dosar întrunește condițiile cerute de lege în acest sens, textul de lege nesolicitând forma autentică, situație în care sunt valabile regulile privind mandatul. Articolele invocate de contestatori în susținerea nulității acestui înscris nu privesc nulități absolute ce pot fi invocate de către simpli salariați ai unei societăți comerciale ci nulități ce funcționează în raporturile dintre acționari și pot fi invocate doar de aceștia în măsura în care le-au produs o vătămare.

Nici procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nu este lovit de nulitate absolută, astfel cum au pretins contestatorii întrucât nu există nici un astfel de motiv de nulitate, reprezentarea acționarilor fiind legală, iar măsurile luate fiind dictate de interesele societății comerciale în ansamblu. Că în realitate pretinsele nulități invocate nu sunt unele absolute, au recunoscut și contestatorii prin concluziile scrise depuse,concluzii scrise în care au solicitat anularea și nu

constatarea nulității acestor acte. În plus, publicarea convocatorului A., nu era obligatorie întrucât conform dispozițiilor art. 121 din Legea societăților comerciale, acționarii reprezentând întregul capital social vor putea, dacă nici unul dintre ei nu se opune, să țină o adunare generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea formalităților cerute pentru convocarea ei. Oricum, această dispoziție legală este una a cărei încălcare nu poate fi invocată decât de către acționarul vătămat într-un drept al său și nu de către salariații societății comerciale.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, în baza deciziilor nr. 78 și 79 din 22.02.2008, contestatorilor le-a încetat contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Cei doi contestatori au arătat în motivarea contestației că desființarea locurilor lor de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă. În afara acestor motive strict legate de textul în baza căreia a avut loc concedierea, contestatorii au mai arătat că au fost discriminați, că nu au fost lăsați să-și desfășoare activitatea, fiind puși să îndeplinească atribuțiile altor persoane, iar deciziile emise nu respectă condițiile de formă prevăzute de art. 74 din Codul muncii.

Cum au fost invocate mai multe motive, primul motiv ce trebuie luat în discuție este cel referitor la respectarea prin decizii a prevederilor art. 74 Codul muncii deoarece nerespectarea acestor condiții ar duce la nulitatea deciziilor de concediere.

Din acest punct de vedere deciziile emise de intimată nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât conțin toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 74 din Codul muncii pentru acest tip de concediere, anume motivele care determină concedierea, durata preavizului și faptul că deciziile pot fi contestate în termen de 30 de zile.

Prin procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor întocmit în data de 25.01.2008 s-a stabilit că societatea comercială a avut în anul 2007 o pierdere brută însemnată, motiv pentru care s-au luat măsuri în vederea creșterii activității financiare în viitor. Printre aceste măsuri figurează și eliminarea job-urilor neproductive. Față de actele existente la dosar a rezultat că bilanțul contabil pe anul 2007 a fost negativ, situație de natură a duce la luarea unor măsuri de natura celor propuse de intimată.

Desființarea locurilor de muncă ale contestatorilor a fost efectivă deoarece, în organigrama pe anul 2008, nu se mai regăsește decât un post de agent de vânzări în locul celor trei existente în anul 2007, iar persoana încadrată pe un nou post, anume I. N. are alte condiții de studii și altă funcție decât contestatorii, situație ce ar putea fi încadrată în cele privind creșterea activității financiare, postul nefiind de natura celor desființate.

De asemenea, a constituit o cauză reală și serioasă constatarea de către societatea intimată că, în anul 2007, a înregistrat deficit prin raportare la anul anterior când au fost înregistrate profituri. Cu privire la susținerea contestatorilor în sensul că au fost discriminați în raport cu alți angajați, nu rezultă o astfel de situație din actele existente la dosarul cauzei.

Apărările formulate de către societatea intimată în sensul că dintre toți angajații, cei doi contestatori nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale la indicatorii impuși prin deciziile administratorilor, nu au fost luate în seamă de către prima instanță întrucât decizia de concediere individuală nu a reținut motive legate de persoana salariaților.

În ceea ce privește susținerea recurenților că, în speță, era competent Tribunalul B., Curtea nu a luat în considerare aceste susțineri atâta timp cât în cauză există o sentință irevocabilă prin care Tribunalul B. a declinat competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița (sentința nr. 458/2008).

De asemenea, nu au putut fi avute în vedere nici susținerile recurenților că sentința atacată nu este motivată în fapt și în drept, Curtea constatând că și sub acest aspect hotărârea primei instanțe este legală și temeinic motivată.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire B. M.-D. și N. M., întemeiată pe disp. art. 322 alin.(5), art. 138 alin.(1) pct. 4 Cod pr.civilă.

Învederează că, recursul a fost respins, întrucât până la pronunțare nu au solicitat AJOFM B. documentul, prin care intimata ar fi solicitat sprijinul în vederea redistribuirii lor conform pregătirii profesionale, din pricina neștiinței și lipsei de pregătire nefiind asistați sau reprezentați de un avocat.

Ulterior au solicitat AJOFM B. copie certificată de pe documentul prin care intimata ar fi solicitat sprijinul în vederea redistribuirii, fiind în măsură să prezinte în temeiul art. 138 alin. (l) pct. 4 Cod pr. civilă, adresa nr. 3942/ 10.02.2010 a AJOFM B..

Solicită în temeiul art.322 alin (5) Cod pr. civilă admiterea cererii de revizuire și pe fond admiterea acțiunii.

În combaterea cererii de revizuire intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire motivat de faptul că pe de o parte există autoritate de lucru judecat în sensul că s-a mai formulat o dată cerere de revizuire, iar faptul că se invocă un alt motiv nu poate fi primit, atât timp cât se avea la dispoziție posibilitatea completării cererii iar pe de altă parte hotărârea din recurs nu se înscrie în dispozițiile art.322 c.pr.civilă, în sensul că recursurile au fost respinse.

Curtea, urmând să analizeze cauza mai întâi sub aspectul excepțiilor invocate, va constata că excepția este fondată.

Astfel, potrivit disp.art.322 (1) c.pr.civilă, cererea de revizuire se poate îndrepta numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

per a contrario rezultă că nu pot fi suspuse acestei căi extraordinare de atac, hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat, deoarece în acest caz, instanța, menținând decizia atacată, nu se poate pronunța asupra fondului cauzei și nu operează nici un fel de modificare cu privire la aceasta.

Așa cum reiese și din doctrina în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor.

D. urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt nu sunt susceptibile de revizuire, considerente față de care în temeiul disp.art. 322 alin.1 c.pr.civilă, va admite excepția invocată de intimată și va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Față de excepția de inadmisibilitate ce urmează a fi admisă, nu se mai impune a fi analizate celelalte motive de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de intimată.

Respinge ca inadmisibilă revizuire a deciziei civile nr.2242 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ formulată de revizuienții B. M. D., cu domiciliul ales în București, ., ..A, . și N. M., domiciliat în Târgoviște, B.dul Unirii, ..9, ., în contradictoriu cu intimata .>, cu sediul în comuna Chișcani, ..