Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 23-09-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 11503/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.2319
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata ., cu sediul în Piatra N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 5552/4 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul P. V., domiciliat în com. Lipănești, ., nr.414, județul Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul P. V. a chemat în judecată pe intimata S.C. R. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 128/14.11.2011 emisă de intimată, să oblige intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă, să dispună reintegrarea sa în postul deținut anterior, să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este angajat al S.C. R. C. S.R.L. în calitate de operator gama, activitatea sa desfășurându-se la sediul societății Laboratorul de C. Nedistructiv gama (unitate nucleară cu grad de risc radiologic III) și la punctul de lucru de la Petromidia Năvodari.
A mai arătat contestatorul că decizia nr. 128/14.11.2011 nu descrie faptele care constituie abatere disciplinară, nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul individual de muncă aplicabile, care au fost încălcate de el, nu precizează motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale în timpul cercetării disciplinare prealabile.
A menționat contestatorul că au fost încălcate dispozițiile art. 268 alin. 1 Codul muncii, nefiind respectat termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare pentru aplicarea sancțiunii. De asemenea, în decizie nu sunt menționate concret zilele în care a lipsit de la serviciu, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a Codul muncii.
A precizat contestatorul că, întrucât nu a avut bani pentru a suporta costul deplasării de la Lipănești, Prahova, domiciliul său, la punctul de lucru de la Midia Năvodari, nu a putut fi prezent în ziua de marți, 23.08.2011. Sperând într-o înțelegere din partea conducerii societății, a crezut că, în urma cererii depuse la data de 9.08.2011, i se vor acorda câteva zile din concediul legal de odihnă, până când se va redresa financiar. În ziua de 25.08.2011, împrumutând bani, s-a deplasat la punctul de lucru de la Petromidia Năvodari, reluându-și activitatea.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației.
S-a menționat că în decizie se prezintă în ce constă abaterea săvârșită, „acumularea unui număr de 3 absențe nemotivate consecutive”, precizându-se data de la care contestatorul nu s-a mai prezentat la locul de muncă, respectiv „din data de 22.08.2011”.
Referitor la susținerile contestatorului privind încălcarea termenului de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, s-a arătat că acesta a fost convocat de 4 ori în vederea realizării procedurii disciplinare, însă, a amânat cu rea-credință întâlnirile stabilite în vederea efectuării cercetării disciplinare, invocând diverse pretexte, astfel că depășirea termenului de 30 de zile se datorează culpei exclusive a contestatorului.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, potrivit prevederilor legale, societatea nu avea obligația de a achita în avans cheltuielile de deplasare.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 5552/4.12.2012, Tribunalul Prahova a admis contestația, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 128/14.11.2011 emisă de S.C. R. C. S.R.L., a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior la S.C. R. C. S.R.L. și a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 14.11.2011 până la data reintegrării efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin referatul nr. 85/29.08.2011, administratorul S.C. R. C. S.R.L., C. D., a adus la cunoștința directorului general al societății faptul că angajatul P. V. nu s-a mai prezentat la punctul de lucru PETROMIDIA, începând cu data de 22.08.2011.
Pe data de 14.11.2011, S.C. R. C. S.R.L. a emis decizia nr. 128/14.11.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă încheiat cu P. V., salariat al societății, începând cu data de 14.11.2011, conform art. 61 lit. a) din Codul muncii.
Conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Primul termen curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică îndrituit să aplice sancțiuni disciplinare (director, director general, administrator, etc.) a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii (printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal, etc.). Termenul se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 1 C.proc.civ., pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început nici ziua în care a luat sfârșit. Epuizarea termenului de 30 de zile calendaristice conduce la intervenția prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare. În aceste condiții, sancțiunea aplicată după expirarea termenului de prescripție este nelegală, intervenind nulitatea deciziei de sancționare.
A concluzionat judecătorul fondului că, în speță, data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare este data de 29.08.2011 (la care s-a întocmit referatul nr. 85/29.08.2011) iar decizia de concediere a fost emisă la 14.11.2011, astfel că sancțiunea aplicată este nelegală, dreptul de a o aplica fiind prescris.
A mai constatat tribunalul că susținerile intimatei, în sensul că depășirea termenului de 30 de zile s-a datorat culpei contestatorului, nu pot fi reținute, întrucât lipsa motivelor obiective pentru neprezentarea angajatului la convocare, dădea dreptul angajatorului (conform art. 251 alin.3 Codul muncii) să aplice sancțiunea fără efectuarea cercetării disciplinare.
A mai reținut tribunalul că în cuprinsul deciziei contestate, se menționează că sancțiunea se dispune ca urmare a nerespectării în mod repetat a normelor referitoare la disciplina muncii, individualizate în regulamentul intern nr. 54/17.06.2011, fără a se menționa textul dispoziției încălcate din regulament, nefiind astfel respectate prevederile art. 252 alin.2 lit.b Codul muncii.
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că decizia nr. 128/14.11.2011 emisă de S.C. R. C. S.R.L. este nulă. Pe cale de consecință, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior la S.C. R. C. S.R.L. și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 14.11.2011 până la data reintegrării efective.
Împotriva sentinței tribunalului, intimata a declarat recurs (în termenul legal, astfel cum s-a apreciat de Curte, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei) susținând, în esență, că, în mod greșit, prima instanță a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior (operator gamma – control nedistructiv) din moment ce nici în prezent nu deține autorizațiile/avizele necesare exercitării profesiei, de la ISCIR și CNCAN, a căror obținere constituie obligația sa exclusivă.
A mai susținut recurenta că, de altfel, în mod greșit, s-a constatat nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă al contestatorului, întrucât acesta întrunește toate condițiile atât de formă, cât și de fond, fiind făcute mențiunile necesare.
Art. 39 alin.2 lit.b și c Codul muncii prevăd obligația expresă a salariatului de a respecta disciplina muncii. În virtutea raporturilor de subordonare, salariatul trebuie să respecte nu numai obligațiile generale de muncă prevăzute în actele normative, în regulamentul intern, dar și măsurile date de angajator prin ordine, scrise sau verbale, în exercitarea atribuțiilor sale de coordonare, îndrumare și control.
Astfel, nulitatea absolută a deciziei ar fi operat doar în măsura în care în cuprinsul acesteia nu ar fi menționat nici textul de lege, nici abaterea. De asemenea, a consemnat toate motivele ce au dus la înlăturarea apărărilor contestatorului, iar în convocările remise acestuia se prevede, în mod expres, că începând cu 22.08.2011 nu s-a prezentat la serviciu timp de 3 zile consecutive (22, 23 și 24.08.2011) aspect recunoscut de el la interogatoriu.
A învederat recurenta că soluția primei instanțe este nelegală și în ceea ce privește prescripția dreptului său de a aplica sancțiunea disciplinară.
Conform deciziei nr. 16/12.11.2012 a I.C.C.J. pronunțată în recursul în interesul legii, numai de la data finalizării cercetării disciplinare se poate vorbi despre existența unei abateri disciplinare, deoarece anterior acestui moment exista numai fapta, ca urmare a aplicării prezumției de nevinovăție, astfel încât luarea la cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare în termen de 30 de zile nu poate privi decât momentul încunoștințării angajatorului cu privire la actul final al cercetării prealabile, în speță datat 7.11.2011, în raport de care a aplicat sancțiunea disciplinară în termenul legal.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 16/12.11.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, s-a statuat că „În interpretarea și aplicarea art. 252 alin.1 din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității”.
Curtea reamintește că, potrivit art. 3307 alin.4 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) în procedura recursului în interesul legii, „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
În acest context, raportând data emiterii deciziei nr. 128 – 14.11.2011 – la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității – 7.11.2011, Curtea apreciază că recurenta a aplicat sancțiunea disciplinară în termenul legal prevăzut de art. 252 alin.1 Codul muncii, raționamentul judecătorului fondului sub acest aspect fiind greșit.
Referitor la celelalte motive de recurs, se impun următoarele precizări:
Pentru a fi legală, decizia de sancționare trebuie să cuprindă toate elementele enumerate de art. 252 alin.2 literele a-f Codul muncii. Lipsa unuia dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară încălcate are relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile (de a face sau a nu face) impuse acestuia.
În speță, Curtea constată că în cuprinsul deciziei nr. 128/14.11.2011 nu s-a prevăzut în mod expres, astfel cum cere art. 252 alin.2 lit. b Codul muncii, care anume norme, ce reglementează disciplina muncii, au fost încălcate, dat fiind că decizia menționează generic regulamentul intern, fără a individualiza o dispoziție expresă a cărei încălcare atrage calificarea ca abatere disciplinară a faptei salariatului.
În aceste condiții, în mod legal, prima instanță a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 128/14.11.2011 emisă de recurentă.
Atâta timp cât prima instanță a dispus anularea deciziei de concediere, își găsește aplicabilitatea principiul retroactivității, adică nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut.
Din acest principiu izvorăște și cel al repunerii în situația anterioară, adică persoana în cauză, ca urmare a nulității concedierii, trebuie să ajungă în situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedată prin actul nelegal al angajatorului – își recapătă statutul de salariat, postul deținut anterior, primește salariul retroactiv, cu titlu de despăgubiri.
De altfel, Curtea Constituțională, în decizia nr. 269/2005, a statuat că „…Fără posibilitatea repunerii părților în situația anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar repara și nu ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă”.
În acest context, nu i se poate eficiență juridică susținerii recurentei în sensul de a nu se dispune reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior pe considerentul că acesta nu ar avea autorizațiile/avizele necesare exercitării profesiei.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speța de față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. 1 Cod procedură civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata ., cu sediul în Piatra N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 5552/ 4 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu contestatorul P. V., domiciliat în com. Lipănești, ., nr.414, județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
2ex/1.10.2013
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. R. I. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1187/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
