Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3430/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3430/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 8878/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 3430
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ..R.” SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1117/12 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. L. AL SALARIAȚILOR DIN SUCURSALA E. BUCUREȘTI – prin președinte, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat „B. E. C.”, cu sediul în București, ., ., ..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant S. L. al Salariaților din Sucursala E. București, reprezentat de avocat B. E. C., din Baroul București, lipsind recurenta-pârâtă ..R.” SA București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că recurenta-pârâtă ..R.” SA București a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs – fila 8 dosar.
De asemenea, se învederează că intimatul-reclamant S. L. al Salariaților din Sucursala E. București a depus la dosar întâmpinare prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/4 noiembrie 2013.
Curtea, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin 4 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data înregistrării litigiului, constată că cererea intitulată „întâmpinare” nu a fost depusă în termenul procedural de decădere reglementat de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod pr. civilă, care statuează expres că intimatul este obligat să depună întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată.
În acest context, cererea depusă de intimat va fi calificată ca reprezentând concluzii scrise.
Avocat B. E. C., având cuvântul pentru intimatul-reclamant S. L. al Salariaților din Sucursala E. București, depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/6 octombrie 2013 și chitanța nr. 22/5 noiembrie 2013 privind plata onorariului de avocat, care au fost vizate de către Curte și atașate la filele 18 – 19 dosar.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că recurenta-pârâtă ..R.” SA București a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs – fila 8 dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat B. E. C., având cuvântul pentru intimatul-reclamant S. L. al Salariaților din Sucursala E. București, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capetelor 2 și 3 de cerere. În considerentele sentinței sunt menționate toate capetele de cerere, dar în dispozitivul sentinței acestea nu se regăsesc.
Pentru aceste considerente solicită admiterea în parte a recursului, reținerea spre rejudecare, urmând ca instanța să se pronunțe și asupra celor două capete de cerere, în temeiul dispozițiilor art. 316 Cod pr. civilă coroborat cu art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă.
Apreciază că drepturile salariale solicitate, nu pot fi asimilate unui ajutor social întrucât, această premiere se suportă din fondurile de salarii iar nu din fondul de 2% cu destinație exclusiv socială, așa cum este definit de art. 21 Codul fiscal.
Simplul fapt că drepturile ce fac obiectul acțiunii se intitulează salariu suplimentar sau ajutor material, nu înseamnă că acestea nu reprezintă drepturi salariale, venituri cu caracter salarial, câtă vreme se acordă salariatului pentru munca depusă în baza contractului individual de muncă, a cărei contraprestație o reprezintă, alături de salariul de bază, sporuri și celelalte adaosuri.
Pentru acest motiv solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la salariul suplimentar pentru anii 2009 – 2010 precizează că este un drept expres stabilit de art. 30 din CCM la nivel de grup de unități transport feroviar, prelungit prin acte adiționale până la data de 31 ianuarie 2011, care prevede că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Astfel, arată că din întregul conținut al art. 30 al CCM menționat, nu rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată de vreun factor.
Prin urmare existența sau inexistența resurselor bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Apreciază că recurenta este obligată să își îndeplinească obligația asumată odată cu semnarea acestor contracte colective de muncă la nivel de unitate, atât vreme cât acestea au rămas în ființă.
Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului ca nefondat cu privire la capătul 1 din acțiune și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. 22/5 noiembrie 2013 depusă la dosar la acest termen de judecată.
CURTEA
Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 Cod pr. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, reclamantul S. L. al Salariaților din Sucursala E. București, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. C.F.R. SA a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la acordarea următoarelor drepturi salariale, actualizate și indexate în raport cu rata inflației la data plații efective:
1. Plata salariului suplimentar, echivalent cu salariul de baza de
încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pe anii 2009 și 2010, prevăzut în art. 32 alin. l din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și CCM la nivel de unitate pe anii 2010-2011.
2. Plata drepturilor salariale aferente Zilei Electrificării (18 octombrie) și C. pe anul 2010, în cuantum de 600 de lei pentru fiecare membru de sindicat, conform anexei 1 la contract și art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2010 - 2011.
3. Acordarea tichetelor de masa, respectiv un tichet de masa/salariat/zi pentru perioada: 1 februarie 2009 – 31 martie 2011, conform dispozițiilor art. 75 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și CCM la nivel de unitate pe anii 2010 -2011. În situația în care aceste tichete nu mai pot fi acordate material, reclamanta a solicitat acordarea contravalorii lor actualizata și indexate cu rata inflației la data plații efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul S. L. al Salariaților din Sucursala București din cadrul Sucursalei E. București a învederat că este o organizație sindicală legal constituită, înregistrata sub nr. 198/23.08.1990 în Registrul Special al Judecătoriei Ploiești și reprezintă interesele membrilor săi de sindicat.
A susținut reclamantul că potrivit art. 32 alin. l din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și CCM la nivel de unitate pe anii 2010 - 2011 „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic,după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
De asemenea, dispozițiile art. 64 din CCM la nivel de unitate pe anii 2010-2011 si cele ale art. 75 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și 2010 -2011 prevăd obligativitatea pârâtei de a acorda aceste drepturi, salariaților săi.
Reclamantul a susținut că, deși potrivit art. 40 alin. 2 lit. c. Codul Muncii si art. 41 alin. 5 din Constituție, angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de muncă, pârâta nu a dat eficiență prevederilor precizate din contractele colective de muncă pentru anii 2005 - 2006 (prelungit prin acte adiționale) și anii 2009-2010 încheiate la nivelul ..
S-a susținut că în art. 32 al CCM pe anii 2009 – 2010 și art. 32 alin. l din CCM la nivel de unitate pe anii 2010 - 2011 nu se prevede că plata salariului suplimentar să fie condiționată de vreun factor. Din contra, a arătat reclamantul, textul alineatului 1 este imperativ, în sensul că se arată „ personalul companiei VA PRIMI…”.
Prin urmare, a susținut reclamantul, existența sau inexistența resurselor bugetare nu poate avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În acest context, a concluzionat reclamantul, sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, conform cărora neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
La data de 20.02.2013 reclamantul a depus o cerere în care a precizat în drept acțiunea, învederând că aceasta a fost întemeiată pe prevederile Codului Muncii și ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
La data de 20.02.2013, pârâta ..R. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția dreptului material la acțiune pentru toate capetele de cerere.
Astfel, societatea a precizat că în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă, întrucât nu reprezintă drepturi de natură salarială, o astfel de pretenție ar fi trebuit formulată într-o perioadă de 6 luni, potrivit prevederilor art. 268 lit. e.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata drepturilor salariale aferente Zilei Electrificării și C. pe anul 2010 s-a învederat că acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 26.11.2012, cu mult peste 6 luni de la data nașterii dreptului.
Pârâta a invocat și excepția inadmisibilității cererii față de plata ajutoarelor materiale pentru Ziua Electrificării și de C., susținând că acestea nu au fost prevăzute expres în CCM - ul la nivel de unitate.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, constatând că pentru anul 2009, . a avut buget de venituri și cheltuieli aprobat conform prevederilor legale sus menționate și nici nu exista hotărâre de guvern pentru anul 2010, pentru tichetele de masa.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 12 aprilie 2013 Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1117, prin care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul prevederilor art. 268 alin. 1 lit. a Codul muncii.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, pentru perioada 2009 – 26 noiembrie 2009, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea c/val tichetelor de masă.
S-a admis în parte acțiunea precizată și a fost obligată pârâta să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului, salariați ai societății, nominalizați în anexele aflate la filele 9 - 63 dosar, ce au desfășurat activitate ireproșabilă, drepturile salariale cuvenite și neachitate reprezentând salariul suplimentar pe anii 2009 – 2010, reactualizat în raport de rata inflației, la data plății efective.
A fost obligată pârâta și la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a reamintit, că potrivit art. 160 din Codul muncii „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri”.
Potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate”:
De asemenea, conform art. 268 alin. 1 lit. c din același act normativ, a arătat tribunalul, „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat (...)”.
În cauză, a stabilit tribunalul, operează termenul de prescripție de 3 ani și nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, întrucât toate drepturile bănești solicitate sunt drepturi de natură salarială.
Deoarece cererea de chemare în judecată a fost depusă de către reclamanți la data de 26.11.2012 instanța a stabilit că se impune, în acest context, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.11._09, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea contravalorii tichetelor de masă, și respingerea acțiunii, pentru această perioadă, ca prescrisă.
Pentru același motiv, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 26.11._10.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, tribunalul a arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, conform cărora, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior”.
Pe de altă parte, a arătat tribunalul, art. 37 din Codul muncii republicat consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, a reamintit tribunalul, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, dispoziții preluate în esență, în cuprinsul art. 132 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Toate aceste norme consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter ce este garantat constituțional și prin art. 41 alin. 5 din Constituția României, conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Ca atare, a concluzionat tribunalul, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 142 din Legea nr. 62/2011.
Având în vedere că, potrivit art. 32 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, beneficiază de salariul suplimentar doar salariații care au desfășurat o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010, tribunalul a stabilit că doar față de aceștia instanța va admite acțiunea.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâta ..R. SA, criticând-o ca nelegală, din perspectiva cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a învederat că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, drepturile deduse judecății fiind prescrise în termenul de 6 luni, reglementat de acest text de lege.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că nu este semnatara CCM la nivel de grup de unități, apreciind că prima instanță nu a ținut cont că societatea a înregistrat pierderi în anii 2009 și 2010 precum și datorii fiscale la debite la bugetul asigurărilor sociale.
A învederat recurenta că instanța nu a ținut cont de modalitatea de constituire a fondului pentru plata salariului suplimentar care depindea de existența profitului, apreciind că trebuia să se administreze probe în acest sens, instanța nesocotind astfel dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă.
Recurenta a susținut că drepturile solicitate de intimat trebuiau plătite doar dacă societatea ar fi înregistrat profit, că potrivit art. 32 alin. 3 din CCM, fondul necesar plății salariului suplimentar depindea de veniturile realizate, apreciind în acest context, că nu există obligația plății salariului suplimentar.
Recurenta a învederat că salariații, T. C., I. M., N. I., C. C., C. G., S. C., U. G., P. V., V. H., G. P., A. I. și C. F. nu puteau beneficia de salariul suplimentar, întrucât a dovedit că în anii 2009 și 2010, aceștia au fost sancționați disciplinar.
S-a criticat și acordarea drepturilor salariale actualizate, în raport de indicele de inflație, susținându-se că dobânda se acordă doar pentru sumele împrumutate, conform dispozițiilor art. 1 și 8 din O.G. nr. 13/2011, or în cauză există doar raporturi de muncă.
Ultima critică a vizat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta susținând că solicită instanței să-i comunice o copie a înscrisurilor cu care intimatul a făcut dovada acestor cheltuieli.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.
Intimatul S. L. al Salariaților din Sucursala E. București nu a fost reprezentat în instanță și nu a depus întâmpinare, conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 Cod pr. civilă.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, dar și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
În limitele motivului de recurs invocat, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Motivul de recurs subzistă în cauză numai sun aspectul criticii prin care s-a susținut că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 32 din CCM, acordând salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010 și membrilor de sindicat care fuseseră sancționați.
În privința celorlalte critici, prin care s-a reclamant încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, nesemnarea CCM la nivel superior, ignorarea art. 129 alin. 5 din Vechiul Cod de procedură civilă, a situației financiare a societății, a modalității de constituire a fondului pentru acordarea salariului suplimentar, a inexistenței unei obligații a societății de plată a salariului suplimentar, acordarea actualizată a drepturilor salariale și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, constatarea Curții este că sunt nefondate, urmând a fi înlăturate ca atare.
Astfel, referitor la incidența dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, Curtea reține că în speță, contrar susținerilor recurentei, nu își găsesc aplicarea dispozițiilor art. 268 al. 1 lit. e Codul muncii, care reglementează termenul de prescripție de 6 luni, ci, dat fiind natura de drepturi salariale a pretențiilor deduse judecății, sunt aplicabile, cum în mod corect a apreciat și prima instanță, disp. art. 268 al. 1 lit. c Codul muncii, care statuează un termen de prescripție de 3 ani.
Curtea va înlătura ca nefondată și critica formulată de recurentă referitoare la inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor CCM încheiat la nivel superior, reținând că aceasta se regăsește la poziția 35 din anexa nr. 4 (fila 141) la Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități 2006 – 2011.
De asemenea, Curtea va înlătura și critica referitoare la inexistența unei obligații contractuale a societății de a plăti salariul suplimentar, reținând că din conținutul clauzei reglementată de art. 30 reiese că plata salariului suplimentar nu a fost asumată ca o obligație supusă unei condiții pur potestative din partea debitorului, din conținutul textului nerezultând că plata ar fi fost condiționată de existența profitului, așa cum a pretins recurenta.
Astfel, singurele condiții stipulate pentru acordarea acestui salariu au fost ca angajatul să fi desfășurat activitate în cursul anului calendaristic pentru care se acordă salariul suplimentar și să nu fi fost sancționat disciplinar, context în care, inexistența resurselor financiare invocate de recurentă, nu poate fi validată ca un motiv de natură să o exonereze pe aceasta de la exercitarea obligației stipulată de art.
30 din contractul colectiv de muncă, act care, potrivit art. 236 alin. 4 Codul muncii, constituie legea părților.
În acest context, Curtea constată că apărarea recurentei, prin care s-a invocat o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. 5 din Vechiul Cod de procedură civilă, întrucât instanța de fond ar fi avut obligația de a administra probe în legătură cu modalitatea de constituire a fondului pentru plata salariului suplimentar, este nefondată, având în vedere că plata salariului suplimentar a fost stipulată în contratul colectiv de muncă ca o obligație, nicidecum ca o posibilitate ce ar depinde de profitul obținut de societate.
Nefondate sunt și criticile referitoare la acordarea actualizată a salariului suplimentar, precum și obligarea societății la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea notează, sub acest aspect, că măsura actualizării sumei reprezentând salariul suplimentar, la momentul plăți, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de aducerea la zi a sumei datorate, în raport de creșterea prețurilor și de scăderea puterii de cumpărare a banilor, astfel încât nu se confundă cu dobânda legală reglementată de O.G. nr. 13/2011, la care a făcut referire recurenta în motivele de recurs și care este acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat.
Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei, la a căror plată a fost obligată recurenta de instanța de fond, Curtea constată că existența acestora a fost dovedită prin înscrisul aflat la fila 133 dosar fond – chitanța nr. 37/21 noiembrie 2012 - care atestă achitarea onorariului de avocat al apărătorului ales al reclamantului, în cuantum de 1500 lei.
În acest context, singura critică apreciată ca fondată de către Curte este, astfel cum s-a menționat în preambulul analizei efectuată în prezenta deciziei, cea privind acordarea salariului suplimentar și pentru membrii de sindicat ai reclamantului-intimat, care au fost sancționați disciplinar în cadrul anilor 2009 și 2010.
Curtea notează, sub acest aspect că potrivit dispozițiilor art. 2 din anexa nr. 6 la CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, părțile au prevăzut expres are sunt abaterile disciplinare pentru care un salariat nu poate beneficia de salariul suplimentar, și anume: retrogradarea în funcție sau categorie, pe o perioadă de 60 de zile; desfacerea disciplinară a contractului de muncă; retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1 – 6 luni, din funcții, care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară; înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța circulației trenurilor și trecerea în altă muncă; retragerea uneia sau mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1 – 3 luni, diminuarea cu 5 – 10%, pe aceeași perioadă a salariului celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției, sau meseriei. De asemenea, conform lit. c și d din același act nu beneficiază de acordarea salariului suplimentar, salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă conform 61 lit. b și d Codul muncii și art. 56 lit. g și h Codul muncii, precum și cei care au absentat nemotivat o zi sau o tură (fila 143 dosar fond).
Prin urmare, dând eficiență clauzei convenită de părți și având în vedere înscrisul depus de recurentă la fila 134 dosar fond, în care sunt menționați salariații care au fost sancționați în anii 2009 și 2010, Curtea constată că dintre cei enumerați în motivele de recurs, numai numiții G. P., C. F. (pentru anul 2009), respectiv T. C. și C. G. (pentru anul 2010) nu pot beneficia de salariul suplimentar aferent anului în care au fost sancționați.
Această soluție se impune față de faptul că, raportat la dispozițiile art. 2 lit. b menționate anterior, doar acești patru salariați au săvârșit abateri disciplinare care impun înlăturarea de la acordarea salariului suplimentar și anume: G. P. și C. G. – reducerea salariului cu 5% pe o lună, iar C. F. și T. C. – reducerea salariului cu 10% pe o lună.
Ceilalți salariați menționați în motivele de recurs - I. M., N. I., P. V., V. H., A. I., C. C., S. C. și U. G. au fost sancționați conform aceluiași act întocmit de recurentă și aflat la fila 134 dosar fond, cu avertisment scris, iar această măsură nu se regăsește printre abaterile disciplinare prevăzute de art. 2 din anexa nr. 6 la CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, care exclud salariatul de la acordarea salariului suplimentar.
Totodată, Curtea constată că, deși, instanța de fond a prevăzut în dispozitivul sentinței că obligația de plată a salariului suplimentar se face față de angajați, care au desfășurat o activitate ireproșabilă, în cadrul aceluiași dispozitiv i-a identificat pe aceștia ca fiind cei menționați în tabelele anexă aflate la filele 9 – 63 dosar fond, ori printre aceștia se află și cei pentru care Curtea a stabilit, în prezenta deciziei, că nu pot beneficia de salariul suplimentar pe anii menționați, respectiv G. P. și C. F. pentru anul 2009; T. C. și C. G. pentru anul 2010.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, stabilind incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedură civilă, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 din Vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul că se va înlătura obligația pârâtei de plată a salariului suplimentar pentru cei patru angajați, pentru perioada expres menționată în precedent.
Curtea va menține, în rest dispozițiile sentinței.
În raport de soluția de admiterea a recursului, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ..R.” SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1117/12 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul S. L. AL SALARIAȚILOR DIN SUCURSALA E. BUCUREȘTI – prin președinte, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat „B. E. C.”, cu sediul în București, ., ., ., sector 6.
Modifica în parte sentința civilă nr. 1117/12 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că înlătură obligația pârâtei de plată a salariului suplimentar pe anul 2009 pentru reclamanții Gîlca P. și C. F. și pe anul 2010 pentru reclamanții T. C. și C. G..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului S. L. al Salariaților din Sucursala E. București de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex./18.11.2013
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. M. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 865/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
