Asigurări sociale. Decizia nr. 1106/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1106/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 4684/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1106
Ședința publică din data de 9 septembrie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecător - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județ Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 434 pronunțată la 25 martie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul R. V., domiciliat în Târgoviște, ., ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, ., micro 8, jud. Dâmbovița.
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant R. V., personal, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelanta-intimată C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Intimatul-reclamant R. V., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că intimatul nu mai are cereri de formulat și constatând că apelanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul-reclamant R. V., având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței prin care i s-a acordat grupa II de muncă, ca legală și temeinică.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA ;
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ , reclamantul R. V. a formulat, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, contestație împotriva deciziei nr.R689173/25.02.2014, emisă de C. Județeană de Pensii Dâmbovița solicitând anularea deciziei de pensionare și acordarea grupelor I și II de muncă, după cum a lucrat în cadrul ..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată i s-a respins înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, pârâta refuzând valorificarea adeverinței nr.1622/09.05.2012 eliberată de . prin adeverința 1674/10.04.2014, care atestau încadrarea în grupa I și a II-a de muncă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că adeverința nr.1622/09.05.2012 eliberată de . depusă de reclamant nu a fost valorificată întrucât contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare, în sensul pct.6 din Ordinul MMOS nr.50/1990, reclamantul neîndeplinind condițiile de pensionare în privința vârstei, vârsta reclamantului fiind la data înscrierii la pensie de 59 de ani, mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar stagiul complet de cotizare realizat este de 30 ani, 8 luni și 14 zile.
Pârâta a mai arătat că i-a fost luată în calcul la emiterea deciziei contestate grupa I de muncă pentru perioada 01.08._97, în procent de 100%, comparându-se cele 2 adeverințe, respectiv adeverința nr.1622/09.05.2012 și adeverința nr.876/26.02.2014, cu înscrisurile din carnetul de muncă, poziția 59.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 434 pronunțată la 25 martie 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte contestația, a anulat decizia R689173/25.02.2014 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă decizie pe numele reclamantului, prin care să i se valorifice grupa a II-a de muncă potrivit adeverinței 1622/09.05.2012 emisă de . s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea privind valorificarea grupei I de muncă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la data de 30.09.2013, cu nr.de înregistrare_, reclamantul a formulat cerere în vederea acordării pensiei anticipate parțiale, emițându-i-se decizia nr. R_/25.02.2014, dar prin care nu i s-a valorificat perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, ci doar perioada lucrată în grupa I de muncă, respectiv 01.08._97, fapt ce reiese din adeverința nr.1622/09.05.2012 eliberată de . și din carnetul de muncă al reclamantului, pe motiv că adeverința menționată nu a respectat procedura prevăzută de Ordinul 50/1990 privind nominalizarea în grupă superioară de muncă, contractul colectiv de muncă neputând fi considerat nominalizare.
Tribunalul a mai reținut că perioada lucrată de reclamant în grupa a II-a de muncă, în procent 100%, respectiv 29.07._91 și 17.06._99, conform nominalizării efectuate prin CCM și Ordinul 50/1990, a fost dovedită de acesta prin adeverința nr.1622/09.05.2012, emisă de . depusă la instituția pârâtă în vederea stabilirii pensiei, reconfirmată prin adeverința nr.876/26.02.2014, depusă la dosar, nu și odată cu cererea formulată la 30.09.2013.Se menționează ca temei juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă art.3 pct.34 și pct.79 din anexa II a Ordinului 50/1990 –republicat, precizându-se că adeverința s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societății și că pentru perioada menționată s-a virat CAS conform legii (acest aspect reieșind din adeverința nr.876/26.02.2014).
Potrivit dispozițiilor art. 126 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive. Pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.”
În cauză, tribunalul a constatat că adeverința eliberată de fostul angajator este conformă Anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011 și are toate rubricile completate, fiind semnată de reprezentanții unității angajatoare. De altfel, odată cu emiterea adeverinței, angajatorul a dat și declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței.
Totodată, instanța de fond a apreciat că nu exista dovezi din care să reiasă că adeverința este anulată, mențiunile acesteia făcând deplina dovadă sub sancțiunea răspunderii penale, astfel încât refuzul pârâtei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de către reclamant nu poate fi calificat decât unul abuziv și nelegal, aceasta neprezentând dovezi din care să reiasă nevalabilitatea adeverinței, a pune în obligația reclamantului să depună acte verificabile, existente în arhiva angajatorului, fiind o sarcina excesivă și nejustificată, cu atât mai mult cu cât se menționează că nominalizarea este efectuată atât prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și în baza Ordinului 50/1990.
Față de cele ce preced, constatând nelegalitatea emiterii deciziei nr.R689173/25.02.2014, în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010, tribunalul a admis în parte contestația reclamantului și a anulat decizia contestată emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă decizie pe numele reclamantului prin care să valorifice grupa a II-a de muncă potrivit adeverinței 1622/09.05.2012 emisă de . a respins ca rămasă fără obiect cererea privind valorificarea grupei I de muncă, reținând că aceasta a fost deja valorificată de către pârâtă, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. Județeană de pensii Dâmbovița care a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, deoarece adeverința privind încadrarea în grupă superioară de muncă, adeverință la a cărei valorificare a fost obligată, nu îndeplinește condițiile legale în vigoare privind valorificarea ei .
Conform prevederilor art. 126 alin. (1) din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupe I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor;
La rubrica «conform nominalizării efectuate prin...» în adeverința nr. 1406/26.03.2014 a fost completat hotărârea consiliului de administrație din 11.02.1993 și anexa 9/1 a Contractul Colectiv de munca pe Unitate, iar din adresa nr. 5326/01.12.2014 a . că prin hotărârea Consiliului de Administrație din 11.02.1993 s-a realizat doar nominalizarea reprezentanților patronatului pentru negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe anul 1993, și nu nominalizarea activităților în grupe de muncă.
De asemenea, menționează apelanta că din adresa nr. 5326/1.12.2014 a . că nominalizarea în grupe de muncă s-a realizat prin CCM pe unitate, act care nu reprezintă act administrativ emis de către unitate, de nominalizare a persoanelor în grupa superioara de munca în sensul prevederilor de la pct.6 din Ordinul MMOS nr. 50/1990.
Susține apelanta că actele administrative emise de către unitate, conform prevederilor de la pct.6 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, prevăzute ca acte administrative de nominalizare în grupa superioara de munca în aceasta situație sunt: proces-verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administrație si a sindicatului privind nominalizarea persoanelor în grupa superioara de munca.
Pe de alta parte, precizează apelanta, un contract colectiv de munca cuprinde drepturile și obligațiile părților (sindicat și patronat) negociate pentru viitor, deci nu produce efecte decât pentru viitor; nu exista posibilitatea legala ca un contract colectiv de munca pe unitate din anul 1994 sa facă o încadrare în grupa superioara de pentru o perioada anterioara negocierii lui.
Consideră apelanta că unitatea angajatoare, . a urmat procedura expres prevăzuta de ordinul nr. 50/1990, pentru încadrarea în grupa superioara de muncă, astfel încât, adeverința eliberată reclamantului nu îndeplinește toate condițiile legale pentru a putea fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie.
În raport de motivele invocate, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței nr. 434/25.03.2015 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Promovarea prezentului demers judiciar de către reclamant s-a realizat motivat de faptul că la emiterea deciziei nr. R689173/25.07.2014 C. Județeană de Pensii Dâmbovița a refuzat să valorifice perioadele lucrate în grupa I și a II –a de muncă menționate în adeverința nr.1622/09.05.2012 eliberată de . cărei conținut a fost reconfirmat prin adeverința nr. 1676/10.04.2014).
Cert este că Tribunalul Dâmbovița prin hotărârea pronunțată a reținut că reclamantului, prin decizia emisă de intimată, nu i s-a valorificat perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, ci doar perioada lucrată în grupa I de muncă, respectiv 01.08._97, situație în care analiza adeverinței în discuție urmează a fi efectuată doar în ceea ce privește grupa a II-a de muncă.
În cuprinsul adeverinței nr.1622/09.05.2012 eliberată de . 20 dosar fond) s-a menționat că reclamantul a fost angajat al societății în meseria lăcătuș la Secția Montaj Fabrica de Utilaj Complex în perioadele 29.07._91 și 17.06._99 și a beneficiat de grupa a II-a de muncă în procent de 100% în aceste intervale, iar la baza încadrării sale au stat prevederile Ordinului nr. 50/1990, anexa II, pct. 34 și 79, art. 3 și nominalizarea efectuată prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate. În continuare, s-au făcut precizări în cuprinsul adeverinței referitor la perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea la societatea angajatoare în meserii încadrate în grupa I de muncă ( grupă care a fost recunoscută de C. județeană de Pensii Dâmbovița, așa cum reiese din întâmpinarea depusă la fila 39 dosar fond, și care nu mai face obiect de analiză în actuala faza procesuală), precizându-se de către unitatea emitentă că acest înscris „s-a eliberat în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societății, cunoscându-se atât prevederile art. 288 și 289 din Codul penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie”.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.1 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
În alin.4 al acestui text se menționează că pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.
În cauză, tribunalul a constatat că adeverința eliberată de fostul angajator la solicitarea reclamantului este întocmită conform dispozițiilor legale, motiv pentru care i-a dat eficiență juridică.
Examinând cuprinsul acesteia Curtea constată că într-adevăr acest înscris îndeplinește cerințele impuse de legiuitor prin textul de lege mai sus-menționat ea fiind conformă modelului impus de anexa 14 a acestui act normativ, iar la nominalizarea reclamantului pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă societatea a făcut trimitere nu numai la actele aflate în arhiva sa și care pot fi verificate, la C.C.M.N.U., ci și la prevederile Ordinului nr. 50/1990.
Prin urmare, adeverința eliberată de fostul angajator al reclamantului a fost în mod greșit refuzată de intimată a fi valorificată și în ceea ce privește grupa a II-a de muncă ( fiind valorificată doar perioada din grupa I, așa cum reiese din întâmpinarea depusă la fila 39 dosar fond), iar legislația asigurărilor sociale nu atribuie caselor teritoriale de pensii competența de a cenzura datele înscrise de angajatori în adeverințele pe care sunt obligați să le elibereze la cererea persoanelor interesate.
Altfel spus, organul teritorial de pensii are atribuția de a verifica numai conformitatea elementelor și datelor înscrise în adeverințe cu cerințele legii, nefiind îndreptățit să cenzureze informațiile cuprinse în aceste documente și să facă cercetări pentru a stabili respectarea procedurii de încadrare a unui fost salariat într-o grupă de muncă impuse prin Ordinul nr. 50/1990-în prezent abrogat.
Este în obligația angajatorului de a elibera adeverința ce atestă grupa de muncă pentru salariat numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa, iar eventuala nerespectare a acestei obligații nu este corelativă vreunui drept al casei de pensii de a nu valorifica documentul, în detrimentului asiguratului, ci conferă posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii, de către organele judiciare, inclusiv cele ale răspunderii penale, dacă este cazul.
Numai în cadrul unei astfel de proceduri, organul judiciar competent stabilește pe baza documentelor verificabile, dacă elementele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
În condițiile în care în cuprinsul adeverinței angajatorul a menționat înscrisurile în baza cărora s-a făcut nominalizarea, a precizat temeiul încadrării și a dat declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței, refuzul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrata în grupa a II –a de munca de către reclamant apare ca fiind nelegal.
Trimiterile făcute de către apelantă, în cuprinsul motivelor de apel, cu privire la conținutul adeverinței nr. 1406/26.03.2014 și al adresei nr. 5326/01.12.2014 (ambele emise de . pot fi avute în vedere de instanță întrucât nici unul din aceste înscrisuri nu se află la dosarul cauzei pentru a putea fi analizat cuprinsul lor.
D. urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, apreciind că adeverința în litigiu trebuie valorificată de intimată la stabilirea pensiei. În atare situație, criticile apelantei nu pot fi primite, motiv pentru care Curtea, în baza art. 480 N.C.P.C. va respinge ca nefondat apelul declarat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județ Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 434 pronunțată la 25 martie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul R. V., domiciliat în Târgoviște, ., ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, ..11, ., jud. Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
P. M. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
5 ex/11.09.2015
j.f. L. B.
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Recalculare pensie. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
