Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3716/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 3716/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 7972/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr._

DECIZIA NR.3716

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013

Președinte - A. P.

Judecători - V. G.

- M. I. G.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE – COMERCIAL BUCUREȘTI ( USLFMC BUCUREȘTI), cu sediul în București, . Nord nr. 1-3, sector l, împotriva sentinței civile nr. 333 din 6.02.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul reclamantei U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE – COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC BUCUREȘTI), C. A. lipsă fiind intimata-pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la al doilea termen de judecată.

Reprezentantul reclamantei, C. A., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act de susținerile părții și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei, C. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile nr. 333/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC BUCUREȘTI), a chemat în judecată pe pârâta S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 01.01.2008, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010).

Perioada pentru care s-a solicitat acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10; s-a solicitat totodată obligarea pârâtei la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei, în perioada 01.10._12 și au beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei pentru perioada 01.04._10, în baza Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 care a modificat salariile de bază brute anterioare începând cu data de 01.04.2012 până la data de 31.12.2010.

Conform Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010, art. 41 alin. 3 litera a, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adausuri sau indemnizații incluse în acesta.

Litera b, a aceluiași articol 41, prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. 3 lit a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut, adică 700 lei și nu 570 pentru perioada 28.08._10 respectiv 600 Iei pentru perioada 01.04._10, cât a acordat pârâta.

Au mai arătat că, în calitate de angajator, pârâta, nu a calculat și nu a plătit reclamanților drepturile salariate calculate la salariul de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi (valabil de la 01.01.2008), încălcând astfel prevederile art. 40 alin. 2, lit. c din Codul Muncii, potrivit căruia „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă"

Articolul 241 alin.l lit. c, din Codul Muncii prevede că: „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel", iar poziția 1 din anexa 5 la acest CCM care nominalizează unitățile la care se aplică acest contract colectiv de muncă, se află societatea pârâtă SNTFC „CFR CALATORI" SA. Totodată, se arată că potrivit Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art. 7 alin. 2, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

S-a solicitat a se avea în vedere prevederile art. 238 alin. 1 Codul Muncii (în vigoare la data încheierii și înregistrării contractelor colective de muncă) potrivit căruia: „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior" - alin. 2 potrivit căruia „Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă" și alin. 3, conform căruia „la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturilor salariaților au un caracter minimal" – arătându-se că în același sens sunt și prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii și înregistrării CCM pe anii 2009-2010), care prevede la alin. 1: „clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege", la alin. 2: -„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", iar la alin. 3: „la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".

Așadar, s-a arătat că, contractele colective de muncă la nivel inferior pot conține doar clauze care să stabilească drepturi numai la un nivel superior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior, iar în aceste condiții, pârâta avea obligația să acorde reclamanților salariul de încadrare calculat la o valoare a salariului minim brut de 700 lei și nu la o valoare de 570 lei respectiv 600 lei.

S-a mai aratat că art. 3 alin. (1) al CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 prevede că „clauzele acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activității conexe din țară indiferent de structura capitalului acestora", iar art. 5 alin (6) al aceluiași CCM prevede că „în cazul în care părțile își încalcă obligațiile prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau după caz, prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă că a renunțat la acest drept al său".

Având în vedere neplata de către angajator a acestor drepturi salariale (diferențe) care se arată că se cuvin reclamanților conform CCM la data scadenței, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. 1 Codul Muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 Cod Civil, se apreciază ca fiind justificată cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de devalorizare al monedei (inflației) aferente sumelor datorate de la data scadenței acestora până la data plății efective.

În drept, reclamanta a invocat art.112 c.pr.civilă, art.3,5, art.41, art.113,114 anexa nr.5 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010.

În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu acte .

La data de 04.02.2013, reclamanta a depus la dosar o precizare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat rectificarea citativului în sensul de a se înlocui S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA București cu S. Națională de Transport feroviar de Călători.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 333 din 06.02.2013 a respins în totalitate acțiunea precizată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:

Reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC BUCUREȘTI) a solicitat pentru membrii săi de sindicat menționați în tabelele anexă, obligarea pârâtei SNTFC „CFR Călători” S.A., la plata către fiecare din acești salariați a diferențelor de drepturi salariale pentru perioada octombrie 2009 – 31.12.2010, constând în diferența dintre salariul calculat și plătit raportat la un salariu minim brut de 600 lei corespunzător clasei I-a de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și cel de care ar fi trebuit sa beneficieze (700 lei brut corespunzător clasei I de salarizare) conform clauzelor C.C.M. pe ramura transporturi valabil de la data de 1.01.2008, daune interese și dobânda legală, cât și cheltuieli de judecată.

În conformitate cu CCM la nivel de grup unități feroviare în perioada 01.10.2009 – 01.04.2010, membrii de sindicat salariați ai pârâtei au beneficiat de un salariu de încadrare calculat la o valoare a salariului de baza minim de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010, conform Actului Adițional la CCM nr. 1708/21.04.2010.

Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi nr. 722 pentru anii 2008 – 2010 menționează la art.41 alin. 3 lit. a că salariul de baza minim brut la nivel de ramură transporturi valabil începând cu data de 01.01.2008 pentru un program complet de lucru de 170 ore/medie/lună este de 700 lei.

Tribunalul a apreciat că sintagma menționată în cuprinsul art. 3 alin. 1 din CCM Unic la nivel de ramură transporturi, în sensul că acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului – nu poate fi aplicată salariaților pârâtei, întrucât aceștia sunt salariații societății pârâte, societate aparținând grupului de societăți din sistemul feroviar, existând încheiat în acest sens contract colectiv de muncă la nivel de grup societăți feroviare.

Astfel, societatea pârâtă, deși este menționată în Anexa nr. 5 ca fiind una din unitățile în care se aplică CCM unic la nivel de ramură pe anii 2008 – 2010, în actele depuse la dosarul cauzei nu există niciun fel de acord al reprezentanților legali ai societății pârâte în sensul că aceasta este parte semnatară a respectivului contract.

Astfel, salariații pârâtei au fost salarizați în mod corespunzător în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități modificat prin Actul Adițional nr. 1708/21.04.2010.

Din cuprinsul Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură Transporturi nr. 722 pentru anii 2008 – 2010 se poate observa că acest contract a fost semnat de către Confederația Națională a Patronatului Român și U. Națională a Transportorilor Rutieri din România, ca reprezentanți ai patronatului, neregăsindu-se ca semnatari societățile naționale din sistemul feroviar.

De altfel, patronatul semnatar al acestui CCM este patronatul din cadrul transportatorilor rutieri și nu cel din domeniul feroviar, iar noțiunea de salariu de bază minim brut de 700 lei la nivel de ramură transporturi nu poate fi asimilată cu clasa I-a de salarizare de 600 lei (din cadrul societății pârâte), aceste valori nefiind echivalente, aplicându-se în mod diferențiat în funcție de specificul societății respective.

Instanța a apreciat că nu pot fi extrapolate clauzele unui contract colectiv de muncă specific unui sistem de activitate (transport rutier) la un alt specific de activitate, respectiv cel feroviar.

Ca atare, nu se poate susține că au fost încălcate de pârâtă disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 132 alin.3 din Legea nr. 62/2011, unde se menționează că „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele la nivel superior”, cât timp pârâta este integrată în grupul de societăți din sistemul național feroviar și este semnatară a clauzelor acestui contract de muncă la nivel de grup de unități feroviare.

Astfel, ar fi ilogic ca unitatea să fie obligată să respecte un contract colectiv care este specific, prin conținutul său, transportatorilor rutieri și nu creează drepturi și obligații în sarcina pârâtei, întrucât aceasta nu este parte semnatară a respectivului contract. Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că CCM unic 2008 – 2010 la nivel de ramură Transporturi nu are ca părți semnatare niciuna din societățile din domeniul feroviar și ca atare nu se poate accepta aplicarea „de plano” a clauzelor acestui contract unei societăți ce nu este parte semnatară a sa.

Având în vedere considerentele arătate, tribunalul a apreciat prezenta acțiune ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC BUCUREȘTI), criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurenta arată că instanța de fond a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, regula în conformitate cu care organul judecătoresc (instanța de judecată), care în cadrul procesului civil este chemat să stabilească adevăratele raporturi dintre părți, are îndreptățirea și, totodată îndatorirea ca, fără a încălca dreptul părților de a-și face probele și susținerile lor, să ordone singur, din proprie inițiativă, administrarea oricăror probe, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului în cauza. Consacrând acest principiu, legea dispune că judecătorul este îndreptățit să ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea introductivă de instanță sau în întâmpinare; el va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Totodată, legea mai precizează că judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; ei trebuie să dea părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime

În cazul de față instanța nu a solicitat lămuriri și mai mult pârâta nici măcar nu a depus întâmpinare prin care să invoce faptul că nu îi sunt aplicabile prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi.

CCM Unic la Nivel de R. Transporturi se aplică tuturor societăților cuprinse în anexa nr. 5, care nu sunt doar celor din transportul rutier, ci și feroviar naval sau aeronautic, deci implicit intimatei - pârâte.

Ca dovadă că acest contract îi este aplicabil, arată că a depus odată cu prezentul recurs decizia civilă nr.1211/13.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, care a avut ca obiect constatarea nulității CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 și anularea înregistrării acestuia la Ministerul Muncii.

Recurentul face mențiunea că intimat-pârâta avea calitate la fond de intervenient în nume propriu, iar instanța de fond (Tribunalul București) prin ..10.2010 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe SNTFC „CFR Călători" SA a formulat recurs care a fost soluționat definitiv și irevocabil de către Curtea de Apel București, care prin DC nr. 1211/13.02.2012 a respins recursul ca nefondat.

În consecință pârâtei - SNTFC „CFR Călători" SA, i se aplicau prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi.

Pentru o mai bună înțelegere a prezentei cauze și pentru ca instanța de recurs să pronunțe o hotărâre temeinică și legală, pe lângă cererea de chemare în judecată, supune atenției următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca instanță să oblige pârâta, să plătească pentru fiecare reclamant diferențele dintre drepturile salariate de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerație a salariului de bază minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente (salariul minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi valabil de la data de 01.01.2008, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010). Perioada pentru care au solicitat acordarea acestor diferențe salariale este octombrie_10 și obligarea pârâtei la plata de daune interese, constând în actualizarea sumelor pe care le datorează cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Apreciază recurenta că pretențiile sunt întemeiate în raport cu faptul că drepturile salariale sunt prevăzute în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi și CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar și conform art. 11 alin (1) lit. b din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin (1) lit. b) din Codul Muncii, produc efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul de muncă la acest nivel.

Clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel inferior, care înlătură acordarea unor drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel superior, nu produc efecte.

Arată că face această precizare deoarece și după abrogarea Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prin Legea dialogului social nr. 62/2011 și după abrogarea art. 238-247 din Codul Muncii, problema de drept prezentată rămâne actuală, deoarece dispozițiile art. 8 și 11 din Legea nr. 130/1996 și ale art. 238 și 241 din Codul Muncii, sunt reluate în dispozițiile art. 132 și 133 din Legea nr. 62/2011.

Mai mult art. 238 alin (1) din Codul Muncii și ale art. 8 alin (2) din Legea nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia „contractele colective de muncă nu vor conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".

Curtea Constituțională a statuat clar în jurisprudența sa în mod constant (Decizia nr. 380/2004, Decizia nr. 511/2006, Decizia nr. 294/2007 și nr. 458/2008) că "indiferent dacă părțile s-au asociat respectiv s-au afiliat ori nu la organizațiile de la nivelul superior, clauzele contractelor colective de muncă referitoare la drepturile minimale sunt obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă la niveluri inferioare.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale."

În privința contractului individual de muncă încheiat între părți arată recurentul că acesta nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională.

Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forță obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.

O . decizii ale Curții Constituționale au stabilit obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate prin dispozițiile legale și contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Ierarhia în care se prezintă contractele colective de muncă face ca dispozițiile cuprinse în astfel de contracte încheiate la nivel superior să se impună în negocierea clauzelor contractuale de muncă încheiate la nivel inferior (de unitate), negocierea fiind posibilă numai peste nivelul minimal recunoscut de lege și/sau contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Anterior Legii nr. 62/2011 drepturile salariale rezultate din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități puteau fi acordate fără o prealabilă anulare a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă la nivel de unitate, negociate cu încălcarea drepturilor minimale stabilite în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, iar după . acestui act normativ este necesar să existe o cerere expresă a părții interesate, în condițiile art. 142 alin (2) din noua reglementare.

În esență, argumentele în susținerea soluției de admitere a acțiunii de pretenții salariale izvorâte din art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008-2010, sunt următoarele:

Art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii CCM, a fost expres abrogat prin art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 -Codul muncii, în vigoare din 30 aprilie 2011 și art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a preluat dispozițiile art. 238 din Codul muncii.

Codul muncii, republicat, consacră în art. 37 principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă și cuprinse în art. 38, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.

Dispozițiile art. 8 și 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă-în vigoare la data încheierii CCM și abrogate prin Legea dialogului social nr. 62/2011, au fost preluate în noua reglementare, art. 142 din Legea nr. 62/2011, care sancționează cu nulitatea clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau CCM încheiate la nivel superior.

Art. 41 alin. (5) din Constituția României și art. 133 alin. (1) din Legea 62/2011, care consacră, primul, caracterul obligatoriu al convențiilor colective și, al doilea, condițiile concrete în care clauzele contractelor colective de muncă își produc efecte față de angajați.

Contrar prevederilor enunțate, pârâta a stabilit și acordat salariaților drepturi salariale pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată, un salariu de bază minim brut (de 570 lei, respectiv 600 lei) inferior celui prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. pe anii 2008-2010, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c Codul Muncii.

De asemenea, solicită recurenta, să fie avute în vedere prevederile art. 269 din Codul Muncii care dispune că; „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 333/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în prezenta cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:

Tribunalul a apreciat în mod greșit că sintagma menționată în cuprinsul art. 3 alin. 1 din CCM Unic la nivel de ramură transporturi, în sensul că acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului – nu poate fi aplicată salariaților pârâtei, întrucât există încheiat un contract colectiv de muncă la nivel de grup societăți feroviare.

Sub acest aspect, Curtea de Apel reține că societatea pârâtă, este menționată în Anexa nr. 5 ca fiind una din unitățile în care se aplică CCM unic la nivel de ramură pe anii 2008 – 2010, acest contract fiind înregistrat potrivit dispozițiilor legale în materie, nefiind contestat sau anulat, producându-și ca atare de plin drept efectele, asupra părților menționate în cadrul acestuia, inclusiv asupra pârâtei.

Ca dovadă că CCM Unic la Nivel de R. Transporturi se aplică tuturor societăților cuprinse în anexa nr. 5, care nu sunt doar celor din transportul rutier, ci și feroviar naval sau aeronautic, deci implicit intimatei – pârâte instanța de recurs constată că Tribunalul București prin sentința civilă nr. 7331/18.10.2010 a respins acțiunea care a avut ca obiect constatarea nulității CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 și anularea înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, soluția fiind menținută prin decizia civilă nr.1211/13.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ .

Aceste hotărâri îi sunt opozabile și intimatei pârâte, care a avut calitatea de intervenient în nume propriu, respectiv recurent, deci, pârâtei - SNTFC „CFR Călători" SA, i se aplicau prevederile CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, fiind fondate susținerile recurentului sub acest aspect.

Potrivit art. 11 al. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Prevederile CCMNRT 2008-2010, sunt obligatorii pentru toate societățile din transporturi și conexe, deci și pentru pârâta care, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin(l), art.113 alin(l), art.114, art.115 alin.(l) și art.119 din acest contract, avea obligația ca, începând cu data de 01.01.2008, la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate să accepte ca baza de la care începe negocierea salariului minim brut pe unitate să fie de 700 lei/RON, iar în cazul în care la nivel de unitate era încheiat contract colectiv de muncă iar prevederile acestuia erau sub minimul stabilit pe ramură sau nu erau incluse în acesta aveau obligația să adapteze contractul la prevederile minimale din contractul la nivel superior.

Aceasta rezultă și din art. 123 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi care stabilește că CCM produce efecte în toate unitățile nominalizate în anexa 5 dar și în toate unitățile din ramură transporturi și activități conexe, iar conform art. 113 alin (4) executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părțile contractante.

De altfel, din chiar cuprinsul titulaturii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi în discuție se observă că acesta nu se aplică exclusiv transportatorilor pe calea ferată, așa cum în mod eronat susține instanța de fond, ci și societăților cu obiect de activitate conex celui de transporturi.

De asemenea sunt fondate și criticile recurentului referitoare la faptul că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile în speță doar dispozițiile CCM la nivel de grup unități feroviare în perioada 01.10.2009 – 01.04.2010, potrivit căruia membrii de sindicat salariați ai pârâtei beneficiază de un salariu de încadrare calculat la o valoare a salariului de baza minim de 570 lei, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04.2010 – 31.12.2010, conform Actului Adițional la CCM nr. 1708/21.04.2010.

Sub acest aspect, analizând fondul cererii de chemare în judecată, precum și actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că reclamanții sunt salariații societății pârâte și prin cererea de chemare în judecată au invocat, în esență, drepturi salariale înscrise în Contractul Colectiv de Muncă superior, aplicabil pârâtei, așa cum s-a arătat mai sus.

Din dispozițiile Codului muncii, Legii nr. 130/1996, precum și cele ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, rezultă, fără echivoc, faptul că orice contract colectiv este, concomitent, atât cu act juridic generator de drepturi și obligații, cât și un izvor de drept, făcând parte din categoria normelor juridice negociate și produce efecte față de toți angajatorii și salariații la care se referă.

Dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, precum și art. 7 alin. 2 și art. 30 din Legea nr. 130/1996, arată că atunci când contractele colective de muncă sunt încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, ele devin legea părților.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă național sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri.

Prin art. 241 alin.1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996, s-a statuat sistemul ierarhic al contractelor colective de muncă și modalitatea în care acestea produc efecte, astfel încât, reclamanții erau îndreptățiți să beneficieze de toate drepturile salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 123, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramuri transporturi, produce efecte în toate unitățile din ramură transporturi și activități conexe.

Toate normele legale mai sus arătate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional prin art. 41 alin. 5 din Constituția României, conform căruia „dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.

De altfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.

Atât timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Pe cale de consecință, se constată că pârâta avea obligația ca, în perioada ce face obiectul cauzei, să stabilească salariile în funcție de salariul de bază minim brut stabilit prin art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, de 700 lei, iar nu de 570 lei, respectiv 600 lei, stabilit prin Contractul colectiv de muncă pe anii 2009 – 2010 încheiat la nivel de unitate.

Această obligație incumbă pârâtei, chiar dacă aceasta nu avea posibilități financiare de achitare a salariului la acest nivel, sau dacă trebuia să se încadreze într-un anumit buget, întrucât, potrivit art.41 alin.5 din Constituție, care statuează că “dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, este evident că pârâta trebuia să procedeze la plata acestor drepturi, iar împrejurarea că nu a mai realizat profit, ci pierderi, nu o exonerează de răspunderea executării obligațiilor contractuale.

Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare în vederea constituirii fondului de salarii, iar acest lucru reiese din dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii care stabilesc că acesta este obligat să acorde salariul, toate drepturile ce decurg din lege, din CCM și din contractul individual de muncă.

Pe cale de consecință, urmează a se constata că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 312 al. 3 C.pr.civilă, va fi admis recursul declarat în cauză.

Rejudecând fondul pricinii, Curtea de Apel, după modificarea sentinței recurate, va admite acțiunea precizată și va obliga pârâta să plătească pentru fiecare reclamant menționat în tabelele anexă aflate la filele 38-76 dosar fond diferența dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații, corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei, corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze, calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, corespunzător clasei I de salarizare, cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare stabilită în CCMNRT și sporurile aferente pentru perioada oct._10, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație și prin acordarea dobânzii legale de la data de 30 oct.2009 până la data plății efective.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 c.pr.civ., Curtea de apel, va respinge, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că în fața instanței de recurs nu au fost depuse dovezi din care să rezulte avansarea unor sume de către recurent, cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE – COMERCIAL BUCUREȘTI ( USLFMC BUCUREȘTI), cu sediul în București, . Nord nr. 1-3, sector l, împotriva sentinței civile nr. 333 din 6.02.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu S. NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.

Modifică în tot sentința în sensul că admite acțiunea precizată.

Obligă pârâta să plătească pentru fiecare reclamant menționat în tabelele anexă aflate la filele 38-76 dosar fond diferența dintre drepturile salariale de care au beneficiat salariații corespunzător salariului de încadrare avut, care a fost calculat prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei, corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare și drepturile salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze calculat la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare stabilită în CCMNRT și sporurile aferente pentru perioada oct._10, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație și prin acordarea dobânzii legale de la data de 30 oct.2009 până la data plății efective.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.

Președinte, Judecători,

A. P. V. G. M. I. G.

Grefier,

G. C.

Red.IMG

Tehnored.GC

2 ex./20.12.2013

d.f. nr._ Tribunal Prahova

j.f. C. - A. M.

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3716/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3716/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI