Asigurări sociale. Decizia nr. 813/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 813/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 4307/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 813
Ședința publică din data de 25 mai 2015
Președinte - V.- A. P.
Judecător - C.-P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul J. G., domiciliat în ., .. 4, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 15.01.2015 și sentinței civile nr. 93/22.01.2015, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant J. G. personal, lipsă fiind intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se învederează că prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar de către intimata-pârâtă, întâmpinare, cu nr. de înregistrare_/19.05.2015.
Curtea identifică pe apelantul-reclamant J. G., care se legitimează cu CI ., nr._, emisă de SPCLEP Târgoviște la data de 3.04.2005, după care o restituie apelantului.
Curtea constată că întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă este depusă peste termenul legal procedural, împrejurare față de care o califică drept concluzii scrise, înmânând o copie și apelantului- reclamant.
Apelantul-reclamant J. G., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația acestuia și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.
Apelantul-reclamant J. G., având cuvântul, solicită admiterea apelului conform motivelor expuse în cererea de apel.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /26.09.2014, reclamantul J. G. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună revizuirea deciziei nr._/14.03.2014, cu obligarea pârâtei la plata diferențelor ce decurg din constatarea lucrului în condițiile grupei a II-a de muncă, de la data acordării pensiei de invaliditate ca urmare a muncii în mediu nociv, respectiv de la data de 27.08.2008.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr.3946/27.11.2013 a Curții de Apel Ploiești s-a constatat că în perioada 03.08._80, 26.06._91 a lucrat în mediu nociv în condițiile grupei a II-a de muncă,, iar pârâta, prin decizia nr._/17.03.2014, i-a acordat reclamantului plata diferenței din constatarea grupei de muncă, dar începând cu data de 01.02.2014 deși el este pensionar din 27.08.2008.
A învederat reclamantul că potrivit Legii nr. 263/2010, beneficiază de un punctaj suplimentar ca urmare a activității desfășurate în grupa a doua de muncă, iar conform art.104-105 Legea nr. 263/2010 pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și se plătesc de la data acordării stabilită prin decizie.
În cazul reclamantului, s-a constatat prin instanță că în perioada mai sus menționată a lucrat în mediu nociv, cu noxe otrăvitoare, în condițiile grupei a II-a de muncă, care conduc la majorarea pensiei, făcându-se în continuare referire de către reclamant la condițiile de lucru din cadrul fostei Întreprinderi de Strunguri – ., radiată din 13.02.2012.
Reclamantul s-a referit și la jurisprdența CEDO, respectiv la cele statuate în cauza Buchen contra Cehia (2006), în cauza Gaygusuz contra Austria (1996), în cauza Stubbings ș.a. contra Marea Britanie, în cauza Muller contra Austria, susținându-se că prin neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă pentru întreaga perioadă de la acordarea pensiei se micșorează cuantumul pensiei și astfel, proprietatea nu este apărată.
A mai arătat reclamantul că potrivit art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
S-au invocat de către reclamant principiile imprescriptibilității și incesibilității potrivit cărora dreptul la pensie nu se prescrie și nu poate fi cedat nici integral și nici în parte, conform art.2 alin.1 lit.h și i din Legea nr.263/2010, ceea ce, a susținut reclamantul, îi conferă dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru a-i fi respectat integral dreptul la pensie prin plata diferenței solicitate de la data acordării pensiei.
Pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât constatarea grupei de muncă se pune în discuție numai în urma rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, pusă în executare la cererea persoanei.
Astfel, doar la solicitarea persoanelor interesate se poate da curs cererilor de recalculare a drepturilor la pensie.
În acest sens, s-a învederat că la data de 21.01.2014, reclamantul a solicitat punerea în executare a deciziei civile nr.3946/27.11.2013, dată la care în vigoare era Legea nr. 263/2010, făcându-se în continuare trimitere la disp.art.107 din acest act normativ, în raport de care drepturile de pensie au fost acordate cu data de 01.02.2014.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că potrivit principiilor fundamentale ale imprescriptibilității și incesibilității, dreptul la pensie nu se prescrie și nu poate fi cedat nici integral și nici în parte, astfel că dreptul de a primi diferența de pensie privind lucrul în grupa a II-a de muncă trebuie respectat integral de la data pensionării.
În subsidiar, dacă instanța apreciază că solicitarea de către reclamant a sumei ce rezultă din executarea hotărârii judecătorești este supusă termenului de prescripție general, atunci pârâta urmează a fi obligată la plata pensiei pe ultimii trei ani de la data prezentării hotărârii judecătorești privind constatarea faptului că reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă, respectiv de la 21.01.2011.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 93/22.01.2015, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că
la data de 27.11.2014 s-a pronunțat de către Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, decizia civilă nr.3946, prin care a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii în parte și constatării faptului că reclamantul a lucrat în grupa a doua de muncă, procent 100% în perioada 03.08._80 și 26.06._91.
S-a mai reținut că în urma acestei decizii, reclamantul a formulat la data de 21.01.2014 cererea nr.1017, prin care a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a doua de muncă. În soluționarea cererii pârâta a întocmit decizia nr._/14.03.2014, prin care a acordat reclamantului o pensie de limită de vârstă, valorificând activitatea desfășurată în grupa a doua de muncă. În anexa la decizie se arată că a fost luată în considerare perioada de 23 de ani, o lună și 18 zile, lucrată în grupa a doua de muncă. Pensia reclamantului a fost acordată începând cu data de 01.02.2014.
S-a arătat că art.104 alin.1 din Legea nr. 263/2010 dispune în sensul că în sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată. Art.107 alin.5 aplicabil la recalcularea pensiei prevede că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. 3 și 4 se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea. Și art.103, alin.1, 2 din Legea nr. 263/2010 dispune în sensul că pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite care, împreună cu înscrisurile ce dovedesc îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea pensiei, se depune la casa teritorială de pensii competentă, textul de lege fiind aplicabil și în situația recalculării pensiei, nu doar a acordării inițiale.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, a arătat tribunalul, rezultă că recalcularea pensiei reclamantului nu poate avea loc decât din luna următoare celei în care acesta formulează cerere de recalculare, legea nesuscitând niciun fel de interpretări contrare cu privire la acest aspect.
Astfel fiind, susținerea reclamantului în sensul că pensia ar trebui acordată de la momentul stabilirii inițiale, adică din anul 1999 (data pensionării inițiale fiind menționată în decizia de acordare a pensiei prin valorificarea grupei de muncă), nu își găsește sprijinul în dispozițiile legale incidente în speță, neinfluențând modalitatea de acordare a pensiei faptul că este un drept imprescriptibil constatarea grupei de muncă, ce a condus la recalcularea pensiei.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva încheierii din data de 15.01.2015, ce face parte integrantă din sentință și sentinței civile nr. 93/22.01.2015 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița a declarat apel reclamantul J. G., criticându-le ca nelegale și netemeinice.
Susține apelantul că încheierea și sentința atacate sunt nelegale, neconstituționale, venind în contradicție cu principiul fundamental al incesibitității pensiilor și respectării dreptului la proprietate menționat de legislația europeană în domeniul pensiilor, iar în ceea ce privește încheierea apelată, aceasta contravine și disp.art.21 și 24 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție și dreptul la apărare, prin aceste hotărâri accesul efectiv la justiție, dar și dreptul la apărare garantat de legislația internă și europeană fiindu-i interzise apelantului.
Arată apelantul că în ziua de 15.01.2015, în temeiul disp.art.13 alin.1 (dreptul la apărare este garantat) și alin.2 Cod pr.civilă, art.6 pct.3 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul persoanei să fie reprezentată de un apărător ales de ea), a mandatat conform legii ca apărător pe fostul său coleg de muncă jurist T. Gh., ulterior și consilier juridic la fostul angajator SARO SA, specialist în domeniul tehnic și juridic.
Instanța de fond l-a oprit în susținerea cauzei, interzicându-i astfel dreptul la apărare și dreptul de acces efectiv la justiție pe motiv că apelantul trebuie să fie apărat numai de un avocat, deși în art.13 alin.2 teza finală Cod pr.civilă se arată foarte clar că acest fapt este impus numai în recurs.
Apărătorul apelantului a arătat că art.13 Cod pr.civilă face parte din Capitolul II - Principii fundamentale ale procesului civil, art.5-23, art.20 din acest capitol impunând judecătorului să asigure respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Mai mult, apărătorul jurist T. Gh.a arătat că la Curtea de Apel Ploiești, în cauzele indicate, privind colegi de muncă ai reclamantului, i s-a permis să îi reprezinte și să-i apere în fața instanței, însă Tribunalul Dâmbovița nu a admis acest lucru fără a motiva de ce nu respectă principiile fundamentale ale procesului civil, precum și disp.art.6 pct.3 lit.c al Convenției Europene a Drepturilor Omului, interzicând apelantului-reclamant dreptul la apărare consacrat de art.24 din Constituție, art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și accesul efectiv la justiție prev.de art.21 din Constituție, art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Precizează apelantul că art.3 din codul de procedură civilă statuează aplicarea prioritară a tratatelor internaționale cu privire la drepturile omului și a dreptului Uniunii Europene, dispunându-se expres la art.4 că normele Uniunii Europene se aplică în mod prioritar indiferent de calitatea sau de statutul părților.
Susține apelantul că intimatei-pârâte i s-a permis să prezinte susținerile, iar apelantului nu, încălcându-se dreptul la apărare și accesul efectiv la justiție, dar și principiile fundamentale, legalitatea, egalitatea, oralitatea, contradictorialitatea impuse instanței de art.7, 8, 14, 15 Cod pr.civilă și art.224 - discutarea tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.
Învederează apelantul că acțiunea acestuia privește revizuire deciziei de pensionare menționate și obligarea pârâtei la plata drepturilor ce decurg din constatarea lucrului în mediul nociv, cu noxe, în condițiile grupei a II-a de muncă, de la data acordării pensiei – 27.08.2008 sau, în subsidiar, pe ultimii 3 ani anterior comunicării hotărârii judecătorești conform art.107 alin.2 din Legea nr.263/2010.
Se arată că prin decizia nr.3946/27.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, irevocabilă, s-a constatat irevocabil că apelantul a lucrat în mediu nociv, în condițiile grupei a II-a de muncă, ce i-a afectat grav și ireversibil sănătatea, iar CJP Dâmbovița, prin decizia nr._/14.03.2014, având în vedere hotărârea judecătorească, i-a plătit diferența numai începând cu data de 01.02.2014 deși apelantul este pensionar de invaliditate datorită condițiilor nocive de muncă din 27.08.2008.
Menționează apelantul că potrivit Legii nr.3/1977, în vigoare până la 31.03.2001, Legii nr.19/2000, în vigoare în perioada 01.04._10, Legii nr.263/2010, lucrul în condiții deosebite, grupa I și II de muncă, conduce la reducerea vârstei de pensionare și la majorarea punctului de pensie.
Se mai susține că activitatea desfășurată la fosta SARO SA, în condițiile grupei a II-a de muncă, în mediu nociv cu noxe otrăvitoare, în program prelungit timp îndelungat, conduce la afectarea sănătății, necesitând tratamente și medicamente, datorită acestui fapt apelantul fiind pensionar de invaliditate din 27.08.2008.
Capacitatea de muncă s-a pierdut datorită lucrului în mediu nociv, cu noxe otrăvitoare, fapt constatat prin expertiză în domeniul protecției muncii și prin hotărâre judecătorească. Dreptul la pensie în Uniunea Europeană este asociat dreptului la proprietate.
Art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene dispune că nimeni nu poate fi privat nici în parte, nici integral de drepturile sale. CJP Dâmbovița recunoaște faptul că reprezintă un element care obligatoriu este luat în considerare constatarea lucrului în grupa a II-a de muncă.
Se arată că este netemeinică susținerea instanței în sensul că plata diferenței reprezentând lucrul în grupa a II-a de muncă se face începând cu luna următoare de la prezentarea hotărârii judecătorești de constatare a faptului că anterior pensionării, apelantul a lucrat în grupa a II-a de muncă și nu de la data acordării pensiei care este ulterior lucrului în grupa II de muncă.
CJP Dâmbovița, la un moment dat, a avut calitatea de parte în acel dosar, dar a solicitat ca instanța să admită lipsa calități sale procesuale, a lipsei de interes a acesteia deși introducerea în cauză s-a făcut numai pentru opozabilitate. Astfel, pârâta CJP Dâmbovița cunoștea obiectul acțiunii - constatarea lucrului în grupa a II-a de muncă, neputând acum invoca faptul că nu a știut de acțiunea privind constatarea lucrului în grupa a II-a de muncă din moment ce a fost parte la un moment dat în proces. „Nemo auditor propriam allegans”, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate invoca propriile turpitudine, lipsa de interes în cauza privind constatarea gupei II de muncă pentru a obține luarea în considerare a apărărilor sale.
Instanța de fond face confuzie între data prezentării hotărârii judecătorești care are ca obiect o obligație de a face, care evident că începe de la data prezentării hotărârii și o hotărâre în constatare care constată un drept al apelantului de la o anumită dată anterioară pensionării.
Mai arată apelantul că un copil căruia printr-o hotărâre judecătorească i se stabilește ulterior filiația față de tată produce efecte față de tată la data nașterii copilului și nu de la data prezentării hotărârii la oficiul de stare civilă. El este copilul tatălui de la data nașterii și nu, spre exemplu, „de la vârsta de 10 ani”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Buchen versus Cehia (2006), a decis că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO, dar și o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12. De asemenea, s-a arătat că în conformitate cu articolul 14 din Convenția pentru interzicerea discriminării și articolul 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, „noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie și, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate”, iar Protocolul nr.1 la Convenția CEDO apără dreptul de proprietate.
În cauza Gaygusuz/Austria (1996), Curtea a decis că „ pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenție pentru drepturile omului și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”. În speța Muller contra Austria, precum și în numeroase alte spețe similare, s-a decis constant în sensul că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar ai sistemului de asigurare”.
Din această perspectivă, apare ca fiind evident că pensia, așa cum este în prezent reglementată, constituie un drept de proprietate în sensul Convenției (CEDO) și a protocoalelor adiționale, iar neplata diferențelor ce decurg din constatarea grupei a II-a de muncă de la acordarea pensiei echivalează cu o expropriere nelegală și nejustificată.
Art.44 din Constituție prevede că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și s-o ocrotească. Practic, prin neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă pe întreaga perioadă cât a fost pensionar pentru pierderea capacității de muncă datorită condițiilor de lucru menționate - grupa a II-a de muncă - se micșorează cuantumul pensiei legale cuvenite, iar astfel proprietatea nu este apărată.
Potrivit art.53 din Constituție exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securități naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situata care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertăți”, mai prevede articolul constituțional citat.
Instanța a eludat principiile de bază ale sistemului național de pensii precizate în art.2 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv principiile legalității, egalității, imprescriptibilității, incesibilității, precum și principiile fundamentale de respectare a drepturilor omului, respectiv cu dreptul la proprietate, cu interzicerea discriminării prevăzute de art.1,14 ,17 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului (CEDO); art.1 din Protocolul 1; art.1 din Protocolul 12 la CEDO, dispoziții ce au prioritate față de reglementările naționale conform art.148 alin. 2 din Constituția României și art.3 și 4 din Codul de procedură civilă.
Apelantul invocă în primul rând principiile imprescriptibilității și incesibilității menționate expres în art.2 alin.1 lit.h și i din Legea 263/2010, potrivit cărora dreptul la pensie nu se prescrie și nu poate fi cedat nici integral și nici în parte, ceea ce îi conferă dreptul de a cere recalcularea acesteia într-o modalitate conformă cu legislația și normele internaționale, respectiv prin plata diferenței solicitate și pentru perioada anterioară, respectiv pe perioada cât a fost pensionar de invaliditate.
Față de cele arătate, se solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate și rejudecând cauza, admiterea acțiunii, respectiv obligarea intimate-pârâte la plata diferenței de bani ce decurge din constatarea lucrului în mediu nociv, cu noxe în condițiile grupei a II-a de muncă de la data acordării pensiei de invaliditate - 27.08.2008.
În subsidiar, în cazul când instanța consideră că deși constatarea lucrului în condițiile grupei a II-a de muncă este imprescriptibilă, totuși solicitarea sumei ce rezultă din executarea hotărârii judecătorești este supusă termenului de prescripție general în conformitate cu dispozițiile art. 107 alin.2 din Legea 263/2010, ce arată că în sistemul public de pensii drepturile se acordă în cadrul termenului general de prescripție calculat de la data constatării diferențelor, se solicită obligarea pârâtei-intimate să plătească diferența de plată pe 3 ani anterior datei când s-a comunicat hotărârea judecătorească privind lucrul în grupa a II-a de muncă, respectiv de la data de 21.01.2011.
Intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.Cum întâmpinarea a fost înregistrată la această instanță la data de 19.05.2015 și constatând că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul legal procedural, respectiv de cel mult 15 zile de la data comunicării cererii de apel, comunicare ce s-a realizat către intimată la data de 31.03.2015, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila 10 în dosarul instanței de apel - Curtea a calificat întâmpinarea drept concluzii scrise la termenul de judecată din data de 25.05.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește primul motiv de apel, este neîntemeiată critica apelantului prin care se susține că în condițiile în care s-a interzis mandatarului său, la termenul din 15.01.2015 în fața primei instanțe, să formuleze concluzii pe fondul cauzei, i-a fost încălcat dreptul la apărare și acces efectiv la justiție, drepturi consacrate de Constituția României și reglementări internaționale, fiind încălcate și principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv legalitatea, egalitatea, oralitatea și contradictorialitatea.
Astfel, se reține că în procedura prealabilă, la prima instanță, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care și-a expus punctul de vedere cu privire la apărările ce au fost formulate prin întâmpinare de către pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
La termenul de judecată din data de 15.01.2015 în fața primei instanțe, tribunalul a luat act, în conformitate cu prevederile art.83 și art.85 alin.2 Cod pr.civilă, de mandatul de reprezentare acordat de reclamant numitului T. Gheotghe - acesta din urmă depunând la dosarul cauzei și copia diplomei de licență, în profilul științe juridice, specializarea drept economic și administrativ- precum și faptul că mandatul este cu titlu gratuit.
La același termen de judecată, intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița, prin consilier juridic, a depus la dosarul cauzei înscrisuri, ce au fost comunicate mandatarului reclamantului, iar părțile au făcut cunoscut instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, astfel că, potrivit art.392 Cod pr.civilă, instanța a deschis dezbaterile asupra fondului cauzei.
În conformitate cu disp.art.83 alin.1 Cod pr.civilă, în fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar, iar dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.
De asemenea, potrivit alin.2 al art.83 din Codul de procedură civilă, în cazul în care mandatarul persoanei fizice este soț sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licențiat în drept.
Cătă vreme mandatarul reclamantului, numitul T. G., nu este avocat și, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că ar fi rudă până la gradul al doilea inclusiv cu reclamantul, nesusținându-se acest lucru nici în apel și având în vedere disp.art.83 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, mai sus menționate, mandatarul avocatului nu putea pune concluzii la prima instanță decât prin avocat.
Tribunalul i-a adus, de altfel, la cunoștință mandatarului reclamantului, că în calitate de mandatar, nu poate pune concluzii pe fondul cauzei, dar poate depune la dosar concluzii scrise, motiv pentru care a fost și amânată pronunțarea, pentru data de 22.01.2015, fiind depuse, de altfel, la dosar și concluzii scrise, de către reclamant, prin mandatar, la data de 19.01.2015 (filele 47- 49 dosar fond) în finalul cărora a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de pensie privind lucrul în grupa a II-a de muncă de la data pensionării de invaliditate - 27.08.2008, iar în subsidiar, în temeiul art.107 alin.2 din Legea nr.263/2010, obligarea pârâtei la plata diferenței de plată pe 3 ani anterior datei prezentării către pârâtă a hotărârii judecătorești de constatare a lucrului în mediu nociv, cu noxe ce au determinat îmbolnăvirea, respectiv de la data de 21.01.2011.
Prima instanță a respectat, așadar, dispozițiile legale și având în vedere considerentele mai sus arătate, nu poate fi primită critica apelantului în sensul că prin faptul că s-a interzis mandatarului său, la termenul din 15.01.2015, în fața tribunalului, să formuleze concluzii pe fondul cauzei, i-a fost încălcat dreptul la apărare și acces efectiv la justiție, fiind încălcate și principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv legalitatea, egalitatea, oralitatea și contradictorialitatea.
Neîntemeiate sunt și criticile ce vizează greșita soluționare pe fond a cauzei.
Astfel, prin decizia civilă nr.3946 din data de 27.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de reclamantul J. G. împotriva sentinței civile nr.897/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și s-a modificat în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea și s-a constatat că reclamantul a lucrat în perioada 03.08._80 și 26.06._91, în condițiile grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Ulterior, respectiv la data de 21.01.2014, prin cererea înregistrată sub nr.1017 la C. Județeană de Pensii Dâmbovița, reclamantul a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătorești sus-menționate, iar prin decizia nr._ din data de 14.03.2014, în baza cererii nr.1017/21.01.2014, reclamantului i-a fost valorificată grupa de muncă potrivit deciziei Curții de Apel Ploiești nr.3946/27.11.2013, stabilindu-i-se o pensie în sumă de 870 lei începând cu data de 01.02.2014.
Este neîntemeiată susținerea apelantului-reclamant potrivit căreia drepturile de pensie recalculate i se cuveneau de la data pensionării sale, respectiv 27.08.2008 sau în subsidiar, i se cuveneau pe ultimii 3 ani anterior formulării cererii la C. Județeană de Pensii Dâmbovița, deci, de la data de 21.01.2011.
Aceasta, deoarece, în cazul recalculării pensiei, cum este, practic, și cererea pe care reclamantul a adresat-o Casei Județene de Pensii Dâmbovița, înregistrată sub nr.1017/21.01.2014, sunt aplicabile dispozițiile speciale instituite de Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, în conformitate cu disp.art.107 alin.1 din Legea nr. 263/2010, în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire, iar potrivit alin.3 al art.107 din același act normativ, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.De asemenea, art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010 statuează că sumele rezultate în urma aplicării, printre altele, a prevederilor alin. 3, se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea, context în care în mod corect prin decizia nr._/14.03.2014, C. Județeană de Pensii Dâmbovița a dispus ca plata drepturilor de pensie ale reclamantului să se facă începând cu data de 01.02.2014, reprezentând luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Faptul că acțiunea în constatarea grupei de muncă este o acțiune imprescriptibilă și că inițial, în cadrul acțiunii ce a format obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Dâmbovița, a figurat ca pârâtă chemată în judecată de către reclamant și C. Județeană de Pensii Dâmbovița - prin încheierea din data de 25.02.2013 fiind admisă, printre altele, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de Pensii Dâmbovița (fila 23 dosar fond) – nu poate conduce la concluzia că drepturile de pensie recalculate se cuveneau apelantului-reclamant de la data pensionării sale, respectiv de la data de 27.08.2008 sau, în subsidiar, pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de recalculare, de vreme ce, după cum s-a arătat mai sus, cu privire la cererea de recalculare a pensiei, sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr.263/2010, sus - menționate.
Așa fiind, raportat la dispozițiile art.107 alin.1, 3 și 5 din Legea nr.263/2010, ulterior obținerii hotărârii judecătorești de constatare a grupei superioare de muncă, beneficiarul pensiei are obligația de a se adresa cu o cerere de recalculare a pensiei, casei teritoriale de pensii.Aceasta din urmă soluționează cererea,cu respectarea procedurii speciale instituite de Legea nr.263/2010, astfel cum s-a întâmplat și în cauza de față, fiind emisă de către intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița decizia nr._ din data de 14.03.2014.
Este adevărat că potrivit art.2 din Legea nr.263/2010, sistemul public de pensii se organizează și funcționează având o . principii de bază, printre care, la lit.d este prevăzut principiul egalității, prin care se asigură tuturor participanților la sistemul public de pensii, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;la lit.h, este indicat principiul imprescriptibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie și la lit.i, este menționat principiul incesibilității, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial.
Prin soluția pronunțată de prima instanță nu a fost încălcat niciunul din principiile sus-menționate, în speță fiind incidente dispoziții speciale consacrate tot de Legea nr.263/2010, mai sus arătate, în raport de care, în cazul de față, pensia recalculată a apelantului-reclamant, cu luarea în considerare a perioadei în care a lucrat în grupa a II-a de muncă, perioadă ce i-a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv prin decizia civilă nr. nr.3946/27.11.2013 a Curții de Apel Ploiești, nu poate fi acordată de către intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița decât începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de către apelantul-reclamant în cuprinsul motivelor de apel nu are aplicabilitate în speța de față, raportat la situația de fapt și de drept din cauza dedusă judecății și nu poate conduce la concluzia încălcării, în prezenta cauză,a dreptului de proprietate, ocrotit atât de dispozițiile Constituției României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Primul Protocol adițional la Convenție, după cum nu se poate deduce în vreun fel, existența vreunei discriminări, așa cum pretinde apelantul, astfel încât nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut atât de dispoziții legale interne, cât și de convențiile internaționale menționate de apelantul-reclamant.
Conform art. 53 alin.1 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, iar potrivit alin.2 al art.53, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Or, raportat la situația de fapt și de drept din speța dedusă judecății și având în vedere considerentele mai sus arătate, este evident că nu poate fi reținută, în cauza de față, încălcarea dispozițiilor art.53 din Constituția României, după cum pretinde nejustificat apelantul.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate în cauză și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul J. G., domiciliat în ., .. 4, județul Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 15.01.2015 și sentinței civile nr. 93/22.01.2015, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V. - A. P. C.-P. B.
Grefier,
M. F.
Red.VAP
Tehnored.MF
4 ex./03.06.2015
d.f._ - Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Cereri. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
