Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 754/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 6510/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 754
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V. D.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul L. D., domiciliat în comuna Vișinești, ., împotriva sentinței civile nr. 2137/30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata P. C. VIȘINEȘTI, cu sediul în ..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator L. D., personal, asistat de avocat P. N., din Baroul Dâmbovița, lipsind intimata P. C. Vișinești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
În dimineața ședinței de judecată intimata P. C. Vișinești a depus la dosar concluzii scrise, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr. 6921/25 martie 2013, în cuprinsul cărora a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat P. N., având cuvântul pentru recurentul-contestator L. D., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/25 martie 2013, care a fost vizată de instanță și atașată la dosar - fila 10.
Curtea constată că la fila 5 dosar se află atașată împuternicirea avocațială . nr._/2012 din data de 11 ianuarie 2013 a domnului avocat M. D..
Avocat P. N., având cuvântul pentru recurentul-contestator L. D., învederează instanței că domnul avocat M. D. a renunțat la contractul de asistență juridică încheiat cu recurentul-reclamant.
Arată că a luat cunoștință de concluziile scrise formulate de partea adversă și depuse la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură.
Nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. N., având cuvântul pentru recurentul-contestator L. D., arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, precum și a dispozițiilor art. 62 alin. 3 Codul muncii, care prevăd, în mod expres că, decizia se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute care trebuie să fie motivată, în fapt și în drept, și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
Din cuprinsul deciziei de concediere emisă de intimată nu rezultă termenul în care poate fi contestată și nici instanța la care poate fi contestată.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, în conformitate cu dispozițiile art. 256 Cod pr. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub număr de dosar_, contestatorul L. D., a chemat în judecată pe intimata P. comunei Vișinești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea deciziei de concediere nr. 163/11.07.2012 emisă de intimată, obligarea acesteia la reintegrarea efectivă pe postul ocupat și la plata unei despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la momentul reintegrării efective.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost încadrat în muncă la data de 6.03.2008, ca asistent personal pentru L. O. M., persoană cu handicap grav, că a desfășurat activitate până la data de 17.07.2012, când a luat cunoștință de decizia de concediere, care este nulă, întrucât nu cuprinde dispozițiile art. 62 alin 3 din Codul muncii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 62 alin. 3 din Codul muncii.
Au fost anexate cererii, în copie, dispoziția contestată, preavizul nr. 1841/11.06.2012, dispoziția de încadrare ca asistent personal, dispoziția de instituire a curatelei nr. 264/2006, certificatul de încadrare în grad de handicap grav a persoanei L. O. M. și adresa nr._/25.05.2007 emisă de Poliția Municipiului Târgoviște.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, motivând că, contestatorul a fost încadrat în calitate de asistent personal conform O.U.G. nr. 102/2009 și Legii nr. 448/2006, că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 62 alin. 3 din Codul muncii, că lipsa mențiunii referitoare la termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă nu poate conduce la nulitatea absolută.
A mai arătat intimata că, măsura concedierii a fost determinată de motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării postului ocupat de contestator datorită dificultăților economice, determinate de lipsa fondurilor necesare retribuțiilor lunare alocate pentru asistenții personali, în anul 2012 nefiind prevăzute în bugetul local sumele necesare acoperirii salariilor asistenților personali.
Prin sentința civilă nr. 2137/30 octombrie 2012 Tribunalul Dâmbovița a respins contestația formulată de contestatorul L. D..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin dispoziția nr. 163/11.07.2012, emisă de primarul comunei Vișinești s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 12 iulie 2012 în temeiul prevederilor art. 65(1) din Codul muncii.
Prin preavizul nr. 1841/11.06.2012, contestatorului i s-a comunicat că datorită dificultăților financiare s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, cu acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare și mențiunea de a se prezenta la sediul primăriei pentru eliberarea documentelor necesare la Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă Moreni.
În conformitate cu dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, republicat, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
A reținut tribunalul că, contestatorul nu a contestat realitatea desființării locului de muncă și cauza reală și serioasă, determinată de dificultăți economice, ci a invocat doar nulitatea deciziei.
Potrivit dispozițiilor art. 66 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă.
Dispozițiile Codului muncii referitore la concedierea individuală dispusă prin art. 65 din Codul muncii nu reglementează expres conținutul deciziei de concediere, dar prin raportare la prevederile art. 76, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea și durata preavizului, precum și criteriile de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierilor colective și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în situațiile în care concedierea a fost dispusă pentru motivele prevăzute de art. 61 lit. c - inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului și lit. d - salariatul nu corespunde profesional locului de muncă sau art. 51(1) lit. e - reintegrarea în funcție a salariatului concediat nelegal.
Întrucât măsura concedierii individuale a contestatorului a fost determinată de desființarea locului de muncă, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea și durata preavizului, ori aceste elemente sunt cuprinse în decizie, în condițiile în care preavizul a fost prevăzut în adresa nr. 1841/11.06.2012, comunicată prin poștă contestatorului.
Împrejurarea că, în decizia de concediere nu s-a menționat termenul de contestare și instanța competentă, a reținut judecătorul fondului că, nu poate atrage nulitatea, întrucât contestatorul nu a fost vătămat în dreptul său de a contesta decizia la instanța competentă.
Mai mult, dispozițiile art. 77 din Codul muncii prevăd că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării salariatului, iar eventuala depunere cu nerespectarea termenului sau la o instanță necompetentă ar fi putut determina cel mult plata unor despăgubiri, fără să conducă la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 301 Cod pr. civilă, contestatorul L. D., criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod pr. civilă.
Susține recurentul că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 62 alin. 3 Codul muncii, care prevede în mod expres că, decizia se emite în scris și sub sancțiunea nulității absolute care trebuie să fie motivată, în fapt și în drept, și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă.
A arătat recurentul că, din cuprinsul deciziei de concediere emisă de intimată nu rezultă termenul în care poate fi contestată și nici instanța la care poate fi contestată.
Apreciază că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 62 alin. 3 Codul muncii statuând că, împrejurarea că în decizia de concediere nu s-a menținut termenul de contestare și instanța competentă, nu atrage nulitatea absolută a deciziei.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 Cod pr. civilă, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, ce permit verificarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca fondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Potrivit disp.art. 62 alin.2 din Codul Muncii, „decizia se emite în scris, și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care și la instanța judecătorească la care poate fi contestată”.
Ori, din analiza dispoziției aflate la fila nr.7 dosar fond lipsesc precizările cu privire la termenul și instanța competentă a soluționa contestația.
Lipsa din decizie a uneia din mențiunile enumerate de text se sancționează cu nulitatea absolută a acesteia.
Față de aceste considerente, Curtea va reține că recursul formulat este fondat, urmând în temeiul disp.art. 304 pct.9 corob. cu disp.art. 312 c.pr.civilă să-l admită, să modifice în tot sentința civilă nr. 2137/30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că va admite contestația și pe cale de consecință va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 163/2012 emisă de intimată și va obliga intimata să-l reintegreze pe recurentul-contestator pe postul ocupat anterior și să-i plătească drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective.
De asemenea, se va lua act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul L. D., domiciliat în comuna Vișinești, ., împotriva sentinței civile nr. 2137/30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata P. C. VIȘINEȘTI, cu sediul în ., și în consecință;
Modifică în tot sentința civilă nr. 2137/30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în sensul că admite contestația.
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 163/2012 emisă de intimată.
Obligă intimata să-l reintegreze pe recurentul-contestator pe postul ocupat anterior și să-i plătească drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V. D.
Grefier,
D. V.
Red. VD
Tehnored. DV
2 ex./12.04.2013
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1474/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
