Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1449/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1449/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 7530/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1449
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Președinte – V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul U.A.T.Orașul P. – prin primar, cu sediul în orașul P., ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 113 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. domiciliat în orașul P., ., . și intimatul-pârât C. Național N. T. cu sediul în orașul P., Bulevardul Trandafirilor nr.9, județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant S. G. reprezentat de avocat N. S. din cadrul Baroului Dâmbovița, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială . nr._/2013, lipsind recurentul-pârât U.A.T.Orașul P. – prin primar și intimatul-pârât C. Național N. T..
Procedura îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/09.05.2013, din partea intimatului-reclamant.
Avocat N. S. pentru intimatul-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatului-reclamant în combaterea recursului.
Avocat N. S. având cuvântul pentru intimatul-reclamant S. G., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /9.10.2012 pe rolul Tribunalul Dâmbovița, reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâții C. Național N. T. și Unitatea Administrativă Teritorială a orașului P. prin Primar, a solicitat obligarea pârâților la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform aceleiași legi, începând cu 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la plata efectivă.
Motivând cererea a arătat că în fapt, prin art. 1 lit c, din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008, s-a stabilit pentru funcțiile didactice o valoare a coeficientului de multiplicare de 1, aferent perioadei 1.10.-31.12.2008, în cuantum de 291,678 lei, reprezentând o creștere cu 6%, dar ordonanța a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/27.10.2008, în vigoare de la 30.10.2008 și s-a stabilit că valoarea de referință a coeficientului de multiplicare 1 este de 400 lei pentru perioada 1.10.-31.10.2008, dar și pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr. 136/2008, 151/2008, 1/2009 și 31/2009 s-a încercat suprimarea drepturilor acordate prin Legea nr. 221/2008, însă textele acestor acte normative au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 842/2009, 984/2009 și 989/2009 ale Curții constituționale care a statuat actele normative respective „lovesc actul normativ în ansamblul său ( Legea nr. 221/2008)” .
Reclamantul a mai menționat că prin decizia nr. 3/4.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice în perioada 1.10._09 trebuia să cuprindă și creșterile salariale prevăzute de OG nr. 15/2008, aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, așa cum s-a acordat, de altfel, altor cadre didactice ca urmare a unor hotărâri judecătorești .
În drept, art.283 din Codul muncii, pe toate dispozițiile menționate în cerere.
La dosar a fost depusă adeverința nr.3079/8.10.2012.
Prin întâmpinare pârâta Unitatea Administrativ Teritorială P. a invocat excepția prescripției drepturilor salariale solicitate pentru perioada 1.08.2008- octombrie 2009 susținând că dreptul este prescris întrucât dispozițiile art. 171 din Codul muncii prevăd că dreptul la acțiune referitor la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sumele erau datorate, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 9.10.2012, când a cost introdusă acțiunea.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu este titulara obligației de plată a sumelor solicitate și că neavând calitatea de angajator, nu poate avea calitate procesuală pasivă, că obligația de finanțare a cheltuielilor de natură salarială ale personalului din învățământ nu justifică legitimarea procesuală pasivă.
A mai arătat că sumele necesare finanțării cheltuielilor pentru unitățile de învățământ sunt alocate de entitățile angrenate în mecanismul de finanțare în cuantumul solicitat expres de unitatea școlară cu care are doar raporturi juridice de drept administrativ, fondurile necesare procesului de învățământ fiind asigurate în conformitate cu art. 9 (4) din HG nr. 538/2001.
Pe fondul cererii, pârâta a menționat că acțiunea este nefondată întrucât OG nr. 15/2008 a reglementat exclusiv creșterile salariale acordate doar în anul 2008, că unitatea de învățământ avea obligația să prezinte statul de funcții și noua grilă de salarizare rezultată din aplicarea Legii nr. 221/2008, că statul, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu a alocat sumele necesare pentru plata diferențelor salariale.
Pârâta U. P. a formulat și cerere de chemare în garanție a Starului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 60 (1) Cod procedură civilă, motivând că prin legile bugetului pe anii 2008 și 2009 chematul în garanție nu a alocat sumele corespunzătoare plății drepturilor salariale solicitate de reclamant, că este de notorietate lipsa fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor prin venituri bugetare de stat.
Prin sentința civilă nr. 113 din 15 ianuarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a U. P..
A admis excepția prescripției, a respins cererea pentru perioada 1.10.2008 – 8.10.2009 și a respins cererea pentru această perioadă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. G., și a obligat pe pârâtul C. Național N. T. să calculeze, iar pe cealaltă pârâtă să asigure fondurile necesare plății diferențelor dintre salariul cuvenit reclamantului în perioada 9.10.- 31.12.2009, conform Legii nr. 221/2008 și cel efectiv plătit, suma datorată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație până la plata efectivă.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție.
A obligat pe pârâți să plătească 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a U. P. a fost respinsă întrucât conform art. 13 din OUG nr.32/2011 finanțarea unităților de învățământ se asigură din bugetele unităților administrativ teritoriale.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de aceeași pârâtă, pentru perioada 01.08.2008 – 8.10.2009, instanța a constatat-o întemeiată și a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru această perioadă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 9.10.2012, peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, dreptul reclamantului pentru plata salariului calculat conform Legii nr. 221/2008 fiind născut de la data intrării în vigoare a acestei legi – 1.08.2008.
Pe fond, tribunalul a reținut că potrivit art.1 alin.1 lit. b, c din OUG 15/2008 coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007;
c) pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;
- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
- 1 octombrie- 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii.
Ulterior aceste prevederi au fost modificate prin OUG 151/2008 care prevede că: articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art.1. - (1) În cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învățământului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 6/2005, cu modificările ulterioare, se majorează după cum urmează:
a) pentru funcția de profesor universitar prevăzută în anexa nr. 1.1, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:
- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 230,247 lei;
- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 244,061 lei;
- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 266,026 lei;
b) coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare se majorează cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007;
c) pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea:
- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei;
- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 299,933 lei.
(2) Indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de conducere specifice, precum și indemnizațiile pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului sunt prevăzute în anexele nr. 4 și 5.”
Legea 221/2008 a suferit modificări și ca urmare a emiterii OUG 1/2009 care la art.2 și 3 prevede: Art. 2 La articolul 11 alineatul (1), literele a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2009, coeficienții de multiplicare și valorile coeficientului de multiplicare 1,000 sunt prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a și 3a;
b) pentru perioada 1 aprilie-31 august 2009 se va acorda o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzuți pentru toate funcțiile didactice și didactice auxiliare în anexele nr. 1.1b, 1.2b, 2b și 3b;
Art. 3 Valorile coeficientului de multiplicare 1,000 prevăzute în anexele nr. 1.1a, 1.2a, 2a, 3a, 1.1b, 1.2b, 2b și 3b la Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, se aplică corespunzător perioadelor stabilite la art. 2 din prezenta ordonanță de urgență.
În urma pronunțării Curții Constituționale în legătură cu excepția de neconstituționalitate a art.I, pct.2 și 3 din OUG 151/2008 și art.2 și 3 din OUG 1/2009, aceasta a admis excepția de neconstituționalitate a art.I, pct.2 și 3 ale OUG 151/2008 și art.2 și 3 din OUG 1/2009, declarând aceste dispoziții neconstituționale.
Într-o asemenea situație, decizia definitivă a Curții Constituționale produce efecte juridice cât privește aplicarea normei juridice. Când se decide că prevederea legală în cauză este neconstituțională, ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanțele judecătorești cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice. Ca atare, decizia Curții Constituționale paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate. Deciziile Curții Constituționale în aceste situații nu au ca efect scoaterea prevederilor legale din legislație, ci neaplicarea lor. Astfel, se ajunge la situația în care deși prevederea legală este în vigoare, nu poate fi aplicată deoarece contravine Constituției.
Tribunalul constată că reclamantei i s-a suspendat drepturile salariale ca urmare a intrării în vigoare a actelor normative enumerate mai sus, care au avut ca efect împiedicarea legii 221/2008 de a produce efectele juridice pentru care a fost emisă. În aceste condiții, tribunalul va constata că în mod nelegal au fost suspendate drepturile salariale ale reclamanților, în temeiul unor acte normative declarate ulterior neconstituționale.
Art.167, alin.4 din legea 84/1995 a învățământului arată că Ministerul Învățământului asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora. Art. 16 din HG 2192/2004 privind normele metodologice de finanțare si administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigura din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Având în vedere practica neunitară a instanțelor de judecată în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 3/2011 prin care a admis recursurile în interesul legii și în consecință, ca efect a deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008 nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice, potrivit acestui act normativ, și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31.12.2009.
Față de cele ce preced și având în vedere că reclamantul este salariatul unității de învățământ pârâte, existând deci raporturi de muncă între aceștia, instanța a constatat că ambii pârâți au atribuții în ceea ce privește calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, a obligat pe pârâtul C. Național „N. T.” să calculeze, iar pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială P. să plătească drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 09.10.2009 – 31.12.2009, reprezentând diferența dintre salariul prevăzut de Legea nr. 221/2008 și cel efectiv încasat, suma datorată urmând să fie actualizată cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Ca o consecință a admiterii acțiunii, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâții au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat cu chitanța nr.393/9.12.2012.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă întrucât chematul în garanție nu are atribuții concrete de calcul și de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamantului în baza Legii nr. 221/2008, iar atribuția de a elabora politici bugetare și proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordinatorilor principali de credite, potrivit art. 34, 48 și 55 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, nu poate determina vreo obligație față de U. P., atâta timp cât nu au fost întocmite proiectele de buget care să prevadă și sumele cuvenite reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul U.A.T. Orașul P. – prin Primar, susținând că, în mod greșit, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual-pasive a Orașului P., având în vedere prevederile art. 282 din Legea nr. 53/2003 a Codul muncii, potrivit căruia, părți în conflictele de muncă pot fi salariatul și angajatorul, adică acele persoane între care sunt stabilite raporturi de muncă reglementate prin contractul individual de muncă.
Astfel, potrivit art. 282 lit.b) Codul muncii, calitatea de angajator și, ca urmare, calitatea de pârât într-un conflict individual de drepturi, o pot avea numai persoanele fizice și/sau juridice care „beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod"; raportat la definiția dată de Codul muncii noțiunii de angajator, rezultă că Orașul P. nu este beneficiar al muncii prestate de reclamant, astfel încât să poată avea o obligație corelativă de plată a acestei munci.
Se susține de recurentul-pârât că obligația de alocare a sumelor provenite de la bugetul de stat cu titlul de cheltuieli de personal nu îi conferă Orașului P. vocația de pârât, întrucât, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată - plata unor drepturi salariale - această obligație revine exclusiv angajatorului, prin intermediul mecanismelor prevăzute de lege.
Mai mult decât atât, obligația de alocare către unitățile de învățământ a sumelor provenite de la bugetul de stat cu titlul de cheltuieli de personal, nu se confundă cu obligația de plată a drepturilor salariale, această obligație revenind exclusiv angajatorului cu care reclamanta se află în relații de muncă.
Mai susține recurentul că instanța de fond a extins efectul de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O.U.G nr. 151/2008 și ale art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1/2009 și asupra altor acte normative care reglementează salarizarea personalului de învățământ.
Astfel, prima instanță a dispus obligarea Orașului P. la plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite reclamantului, pentru perioada 09.10._09, reținând că, urmare a constatării neconstituționalității dispozițiilor art. I pct. 2 și pct. 3 din O.U.G. nr. 151/2008 și ale art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 1/2009, aceste prevederi legale nu mai pot fi aplicate, astfel că litigiul urmează a fi soluționat cu luarea în considerare a acestei noi realități juridice.
Deși, într-adevăr, efectul constatării neconstituționalității unei legi sau ordonanțe este acela că în toate litigiile soluționate ulterior pronunțării deciziei Curții Constituționale, legea sau ordonanța declarată neconstituțională nu se mai aplică, totuși prima instanță nu a ținut seama de faptul că, la data soluționării cauzei, salarizarea personalului din învățământ nu se efectua în baza acestor texte de lege declarate neconstituționale, ci în baza O.G. nr. 31/01.04.2009, aprobată prin Legea nr. 259/13.07.2009 și a O.U.G nr. 41/28.04.2009, aprobată prin Legea nr. 300/11.10.2009, acte normative cu privire la constituționalitatea cărora Curtea Constituțională nu a fost sesizată și care au produs efecte juridice până la data abrogării lor, respectiv 01.01.2010.
Astfel, obligând recurentul-pârât la plata retroactivă a diferențelor de drepturi salariale, pentru perioada 09.10._09, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că dispozițiile legale din O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 declarate neconstituționale, erau norme cu aplicare limitată în timp.
În aceste condiții, se apreciază de recurent că efectul Deciziilor Curții Constituționale nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 a fost extins și asupra unor acte normative a căror neconstituționalitate nu a fost constatată potrivit legii, lipsindu-le astfel de efectele pentru care au fost adoptate.
Întrucât, atât O.U.G. nr. 151/2008, cât și O.U.G. nr. 1/2009 nu reprezintă decât modificări legislative ale aceluiași act normativ, respectiv O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, instanța trebuia să constate că O.G. nr. 15/2008, în temeiul căreia s-a efectuat salarizarea în anii 2008 și 2009, era modificată prin O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009 și astfel să facă aplicarea acestora, în sensul că cel puțin pentru perioada reglementată de acestea (1 aprilie - 31 decembrie 2009) diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de Legea nr. 221/2008 nu pot fi acordate.
O altă critică se referă la faptul că în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesual-pasive a Statului, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 60 alin. (1) din codul de procedură civilă și ale art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, având în vedere că bugetele locale au fost aprobate pentru anul 2009 prin Legea nr. 18/2009 privind bugetul pe anul 2009, iar în cuprinsul actului normativ indicat nu este prevăzută plata în favoarea personalului din învățământ a diferențelor de drepturi salariale, rezultate prin aplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite acestora în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.
Se poate observa că, potrivit legii bugetului, repartizarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a sumelor defalcate pe comune, orașe, municipii și sectoarele municipiului București, după caz, se face prin hotărâre a consiliului județean, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a direcției generale a finanțelor publice și, după caz, a inspectoratului școlar județean.
Având în vedere ca Legea bugetului pentru anul 2009 nu a prevăzut la capitolele I, IV, respectiv V, privind dispozițiile legale referitoare la bugetele locale, alocarea unor sume corespunzătoare celor solicitate de membrii de Sindicat, nu s-a putut repartiza prin Hotărârea Consiliului Județean suma corespunzătoare diferențelor de drepturi salariale, rezultate prin aplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
Astfel:
- pentru anul 2009, sumele alocate Ministerului Educației și învățământului se referă, conform art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/2009 la: „..drepturile privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore; c) cheltuielile privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional; d) cheltuielile aferente învățământului special și centrelor județene de resurse și asistență educațională”
- este de notorietate că au lipsit fondurile necesare acoperirii acestor cheltuieli prin venituri bugetare de stat.
Relevant este și faptul că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu ne-a alocat sumele necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru anul 2009, astfel că noi am fost și suntem în imposibilitatea de a aloca diferența drepturilor salariale neacordate solicitate de reclamantă, alocările fiind sume provenite exclusiv din T.V.A. și pe care numai Statul le încasează și distribuie.
Referitor la fondul cauzei, se susține de recurentul-pârât în mod greșit prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantului, întrucât O.G. nr. 15/2008 (aprobată prin Legea nr. 27/2008) reglementează exclusiv creșterile salariale ce se vor acorda în doar anul 2008 personalului din învățământ. Ori, instanța a obligat pârâtul la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu perioada 09.10._09.
Cum Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu a alocat sumele necesare pentru plata diferențelor de drepturi salariale, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, acesta este în imposibilitatea de a aloca diferența drepturilor salariale neacordate solicitate prin intermediul Cererii introductive, alocările fiind sume provenite exclusiv din T.V.A. și pe care numai Statul le încasează și distribuie.
Plecând de la faptul că instanța de fond a dat satisfacție pretențiilor reclamantului doar în parte, în sensul plății diferențelor de drepturi salariale neacordate doar pentru perioada 09.10._09 (aproximativ două luni și jumătate), și ținând cont și de faptul ca litigiul de față a durat mai puțin de trei luni de zile (cauza având doar trei termene de judecată - Anexa 1), reiese cu certitudine că cheltuielile de judecată acordate reclamantului (reprezentând onorariu de avocat), în cuantum de 1.500 lei, sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.
Cu siguranță diferențele de drepturi salariale câștigate de reclamant prin sentința recurată sunt cu mult mai mici decât cheltuielile de judecată care i-au fost acordate, în mod nejustificat, de prima instanță, drept pentru care se impune a se da eficiență prevederilor art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul micșorării onorariului avocațial.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.304 ind.1 C.pr.civ., constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele care urmează:
Recurenta-pârâtă a reiterat, în primul motiv de recurs, excepția lipsei calității procesuale pasive, față de împrejurarea că unitățile administrativ-teritoriale nu au calitatea de angajator și nici vreo obligație de plată a drepturilor de natură salarială, dar și față de faptul că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate din bugetele locale, dar și la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Sub acest aspect, Curtea constată că, potrivit disp.art.16 din Norma Metodologică din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.66 din_, invocate chiar de recurente, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Prin urmare, având atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ, recurentele au calitate procesuală pasivă, după cum corect a constatat și instanța de fond, care a reținut, în plus,că începând cu data de 1 ianuarie 2001, cheltuielile efectuate de la bugetul de stat, pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se regularizeazã cu bugetele locale, după aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2001, conform art. XIII din OUG nr.32/2001.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că instanța de fond a extins efectul de neconstituționalitate al deciziilor Curții Constituționale nr.842/2009 și nr.989/2009 și asupra unor acte normative a căror neconstituționalitate nu a fost constatată potrivit legii, lipsindu-le de efectele pentru care au fost adoptate și că trebuia să constate că O.G.nr.15/2008 era modificată prin O.U.G.nr.31/2009 și O.U.G.nr.41/2009 și să facă aplicarea acestora.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în concordanță cu deciziile instanței de contencios constituționale.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 lit. b și c se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 octombrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr.221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400, 00 lei pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008 și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin O.U.G. nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008 prin care s-a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.116 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „în România respectarea Constituție, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite O.U.G. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O.G.nr.15/2008, prin art.1 pct.2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a O.G. nr.15/2008.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr.842/2 iunie 2009 și nr. 984/30 iunie 2009, pronunțată în prezenta cauză, constată neconstituționalitatea art.1 pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O.U.G. nr.136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că Curtea – prin decizia nr.989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea disp.art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O.U.G. nr.31/2009 și disp.art.2 din O.U.G. nr.41/2009 reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O.G. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O.U.G. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3 teza a II-a din Legea nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern O.G. nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, Curtea consideră că în prezent O.G. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ se aplică în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr.221/2008.
O asemenea interpretare juridică este în acord cu considerentele Curții Constituționale și semnifică punerea în aplicare voința Parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit art.253 alin.1 Codul muncii republicat, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau morale din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât, atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă, cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Potrivit Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
În practica CEDO s-a statuat că noțiunea de „bunuri” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, cuprinde atât „bunuri actuale” cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanții pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului lor.
Or, reclamanții sunt beneficiari ai disp. O.G. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008 astfel că pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor referitoare la creșterile salariale.
Astfel, potrivit art.1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne de aplicare și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală” aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunicării și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților.
Or, în cauză, se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
A mai fost criticată sentința și în ceea ce privește perioada pentru care s-a admis acțiunea, neputând fi primită susținerea recurentei privind acordarea drepturilor numai pentru anul 2008, potrivit argumentelor deja expuse, dar și față de decizia pronunțată în recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr.3/04.04.2011, obligatorie pentru instanțe, prin care s-a statuat că drepturile se acordă cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Este nefondată și critica referitoare la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de fond constatând, în primul rând, că ministerul este un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia.
Legea 500/2002 ce reglementează atribuțiile acestei instituții, se referă la atribuții cu privire la propunerile bugetare ale ordonatorilor principali de credite, Guvernul fiind răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite conform legislației bugetare.
A mai constatat instanța că, raportat la disp. art.16 - 17 din H.G. 2192/2004, art.166 din Legea nr.84/1995, O.G. 32/2001, H.G. 538/2001, Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor, nu are calitate procesual pasivă, deoarece calculul și plata drepturilor salariale pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic este realizată de unitățile școlare care au calitate de ordonatori de credite.
Este nefondată și critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea constatând că, față de obiectul litigiului și de munca îndeplinită de apărător, onorariul nu este exagerat, astfel că nu se justifică reducerea acestuia.
Față de argumentele expuse, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., în baza art.312 și 304 pct.1 C.pr.civ. Curtea va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursurile ca nefondate.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariul apărătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul U.A.T.Orașul P. – prin primar, cu sediul în orașul P., ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 113 din 15 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. domiciliat în orașul P., ., . și intimatul-pârât C. Național N. T. cu sediul în orașul P., Bulevardul Trandafirilor nr.9, județ Dâmbovița.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red. M.G.
Tehnored.BA
2 ex./07.06.2013
dosar fond nr._ Tribunalul Dâmbovița
jud.fond G. P.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 100/2013.... → |
|---|
