Cereri. Decizia nr. 1910/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Contestație timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei conform chitanței nr._/18.07.2013 și a timbrului judiciar în cuantum de 0,30 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul D. E.-I., lipsind intimata .>

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul registratură, contestatorul a depus precizări referitoare la erorile materiale strecurate în cererea de contestație.

Având cuvântul, contestatorul învederează instanței că a primit întâmpinarea formulată de intimată și depune răspunsul la aceasta. Totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, atât cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare cât și cu privire la cererea de contestație.

Contestatorul D. E.-I., cu privire la excepția tardivității formulării contestației, invocă disp. art. 319 (2) pct.c Cod pr.civilă, potrivit cărora contestația poate fi introdusa in termen de15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștința de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabila". Susține că a luat cunoștință de decizia 515 la data de 25.06.2013 când i-a fost aprobată cererea de eliberare a unei copii de către Tribunalul Prahova, iar contestația în anulare a depus-o în data de 05.07.2013 prin poștă. În raport de cele susținute solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației.

Referitor la excepția inadmisibilității contestației, consideră că intimata își depășește prerogativele apărării prevăzute de lege, substituindu-se instanței.

Arată că, având în vedere prevederile art.115 Cod pr. civilă, intimata nu a răspuns la toate ca­petele de fapt și de drept ale contestației în anulare si nu a menționat dovezile cu care se apară împotri­va fiecărui capăt de cerere, astfel că în raport de aceste susțineri solicit respingerea excepției inadmisibilității contestației.

În ceea ce privește contestația de față, susține că atât hotărea de fond cât și cea din recurs au fost pronunțate cu nerespectarea formelor legale și a dispozițiilor de ordine publică. În esență, susține că au fost încălcate disp. art. 137(1) Cod pr. civilă, cele ale art. 105 al.2, ale art. 107 din același cod prin nepronunțarea asupra mai multor excepții. S-au încălcat disp. art. 108, au fost nesocotite disp. art. 123 dar și cele art. 108 al.4 Cod pr.civilă. Susține că deși excepția nulității a invocat-o cu doi ani în urmă, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Totodată, susține contestatorul că i-a fost vătămat dreptul la muncă și la un proces echitabil.

Solicită admiterea contestației casarea deciziei și a sentinței de fond, iar în subsidiar rejudecarea în fond a cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

C u r t e a:

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin decizia civilă nr.515 pronunțată la 6 martie 2013 de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 09, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D. E.-I. și de pârâta . sentinței civile nr. 4871/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, având în vedere următoarele considerente:

Contestatorul D. E. a fost salariatul intimatei în temeiul CIM nr. 111/02.01.2007, fiind încadrat ca tehnician pe durată nedeterminată, iar prin decizia nr. 21/24.06.2009, s-a dispus încetarea contractului de muncă al acestuia în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr.1678/10.12.2010 pronunțată în dosar nr._, s-a respins cererea având drept obiect constatarea nulității absolute a deciziei nr. 17/30.04.2009 și a deciziei nr. 21/24.06.2009, întrucât contestația privitoare la cele două decizii a fost tardiv formulată, soluția pronunțată fiind menținută și prin decizia nr. 144/14.06.2011 a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în mod corect s-a apreciat admiterea excepției autorității de lucru judecat și s-a respins capătul de cerere având drept obiect contestarea acestor decizii.

Cu privire la acordarea tichetelor de masă pe luna aprilie 2009, s-a reținut că D. E. a beneficiat de 9 tichete de masă, pentru luna aprilie 2009, ca urmare a faptului că, în luna anterioară, beneficiase de numărul maxim al tichetelor stabilit, iar ulterior, datorită concediului medical de 10 zile și a unei zile de diurnă, i-a fost diminuat corespunzător numărul de tichete alocat conform prevederilor art. 5 alin. 1 din legea nr. 142/1998.

Pentru acordarea despăgubirilor pentru zilele de concediu fără plată în perioada 04.05-22.05.2009, prin decizia nr. 17/30.04.2009 s-a dispus restrângerea de activitate a societății în temeiul art. 3 alin. 5 din CCMUNN, respectiv art. 77 alin. 2 din CCM al unității, existând încheiat Acordul nr. 957/23.04.2009 între conducerea societății și sindicatul respectiv, cât și semnătura reclamantului de luare la cunoștință de această situație, pe tabelul colectiv întocmit în acest sens.

S-a reținut de Curte, că nu a putut fi acordată contestatorului nici prima de vacanță prevăzută de art. 73 -74 din CCM al unității și nici indemnizația de pensionare prevăzută de art. 136 alin. 1 din CCM-ul intimatei, întrucât acesta nu a efectuat concediu de odihnă și nu există nicio cerere formulată în acest sens, iar contestatorul nu a dovedit că ar fi beneficiarul unei decizii de pensionare pentru a beneficia de acest ajutor.

Sporul de 5% la salariu pentru perioada 01.01._09 și de 10% pentru perioada de după 01.01.2010, precum și sporul de vechime în petrol de 1%, respectiv 3%, au fost introduse în salariul contestatorului, conform înscrierilor din dovada de plată.

În conformitate cu Actul Adițional nr. 1/01.06.2009, prin care a fost modificat art. 42 din CCM, cât și disp. art. 78 din CCMUNN, intimata avea obligația să achite contestatorului un salariu lunar pe care nu l-a achitat. Statele de plată depuse de către unitatea pârâtă nu sunt semnate de către reclamant și nu apare nici un salariu compensatoriu pe card (cu această denumire).

S-a apreciat totodată că acordarea daunelor materiale și morale a fost respinsă corect de prima instanță, actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație fiind suficientă, iar recurentul reclamant nu a făcut dovada suferințelor de natură morală și a prejudiciului suferit sub acest aspect, susținerile reclamantului cu privire la lipsa medicamentației și a posibilității de întreținere a familiei sale nefiind susținute cu acte la dosar.

A mai constatat Curtea că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate cererile dezbătute, supuse judecății sale, iar necesitatea efectuării unui raport de expertiză pentru determinarea tichetelor de masă datorate nu este pertinentă, concludentă și utilă cauzei, atâta timp cât posibilitatea acordării acestora poate fi apreciată în funcție de actele dosarului.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare D. E., invocând în drept disp. art.317 alin.(2) Cod pr.civilă, în esență susținând că Decizia nr.21/24.06.2009 privind disponibilizarea, a fost dispusă de intimată cu încălcarea art.44 din CCM 9154/2008, că nu s-a verificat faptul că motivele desfacerii CIM nu se încadrează în nici una din excepțiile prevăzute și nici carnetul de muncă, din care rezultă în mod neîndoielnic încadrarea în termenul mai mic de trei ani până la pensionare.

De asemenea, contestatorul arată că instanța de recurs nu a ținut cont de art.76(1) din CCMUNN pe anii 2007-2010 cu nr.2895/21 din 29.12.2006, în care se consemnează imperativ că "CIM nu poate fi desfăcut din inițiativa celui care angajează, în cazurile în care prin lege sau prin CCM au fost prevăzute asemenea interdicții."

A mai precizat contestatorul că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de recurs, respectiv greșita reținere a autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1678/10.12.1010 pronunțată de Tribunalul Prahova, Cu privire la nulitatea absolută a deciziilor emise de intimată sub nr. 17 și 21/2009.

Totodată, arată contestatorul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze împrejurarea că prin sesizarea formulată în data de 07.07.2010 în dosarul_ a sesizat instanța de fond în sensul că a fost investită prin cerere pentru "constatarea nulității absolute a actelor juridice deduse judecații" în temeiul disp. art.76 CM.

Contestatorul mai susține că instanța de recurs a interpretat în mod greșit soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la stabilirea salariului prin negociere la încadrarea în muncă, inclusiv sporurile și adaosurile.

Mai arată contestatorul că instanța de recurs nu a ținut cont de prevederile art.155 CM potrivit cărora "Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri".

În fine, contestatorul învederează că instanța de recurs a interpretat greșit tardivitatea capătului de cerere privind acordarea retroactivă a sporului în domeniul petrolului, luând ca dată de referință termenul depunerii "Precizării la contestație", întrucât aceasta a fost întocmită la dispoziția instanței dată prin încheierea din 17.04.2012, la repunerea pe rol a cauzei suspendate, ca o recapitulare a capetelor de cerere depuse în termen în cursul judecății, înscriindu-se în "termenul de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune" prevăzut de art.283(l) lit.c) CM, deci în mod nelegal instanța de recurs a invocat din oficiu excepția tardivității acestui capăt de cerere.

A solicitat contestatorul admiterea contestației, casarea deciziei atacate și rejudecarea pe fond a cauzei.

Față de contestația în anulare formulată, intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, în raport de disp. art. 319 pct.2 teza finală Cod pr.civilă, precum și excepția inadmisibilității motivat de faptul că, în raport de motivele invocate, contestația în anulare nu se încadrează în disp. art. 317-318 Cod pr.civilă.

Curtea, examinând contestația prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:

Referitor la excepția tardivității formulării contestației în anulare, Curtea urmează să o respingă având în vedere disp. art. 319 alin.2 teza II Cod pr.civilă potrivit cărora împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Având în vedere că, în speță contestatorul a luat cunoștință de hotărâre la data de 25.06.2013, contestația în anulare fiind formulată la data de 05.07.2013, rezultă că a fost respectat termenul instituit de dispozițiile legale mai sus menționate.

Cât privește excepția inadmisibilității, aceasta urmează a fi respinsă având în vedere faptul că, deși contestația a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 317 alin.2 Cod pr.civilă, din redactarea cererii de chemare în judecată rezultă că în speță, contestatorul a avut în vedere dispozițiile art. 318 teza II C.pr.civilă potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe, care a dat hotărârea în recurs, de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil.

În literatura de specialitate și practica judiciară s-a statuat constant că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor care susțin motivul de modificare sau de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteza ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare specială, in condițiile art. 318 teza II C.pr.civilă.

Sub acest aspect se reține că s-a invocat de contestator un singur motiv de recurs care a fost omis a fi cercetat de instanța de recurs, respectiv s-a omis să se cerceteze greșita reținere a autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1678/10.12.1010 pronunțată de Tribunalul Prahova. Din acest punct de vedere, Curtea constată că nu sunt întemeiate susținerile contestatorului întrucât, așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate, astfel cum au fost prezentate mai sus, instanța de recurs a analizat incidența autorității de lucru judecat în raport de datele dosarului.

În condițiile în care celelalte nemulțumiri exprimate pe calea contestației de față nu se referă la omiterea cercetării vreunui motiv de recurs, ci vizează pretinse greșeli de judecată săvârșite de instanța de recurs cu ocazia judecării recursului care a fost soluționat prin decizia civilă nr.515 pronunțată la 6 martie 2013 de Curtea de Apel Ploiești, instanța apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 318 Cod pr. civilă și în consecință va respinge ca nefondată contestația formulată împotriva acestei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepțiile tardivității și a inadmisibilității contestației în anulare invocate de intimată.

Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr.515 pronunțată la 6 martie 2013 de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ 09, formulată de reclamantul D. E.-I., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova în contradictoriu cu pârâta .>, cu sediul în comuna Brazi, ., județul Prahova.