Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2451/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2451/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1180/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2451
Ședința publică din data de 26 septembrie 2013
Președinte - P. C.
Judecători - D. V.
- G. M.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții F. C., M. A., R. G., A. E., R. P., B. NICUȘOR, O. M., C. M., M. I., B. I., C. Ș., N. B., F. D., I. I., A. S., B. C. S., U. C., G. C., Z. V., I. N., B. M. L., Z. C., Z. C., M. D., C. R., S. N., V. O., P. M., S. E., F. G., M. E. C., O. A., D. V. M., M. H., Ș. G., N. B., N. N., P. V., S. C., D. V., T. M., C. F., D. F., A. D., V. A., P. M., J. V., M. M., S. M., A. I., A. M. M., A. I., B. A., C. G., D. F., D. N., D. F., E. G., G. F., I. Ș., L. I., M. N., M. V., M. C., N. C. V., P. G., P. I. D., P. G. I., R. Ș., S. N., S. C., S. G., S. M., S. P., C. G., A. V., B. F., D. V., G. V., T. S., V. R., Z. P., Z. M., V. E. EWARD, B. M. M., S. C., P. J., A. D., L. G. și intervenienții S. I., S. V., S. C., toți cu domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat N. L., cu sediul în Municipiul G., ., .. III, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr. 468 pronunțată la data de 8 aprilie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în Municipiul București, .. 38, sector 1 – pentru SECȚIA I.R.L.U. B..
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 26 septembrie 2013, când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 468 pronunțată la data de 8 aprilie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins ca neîntemeiate acțiunea și cererea de intervenție, reținând următoarele:
Reclamanții și intervenienții sunt salariați ai pârâtei S.C. Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - C.F.R. IRLU S.A
Solicită, prin cererile formulate, diferențele de drepturi salariale începând cu luna ianuarie 2011 și până la introducerea cererilor, susținând că pârâta a calculat greșit salariile de încadrare, prin nerespectarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate 2011-2014, în sensul că stabilirea salariului de bază s-a făcut utilizând clasele de salarizare din anexa nr.1 la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, rezultând o valoare mai mică decât valoarea ce a rezultat în anul 2010, potrivit formulei din anexa 4, corespunzător salariului minim brut de 700 lei pentru clasa 1 de salarizare, prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010, statuat prin hotărârile judecătorești anterioare și coeficientul de ierarhizare al clasei corespunzătoare.
Stabilirea salariilor, în anul 2010, s-a făcut în baza Contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010, care în Anexa nr.1 cuprindea coeficienți de ierarhizare a claselor de salarizare și salariile de bază brute corespunzătore.
În ce privește salarizarea din anul 2011, instanța constată că aceasta a fost stabilită potrivit Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012, înregistrat sub nr.99/2011, iar pentru anul 2012, conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, înregistrat sub nr._/12.04.2012.
În Anexa nr.1, la aceste două contracte colective de muncă, au fost prevăzute clasele de salarizare și salariile brute corespunzătoare grilei de salarizare, pentru clasa 1 de salarizare, valoarea fiind de 700 lei.
Conform Anexei nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, părțile au negociat doar grila de salarizare cu clasele de salarizare și salariile aferente fiecărei clase, fără a negocia și coeficienți de ierarhizare.
Potrivit mențiunilor din partea finală a Anexei nr.1, părțile au stabilit ca, la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare existenți în Capitolul XI- Dispoziții finale din contractul în cauză.
Pârâta a susținut, prin întâmpinare, că salariații au primit salariile, începând cu anul 2011 și până în prezent, în baza Anexei nr.1 la cele două contracte colective de muncă aplicabile, clasa 1 de salarizare fiind de 700 lei, iar salariile brute negociate depășind cu mult salariul minim brut pe țară.
Această apărare a pârâtei este confirmată de actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților și intervenienților, încheiate pentru anii 2011 și 2012, din care rezultă, într-adevăr, că salariile de bază brute au fost stabilite în funcție de salariul corespunzător clasei de salarizare de Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, fără a se utiliza vreo formulă de calcul și aplica anumiți coeficienți de ierarhizare, ce nu au fost negociați cu ocazia încheierii contractelor colective.
Dispozițiile art. 37 Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractului individual de muncă, respectiv, a contractului colectiv de muncă, iar conform art. 229 alin. 4 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Societatea pârâtă a respectat clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar salariații au avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale și cu ocazia încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă.
Totodată, instanța a constatat că nu s-a solicitat constatarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă, astfel încât prevederile celor două contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate, aplicabile în perioada ce face obiectul cauzei, sunt valabile, inclusiv sub aspectul negocierii, în viitor, a coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare.
Ca urmare, față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea și cererea de intervenție, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții în nume propriu, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 indice 1 Cod procedura civilă.
Susțin că, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, precizează că, fiind investită cu judecarea cauzei prin care se solicită plata unor diferențe salariale motivat de calcularea eronată a claselor de salarizare, instanța avea nu numai dreptul, dar și obligația să procedeze la interpretarea înscrisurilor invocate în dovedirea acțiunii și, anume, CCM la nivel de unitate, având în vedere principiile specifice de interpretare aplicabile dreptul muncii și, anume:
- natura juridică de izvor de drept al contractului colectiv de muncă de la nivel superior pentru contactele de la nivel inferior ;
- clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege;
- contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
- contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă;
- la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Aceste principii sunt prevăzute în Codul muncii, Legea 130/1996, Legea nr. 62/2011 și din ele se desprinde un adevăr-axiomă, în sensul că: prin conținutul său contractul colectiv nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport de prevederile legale și, cum clauzele sale sunt subordanate legii, pot da naștere numai unui regim favorabil salariaților - drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un
minim legal de la care nu se poate deroga în defavoarea salariaților, orice clauză contrara acestui principiu fiind nulă de drept.
Totodată, în conformitate cu prev. art. 295 din Codul muncii (278 în noua numerotare), instanța de fond trebuia să țină cont la interpretare și de regulile cuprinse la art. 977-985 din Codul civil, în vigoare la data încheierii CCM 2011-2012 și la art. 1266-1269 NCC, în vigoare la data încheierii CCM 2012-2014, însă cu precizarea expresă că, pentru drepturile rezultate din contractul de muncă, legiuitorul a înțeles să facă o excepție de la principiul înscris la art. 983. C civil (art. 1269 NCC).
Arată că instanța de fond nu a ținut cont de regulile de interpretare aplicabile speței și a făcut o interpretare trunchiată numai a Anexei 1 referitore la salariul de bază brut de încadrare, deși avea obligația de a interpreta clauzele convenției colective unele prin altele, dându-i fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg, conf. art. 982 cod civil (art. 1267 NCC) și, astfel, a ajuns să pronunțe o hotărâre viciată.
In CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, 2012-2014, au fost inserate clauze care cuprind principii importante privind modul de stabilire a salariului minim de bază pe unitate și a salariului de bază de încadrare a fiecărui salariat în raport cu calificarea, importanța, complexitatea lucrărilor ce revin postului în care este încadrat, cu pregătirea și competenta profesională și de care instanța, atunci când a interpretat contractul invocat ca temei al drepturilor salariale, era obligată să țină cont.
Astfel, la art. 2 au fost înscrise următoarele:
Dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, aceasta se va modifica în conformitate cu legislația.
In situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte, de drept, din contract, în condițiile prevăzute de acestea.
Prevederile prezentului contract colectiv de muncă se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse, sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse.
In cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere, legal, executarea întocmai sau, după caz, prin echivalent bănesc, a obligațiilor respective, nu înseamnă că ea a renunțat la acest drept al său.
Aceste prevederi sunt în concordanță cu principiul privind „CLAUZELE PROHIBITIVE SI MINIMALE" înscris la art.238 din Codul muncii și art. 8 din Legea nr.130/1996, în vigoare la data încheierii CCM 2011-2012 și art. 132 din Legea 62/2011 a dialogului social, în vigoare la încheierea CCM 2012-2014, potrivit căruia "La Încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal,...nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile".
Pârâtele, deși înscriu în contracte aceste clauze, care, la o privire sumară, sunt în concordanță cu prevederile legale arătate la alineatul precedent, le ignoră, așa cum, de altfel, au ignorat și hotărârile judecătorești irevocabile invocate și au stabilit drepturi salariale mai mici decât cele avute la data de 31.12.2010, golind, astfel, de conținut, o prevedere legală contractuală și făcând-o neaplicabilă, contrar reglementărilor aplicabile interpretării clauzelor dintr-un contract, potrivit cărora o clauză se interpretează în sensul de a produce efecte și, în niciun caz, în sensul de a nu produce efecte.
Mai arată că instanța de fond a ignorat principiile ce trebuia să guverneze stabilirea drepturilor lor ca salariați, înscrise la acest articol și care reiterează, de fapt, teoria potrivit căreia drepturilor recunoscute și acordate prin negocieri colective anterioare constituie "legea părților” și fiind "drepturi minime câștigate", la negocierea noului contract colectiv de muncă, nu puteau fi micșorate de angajator, acest lucru fiind statuat de două izvoare de drept specifice dreptului muncii, anume art.8 alin 1 și 2 din CCMUN 2007-2011 și art.3 alin.l din CCMUNTR 2008-2010, cu toate că valoarea salariului de încadrare avută la data de 31.12. 2010, conform hotărârilor judecătorești anexate, pronunțate în baza celor două izvoare de drept arătate, nu a fost respectată.
La art.7 este înscrisă clauza potrivit căreia „Salariul personalului este confidențial și cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea și complexitatea sarcinilor funcției ocupate, sporuri la salariul de bază, adaosuri, premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală, iar salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1.
Susține că pârâta a încălcat această clauză deoarece, cu excepția clasei 1, toate celelalte valori ale claselor de salarizare au fost stabilite plecând de la clasa 1 salarizare = cu 600 lei. Dacă pârâta ar fi respectat prevederile art. 7 din contract, atunci valoarea claselor de salarizare din Anexele 1 la cele două contracte ar fi trebuit să fie cele din anexa 2 la motivele de recurs.
Apreciază că, atât timp cât pârâta a înserat în contract obligația de a calcula salariile utilizând formula și coeficienții de ierarhizare stabiliți în anexa 1, rezultă, fără putință de tăgadă, că aceasta a eludat legea, stabilindu-ne drepturi inferioare celor câștigate anterior, iar susținerea că, pentru cele două contracte, nu au existat coeficienți de ierarhizare, rezultă că și formula de calcul este vădit netemeinică și nelegală.
Cu toate acestea, instanța de fond fără a-și respecta obligația de a interpreta contractul colectiv de muncă după voința concordanța a părților și nu după sensul literal al termenilor și fără a face interpretarea clauzelor convenției colective unele prin altele, dându-i fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg, conf. art. 982 Cod civil (art. 1267 NCC), își însușește susținerea pârâtei și ajunge astfel să tragă o concluzie eronată și anume că, pentru anii 2011-2014, contractele nu conțin coeficienți de ierarhizare.
Reținerea este cu atât mai eronată, dacă se face o comparație între grila de salarizare a contractului valabil 2009-2010 (anexa 3 la motive), cu anexele 1 la contractele 2011-2014 și se constată, cu ușurință, că, în afara de clasa 1 de salarizare care, pentru 2011-2014, este de 700 lei, toate celelalte clase, de la 3 la 46, sunt identice ca valoare și toate sunt determinate plecând de la clasa 1 salarizare=600 lei, dar prin utilizarea unui coeficient de ierarhizare.
De asemenea, instanța nu a observat un fapt simplu: că din anul 2011 și până în prezent, deși în capitolul final al contractelor se tot precizează că anumite drepturi urmează să facă obiectul negocierii viitoare, deși a trecut trei ani, încă nu au fost discutate și există certitudinea că, nici în anul 2014, nu vor fi discutate, situație care este vădit în detrimentul reclamanților.
Tot în mod eronat, instanța a reținut că au avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale cu ocazia încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă și aceasta întrucât, după încheierea contractului colectiv, nu mal are loc nici o negociere, ci salariaților li se înmânează doar spre semnare actul adițional, dar sunt și situații în care nu primesc acest act adițional. In cazul în care salariatul nu este mulțumit de salariul înscris în actul adițional, nu se mai întâmplă nimic și, cu atât mai puțin, negocierea, el rămâne nesemnat, iar salarizarea se face după grila din CCM.
Prin stabilirea in CCMNU 2011/2012, 2012/2014, a unui salariu minim de bază pe unitate, începând cu clasa de salarizare 2 de 600 lei, pârâta a încălcat și reglementările legale privind salariul minim garantat în plată, cuprins în HG 1193/2010 (an 2011= 670 lei/lună), ale HG 1225/2011 ( an 2012= 700 lei/lună) și ale HG 23/2013 ( 01.02._13 =750 lei și 01. 07._13 = 800 lei), și care ar fi trebuit să fie salariul minim de pe unitate și, totodată, clasa 1 salarizare.
In conformitate cu art. 159 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii CCMNU 2011/2012 și art.164 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii CCMNU 2012/2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin H.G., iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară și, totodată, este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar, cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din analiza anexei 1 la contractele 2011-2014 (anexa 1 la motive), rezultă că salariul minim de bază pe unitate (clasa 1), folosit pentru determinarea claselor de salarizare de la 2 la clasa 46, este de 600 lei/lună, fapt ce scoate în evidență că pârâta a plătit reclamanților, pentru perioada înscrisă în petitul cererii, drepturi salariale mai mici decât salariul brut pe țară de 670 lei, prevăzut de HG nr. 1193/2010, pentru anul 2011, respectiv 700 lei prevăzut de HG 1225/2011 pentru anul 2012 și de 750 lei prevăzut de HG 23/2013, pentru perioada de la 01. 02.2013 la zi, încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2 lit.c) și art. 236 alin. 4, respectiv 229 alin. 4 din Codul muncii.
Prin menținerea unui salariu minim de bază pe unitate de 600 lei, începând cu clasa de salarizare 2, pentru anii 2011-2014, deși în această perioadă au apărut reglementări legale mai favorabile ce ar fi trebuit să înlocuiască salariul minim de bază pe unitate, respectiv valoarea clasei 1 de salarizare, rezultă că pârâtele au încălcat prevederile din CCM pe unitate, înscrise la art. 2 alin. 4 și 6, potrivit cărora „In situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract”.
Solicită a se constata că, prin cele arătate mai sus, a făcut dovada prejudiciului material produs de către pârâtă, prejudiciu constând în diferența dintre drepturile salariale plătite și cele pe care ar fi trebuit să le primească, în condițiile în care pârâtele ar fi respectat prevederile legale imperative în materia salarizării, situație în care se apreciază că, în conf. cu art. 269, 253 în noua numerotare din Codul muncii, au obligația de a-i despăgubi.
De asemenea, având în vedere că, potrivit art. 236 (4) din Codul muncii, art. 229(4) în noua numerotare „CCM încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților ", privind înscrierea în noile CCM-uri a unor drepturi salariale mai mici decât cele stabilite anterior tot prin legea părților, au fost obligați, deși nu li s-au cerut un consimțământ, iar delegații nu au avut un astfel de mandat, să renunțe la drepturile ce le-au fost recunoscute anterior prin lege, motiv pentru care apreciază că aceste clauze de reducere a drepturilor salariale recunoscute sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 38 din Codul muncii.
In ce privește reținerea instanței că nu s-a solicitat constatarea nulității niciunei clauze a CCM, o consideră neîntemeiată și nelegală, deoarece obiectul cererii îl constituie plata diferențelor salariale determinate de calcularea eronată a salariului de bază de încadrare și a sporurilor aferente, datorită neaplicării schemei de calcul înscrise la art. 7 din contract.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, constând în diferențele salariale determinate de baza greșită de calcul al salariului de bază de încadrare, pentru perioada ianuarie 2011 și până la pronunțarea hotărârii, actualizate cu coeficientul de inflație și dobânda legală precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr. civilă, constată că motivele de recurs nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Stabilirea salariilor, în anul 2010, s-a făcut în baza Contractului colectiv de muncă pe anul 2009-2010, care, în Anexa nr.1, cuprindea coeficienți de ierarhizare a claselor de salarizare și salariile de bază brute corespunzătore, însă, în anul 2011, aceasta a fost stabilită potrivit Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2011-2012, înregistrat sub nr.99/2011, iar pentru anul 2012, conform Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, înregistrat sub nr._/12.04.2012.
În Anexa nr.1, la aceste două contracte colective de muncă, au fost prevăzute clasele de salarizare și salariile brute corespunzătoare grilei de salarizare, pentru clasa 1 de salarizare, valoarea fiind de 700 lei, însă, conform Anexei nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, părțile au negociat doar grila de salarizare cu clasele de salarizare și salariile aferente fiecărei clase, fără a negocia și coeficienți de ierarhizare.
Potrivit mențiunilor din partea finală a Anexei nr.1, părțile au stabilit ca, la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, conform formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare existenți în Capitolul XI- Dispoziții finale din contractul în cauză.
Apărarea pârâtei că salariații au primit salariile, începând cu anul 2011 și până în prezent, în baza Anexei nr.1 la cele două contracte colective de muncă aplicabile, clasa 1 de salarizare fiind de 700 lei, iar salariile brute negociate depășind cu mult salariul minim brut pe țară, este confirmată de actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților și intervenienților, încheiate pentru anii 2011 și 2012, din care rezultă că salariile de bază brute au fost stabilite în funcție de salariul corespunzător clasei de salarizare din Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, fără a se utiliza vreo formulă de calcul și aplica anumiți coeficienți de ierarhizare, întrucât nu au fost negociați cu ocazia încheierii acestor contracte colective.
Dispozițiile art. 37 Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractului individual de muncă, respectiv, a contractului colectiv de muncă, iar conform art. 229 alin. 4 Codul Muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților. Ca atare, societatea pârâtă a respectat clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar salariații au avut posibilitatea negocierii drepturilor salariale și cu ocazia încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă.
În mod corect, prima instanță a constatat că nu s-a solicitat constatarea nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă, astfel încât prevederile celor două contracte colective de muncă, încheiate la nivel de unitate, aplicabile în perioada ce face obiectul cauzei, sunt valabile, inclusiv sub aspectul negocierii, în viitor, a coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare.
Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții F. C., M. A., R. G., A. E., R. P., B. NICUȘOR, O. M., C. M., M. I., B. I., C. Ș., N. B., F. D., I. I., A. S., B. C. S., U. C., G. C., Z. V., I. N., B. M. L., Z. C., Z. C., M. D., C. R., S. N., V. O., P. M., S. E., F. G., M. E. C., O. A., D. V. M., M. H., Ș. G., N. B., N. N., P. V., S. C., D. V., T. M., C. F., D. F., A. D., V. A., P. M., J. V., M. M., S. M., A. I., A. M. M., A. I., B. A., C. G., D. F., D. N., D. F., E. G., G. F., I. Ș., L. I., M. N., M. V., M. C., N. C. V., P. G., P. I. D., P. G. I., R. Ș., S. N., S. C., S. G., S. M., S. P., C. G., A. V., B. F., D. V., G. V., T. S., V. R., Z. P., Z. M., V. E. EWARD, B. M. M., S. C., P. J., A. D., L. G. și intervenienții S. I., S. V., S. C., toți cu domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat N. L., cu sediul în Municipiul G., ., .. III, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr. 468 pronunțată la data de 8 aprilie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în Municipiul București, .. 38, sector 1 – pentru SECȚIA I.R.L.U. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Fiind în CO, prezenta se semnează de Președintele Instanței
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
red.CP
tehnored.CO
2 ex./21.10.2013
d.f._ Trib.B.
j.f. A. M. D.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1347/2013.... | Anulare act. Decizia nr. 3122/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
