Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4211/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4211/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 764/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR.4211
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013
Președinte - V. G.
Judecători - M. P. G.
- A. P.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și de intervenienții în nume propriu I. E., domiciliată în Târgoviște, ..7, ., C. N., domiciliat în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița și V. E., domiciliată în T., ..14, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.907 din 08.05.2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții P. D. C., S. G., A. G., C. G., D. M., D. C., D. S., E. F., G. C. M., I. E., L. L., M. C. E., M. A., S. A., Ș. F. D., S. I., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, intervenienții în nume propriu R. I., domiciliat în Târgoviște, . IPJ, ., județul Dâmbovița, P. E., domiciliată în Târgoviște ., județul Dâmbovița, P. C., domiciliat în Târgoviște, ., nr.1, ., județul Dâmbovița, T. N. V., domiciliat în Ploiești, ., ., M. R., cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, T. E., domiciliată în Târgoviște, ..11E, ., județul Dâmbovița și C. G., cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată, recurenții au solicitat judecarea cauzei și de asemenea prin întâmpinarea formulată de intimata pârâtă C. de A. Ploiești s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
C., având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes invocată de intimata pârâtă C. de A. Ploiești prin întâmpinare și asupra recursurilor declarate de părți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /24.01.2013 reclamanții P. D. C., S. G., A. G., C. G., D. M., D. C., D. S., E. F., G. C. M., I. E., L. L., M. C. E., M. A., S. A., Ș. F. D., S. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că potrivit sentinței civile 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1720/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, sentinței civile 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, sentinței civile 607/25.03.2010 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, a sentinței civile 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_ pârâții au fost obligați la sporul de confidențialitate de 15 % și respectiv la sporul de stres de 50%, hotărârile fiind definitive și irevocabile, iar executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate a fost suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamanții au invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
În susținerea demersului lor reclamanții au invocat și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominala a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe natura și scopurile diferite ale celor doua instituții. Dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației banesti.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG 5/2001, OG 13/2011, art. 1535 din Noul cod civil, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, cât și practica judiciară respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010, punctul 15.
În temeiul art. 115 Cod procedură civilă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Finanțelor Publice Târgoviște a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, cu atât mai mult cu cât în dosarele menționate de către reclamanți a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind respinsă cererea față de acesta.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamantele au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a precizat că potrivit art. 1535 Cod civil, creditorul are dreptul la daune moratorii.
A mai arătat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009 și Legii nr.230/2011.
În cauză, la termenul din 27.02.2013 au fost formulate cereri de intervenție în nume propriu de către intervenienții C. N., R. I., P. Elilsabeta, I. E., V. E., prin care a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii aferente sumelor datorate în baza hotărârilor judecătorești definitive care au fost achitate numai în parte, executarea respectivelor hotărâri fiind suspendată și eșalonată prin mai multe acte normative.
Cu privire la cererile respective de intervenție a fost depusă întâmpinare de către pârâtul M. Justiție prin care a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de intervenție ca nefiind admisibilă.
În motivarea excepției prescripției pârâtul M. Justiției a arătat că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
În cauză au mai fost formulate cereri de intervenție de către intervenienții P. C., T. N. V., M. R., T. E. și C. G., prin care, de asemenea, se solicită obligarea pârâților la plata dobânzii aferente sumelor datorate în baza hotărârilor judecătorești definitive care au fost achitate numai în parte, întrucât executarea respectivelor hotărâri a fost suspendată și eșalonată prin mai multe acte normative.
Au fost depuse la dosar hotărârile judecătorești menționate în cuprinsul cererilor de învestire a instanței.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, T. Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 907 din 08.05.2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P. D. C., S. G., A. G., C. G., D. M., D. C., D. S., E. F., G. C. M., I. E., L. L., M. C. E., M. A., S. A., Ș. F. D., S. I. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița și C. de A. Ploiești și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate conform: sentinței civile 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1720/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, sentinței civile 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, sentința civilă 607/25.03.2010 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, a sentinței civile 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, începând cu data acordării drepturilor prin respectivele hotărâri și până la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre instanța a admis în parte cererile de intervenție formulate de intervenienții P. C., T. N. V., M. R., T. E. și C. G. și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate conform: sentinței civile 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, sentinței civile 1720/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, sentinței civile 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, decizia civilă 5948/05.10.2011 pronunțată de C. de A. București în dosarul_/3/2009, sentința civilă 8565/04.11.2010 pronunțată de T. București în dosarul_/3/2009, începând cu data acordării drepturilor prin respectivele hotărâri și până la data plății efective.
Totodată s-a admis excepția prescripției acțiunii invocată de pârâtul M. Justiției pentru perioada 01.06._13 în contradictoriu cu intervenienții C. N., R. I., P. E., I. E., V. E. și s-a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe cale de consecință instanța a admis în parte cererile de intervenție formulate de intervenienții C. N., R. I., P. E., I. E., V. E. și a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii: sentința civilă 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentința civilă 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, de la scadența fiecăruia dintre drepturilor respective dar nu mai devreme de 21.02.2010 și până la data plății efective.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă, întrucât și în titlurile executorii depuse la dosar de către reclamanți și intervenieneți a fost admisă această excepție și a fost respinsă cererea față de Ministerul Finanțelor Publice, respectivele hotărâri nefiindu-i opozabile.
Mai mult, în cadrul litigiilor de muncă, părți sunt angajatorii și salariații între care există raporturi de muncă, conform art.282 din Codul muncii, ori în speță nu există raporturi de muncă între reclamanți și intervenienți și Ministerul Finanțelor Publice care să atragă calitatea procesuală a acestuia.
Referitor la excepția prescripției parțială a dreptului material la acțiune ridicată de pârâtul M. Justiției față de cererile de intervenție formulate de intervenineții C. N., R. I., P. Elilsabeta, I. E., V. E., tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor 2517 NCC „termenul prescripției este de trei ani dacă legea nu prevede un alt termen”.
În cauză, s-a constatat că intervenineții au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata dobânzii legale începând cu 01.06.2005, iar cererile de intervenție au fost introduse în data de 21.02.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitării.
În raport de textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat că excepția prescripției este întemeiată și a constatat că intervenineții au dreptul de a solicita dobânda legală doar din ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii de față, astfel că a reținut ca fiind prescris dreptul pentru perioada 01.06._10.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Dâmbovița și au beneficiat prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, sentința civilă 1720/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, sentința civilă 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentința civilă 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, sentința civilă 607/25.03.2010 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, a sentința civilă 1084/26.11.2007 pronunțată de T. B. în dosarul_, decizia civilă 5948/05.10.2011 pronunțată de C. de A. București în dosarul_/3/2009, sentința civilă 8565/04.11.2010 pronunțată de T. București în dosarul_/3/2009, de plata sporului de confidențialitate de 15 % și sporului de stres de 50% la care pârâții au fost obligați, sumele datorate urmând a fi actualizate cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Reclamanții și intervenienții nu și-au satisfăcut pretențiile ce le erau datorate decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinare depusă de pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a acestora, în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști) cât și celorlalte subiecte de drept civil.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din OG nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Legislația română în materia daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești este la standardele Uniunii Europene. Totuși s-a arătat că în privința obligațiilor autorităților/instituțiilor publice aceste norme nu sunt eficiente. Tot mai multe contracte sunt încheiate de profesioniști români sau din state membre ale Uniunii Europene cu autorități sau instituții publice iar acestea nu-și execută la scadență plățile sau inserează în dosarele de achiziții clauze de exonerare de răspundere pentru întârziere.
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
Directiva menționată, pe care România trebuie să o transpună, stabilește în principal: un termen de plată maximal pentru autoritățile publice de 30 de zile de la data primirii facturii, de la data recepționării bunurilor/serviciilor sau de la data finalizării procedurii de verificare/acceptare a bunurilor/serviciilor; termenul poate fi prelungit, prin contract, până la maxim 60 de zile, cu condiția să fie temeinic justificat; o dobândă legală penalizatoare mai mare (rata de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale); principiul potrivit căruia dobânda curge fără punerea în întârziere a instituției publice debitoare.
D. entitățile din domeniul sănătății pot beneficia potrivit Directivei de un termen legal derogatoriu de 60 de zile.
De asemenea, directiva impune în art. 6 statelor membre să se asigure că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă (fără a fi necesară o notificare – punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), tribunalul a concluzionat că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
În sprijinul admisibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea creanței au fost invocate și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art.1 alin.2 care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat cererile formulate ca fiind admisibile în raport cu pârâții T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și M. Justiției, astfel că a fost admisă în parte numai față de aceștia și în limitele precizate cu ocazia soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Ulterior, intervenienții C. N., P. E., I. E. și V. E. au formulat cerere prin care au solicitat instanței îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile 907/08.05.2013, pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, în sensul de a se menționa perioada corectă pentru care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind plata dobânzii legale, în mod greșit aceasta fiind menționată 01.06._13 și în contradicție cu celelalte mențiuni cuprinse în dispozitiv referitoare la cererile de intervenție.
Prin încheierea de ședință din 19.06.2013 instanța a admis cererile de îndreptare eroare materială strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.907/08.05.2013 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, formulate de intervenienții C. N., P. E., I. E. și V. E. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.907/08.05.2013 în sensul că excepția prescripției invocată de pârâtul M. Justiției este admisă pentru perioada 01.06._10.
Analizând conținutul cererilor formulate în raport de dispozitivul sentinței civile aflate în discuție și actele dosarului, instanța a constatat că într-adevăr, în mod eronat, în dispozitivul sentinței, la paragraful 4, s-a menționat perioada pentru care s-a admis excepția prescripției invocată de M. Justiției.
Referitor la acest aspect s-a reținut că pretențiile intervenienților au fost admise în parte, pârâtele fiind obligate la calculul și plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii aferente perioadei ulterioare datei de 21.02.2010, împrejurare din care s-a dedus faptul că în mod eronat apare menționată admiterea excepției prescripției pentru perioada 01.06._13, în realitate perioada corectă fiind 01.06._10.
A stabilit instanța că existența unei erori materiale, care impune corectarea prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 281 C.pr.civ. rezultă în mod cert din datele dosarului, inclusiv din cuprinsul întâmpinării prin care excepția a fost invocată și pentru aceste considerente, aplicând dispozițiile art. 281 C.pr.civ. a admis cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intervenienții în nume propriu I. E., C. N. și V. E. și pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, intervenienții în nume propriu I. E., C. N. și V. E., arată că alături de reclamanții din prezenta cauză și alți intervenienți, judecători în activitate și pensionari, au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale, aferente sumelor de bani, în baza titlurilor executorii, sume neachitate în întregime până în prezent.
Arată recurenții că, în mod inexplicabil, fără nicio motivare, doar în privința acestora instanța de fond a constatat întemeiată excepția prescripției extinctive invocată de M. Justiției, deși reclamanții și ceilalți intervenienți au aceleași titluri executorii, iar admiterea excepției față de unele părți și respingerea față de celelalte, trebuia motivată, în acest sens considerând aplicabile disp. art. 304 pct.7 Cod pr. civilă.
În al doilea rând, interpretând eronat dispozițiile Decretului 167/158 privind prescripția extinctivă, art. 1-3 și 16-17, care reglementează termenul de prescripție și cazurile în care acesta se întrerupe, instanța a găsit admisibilă în parte excepția invocată de pârâtul M. Justiției.
În realitate, dobânda legală, ca accesoriu al dreptului principal – obligația de plată a sumelor stabilite prin titlurile executorii, urmează soarta acestuia, iar plata acestor sume a fost eșalonată prin acte normative până în anul 2016. Aceasta echivalează cu o recunoaștere a datoriei către debitor, cu consecința întreruperii termenului de prescripție, care s-a produs în cauză prin OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute prin titluri executorii, plățile acestor drepturi bănești, eșalonate, efectuându-se și în prezent.
În consecință, considerând afectată legalitatea sentinței civile în ceea ce îi privește și apreciind incidente disp. art. 304 pct.8-9 Cod pr. civilă intervenienții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul obligării Ministerului Justiției, Curții de A. Ploiești și Tribunalului Dâmbovița la plata dobânzii legale aferente sumelor constatate prin titlurile executorii, începând cu data acordării drepturilor și până la plata integrală și efectivă a acestor sume de bani.
În motivarea recursului, recurentul M. Justiției arată că reclamanții-intimați au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar la art. II alin. (3) arată că: „Sumele prevăzute la alin.1 plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Recurentul solicită instanței să constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată), astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora: „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii. Astfel, instanța „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii.,..". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. i din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011. se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 din Codul de procedură civilă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței pentru motivele arătate.
În temeiul art. 308 alin.2 Cod procedură civilă intimata-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a recurenților-intervenienți în promovarea prezentei căi de având în vedere că prin încheierea de ședință din 19.06.2013 s-a dispus îndreptarea erorii materiale în ceea ce îi privește în sensul că excepția prescripției a fost admisă pentru perioada 1.06._10.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente C. reține următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei de interes a intervenienților în promovarea cererii de recurs, excepție invocată de C. de A. Ploiești prin întâmpinarea formulată.
Interesul, ca orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un „profit” material și/sau moral, să fie juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret.
În ceea ce privește interesul, în literatura de specialitate se menționează că „ceea ce caracterizează, din punct de vedere procedural, interesul de a uza de acțiunea în justiție, e principiul necesității practice a acțiunii și a autonomiei dreptului la acțiune, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la oficiul organelor jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil”.
În speță, prin sentința atacată instanța a admis excepția prescripției acțiunii invocată de pârâtul M. Justiției pentru perioada 01.06._13 în contradictoriu cu intervenienții C. N., R. I., P. E., I. E., V. E. și s-a respins acțiunea ca prescrisă pentru această perioadă și, pe cale de consecință, a admis în parte cererile formulate de aceștia și a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii: sentința civilă 106/11.02.2008 pronunțată de T. B. în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia 1168/26.05.2009 a Curții de A. Ploiești, sentința civilă 1719/12.10.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul_, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă 264/11.02.2010 a Curții de A. Ploiești, de la scadența fiecăruia dintre drepturilor respective dar nu mai devreme de 21.02.2010 și până la data plății efective.
Chiar dacă prin încheierea de ședință din 19.06.2013 instanța a admis cererile de îndreptare eroare materială formulate de intervenienți și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.907/08.05.2013 în sensul că excepția prescripției invocată de pârâtul M. Justiției este admisă pentru perioada 01.06._10, în condițiile în care recurenții intervenienți consideră că drepturile lor nu s-au prescris întrucât a intervenit o înrerupere a termenului prescripției, în mod cert ei justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, motiv pentru care excepția invocată sub acest aspect de C. de A. Ploiești este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește recursul declarat de M. Justiției criticile formulate de acest pârât vizează aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 .
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamanților și a intervenienților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susține recurentul, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții și intervenienții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin recurenții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire recurentul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de recurs potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanțelor reclamanților și intervenienților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea recurentului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanții și intervenienții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a recurentului la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților și intervenienților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. Justiției, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocate de acesta în susținerea căii de atac promovate.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienți instanța reține că aceștia și-au exprimat nemulțumirea motivat de faptul că, în opinia lor dobânzile solicitate nu erau prescrise pentru perioada anterioară lunii februarie 2010 întrucât, în condițiile în care plata sumelor pentru care ele au fost solicitate a fost eșalonată până în anul 2016 o atare împrejurare echivalează cu recunoașterea datoriei de către debitor și, pe cale de consecință, cu întreruperea termenului de prescripție.
Conform art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Având în vedere considerentele expuse anterior instanța constată că în speță, dreptul la acțiune al intervenienților este prescris pentru perioada anterioară datei de 21.02.2010, data formulării cererilor de intervenție fiind 22.02.2013.
Nu poate fi reținută argumentarea intervenienților în sensul ca a operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza OUG nr. 71/2009, întrucât așa cum rezultă, atât din OUG nr.71/2009, cat și din redactarea Legii nr. 230/2011, prin cele doua acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedura de plata eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea însăși a dreptului ce se prescrie.
Prin urmare, criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Pe de altă parte intervenienții și-au exprimat nemulțumirea motivat de faptul că în mod inexplicabil doar în privința lor instanța de fond a constatat întemeiată excepția prescripției extinctive invocată de M. Justiției, deși reclamanții și ceilalți intervenienți aveau aceleași titluri executorii, iar admiterea excepției față de unele părți și respingerea față de altele trebuia motivată.
Referitor la această critică se reține de către instanță că prin întâmpinarea depusă de M. Justiției la data de 5 aprilie 2013 ( filele 83-87 dosar fond) cu privire la cererile de intervenție formulate de C. N., R. I. și P. E. s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii.
Sub aspect procedural potrivit art. 2513 din Noul Cod civil prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Câtă vreme în prezenta cauză excepția prescripției a fost invocată prin întâmpinare numai cu privire la acești intervenienți nu și la reclamanți, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că în mod corect instanța de fond a admis excepția numai în ceea ce îi privește.
În raport de considerentele expuse în precedent, C. apreciază că nu sunt incidente în speță prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, invocate de intervenienți în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de aceștia și va menține ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes a recursului formulat de recurenții intervenienți, excepție invocată de intimata pârâtă C. de A. Ploiești.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și intervenienții în nume propriu I. E., domiciliată în Târgoviște, ..7, ., ., C. N., domiciliat în Târgoviște, ., . și V. E., domiciliată în T., ..14, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.907 din 08.05.2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții P. D. C., S. G., A. G., C. G., D. M., D. C., D. S., E. F., G. C. M., I. E., L. L., M. C. E., M. A., S. A., Ș. F. D., S. I., toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, intervenienții în nume propriu R. I., domiciliat în Târgoviște, . IPJ, ., județul Dâmbovița, P. E., domiciliată în Târgoviște ., județul Dâmbovița, P. C., domiciliat în Târgoviște, ., nr.1, ., T. N. V., domiciliat în Ploiești, ., ., ., M. R., cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, T. E., domiciliată în Târgoviște, ..11E, ., județul Dâmbovița și C. G., cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 decembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. G. M. P. G. A. P.
Fiind în C.O., semnează
Președintele instanței
Grefier,
G. C.
Red.VG
Tehnored.GC
2 ex./20.12.2013
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. M. I.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
