Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 108/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 2239/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 108
Ședința publică din data de 15 octombrie 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C.-P. B.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B.- în numele membrilor de sindicat S. A. M., A. C., R. M., C. M. G., C. E. C., F. G., L. D. C., U. A., E. L. E., P. Orvilia L., C. G. D., B. M., B. L., M. M., D. L., C. I., Mangaloiu P., R. N., D. J., R. I., M. C., I. V., V. C. R., I. C., B. M. I., A. A. M., O. I., R. I. L., B. G., G. A., M. C., Țițeică L., B. E., C. L., B. E. G., M. C. L., M. A. L., P. E., S. P., S. D. E., T. M., T. I., V. D., M. S. M., L. P., B. Anișoara, I. I., D. E. V., G. E., M. A., N. L. E., D. E., P. V., P. D., B. R., D. E., V. I., M. N., C. I., P. V. D., B. N., G. R., S. T. I., A. F. S., B. A. N., B. D., Boldișteanu I. M., B. C., C. C., C. C., C. G., C. G., D. F., D. V., E. M. C., G. C. D., I. F., L. N., M. C., Mînzălescu E., N. V., O. C. F., P. C., P. Lucreția, R. G., S. E., Tiboacă C., V. N., V. I., V. D., Z. G., Z. Tincuța-cu sediul în B., ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 619 pronunțată la 20 mai 2013 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții Școala G. „P.H. Zangopol” B., cu sediul în B., ., județ B., Grădinița cu P. Prelungit „Bobocei din Micro III”, cu sediul în B., ., județ B. și C. S. Școlar B., cu sediul în B., .. 8 bis, județ B..
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N. I.”, intimatele-pârâte Școala G. ,,P.H. Zangopol” B., Grădinița cu P. Prelungit ,,Bobocei din Micro III” B. și C. S. Școlar B..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N. I.”, prin cererea de apel, a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că apelantul a solicitat judecata cauzei în lipsă, va da eficiență dispozițiilor art. 411 din Noul Cod de procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul B. sub nr._ reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof.I. N.” B., în numele membrilor de sindicat din tabelele anexate acțiunii, respectiv S. A. M., A. C., R. M., C. M. G., C. E. C., F. G., L. D. C., U. A., E. L. E., P. Orvilia L., C. G. D., B. M., B. L., M. M., D. L., C. I., Mangaloiu P., R. N., D. J., R. I., M. C., I. V., V. C. R., I. C., B. M. I., A. A. M., O. I., R. I. L., B. G., G. A., M. C., Țițeică L., B. E., C. L., B. E. G., M. C. L., M. A. L., P. E., S. P., S. D. E., T. M., T. I., V. D., M. S. M., L. P., B. Anișoara, I. I., D. E. V., G. E., M. A., N. L. E., D. E., P. V., P. D., B. R., D. E., V. I., M. N., C. I., P. V. D., B. N., G. R., S. T. I., A. F. S., B. A. N., B. D., Boldișteanu I. M., B. C., C. C., C. C., C. G., C. G., D. F., D. V., E. M. C., G. C. D., I. F., L. N., M. C., Mînzălescu E., N. V., O. C. F., P. C., P. Lucreția, R. G., S. E., Tiboacă C., V. N., V. I., V. D., Z. G., Z. Tincuța au chemat în judecată pe pârâții Școala G. ,,P.H. Zangopol” B., Grădinița cu P. Prelungit ,,Bobocei din Micro III” B. și C. S. Școlar B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâții să fie obligați la plata către petenți a primei de vacanță aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară intrării în concediu de odihnă, prevăzută de art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel ISJ B. înregistrat sub nr. 1572/01.09.2009, drepturi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că petenții din cauză au fost salariați, în anul școlar 2009 - 2010, ai unităților școlare pârâte și la momentul nașterii dreptului de a beneficia de prima de vacanță aferentă anului școlar 2009 - 2010, salarizarea personalului din învățământ era reglementată în principal de prevederile Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte care reglementau salarizarea personalului bugetar.
S-a susținut că Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 48 alin.1 că salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând din adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
De asemenea, în conformitate cu art.48 alin.2 din același act normativ, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii, iar potrivit art.50 alin.12, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, art.146 din lege statuând că în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B., înregistrat la DMPS B. sub nr. 1572/01.10.2009, prevede la art. 3 (1) că are ca scop stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce ale angajatorului și salariaților membri de sindicat, precum și condițiile specifice de muncă la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ preuniversitar, determinate conform legii și urmărește promovarea și garantarea unor relații de muncă echitabile, de natură să asigure protecția socială a salariaților.
A mai susținut reclamantul că art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel ISJ B. înregistrat sub nr. 1572/01.10.2009 prevede că părțile contractante garantează aplicarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă pentru membrii sindicatelor semnatare ale acestuia, iar potrivit art.5 alin.1 din același contract, prezentul contract colectiv de muncă produce efecte pentru pentru toți salariații din învățământ din județul B., conform art. 11 alin.1 lit. a din Legea nr.130/1996, republicată, art.14 alin.2 statuând că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În conformitate cu art.36 lit.g, din contractul colectiv de muncă unic la nivel ISJ B., mai sus menționat, toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
S-a arătat în continuare că Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare în anul 2010, prevedea: „Art.11(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel” și conform art.30 alin.1 din lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, alin.2 al art.30 stipulând că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Reclamantul a invocat și disp.art.38 din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, precum și cele ale art.241 alin.1, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
De asemenea, s-a susținut că art. 243 alin.1 din Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform art.243 alin.2, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ce a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, prevede la art. 48 alin. 2 că prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuielile de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința, rămân în vigoare și pornind de la dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție, care statuează că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, precum și de la dispozițiile art. 236 alin. 4 Codul muncii (în forma în vigoare în anul 2010) potrivit cărora contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, s-a conchis că unitățile școlare pârâte trebuia să procedeze la plata tuturor drepturilor inserate în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ISJ B. nr. 1572/2009, inclusiv a primei de vacanță prevăzută la art. 36 lit. g.
S-a susținut, în privința contractului colectiv de muncă unic la nivel de ISJ B., că a fost încheiat la data de 1 octombrie 2009, fiind înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială B., care potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 avea obligația să verifice dacă acesta conține clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8 din lege.
Or, atât cu ocazia înregistrării contractului, cât și ulterior, după efectuarea formelor de publicitate prevăzute de lege, nimeni nu a înțeles să conteste dispoziția care instituia dreptul întregului personal din învățământ de a beneficia de prima de vacanță, deși a existat posibilitatea, potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 și de asemenea, nu a fost constată nulă de către instanța de judecată competentă, astfel încât lipsirea de eficiență a dreptului prevăzut la art. 36 lit. g a fost apreciată ca fiind nelegală.
S-a învederat că într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă, la data înregistrării contractului colectiv sub nr. 1572, cât și la data nașterii dreptului reclamanților de a beneficia de prima de vacanță, erau în vigoare dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 prin care se statua în mod clar că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, cât și cele ale art. 48 alin. 2 din același act normativ.
S-a concluzionat că petenții au fost în mod nelegal privați de un drept cuvenit în mod legal.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 Noul Cod de procedură civilă, art. 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ISJ B. nr. 1572/01.10.2009.
Pârâta Școala G. ,,P.H. Zangopol” B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pe motiv că acordarea primei de vacanță a fost sistată odată cu aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a OUG nr.1/2010, stipulându-se la art.10 din această ordonanță de urgență, că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă, încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și cele care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 619 pronunțată la 20 mai 2013, Tribunalul B. a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că
reclamanții au avut calitatea de salariați ai unităților de învățământ pârâte și că s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata primei de vacanță, pentru acest an școlar, cerere întemeiată pe dispozițiile art.50 din Legea nr.128/1997 și art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B., înregistrat sub nr.1572/01.10.2009.
S-a reținut că potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic „personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă”, iar conform art.36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B. „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu”.
A arătat tribunalul că Legea nr.128/1997 nu prevedea expres acordarea primelor de vacanță, reglementarea acesteia fiind în contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B., înregistrat sub nr.1572/01.10.2009.
În conformitate cu disp. art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, în vigoare în perioada ce face obiectul cauzei, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, iar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
A conchis prima instanță că din textele de lege enunțate în precedent, rezultă că acordarea primei de vacanță salariaților din învățământ trebuia prevăzută atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, iar nu numai de contractul colectiv de muncă, nefiind întrunite cerințele art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 ca dreptul sa fie prevăzut cumulativ de lege și de contractul colectiv de muncă.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că dispozițiile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, la data la care s-ar susține că s-ar fi născut dreptul la acordarea primei de vacanță, odată cu acordarea indemnizației pentru concediul de odihnă pentru anul școlar 2009/2010, nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin art.48 pct.40 din Legea nr.330/2009.
S-a mai arătat că potrivit art.48 pct.40 din Legea nr.330/2009, legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, la data intrării în vigoare se abrogă, între alte articole, și art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin Legea nr.330/2009 au fost reglementate și drepturile salariale ale reclamanților, art.1 alin.2 din lege prevăzând că „începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Or, în anexa II a Legii nr.330/2009, cuprinzând reglementări specifice personalului contractual din unitățile bugetare subordonate autorităților administrației publice, anexele II/1 privind salariile de bază pentru personalul din unitățile de învățământ, nu se prevede, în categoria altor drepturi ale personalului din învățământ, acordarea primei de vacanță.
Tribunalul a mai reținut că s-a invocat și faptul că potrivit art.48 alin.2 din Legea nr.330/2009, „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare”, însă s-a arătat că textul de lege face referire numai la prevederile din acte normative referitoare la acordarea primei de vacanță, pe când contractul colectiv de muncă, pe care se întemeiază acțiunea, nu constituie act normativ. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut, acest drept nu este reglementat de lege, ci de contractele colective de muncă.
A mai reținut prima instanță că după cum este bine știut, contractul colectiv de muncă încheiat între reprezentantul salariaților bugetari și angajatorul acestora are un regim juridic special, determinat atât de situația personalului bugetar, cât și de situația specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau asimilate acestora. Astfel, cheltuielile necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În acest sens, sunt și dispozițiile art.137 alin.1 din Constituție, care prevăd ca formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
În speță, tribunalul a reținut că prin art. 59 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru 2007-2011, s-a stabilit că: ,,Prin Contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili, ca în raport cu posibilitățile economico - financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o prima de vacanță”.
Între părțile semnatare ale acestui contract colectiv de muncă se număra și MEC, care, conform art. 141 din Legea nr.84/1995, conduce sistemul național de învățământ, deci prevederile acestui CCMUN se aplică și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit art. 39 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, prima de vacanță se acordă din venituri proprii.
Deși în CCM la nivel de ISJ B. nu s-a prevăzut expres că aceste premii de vacanță se acordă din venituri proprii, la art. 38 din acest contract s-a menționat că în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor ce se cuvin personalului din învățământ potrivit legii și prezentului contract colectiv de muncă, precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete a unităților și instituțiilor din învățământ, ISJ B. împreună cu sindicatele semnatare ale prezentului contract se obligă să facă demersuri în vederea încheierii protocoalelor prev. de art. 39 din CCMUN de R. Învățământ.
Prin urmare, s-a reținut că nefiind vorba de drepturi ce decurg din lege, acestea nu pot greva bugetul statului fără să fie stabilită sursa de finanțare, în caz contrar s-ar încalcă principiul constituțional reglementat de art. 138 alin.5 din Constituție: ,,nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare” și s-ar încălca și dispozițiile speciale prev. de art. 14 alin. 2 și 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale potrivit cărora ,,nici o cheltuială din fondurile publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și dacă nu are prevederi bugetare și surse financiare.”
Prin urmare, cu privire la resursele financiare din care aceste drepturi salariale prevăzute în CCM ar urma sa fie plătite, a conchis tribunalul, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat aveau obligația legală de a face dovada sursei de finanțare din care unitățile din învățământ vor plăti reclamanților drepturile salariale, în caz contrar, partenerii sociali angajatori și-ar asuma o obligație pur potestativă.
Cum pârâții nu realizează venituri proprii, iar reclamanții nu au făcut dovada în acest sens, tribunalul a apreciat că și din acest punct de vedere, solicitarea reclamanților este neîntemeiată și, în consecință, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.”, în numele membrilor de sindicat expres indicați, care criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
Astfel, după ce arată care a fost obiectul acțiunii și soluția pronunțată de tribunal, se susține că instanța de fond a ignorat faptul că CCMU la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B. a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fiind înregistrat sub nr. 1572/01.10.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială B..
Conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare atât în anul 2009, cât și în anul 2010): „(1) Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. (2) Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.”
De asemenea, susține apelantul, Legea nr. 130/1996 prevedea situațiile în care clauzele contractuale sunt lovite de nulitate și modalitatea în care se contestă acestea, precum și procedura care trebuie urmată pentru a se proceda la înregistrarea în condiții de legalitate, a contractelor de muncă.
Astfel, art. 24 din lege prevedea că acele clauze contractuale negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate, aceasta fiind constatată de către instanța de judecată la cererea părții interesate, iar art. 27 din același act normativ prevedea obligația Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau a direcției teritoriale de muncă și protecție socială de a verifica, la momentul înregistrării contractelor colective de muncă, dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. d din Codul muncii (în forma în vigoare în anul 2010): „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”, aceleași dispoziții regăsindu-se și în forma actuală a Codului muncii, respectiv la art. 268 alin. 1 lit. d.
Menționează apelantul că CCMU la nivel de ISJ B. a fost încheiat la data de 1 octombrie 2009, fiind înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția de Muncă și Protecție Socială B., care, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 avea obligația să verifice dacă acesta conține clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8.Or, atât cu ocazia înregistrării contractului, cât și ulterior, după efectuarea formelor de publicitate prevăzute de lege, nimeni nu a înțeles să conteste dispoziția care instituia dreptul întregului personal din învățământ de a beneficia de prima de vacanță, deși a existat posibilitatea potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, astfel încât apelantul apreciază ca nelegală lipsirea de eficiență a dreptului prevăzut la art. 36 lit. g
Cu privire la dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, apelantul învederează că la data înregistrării contractului colectiv nr. 1572 erau în vigoare dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, care prevedeau că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, cât și cele ale art. 48 alin. 2 din același act normativ.
Or, în motivarea cererii de chemare în judecată s-a susținut că deși prima de vacanță nu a fost prevăzută în capitolul salarizare și alte drepturi din Statutul personalului didactic, acest art. 50 alin. 12 face referire la dreptul personalului didactic de a beneficia și de alte drepturi cuprinse în contractul colectiv de muncă.
Se mai susține că potrivit art. 146 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare:,,În măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din Legislația muncii.”
Se arată în continuare că instanța de fond a ignorat și dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție, potrivit cărora „dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, precum și dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul muncii conform cărora: „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.”
Învederează apelantul că în jurisprudență s-a reținut că dispozițiile legale arătate mai sus ,,reprezintă măsuri de protecție a salariaților menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, anumite drepturi, angajatorului îi revine răspunderea contractuală de a se achita de obligațiile asumate” (decizia Curții de Apel Ploiești nr. 2573/20.06.2012 - depusă la instanța de fond).
Referitor la dispozițiile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, apelantul a susținut că prin cererea de chemare în judecată s-a arătat că acest text de lege dă dreptul personalului bugetar de a beneficia și de alte drepturi decât cele prevăzute Legea nr.330/2009, iar contractul colectiv de muncă reprezintă legea părților și trebuie respectată.
Prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a interzis acordarea doar a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere sau trecere în rezervă, iar nu și a primelor de vacanță.
Apreciază apelantul că având în vedere și dispozițiile art. 38 din Codul muncii potrivit cărora „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”, petenții au fost în mod nelegal privați de un drept cuvenit în mod legal.
Cu privire la susținerea instanței de fond potrivit căreia în CCM la nivel de
ramură s-a prevăzut posibilitatea acordării primei de vacanță doar pentru personalul din învățământ care lucrează în unități școlare ce obțin venituri proprii, apelantul apreciază că nu este legală, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.Prin urmare, susține apelantul, contractul colectiv la nivel de ISJ B. putea conține clauze mai favorabile decât cele cuprinse în contractul la nivel superior (de ramură).
Precizează apelantul că temeiul în baza căruia s-a solicitat plata primei de vacanță l-a reprezentat art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ISJ B., și nu prevederile contractului colectiv încheiat la nivel de ramură învățământ pentru a se putea invoca lipsa veniturilor proprii. Mai mult, instanța de fond afirmă că nu se poate vorbi despre obținerea unor venituri proprii de către unitățile școlare pârâte, dar nu arată și cum a verificat acest aspect.
Totodată, apelantul a solicitat a se avea în vedere că personalul din învățământ, în baza aceluiași contract colectiv de muncă unic la nivel de ISJ B. nr. 1572/01.10.2009, prin hotărâre judecătorească, a beneficiat și de alte drepturi care nu erau prevăzute expres în lege. Coroborând dispozițiile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 cu cele ale contractului colectiv de muncă invocat și în prezenta speță, instanțele de judecată (de fond și de recurs) au apreciat temeinică și legală solicitarea de a se acorda, spre exemplu, ajutorul pentru nașterea copilului, indemnizația la ieșirea la pensie (anterioară datei de 03.07.2010 - . Legii nr. 118/2010, etc.)
Se solicită pentru aceste motive admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cerându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata-pârâtă Școala G. ,,P.H. Zangopol” B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În cauza dedusă judecății, Tribunalul B. a fost învestit cu o cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata către membrii de sindicat în numele cărora a acționat apelantul-reclamant la prima instanță la plata primei de vacanță aferentă anului școlar 2009-2010 în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară intrării în concediu de odihnă prevăzută de art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivel ISJ B. înregistrat sub nr. 1572/01.10.2009, drepturi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
La baza demersului judiciar al reclamantului au stat dispozițiile Legii nr.128/1997, ale contractului colectiv de muncă unic la nivel de ISJ B. nr.1572/2009, ale Legii nr. 130/1996, ale Codului muncii și ale Legii nr. 330/2009.
Potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul din învățământ beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar conform art.36 lit.g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B. „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu”.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de muncă, în vigoare în perioada ce face obiectul cauzei, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, iar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că acordarea primei de vacanță salariaților din învățământ trebuia prevăzută atât de lege, cât și de contractul colectiv de muncă, iar nu numai de contractul colectiv de muncă, astfel cum corect a conchis și prima instanță.
Raportat la nașterea raportului litigios, Legea nr.128/1997 nu prevedea expres acordarea primelor de vacanță, reglementarea acesteia fiind cuprinsă în contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B., înregistrat sub nr.1572/01.10.2009.
Ulterior încheierii și înregistrării contractului colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar Județean B., la data de 01.10.2009 a fost adoptată însă
Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit dispozițiilor art.48 pct.40 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la data intrării în vigoare a acesteia - 1 ianuarie 2010- se abrogă art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea nu poate avea în vedere prin urmare trimiterile apelantului la dispozițiile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, de vreme ce, la data la care se susține că s-ar fi născut dreptul la acordarea primei de vacanță, odată cu acordarea indemnizației pentru concediul de odihnă pentru anul școlar 2009-2010, acestea nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin art.48 pct.40 din Legea nr.330/2009.
Mai mult decât atât, prin Legea nr.330/2009, au fost reglementate și drepturile salariale ale persoanelor în numele cărora a acționat apelantul, art.1 alin.2 din lege prevăzând că drepturile salariale ale acestora sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. În anexa II a Legii nr.330/2009 nu se prevede, în categoria altor drepturi ale personalului din învățământ, acordarea primei de vacanță.
În cauză nu-și găsește aplicarea nici art.48 alin.2 din Legea nr.330/2009, în care se stipulează că prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare, întrucât plata primei de vacanță este prevăzută exclusiv într-un contract colectiv de muncă și nu într-un act normativ.
Totodată, Curtea nu poate avea în vedere nici susținerile apelantului întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 130/1996.
Astfel, după cum se recunoaște în chiar conținutul cererii de apel și după cum rezultă și din actele dosarului, contractul colectiv de muncă pe care sunt întemeiate pretențiile a fost încheiat și înregistrat la organele competente în anul 2009, respectiv la 01.10.2009.
Împrejurarea că pe parcursul executării acestuia a intervenit un text abrogator, find abrogate, după cum s-a arătat mai sus, prevederile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, nu înseamnă că pentru a nu se mai aplica trebuia anterior constată nulitatea clauzei din contractul colectiv de muncă, așa cum în mod eronat susține apelantul.
Pe de altă parte, nefiind vorba de drepturi ce decurg din lege, acestea nu pot greva bugetul statului fără să fie stabilită sursa de finanțare, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, întrucât în caz contrar, s-ar încălca prevederile art. 138 alin.5 din Constituție, ce statuează că nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.
Deși în CCM la nivel de ISJ B. nu s-a prevăzut expres că primele de vacanță se acordă din venituri proprii, s-a arătat în mod corect de tribunal, cu privire la resursele financiare din care aceste drepturi salariale prevăzute în CCM ar urma sa fie plătite, că partenerii sociali care le-au negociat și încheiat aveau obligația legală de a face dovada sursei de finanțare din care unitățile din învățământ vor plăti reclamanților drepturile salariale.Corelativ, s-a făcut în mod just trimitere de către tribunal și la prevederile contractului colectiv de muncă la nivel superior, de ramură învățământ, care prevedea că se acordă o primă de vacanță din venituri proprii.
Or, pârâții nu realizează venituri proprii, nici chiar apelantul-reclamant nesusținând acest lucru, nefăcându-se, oricum, vreo dovadă în acest sens.
Este adevărat că de principiu, contractele colective de muncă la nivel inferior pot cuprinde drepturi mai favorabile față de cele încheiate la nivel superior, însă aceasta nu înseamnă, ținând cont de cele mai sus reținute și de faptul că membrii de sindicat ai reclamantului fac parte din categoria personalului bugetar salarizat în temeiul legii, că CCM la nivel de Inspectorat Școlar Județean B. putea prevedea plata primei de vacanță fără stabilirea sursei de finanțare din care unitățile de învățământ vor plăti primele respective, fiind evident că sumele pentru plata acestora nu puteau proveni, practic, de la bugetul de stat.
Neîndrituirea persoanelor în numele cărora a acționat reclamantul la acordarea primei de vacanță solicitată nu echivalează cu renunțarea din partea acestora la un drept, cu încălcarea dispozițiilor Codului muncii.
Referirile apelantului la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 sunt lipsite de relevanță juridică, de vreme ce instanța de fond nu și-a fundamentat soluția pe acestea .
Având în vedere considerentele mai sus arătate, decizia nr.2573 din data de 20.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, invocată de apelantul-reclamant, nu poate constitui un argument pentru admiterea apelului în sensul celor solicitate de acesta, fiind vorba de o decizie de speță într-o cauză având alt obiect decât cel al pricinii de față, iar pe de altă parte, de principiu, practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Concluzionând, față de cele ce preved, Curtea privește apelul ca nefondat, motiv pentru care, în temeiul disp.480 alin.1 din codul de procedură civilă aplicabil speței, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof.I. N.” B.- în numele membrilor de sindicat S. A. M., A. C., R. M., C. M. G., C. E. C., F. G., L. D. C., U. A., E. L. E., P. Orvilia L., C. G. D., B. M., B. L., M. M., D. L., C. I., Mangaloiu P., R. N., D. J., R. I., M. C., I. V., V. C. R., I. C., B. M. I., A. A. M., O. I., R. I. L., B. G., G. A., M. C., Țițeică L., B. E., C. L., B. E. G., M. C. L., M. A. L., P. E., S. P., S. D. E., T. M., T. I., V. D., M. S. M., L. P., B. Anișoara, I. I., D. E. V., G. E., M. A., N. L. E., D. E., P. V., P. D., B. R., D. E., V. I., M. N., C. I., P. V. D., B. N., G. R., S. T. I., A. F. S., B. A. N., B. D., Boldișteanu I. M., B. C., C. C., C. C., C. G., C. G., D. F., D. V., E. M. C., G. C. D., I. F., L. N., M. C., Mînzălescu E., N. V., O. C. F., P. C., P. Lucreția, R. G., S. E., Tiboacă C., V. N., V. I., V. D., Z. G., Z. Tincuța-cu sediul în B., ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 619 pronunțată la 20 mai 2013 de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâții Școala G. „P.H. Zangopol” B., cu sediul în B., ., județ B., Grădinița cu P. Prelungit „Bobocei din Micro III”, cu sediul în B., ., județ B. și C. S. Școlar B., cu sediul în B., .. 8 bis, județ B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. VAP
Tehnored.JP
6 ex./11.11.2013
d.f._ Tribunalul B.
j.f. A. E. D.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Cereri. Decizia nr. 872/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
