Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1473/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1473/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 8077/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1473
Ședința publică din data de 28 mai 2013
Președinte – E. S. L.
Judecători – V. A. P.
- C. P. B.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta C. C. S.A. – S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 172/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. A. M., cu domiciliul procesual ales în municipiul G., .. 5, ., . și pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A. SUCURSALA REGIONALĂ TELECOMUNICAȚII G., cu sediul în municipiul G., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.
Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar de către intimatul-reclamant C. A. M., concluzii scrise, înregistrate sub nr._/17.05.2013.
Curtea, constatând că, prin cererea de recurs, recurenta a solicitat judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, apreciază cauza în stare de judecată și, deliberând, a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub.nr._, reclamantul C. A. M. le-a chemat în judecată pe pârâtele Compania Națională de Căi Ferate C. S.A. - ..A. și S.C. Telecomunicații C. S.A. – Sucursala Regională Telecomunicații G., solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești, reprezentând diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art.41 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, valabil pentru anii 2008-2010 și sumele efectiv primite în perioada decembrie 2009-31 decembrie 2010, actualizată cu rata inflației de la scadență și până la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de salariat al pârâtelor, nu a primit drepturile salariale solicitate prin prezenta cerere, deși au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi (art.41) fiind astfel încălcate dispozițiile art.238 alin.1 Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit în contractele colective încheiate la nivel superior.
Pârâtele au formulat întâmpinare, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.12._09, în raport de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c teza I Codul muncii, privind termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar pe fond, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la diferența de salariu de bază minim brut negociat la nivel de unitate și cel negociat la nivel de ramură transporturi, au arătat că, la nivelul unității, pe anii 2009-2010, a existat contract, în raport de care salariile brute de care a beneficiat reclamantul nu încalcă dispozițiile art.41 alin.3 lit.a și b din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Cu privire la dobânda legală, au susținut că nu poate fi acordată, nefiind prevăzută în contract, dispozițiile contractelor colective de muncă, invocate ca temei al acțiunii, nefiind în sensul posibilității acordării acestei dobânzi, iar aplicarea dobânzii prevăzute de OG nr.13/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr.172/4.02.2013, Tribunalul B. a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, în privința drepturilor solicitate pentru perioada 01.12._09 (invocată de pârâtă) a admis acțiunea și a obligat pârâtele să plătească reclamantului drepturile salariale, reprezentând diferența dintre salariile la care avea dreptul, calculate în funcție de salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei ( prevăzut de art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010) și salariile încasate efectiv, pentru perioada decembrie 2009 – 31 decembrie 2010, sume actualizate cu rata inflației de la scadență și până la data plății efective și la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.13/2011.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Excepția prescripției cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 01.12._09, în raport de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c teza I Codul muncii privind termenul de 3 ani, nu este întemeiată, în condițiile în care scadența drepturilor salariale pentru luna decembrie 2009 era în luna ianuarie 2010, data acordării chenzinei a doua a lunii precedente fiind la 15 ianuarie 2010, iar acțiunea a fost expediată, prin poștă, la 19.12.2012, deci în termenul de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că:
Reclamantul C. A. M. este salariatul pârâtei, iar în perioada ce face obiectul cauzei, a fost salarizat potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar în alin.3 lit.a se stipulează că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
La lit.b a aceluiași articol se menționează expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.40 pct.3 lit.a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Conform întâmpinării, pârâta a recunoscut că, în perioada ca face obiectul cauzei, salariul de bază minim brut a fost cel negociat la nivel de unitate, respectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar și nu cel negociat la nivel de ramură transporturi, considerând că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile.
Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei în raport de dispozițiile art. 236 al.4 Codul muncii și art.7 al.2 din Legea nr.130/1996, conform cărora, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, fiind obligatorii pentru părțile contractante.
În același sens, a arătat tribunalul, potrivit art.8 din Legea nr.130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Raportat la aceste considerente, instanța a constatat că pârâta avea obligația ca, în perioada ce face obiectul cauzei, să stabilească salariile în funcție de salariul de bază minim brut menționat în art.41 alin.3 lit.a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, de 700 lei, ale cărui prevederi sunt aplicabile.
În ceea ce privește actualizarea sumelor și acordarea dobânzii legale, tribunalul a reținut că, potrivit art.161 alin.4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Plata cu întârziere dă dreptul salariaților la daune interese, care, potrivit art.1088 Cod civil, în vigoare la data ce face obiectul cauzei, sunt egale cu dobânda legală.
Pe lângă dobânda legală, reclamantul este îndreptățit și la actualizarea, cu rata inflației, a sumelor datorate, întrucât potrivit art.1084 Cod civil, prejudiciul cauzat prin întârzierea plății trebuie reparat în întregime.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâta C. C. S.A. – S.C. Telecomunicații C. S.A., susținând, în esență, că, în mod greșit, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile aferente perioadei 1.12._09, atâta timp cât posibilitatea de a solicita avansul pentru luna decembrie 2009 s-a născut în data de 30 noiembrie 2009.
La adoptarea soluției pe fond, a susținut recurenta, tribunalul nu a ținut cont de faptul că a existat un contract valabil încheiat la nivel de Telecomunicații pe anii 2009/2010, ce respectă prevederile minimale impuse prin contractul colectiv de muncă la nivel superior, astfel că se impunea respingerea acțiunii.
A învederat recurenta că, de altfel, în mod greșit, prima instanță a dispus reactualizarea sumelor acordate atât cu indicele de inflație, cât și cu dobânda legală, fiind astfel obligată la o dublă reparare a prejudiciului.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În contextul în care scadența drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 era luna ianuarie 2010, prin raportare la data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată – 19.12.2012, soluția tribunalului de respingere a excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, pentru perioada 1.12._09, este legală.
Pe fondul cauzei, în mod corect prima instanță a acordat reclamantului drepturile salariale stipulate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei – art.41 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010) dispoziția tribunalului respectând întocmai prevederile imperative reglementate de art.132 din Legea nr.62/2011, conform cărora „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior” (dispoziție existentă și în fostul art.238 Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză).
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective de muncă prin care au negociat, pentru angajat, drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contracte încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin. 1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
Deci și sub acest aspect, recursul este nefondat.
Într-adevăr, practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, dar care nu poate cuprinde pe lângă suma datorată atât reactualizarea cu indicele de inflație, cât și dobânda legală, întrucât s-ar ajunge la o dublă despăgubire și, implicit, la o îmbogățire fără just temei.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.pr.civilă raportat la art.304 pct.9 C.pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 și art.25 alin.1 C.pr.civilă, forma actuală) va admite recursul, va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătura obligația pârâtei de plată a dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. C. S.A. – S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 172/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul C. A. M., cu domiciliul procesual ales în municipiul G., .. 5, ., . și pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A. SUCURSALA REGIONALĂ TELECOMUNICAȚII G., cu sediul în municipiul G., ., județul G. și în consecință:
Modifică în parte sentința civilă nr. 172/4.02.2013 pronunțată de Tribunalul B., în sensul că înlătură obligația pârâtei de plată a dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 mai 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. L. V. A. P. C. P. B.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.GC
2ex./03.06.2013
d.f._ Tribunalul B.
j.f. A. M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Cereri. Decizia nr. 872/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Acţiune în constatare. Hotărâre din 19-02-2013, Curtea de... → |
|---|
