Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1774/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1774/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 10098/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1774
Ședința publică din data de 13 iunie 2013
Președinte – C. P.
Judecători - V. D.
- M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții U.A.T. ., C. L. Ocnița și Instituția P., toți cu sediul în comuna Ocnița, ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 603 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele C. I nr.62, județ Dâmbovița, intimata-pârâtă Școala cu C. I-VIII Ocnița, județ Dâmbovița și intimatul-chemat în garanție C. Județean Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ..1, județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-chemat în garanție C. Județean Dâmbovița reprezentată de consilier juridic Vătase B., lipsind recurenții-pârâți U.A.T. ., C. L. Ocnița și Instituția P., intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița și intimata-pârâtă Școala cu C. I-VIII Ocnița.
Procedura îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin Serviciul registratură s-au depus: întâmpinare, înregistrată sub nr._/30.05.2013, din partea intimatului-chemat în garanție C. Județean Dâmbovița și din partea intimatului-chemat în garanție, întâmpinare, înregistrată sub nr._/13.06.2013.
Consilier juridic Vătase B. pentru intimatului-chemat în garanție, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentatului intimatului-chemat în garanție în combaterea motivelor de recurs.
Consilier juridic Vătase B. având cuvântul, pentru intimatului-chemat în garanție C. Județean Dâmbovița, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, potrivit argumentelor expuse pe larg prin întâmpinarea depusă.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița sub nr._ reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială ., C. L. Ocnița și Instituția P. și cu pârâta Școala cu cls. I - VIII Ocnița, obligarea unității școlare la calculul și a unității administrativ - teritoriale la plata drepturilor salariate cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar, reprezentând diferența dintre drepturile salariate efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății; obligarea unității școlare la calculul și a unității administrativ - teritoriale la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, privind salarizarea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății; obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai sus arătate.
În motivarea cererii s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”
S-a mai arătat că membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexă au obținut pe cale judecătorească drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel că ulterior datei de 01.01.2010, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuia menținută la nivelul stabilit în raport de prevederile legale în vigoare în luna decembrie 2009, ca atare și în raport de dispozițiile Legii 221/2008, a cărei aplicabilitate a fost recunoscută pe deplin de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin considerentele Deciziei nr. 3/04.04.2011.
La data de 25.01.2010 Guvernul României a emis O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ca atare, în măsura în care în decursul lunii decembrie 2009 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate prin utilizarea coeficienților prevăzuți prin dispozițiile Legii 221/2008, aceiași coeficienți trebuie aplicați și în ceea ce privește salarizarea în decursul anului 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, care stabilesc, în mod imperativ, obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009.
Reclamantul a mai invocat dispozițiile Deciziei nr. 877/28.06.2011 în cuprinsul căreia Curtea Constituțională statuează că prin Decizia nr. 3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu O.U.G. nr. 41/2009. De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea.
Referitor la salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar la nivelul anului 2011, s-a arătat că potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabilește ca punct de referință salariile avute la nivelul lunii octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 330/2009 și implicit, cu luarea în considerare la prevederilor Legii nr. 221/2008.
Reclamantul a precizat că solicită acordarea acestor drepturi până la data de 13 mai 2011, întrucât la această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
În drept: art. 112 Cod Procedură Civilă, art. 268 alin. (1), lit. c), art. 269-275 Codul Muncii, art. 28 Legea Dialogului Social nr. 62/2011, art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, tabel nominal cu membrii de sindicat reprezentați de S. L. Învățământ Dâmbovița, cărțile de identitate ale membrilor de sindicat reclamanți și adeverința nr. 1344/14.12.2012 eliberată de Unitatea școlară și sentința 461/4.03.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ .
Pârâții Unitatea Administrativ Teritorială ., C. L. Ocnița și Instituția P. au formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului Județean Dâmbovița motivat de faptul că alocarea fondurilor se face pe baza unui sistem de indicatori iar C. Județean repartizează consiliilor locale fondurile aferente învățământului, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit.
Prin întâmpinare chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității sale pasive arătând că unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează pe principiul autonomiei și descentralizării, că defalcarea din buget a sumelor cuvenite unităților administrativ teritoriale ( inclusiv județene ) se face de către Direcția Județeană a Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 603 din 12 martie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de S. L. Învățământ Dâmbovița a obligat pârâta unitatea școlară să calculeze și pârâta U. Ocnița să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform Legii nr. 330/2009, ca urmare a aplicării Legii nr. 221/2008, începând cu 01.01.2010 până la 31.12.2010, conform perioadei lucrate de fiecare, sume actualizate cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă.
A obligat pârâta unitatea școlară să calculeze și pârâta U. Ocnița să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform Legii nr. 285/2010, ca urmare a aplicării Legii nr. 221/2008 și Legii nr. 330/2009, începând cu 01.01.2011 până la 13.05.2011, conform perioadei lucrate de fiecare, sume actualizate cu indicele de inflație de la scadență până la plata efectivă.
A obligat pe pârâții C. L. Ocnița și Instituția P. să asigure finanțarea pentru plata sumelor mai sus arătate.
A respins cererea de chemare în garanție ca neîntrunind condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că membrii sindicatului reclamant sunt sau au fost salariați ai instituției de învățământ Școala cu clasele I-VIII Ocnița în funcțiile de profesor, învățător, educator, secretar, astfel cum a rezultat din adeverința nr.3131/13.12.2012 emisă de unitatea școlară.
Tribunalul a constatat că în cursul anului 2008, salariile de baza ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilita la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Pentru anul 2010 s-a reținut că, potrivit Legii 330/2009, salariul personalului didactic trebuie menținut pe tot parcursul anului la nivelul lunii decembrie 2009, ceea ce presupune luarea în considerare a salariului de bază de care reclamații trebuiau să beneficieze, astfel cum acesta a fost stabilit cu aplicarea prevederilor Legii 221/2008.
În acest sens, sunt și prevederile art. 30 alin 5 din Legea 330/2009: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;”
În mod asemănător se pune problema și pentru anul 2011, întrucât Legea 285/2010 prevede că, în anul 2011, salarizarea se face pornind de la salariile de referință în anul 2010.
Astfel, art. 1 din Legea 285/2010 stabilesc: „(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Pornind de la aceste considerente, având în vedere Decizia 11/08.10.2012 a ICCJ, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care se stabilește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin 6 din OUG 1/2010 și ale art. 30 din Legea 330/2009, în sensul că personalul didactic din învățământ are dreptul, începând cu ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, instanța a constatat întemeiate pretențiile reclamanților.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Consiliului Județean Dâmbovița, tribunalul a respins-o, cererea neîndeplinind condițiile de admisibilitate, întrucât, nu există un temei legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine Consiliului Județean Dâmbovița în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din învățământ.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv C. Județean, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Față de respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntrunind condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale a acesteia.
Prin urmare, a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâților la calculul și plata pentru perioada solicitată - 01.01._11- a diferențelor dintre salariul primit și cel cuvenit prin raportare la salariul aferent lunii decembrie 2009, calculat cu aplicarea Legii nr.221/2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții U.A.T. ., C. L. Ocnița și Instituția P., apreciind soluția pronunțată ca nelegală și netemeinică.
Se susține de recurenți că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.01._10, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la efectivă a plății; obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neacordate personalului didactic și didactic auxiliar semnatar al tabelului anexat, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la efectivă a plății, precum și obligarea la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate.
Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, apreciază recurenții-pârâți că acțiunea reclamantului este neîntemeiată deoarece potrivit dispozițiilor HG nr. 2192 / 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, fiecare unitate de învățământ preuniversitar are obligația să-și desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu.(art.34).
În conformitate cu dispozițiile art.35 alin. 3 -4 din același act normativ ,,Conducerea unității învățământ preuniversitar de stat are obligația să își fundamenteze cheltuielile pe bază de indicatori fizici și valorici care să reflecte în mod real necesarul de finanțare, aplicându-se măsuri pentru utilizarea cu maximă eficiență a bazei materiale existente și a fondurilor, în interesul procesului de învățământ și al elevilor." Proiectul de buget se întocmește în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat, respectiv a proiectului bugetului local, se definitivează după . legii bugetului de stat și se aprobă o dată cu aprobarea bugetelor locale".
Practic, actul normativ stabilește în sarcina unităților de învățământ preuniversitar obligația de a întocmi un proiect de buget, în care să cuprindă toate cheltuielile pe care estimează că le va efectua în anul școlar, proiect de buget ce se va prezenta autorității publice locale.
În acest sens, sunt dispozițiile art.39 potrivit cărora: „Proiectele de bugete elaborate de unitățile de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat prezintă autorității publice locale proiectul de buget și fundamentările corespunzătoare.
Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat răspund de exactitatea datelor cuprinse în notele de fundamentare care au stat la baza întocmirii proiectului de buget al fiecărei unități de învățământ."
Ori, susțin recurenții, în cauza de față nicio unitate de învățământ nu a întocmit un astfel de buget, care să includă și diferențele salariale neacordate, astfel că în opinia acestora nu se poate pune problema unui refuz în a achita drepturile salariale cuvenite.
Se poate avea în vedere și dispozițiile art.40 din HG 2192/2004 potrivit cărora: „ {1) După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora."
În cuprinsul articolului 42, sunt prezentate pe larg, etapele ce se impun a fi urmate de către conducătorul unității de învățământ preuniversitar, pentru a beneficia de fondurile de la bugetul local, și anume: a) Unitățile de învățământ solicită deschiderea de credite până la data de 20 a lunii în curs pentru luna următoare.
b) Deschiderea și repartizarea creditelor bugetare se efectuează de către ordonatorul principal de credite pe baza bugetului propus de directorul unității de învățământ și aprobat de ordonatorul principal de credite la nivelul capitolului de cheltuieli 57.02 "învățământ", cu desfășurarea pe titlurile clasificației bugetare economice, și anume: 02 "Cheltuieli de personal", 20 "Cheltuieli materiale și servicii", 34 "Subvenții", 38 "Transferuri" și 70 "Cheltuieli de capital". Repartizarea creditelor se efectuează pe bază de dispoziții bugetare în perioada 25 - 30 a lunii în curs pentru luna următoare, pe seama unităților de învățământ care au conturi deschise la unitățile teritoriale de trezorerie și contabilitate publică.
(2] La primirea dispoziției bugetare unitatea teritorială de trezorerie și contabilitate publică înregistrează creditele bugetare, repartizate de ordonatorul principal de credite, în contul unității de învățământ preuniversitar de stat: 02 "Credite deschise și repartizate pe seama ordonatorilor de credite finanțați din bugetele locale", care se desfășoară în conturi analitice, pe titluri, corespunzător repartizării creditelor bugetare.
Unitățile teritoriale de trezorerie și contabilitate publică comunică unităților de învățământ preuniversitar de stat, după caz, primirea dispozițiilor bugetare privind repartizarea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite, eliberând și extrase de cont.
Directorul unității de învățământ preuniversitar de stat răspunde dacă nu solicită la termen ordonatorului principal de credite necesarul de fonduri pentru asigurarea în luna următoare a finanțării proporționale și complementare."
Față de toate aceste aspecte, se poate observa că atâta timp cât, directorul unității școlare nu întocmește planul de buget, în care să cuprindă toate cheltuielile, plan pe care să-1 prezinte consiliului local, apreciază recurenții că nu pot fi obligați la plata diferențelor salariale.
De asemenea, se poate observa că instanța de fond a pronunțat hotărârea doar în temeiul motivelor de drept invocate de intimatul-reclamant, fără a analiza motivele invocate de pârâți, deși potrivit art. 261 alin. 5 C.proc.civ.:" Hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde: motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,"
Cu privire Ia cererea de chemare în garanție, arată recurenții-pârâți că instanța de fond a respins cererea de garanție formulată, considerând că nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire între instituția publică obligată la plată și chematul în garanție C. Județean Dâmbovița.
Se apreciază că soluția instanței este nelegală, în condițiile în care cererea de chemare în garanție a privit doar capătul trei al acțiunii respectiv asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate.
Totodată, se poate avea în vedere și dispozițiile art.40 din HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, potrivit cărora: „ {1) După aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora."
În același sens, sunt și dispozițiile art. 28 lit.b din actul normativ mai sus indicat, potrivit cărora:" Alocarea fondurilor se face pe baza unui sistem de indicatori, după cum urmează: b) La nivel județean C. județean, respectiv C. General al Municipiului București, repartizează consiliilor locale fondurile aferente învățământului, aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora."
Față de dispozițiile legale invocate, rezultă fără putință de tăgadă că sursa de finanțarea pentru unitățile școlare se repartizează de consiliul județean unităților administrativ-teritoriale.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, în principal modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este nefondată critica în sensul că instanța nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, Curtea constatând că instanța a examinat atent toate aspectele deduse judecății, expunând pe larg considerentele, în raport de situația de fapt și de dispozițiile legale incidente, nefiind încălcate disp.art.261 alin.5 C.pr.civ.
Cu privire la fondul cauzei, recurenții au susținut, în esență, că unitățile de învățământ preuniversitar aveau obligația de a întocmi un proiect de buget în care să cuprindă toate cheltuielile pe care estimează că le vor efectua în anul școlar, acest buget urmând a fi prezentat autorităților publice locale, ori, în speță, în cadrul bugetului local nu au fost cuprinse sume cu această destinație.
Au precizat că atât timp cât directorul unității școlare nu întocmește planul de buget, în care să cuprindă toate cheltuielile, plan pe care să-l prezinte consiliului local, nu pot fi obligate la plata diferențelor salariale.
Sub acest aspect, trebuie menționat că, deși Legea nr.221/2008 prevedea creșterea salariilor personalului didactic și didactic auxiliar începând cu 1 octombrie, pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale, invocând, pe de o parte, insuficiența fondurilor necesare finanțării majorărilor salariale, dar și prevederile unor acte normative: O.U.G.nr.136/2008, O.U.G.nr.151/2008 și O.U.G. nr.1/2009 pentru a motiva refuzul acordării acestor drepturi.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 lit. b și c se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 octombrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400, 00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008 prin care s-a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.116 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „în România respectarea Constituție, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea OG nr.15/2008, prin art.1 pct.2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul legii nr.221/2008 de aprobare a OG nr.15/2008.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr.842/2 iunie 2009 și nr. 984/30 iunie 2009, pronunțată în prezenta cauză, constată neconstituționalitatea art.1 pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr.136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că Curtea – prin decizia nr.989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea disp.art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și disp.art.2 din O.U.G. nr.41/2009 reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3 teza a II-a din Legea nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, Curtea consideră că în prezent OG nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ se aplică în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr.221/2008.
O asemenea interpretare juridică este în acord cu considerentele Curții Constituționale și semnifică punerea în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit art.253 alin.1 Codul muncii republicat, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau morale din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât, atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă, cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Potrivit Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În practica CEDO s-a statuat că noțiunea de „bunuri” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cuprinde atât „bunuri actuale” cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanții pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului lor.
Or, reclamanții sunt beneficiari ai disp. O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 astfel că pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la creșterile salariale.
Astfel, potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne de aplicare și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală” aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunicării și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților.
Or, în cauză, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
Nu pot fi primite susținerile recurenților în sensul că unitățile de învățământ nu au prevăzut cheltuielile estimate cu aceste majorări salariale, pe de o parte pentru aceea că reclamanților li s-au suspendat drepturile salariale ca urmare a intrării în vigoare a actelor normative mai sus menționate, declarate ulterior neconstituționale, care au avut ca efect împiedicarea Legii nr.221/2008 de a produce efectele juridice pentru care a fost emisă, iar pe de altă parte, nu este culpa cadrelor didactice, care trebuie să beneficieze de drepturile salariale solicitate.
Un argument în plus este și acela că prin Decizia nr.3/04.04.2011, I.C.C.J., pronunțându-se asupra recursului în interesul legii cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr.221/2008 a statuat următoarele: ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Este nefondat și ultimul motiv de recurs ce vizează admiterea cererii de chemare în garanție, constatând corect tribunalul că nu sunt incidente disp.art. 60 C.pr.civ. atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv C. Județean, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire.
Față de argumentele expuse, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., în baza art.312 și 304 pct.1 C.pr.civ. Curtea va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții U.A.T. ., C. L. Ocnița și Instituția P., toți cu sediul în comuna Ocnița, ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 603 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele C. I nr.62, județ Dâmbovița, intimata-pârâtă Școala cu C. I-VIII Ocnița, județ Dâmbovița și intimatul-chemat în garanție C. Județean Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, ..1, județ Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Grefier,
A. M. B.
Red. MG
Tehnored.BA
2 ex./26.06.2013
dosar fond_ Tribunalul Dâmbovița
jud.fond C. N.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1474/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
