Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 616/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 616/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 5987/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 616

Ședința publică din data de 13 martie 2013

Președinte – M. G.

Judecători - C. P.

- C. M. M.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA – prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători G., cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1672 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M. de Locomotivă Călători B. în numele membrilor de sindicat Z. D., Ș. A., D. D. și alții, cu sediu în municipiul B., ., județ B..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 27 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Curtea, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 6 martie 2013, și apoi la 13 martie 2013, când a dat următoarea decizie.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul B. sub nr._, reclamanții Z. D., Ș. A., D. D., Ceoc N., Glineschi C. V., Tîrcavu R., V. F., J. S., G. N., Bragagiu M., P. M., I. C., S. E. M., N. Ș., P. C., P. G., Cutiței C., C. A. G., Gurber M. Ș., D. G., S. V., G. I., C. I., S. G., C. M., I. I., I. N., A. C., E. V., Ghihu A., D. C. F., S. I., C. D., C. P., B. D., D. I., Z. D., P. M., G. P., N. M., Ț. I., B. I., G. C. C., C. I G., E. A., B. R., L. F., C. P., M. C., M. I., I. D., G. F., C. C., D. I., V. L., C. N., L. C., Ș. C., C. D., H. M., P. C., U. V., F. O., C. A., N. I., D. A., G. F., M. D. I., N. P. I., B. D., P. G., F. V., V. M. S., Mitrovici G., S. C. D., T. G., R. M., D. G., C. V., M. C., D. M., T. I., T. N., I. V., I. V. V., A. V., Dragomanu I., P. C., S. A., S. M.- reprezentați legal de S. M. de Locomotivă Călători B. prin Z. D., au chemat în judecată pe pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la achitarea dreptului salarial, respectiv a sporului pentru condiții speciale de 25 % pe perioada 01.10._11, conform prevederilor art.42.-(1) litera a) din CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi și art.3(1) din același CCM, precum și art. 3(1) din CCM Unic la nivel de Ramura transporturi și practica judiciară conform Deciziilor Curții Constituționale, urmând ca suma ce rezultă din neacordarea acestui spor să fie actualizată cu indicele inflației până la data plații efective .

În motivarea cererii, reclamanții au relatat că potrivit art.4 al.2 CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, valabilitatea acestuia s-a prelungit încă un an calendaristic, astfel că pentru activitatea desfășurată sunt îndreptățiți la acordarea sporului pentru condiții speciale în perioada 01.10.2009 – 31.12.2011.

Au mai precizat reclamanții că au fost salariați la STFCF G. din cadrul unității pârâte, așa cum rezultă din actele adiționale la CIM, desfășurând activitate în perioada 01.10.2009 – 31.12.2011.

Au mai relatat reclamanții că începând cu data de 01.04.2001 locurile de muncă ale acestora au fost încadrate în condiții speciale de muncă, conform art.1 al.1 din Legea 226/2006, astfel că raportat la art. 41 lit.a din CCM unica la nivel de ramură sunt îndreptățiți la sporul pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al salariatului.

Reclamanții au mai precizat că pârâta nu a acordat și nu a achitat acest spor, încălcând prevederile art. 236 al.4 și 229 al.4 Codul muncii, și în acest fel le-a fost produs un prejudiciu material pe care angajatorul este dator să-l acopere, ceea ce justifică actualizarea sumelor cu indicele de inflație până la data plății efective.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea mențiunii în carnetele de muncă a sporului pentru condiții speciale de muncă pe perioada lucrată, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, obligarea acesteia la emiterea de adeverințe în care să se menționeze acest spor.

Reclamanții au depus la dosar tabel nominal cu semnături în vederea reprezentării de către S. M. de Locomotivă Călători B., adresa nr.427/2007- emisă de CSMTR, extras CCM la nivel de ramură pe anii 2008-2010, aviz nr.11 din 30.11.2004, Legea 226/2006, adresa nr.1/8/_ – emisă de pârâtă, expertiză medicală nr.59/2012 și rezultate expertiză înregistrate sub nr.816/2012, raport de execuție nr.668/d22.07.2010, buletine de analiză din anii 2004, 2005, 2007, copii acte adiționale la CIM și C.I. ale reclamanților, anexa 1 din CCM la nivel de unitate, practică judiciară, opis înscrisuri, note scrise.

În termen legal, pârâta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA București prin Sucursala de Transport Feroviar G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pârâta invocat că SNTFC CFR CĂLĂTORI SA este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, iar la negocierea CCM la Nivel de R. această asociație nu a participat și prin urmare clauzele nu îi sunt opozabile.

Pe fondul cauzei, s-a relatat că reclamanții au fost salariații societății în perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr.2572/04.06.2009, prelungit prin act adițional până la data de 31.12.2010 și pe cale de consecință unitatea a funcționat în baza unui contract perfect legal, atestat prin înregistrarea acestuia, astfel încât nu se poate considera vinovată de nerespectarea clauzelor unui contract declarat legal.

A mai invocat pârâta că prin aderarea reclamanților la sindicatul afiliat federației sindicale FSTFR, aceștia și-au exprimat liber consimțământul ca interesele să le fie reprezentate, negociate și apărate de formațiunea sindicală din care a făcut parte, iar în situația în care la nivelul unității exista încheiat un CCM, acesta a fost aplicat și respectat, constituind legea părților.

S-a mai precizat că atât FSTFR, cât și FNFMC sunt membrii ai Alianței Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România care la rândul său e una dintre părțile semnatare ale CCM pe ramură, prin care s-a stabilit că sporul pentru condiții speciale de muncă este de 25% și în această situație nu înțelege de ce reclamanții au înțeles să se îndrepte doar împotriva societății și nu au chemat în judecată pe reprezentanții sindicatului, care i-a reprezentat la negocieri și nici cei a MMPS, care au declarat legal CCM la nivel de unitate.

Față de temeiul legal invocat de reclamanți, pârâta a relatat că este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, iar la negocierea CCM R. nu a participat, astfel încât clauzele acestuia nu-i sunt opozabile.

Pârâta a mai susținut că sporul de 25% solicitat nu apare înscris în CCM la nivel de unitate, ci doar în cel pe ramură, contract la care societatea nu a fost parte, iar referitor la perioada 01.01.2011 – 31.12.2011 s-a invocat că potrivit art.4 pct.2 din CCM la nivel de ramură, acesta își prelungește activitatea dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, iar conform adresei nr.171 din 21.03.2011 contractul a fost denunțat de Confederația Sindicală Națională a Patronatului Român la data de 17.11.2010, astfel încât acesta este expirat din data de 31.12.2010.

Pârâta a depus la dosar adresa nr.171/21.03.2011, extras CCM la nivel de ramură.

Anterior închiderii dezbaterilor instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervalul 01.10.2009 – 16.10.2009.

În urma probelor administrate, Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. 1672 din 11 decembrie 2012, prin care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune în conformitate cu art. 268 lit.c Codul muncii, pentru perioada 01.10.2009 – 16.10.2009.

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata către reclamanți a sporului pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al acestora, pentru activitatea desfășurată în perioada 17.10.2009 – 31.12.2010, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

Totodată, a respins cererea privind acordarea sporului pentru intervalul 31.12._11.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 137 Cod pr.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SNTFC CFR CĂLĂTORI SA București, pe care o apreciază ca nefondată.

Astfel, așa cum reiese din anexa 5 la CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, această pârâtă figurează la poziția 1 ca unitate căreia i se aplică acest contract, așa încât apărarea potrivit căreia este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, asociație ce nu a participat la negocierea CCM pe ramură, nu au fundament în condițiile în care această societate, așa cum s-a ,menționat, figurează ca parte semnatară a contractului.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că în raport de prevederile art.268 al.1 lit.c Codul muncii, sporul solicitat pe perioada 01.10.2009 – 16.10.2009 este prescris, în contextul în care textul impune termenul de 3 ani pentru acțiunile având ca obiect conflictual plata unor drepturi neachitate, iar raportat la data formulării acțiunii, 17.10.2012, se constată că solicitarea aferentă intervalului menționat nu se circumscrie termenului de 3 ani impus de Codul muncii.

Mai mult, având în vedere că sporul solicitat în această perioadă era supus Codului civil vechi și coroborând cu dispozițiile art.6 al.4 Noul Cod Civil, potrivit căruia prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-a instituit, instanța apreciază că prescripția invocată este legală.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au fost salariați ai STFCF G. din cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI SA G., iar prin cererea formulată, au invocat, în esență, un spor înscris în CCM superior la nivel de ramură pe anii 2008-2010, respectiv sporul de 25% reprezentând condiții speciale de muncă.

Referitor la acest spor, instanța a reținut că potrivit art.42 al.1 lit.a din CCM la nivel de ramură pe anii 2008 -2010 se înscrie ca spor la salariul de bază minim brut al salariaților cel pentru condiții speciale în procent de 25%.

Totodată, instanța a reținut că începând cu 01.04.2001 locurile de muncă încadrate în condiții speciale s-a efectuat în conformitate cu art.1 al.1 din Legea 226/2006, iar în anexa 1 la poziția 7(fila 39 dosar vol.1) este menționată „Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotive și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.

De asemenea, conform adresei nr.1/8/_ – emisă de pârâtă către Comisia de Reevaluare a Locurilor de Muncă în condiții speciale din cadru MMFPS s-a solicitat efectuarea reevaluării locurilor de muncă pentru funcțiile de mecanic de locomotive și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, menționându-se că această societate deține avizul de încadrare în condiții speciale nr.11 din 30.11.2004.

După expertiza medicală înregistrată la Ministerul Sănătății sub nr.5235 din 19.06.2012 și rezultatele expertizei tehnice de reevaluare a locurilor de muncă încadrate în condiții speciale conform HG 1284 din 27.12.2011, efectuată la societate de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Muncii „A. Darabonț”, s-a emis adresa nr.A12/697/_, prin care s-a comunicat adresa Inspecției muncii – Direcția control securitate și sănătate în muncă nr.6765/CRLMCS/23.10.2012, precum și Hotărârea nr.35 din 15.10.2012, privind menținerea avizului de încadrare în condiții speciale de muncă pentru cele trei funcții îndeplinite de reclamanți, înscrisuri ce sunt atașate la dosar.

De altfel, pârâta prin întâmpinarea formulată nu a contestat legalitatea sporului de condiții speciale de 25% la care sunt îndreptățiți reclamanții, conform înscrisurilor menționate mai sus, însă a apreciat că CCM la nivel superior nu a fost semnat de aceasta, susținere infirmată prin același contract, în cuprinsul căruia la anexa nr.5 figurează ca parte semnatară.

Totodată, pârâta a apreciat, prin întâmpinarea formulată, că aplicabile sunt CCM încheiat la nivel de unitate și, în consecință, solicitările reclamanților nu au fundament.

Sub acest aspect, instanța a avut în vedere prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă.

Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același Cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.

În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.

Pe de altă parte, așa cum se statua expres în dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.

Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.

Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.

Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.

Având caracter obligatoriu, a rezultat că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de grup de unități și, respectiv, de ramură, în cazul în care la nivel de unitate au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.

De altfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.

S-a consacrat, prin Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004, nr.294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”

Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Totodată, din înscrisurile atașate la dosar, respectiv actele adiționale la CIM, instanța reține că toți reclamanții au îndeplinit una din cele 3 funcții pentru care se acordă condiții speciale de muncă, activitate prestată potrivit Legii 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, mențiuni ce apar inserate în toate aceste acte adiționale și prin care pârâta a acordat doar spor vechime în muncă, spor condiții grele de muncă feroviară, spor condiții vătămătoare, spor condiții periculoase, însă nu și sporul pentru condiții speciale, recunoscut în CCM la nivel de ramură și neaplicat de societatea pârâtă.

Față de considerentele evocate, instanța a apreciat ca fondată acțiunea privind plata către reclamanți a sporului pentru condiții speciale de muncă în procent de 25%, din salariul de bază minim brut al acestora, prevăzut în art.42 al.1 lit.a din CCM 2008 – 2010, încheiat la nivelul ramurii transporturi, pentru activitatea desfășurată în perioada 17.10.2001 – 31.12.2010, pe ideea superiorității CCM superior.

Raportat la solicitările reclamanților și pentru intervalul 31.12.2010 – 31.12.2011, instanța a constatat că acestea sunt nefundamentate, raportate la adresa nr.171/DDS/21.03.2011, emisă de MMFPS, din care reiese că CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, astfel încât acest contract este expirat din data de 31.12.2010, iar susținerile reclamanților exprimate în cuvântul pe fond, în sensul că acest contract nu a fost denunțat de toate părțile semnatare, apar ca nejustificate față de prevederile art.4 pct.2 din același contract, care inserează posibilitatea oricăreia dintre părți să îl denunțe și nicidecum a majorității semnatarilor.

În conformitate cu art.166 al.4 Codul muncii, sumele de bani reprezentând sporul datorat de pârâtă reclamanților urmează a fi actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Față de solicitarea reclamanților privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare privind sporul acordat în carnetele de muncă, instanța a apreciat că această solicitare este nefondată, în condițiile în care aceștia nu mai sunt salariați ai pârâtei și, mai mult, carnetele de muncă au fost restituite acestora.

În ce privește obligarea pârâtei la emiterea de adeverințe cu privire la acest spor, instanța a apreciat și această solicitare ca fiind nefundamentată, în condițiile în care prezenta hotărâre, la rămânerea ei irevocabilă, constituie titlu executoriu în baza căruia sporul de 25% cuvenit reclamanților poate fi valorificat.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SNTFC "CFR CĂLĂTORI" SA BUCUREȘTI prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători G. a formulat recurs, în temeiul art.304¹ și următoarele din Codul de procedură civilă, pe care o consideră netemeinică și nelegală.

Se susține în esență că temeiul de drept pe care-și întemeiază reclamantul prezenta acțiune îl constituie contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Or, față de acest temei de drept, se învederează că SNTFC CFR Călători este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar.

La negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, Asociația Națională Patronală la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar (din care face parte și CFR Călători), nu a participat.

În acest fel, Asociația Națională Patronală la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar (din care face parte și CFR Călători), nefiind parte în acest contract, clauzele acestuia nu îi sunt opozabile.

Concluzionând cele de mai sus, rezultă că reclamanții sunt parte (prin reprezentare) a contractului colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători 2009-2010, prelungit ulterior prin acte adiționale iar toate drepturile salariale din contractul colectiv de muncă 2009-2010 și din actele adiționale ulterioare, se regăsesc în actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților și au fost respectate întocmai.

Drepturile pe care reclamanții le solicită prin prezenta acțiune sunt prevăzute într-un contract la care societatea pârâtă nu este parte și deci ale cărui clauze nu-i sunt opozabile (anexează în acest sens filele cu semnăturile aplicate pe CCM pe Ramura Transporturi, de unde se vede clar că societatea nu apare ca semnatară a acestui contract și ca atare aceste prevederi nu-i sunt opozabile);

În situația în care la nivelul SNTFC CFR Călători exista încheiat un CCM, societatea a înțeles să aplice și să respecte aceste prevederi, CCM în vigoare la acea dată fiind practic legea părților. în mod logic, dacă acest CCM ar fi expirat s-ar fi aplicat cu certitudine prevederile CCM încheiate la nivel de grup de unități feroviare sau a celui încheiat la nivelul ramurii transporturi.

Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumba doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de munca. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere în cadrul contractelor colective de munca și al contractelor individuale de muncă.

Ca și concluzie, se reiterează faptul că la nivelul societății exista încheiat la acea dată un CCM, clauze ce se aplicau tuturor salariaților noștri cu precizarea că și în ipotetica situație în care la nivelul societății nu ar fi fost un CCM valabil încheiat se aplicau în mod automat prevederile CCM la nivel de grup de unități feroviare sau în lipsa acestuia a celui încheiat la nivel de ramură transporturi.

Pe cale de consecința, câtă vreme acest spor de 25% pentru muncă în condiții speciale, nu apare înscris și aprobat în CCM CFR Călători, consideră că obligarea pârâtei la plata acestui spor care își are izvorul în contractul colectiv pe ramură care nu îi este opozabil, este neîntemeiată.

Dacă reclamanții se consideră vătămați în drepturile lor, apreciază recurenta că este vorba despre felul în care aceste drepturi au fost negociate - este deci o problemă de reprezentare și nicidecum o problemă de responsabilitate contractuală a societății.

Față de cele de mai sus și de temeiul de drept invocat, consideră că societatea nu are calitate procesuală pasivă, drepturile ce fac obiectul prezentei acțiuni fiind solicitate în baza unui contract la care SNTFC CFR Călători nu este parte contractantă.

Pe fondul cauzei se arată de recurentă că reclamanții solicită sporul de 25% pentru muncă în condiții speciale perioada 01.10._10 (nu pentru 31.12.2011, așa cum eronat susțin reclamanții), însă acest spor nu apare înscris și aprobat în CCM CFR Călători, ci doar într-un CCM pe ramură transporturi, contract la care societatea noastră nu este parte.

Or, pentru perioada 01.01._11 se învederează de recurentă că art. 4 pct. 2 din CCM la Nivel de R. Transporturi prevede: „dacă nici una dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea sa se prelungește până la încheierea unui nou contract.

Așa cum rezultă din adresa nr.l71/DDS/21.03.2011 CCM la Nivel de R. Transporturi, anexat în copie, a fost denunțat de Confederația Sindicală Națională a Patronatului Român în data de 17.11.2010.

Astfel, contractul invocat ca temei de drept al acestei acțiuni este expirat din data de 31.12.2010.

Cât privește acordarea acestui spor acordat conform CCM-UNRT și pe care îl solicită reclamanții, se reiterează faptul că drepturile pe care reclamanții le solicită prin prezenta acțiune sunt prevăzute într-un contract la care societatea nu este parte și deci ale cărui clauze nu-i sunt opozabile.

Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior incumbă doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de munca. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul ca „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă ".

Mai mult de atât, se învederează că nici una dintre părți nu a uzat de dreptul prevăzut de art. 268 alin.l litera d din Codul muncii de a solicita instanței de judecată constatarea nulității clauzelor din contractul colectiv de muncă al SNTFC CFR Călători pe care le considerau nelegale.

In aceste condiții, toate clauzele în discuție au fost perfect valabile iar societatea pârâtă a procedat în mod corect la aplicarea lor.

În concluzie, față de cele mai sus arătate, se solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acordării sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă, motivat de faptul că respectivul CCM pe Ramura Transporturi nu îi este opozabil întrucât societatea pârâtă nu a fost invitată la negocierea și semnarea acestui contract.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică se referă la faptul că la nivelul societății exista încheiat un contract colectiv în care nu apare înscris sporul de 25% pentru condiții speciale, ori, în opinia recurentei, contractul colectiv la nivel de ramură nu îi este opozabil, întrucât Asociația Națională Patronală la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, din care face parte și recurenta, nu este parte în contract, considerând așadar că, față de temeiul juridic invocat de reclamanți, societate nu are calitate procesuală pasivă.

Acest motiv de recurs apare ca nefondat, reținând corect instanța de fond că, așa cum reiese din anexa 5 la CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, această pârâtă figurează la poziția 1 ca unitate căreia i se aplică acest contract, așa încât apărarea potrivit căreia este membră a Asociației Naționale Patronale la Nivel de G. de Unități de Transport Feroviar, asociație ce nu a participat la negocierea CCM pe ramură, nu are fundament în condițiile în care această societate figurează ca parte semnatară a contractului.

Ori, potrivit art.241 lit.c din Codul muncii, în vigoare la acea dată, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.

Pe fondul cauzei, a susținut recurenta că pretențiile reclamanților nu sunt justificate pentru perioada 01.01.2011 – 31.11.2011, față de împrejurarea că, așa cum rezultă din adresa nr.171/DDS/21.03.2011 contractul colectiv la nivel de ramură a fost denunțat la data de 17.11.2010, expirând la data de 31.12.2010.

Însă, pentru același considerent instanța de fond a admis în parte acțiunea numai pentru perioada 17.10.2009 – 31.12.2010 și a respins solicitările reclamanților și pentru intervalul 31.12.2010 – 31.12.2011, raportându-se la aceeași adresă cu nr.171/DDS/21.03.2011, emisă de MMFPS, din care reiese că CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, astfel încât acest contract este expirat din data de 31.12.2010.

Curtea constată că susținerile recurentei cu privire la fondul cauzei vizează aceleași aspecte și anume inopozabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, reafirmând recurenta faptul că a respectat întocmai contractul colectiv la nivel de societate, în condițiile în care nici una dintre părți nu a uzat de dreptul prevăzut de art.268 alin.1 lit. din Codul muncii și anume de a solicita instanței constatarea nulității clauzelor pe care le considerau nelegale.

Referitor la acest spor, instanța de fond a reținut că potrivit art.42 al.1 lit.a din CCM la nivel de ramură pe anii 2008 -2010 se înscrie ca spor la salariul de bază minim brut al salariaților cel pentru condiții speciale în procent de 25%.

Totodată, instanța a reținut că începând cu 01.04.2001 locurile de muncă au încadrate în condiții speciale în conformitate cu art.1 al.1 din Legea 226/2006, iar în anexa 1 la poziția 7 este menționată expres „Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotive și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.

De altfel, recurenta-pârâtă nu a contestat legalitatea sporului de condiții speciale de 25% la care sunt îndreptățiți reclamanții, ci a susținut, în principal, inopozabilitatea C.C.M la nivel superior, susținere infirmată prin același contract, în cuprinsul căruia la anexa nr.5 figurează ca parte semnatară.

Totodată, recurenta-pârâtă a apreciat că-i sunt aplicabile dispozițiile CCM încheiat la nivel de unitate și, în consecință, solicitările reclamanților nu au fundament.

Sub acest aspect, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 238 Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, potrivit cărora:

„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.

Așa cum a subliniat instanța de fond, toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.

Având caracter obligatoriu, a rezultat că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.

Față de considerentele expuse, în baza art.304, art.304 ind.1 și art.312 C.pr.civ., nefiind incident nici un motiv de modificare sau de casare, Curtea va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA – prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători G., cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1672 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. M. de Locomotivă Călători B. în numele membrilor de sindicat Z. D., Ș. A., D. D. și alții, cu sediu în municipiul B., ., județ B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. C. M. M.

Grefier,

A. M. B.

Red.MG

Tehnored.BA

2 ex./15.04.2013

dosar fond nr._ Tribunalul B.

jud.B. G. S.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2597/2013. Curtea de Apel...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 120/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 616/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 616/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI