Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1347/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 3584/120/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR.1347

Ședința publică din data de 15 mai 2013

Președinte - V. G.

Judecători - A. P.

- I. M. G.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul P. I., domiciliat în comuna Nucet, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2276 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI –„CFR CĂLĂTORI” SA, cu sediul în București, ..38, sector 1.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant P. I. asistat de avocat C. M. din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr.516/10.04.2013 și intimata pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR CĂLĂTORI SA București reprezentată de consilier juridic Ficiu C. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la al doilea termen de judecată și este motivat.

Totodată, s-a menționat instanței că intimata pârâtă a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod pr. civilă.

Avocat C. M., pentru recurentul reclamant, solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar un certificat de absolvire a cursului de perfecționare eliberat de CN CFR SA din 23.XII.1998 și extras de pe site-ul Tribunalului G. privind soluția pronunțată într-o cauză similară, înscrisuri ce au fost comunicate și intimatei.

Consilier juridic Ficiu C. M., având cuvântul pentru intimată, consideră că înscrisurile solicitate de intimat nu sunt elocvente în cauză.

Curtea, în temeiul disp. art. 305 Cod pr. civilă, încuviințează pentru recurentul reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Părțile, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursului.

Avocat C. M., având cuvântul pentru recurentul reclamant, susține oral motivele de recurs, arătând în esență că sentința atacată este nelegală, potrivit disp.art.304 pct. 9 Cod pr. civilă, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 76 din Codul Muncii.

Astfel, arată că a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere, având în vedere faptul că aceasta trebuia să cuprindă lista tuturor locurilor de muncă disponibile în cadrul unității, care puteau fi ocupate ca efect la studiilor, pregătirii profesionale (Școala de inspectori de specialitate) și a experienței contestatorului și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.

Or, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că recurentul contestator are calitatea de inspector de specialitate gradul II, iar cu toate acestea, altă persoană a ocupat acest post, după concedierea contestatorului.

Pe fondul cauzei, arată că nu s-au avut în vedere criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate, respectiv competența profesională…, raportat la contractul colectiv de muncă, menționând totodată, că în speța dedusă judecății s-a realizat o evaluare a activității profesionale (a rezultatelor financiare) și nu a competenței profesionale a recurentului.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii pe fond a contestației formulate, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic Ficiu C. M., având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, având în vedere că măsura concedierii contestatorului este reală și serioasă, a fost determinată de motive obiective ce nu țin de persoana contestatorului, că în decizia de concediere, la art.5, se specifică că la 21.11.2011 nu exista posturi vacante similare cu cel deținut de contestator, iar referitor la evaluarea profesională, arată că s-a făcut în mod obiectiv, respectându-se Codul etic al personalului SNTF CFR Călători SA și nu s-a ținut cont doar de activitatea contestatorului, astfel cum se susține de către acesta, ci s-a făcut o evaluare profesională a sa.

Solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr._ /27.04.2012, reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, solicitând anularea deciziei nr. 100/631 din 22.03.2012 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de pârâtă, să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat contractul de muncă, să se dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, reintegrarea pe postul, funcția și locul de muncă deținute anterior și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat de reclamant că a fost angajatul pârâtei conform contractului de muncă nr. 10/44A/01.04.2001, pe durată nedeterminată, în funcția de controlor bilete, și că a fost concediat pe motivul că s-a desființat locul de muncă, iar criteriul avut în vedere, competența profesională, a rezultat în urma evaluării criteriilor de performanță.

A mai susținut reclamantul că decizia de concediere este nelegală și netemeinică întrucât nu conține dispozițiile prevăzute de art.74 al.1 lit. d din Codul muncă respectiv lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care l-a avut la dispoziție pentru neocuparea locului de muncă vacant sau menționarea refuzului de a opta pentru ocuparea unui loc vacant.

De asemenea, a precizat reclamantul că rezultatul obținut la evaluarea profesională, calificativ satisfăcător, nu este relevant datorită faptului că evaluarea s-a făcut subiectiv, existând salariați cu medii mai mici și că nu s-a ținut cont de situația sa familială.

Totodată, reclamantul a învederat că nu s-au respectat prevederile din Notificarea nr. 1 /907/2012 respectiv programul de eficientizare a activității SNTFC CFR Călători, termenele prevăzute fiind încălcate, referitoare la reorganizarea și absorbția filialelor.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 55, 65, 66, 68, 69, 72, 76-78 din Codul muncii .

Au fost anexate, în copie, notificarea_, adresa 233/C/2011 din Federația Națională Feroviară Mișcare comercial București, decizia contestată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că la emiterea deciziei contestate s-a avut în vedere criteriul privind ordinea de prioritate la concedierea colectivă.

S-a arătat că, în mod eronat, reclamantul susține că decizia nu respectă dispozițiile art. 74 alin 1, lit. d din Codul muncii întrucât potrivit art. 74 Codul muncii, al 4 „în situația în care salariații care au dreptul de a fi reangajați, potrivit alin. 2 nu își manifestă în scris consimțământul în termenul prevăzut la alin (3) sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi reîncadrări pe locurile de muncă rămase vacante”.

S-a precizat că în statul de funcții al Compartimentului Asistență Clienți nr. 11/Mn/A/903/2011 valabil de la 21.11.2011, erau 15 posturi controlori bilete, iar conform statului de funcții nr. 13/528/23.03.2012 nu a mai rămas nici un post de controlor bilete, acestea fiind desființate.

Referitor la măsura concedierii colective, pârâta a arătat că aceasta a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c, art. 66 și 69 din Codul muncii, ca urmare a Programului de restructurare și redresare economico-financiară nr. 1/907/21.02.2012, pentru scăderea cheltuielilor de exploatare și a pierderilor din transportul de călători pe 23 de secțiuni de linie, iar sindicatele au fost consultate cu privire la persoanele ce urmau să fie concediate, fiind notificată și Agenția Teritorială pentru Ocuparea Forței de Muncă prin notificarea nr._ .

În drept s-au invocă dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, prevederile Legii nr. 53/2003 republicată, precum și decizia nr. 24/2003 care stabilește dreptul neîngrădit al angajatorului de a-și conduce unitatea.

S-au anexat întâmpinării, în copie, program de restructurare și redresare economico financiară A SNTFC „CFR Călători, notificare_, hot. A. nr.17/29.11.2011, decizie 100/631 din 22.03.2012, stat de funcții nr.11Mn/a/903/2011, stat de funcții nr._ .

S-a formulat de către reclamant o cerere completatoare (fila 95) prin care s-a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere raportată la încălcarea dispozițiilor art. 76 lit. d și a din Codul muncii, decizia de concediere necuprinzând lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant și motivele care determină concedierea, descrierea oferită de pârâtă fiind sumară, invocându-se dificultăți economice și făcându-se trimitere la alte documente.

Cât privește criteriul de evaluare profesională s-a arătat că acesta este unul subiectiv, încasările realizate de controlori depinzând de situații ce nu pot fi controlate de aceștia, rutele fiind mai lungi sau mai scurte, iar trenurile fiind de categorii diferite, controlorii fiind transformați în inspectori, astfel că nu se poate susține că nu mai există posturi de controlori.

Pârâta a formulat o întâmpinare la cererea completatoare, arătând că decizia de concediere cuprinde toate elementele obligatorii și specifică faptul că nu există posturi de muncă vacante la articolul 5, iar potrivit art. 40 alin. 1 lit. f Codul muncii, angajatorul are dreptul să stabilească obiectivele de performanță individuală și criteriile de evaluare a realizării acestora, reclamantul obținând nota 6,90 și calificativul satisfăcător și evaluarea fiind făcută potrivit criteriilor de evaluare și nu a încasărilor realizate de reclamant.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și interogatoriu pentru pârâtă, solicitându-se totodată relații de la aceasta dacă după concedierea reclamantului s-au făcut noi angajări și în funcții.

Astfel, s-a depus adresa nr. 4S_ din care rezultă că după concedierea reclamantului au fost angajate persoane pe funcția de tehnician, sociolog, contabil, economist, inginer, consilier juridic.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2276 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a respins contestația formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători –„CFR Călători” SA.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:

Prin decizia de concediere 100/631 din 22.03.2012 s-a dispus încetarea, începând cu data de 22.03.2012 a contractului individual de muncă înregistrat cu nr. 10/44A/01.04.2001 încheiat între reclamant și societatea pârâtă, din inițiativa angajatorului, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.

În decizia de concediere se menționează ca temei al încetării contractului individual de muncă al reclamantului art. 55 lit. c, art. 65, 66, 68 și 69 din Codul muncii, cu motivarea că postul ocupat de către reclamant ca urmare a dificultăților economice pe care societatea le are și care impun măsuri de echilibrare a cheltuielilor, măsuri concretizate în Programul de eficientizare a activității SNCFR aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 17/29.11.2011.

Potrivit art.65 alin.1 Codul muncii: „Concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.”

În interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate, practica judiciară în materie este fără discuție în sensul că în situația în care concedierea s-a dispus pentru desființarea postului, această desființare trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală și serioasă.

În raport de motivația din decizia de desfacere a contractului de muncă, analizând probele administrate în cauză, instanța a apreciat că desființarea postului a fost efectivă și reală.

S-a observat aceasta, în primul rând, din statul de funcții pentru C. Asistență Clienți (fila 56) valabil de la 21.11.2011 unde figurau un număr de 15 controlori bilete și 19 inspectori de specialitate II, iar ulterior, prin statul de funcții valabil de la 24.03.2012 (fila 57) au rămas numai 19 inspectori de specialitate II, dispărând în întregime posturile de controlori bilete.

În această situație, nu se justifică susținerea reclamantului din cererea completatoare, în sensul că toți controlorii au fost transformați în inspectori.

În raport de situația mai sus prezentată, pârâta a trebuit să recurgă la aplicarea prevederilor art. 65 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2012 care stabilesc criteriile aplicabile în cazul reducerilor de personal, în cazul reclamantului fiind aplicat criteriul competenței profesionale rezultate în urma evaluării criteriilor de performanță, prevăzut de alin. 6 al articolului 65 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2012.

Referitor la acest criteriu este de reținut că aplicarea lui primează în raport de celelalte criterii atât potrivit dispozițiilor din CCM mai sus invocat cât și potrivit prevederilor art. 69 alin. 3 Codul muncii.

În cauza de față, verificând fișa de evaluare a reclamantului pentru anul 2011, instanța a constatat că acesta a obținut nota finală 6,90 și calificativul satisfăcător, pe de o parte, iar pe de altă parte, toate posturile de natura celui ocupat de reclamant au fost desființate, nefiind justificată susținerea reclamantului că evaluarea profesională s-a făcut subiectiv, acesta neformând contestație în termen legal privind punctajul obținut sau procesul de evaluare și nici nu a indicat în concret de unde rezultă caracterul subiectiv al aprecierii competențelor profesionale în cazul său, astfel încât instanța nu poate decât să respingă această apărare.

În ceea ce privește critica pe care reclamantul o aduce deciziei privind neaplicarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii, actualmente art.76 lit. d, instanța reține că potrivit Deciziei 6/2011 a Î.C.C.J., pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, s-a stabilit că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului.

Mai mult, în decizia de concediere, la punctul 5 s-a menționat faptul că în cadrul unității nu există posturi vacante, pentru care reclamantul să poată opta, desființându-se toate posturile de controlor bilete din cadrul compartimentului respectiv, iar noi angajări efectuându-se pe funcții care nu au legătură cu pregătirea reclamantului, așa cum rezultă din adresa pârâtei, depusă la fila 126 din dosar.

Nu se poate reține de către instanță nulitatea deciziei de concediere, invocată de reclamant în cererea completatoare, în sensul că decizia de concediere nu cuprinde motivele care determină concedierea, câtă vreme în aceasta se invocă Programul de eficientizare a activității SNCFR aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 17/29.11.2011, se arată motivele care determină concedierea și anume dificultățile economice, reorganizarea și restructurarea societății, așa cum rezultă din Programul de eficientizare, precum și temeiul de drept ce îl constituie art. 55 lit. c, art. 65, 66, 68 și 69 din Codul muncii.

Pentru considerentele mai sus menționate, tribunalul a constatat neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei de concediere, și a dispus respingerea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul P. I., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a susținut că hotărârea atacată este modificabilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, fiind dată cu încălcarea șl aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 76 lit. c și d din Codul muncii.

Astfel, recurentul a învederat că a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru mai multe motive:

Conform art. 76 lit. d din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de concediere trebuie să cuprindă: „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant”.

Or, art. 5 din decizie precizează numai că: „în cadrul unității nu există posturi vacante de natura celui ocupat”, fără a se indica toate posturile vacante din cadrul unității, care puteau fi ocupate ca efect al studiilor, pregătirii profesionale (Școala de Inspectori de specialitate) și a experienței contestatorului.

Invocarea de către prima instanță a Decizie nr. 6/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face trunchiat. Astfel, dispozitivul deciziei pre-citate: „Stabilește că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii."

Or, în speța dedusă judecății concedierea s-a făcut în baza art. 68.

Conform art. 76 lit. a din Codul muncii, decizia trebuie să cuprindă: “motivele care determină concedierea".

Or, descrierea oferită de intimată este sumară și nu satisface exigențele impuse de textul de lege pre-citat. Se invocă numai dificultățile economice, reorganizarea șl restructurarea societății, făcându-se trimitere la alte documente, fără nicio legătură cu decizia de concediere.

Simpla trimitere la alte documente și prezentarea unei situații de fapt nu poate conduce la concluzia justificării deciziei de concediere. Este elementar faptul că decizia de concediere trebuie să fie completă, și să nu se completeze și să facă trimitere la alte documente.

Este logic să fie așa în condițiile în care, într-o altă teorie, exigențele de fond și de formă ar putea fi complinite, ulterior emiterii deciziei, prin modificarea actelor la care se face trimitere.

Motivarea deciziei presupune o expunere explicită a acestor motive, respectiv descrierea clară și completă a situației de fapt ce determină luarea deciziei.

Motivarea deciziei de concediere este realizată în mod corect abia în cadrul întâmpinării, mult prea târziu.

Totodată, recurentul a arătat că, relativ la fondul cauzei, așa cum s-a precizat în cererea introductivă, criteriul de evaluare profesională a fost unul subiectiv.

Conform deciziei atacate (art. 4 alin. 1, lit. a), „criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate sunt: competența profesională..."": acest criteriu este raportat la contractul colectiv de muncă.

Or, în speța dedusă judecății s-a realizat o evaluare a activității profesionale (a rezultatelor financiare mai exact) și nu a competenței profesionale.

Competența profesională nu poate fi evaluată decât în baza cel puțin a unei examinări scrise a cunoștințelor (ca în orice domeniu). Chiar și magistrații a căror competență profesională este evaluată nu vor fi notați pe baza numărului de casări ci pe baza unei evaluări (testări).

În fișa de evaluare criteriul preponderent respectiv rezultatele obținute, unde clientul meu a obținut cele mai mici calificative se raportează exclusiv la încasările realizate - iată caracterul subiectiv al aprecierii competențelor profesionale (contrar aprecierii instanței de la alin. ultim al filei 4 a hotărârii atacate).

Astfel, s-au avut în vedere încasările realizate de toți cei care au ocupat funcția de controlor. Or, aceste încasări depind de foarte multe situații care nu pot fi controlate de contestator.

Controlorul emite legitimații de călătorie numai călătorilor clandestini, astfel că va încasa în raport de conduita celor din tren, dacă ei își achiziționează legitimații de călătorie de la casa de bilete, controlorul nu va avea nicio încasare.

Pe de altă parte. încasările sunt raportate la valoarea legitimației de călătorie. Aceasta va avea o valoare de 150 lei pentru o călătorie pe o rută mai lungă, într-un tren de o categorie superioară, și 20 lei pentru o călătorie pe ruta București – Târgoviște - Pietrioșita (cazul nostru), într-un tren personal.

Mai mult, o mare parte a călătorilor sunt navetiști, numărul de călători fiind diferit de la o oră (cursă) la alta etc.

Toate acestea constituie elemente care nu țin de contestator și care au influențat în mod direct încasările acestuia, criteriu determinant în evaluarea profesională (performanța noastră).

A.. 6 șl 7 al filei 4 din hotărârea atacată cuprind o gravă eroare de fapt. Astfel sunt invocate filele 56 și 57 din dosar fără a fi studiată și fila 55.

Conform acesteia, într-adevăr evaluarea a fost câștigătoare pentru 19 persoane, care la data de 24.03.2012 erau inspectori de specialitate, dar la data evaluării 16 erau inspectori de specialitate II, iar domnii Laurum G., M. V. și G. R. erau CONTROLORI DE BILETE.

Astfel, toți controlorii care au tras „lozul câștigător" au fost transformați în inspectori, la mai puțin de o zi de la concedierea sa, astfel că susținerea conform căreia nu mai există posturi de controlori nu poate fi primită. Niciunul dintre cei care au rămas în cadrul unității pe postul de inspector nu are, spre deosebire de el, pregătire de specialitate.

La data de 28.03.2013, intimata SNTFC CFR Călători SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Criticile formulate de recurent sunt total nefondate urmând a fi respinse ca atare întrucât prima instanță a analizat dispozițiile legale ce au incidență, așa cum au fost invocate de recurent în acțiunea formulată, cele ce se impuneau a fi aplicabile ca urmare a faptului că a figurat ca temei juridic a deciziei de concediere și nu în ultimul rând a făcut o analiză corectă a actelor și lucrărilor dosarului.

Printre nemulțumirile invocate în cererea de recurs, recurentul susține nulitatea absolută a deciziei de concediere pe motiv că aceasta nu cuprinde lista tuturor locurilor de muncă vacante disponibile în unitate și motivele care au determinat concedierea în sensul disp. art. 74 alin.1 lit. d din Codul muncii.

Această critică este neîntemeiată, prima instanță a respins-o în mod corect pentru motivele expuse în considerente și în plus, Curtea mai reține că potrivit art. 72 alin.2 coroborat cu art. 69 Codul muncii este în sarcina angajatorului ca în situația în care se fac concedieri să fie notificată această măsură sindicatului sau reprezentanților salariaților: motivele concedierii, numărul total al salariaților afectați de concediere, criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate, măsurile pentru limitarea numărului concedierii și compensațiile ce urmează a fi acordate potrivit legii sau contractului de muncă aplicabil.

Notificând sindicatele, în cadrul consultărilor cu acestea nu s-au găsit soluții pentru a diminuat numărul salariaților ce urmau a fi concediați și nici nu s-au identificat posibilități de recalificare și redistribuire în cadrul unității.

Având în vedere această situație, pe linia acestor susțineri ale intimatei expuse în întâmpinările depuse la dosar, recurentul nu a produs nici un fel de dovezi pentru a le combate.

De asemenea, s-au invocat de către recurent disp. art. 74 alin.1 lit. d din Codul muncii în sensul că această decizie nu cuprinde lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia din locurile vacante oferite, întrucât art. 74 alin.4 din codul muncii prevede că „în situația în care salariații care au dreptul de a fi reangajați potrivit alin.2 nu își manifestă în scris consimțământul în termenul prevăzut la alin.3 sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.”

Mai mult, la dosar s-au produs dovezi din care rezultă că recurentul contestator a beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă, ca urmare a concedierii colective, timp de 6 luni, conform dispozițiilor legale și contractului colectiv de muncă aplicabil de o sumă de bani lunară egală cu suma prevăzută în art. 1 din HG nr.1193/14.11.2010, iar pe o durată de un an de indemnizația de șomaj.

Totodată, din statul de funcțiuni al compartimentului „Asistență clienți” rezultă că în perioada aplicării acestuia, 11.05.2011 – 21.11.2011, figurau 15 posturi controlori bilete, iar conform statutului de funcții nr. 13/2012, valabil de la data de 24.03.2012, în cadrul compartimentului „control trenuri” nu a mai rămas nici un post de controlor bilete, aceste fiind desființate, iar contestatorul recurent i-a fost înmânat sub semnătură de primire preavizul și decizia de concediere atacată, care pe pag. 1 la art. 5 are mențiunea că ”în cadrul unității nu există posturi vacante de natura celui ocupat de salariatul în cauză”.

În ceea ce privește critica referitoare la criteriile de selecție, acestea nu sunt limitative, în notificare, precizându-se criteriile prioritare, iar în art. 60 din CCM valabil pe perioada 2012 – 2014, la pct. 6, se stabilește criteriul ordinii în efectuarea selecției.

În raport de aceste dispoziții sus menționate, care se referă la temeinicia deciziei de concediere contestată, Curtea apreciază că au fost respectate de către intimată, în totalitate, și prevederile art. 65 din Codul muncii, cauza concedierii recurentului fiind desființarea locului de muncă al acestuia din motive ce nu țin de persoana sa, desființarea fiind efectivă, reală și serioasă.

Cu privire la evaluarea profesională de care se prevalează recurentul, în combaterea deciziei de concediere, Curtea analizând actele depuse la dosar, apreciază că aceasta s-a făcut obiectiv cu respectarea codului etic al personalului SNTFC CFR Călători SA, în raport de abaterile disciplinare care au dus la sancțiunile aplicate, regulamentul intern al intimatei, precum și prevederile CCM aplicabil la CFR Călători SA și contractului individual de muncă.

Referitor la susținerea recurentului potrivit căreia evaluarea profesională s-ar fi efectuat în mod subiectiv,, Curtea apreciază că aceasta este nedovedită, întrucât din fișa de evaluare a activității profesionale pe anul 2011, rezultă că recurentul a obținut nota 6,90, calificativul obținut confirmat fiind ca „satisfăcător”, evaluare împotriva căreia nu s-a făcut contestație în termenul de 5 zile de la data luării la cunoștință de nota obținută, situație în care criticile recurentului sub acest aspect sunt nefondate.

În ceea ce privește actul depus de către recurent în fața acestei instanțe, respectiv certificatul de absolvire a cursului de perfecționare emis de CNCFR SA – Centrul de Perfecționare, la data de 23.12.1998, nu a fost depus cu ocazia primei judecăți pentru a fi analizat și de către prima instanță, prin coroborarea cu restul probelor administrate în cauză și ceea ce este important, Curtea reține că recurentul nu a uzitat de acest înscris, prin depunerea lui, la intimată, imediat după obținerea acestuia, pentru ca să fie avut în vedere și nu în ultimul rând nu a formulat nicio obiecție împotriva punctajului obținut sau procesul de evaluare și nici nu a indicat în concret de unde rezultă caracterul subiectiv al aprecierii competențelor profesionale în cazul său.

Pentru toate considerentele sus menționate, conform disp.art.312 alin.1 Cod pr. civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat, a se menține ca legală sentința primei instanțe și a se lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către unitatea intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamantul P. I., domiciliat în comuna Nucet, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2276 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI –„CFR CĂLĂTORI” SA, cu sediul în București, ..38, sector 1, ca nefondat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2013.

Președinte, Judecători,

V. G. A. PopaIolanda M. G.

Grefier,

C. C.

Red.PA

Tehnored.CC

2 ex./27.05.2013

d.fond_ Tribunalul Dâmbovița

j.fond. L. B.

operator date cu caracter personal

notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1347/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI