Pretentii. Decizia nr. 3005/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3005/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 4850/120/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR.3005
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013
Președinte - V. G.
Judecători - M. P. G.
- A. P.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul S. L., domiciliat în comuna Glodeni, . Dâmbovița și pârâtul P. comunei Glodeni, cu sediul în ., și cu domiciliul procedural ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură S. N. din municipiul Târgoviște, .. 4, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 687 din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. a chemat în judecată pârâtul P. comunei Glodeni pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.807,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, efectuate în perioada iulie 2010- iunie 2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că este directorul coordonator al Școlii B. I. din Glodeni, iar în această calitate efectuează lunar deplasări în interes de serviciu. Conform contractului de management educațional încheiat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, printre drepturile directorului, se numără și acela de a obține decontarea cheltuielilor de cazare, diurnă, transport și alte cheltuieli stabilite de normele legale, cu documente justificative, pentru deplasările în interes de serviciu în țară și străinătate. A arătat reclamantul că, deși a prezentat documente justificative, pârâtul a refuzat decontarea cheltuielilor aferente deplasărilor în interes de serviciu.
În drept au fost invocate dispozițiile art.16 din Normele Metodologice ale H.G. 538/2001 și Legea învățământului nr.1/2011.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, deși odată cu adoptarea HG 538/2001, suportarea cheltuielilor efectuate pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat revin unităților administrativ teritoriale se face de către primarul localității, aceasta este circumstanțiată unei proceduri riguros reglementate, debutând cu elaborarea unui proiect de buget și finalizând-se cu adoptarea și execuția acestuia. Prevederile contractului de management educațional intervenit între reclamant și Inspectoratul Școlar Județean de care reclamantul se prevalează, nu acordă, în mod efectiv, dreptul de a deconta cheltuielile de cazare, diurnă, transport și alte cheltuieli stabilite de normele legale, ci conferă vocația unor astfel de drepturi, urmând ca acestea să fie stabilite și acordate, în concret, cu respectarea normelor în vigoare, respectiv H.G. 1860/2006. Școala B. I., a cărei conducere este realizată de reclamant, este o instituție publică, astfel încât drepturile personalului acesteia, ce decurg din delegarea, detașarea și deplasarea în cadrul localității, sunt acordate cu respectarea prevederilor actului normativ menționat.
A mai arătat pârâtul că, din conținutul dispozițiilor art.1, alin.1 și art.16 din anexă, rezultă că, dacă deplasarea se face cu mașina proprietate personală, este necesară solicitarea și aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, astfel încât, în absența îndeplinirii unei astfel de condiții, decontarea ulterioară nu va fi posibilă.
S-au depus la dosarul cauzei: împuterniciri avocațiale pentru ambele părți, adresele nr. 498/07.06.2011 și nr. 579/29.06.2011 întocmite de Școala cu clasele I – VIII B. I., ordine de deplasare și sentința civilă. nr. 873/17.05.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Prin sentința civilă nr. 323 pronunțată la data de 9 februarie 2012, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul P. comunei Glodeni, a obligat pârâtul la plata sumei de 2.795,83 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de combustibil și la plata sumei de 1.840 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în conformitate cu ordinele de deplasare de la filele 8 și următoarele din dosar, în perioada iulie 2010 – iunie 2011, reclamantul a efectuat mai multe deplasări în interes de serviciu la mai multe instituții publice și societăți comerciale ce se află în relații comerciale cu școala B. I..
Efectuarea acestor deplasări în interes de serviciu la alte școli din . la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, sau cuantumul cheltuielilor sunt dovedite cu ordinele de deplasare, ștampilate și semnate pentru sosirea la destinație și bonurile fiscale de procurare a combustibilului necesar funcționării autoturismului.
Dovada faptului că deplasările au fost efectuate în interes de serviciu sunt răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului, coroborate cu informațiile furnizate din sistemul informatizat al catalogului firmelor ce demonstrează că societățile comerciale Sprînceanu Ovișor SRL, Gricom Prod SRL, Rogama SRL și Aneliserv SRL au ca obiect de activitate comerțul cu produse necesare funcționării instituției conduse de reclamant.
În ceea ce privește bonurile anexate ordinelor de deplasare ce fac dovada alimentării cu combustibil - motorină, tribunalul a constatat că, potrivit cărții de identitate a vehiculului și împuternicirii de la fila 53 din dosar, pentru autoturismul marca Hyundai Santa Fe, reclamantul are calitatea de deținător al acestui autoturism. În același timp, autoturismul proprietatea sa marca Citroen se alimentează cu benzină, astfel încât se justifică și acordarea cheltuielilor privind deplasările efectuate cu autoturismul în cauză.
A mai reținut tribunalul că în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Anexa 1 a H.G. 1860/2006, deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, care se deplasează împreună cu acesta. În acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km, parcurși pe distanța cea mai scurtă.
Prin urmare, aprobarea prealabilă a deconturilor pentru deplasare de către ordonatorul de credite, se impune pentru toți salariații acestuia, dar reclamantul, în calitate de director al Școlii „B. I.” din . calitatea de ordonator secundar de credite și funcție de conducere, așa încât aprobarea prealabilă a Primarului comunei Glodeni nu se impune, cu atât mai mult cu cât și pentru anii anteriori, cheltuielile de deplasare au fost acordate reclamantului în aceleași condiții, fără să fie necesară aprobarea prealabilă, după cum s-a constatat prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Față de cele arătate, a reținut tribunalul, refuzul primarului comunei Glodeni de a acorda aceste cheltuieli, motivat de necesitatea aprobării prealabile, conform H.G. nr. 1860/2006, este neîntemeiat și a condus la producerea unui prejudiciu material reclamantului. Potrivit art. 269 Cod civil, pârâtul a fost obligat, în temeiul răspunderii civile contractuale, să plătească reclamantului cheltuielile de deplasare în interesul serviciului pentru lunile iulie 2010- iunie 2011.
Modul de calcul a sumelor solicitate de reclamant prin acțiune, a fost stabilit în cadrul raportului de expertiză întocmit de expert Ș. M. A., ce a concluzionat că, față de suma solicitată în acțiune, există o diferență în minus ce rezultă din rotunjirile la consumul lunar, suma datorată de pârâtă fiind de 2.795,83 lei.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor H.G. 538/2001, tribunalul a reținut că acest act normativ a încetat să producă efecte juridice ca urmare a adoptării HG 2192/2004 care, la art. 49, arată în mod expres că prevederile acestor norme metodologice se aplica începând cu data de 1 ianuarie 2005, în toate unitățile de învățământ din județele-pilot nominalizate prin hotărâre a Guvernului. Începând cu aceeași dată, pentru aceste unități de învățământ preuniversitar de stat, Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 538/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 iunie 2001, cu modificările ulterioare, își încetează aplicabilitatea.
Potrivit art. 274 Codul de procedură civilă, tribunalul a reținut culpa procesuală a pârâtei în determinarea efectuării cheltuielilor de judecată, motiv pentru care a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 1840 lei, reprezentând onorariu expert, conform chitanței nr._ de la fila 35 dosar și onorariu apărător, potrivit chitanței nr._/14.09.2011.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul primarul comunei Glodeni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond nu a făcut altceva decât să copieze motivările anterioare ale instanțelor de judecată.
Arată că, procedând de această manieră, în sensul că nu a analizat toate apărările pe care le-a formulat, ci doar apărarea care a mai fost uzitată în dosarele anteriore și pentru care deja exista o motivare din partea altor complete de judecată, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 261 alin. l pct. 5 Cod procedură civilă. Mai arată că instanța de fond nu a făcut nicio referire la susținerea potrivit căreia, ordinele de deplasare depuse nu îndeplinesc condițiile minime obligatorii prevăzute de Ordinul MEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile. Mai mult decât atât, deși a solicitat ca și obiectiv al expertizei, ca expertul să verifice dacă ordinele de deplasare depuse au fost întocmite cu respectarea Ordinului MEF nr.3512/2008, instanța a respins acest obiectiv, motivând că aceasta ține de fondul cauzei, urmând ca instanța să se pronunțe, lucru care nu s-a întâmplat.
Urmează a se observa că instanța de fond deși precizează ca actul normativ pe care intimatul-reclamant și-a întemeiat acțiunea este abrogat, admite totuși acțiunea, fără a pune în discuția părților necesitatea ca reclamantul să-și precizeze temeiul de drept al acțiunii.
Un alt exemplu al superficialității de care a dat dovadă instanța de fond în soluționarea acțiunii, are în vedere faptul că recurentul-pârât a fost obligat la plata către intimatul-reclamant, inclusiv a onorariului de expert, în condițiile în care acesta a fost achitat de către pârât. Practic, instanța l-a obligat să achite de două ori onorariul, odată către expertul desemnat și a doua oară către intimatul-reclamant.
Un alt doilea motiv de recurs se referă la respingerea de către instanța de fond, a solicitării privind anularea raportului de expertiză. Potrivit dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă: „Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând filele și orele când începe și se continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului".
În cauza de față, convocarea pârâtului Primarului comunei Glodeni, s-a realizat la sediul Primăriei comunei Glodeni, astfel cum rezultă din borderoul anexat raportului de expertiză, deși recurentul-pârât are domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocatură G. C..
Instanța de fond a respins această solicitare, motivând că era nevoie ca pârâtul să emită o adresă prin care să solicite în mod expres trimiterea convocării la sediul apărătorului ales.
Un alt treilea motiv de recurs a avut în vedere respingerea de către instanța de fond, ca neîntemeiată, a obiecțiunii pe care a formulat-o la raportul de expertiză judiciară Ș. M. A..
Prin încheierea de ședință din data de 13.10.2011, instanța a admis proba cu expertiză contabilă cu următorul obiectiv: să se verifice dacă reclamantul a calculat, în mod corect, contravaloarea cheltuielilor de transport prin raportare la art. 16 din Anexa la HG nr.1860/2006.
Expertul desemnat în cauză nu a răspuns la obiectivul stabilit de instanță, în sensul că s-a limitat doar la a prelua calculele realizate de reclamant și a le insera într-un tabel, fără a verifica dacă ruta folosită de reclamant, pentru fiecare deplasare în parte, era cea mai scurtă, astfel cum prevede dispoziția precizată.
Acesta nu numai că nu a verificat dacă ruta folosită era cea mai scurtă, dar nu a verificat nici măcar dacă distanțele trecute de intimat în ordinele de deplasare, corespund sau nu realității. Ca urmare recurentul pârât a apreciat că se impune refacerea raportului de expertiză, în sensul ca expertul desemnat în cauză să verifice dacă reclamantul, în deplasările efectuate, a folosit ruta cea mai scurtă, potrivit art.16 din Anexa la HG nr.1860/2006.
Prin decizia nr.2248/30.05.2012 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești a fost admis recursul formulat de către pârât, s-a dispus casarea sentinței recurate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a constatat că, în cauza de față, convocarea pârâtului P. comunei Glodeni, s-a realizat la sediul Primăriei comunei Glodeni, astfel cum rezultă din borderoul anexat raportului de expertiză, deși recurentul-pârât a avut domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, la sediul Cabinetului de Avocatură G. C..
A mai reținut curtea că, potrivit dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă: „Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și se continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului".
Instanța de fond a motivat că era nevoie ca pârâtul să emită o adresă prin care să solicite, în mod expres, trimiterea convocării la sediul apărătorului ales. Motivarea instanței de fond este mai mult decât excesivă, în condițiile în care domiciliul procesual ales a fost indicat prin întâmpinare și nu există nicio dispoziție care să prevadă emiterea unei adrese suplimentare în sensul indicat de instanță. Ca atare, dreptul la apărare al recurentului a fost încălcat, în condițiile în care niciun reprezentant din partea pârâtului nu s-a prezentat la convocare pentru a-și exprima punctul de vedere. Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul astfel formulat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru refacerea raportului de expertiză cu convocarea legală a părților. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și celelalte motive de recurs.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._, care, conformându-se deciziei de casare, a dispus refacerea raportului de expertiză cu citarea legală a părților, lucrare care s-a depus la dosar la data de 27.11.2012 de expert contabil judiciar Ș. M. A..
Pârâtul P. C. Glodeni, prin notă de ședință, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv art.16 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.538/2001, nu stabilește în mod expres obligația în sarcina primarului de a suporta cheltuielile de deplasare.
Reclamantul a depus la rândul său note scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, arătând că temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată își găsește aplicarea în prezenta cauză, că prin sentințe și decizii civile Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești au obligat același pârât la acordarea acelorași drepturi reclamantului pentru perioade diferite, că art.16 din Anexa la H.G. nr.1860/2006 prevede că deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, care în cazul de față este P. C. Glodeni.
La termenul din 10.12.2012 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acel termen.
La termenul de judecată din data de 14.01.2013 tribunalul a admis obiecțiunile formulate de pârât la raportul de expertiză și a dispus refacerea acestuia în sensul ca expertul să verifice și să stabilească, în mod concret, pentru fiecare ordin de deplasare, care a fost distanța parcursă.
La data de 01.02.2013 s-a depus raportul suplimentar de expertiză, cuprinzând răspunsul la obiecțiunile formulate.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 687 din 25.03.2013 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la decontarea sumei de 1907,46 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu efectuate în perioada iulie 2010-iunie 2011 și a obligat pârâtul la plata sumei de 1840 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:
Reclamantul S. L. a chemat în judecată pârâtul P. comunei Glodeni pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.807,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, efectuate în perioada iulie 2010- iunie 2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A mai reținut tribunalul că prin sentința civilă nr. 323 pronunțată la data de 9 februarie 2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul P. comunei Glodeni, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2.795,83 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de combustibil și la plata sumei de 1.840 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În urma declarării recursului împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr.2248/30.05.2012, a admis recursul formulat de către reclamant, a dispus casarea sentinței recurate iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița cu îndrumarea de a reface raportul de expertiză în condiții de legalitate precum și de a ține cont de restul motivelor de recurs cu ocazia rejudecării cauzei.
Tribunalul a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Anexa 1 a H.G. 1860/2006, deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru persoanele din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, care se deplasează împreună cu acesta. În acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km, parcurși pe distanța cea mai scurtă.
De asemenea, astfel cum a reținut Tribunalul Dâmbovița cu ocazia primei judecăți, reclamantul, în calitatea sa de director al Școlii B. I. din . calitatea de ordonator secundar de credite și funcție de conducere, așa încât aprobarea prealabilă a Primarului comunei Glodeni nu se impune. Constată tribunalul că refuzul primarului comunei Glodeni de a acorda aceste cheltuieli, motivat de necesitatea aprobării prealabile, conform H.G. nr. 1860/2006, este neîntemeiat și a condus la producerea unui prejudiciu material reclamantului prejudiciu constând în contravaloarea cheltuielilor de transport în interesul serviciului pentru lunile iulie 2010- iunie 2011.
În privința formularelor folosite pentru ordinele de deplasare tribunalul a constatat că tipul de formular folosit de reclamant este unul ce prezintă toate aparențele unui formular tipizat normal cuprinzând toate rubricile necesare. A apreciat tribunalul că aceste formulare tipizate îndeplinesc condițiile minime obligatorii prevăzute de Ordinul MEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.
Efectuarea deplasărilor în interes de serviciu la alte școli din . la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița sunt dovedite cu ordinele de deplasare, ștampilate și semnate pentru sosirea la destinație și cu bonurile fiscale de procurare a combustibilului necesar funcționării autoturismului.
Modul de calcul a sumelor solicitate de reclamant prin acțiune, a fost stabilit în cadrul raportului de expertiză întocmit de expert Ș. M. A., ce a concluzionat că, față de suma solicitată în acțiune, există o diferență în minus ce rezultă din rotunjirile la consumul lunar, suma datorată de pârâtă fiind de 2.795,83 lei. Ulterior prin refacerea raportului de expertiză, în urma obiecțiunilor formulate de către pârât, s-a stabilit, în funcție de distanța cea mai scurtă dintre localități, că suma datorată de pârât ar trebui să fie în cuantum de 1907,46 lei pentru perioada solicitată.
Făcând aplicarea în cauză a actului normativ invocat rezultă că decontarea cheltuielilor pentru transport se face pentru distanța cea mai scurtă dintre localități, situație în care, tribunalul a acordat reclamantului contravaloarea transportului astfel cum aceasta a fost calculată în refacerea raportului de expertiză.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile de judecată dovedite de către reclamant sunt reprezentate de onorariul de apărător în faza inițială a dosarului și în recurs. Din aceste cheltuieli s-a scăzut onorariul pentru expertiză suportat de către pârât deoarece, urmare a efectuării expertizei, tribunalul a procedat la diminuarea pretențiilor reclamantului, situație de natură a duce la compensarea cheltuielilor făcute de părți.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri reclamant S. L. și pârâtul P. comunei Glodeni, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul-reclamant S. L. arată că toate criticile aduse sentinței recurate constau, în primul rând în aceea că, în mod absolut eronat, prima instanță a avut în vedere contravaloarea transportului, astfel cum aceasta a fost calculată în refacerea raportului de expertiză.
Potrivit raportului de expertiză contabilă - Ș. M., depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 03.12.2012, s-a stabilit, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, ordinelor de deplasare întocmite de către reclamant în perioada iulie 2010 - iunie 2011, H.G. nr. 1860/2006, privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, Legii Educației naționale nr. 1/2011, Codului Muncii, O.M.F.P, nr. 3512/2008, privind documentele financiar contabile, H.G. nr. 538/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, precum și Standardului profesional nr. 35, că suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu combustibilul consumat cu ocazia deplasărilor în interesul serviciului, efectuate de către recurentul-reclamant, în perioada iulie 2010 - iunie 2011, este de 2.795,83 lei.
Ulterior, s-a procedat la efectuarea unui raport suplimentar de expertiză contabilă judiciară, întrucât la termenul din data de 14.01.2013, s-a dispus verificarea și stabilirea, în mod concret, pentru fiecare ordin de deplasare în parte, distanța parcursă, prezentând date științifice, precum și verificarea dacă distanța trecută de recurentul - reclamant este cea corectă și dacă ruta folosită de acesta este cea mai scurtă.
La insistența primei instanțe de a verifica dacă distanța trecută de recurentul-reclamant este cea corectă și dacă ruta folosită de acesta este cea mai scurtă, prin prezentarea de date științifice, experta desemnată în speță a procedat, încă odată, la refacerea raportului de expertiză. Cu această ocazie, a solicitat C.N.A.D.N.R., în calitate de instituție ce administrează drumurile de interes național, prin adresa nf. 92/9697/20.02.2013, informații referitoare la distanțele între diferite localități ale Județului Dâmbovița, distanțe înscrise în deconturile de deplasare ale acestuia.
De asemenea, instanța, a ținut cont că prin adresa nr. 9697/06.03.2013. C.N.A.D.N.R. a răspuns că nu deține informații privind distanțele între localitățile din Județul Dâmbovița, în situația în care acestea nu sunt situate pe rețeaua de drumuri naționale, că nu dispune de o aplicație informatică care să permită astfel de calcule si că singura modalitate științifică de a evalua aceste distanțe este prin măsurarea, în mod direct, de către un expert în specialitatea topografie, cadastru și geodezie.
Cât privește cheltuielile de judecată, consideră că, în mod absolut surprinzător, prima instanță a procedat la o compensare a cheltuielilor făcute de părți, scăzând din cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul - reclamant onorariul de expert suportat de către pârât, întrucât, urmare a efectuării expertizei, instanța de fond a procedat la o diminuare a pretențiilor recurentului - reclamant.
Precizează recurentul-reclamant faptul că în speța pendinte părțile nu au calități duble pentru a putea opera compensarea, neexistând cereri formulate de către ambele părți.
În continuarea cererii sale, recurentul-reclamant invocă diferite decizii ale instanțelor de judecată cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumei de 2.795,83 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu efectuate în perioada iulie 2010 - iunie 2011, de către recurent, în calitate de director coordonator al Scolii „B. I.” din Glodeni, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în totalitate, așa cum acestea au fost solicitate.
În motivarea recursului, P. comunei Glodeni arată că, prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. și a dispus obligarea Primarului comunei Glodeni la decontarea sumei de 1907,46 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu efectuate în perioada iulie 2010-iunie 2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1840 lei.
Arată recurentul P. comunei Glodeni că, prin încheierea de ședința din data de 10.12.2012, instanța a respins greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. comunei Glodeni, considerând că în privința cheltuielilor de transport, primarul localității are calitate de ordonator de credite.
Referitor la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive recurentul a precizat că prin acțiunea introductivă la instanță s-a solicitat obligarea sa la plata sumei de 2807,96 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, efectuate în perioada iulie 201o-iunie 2011.
Reclamantul a indicat ca temei de drept al pretențiilor sale art. 16 din normele metodologice de aplicare a HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Potrivit conținutului art.16 din H.G nr.538/2001, formă în vigoare încă de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial al României: "Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezintă autorității administrației publice locale, în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale, astfel:
Instituțiile de învățământ preuniversitar de stat ai căror conducători îndeplinesc calitatea de ordonator terțiar de credite și instituțiile de învățământ preuniversitar de stat arondate la unitățile administrativ-teritoriale prezintă autorității publice locale proiectul de buget și fundamentările corespunzătoare.
Instituțiile de învățământ preuniversitar de stat cu contabilitate proprie, care organizează și evidența contabilă a altor instituții de învățământ arondate, prezintă bugetul propriu și câte un buget pentru fiecare dintre acestea, precum și un buget centralizat pentru toate instituțiile arondate, inclusiv bugetul propriu. Acest buget va fi însoțit de fundamentările corespunzătoare. Conducerile instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat răspund de exactitatea datelor cuprinse în notele de fundamentare care au stat la baza întocmirii proiectului de buget al fiecărei instituții de învățământ."
Prin H.G 1942/2004 privind nominalizarea județelor-pilot care vor aplica noul sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat, au fost stabilite județele pilot cărora li se aplică HG 2192/2004, acestea fiind: B., Cluj, D., Harghita, Iași, N., Satu M. și Sibiu.
De asemenea potrivit art. 77 din Legea 215/2001 a administrației publice locale: „P., viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale”.
Analizând textul invocat ca temei de drept, se poate observa că acesta nu stabilește în mod expres, obligația în sarcina primarului de a suporta contravaloarea cheltuielilor de deplasare.
Întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație rezidă din dispozițiile art.112 Cod proc. civilă care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, obiectul precum și motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază pretenția reclamantului.
Prin indicarea pretenției sale precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
De asemenea, un alt aspect invocat de recurent se referă la faptul că reclamantul a înțeles să modifice temeiul de drept al acțiunii, abia în cuprinsul notelor scrise referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive, în cuprinsul cărora a indicat dispozițiile art. 16 din Anexa la HG 1860/2006.
A preciazat recurentul că motivarea instanței de fond este în contradicție cu dispozițiile art. 129 alin.4 Cod proc. civilă potrivit cărora; „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorule este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare"
Or, atât timp cât pe de o parte reclamantul și-a modificat temeiul de drept al acțiunii, după rămânerea în pronunțare pe excepția invocată, iar pe de altă parte, instanța și-a motivat respingerea excepției tocmai în baza noul temei invocat, apreciază că se impunea punerea în dezbaterea părților a noului temei de drept.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Cu privire la motivele de nelegalitate ale sentinței civile nr. 687/25.03.2013, recurentul arată:
Pentru admiterea acțiunii, instanța de judecată a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Anexa 1 la HG nr.1860/2006, în sensul că reclamantul a efectuat deplasările în interes de serviciu și că nu se impunea aprobarea prealabilă a ordonatorului principal de credite, având în vedere că intimatul-reclamant are calitatea de ordonator secundar de credite Urmează să observați că nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că un ordonator secundar de credite, cum este reclamantul nu are nevoie de aprobarea prealabilă a ordonatorului principal de credite, de altfel instanța se limitează la a preciza că acest lucru a fost reținut de Tribunalul Dâmbovița în primul ciclu procesual, fără a verifica dacă există vreo dispoziție legală în acest sens.
Cu privire la ordinele de deplasare folosite de intimat, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, arată că a precizat faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordinul MEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile pentru a putea fi considerate documente justificative, în baza cărora să poată fi efectuată plata.
Un alt motiv de nelegalitate se referă la modul în care au fost stabilite cheltuielile de judecată ce urmează a fi suportate de pârâtul P. comunei Glodeni.
Astfel, prin sentința nr. 687/25.03.2013 a fost obligat la plata sumei de 1840 lei reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în primul ciclu procesual (fond și recurs).
Apreciază că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată din primul ciclu procesual, în condițiile în care recursul formulat de acesta a fost admis, iar potrivit art. 311 Cod proc.civ: "Hotărârea casată nu are nicio putere". Urmează să se observe că reclamantul nu a făcut dovada vreunei cheltuieli de judecată în acest ciclu procesual, singurele cheltuieli fiind efectuate în primul ciclu procesual, etapă care a fost câștigată de pârât prin admiterea recursului.
Mai mult decât atât, acordarea cheltuielilor de judecată din recurs, este mai mult decât nelegală, în condițiile în care recursul declarat de acesta fost admis, fiind astfel evident că nu am căzut în pretenții.
În concluzie, în temeiul art.312 Cod proc. civilă, solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.687/25.03.2013 și a încheierii de ședință din data de 10.12.2012 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, modificarea în tot a acestora, în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Atât recurentul-reclamant S. L., cât și recurentul-pârât P. comunei G., au formulat critici ce privesc fondul cauzei, mai precis pe contravaloarea cheltuielilor de deplasare, cuantumul acestora ce a fost modificat prin completarea la raportul de expertiză întocmit de expert Ș. M. A. în al doilea ciclu procesual și respectiv temeiul de drept în baza căruia s-au acordat aceste cheltuieli, cu aprobările necesare conform dispozițiilor legale ce au fost modificate și în legătură cu care s-a apreciat că instanța nu le-a aplicat în mod corect.
Referitor la acest motiv de recurs, Curtea reține că prima instanță a respectat, conform dispozițiilor art. 315 C.pr.civilă, obiectivele deciziei de casare nr. 2248/30.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a încuviințat o refacere a raportului de expertiză conform obiecțiunilor formulate, obligând pe pârâtul-recurent să plătească reclamantului suma de 1907,46 lei pentru perioada solicitată.
Suma calculată de către expertă a fost motivată în concluziile raportului de expertiză completare, preluată în considerentele hotărârii, cu justificarea că efectuarea deplasărilor în interes de serviciu au fost dovedite în primul rând cu ordinele de deplasare, ștampilate și semnate pentru sosirea la destinație, cu bonurile fiscale de procurare a combustibilului necesar funcționării autoturismului.
Mai mult decât atât, s-a menționat că, la modul de calcul a sumelor solicitate, experta a apreciat că acel cuantum diferențiat față de primul raport de expertiză, s-a stabilit în funcție de distanța cea mai scurtă dintre localități, astfel că suma datorată de pârâtul-recurent este de 1907,46 lei pentru perioada solicitată.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că toate criticile formulate de recurenți sub aspectul cuantumului cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu sunt total nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Cât privește critica formulată de pârâtul-recurent privind temeiul de drept în baza căruia s-au acordat aceste cheltuieli, cu aprobările necesare conform dispozițiilor legale ce au fost modificate de reclamant și în legătură cu care s-a apreciat că instanța nu le-a aplicat în mod corect, Curtea reține că este neîntemeiată, având în vedere că tribunalul a ținut cont de dispozițiile art. 16 din Anexa 1 a HG 1860/2006 în conformitate cu care deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât și pentru celelalte persoane din cadrul unității care se deplasează împreună cu acesta, în ambele cazuri posesorul autoturismului urmând să primească contravaloarea a 7,5 l carburant la 100 km, parcurși pe distanța ce mai scurtă.
Mai mult decât atât, Curtea reține că în mod corect prima instanță a apreciat că recurentul-reclamant, în calitatea sa de director al școlii, avea deja calitatea de ordonator secundar de credite și funcție de conducere, motiv pentru care aprobarea prealabilă a primarului - recurentul-pârât - nu se impunea, iar refuzul acestuia din urmă de a acorda aceste cheltuieli, motivat de necesitatea unei aprobări prealabile, conform dispozițiilor legale sus-menționate este neîntemeiat.
În recursurile formulate, ambii recurenți s-au declarat nemulțumiți și de calculul cheltuielilor de judecată, recurentul-reclamant arătând că în mod greșit prima instanță a apreciat că acestea se compensează, iar pârâtul-recurent a menționat că în primul ciclu procesual a suportat toate cheltuielile, iar instanța, reluând cauza, l-a obligat din nou la plata acestora, deși prin decizia de casare recursul său a fost admis.
Curtea apreciază că toate criticile formulate de cei doi recurenți sunt nefondate, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare dispozițiilor art. 274 C.pr.civilă, dat fiind faptul că cu ocazia primei judecăți recurentul-pârât se afla într-o culpă procesuală, costul cheltuielilor suportate de reclamant au căzut în sarcina sa, iar cât privește împrejurarea că într-un prim ciclu procesual s-a admis recursul său, instanța reluând cauza spre rejudecare a uzitat de aceleași probatorii, respectiv o completare a raportului de expertiză inițial, conform obiecțiunilor sale, experta ajungând la o sumă mai mică decât cea inițială, dar tot în sarcina de plată a recurentului-pârât.
La fel de neîntemeiată este și critica reclamantului-recurent referitoare la cheltuielile de judecată, dat fiind faptul că, atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea ciclu, cuantumul cheltuielilor de judecată a rămas neschimbat, acesta fiind în sumă de 1840 lei în sarcina de plată a pârâtului-recurent, instanța motivând în mod corect că acestea au fost acordate conform dovezilor existente la dosar - onorariu de apărător în faza inițială a dosarului și în recurs- din aceste cheltuieli s-au scăzut onorariu pentru expertiza suportată de către pârâtul-recurent, deoarece, urmare a completării raportului de expertiză, tribunalul a procedat la diminuarea pretențiilor recurentului-reclamant, compensarea operând în funcție de admisibilitatea cererilor formulate, raportat la culpa procesuală ce a rezultat din dezbateri.
Nu în ultimul rând, curtea apreciază ca neîntemeiată și critica formulată de pârâtul-recurent referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive în legătură cu care a arătat că în mod greșit a fost respinsă de prima instanță, dimpotrivă Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 16 din Anexa la HG nr.1860/2006 (nu cele indicate de reclamant) în care sunt precizate normele cu privire la decontarea transportului și prin raportare la acest text de lege, primarul localității, respectiv recurentul-pârât, are calitatea de ordonator de credite și deci calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Pentru toate considerentele sus-menționate, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, urmează a respinse ambele recursului, ca nefondate, a se menține ca legală și temeinică sentința primei instanțe, nefiind incidente vreunul din motivele de modificare sau casare a acesteia, prevăzute de art. 304 C.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S. L., domiciliat în comuna Glodeni, . Dâmbovița și pârâtul P. comunei Glodeni, cu sediul în ., și cu domiciliul procedural ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură S. N. din municipiul Târgoviște, .. 4, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 687 din 25.03.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. G. M. P. G. A. P.
Grefier,
G. C.
Red...PJ
2 ex./25.11.2013
d.f._ Tribunal Dâmbovița
j.f. M. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
