Recalculare pensie. Decizia nr. 266/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2478/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 266
Ședința publică din data de 26 februarie 2015
Președinte – C. M. M.
Judecător - M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatorul D. A. F., domiciliat în Boldești – Scăeni, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2478 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata C. Județeană de Pensii Prahova reprezentată de consilier juridic M. A., lipsind apelantul contestator D. A. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat instanței că dosarul a fost suspendat la data de 15 mai 2014, în temeiul disp. art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția perimării apelului, având în vedere că dosarul a fost suspendat la data de 15 mai 2014, în temeiul disp. art. 412 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă.
Consilier juridic M. A., având cuvântul pentru intimata, solicită a se admite excepția perimării și a se constata perimat apelul declarat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul D. A. F. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată parata C. Județeană de Pensii Prahova, la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limita de vârsta si vechime integrala in care, la stabilirea punctajului mediu anual, sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani; obligarea paratei la plata diferențelor dintre pensia cuvenita si pensia încasată, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata; obligarea paratei la actualizarea diferențelor cuvenite cu indicele de inflație, la data plații efective a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este pensionar pentru limita de vârsta si vechime integrala in baza prevederilor din Legea nr. 3/1997 si a Legii
nr.19/2000, potrivit deciziei nr._/09.09.1997 privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta emisa de C. Județeană de Pensii Prahova, începând cu 01.04.1997.
A mai arătat că pensia este stabilita anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, aceasta intrând in procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, HG nr. 733/2005 fiind încadrată in categoria pensiilor cărora li se aplica recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, procedându-se la recalcularea pensiei potrivit prevederilor Legii nr.19/2000, fiind emisă decizia de recalculare nr._/30.11.2005.
Totodată, a arătat că pensia a fost recalculata si in baza OUG nr. 100/2008 fiind emisa si decizia nr._/01.06.2009, precum si in baza Legii nr. 263/2010, fiind emisă decizia nr._/28.12.2011.
De asemenea a arătat că la recalculare parata a avut in vedere un stagiu de cotizare eronat(30 de ani) ceea ce este contrar dispozițiilor legale in vigoare, stagiul real de cotizare fiind de 20 de ani, având in vedere dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr.1550/2004, art.14 alin.3 din Legea nr.3/1977 si vechimea efectiva in grupa 1 de munca de 27 de ani, 6 luni si 14 zile ( mențiuni cuprinse in decizia nr._/09.09.1997).
Decizia nr.40/2008 pronunțată de I.C.C.J., în interesul legii cu privire la speța de fața dedusă judecății, dar și practica constantă după această dată a C.A.B. cu privire la admisibilitatea cererilor reclamanților pensionari, care au fost pensionați în baza Legii nr.3/1977, abrogată la momentul pronunțării Instanței Supreme, au decis ca, în funcție de vechimea efectivă desfășurată în condiții grele de muncă, stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual să fie de 20 de ani pentru persoanele care au desfășurat activitate de minim 20 de ani în grupa I, iar nu de 30 de ani cum a calculat pârâta - pentru condiții normale de muncă.
În cuprinsul motivării deciziei, Î.C.C.J. a subliniat că "persoanele care au lucrat în grupele speciale de muncă si s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 (si a Legii nr.263/2010 pentru identitate de rațiune, s.n.), li se aplică acest act normativ (respectiv Legea nr.3/1977, lege abrogată la data pronunțării ICCJ) pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare."
Tot Î.C.C.J. arată că "legea nouă nu se poate aplica decât situațiilor ivite după ., deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01.04.2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977 . Ca atare, pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă si ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977."
Când Î.C.C.J. a decis că se va aplica în cazul reevaluării/recalculării pensiilor un act normativ abrogat expres de Legea nr.19/2000, aceasta nu înseamnă că dreptul pensionarului a ultraactivat în timp, ci s-a aplicat dreptul existent la data pensionării reclamantului, respectiv Legea nr.3/1977.
Arată reclamantul că prin acțiunea dedusa judecații nu se contesta o anumita decizie de pensionare ci modalitatea de calcul si vizează modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie la recalculare și plata diferențelor cuvenite. Deși este formulată ulterior abrogării O.U.G. nr.4/2005, în baza căreia a operat recalcularea drepturilor de pensie și Legii nr.19/2000, ale cărei prevederi au fost avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, norma aplicabilă raportului substanțial dintre părțile litigiului este norma în vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecății.
Operațiunea de recalculare poate fi declanșată oricând, la cererea pensionarului, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 151/2010.
In aceeași ordine de idei, art. 16 lit. a) din Legea 263/2010 prevede ca pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 01.04.2001( data intrării in vigoare a Legii 19/2000) stagiul complet va fi cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977 ( vechimea in munca necesara deschiderii drepturilor de pensie ) ceea ce in cazul meu care am Înregistrat o vechime in grupa I de munca: 27 de sini, 6 luni si 14 zile. stagiul complet de cotizare va fi cel prevăzut de Legea nr. 3/1977.
Persoanele care au o vechime in munca prevăzuta de lege si au lucrat efectiv 15 ani in locurile Încadrate in grupa I de munca sau cel puțin 20 de ani in grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzuta de art. 8 al.2, in mod proporțional cu anii lucrați in grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 de ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, bărbații sau 50 pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
Deși aparent textul este concentrat pe reducerea vârstei standard, se poate face abstracție de faptul ca, in mod real, după 20 de ani de activitate in grupa I de munca, sau 25 de ani in grupa II de munca asigurații puteau ieși la pensie pentru limita de vârsta daca îndeplineau si condiția privitoare la vârsta redusa.
Prin urmare aceasta este vechimea in munca ceruta de Legea 3/1977 pentru a se putea solicita pensie pentru limita de vârsta, ceea ce înseamnă ca acesta era stagiul complet de cotizare, in concordanta cu terminologia folosita de Legea 263/2010.
Rezultă, așadar că, atunci când înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, in cazul reevaluării sau recalculării pensiilor se aplică un act normativ abrogat expres de Legea nr. 19/2000, s-a avut in vedere dreptul conferit de actul normativ in vigoare la data pensionării, ori acest drept nu a fost afectat in nici un mod de noile dispoziții cuprinse in Legea nr. 263/2010.
Dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si 2 din Legea nr. 19/2000, menționate in cadrul Deciziei nr. 40 /22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt preluate in cadrul art. 55, art. 56 din Legea 263/2010 coroborate cu cele ale art. 30 din Legea 263/2010.
A arătat reclamantul ca prin neluarea in considerare a unui stagiu de 20 de ani, parata i-a calculat si plătit drepturi de pensie in cuantum mai mic decât cel cuvenit, provocând in patrimoniul său un prejudiciu care se impune a fi recuperat. Pe cale de consecința, urmare a recalculării eronate folosita de către parata, solicită obligarea paratei la acordarea diferenței dintre pensia cuvenita si pensia încasată pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, repararea prejudiciului urmând a se realiza in temeiul răspunderii civile contractuale.
Pentru suma de bani reprezentând diferența dintre pensia încasată si pensia cuvenita conform celor menționate anterior apreciază ca se impune actualizarea cu indicele inflației comunicat de către Institutul Național de S. deoarece beneficiul nerealizat este datorat devalorizării monetare survenite intre data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate si data plații efective.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 3/1977, Legea 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, HG. nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005, cu modificările si completările ulterioare, Legea 263/2010.
În dovedirea cererii s-au depus: decizia nr._/09.09.1997, deciziile emise ulterior urmare a recalculării pensiei, cuponul de pensie, copie de pe carnetul de munca, petiția către CJP Prahova, practică judiciară .
Intimata, C. Județeană de Pensii Prahova, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În susținerea întâmpinării s-au atașat la dosar Decizia nr._/09.09.1997; Decizia nr._/07.01.2008;Buletin de calcul privind evaluarea pensiei de limita de vârsta; Extrasul din Borderoul de evidenta al Serviciului Registratura din cadrul Casei Județene de Pensii Prahova .
În motivarea excepției tardivității acțiunii intimata arată că stagiul complet de cotizare este unul din elementele care stau la baza recalculării pensiei potrivit principiilor Legii nr.19/2000, recalculare care in cazul reclamantului s-a realizat, prin Decizia nr._/07.01.2008 emisa de C. Județeană de Pensii Prahova, in temeiul HG nr. 1550/2004 si OUG nr. 4/2005.
De asemenea arată că Decizia nr._/07.01.2008, prin care a fost recalculata pensia reclamantului in conformitate cu dispozițiile HG nr. 1550/2004 si OUG nr.4/2005, împreuna cu buletinele de calcul a pensiei i-au fost transmise reclamantului, prin posta, la data de 28.01.2008.
Potrivit dispozițiilor imperative ale art.87 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, decizia casei teritoriale de pensii poate fi contestata la instanța judecătoreasca competenta in a cărei raza teritoriala se afla domiciliul asiguratului, in termen de 45 de zile de la comunicare.
De asemenea, principiile Legii nr.19/2000 arătate mai sus, sunt aplicabile in ceea ce privește decizia de recalculare a pensiei de asigurări sociale conform prevederilor HG. nr. 1550/2004 si OUG. nr. 4/2005, in sensul ca termenul in care aceasta poate fi contestata este tot de 45 de zile de la comunicare. Mai mult, la art. 88 din același act normativ, se stipulează ca decizia, necontestata in termen, este definitiva.
Contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei susmenționate, la Tribunalul Prahova, cu mult peste termenul reglementat in mod expres in cuprinsul dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000, respectiv in anul 2013.
Totodată, s-a arătat că, atâta timp cat prezenta acțiune vizează obligarea Casei Județene de Pensii Prahova la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei, înseamnă ca in realitate prin aceasta acțiune reclamantul urmărește de fapt contestarea Deciziei nr._/07.01.2008 după expirarea termenului legal de 45 de zile prevăzut de lege si nicidecum înăuntrul acestui termen.
Apărarea reclamantului ca prezenta acțiune vizează o obligație de a face, nu poate fi avuta in vedere atâta timp cat in realitate prin acțiune reclamantul urmărește de fapt recalcularea pensiei stabilita prin decizia nr._/07.01.2008 contestând modul de stabilire a pensiei in baza acestei decizii, astfel încât prezenta acțiune reprezintă o veritabila contestație împotriva acestei decizii.
Chiar daca reclamantul a solicitat prin petiția nr._/15.02.2013 recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani, in loc de 30 de ani, primind un răspuns negativ prin adresa nr._/15.03.2013, este de reținut ca in cererea formulata acesta nu a invocat situații noi, de natura sa conducă la recalcularea pensiei, astfel cum aceasta este definita de art. 95 din Legea nr. 19/2000 si art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 ("pensia poate fi recalculata prin adăugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia"), ci a dorit reinterpretarea unor dispoziții legale care au guvernat valorificarea inițiala al stagiului complet de cotizare.
Astfel, reclamantul in mod cert își exprima nemulțumirile legate de valorificarea stagiului complet de cotizare care nu se puteau exprima decât pe calea contestației împotriva ultimei decizii de recalculare a pensiei, respectiv Decizia nr._/07.01.2008, in interiorul termenului de 45 de zile de contestare a acesteia. S-a solicitat admiterea excepției, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, si sa respingerea acțiunii ca tardiv introdusa.
Totodată, se solicită a se avea in vedere practica Tribunalului Prahova si a Curții de Apel Ploiești, prin care, in cauza similare, s-a considerat ca introducerea cererilor de chemare in judecata peste termenul de 45 de zile de la comunicarea deciziilor de pensie este tardiva.
In motivarea inadmisibilității cererii reclamantului se arată că s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie in conformitate cu prevederile HG nr. 1550/2004 coroborate cu OUG nr. 4/2005, așa cum rezulta din Decizia nr._/07.01.2008 privind recalcularea pensiei din sistemul public conform HG nr. 1550/2004, dispozițiile OUG nr. 4/2005 si HG nr. 1550/2004 fiind abrogate, începând cu data de 01.01.2011, odată cu . Legii nr. 263/2010.
Reclamantul solicită, recalcularea drepturilor de pensie prin modificarea stagiului de cotizare si plata drepturilor de pensie pe ultimii 3 ani, in conformitate cu acte normative care la momentul introducerii acțiunii nu mai sunt in vigoare.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul a fost înscris la pensie pentru limita de vârsta, cu vechime integrala, prin Decizia nr._/09.09.1997, începând cu data de 01.10.1997, in conformitate cu dispozițiile Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala, in vigoare la acea data.
Prin Decizia nr._/07.01.2008 pensia reclamantului a fost recalculata in conformitate cu dispozițiile HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 si OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
In ceea ce privește stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual prin_/07.01.2008, s-a arătat că potrivit Normelor Metodologice date in aplicarea prevederilor H.G. nr.1550/2004 "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977 "Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa și limita de vârsta, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile ".
Întrucât reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusa si limita de vârsta, începând cu data de 01.10.1997, in baza prevederilor Legii nr. 3/1977, in mod corect si legal la recalcularea pensiei a fost valorificat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Prin urmare, reclamantul se afla in eroare cu privire la drepturile de care a beneficiat in calitate de persoana încadrata in munca desfășurând activitatea in grupa I de munca, confundând vechimea in munca cu facilitățile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, iar Legea nr. 3/1977 nu prevedea acordarea pensiei pentru limita de vârsta cu vechime integrala, pentru o vechime in munca mai mica de 30 de ani, in cazul bărbaților.
Astfel, in condițiile in care reclamantul a fost înscris la pensie pentru limita de vârsta, cu vechime integrala, așa cum rezulta din Decizia nr._/15.03.1994; vechimea integrala in munca nu poate fi mai mica de 30 de ani, "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare", iar in cazul reclamantului aceasta este de 30 de ani.
De altfel, se poate observa, din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 3/1977 cu cele ale Legii nr.19/2000, in conformitate cu principiile căreia a fost recalculata pensia, ca stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea pensiilor in cazul persoanelor care au desfășurat activitate in grupa I de munca nu este, in nicio situație, mai mic de 30 de ani.
F. de cele prezentate, luând in considerare modul corect si legal in care a fost stabilita pensia de asigurări sociale a reclamantului ținând seama de netemeinicia motivelor invocate de acesta si de lipsa unor argumente care sa justifice modificarea drepturilor de pensie, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Intimata a depus la dosar înscrisuri.
Instanța a încuviințat, la solicitarea ambelor părți administrarea probei cu înscrisuri.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2478 din 15 octombrie 2014, a respins excepția tardivității formulării cererii ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de contestatorul D. A. F., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Prahova, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Conform art.81 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.Cererea de față este formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 07.03.2013.
Astfel, conform art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, care stipulează că dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., întrucât cererea este ulterioară datei la care actualul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare i se aplică această din urmă reglementare procedurală.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 C.pr.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de intimată prin întâmpinare, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul nu a formulat contestație împotriva deciziei emise de intimată, obiectul cauzei de față vizând recalcularea pensiei, cu luarea în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 și nu de 30 ani, precum și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, așadar obiectul acțiunii îl constituie „obligație de a face”, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 87 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în vigoare la data emiterii deciziei de recalcularea pensiei care prevedea un termen de 45 de zile de contestație împotriva acesteia.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de intimată prin întâmpinare, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că prin aprecierea ca inadmisibilă a cererii s-ar limita accesul liber la justiție al reclamantului a cărui cerere nu ar mai fi analizată în fond de către instanță. Inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată este o sancțiune extrem de grava și nu poate funcționa decât în limitele strict reglementate de către lege, respectiv atunci când în lege se arată că un anume demers judiciar este inadmisibil, faptul că la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată dispozițiile OUG 4/2005 și HG 1550/204 au fost abrogate nu sunt de natură să conducă la concluzia că reclamantul nu poate solicita recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie având în vedere și dispozițiile Legii 263/2010.
Cu privire la fondul cauzei, din probatoriile înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut că reclamantul D. A. F. a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală prin Decizia nr._/09.09.1997 emisă de C. Județeană de Pensii Prahova (fila 14 dosar), începând cu data de 01.10.1997, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, în vigoare la aceea dată.
De asemenea, acesta a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie, conform H.G. nr.1550/2004 și O.U.G. nr.4/2005, așa cum rezultă din Decizia nr._/30.11.2005 revizuită prin decizia nr._/30.11.2005, dar și în temeiul OUGnr.100/2008 fiind emisă decizia nr._/01.06.2009 cât și al Legii nr.263/2010 prin decizia nr._/28.12.2011.
Prin decizia nr. 40 din 22.09.2008 Înalta Curți de Casație și Justiție a stabilit că, disp. art.77 alin.2 rap. la art.43 alin.1 utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr. 3/1977.
Reclamantul a desfășurat activitate în grupa I de muncă 27 ani, 6 luni și 14 zile, respectiv în grupa a III-a 5 ani, 6 luni și 20 zile, reținându-se o perioadă de contribuție la pensia suplimentară de 29 ani și 4 luni, din care cu 3% - 11 ani și 3 luni, reclamantului fiindu-i admisă cererea de pensionare nr._/30.06.1997, privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală.
Tribunalul a reținut că, Legea nr.3/1977 nu prevedea acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu vechime integrală, pentru o vechime în muncă mai mică de 30 de ani,în cazul bărbaților, susținerile reclamantului, că, la recalculare pârâta a avut în vedere un stagiu de cotizare de 30 de ani, ceea ce este contrar dispozițiilor legale, întrucât stagiul său de cotizare este de 20 de ani, fiind nejustificată. De altfel și în Legea nr.19/2000 se prevede, în Anexa 3 că, stagiul complet de cotizare pentru bărbați începe de la 30 de ani și ajunge la 35 de ani, în termen de 13 ani de la data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a legii.
Prin decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamant în motivarea cererii sale, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara statuându-se că dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art. 43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07._01 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. Decizia sus-menționată, dată în interesul legii este într-adevăr obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, însă în speță aceasta nu își găsește aplicabilitatea.
Astfel, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47 din același act normativ, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin.1 al art.77 se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.
A..1 al art. 77 din Legea nr.19/2000 statuează că punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea, punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare, la numărul de ani corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut în Anexa nr. 3, alin. 2 al art. 77 instituindu-se ca o situație de excepție de la regula consacrată de art. 77 alin. 1.
Potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.19/2000, reținut în dispozitivul deciziei ÎCCJ, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 litera a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu 45 de ani, iar conform art.43 alin.2 din lege asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 litera c și d și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani.
Art.43 alin.3 din Legea nr.19/2000 statuează că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 litera b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă, iar art.47 din același act normativ vizează persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent și pe asigurații nevăzători.
Art. 20 alin.1 din Legea nr.19/2000 precizează care sunt locurile de muncă în condiții speciale în sensul legii, enumerând la litera a, unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, la litera b, activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare zonele I și II de expunere la radiații, iar la litera c, aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1 a legii și la litera d, activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.
Aplicând dispozițiile art.2 alin. 3 din anexa la HG nr.1550/2004 mai sus-enunțate, intimata a stabilit în mod corect că drepturile de pensie ale reclamantului-contestator în urma recalculării pensiei din sistemul public, se determină prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit art. 8 din Legea nr. 3/1977.
Având în vedere că, intimata a stabilit un stagiu corect de cotizare la stabilirea pensiei reclamantului prin ultima decizie de recalculare emisă, aceeași perioadă fiind avută în vedere și la stabilirea pensiei, iar reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în vreuna din ipotezele prevăzute de art.107 alin.1 sau alin.2 din Legea nr.263/2010 pentru a se putea dispune revizuirea pensiei în temeiul alin.1 din același articol, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul D. A. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, contestatorul a arătat că, soluția adoptată de judecătorul fondului din perspectiva motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacata este supusă schimbării in parte prin prisma disp. art. 480 pct.2 C. proc.civ.
Așa cum a arătat și la instanța de fond, este pensionar pentru limită de vârstă și vechime integrală în baza prevederilor din Legea nr. 3/1997 si a Legii nr. 19/2000, drepturi inițiale stabilite prin decizia nr._/09.09.1997 privind acordarea pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta emisa de C. Județeană de Pensii Prahova, începând cu 01.04.1997.
Fiind o pensie stabilita anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia mea a intrat in procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, HG nr. 733/2005 si se încadrează in categoria pensiilor cărora li se aplica recalcularea conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, astfel potrivit art. l din OUG nr. 4/2005 « pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilita in baza legislației in vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează in condițiile prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta »
Legea 3/1977 nu prevedea noțiunea de « stagiu de cotizare », noțiune ce a fost introdusa abia începând cu Legea 19/2000, noțiunea de stagiu de cotizare preluata in cadrul art.3 pct. 6, lit. r si art. 16 lit. a) din Legea 263/2010.
In cadrul Legii 263/2010 se prevede la art. 53 că «stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cat si pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 8 din Legea 3/1977 prevede că «personalul muncitor care are o vechime in munca de minim 30 de ani bărbații si 25 de ani femeile are dreptul Ia pensie pentru munca depusa si limita de vârsta la împlinirea vârstei de 62 de ani bărbații si 57 de ani femeile»
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezulta ca noțiunea de stagiu complet de cotizare prevăzuta de Legea 263/2010 corespunde noțiunii de vechime in munca prevăzuta de Legea 3/ 1977.
Se observă că art. 8 din Legea 3/1977 reprezintă norma generala in materie de vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute în art. 14 din Legea 3/1977 care stabileau vechimea in munca pentru cei care își desfășurau activitatea in grupe superioare de munca ( grupa I de munca si grupa a II a de munca).
Din deciziile emise de C. Județeană de Pensii Prahova precum si din copia carnetului de munca depusa la dosarul de fond, rezulta ca am avut o vechime in grupa I de munca de 27 ani, 6 luni si 14 zile.
Mai mult, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1997, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, si nu de 30 de ani cum in mod eronat a stabilit intimata in decizia emisa, având în vedere că are o vechime totală în muncă întregită de 47 ani, din care în grupa I de munca - 27 ani, 6 luni, 14 zile, iar grupa a II-a - 5 ani, 6 luni si 20 zile.
Având în vedere că la recalcularea pensiei trebuiau avute în vedere condițiile de stagiu și vârsta prevăzute de Legea nr. 3/1977 rezultate și din prevederile HG nr. 1550/2004, confirma principiul potrivit căruia condițiile de pensionare rămân și pe perioada recalculărilor cele prevăzute la data ieșirii inițiale la pensie.
Apelantul a arătat că, a dovedit, cu actele depuse în cauză, că intimata a utilizat în mod eronat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, deoarece art. 2 din Normele Metodologice de aplicare a HG 1550/2004 arată că: (1) «stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
(2) pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
Ori, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977: persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri în care, potrivit legii, se încadrau in grupa I de munca, sau cel puțin 25 de ani în grupa a II-a de muncă, au dreptul la cerere, sa fie pensionate la împlinirea vârstei de 52 de ani pentru grupa I și 57 de ani pentru grupa a II-a, bărbații;
50 de ani pentru grupa I si 52 de ani pentru grupa a II-a, femeile.
Astfel, în cazul apelantului reclamant, pentru o activitate desfășurata in grupa I de munca de cel puțin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, nu de 30 de ani, cum in mod eronat a utilizat C. Județeană de Pensii Prahova Ia determinarea punctajului mediu anual.
Pe cale de consecință, apelantul a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece nu a raportat situația de fapt expusă la dispozițiile legale, întrucât soluția pronunțată de ICCJ în Decizia nr. 40/2008, în recursul în interesul legii, prin care se dezleagă problema de drept, este obligatorie pentru instanța.
Apelantul a susținut că instanța de fond în mod greșit apreciază ca Decizia nr. 40/2008 a ICCJ data in interesul legii nu își găsește aplicabilitatea în cauza dedusă judecății. În practica constanta a C. București si a instanțelor de judecata din tara, in cauze având același obiect, instanțele de judecata au considerat ca, la stabilirea punctajului mediu anual recalculat trebuia utilizat stagiul de cotizare de 20 de ani pentru persoanele încadrate in grupa I de munca, având in vedere tocmai dispozițiile deciziei sus menționate.
Totodată, apelantul a menționat că a aprecia că nu i se cuvine, la stabilirea pensiei, luarea în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, ar constitui un tratament discriminatoriu ce nu are o justificare obiectiva si rezonabila.
Drepturile la pensie au o natură patrimoniala în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea hotărârea Curții de la Strasbourg în cauza B. contra României, par.51). In aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 14 din Convenția (Europeana) pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora beneficierea de drepturile si libertățile recunoscute Convenție trebuie sa fie asigurata fără nicio distincție bazata în special pe: sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație similara.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, articolul 14 completează celelalte dispoziții ale Convenției.
Potrivit articolului 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila, daca nu urmărește un scop legitim si nu exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite si scopul vizat (a se vedea in special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, . nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
În speța de față, reclamantul este supus unui tratament diferit față de alte persoane ce au desfășurat același gen de activitate și s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977, la stabilirea cuantumului pensiei și plata diferențelor pe ultimii trei ani.
Pensia de asigurări sociale deschisă în baza unui act normativ recunoaște tuturor asiguraților principiul egalității (eliminarea tratamentului nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege - art.2 lit. "d"din Legea nr.263/2010) și principiul unicității (aceeași normă de drept pentru toți participanții - art.2 lit. "a" din același act normativ), acestea coroborate cu motivarea CC. din dec. nr. 264/2007, care a subliniat, citez: "condițiile și criteriile de acordare a pensiei, inclusiv modul de calcul al cuantumului acesteia, inclusiv recalcularea, se stabilesc prin lege. Legiuitorul nu este, însă, în drept, ca prin aceste reglementări să stabilească un tratament juridic diferențiat pentru situații egale ".
Nu este lipsit de interes a se observa nici faptul că, însăși, Legea nr. 263/2010 prevede în art. 107 alin. 3 posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege și nevalorificate la stabilirea acesteia, recunoscând, așadar, posibilitatea valorificării stagiilor de cotizare realizate de asigurat, in condițiile achitării CAS.
Totodată dispozițiile cuprinse de Legea nr. 263/2010, ca de exemplu: art.3 (1) lit."p": stagiul de cotizare reprezintă "perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii", în concordanță cu principiul contributivității prevăzut de art.2 lit. "c"; art. 16 prevede: "constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 01.04.2001"; art.107 (3) prevede că "pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege (de ex. perioada prevăzută de art.16 lit."a" din Legea nr. 263/2010), nevalorificate la stabilirea acesteia.
Prin urmare, stagiul complet de cotizare realizat sub imperiul oricărui act normativ abrogat și pentru care s-a plătit CAS este recunoscut și de actuala reglementare privind sistemul unitar de pensii publice; chiar dacă procedura de recalculare a pensiilor prevăzută de dispozițiilor O.U.G. nr.4/2005 și H.G. nr. 1550/2004 au fost abrogate, recalcularea în sine, privită ca un procedeu tehnic de modificare a drepturilor de pensie, a cuantumului acesteia, iar nu ca un drept de sine stătător a fost preluată si de actuala lege a pensiilor, la art. 107(3).
Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat la 22.07.2008 in recurs in interesul legii, admițând recursul si pentru asigurarea interpretării si aplicării unitare a dispozițiilor art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin 1 si 2 din Legea nr. 19/2000 in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinare punctajului mediu anual pentru persoanele a căror drepturi la pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupele speciale de munca, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala. (Decizia nr. 40/22.09.2008pronunțata de ICCJ).
Dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. l și 2 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, menționate in cadrul Deciziei nr. 40 din 22.09.2008 a ICCJ sunt preluate in cadrul art. 55, art. 56 Din Legea 263/2010 coroborate cu cele ale art. 30 din Legea 263/2010.
Instanța de fond in mod greșit a apreciat ca legea 3/1977 nu prevedea acordarea pensiei de vârsta cu vechime integrala, pentru o vechime în muncă mai mică de 30 de ani, în cazul bărbaților și a considerat că susținerile reclamantului în ceea ce privește stagiul sau de cotizare de 20 de ani sunt nejustificate.
Trecerea de la sistemul de stabilire a drepturilor de pensionare reglementat potrivit legii nr. 3/1977 la sistemul reglementat de Legea 19/2000, in cadrul operațiunilor de recalculare reglementate de OUG 4/2005 presupune respectarea dispozițiilor acestei din urma legi si punerea acesteia de acord cu reglementările cuprinse in legea 3/1977.
Un rol important în armonizarea acestor 2 Ieși si aplicarea unor instituții cuprinse în legea 19/2000 persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 îl joacă reglementările cuprinse în HG 1554/2004 privind Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 precum si decizia nr. 40/2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ.
Așa cum s-a menționat și la instanța de fond, acțiunea introductiva de instanța vizează modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie la recalculare și plata diferențelor cuvenite, fiind o acțiune având ca obiect obligația de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 107 alin 1 și 2 din Legea 263/2010, coroborata cu dispozițiile O.U.G. nr. 4/2005. Deși este formulată ulterior abrogării O.U.G. nr.4/2005, în baza căreia a operat recalcularea drepturilor de pensie și Legii nr. 19/2000, ale cărei prevederi au fost avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, norma aplicabilă raportului substanțial dintre părțile litigiului este norma în vigoare la momentul la care se pretinde a fi existat dreptul dedus judecății.
Având în vedere ca ICCJ a dat o normă de interpretare a legii, consideram ca aceasta interpretare trebuia sa fie pusa in aplicare din oficiu de către C. Județeană de Pensii Prahova, fiind vorba de o revizuire a modului de calcul al punctajului mediu anual, conform legii, si nu la cerere, deoarece nu dorim sa valorificam alte stagii de cotizare decât cele aflate la dosarul depus la C. de Pensii.
Este exprimarea principiului potrivit cu care faptele creatoare, modificatoare ori extinctive de situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, principiu exprimat în adagiul tempus regit actum.
Operațiunea de recalculare poate fi declanșată oricând, la cererea pensionarului, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 151 /2010.
Coroborând art. 107 din Legea 263/2010 cu dispozițiile art. 153 lit. a și lit. G din Legea 263/2010 si cu Decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțata de către înalta Curte de Casație si Justiție instanța competenta este cea care dispune îndreptarea acestor greșeli din partea paratei.
Mai mult, pentru persoanele pensionate în baza Legii 3/1977, Legea 263/2010 face trimitere expresa, in cadrul art. 174 către prevederi legislative speciale aplicabile conform anului deschiderii dreptului de pensionare. În jurisprudența CEDO s-a statuat ca drepturile la pensie reprezintă o creanța împotriva statului, aspect statuat prin numeroasele soluții pronunțate de către CEDO.
În Constituția României se prevede, in mod expres, in cadrul art. 47 alin. (2), dreptul la pensie ca fiind un drept fundamental.
Textul constituțional nu califica astfel dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei ci, consacrând in mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental ce impune statului obligații constituționale suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevăzut de Convenție si de protocoalele sale adiționale.
În aceste condiții devine aplicabil Art. 60 din Convenție, potrivit căruia "nicio dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretata ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care aceasta parte contractanta este parte".
Același principiu menționat in cadru art. 47 din Constituția României este prezent și în Convenția pentru drepturile omului, Protocolul 1, Art. 6.
Conform Tratatului de la Lisabona - Art. 45, Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene - Art. 17, Declarației Universale a Drepturilor Omului - Art. 17, Art. 2 lit. g) potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie, dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate si astfel dreptul de proprietate este inalienabil, imprescriptibil. Situația ca la momentul introducerii prezentei cereri de chemare in judecata ca dispozițiile OUG 4/2005 si HG 1550/204 sunt abrogate, așa cum învederează pârâta, nu sunt de natură a conduce la concluzia că reclamantul nu poate solicita recalcularea/ revizuirea drepturilor de pensie având in vedere si dispozițiile Legii 263/2010.
În acest sens apelantul a solicitat a avea în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Buchen versus Cehia - dispozițiile Art. 14 din Convenția pentru interzicerea discriminării si articolul 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, în sensul că «noțiunea de bun "înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economica, astfel încât dreptul la pensie si, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate» iar reducerea prin recalculare a acestui drept ar echivala cu o expropriere.
A mai arătat apelantul că intimata trebuie să facă aplicarea inițial a dispozițiilor OUG 4/2005, ținând însă cont și de prevederile art. 14 din Legea 3/1977, având în vedere că ICCJ a dat o norma de interpretare a legii prin Decizia 40/2008, motiv pentru care consideram ca aceasta interpretare trebuia sa fie pusa in aplicare din oficiu de către C. Județeană de Pensii Prahova sau, urmare a cererii de chemare in judecata, de către instanța de fond.
Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității, astfel, contributivitatea ca principiu este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar si temporare, referitoare la obligația statului de a plați cuantumul pensiei, rezultat in urma aplicării acestui principiu, afectează substanța dreptului la pensie.
Statul este obligat să adopte reglementari similare art. 180 alin.(7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea 1,. nr.140 din 1 aprilie 2000, și anume sa mențină in plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior in vigoare daca acesta este mai avantajos.
Aceasta este o măsura de protecție a persoanelor care beneficiază de pensie în sensul art. 47 alin. (2) din Constituție, constituind, de asemenea, o speranța legitima a asiguratului, întemeiata pe Prevederile legale în vigoare cu privire la obținerea și încasarea unui anumit cuantum al pensiei.
Astfel, persoanele în vârstă au asigurat dreptul la securitate și asistență socială, la o viață demnă și independentă - vezi Carta Drepturilor Fundamentale a UE, art.25 și art. 34 si Declarația Universala a Drepturilor Omului, Art. 25 si „ orice cetățean are dreptul la o buna administrare, conform Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, Art. 41.
De asemenea, apelantul a precizat că, în cauza Akdeejeva versus Letonia (2007) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind ca a fost încălcat Art. 6 din Convenția Drepturilor Omului și Art. 1 din Protocolul 1, in cazul in care se procedează la recalcularea in minus a pensiei, dat fiind ca este vorba despre un drept câștigat. În speța Muller versus Austria, precum si in numeroase alte spete similare, s-a decis constant in sensul ca "o reducere a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate si chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe".
Este cunoscut faptul că aplicarea legii in timp este guvernata de principiul neretroactivității legii noi care trebuie sa se aplice situațiilor juridice ivite ulterior intrării sale in vigoare, nu si situațiilor anterioare născute sub legea veche. De altfel, necesitatea respectării principiului neretroactivității legii noi a fost reținuta si de Curtea Constituționala a României prin mai multe decizii date chiar in materia pensiilor din care exemplificam: decizia nr. 375/2005, decizia 57/2006 si decizia 120/2007 prin care s-a statuat, în esență, că, în cazurile in care din recalculare rezulta un cuantum mai mare al pensiei, acesta se va plați, iar daca noul cuantum este mai mic se va acorda in continuare pensia stabilita anterior și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Astfel, persoanele în vârsta au asigurat dreptul la securitate si asistenta sociala, la o viata demna si independenta - Carta Drepturilor Fundamentale a UE – art. 25 și art. 34 si Declarația Universala a Drepturilor Omului - art. 25, orice cetățean are dreptul la o buna administrare, conform Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, art. 41.
In conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea 3/1977 stagiul de cotizare al apelantului este de 20 de ani.
Prin neluarea în considerare a acestui stagiu de cotizare de 20 de ani, parata a calculat si plătit drepturi de pensie in cuantum mai mic decât cel cuvenit, provocând in patrimoniul reclamantului un prejudiciu care se impune a fi recuperat Pe cale de consecința, urmare a recalculării eronate folosita de către parata, solicitam sa obligați parata la acordarea diferenței dintre pensia cuvenita și pensia încasată pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare in judecata, repararea prejudiciului urmând a se realiza in temeiul răspunderii civile contractuale.
Pentru suma de bani reprezentând diferența dintre pensia încasata si pensia cuvenita conform celor menționate anterior apreciem ca se impune actualizarea cu indicele inflației comunicat de către Institutul Național de S. deoarece beneficiul nerealizat este datorat devalorizării monetare survenite între data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate si data plații efective.
Având în vedere cele menționate, evoluția economico - sociala actuala cat si soluțiile doctrinare si jurisprudențiale ( Ex.: ICCJ - Secția civila si de proprietate intelectuala - Decizia nr. 204 din 2005) in materie precum si dispozițiile art. 21 din Constituția României privind liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, consideram ca măsura reparatorie adecvata este actualizarea cu indicele inflației de la data scadentei fiecărei sume.
Susținerea instanței de fond că în speța dedusă judecății stagiul complet de cotizare ce trebuie luat in considerare este cel de 30 de ani este eronata deoarece, in temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României, LEGEA 19/2000 nu se poate aplica decât in situațiile ivite după ., nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii 3/1977, anterior datei de 01.04.2001.
De altfel, ICCJ a stabilit in motivarea Deciziei nr. 40/2008, faptul ca "legea nouă nu se poate aplica decât situațiilor ivite după ., deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01.04.2001, nu si persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977 ca atare, pentru asigurații care au lucrat in condiții speciale de muncă și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea 3/1977".
Rezultă, așadar că, atunci când ICCJ a stabilit că, în cazul reevaluării sau recalculării pensiilor se aplica un act normativ abrogat expres de Legea 19/2000, s-a avut in vedere dreptul conferit de actul normativ in vigoare la data pensionarii, ori acest drept nu a fost afectat in nici un mod de noile dispoziții in vigoare.
Art. 14 din Legea 3/1977, ca norma speciala, prevede o vechime minima necesara deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoane care au lucrat in grupa I de munca.
Este adevărat ca stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu cotizare era mai mic. Dispozițiile art. 14 din Legea 3/1977 deroga de la cele ale art. 8 din aceeași lege, prevăzând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, reclamantul recurent muncind peste 20 de ani în astfel de locuri. Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (art. 14 alin 1 si 2 din Legea 3/1977), apelantul a apreciat că determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare, în temeiul OUG 4/2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
În concluzie, apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii formulate, obligarea pârâtei să emită o decizie de pensie pentru limită de vârstă și vechime integrală, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani; obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și pensia încasată, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație, la data plații efective a sumelor datorate, precum și plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 412 alin.1 pct. 1 Noul Cod de pr. civilă,
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu.
La termenul de judecată din data de 26 februarie 2015 Curtea, având în vedere că litigiul pendinte pe rolul acesteia a fost suspendat la data de 15.05.2014, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin.1 pct. 1 Noul Cod de pr. civilă, dată de la care nu a mai fost efectuat niciun act de procedură și ținând cont de dispozițiile legale aplicabile în prezenta cauză, din oficiu, a invocat perimarea judecății cererii de apel.
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni”.
Prin urmare perimarea este o sancțiune procedurală care constă în stingerea procesului în faza în care se găsește și care este dedusă din faptul nestăruinței părții vreme îndelungată în proces.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în pricina de față, la termenul de judecată din data de 15.05.2014, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin.1 pct. 1 Noul Cod de pr. civilă, cauza a fost suspendată, până la dezbaterea succesiunii defunctului D. A. F..
Având în vedere că de la data de 15.05.2014 și până în prezent dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de șase luni și că, în speță, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare, în condițiile art. 420 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 416 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care, va constata perimată judecata apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de contestatorul D. A. F., domiciliat în Boldești – Scăeni, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2478 din 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județul Prahova.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
C. M. M. M. P.
Grefier
C. C.
Red.grefier
2 ex./4.03.2015
D. fond._ Tribunalul Prahova
j. fond M. G.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 1611/2015. Curtea de Apel... | Asigurări sociale. Decizia nr. 699/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








