Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2325/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2325/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 5717/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 2325
Ședința publică din data 24 septembrie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatorul V. O. M., domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova și intimata S.C. U. M. P. S.A., cu sediul în P., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1063 din 8 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-contestator V. O.-M. și intimata-recurentă . SA prin consilier juridic S. G..
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea ambilor recurenți.
Întâmpinarea comunică reprezentantului recurentei-intimate, întâmpinarea depusă de recurentul-contestator.
Consilier juridic S. G. depune la dosar răspunsul primit de la Casa Județeană de Pensii Prahova, pe care îl comunică recurentului-contestator.
Având pe rând cuvântul, părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de aceste declarații și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-contestator, care precizează, la solicitarea instanței că în prezent este pensionar, susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de anulare a absențelor nemotivate, precum și la salariul la care s-a raportat atunci când a obligat angajatorul la plata despăgubirilor urmare constatării netemeiniciei concedierii.
Totodată, arată că studiind organigrama și statul de funcții, care deși apar emise cu doi ani în urmă, ele practic s-au întocmit între timp și s-au depus la dosarul instanței de fond. Astfel arată că în organigrama societății nu există nici un post suspendat, rezultând că nu pot fi absențe repetate și nemotivate într-un post de muncă inexistent. În aceste condiții solicită înlăturarea ca probă a celor două înscrisuri la care a făcut referire, acestea având aceleași lipsuri, neapărând postul de inginer proiectant, rezultând astfel reaua-voință evidentă a angajatorului.
Solicită respingerea recursului declarat de societatea intimată, anularea deciziei nr. 160/02.07.2012, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul său solicită a fi admis așa cum a fost formulat, a se dispune modificarea în parte a sentinței în sensul motivării tuturor absențelor aplicate de intimată.
Consilier juridic G. S. având cuvântul pentru recurenta-intimată, față de recursul declarat de contestator, arată că acesta timp de 4 luni nu a vrut să ridice notificarea pentru a se prezenta în vederea lămuririi privind punerea în executare a deciziei nr.42, astfel că, în acest condiții s-a apelat la executorul judecătoresc.
Solicită respingerea recursului declarat de contestator.
În ceea ce privește recursul declarat de societatea intimată, cu privire la primul motiv invocat arată că prin decizia nr.545/2012 Curtea de Apel Ploiești a obligat societatea la reintegrarea contestatorului pe postul ocupat la data suspendării contractului de muncă. Pentru a putea fi pusă în aplicare această decizie, societatea a emis decizia nr. 42/2012 de reintegrare a contestatorului pe postul de inginer, contestatorul însă nu s-a prezentat la serviciu și nici nu a emis această din urmă decizie, astfel că își produce efectele. Rezultă așadar că societatea și-a manifestat intenția de a pune în executare decizia Curții de Apel Ploiești.
Cu referire la al doilea motiv de recurs, arată că instanța de fond nu a avut cunoștință că recurentul-contestator este pensionar pentru limită de vârstă din anul 2012, fiind emisă decizie în acest sens, așa cum face dovada cu copia adresei depusă anterior la dosar. În raport de acest aspect, arată că orice contract individual de muncă încetează de drept la data pensionării.
Solicită admiterea recursului declarat de societatea intimată, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se constata că decizia de sancționare disciplinară este legală.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul V. O. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. M. P. S.A., anularea deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 160/2.07.2012.
În motivarea contestației, s-a arătat că, prin decizia nr. 545/2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 3079/2010, s-a admis contestația pe care a formulat-o și a fost obligată intimata la reintegrarea sa pe postul ocupat la data suspendării contractului individual de muncă, potrivit pregătirii sale.
A precizat că intimata a emis decizia nr. 42/5.03.2012, prin care s-a dispus reintegrarea sa în postul de inginer proiectant, serviciul atelier de proiectare nr. 7, angajatorul emițând o decizie de revenire a sa pe postul suspendat dar desființat de peste trei ani, iar la data de 5.06.2012, intimata l-a convocat în fața comisiei de cercetare disciplinară „a abaterii constând în absentarea nemotivată de la serviciu începând cu data de 20.03.2012”, astfel că, la data de 2.07.2012, pârâta a emis decizia nr. 160 de aplicare a sancțiunii disciplinare.
În dovedirea contestației, a depus la dosar, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătându-se că societatea a procedat la punerea în aplicare a deciziei nr. 545/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, iar prin decizia nr. 42/5.03.2012, prin care contestatorul a fost reintegrat pe postul de inginer proiectant, serviciul atelier proiectare nr. 7 în cadrul . SA.
S-a menționat că, după primirea deciziei, contestatorul, cu rea-credință, nu s-a prezentat la societate pentru a-și relua activitatea și a lua în primire postul cu atribuțiile pe care fusese reintegrat.
Contestatorul și-a precizat cererea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute a deciziei contestate, obligarea intimatei la reintegrarea pe funcția deținută anterior suspendării contractului individual de muncă, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
A invocat, în susținerea capătului de cerere având ca obiect plata de daune morale, situația stânjenitoare față de colegi, alterarea imaginii construite în cadrul societății, a vieții personale, prin încălcarea demnității, onoarei, creându-se o stare apăsătoare în viața socială și de familie.
Tribunalul Prahova, pe baza probelor administrate, a pronunțat sentința civilă nr. 1063 din 8 martie 2013 prin care, admițând în parte contestația, a anulat decizia nr. 160/2.07.2012 emisă de . SA, pe care a obligat-o la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă și la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata de daune morale precum și a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 545/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de contestatorul V. O. M. împotriva sentinței civile nr. 1913/20.09.2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata . SA și a fost modificată în tot sentința civilă în sensul admiterii în parte a contestației precizate și completate, fost obligată intimata . SA la reintegrarea contestatorului V. O.-M. pe postul ocupat la data suspendării contractului individual de muncă, conform pregătirii profesionale a acestuia, la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului, de la data formulării cererii de reluare a activității – 19.05.2010 – până la data reintegrării efective a acestuia și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor morale.
La data de 5.03.2012, . SA a emis decizia nr. 42/5.03.2012, prin care, având în vedere decizia nr. 545/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a dispus reintegrarea contestatorului în postul de inginer proiectant, matricol_, serviciul atelier proiectare nr. 7, în cadrul societății (post suspendat conform deciziei nr. 5/22.01.2001), cu un salariu de 1520 lei.
În cuprinsul procesului-verbal din data de 20.03.2012, încheiat la sediul . SA, între reprezentanții societății și contestator, s-a menționat, referitor la reintegrarea pe funcția de inginer proiectant, serviciul atelier proiectare 7, că acest post nu există în organigrama societății, fiind oferit pentru a se respecta prevederile deciziei nr. 545/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmând ca ulterior, prin acordul părților, să fie modificat locul de muncă conform posturilor vacante din organigrama societății.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 1.06.2012, emis în dosarul de executare nr. 70/2012, pentru executarea silită a deciziei nr. 545/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, executorul judecătoresc R. R. a consemnat susținerile reprezentanților societății, conform cărora „nu există în prezent în grila societății postul pe care trebuie reintegrat creditorul și nu există în acest moment nicio altă posibilitate de a oferi un alt post de muncă creditorului.”
La data de 5.06.2012, intimata l-a convocat pe salariat în vederea cercetării disciplinare prealabile, având ca obiect abaterea disciplinară constând în absentarea nemotivată de la serviciu începând cu data de 20.03.2012.
La data de 2.07.2012, societatea a emis decizia nr. 160/2.07.2012 prin care s-a dispus concedierea salariatului V. O. M., în conformitate cu prevederile art. 61 lit. a) din Codul muncii, începând cu 2.07.2012.
S-a constatat că, având în vedere decizia nr. 42/5.03.2012 de reintegrare în funcție și adresa Compartimentului R.U. nr. 8354/10._, prin care s-a consemnat neprezentarea la serviciu a angajatului, au fost încălcate următoarele dispozițiile art. 8.2 lit. d) alin. (4) din regulamentul intern.
Instanța a reținut că decizia de concediere este nelegală, întrucât, astfel cum a rezultat din procesul-verbal din data de 20.03.2012, încheiat la sediul . S.A., între reprezentanții societății și contestator și procesul-verbal emis de executorul judecătoresc R. R., salariatul V. O.-M. nu a fost reintegrat efectiv, neoferindu-i-se, în fapt, niciun post în cadrul societății, simpla emitere a deciziei nr. 42/5.03.2012, prin care se dispunea reintegrarea contestatorului pe un post care nu exista la acea dată și nici ulterior, în organigrama societății, nereprezentând o reintegrare efectivă.
Prin urmare, a constatat instanța fondului că fapta de neprezentare la serviciu, care a fost reținută în sarcina contestatorului, nu a existat, în lipsa unui post care să fi fost pus la dispoziția sa în cadrul societății, pentru a exercita atribuțiile specifice acestuia.
Având în vedere aceste considerente, instanța a anulat decizia nr. 160/2.07.2012 emisă de intimată.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, instanța a constatat că, potrivit art. 253 alin. (1) din Codul muncii „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Instanța a apreciat că obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul și reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului suferit ca urmare a concedierii nelegale, neimpunându-se, în prezenta cauză, acordarea de daune morale.
Raportat la aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale ca neîntemeiat.
Întrucât contestatorul nu a depus documente justificative care să ateste cheltuielile de judecată efectuate, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere cu acest obiect.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal contestatorul și intimata în contestație, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie în sensul disp. art.304 și 3041 Cod pr.civilă, după cum urmează:
1.Contestatorul critică soluția, arătând sub un prim aspect că instanța fondului nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere vizând anularea absențelor nemotivate care i-au fost reținute de intimată anterior rezilierii contractului individual de muncă prin decizia nr.160/02.07.2012, pentru perioada 19.03._12.
Susține recurentul că prima instanță nu a avut în vedere precizările depuse de contestator la termenul din 25.03.2013 prin care solicita anularea tuturor așa-ziselor absențe nemotivate cumulate pe un loc de muncă, evident inexistent în organigrama societății și statul de funcții, decizia contestată fiind emisă abia după acumularea a 60 de zile de presupuse absențe nemotivate.
O a doua critică invocată de recurentul-contestator se referă la faptul că instanța fondului nu a precizat salariul la care s-a raportat când a stabilit obligarea angajatorului la plata despăgubirilor ca urmare a constatării netemeiniciei concedierii, în considerarea aplicării art. 78 din Codul Muncii.
O atare precizare, susține recurentul, se impune în vederea stopării oricăror încercări ale angajatorului de a eluda sau interpreta unilateral dispozițiile hotărârii pronunțate de instanța fondului.
2. Intimata în contestație susține în recursul său, sub un prim aspect că în mod greșit instanța fondului a reținut că simpla emitere a deciziei nr.42/05.03.2012 prin care s-a dispus reintegrarea contestatorului nu ar reprezenta o reintegrare efectivă, în realitate această decizie nefiind contestată în termenul legal își produce efecte juridice.
Se arată în continuare de recurentă că dispozițiile deciziei nr. 545/13.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au fost respectate avându-se în vedere opțiunea expresă a contestatorului în fața instanței de judecată care a soluționat litigiul de muncă la data de 06.12.2011 în sensul reintegrării acestuia pe postul de inginer proiectant – Serviciul Atelier Proiectare nr.7 conform pregătirii sale profesionale și capacității de muncă.
În fine, recurenta arată că instanța fondului trebuia să rețină faptul că decizia de reintegrare necontestată, excede cadrului procesual și în consecință urma a se pronunța numai cu referire la legalitatea deciziei nr.160/02.07.2012 de aplicare a sancțiunii disciplinare – art.247-252 din Codul Muncii.
O a doua critică invocată de recurentă se referă la faptul că instanța fondului nu a avut cunoștință că la data pronunțării contestatorul are statutul de pensionar pentru limită de vârstă și, ca atare, față de prevederile art.56 lit.c din Codul Muncii contractul individual de muncă încetează de drept la data comunicării deciziei de pensie.
Ca atare, drepturile bănești (salariale) acordate prin sentința atacată, arată recurenta, intră în contradicție cu norma legală imperativă înscrisă în art. 56 lit.c din Codul Muncii.
Curtea, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, examinând cauza sub toate aspectele conform disp.art.3041 Cod pr.civilă, constată că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse cu motivarea de mai jos:
1.-Criticile invocate de contestator nu se verifică.
În speță, prin decizia nr.160/02.07.2012 emisă de intimată și a cărei legalitate a făcut obiectul litigiului de față, în baza prevederilor art.61 lit.a din Codul Muncii s-a dispus concedierea contestatorului din funcția de inginer proiectant începând cu data de 02.07.2012.
În aplicarea acestei sancțiuni disciplinare conducerea intimatei a avut în vedere încălcarea dispozițiilor din regulamentul intern constând în absențe nemotivate de la serviciu.
Este adevărat că prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 22 martie 2013 (filele 101-104 dosar fond) contestatorul solicită la pct.6 „anularea tuturor așa-ziselor absențe nemotivate cumulate pe un loc de muncă inexistent în organigrama societății și statul de funcții” însă, în contextul în care, analizându-se probatoriul cauzei instanța fondului a apreciat că fapta de neprezentare la serviciu reținută în sarcina contestatorului nu există în lipsa unei reintegrări efective a acestuia chiar prin emiterea deciziilor nr.42/05.03.2012 și, în atare situație soluția care se impunea era aceea de anulare a deciziei contestate, este evident că instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale, respectiv a anulării deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare constând tocmai în pretinsele absențe nemotivate de la serviciu ale contestatorului.
Cel de-al doilea motiv de recurs referitor la neprecizarea salariului la care s-a raportat instanța stabilind această obligație în sarcina intimatei este, de asemenea, nefondat.
Considerentele și dispozitivul sentinței atacate sunt clare și nu dau loc la eventuale interpretări întrucât obligația impusă intimatei ca efect al anulării deciziei emise constă în plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
2.-Nefondat este și recursul declarat de intimata în contestație.
În speță, prin decizia nr.545/13.02.2012 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de contestatorul V. O.-M. împotriva sentinței nr.1913/20.09.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata .” și, modificându-se în tot hotărârea atacată s-a admis
contestația și intimata a fost obligată la reintegrarea contestatorului pe postul ocupat la data suspendării contractului individual de muncă, conform pregătirii sale profesionale.
În aplicarea acestei decizii intimata a emis la data de 05.03.2012 decizia nr.42 prin care se menționează reintegrarea contestatorului pe postul de inginer proiectant –Serviciul atelier proiectare nr.7 cu un salariu de 1520 lei (fila 22 dosar fond).
Ulterior, la data de 20.03.2012 între reprezentanții intimatei și contestator se încheie un proces-verbal în care se menționează că, întrucât în organigrama societății nu există postul pe care a fost reintegrat contestatorul, urmează ca, prin acordul părților să se modifice locul de muncă în raport cu posturile vacante existente.
În executarea silită a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești pentru reintegrarea contestatorului, în procesul-verbal încheiat la data de 01.06.2012 în dosarul de executare nr.70/2012 sunt consemnate susținerile reprezentanților intimatei în sensul că „nu există în prezent în grila societății postul pe care trebuie reintegrat creditorul și nu există în acest moment nicio altă posibilitate de a oferi un alt post de muncă creditorului” (fila 18 dosar fond).
În acest context convocarea contestatorului de către intimată în vederea cercetării disciplinare prealabile pentru abaterea constând în absențele nemotivate de la serviciu începând cu data de 20.03.2012 urmată de emiterea la data de 02.07.2012 a deciziei nr.160 de concediere a salariatului în conformitate cu prevederile art.61 lit. a din Codul Muncii au fost corect cenzurate de instanța fondului, care a reținut nelegalitatea deciziei de concediere, apreciindu-se că, în adevăr, emiterea deciziei de reintegrare a contestatorului pe un post inexistent nu poate fi asimilată unei reintegrări efective.
Susținerea înscrisă în cel de-al doilea motiv de recurs invocat de intimată nu poate fi primită cel puțin din două considerente:
C. procesual a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată de către contestator și a constat în anularea deciziei de concediere nr.160/02.07.2012 emisă de intimată.
În condițiile în care nu s-a modificat cererea inițială și nici nu s-a formulat o eventuală cerere reconvențională, instanța s-a pronunțat corect în limitele investirii sale, așa încât nu se poate reproșa primei instanțe că nu ar fi analizat o anume situație care nu a făcut obiectul vreunei cereri.
Pe de altă parte, încetarea de drept a contractului de muncă astfel cum este reglementată de prevederile art. 56-57 din Codul Muncii reprezintă o instituție separată care depășește cadrul procesual stabilit, așa cum s-a arătat mai sus prin cererea de chemare în judecată formulată de contestator.
În considerarea celor mai sus arătate, reținând că legalitatea sentinței atacate nu este afectată, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatorul V. O. M., domiciliat în Ploiești, ., ., jud. Prahova și intimata S.C. U. M. P. S.A., cu sediul în P., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.1063 din 8 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. C.Ș./tehnored.V.M.
2 ex./17.10.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. R. I. C.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Contestaţie act. Decizia nr. 1515/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
