Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 865/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 865/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 8621/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 865
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales la Centrul Zonal de Marfă București, . Nord, nr. 1-3, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr.78 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul N. V., domiciliat în . V., nr. 217, județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că recurenta a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr._ din data de 09.11.2012 reclamantul N. V., domiciliat în . V., nr. 217, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. MARFĂ S.A. cu sediul în București, .. 38 sector 1 a solicitat instanței să fie obligată pârâta la plata drepturilor bănești stabilite pentru Ziua Feroviarului, Ziua de Paști și C., precum și plata celui de al treisprezecelea salariu pe anul 2009, și la plata compensatorie în valoare de 6 salarii de bază brute negociate anterior încetării raporturilor de muncă.
În motivarea în fapt a cererii, a arătat reclamantul că a fost salariatul pârâtei până în luna martie 2010, când a fost disponibilizat în temeiul art.58, 65 și 68 din Codul muncii.
A arătat reclamantul că drepturile solicitate sunt stabilite conform Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2008, 2009 și 2010, respectiv art.4 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă nr.722/24.01.2008 încheiat pe anii 2008-2010, iar potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Reclamantul a mai precizat că potrivit art.80 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură salariații trebuie să primească la desfacerea contractului de muncă și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute, negociate.
Reclamantul N. V. a mai menționat, că plata compensatorie pe care o solicită are ca temei o prevedere expresă convenită de părți, că drepturile acordate și calculate potrivit OG 9/2010 sunt drepturi distincte de cele convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură, iar acordarea acestora din urmă nu este condiționată de aplicarea OG 9/2010.
În dovedirea acțiunii au fost depuse copii de pe următoarele înscrisuri: cartea de identitate a reclamantului, decizia de concediere a reclamantului, contractele colective la nivel de ramură pe anii 2008-2010, 2006-2008 și actele adiționale la acestea.
La data de 07.12.2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru toate capetele de cerere.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, întrucât potrivit art.283 alin.1 lit. e) din Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutării Contractul Colectiv de Muncă ori a unor clauze ale acestuia pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În subsidiar, pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește ajutorul material pentru Paști 2008 și premierea de Ziua Feroviarului 2008, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 160 din Codul muncii.
A mai arătat pârâta că drepturile privitoare la ajutoarele materiale pentru C. și premierea de Ziua feroviarului, revendicate de către reclamant nu sunt drepturi de natură salarială fiind aplicabile prevederile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, această premiere respectiv ajutor material, nu reprezintă drepturi de natură salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct.
În ceea ce privește premierea de Ziua Feroviarului pârâta a arătat că acest drept s-a prescris în aprilie 2012, având în vedere faptul că de la data nașterii dreptului la acțiune au trecut mai mult de trei ani.
Raportat la anul 2009 acordul de voință al părților a fost în sensul neacordării drepturilor pretinse de reclamant, iar ignorarea voinței părților ar reprezenta o încălcare a forței obligatorii a contractului.
Referitor la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008 - 2009 pârâta a apreciat că solicitarea este neîntemeiată. Dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație. Deși contractul colectiv de muncă folosește noțiunea de salariu suplimentar, în mod evident acest drept nu poate fi asimilat salariului, deoarece nu se acordă lunar și nu este prevăzut în contractul individual de muncă.
Față de natura acestui drept bănesc, pârâta a arătat că este aplicabil art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
S-a anexat întâmpinării copii de pe: Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură Transporturi pentru 2009-2010.
S-a mai depus la dosarul cauzei practică judiciară în materie de către reclamant precum și concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 78 din 14 ianuarie 2013 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești reprezentând primă pentru Ziua Feroviarului 2009 și primă pentru Paști 2009, excepție invocată de către pârâtă, pe cale de consecință a respins, ca prescrisă acțiunea reclamantului N. V. pentru aceste drepturi bănești.
Prin aceeași sentință a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul N. V., a obligat pârâta la plata către reclamant a primei pentru C. 2009 și a salariului suplimentar aferent anului 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie 2009, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. A respins cererea privind plățile compensatorii.
Pentru a pronunța această sentință, s-au avut în vedere următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că, pentru drepturile bănești solicitate de reclamant, operează termenul de prescripție de 3 ani și nu termenul de 6 luni, întrucât toate drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială, în sfera salariului incluzându-se și alte adaosuri conform art.160 Codul muncii republicat.
Astfel, potrivit art. 268 al 1 lit. c Codul Muncii cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care conflictul individual de muncă privește drepturi salariale neacordate. Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamanții intimați se încadrează fără putere de tăgadă în sintagma de drepturi salariale, așa cum această noțiune se desprinde din prevederile art. 160 Codul Muncii.
Pe cale de consecință, termenul în care reclamantul putea să solicite aceste drepturi, este cel de 3 ani și nu termenul special de 6 luni care vizează neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a clauzelor acestuia.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
D. urmare, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, raportat la prevederile art.268 alin.1, litera c din Codul muncii, tribunalul a reținut că față de data introducerii acțiunii (09.11.2012) sunt prescrise drepturile salariale neacordate anterior datei de 09.11.2009 și anume ajutorul material de Paști și premierea acordată pentru Ziua Feroviarului în anul 2009 deoarece acestea exced perioadei de trei ani prevăzută de textul actului normativ, raportat la data nașterii dreptului.
Tribunalul nu a putut avea în vedere susținerile pârâtei în sensul că în cauză ar fi aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. (l) lit. e) din Codul Muncii - corespunzător art.268 alin. l lit. e) Codul muncii modificat si republicat potrivit cu care cererile privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Deși aceste drepturi își au izvorul în contractele colective de muncă de la diferite niveluri nu înseamnă că își pierd natura juridică de drepturi asimilate celor salariale.
Interpretarea pârâtei în sensul că pentru a se asimila veniturilor salariale în accepțiunea legiuitorului, suma trebuia să reprezinte contraprestația muncii salariatului, contravine dispozițiilor legale de vreme ce orice alte adaosuri și care nu sunt rezultatul direct al muncii depuse se încadrează în respectiva noțiune.
Pe cale de consecință și pentru motivele expuse, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru Ziua Feroviarului 2009 și pentru ajutorul de Paști 2009 urmând a respinge ca prescrisă acțiunea reclamantului pentru aceste drepturi salariale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până în luna martie 2010 când i-a încetat contractul de muncă pentru motive neimputabile și nu a beneficiat de o parte din drepturile solicitate prin cererea de chemare în judecată, deși acestea erau prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate sau la nivel de grup de unități, precum și prin alte prevederi legale.
S-a reținut că, potrivit art.67 din C.C.M.U. 2009-2010 și art.71 din CCM la nivel de grup de unități, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații mai beneficiază și de un ajutor material de Paști și C. stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare și de o primă de Ziua Ceferiștilor stabilită la același nivel, (cu excepția salariaților care au absentat nemotivat de la serviciu), ori pârâta nu a făcut dovada că reclamantul nu îndeplinește condiția de acordare a acestor drepturi, deși această probă îi incumba conform dispozițiilor art.272 Codul muncii republicat. Constatând că drepturile cuvenite pentru Ziua Feroviarului și pentru Paști 2009 sunt prescrise, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantului prima pentru C. 2009 care nu este prescrisă față de data formulării acțiunii.
Potrivit art.30 din CCM nr.1781/10.06.2009 aplicabil pe anii 2009 -2010, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, societatea pârâtă având obligația să constituie lunar, în cadrul fondului de salarii sumele necesare pentru acordarea acestuia. Prin urmare acesta este un drept câștigat al salariaților, a cărui acordare nu este condiționată de imposibilitatea pârâtei de a constitui fondul salarial.
Totodată, acest drept este consacrat și de art.30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional pe un termen de 48 de luni, iar potrivit art.229 alin.4 Codul muncii republicat și art.236 alin.4 Codul muncii anterior „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
De asemenea, potrivit art. 30 al. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul încheierii contractelor colective de muncă, text preluat ca atare de art.148 al. 1 din Legea nr. 62/2011 executarea CCM este obligatorie pentru părți, iar în lumina alineatului 2 al aceluiași text de lege, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea persoanelor care se fac vinovate.
Față de cele reținute anterior și de caracterul de drept născut și actual a pretențiilor reprezentând salariul suplimentar, tribunalul nu a putut avea în vedere susținerile pârâtei privitoare la modul de finanțare a sumelor ce urmau a se acorda cu acest titlu sau cele potrivit cărora în perioada 2008-2010 societatea nu a înregistrat profit ori că era necesară o hotărâre a Consiliului de Administrație, lipsa sa echivalând cu o condiție suspensivă. Tribunalul nu poate avea în vedere nici trimiterile pârâtei la dispozițiile Legii nr. 135/1998 de aprobare a OUG nr. 81/1997.
Astfel, așa cum rezulta din chiar cuprinsul actului normativ în discuție, materia reglementată de acesta este reprezentată de premiul anual sau alte sume de această natură. Premiul anual, de fapt al 13-lea salariu sau alte sume plătite cu titlu de premiere nu se confundă cu drepturile ce au făcut obiectul unor negocieri colective, atâta vreme cât contractele colective de muncă de la diferite niveluri au produs efecte juridice. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de către pârâtă nu exclud de la aplicare contractele colective de muncă, astfel încât recurenta nu le putea invoca pentru a se exonera de răspundere.
Cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a plăților compensatorii în valoare de 6 salarii de bază brute negociate anterior încetării raporturilor de muncă tribunalul a apreciat ca fondate apărările pârâtei, astfel că a respins această solicitare.
Reclamantul a fost concediat în temeiul art. 58, art. 65, art. 68 Codul muncii, având în vedere prevederile Programului de Restructurare și Reorganizare a CFR Marfă SA și ale Proiectului de Concediere Colectivă aprobat prin hotărârea A. nr.38/02.10.2009, hotărârea A. nr.1/07.01.2010, hotărârea A. nr.3/25.01.2010 și hotărârea A. nr. 12/30.09.2009, precum și prevederile OG nr. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar și ale HG nr.155/2010, privind aprobarea listei societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar care beneficiază de măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, lisă în care figurează și societatea recurentă.
Potrivit deciziei de concediere, „în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9 din 29.01.2010, publicată în MO,Partea I, nr.70/30.01.2010, persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurării și reorganizării societății, beneficiază de următoarele drepturi: a) la data încetării contractului individual de muncă, o sumă egală cu de două ori salariu mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi;b)indemnizație de șomaj stabilită conform reglementărilor în vigoare;c) venit lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomaj corespunzător vechimii în muncă, calculat potrivit prevederilor art. 8 alin.1 și 2 din OG nr. 9/2010; d) venit lunar de completare acordat după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, calculat potrivit prevederilor art. 8 alin.3 din OG nr. 9/2010”.
A reținut tribunalul că decizia de concediere emisă de pârâtă a avut ca temei și prevederile OG nr. 9/2010, act normativ ce reglementează, astfel cum rezultă în mod expres din dispozițiile art.1 ale acestuia, măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și a filialelor acestora, stipulându-se expres la art. 2 din acest act normativ că societățile care pot efectua concedieri colective în condițiile prezentei ordonanțe, precum și numărul de salariați ce urmează să fie disponibilizați se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, numai în condițiile în care au un program de restructurare și reorganizare sau numai un program de restructurare ori de reorganizare, aprobat astfel încât concedierea colectivă să nu depășească termenul de 31 decembrie 2012.
Reclamantul a beneficiat de drepturile prevăzute de OG nr.9/2010, iar dispozițiile art. 7 lit. a) și c) și ale art. 8 din OG nr. 9/2010 au fost abrogate prin art. 15 lit. f) din Legea nr. 118/2010 începând cu data de 03.07.2010, deci mai târziu decât data de la care a avut loc concedierea intimatului.
În aceste condiții, OG nr. 9/2010, ca instrument distinct al politicii statului în domeniul protecției sociale, instituie măsuri speciale pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării în domeniul feroviar, având caracter de normă juridică specială, derogatorie în raport cu dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, iar actul normativ adoptat de guvern a avut în vedere, în mod evident, la emiterea acestuia, situația specială ce a impus luarea măsurii de restructurare și reorganizare în domeniul feroviar.
În consecință, în ce privește solicitarea reclamantului de a obține sumele acordate cu titlu de plată compensatorie, reține tribunalul că, acesta fiind un salariat concediat cu respectarea prevederilor și în condițiile speciale prevăzute de OG nr.9/2010, nu putea fi despăgubit de două ori pentru același fapt, neputând primi două tipuri de plăți compensatorii la data disponibilizării, fiind aplicabile, cu privire la acestea, numai dispozițiile speciale în materie.
Acestea au fost considerentele reținute de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că în ce privește acordarea premierei de C. pentru anul 2009 au fost încheiate procese-verbale la 25 mai 2009 și 3 iunie 2009 semnate de reprezentanții administrației și ai sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, prin care au fost de acord să se suspende acordarea ajutorului material pentru Ziua Feroviarului, P. și C. pe anul 2009, că această voință a părților a stat la baza încheierii CCM pe 2009-2010.
O altă critică a vizat salariul suplimentar pentru anul 2009, recurenta susținând că acordarea acestuia nu este obligatorie față de prevederile CCM conform cărora pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar, criteriile care condiționează acordarea acestora fiind acelea ca angajatului să nu i se fi aplicat una din sancțiunile prevăzute în anexa 6 la CCM și că, în aceste condiții, salariul suplimentar nu trebuia acordat, el nefiind un drept stabilit de părți prin CCM, ci un stimulent acordat în raport de veniturile realizate după acoperirea cheltuielilor.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește acordarea premierii de C. pe anul 2009, Curtea constată că această critică nu este întemeiată.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, conform art.64 alin.1 și 3 din CCM al SNTFM CFR MARFĂ SA pe anii 2009-2010, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de ajutoare stabilite conform acelorași dispoziții.
Din redactarea acestor prevederi ale CCM rezultă caracterul imperativ al clauzei contractuale dar și cuantumul minimal al dreptului, astfel că susținerile recurentei pe acest aspect nu pot fi luate în seamă, plata acestor ajutoare nefiind lăsată la latitudinea sau bună-voința angajatorului, procesele-verbale la care recurenta face referire și prin care s-ar fi convenit asupra suspendării plății acestei premieri pentru anul 2009 neavând niciun efect, întrucât CCM reprezintă voința părților, clauzele acestuia trebuind respectate întocmai.
Conform art.160 Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar salariul suplimentar prev. de art.32 din CCM ale SNTFC CFL CĂLĂTORI SA valabile pe anii 2007-2008 prelungit prin acte adiționale și 2009-2010 face parte din categoria adaosurilor reprezentând drepturi salariale și o componentă a salariului.
Cea de-a doua critică formulată de recurentă vizează acordarea salariului suplimentar.
Este adevărat că acesta poate fi acordat personalului societății, cu îndeplinirea criteriilor prevăzute în anexa 6, așa cum se arată în art.31 din CCM, însă recurenta nu a făcut dovada că intimatului i s-ar fi aplicat vreuna din sancțiunile expres prevăzute în acea anexă, iar pe de altă parte acordarea salariului suplimentar este condiționată doar de conduita salariaților și nu de performanțele economice ale angajatorului, acesta având reglementare legală și contractuală, acordarea lui neputând fi îngrădită de dificultățile financiare ale societății care și-a asumat obligația plății prin clauzele contractuale însușite.
De asemenea, performanțele financiare ale societății nu au nicio influență asupra acordării acestor drepturi prevăzute în CCM, astfel că sub toate aspectele recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Concluzionând, pentru considerentele arătară, Curtea privește recursul de față ca nefondat urmând ca în baza disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă, în cauză nefiind incidente disp.art.304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., cu sediul procedural ales la Centrul Zonal de Marfă București, . Nord, nr. 1-3, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr.78 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul N. V., domiciliat în . V., nr. 217, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. A.F.
2 ex./ 2013-04-08
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
