Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1002/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1002/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 5532/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1002
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Președinte – D. V.
Judecători - G. M.
- P. C.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul M. Târgoviște – prin primar, cu sediul în municipiul Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2528 pronunțată la data de 13 noiembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr.6, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen, recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamantul S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. Târgoviște – prin primar acordarea stimulentului zilnic de hrană în cuantum de 13 lei/zi/salariat începând cu 01 decembrie 2009 și până la expirarea perioadei de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de Muncă 150/05.10.2007, conform art. 31 alin 15 pct. b din contractul menționat, acordarea stimulentului de sărbători (C. și Paști) în cuantum un salariu mediu brut pe economie/salariat/sărbătoare începând cu sărbătoarea Crăciunului 2009, și până la expirarea perioadei de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de Muncă 150/05.10.2007, conform art. 31 alin 9 din contractul menționat, acordarea sumelor necesare procurării ținutei de lucru în cuantum de două salarii medii brute pe economie/salariat/an începând cu luna septembrie 2009 și până la expirarea perioadei de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de Muncă 150/05.10.2007 conform art. 31 alin 12 din contractul menționat și acordarea indemnizației de înmormântare în cuantum de două salarii medii brute pe economie/salariat până la expirarea perioadei de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de Muncă 150/05.10.2007 conform art. 31 alin 10 din contractul menționat, atunci când este cazul.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că drepturile solicitate sunt drepturi bănești speciale ce au fost legal incluse în Contractul colectiv de muncă sus menționat, că prin acordarea lor nu se încalcă prevederile legale de salarizare a funcționarilor publici sau a personalului contractual, că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale, că drepturile speciale bănești solicitate nu sunt prevăzute prin dispoziții legale, însă nici nu este interzisă acordarea lor și că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fapt ce rezultă și din prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii.
In baza acestor dispoziții legale s-a încheiat Contractul colectiv de muncă nr. 150/05.10.2007, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială Dâmbovița fără obiecțiuni din partea acesteia, moment în care acordul colectiv a început să-și producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făceau inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul acord/contract.
Reclamantul a mai precizat că drepturile solicitate în conformitate cu art. 31, „Măsuri de protecție socială” din contract și anume a unor stimulente materiale de hrană, de sărbători, de înmormântare și de procurare a ținutei de lucru se circumscriu noțiunii de „îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în
discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă și că art. 172 din Codul Muncii, dă posibilitatea completării legislației „cu dispozițiile legii speciale, ale contractelor colective de munca aplicabile, precum si cu normele si normativele de protecție a muncii”.
A mai precizat reclamantul și faptul că acest contract constituie legea părților, iar drepturile negociate cuprinse în acest contract nu sunt dintre cele a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art. 243 din Codul Muncii și art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar obligativitatea executării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr. 131/1970, referitoare la atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin acordul/contractul colectiv de muncă. De asemenea, obligativitatea executării contractului colectiv de muncă este reglementată și prin art. 28 din H.G. nr. 833/2007, potrivit cărora neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă și, după caz, disciplinară a părților care se fac vinovate de aceasta
În drept au fost invocate Legea nr. 62/2011, Legea nr. 130/1996, CCMU 150/2007 și Codul civil.
A fost anexate, în copie, Contractul Acord Colectiv de Muncă 150/05.10.2007, practică judiciară.
Pârâtul M. Târgoviște – prin primar a formulat întâmpinare, solicitând să se pună în vedere reclamantului să depună la dosar lista salariaților pe care îi reprezintă și dovada că sunt angajați cu contract individual de muncă.
Pe fondul cauzei pârâtul a arătat că Acordul/Contract colectiv de munca nr. 150/2007, in temeiul căruia reclamantul solicita plata drepturilor bănești, încalcă dispozițiile imperative ale legii, ceea ce face ca aceste clauze sa fie lovite de nulitate, că prin acest contract nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, că potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010, prin contractele sau acordurile colective și individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salarială care exced prevederilor Legii cadru nr. 330/2009 iar art. 10 din aceeași lege, prevede expres că, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate in considerare drepturi salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, în art. 3 lit. b din Legea nr. 330/2009 art. 3 lit. b din Legea nr. 284/2010, s-a stabilit ca principiu al sistemului de salarizare, supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
În ședința publică din data de 13.12.2012 reclamantul S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița a depus la dosar tabel nominal cu salariații reprezentați de S.A.P.L. Dâmbovița, care îndeplinesc calitatea de personal contractual și care solicită acordarea drepturilor salariale și a precizat acțiunea în sensul că data până la care se solicită acordarea drepturilor este 05.10.2012 și că nu mai insistă în capătul de cerere privind indemnizația de înmormântare.
Prin sentința civilă nr. 2528 pronunțată la data de 13 decembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr.6, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat A. A., A. M., B. E., B. V., C. V., C. L., D. E., D. Florița, G. M. C., L. B. I., M. G., M. V. M., Niculaescu E., P. M. V., P. C., S. C., S. E. C. și S. C., în contradictoriu cu pârâtul M. Târgoviște – prin primar, cu sediul în municipiul Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suplimentul de hrană în cuantum de 13 lei/zi, stimulentul de sărbători – Paști și C. în cuantum de un salariu mediu brut pe economie/ salariat/ sărbătoare, sumele necesare procurării ținutei de lucru în cuantum de 2 salarii brute pe economie/ salariat/ an, începând cu 01.09.2009 până la 05.10.2012, pe toată durata de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de muncă nr. 150/05.10.2007.
A respins cererea de intervenție formulată de D. M. C., N. Tinel T., P. N. M., C. M., A. M., T. M., N. Eugeniu, S. S., D. R., P. L., M. Vasiuca, P. Gavriel, N. H. M., B. G., I. I., P. A., I. F., N. V., N. V., V. G. S., Ponorică M., Maniți H. R., P. G., P. C., R. A., B. A., I. G., C. Tudorița, R. (D.) F., Adrei D., Strâmtoreanu S., B.(Ș.) E., F. I. G., F. M. E., M. Cristlna, S. I.; D. C., I. A., C. A., R. L., D. C., B. A. M., O. D., D. L., B. M., D. C., D. S., B. M., V. G., C. C., I. S., C. A., O. C., Simonescu S., M. M., M. M., I. L., V. E., B. A., G. M., Pirneci Gh M., V. A., I. C., N. M. N., Z. F., M. F., P. M., S. V., G. C. F., I. D., D. M., S. I..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
In ceea ce priveste cererea de interventie formulata de D. M. C., N. Tinel T., P. N. M., C. M., A. M., T. M., N. Eugeniu, S. S., D. R., P. L., M. Vasiuca, P. Gavriel, N. H. M., B. G., I. I., P. A., I. F., N. V., N. V., V. G. S., Ponorică M., Maniți H. R., P. G., P. C., R. A., B. A., I. G., C. Tudorița, R. (D.) F., Adrei D., Strâmtoreanu S., B.(Ș.) E., F. I. G., F. M. E., M. Cristlna, S. I.; D. C., I. A., C. A., R. L., D. C., B. A. M., O. D., D. L., B. M., D. C., D. S., B. M., V. G., C. C., I. S., C. A., O. C., Simonescu S., M. M., M. M., I. L., V. E., B. A., G. M., Pirneci Gh M., V. A., I. C., N. M. N., Z. F., M. F., P. M., S. V., G. C. F., I. D., D. M., S. I., tribunalul a respins-o ca inadmisibilă, întrucât semnatarii cererii sunt funcționari publici, cărora li se aplică alte reguli procedurale și de drept substanțial, a căror aplicabilitate conduce la întârzierea soluționării cererii principale. Pe de altă parte, nu există legătura între soluționarea cererii principale și soluționarea cererilor de intervenție, nefiind îndeplinită astfel condiția interesului intervenienților de a formula cererea în cadrul litigiului de față, așa cum impune art. 49 C.p.civ. De altfel, este știut că în materia litigiilor de munca nu este admisibilă cererea de intervenție principală, datorită caracterului personal al raportului de muncă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin Contractul/Acord Colectiv de Muncă înregistrat la DMPS Dâmbovița sub nr._/19.09.2007, salariații aparatului propriu al Primăriei Târgoviște, ai Consiliului Local Târgoviște, precum și ai direcțiilor subordonate Consiliului Local Târgoviște, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Târgoviște reprezentată prin primar, au prevăzut fonduri în vederea procurării a două ținute pe an calendaristic, pentru fiecare salariat, în echivalentul a doua salarii medii brute pe economie – art. 31 alin. 12, stimulent de hrană în cuantum de 13/zi suma bruta /salariat – art. 31 alin. 15, iar conform art. 31 alin 15 pct. b din contractul menționat, acordarea stimulentului de sărbători (C. și Paști) în cuantum un salariu mediu brut pe economie/salariat/sărbătoare.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, reclamanții au solicitat acordarea acestor drepturi începând cu anul 2009 și până la expirarea contractului colectiv de muncă.
Potrivit articolului nr. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Potrivit conținutului contractului colectiv de muncă rezultă obligativitatea de a se prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli al instituției, a sumelor necesare plății drepturilor acordate prin contract.
Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților suplimentul de hrană în cuantum de 13 lei/zi, stimulentul de sărbători – Paști și C. în cuantum de un salariu mediu brut pe economie/ salariat/ sărbătoare, sumele necesare procurării ținutei de lucru în cuantum de 2 salarii brute pe economie/ salariat/ an, începând cu 01.09.2009 până la 05.10.2012, pe toată durata de valabilitate a Contractului Acord Colectiv de muncă nr. 150/05.10.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recursul pârâtul M. Târgoviște prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că este motivată în mod superficial și inconsistent, (6 rânduri), fără a fi analizate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării sau a arăta motivele pentru care au fost înlăturate.
Astfel, urmează a se constate că, admițând acțiunea astfel cum a fost precizată, instanța de fond a ignorat în totalitate, soluția Curții de Apel Ploiești pronunțată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 4459,_, care a reținut că prin acordarea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă - pretinse și de intimatul-reclamant în prezenta cauză - au fost încălcate dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 coroborate cu prevederile art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 care stabilesc că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru instituțiile publice, însă pentru aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, imposibilitatea acordării drepturilor respective subzistând pentru toți salariații, funcționari publici sau personal contractual, nefiind permisă acordarea altor drepturi decât cele cuprinse în lege.
Așa cum a statuat instanța prin Decizie irevocabilă invocată, contractul colectiv de muncă nr. 150/5.10.2007 conține clauze ce exced prevederilor legale, ceea ce face ca acestea să fie lovite de nulitate absolută, câtă vreme, nici în Legea unică de salarizare nr. 330/2009 și, ulterior, în Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, nu sunt prevăzute drepturi de natura celor solicitate de reclamant, prin cererea de față.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă în temeiul căruia intimatul solicita plata drepturilor bănești, încălcând dispozițiile imperative ale legii, face ca aceste clauze să fie lovite de nulitate și deci, acordarea drepturilor la care se referă, să fie nejustificată.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, în art. 3 lit. b din Legea nr. 330/2009 și art. 3 lit. b din Legea nr. 284/2010, s-a stabilit ca principiu al sistemului de salarizare, supremația legii. In sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii
Chiar dacă intimatul-reclamant recunoaște că „drepturile speciale bănești solicitate nu sunt prevăzute prin dispoziții legale" (fila 2, pct. 1, alin. 3 din cererea de chemare în judecată), pretențiile sale s-au întemeiat pe o interpretare ce nu putea fi primită de către instanța de fond, și anume aceea că „niciun text de lege nu interzice acordarea acestora", ceea ce vine în contradicție vădită cu dispozițiile imperative și principiile enunțate mai sus.
Motivarea instanței de fond, potrivit căreia „executarea contractului colectiv de muncă este obligatore pentru părți, este neîntemeiată câtă vreme clauzele contractului colectiv de muncă nr. 150/2007 exced prevederilor legale, ceea ce face să fie lovite de nulitate absolută, aspect statuat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Așa cum s-a învederat și primei instanțe, apreciază că nu poate exista o altă interpretare, câtă vreme, abrogând Legea nr. 130/1996, dispozițiile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, referitoare la încheierea contractelor colective de muncă în sectorul bugetar, stipulează în mod neîndoielnic la art. 138 alin. (1) - (4), următoarele; „Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.(...)
Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. în cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.
Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate".
Urmează a se constate că toate aceste aspecte și dispoziții legale invocate în susținerea motivelor arătate în cuprinsul întâmpinării, nu au fost analizate de instanța de fond dar nici nu au fost înlăturate, prima instanța motivându-si soluția prin invocarea unui singur articol de lege, fără a corobora dispozițiile legale în materie.
Deși a învederat instanței de fond prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la care a atașat și înscrisurile doveditoare, că S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița a promovat numeroase acțiuni în instanță în numele salariaților sau foștilor salariați ai Primăriei Municipiului Târgoviște, personal contractual și funcționari publici ori Direcțiilor din subordinea acesteia - Direcția Administrația Piețelor, Direcția Construcții Edilitar Gospodărești, Poliția Comunitară- cereri ce au avut ca obiect acordarea acelorași drepturi bănești solicitate și în prezenta cauză, în temeiul aceluiași contract colectiv de muncă nr. 150/2007, pentru alte perioade de timp. Tribunalul Dâmbovița nu a avut în vedere că toate aceste acțiuni au fost respinse de Curtea de Apel Ploiești prin decizii irevocabile, fiind depuse la dosarul cauzei, hotărârile pronunțate în mai multe litigii având același obiect, pronunțate de instanța de fond și extrase de pe site-ul Ministerului Justiției cu soluțiile pronunțate de Curtea de Apel Ploiești).
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte sentinței, în sensul respingerii acțiunii astfel cum a fost precizată de S. din Administrația Publică Dâmbovița.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale invocate în speță va reține că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:
Art. 12 din Legea nr. 130/1996 coroborate cu prevederile art. 3 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895 stabilesc că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru instituțiile publice, însă pentru aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, imposibilitatea acordării drepturilor respective subzistând pentru toți salariații, funcționari publici sau personal contractual, nefiind permisă acordarea altor drepturi decât cele cuprinse în lege.
Contractul colectiv de muncă nr. 150/5.10.2007 conține clauze ce exced prevederilor legale, ceea ce face ca acestea să fie lovite de nulitate absolută, câtă vreme, nici în Legea unică de salarizare nr. 330/2009 și, ulterior, în Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, nu sunt prevăzute drepturi de natura celor solicitate.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă în temeiul căruia intimatul solicita plata drepturilor bănești, încălcând dispozițiile imperative ale legii, face ca aceste clauze să fie lovite de nulitate și deci, acordarea drepturilor la care se referă, să fie nejustificată.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, în art. 3 lit. b din Legea nr. 330/2009 și art. 3 lit. b din Legea nr. 284/2010, s-a stabilit ca principiu al sistemului de salarizare, supremația legii. In sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii
Chiar dacă intimatul-reclamant recunoaște că „drepturile speciale bănești solicitate nu sunt prevăzute prin dispoziții legale" (fila 2, pct. 1, alin. 3 din cererea de chemare în judecată), pretențiile sale s-au întemeiat pe o interpretare ce nu putea fi primită de către instanța de fond, și anume aceea că „niciun text de lege nu interzice acordarea acestora", ceea ce vine în contradicție vădită cu dispozițiile imperative și principiile enunțate mai sus.
Motivarea instanței de fond, potrivit căreia „executarea contractului colectiv de muncă este obligatore pentru părți, este neîntemeiată câtă vreme clauzele contractului colectiv de muncă nr. 150/2007 exced prevederilor legale, ceea ce face să fie lovite de nulitate absolută, aspect statuat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Este întemeiată astfel, critica recurentei referitoare la faptul că nu poate exista o altă interpretare, câtă vreme, abrogând Legea nr. 130/1996, dispozițiile Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, referitoare la încheierea contractelor colective de muncă în sectorul bugetar, stipulează în mod neîndoielnic la art. 138 alin. (1) - (4), următoarele; „Prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal.(...)
Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. în cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.
Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate".
Față de considerentele mai sus expuse în temeiul disp.art. 304 pct.9 c.pr.civlă se impune admiterea recursului, modificarea în parte sentinței, în sensul respingerii acțiunii astfel cum a fost precizată de S. din Administrația Publică Dâmbovița cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâtul M. Târgoviște – prin primar, cu sediul în municipiul Târgoviște, .-3, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2528 pronunțată la data de 13 noiembrie 2012 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. din Administrația Publică Locală Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr.6, județul Dâmbovița, și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
red.VD
tehnored.OC
2 ex./24.04.2013
d.f._ Trib.Dâmbovița
j.f. R. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
