Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1319/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1319/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 9926/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 1319
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Președinte - A.-M. R.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta ., cu sediul în București, .. 1-3, sect.2 - în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.299 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul M. V., domiciliat în . Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecata în lipsă, dând curs disp. art. 242 alin.2 Cod pr. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /17.12.2012 reclamantul M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCM la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 995/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă de 40 ani și 1 lună, așa cum reiese și din prevederile art.
-2-
4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.
Reclamantul a mai precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.
Acesta a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.
În drept s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod pr. civilă, art. 4.105 (2)B lit. a, art. 4.108 din CCM al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011 și au fost anexate, în copie, extras din CCM al . de identitate a reclamantului, adeverința nr.1631/01.11.2012, decizia de concediere.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii, în sensul obligării doar la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii și respingerea cererii în ceea ce privește plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 precum și cererea de acordare a daunelor morale.
A susținut pârâta că situația economică dificila a . determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, că majoritatea activelor nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar, astfel că reducerea activității a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
Întârzierea efectuării plaților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de masurile de executare silita instituite de către diverși creditori.
In privința dobânzilor legale calculate de la data de 02.11.2012 până la plata efectiva a compensației, pârâta a solicitat respingerea acestor pretenții, având in vedere și acordul încheiat între administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii sa fie achitate pana la data de 20.11.2012.
Referitor la daunele morale, pârâta a arătat că potrivit art.1530, 1531 și urm. din Codul civil, reclamantul nu a precizat în concret și nu a probat în ce constă prejudiciul moral și material și care sunt criteriile de evaluare a acestora.
A mai precizat că plățile compensatorii vor fi achitate în cel mai scurt timp, în funcție de încasările obținute in urma valorificării unor bunuri.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr.299/25.01.2013 prin care a admis în parte, așa cum a fost restrânsă acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre 16 salarii medii brute aferente cls. 39, treapta IV, conform art.4.108 din CCMU în vigoare reprezentând ajutor de concediere și suma de 7581 lei primită de reclamant, din care se vor scădea impozitele aferente, cu dobânda legală începând cu 02.11.2012 până la zi și a respins capătul de cerere privind daunele morale.
-3-
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin decizia nr. 995/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.
La articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.
Neprecizându-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la 02.11.2012.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art. 4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.
Art.4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.
Cum pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor CCM în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, a fost apreciat întemeiat capătul de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute, precum și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantului în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.
Instanța a mai reținut și faptul că lipsa disponibilităților bănești nu constituie un argument pentru respingerea cererii de chemare în judecată, câtă vreme subzistă dreptul contractual al reclamantului, drept care este născut din momentul concedierii acestuia.
Cât privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamantul nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, s-a apreciat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauza prin neplata la termen a ajutorului de concediere.
Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 02.11.2012,
-4-
până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente, respingându-se capătul de cerere privind daunele morale.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta .>-Sucursala Electrocentrale Doicești, invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 și 3041 Cod pr. civilă.
În fapt, recurenta a arătat că prin sentința criticată, instanța de fond a admis în mod eronat cererea de obligarea la plata dobânzii legate de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.
Situația economică dificilă a intimatei Societății T. SA (implicit a pârâtei SE Doicești), monitorizată și de FMI, a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012 cu două etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012.
Majoritatea activelor intimatei nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar. Reducerea activității intimatei a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
Raporturile juridice de muncă dintre intimatul reclamant și societate sunt reglementate de CCM T., care se completează cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevăd plata unor accesorii la drepturile de natură salarială.
În conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăți acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în muncă...".
În considerarea prevederilor art.4.108 CCM T., a fost semnat Acordul între administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012 (Anexa nr.1), prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
La data de 16.01.2013, reclamantului-intimat i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, reprezentând plăți compensatorii.
Întârzierea efectuării plăților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori (SNGN Romgaz SA Mediaș, . SA, . Transgaz SA Mediaș etc.) asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terți popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de sera, asupra imobilelor din proprietatea societății noastre etc.
Măsura încetării contractului de muncă al reclamantului este însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1500 tei lunar timp de cei mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de obligare a . Electrocentrale Doicești la plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective.
-5-
Totodată, recurenta a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării societății doar la achitarea drepturilor salariale (plăți compensatorii) restante la data judecării recursului, după caz, și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
Curtea, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, examinând cauza sub toate aspectele conform disp.art.3041 Cod pr.civilă, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
Critica recurentei, în sensul că în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea sa plata dobânzii legale începând cu 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011, este nefondată pentru următoarele argumente:
Conform art. 6 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar „Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia, se datorează numai dobânda legală”.
Având în vedere faptul că recurenta nu a respectat dispozițiile CCM, respectiv prevederile art. 4.108, potrivit cărora la desfacerea CIM pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport cu vechimea în muncă, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea recurentei la plata către intimatul-reclamant a sumei brute de 48.928 lei, reprezentând plăți compensatorii, cu dobânda legală de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective.
Se impunea acordarea dobânzii legale, având în vedere și dispozițiile art. 1535 NCC, potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până la momentul plății, dar și în raport dispozițiile art. 1 alin. 2, 3 și 4 din OG nr. 13/2011, coroborat cu art. 6 din OG nr. 13/2011.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat în mod constant că în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, care cuprinde atât suma datorată, cât și dobânda legală.
În acest context, invocarea de recurenta-pârâtă a situației economico-financiare precare, nu este o împrejurare de natură a o exonera de achitarea dobânzii legale aferente plăților compensatorii.
De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, Statul Român a fost condamnat în mod repetat, atunci când părțile nu au beneficiat de compensații corespunzătoare în situația neplății la termen a creanței exigibile, care constituie un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În considerarea acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de
dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală), va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, .. 1-3, sect.2 - în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în comuna Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.299 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul M. V., domiciliat în . Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2013.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. V. S. E. M.
Grefier,
A. F.
red. E.M./tehnored.V.M.
2 ex./20.05.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. B. L.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3612/2013. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
