Asigurări sociale. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut urătoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată la intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița în data de 25.02.2014 sub nr._, contestatorul A. I. a solicitat trecerea la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, anexând adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.02.2014 emise de .>

In cuprinsul acestor adeverințe, a reținut tribunalul, se atestă că, contestatorul a fost angajat al societății în meseria de turnător formator în perioada 18.08._73, durata de timp în care a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 25 din anexa I, hotărârea Consiliului de Administrație și Anexa nr. 9/1 la CCM la nivel de unitate nr. 22/31.05.1994.

În perioadele 01.03._80, respectiv 15.06._01 se atesta că contestatorul a fost angajat al societății în meseria de lăcătuș, durată de timp în care a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, art. 3, pct. 34 din Anexa II, hotărârea Consiliului de Administrație și Anexa 9/1 la CCM la nivel de unitate nr. 22/31.05.1994.

A arătat tribunalul că mențiunile privitoare la grupa a II-a de muncă în care contestatorul și-a desfășurat activitatea la . efectuate și în cartea de munca a acestuia la poziția nr. 86.

A reținut prima instanță că prin decizia nr. R699551/16.04.2014, intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița a refuzat să valorifice perioada lucrată în grupa de muncă, menționând în întâmpinare că adeverințele sunt informe, întrucât nu conțin nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezinta nominalizare.

In drept, potrivit dispozițiilor art. 126 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.

A constatat tribunalul că adeverințele eliberate de fostul angajator sunt conforme Anexei nr. 14 din H.G. nr. 257/2011 și au toate rubricile completate, fiind semnate de reprezentanții unității angajatoare.

De altfel, a reținut tribunalul, odată cu emiterea adeverințelor, angajatorul a dat și declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței.

Totodată, a reținut prima instanță, nu exista dovezi din care să reiasă că aceste adeverințe sunt anulate, mențiunile acestora făcând deplină dovada sub sancțiunea răspunderii penale.

In ceea ce privește mențiunile din carnetul de muncă, acestea fac dovada, până la înscrierea în fals, reținându-se de către tribunal ca potrivit art. 22 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca „Persoanele care eliberează acte pentru dovedirea vechimii în muncă și a altor situații decurgând din executarea raporturilor de muncă, cele care efectuează înscrieri în carnetele de muncă sau în fișele de pensii ori vizează acte în vederea înscrierii datelor în aceste carnete, precum și cele care au obligații de control în legătură cu aceste operații, răspund, după caz, disciplinar, administrativ, material, civil sau penal, în condițiile legii, pentru neîndeplinirea sau executarea defectuoasă a sarcinilor ce le revin.”

Prin urmare, refuzul intimatei Casei Județene de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrată în grupa de muncă de către contestator nu poate fi calificat decât unul abuziv și nelegal, acesta neprezentând dovezi din care să rezulte nevalabilitatea adeverinței sau a mențiunii corespunzătoare din carnetul de muncă.

F. de aceste considerente, tribunalul a admis cererea contestatorului și a anulat decizia contestată, cu consecința obligării intimatei să emită o nouă decizie de pensionare prin care să valorifice adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.02.2014 emise de .>

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând ca nelegală și netemeinică.

Arată apelanta că, intimatul-contestator a susținut că la calcularea pensiei și la stabilirea stagiului de cotizare nu a fost luat în considerare faptul că în perioadele 18.18._73, 01.03._80, respectiv 15.06._01, în care a fost salariat la . prestată a fost încadrată în grupa I și a II-a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990, deși odată cu cererea de pensionare a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița carnetul de muncă și adeverințele nr. 796/24.02.2014, respectiv nr. 794/24.02.2014 eliberate de . care rezultă că în perioadele amintite, munca prestată a fost încadrată în procent de 100% în grupa I și a II-a de muncă.

Susține apelanta că adeverințele sus-menționate sunt eliberate de către . conțin mențiuni referitoare la perioadele 18.18._73, 01.03._80, respectiv 15.06._01, ce reprezintă activitate desfășurată în grupa I și a II-a de muncă în procent de 100%, pentru aceste perioade solicitând anularea deciziei nr. R_/16.04.2014 și emiterea unei noi decizii de pensionare prin luarea în considerare a grupei.

Susține apelanta că contestatorul a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița la data de 25.02.2014 cererea înregistrata sub nr._ privind înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, însoțită de documentația corespunzătoare printre care și adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.02.2014 eliberate de .>

Arată apelanta, analizând documentele depuse de către contestator, prin decizia sus-amintita, i s-a respins înscrierea la pensie pentru limita de vârstă, deoarece la data solicitării, vârsta standard era mai mică decât vârsta standard de pensionare, grupa de muncă din perioada de activitate desfășurata la . se poate valorifica din lipsa actelor solicitate de către C. Județeană de Pensii Dâmbovița.

Precizează apelanta că adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.02.2014, eliberate de către . prin care se atestă că în perioadele 18.18._73, 01.03._80 respectiv 15.06._01 a fost încadrat în grupa I și a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, republicat, pct. 25 din anexa 1 respectiv art. 3, pct. 34 din Anexa II nu a putut fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie deoarece s-a considerat că nu îndeplinește condițiile legale, respectiv nu există. În conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă realizată de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seamă de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară, respectiv: nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere și infectare, etc.

Susține apelanta că prin adeverințele depuse de către contestator se arată că nominalizarea s-a realizat prin anexa 9/1 la contractul colectiv de muncă pe unitate nr. 22/31.05.1994, ori apreciază că nu se poate realiza nominalizarea prin anexa la un contract colectiv de munca pe unitate pentru o activitate prestată în acea unitate în perioada 1972-2001.

In conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a II–a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seamă de condițiile deosebite de muncă concrete în care se desfășoară activitatea persoanelor respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile, iradiere sau infectare, etc.)”.

Arată că actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe de muncă a I-a și a II-a au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001.

Astfel după această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grade superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoană a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa I respectiv a II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, etc.).

Arată apelanta că art. 126 alin. 6 prevede „Pentru a fi valorificată, adeverința menționata la alin. 1 se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute”.

Potrivit acestui alineat al art. 126 din lege, rubrica prevăzută pentru nominalizare se referă la actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, al Ministrului Sănătății și Președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionarii (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație).

In consecință, susține apelanta, adeverința nu poate fi valorificată întrucât este informă prin faptul că nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.

Concluzionând, apelanta arată că nu a putut valorifica adeverința, întrucât contestatorul nu a depus actele ce îndeplinesc condițiile de valabilitate expres prevăzute de lege.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Intimatul-contestator A. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că i s-a reținut CAS și CASS, în perioadele încadrate în grupele I și II de muncă.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Contestatorul a lucrat la . din adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.05.2014 reiese că în perioada menționată acesta a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, care au avut un caracter permanent, societatea achitând lunar cotele de CAS.

În mod corect a reținut tribunalul că veniturile obținute potrivit celor două adeverințe sus-menționate constituie o formă de remunerație în funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii și eficienței economice.

În conformitate cu dispozițiile art. 76 și art. 77 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pentru stabilirea cuantumului pensiei trebuie să se aibă în vedere: perioada de cotizare, punctajul mediu anual realizat în perioada de cotizare, punctajul anual necesar pentru stabilirea punctajului mediu anual și numărul de puncte realizat lunar.

Dispozițiile art. 78 alin. 1 prevăd că “numărul de puncte realizate în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului lunar brut individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat care ar constitui baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu lunar brut, comunicat de Comisia Națională de S.”.

În acest context, având în vedere că dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 consacră principiul contributivității, principiu reluat și de Legea nr. 263/2001, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, se constată că neluarea în considerare a acestui principiu, cum s-a procedat în cazul contestatorului, ar conduce la obținerea unor prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.

Pe linia celor arătate sunt și dispozițiile deciziei nr. 19 pronunțată în dosarul 18/2011 la data de 17.10.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta, iar în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea 19/2000 și art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat s-a stabilit că “formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitate și calitatea muncii vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția pentru asigurări sociale la sistemul public de pensii”.

Pentru înlăturarea inechităților dintre Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

La pct. I - V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie

avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Această dispoziție normativă a fost însă înlăturată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.

Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.

În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate într-adevăr la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, s-a stabilit că instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.

Raportând dispozițiile sus-menționate, la situația reclamantului, se poate observa, din analiza adeverințelor eliberate de angajator, depusă la dosarul cauzei, coroborat cu restul actelor și lucrărilor dosarului, că acesta a beneficiat de sume salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca prestată, pentru care

angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, iar aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut.

Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariat, este firesc ca o parte din această contribuție să revină acestuia și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Deși apelanta susține că adeverințele nr. 796/24.02.2014 și nr. 794/24.02.2014, eliberate de către . prin care se atestă că în perioadele 18.08._73, 01.03._80 respectiv 15.06._01 a fost încadrat în grupa I și a II-a de muncă, în procent de 100%, Curtea va reține că potrivit art. 126 din HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioadei anterior datei de 1 aprilie 2001, persoanele care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14 numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă.

În mod corect s-a constatat că aceste adeverințe eliberate de către angajatorul intimatului sunt conforme cu dispozițiile legale sus-menționate.

Se impune, respingerea criticii sub acest aspect, cu atât mai mult cu cat apelanta nu are dreptul să cenzureze adeverințele eliberate de angajator, atât sub aspectul formei pe care îl îmbracă aceste adeverințe, cât și sub aspectul conținutului, având în vedere că prin Ordinul Ministerului Muncii ,Familiei și Egalității Sociale nr.590/15 septembrie 2008 ,Anexă ,pct.4 se precizează că angajatorii sunt direct răspunzători de legalitatea ,exactitatea și corectitudunea datelor ,elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de către apelantă, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1089/23 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul A. I., domiciliat în . A, județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

E. S. V.-I. S.

Grefier,

C. C.

Red. ES

Tehnored. DV

4 ex./11.02.2015

d.f._ – Tribunalul Dâmbovița

j.f. R. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006