Asigurări sociale. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2599/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 405
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecător - M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1271 pronunțată la 23 octombrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul B. I., domiciliat în Târgoviște, ., ..
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant B. I. asistat de avocat I. V. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale . nr._/2014, lipsă fiind apelanta C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Avocat I. V., având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Criticile apelantei cu referire la sentința de fond vizează modul de apreciere al adeverinței nr. 4996/20.11.2013, eliberată de . în raport de prevederile art. 6 din OG 50/1990, abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv după data de 01.04.2001.
Astfel, după această dată nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grade superioare de munca iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoana a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a I-a respectiv a II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive. S-a apreciat de apelantă că în speță, pe fondul perioadei atestate de lucru în grupa a II-a de muncă, anterior datei de 01.04.2001, adeverința nr. 4996/20.11.2013 nu respectă prevederile art. 126 alin. 1 și 6 din Legea nr. 263/2010, neputând fi valorificată în vederea pensionării.
Avocat I. V. arată că apreciază susținerile apelantei ca fiind nefondate. Instanța de fond în mod corect a reținut că angajatorul S.C. UPET SA a eliberat în favoarea intimatului reclamant trei adeverințe, respectiv nr. 3518/15.10.200%, nr. 4996/20.11.2013 și nr. 1804/23.04.2014, care atestă că în perioada 18.03._94, acesta a lucrat în meseria de frezor - rectificator, controlor de calitate și tehnician, la Secția de prelucrări și montaj, secție încadrată în grupa a II-a de munca, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului 50/1990, în baza HCA din 11.02.1993 și Anexa 9/1 la CCM unitate, nr. 22/31.05.1994, referitoare la locurile de munca în condiții deosebite, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de munca fiind art. 3, pct. 34, 42 și 79, din Anexa II la Ordinul 50/1991, republicat.
Mai arată că adeverința nr. 4996/20.11.2013 eliberată de angajator este conformă anexei nr.14 la HG nr. 457/2011 și are toate rubricile completate, fiind semnată de reprezentații unității angajatoare, în condițiile asumării răspunderii pentru datele confirmate, sub sancțiunea răspunderii penale.
Solicită respingerea apelului ca nefondat; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /03.06.2014, contestatorul B. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița anularea deciziilor nr. R698765/31.03.2014 și R_/14.04.2014, prin care a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârsta și obligarea intimatei la înscrierea sa la pensie pentru limita de vârsta, începând cu data de 19.02.2014, în condițiile îndeplinirii stagiului de cotizare și a vârstei de pensionare, motivat de reducerea acesteia, potrivit art. 55, alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
În motivarea cererii s-a arătat că prin deciziile nr. R_, emise de intimată la 31.03.2014 și 14.04.2014, a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limita de vârstă, motivat de faptul că vârsta contestatorului era mai mică decât vârsta standard de pensionare, redusă conform art. 55 din Legea nr. 263/2010.
S-a reținut astfel că, pe fondul înregistrării unei perioade de lucru în condiții deosebite, de 3 ani și 6 luni, și a unui stagiu de cotizare de 48 ani, 0 luni și 13 zile, vârsta standard de pensionare este de 65 ani și 0 luni și raportat la vârsta avută la data formulării cererii - 57 ani și 11 luni, solicitarea contestatorului a fost respinsă.
Contestația formulată împotriva ambelor decizii, la data de 25.04.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată, motivat de nevalorificarea perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă, pe fondul pretins al nerespectării prevederilor Ordinului 50/1990.
Contestatorul a mai arătat că potrivit înscrierilor existente în rubricile nr. 103, 110 și 111, ale Cap. IX din Carnetul de muncă în perioada 18.03._94, a lucrat la S.C. Upet S.A. la locul de muncă prevăzut de grupa a II-a, conform art. 3, pct. 23, 42 și 68 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990, 100%, timp de 14 ani, două luni și șase zile, perioadă dovedită, neechivoc, conform adeverințelor nr. 3518/15.10.2009, 4996/20.11.2013 și 1804/23.04.2014, eliberate de S.C. UPET S.A.
De asemenea, a precizat că în perioada 03.01._01, a lucrat la S.C. Mechel Târgoviște SA, la locul de muncă prevăzut în Anexa II - Gr. II, Ord. 272/90, pct. 139 și Ord. 968/90, pct. 55, timp 100%, total șase ani, două luni și 28 zile, că în perioada 01.04._11, a lucrat la S.C. Mechel Târgoviște SA, în locul de munca în condiții deosebite, conform art. 19 din Legea 19/2000 și HG. 246/07.03.2007, totalizând o perioada de 30 ani, 2 luni și 3 zile (14 ani, 2 luni și 6 zile + 6 ani, doua luni și 28 zile + 9 ani și 9 luni).
Conform Adeverințelor nr. 3518/15.10.2000, nr. 4996/20.11.2013 și nr. 1804/23.04.2014, eliberate de S.C. UPET SA, în perioada 18.03._94, a lucrat în meseria de frezor - rectificator, controlor de calitate și tehnician, la Secția de prelucrări și montaj, secție încadrată în grupa a II-a de munca, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului 50/1990, în baza HCA din 11.02.1993 și Anexa 9/1 la CCM unitate, nr. 22/31.05.1994, referitoare la locurile de muncă în condiții deosebite, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă fiind art. 3, pct. 34, 42 și 79, din Anexa II la Ordinul 50/1991, republicat.
Potrivit precizărilor formulate de fostul angajator, adeverințele emise au fost eliberate în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societății, respectiv Hotărârea Consiliului de Administrație/11.02.1993 și Anexa 9/1 la CCM/unitate, nr. 22/31.05.1994.
Mai mult, perioada 18.03._94, desfășurată la S.C. UPET S.A., în locuri de muncă înscrise în grupa a II-a, a fost înscrisă, ca atare, în carnetul de muncă, făcând o dovadă oficială și neechivocă a vechimii în această grupă.
În drept au fost invocate disp. art. 55 din Legea 263/2010, cu normele de aplicare, Ordinul nr. 50/1990 -Anexa II.
Au fost anexate, în copie, decizia nr. R_/31.03.2014, decizia nr. R698765/14.04.2014, răspunsul intimatei la cererea nr. 7329/12.05.2014, adeverințele nr. 3518/15.10.2009, 4996/20.11.2013 și 1804/23.04.2014, carnetul de muncă și cartea de identitate.
Intimata C. Județeană de Pensii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că adeverințele eliberate de . încadrarea în grupa II de muncă sunt informe și nu pot fi valorificate, deoarece contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare în sensul celor prevăzute de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.126 din Legea nr. 263/2010 și că se poate proceda la stabilirea pensiei numai după depunerea documentelor prevăzute de lege, astfel că, în aceste condiții, au fost emise deciziile nr. R_/31.03.2014 și nr. R698765/14.04.2014 de respingere, pentru motivul că vârsta la data înscrierii este mai mică decât vârsta standard de pensionare.
La data de 27.06.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1271 din 23.10.2014 a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. R_/14.04.2014 emisă de intimată, a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să valorifice adeverința nr. 4996/20.11.2013 emisă de . a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele considerente:
Prin decizia nr. R_/31.03.2014 pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamantul B. I. de acordare a pensiei pentru limita de vârstă, întrucât vârsta la data solicitării este mai mică decât vârsta standard redusă conform art. 55 din Legea nr. 263/2010. Această decizie a fost rectificată prin decizia nr. R698765/14.04.2014 prin care a fost din nou respinsă cererea de pensionare a reclamantului cu aceeași motivare, adăugându-se faptul că adeverința nr. 4996/20.11.2013 nu a fost valorificată, deoarece nu este întocmită conform Anexei 14 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010.
Aceste două decizii au fost contestate de către reclamant, care a solicitat anularea lor și valorificarea perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă rezultată din adeverințele nr. 3518/15.10.2009, 4996/20.11.2013 și 1804/23.04.2014 emise de .>
Tribunalul a constatat că cele 3 adeverințe au același conținut, iar la dosar există dovada depunerii la sediul Casei Județene de Pensii Dâmbovița a adeverinței nr. 4996/20.11.2013. Conform acesteia, se atestă că domnul B. I. a fost angajat cu contract individual de muncă în meseria de frezor-rectificator, controlor de calitate și tehnician la FUC secția prelucrări montaj în perioada 18.03._94, durată de timp în care a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin Ord. 50/1990, hotărârea Consiliului de Administrație și anexa 9/1 la CCM/unitate nr. 22/31.05.1994, precum și statelor de plată. Temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de munca îl reprezintă art. 3, pct. 34, 42 și 79 din Anexa nr. II a Ord. 50/1990 republicat.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 126 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.”
În cauza, tribunalul a constatat ca adeverința eliberată de fostul angajator este eliberată conform Anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011 și are toate rubricile completate, fiind semnată de reprezentanții unității angajatoare.
De altfel, odată cu emiterea adeverinței, angajatorul a dat și declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței.
Totodată, nu exista dovezi din care să reiasă că această adeverință este anulată, mențiunile acesteia făcând deplină dovadă sub sancțiunea răspunderii penale.
Prin urmare, refuzul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de către reclamant nu poate fi calificat decât unul abuziv și nelegal, aceasta neprezentând dovezi din care să reiasă nevalabilitatea adeverinței sau a mențiunii corespunzătoare din carnetul de muncă.
Față de cele ce preced, constatând nelegalitatea emiterii deciziei nr. R_/14.04.2014, în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010, tribunalul a admis în parte cererea reclamantului, a anulat decizia contestata emisă de intimată și a obligat intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița să emită o nouă decizie de pensionare prin care să valorifice adeverința nr. 4996/20.11.2013 emisă de . încadrarea contestatorului în grupa II de muncă în procent 100%.
Tribunalul a respins solicitarea reclamantului de anulare și a deciziei nr. R_/31.03.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, întrucât aceasta a fost rectificată prin decizia nr. R_/14.04.2014 și nu mai produce efecte juridice. Totodată, tribunalul nu a procedat la obligarea pârâtei să admită cererea de pensie a reclamantului, ci aceasta, după ce va valorifica și vechimea lucrată în grupa a II-a de muncă în cadrul . adeverinței nr. 4996/20.11.2013, va constata potrivit propriilor competențe dacă este admisibilă cererea reclamantului, emițând o nouă decizie, ce poate fi contestată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 1271/23.10.2014 și respingerea acțiunii formulată de către intimatul reclamant B. I., ca nefondată.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului în sensul că a dispus anularea Deciziei nr. R_/14.04.2014 și obligarea la emiterea unei noi decizii care să valorifice adeverința nr. 4996/20.11.2013 eliberată de . nu a ținut seama de contraargumentele de ordin logic invocate de către instituția apelantă.
A criticat apelanta soluția instanței și a contraargumentat față de pretenția contestatorului în sensul că adeverința depusă de el este informă, în ceea ce privește nominalizarea iar Contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare dacă contestatorul se prevalează și de actele depuse în acest sens.
Prin Decizia sus-amintită, reclamantului i s-a respins înscrierea la pensie pentru limită de vârstă deoarece la data solicitării înscrierii la pensie, vârsta era mai mică decât vârsta standard de pensionare.
Adeverința nr. 4996/20.11.2013, eliberată de către . prin care se atestă că în perioada 18.03._94 a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, republicat, art. 3, pct. 34, pct. 38 și pct. 42 din Anexa II nu a putut fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie deoarece s-a considerat că nu îndeplinește condițiile legale, respectiv nu există, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă realizată de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere și infectare, etc).
În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 -"Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care se desfășoară activitatea persoanelor respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile, iradiere sau infectare, etc.)".
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe de muncă a I-a și a II-a au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001. Astfel, după această dată nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grade superioare de munca iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoana a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a I-a respectiv a II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontaje lunare, etc.).
Perioada în discuție este 18.03.1980-24,05.1994, deci anterioară datei de 01 aprilie 2001 a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii iar adeverința a fost eliberată la data de 20.11.2013, în vigoare la acea dată fiind Legea nr. 263/2010.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice conține precizări prin care distinge asupra condițiilor de valabilitate ale actelor necesare dovedirii stagiilor de cotizare anterioare datei de 01 aprilie 2001 dar care sunt eliberate anterior Legii nr. 19/2000, în perioada de valabilitate a Legii nr. 19/2000 cat și ulterior prin . Legii nr. 263/2010.
În speța de față, adeverința nr. 4996 atestă o perioadă anterioară datei de 1 aprilie 2001, este eliberată la data de 20.11.2013 și este depusă la data de 12.02.2014.
În această ordine de idei, în ceea ce privește perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevede în art. 16 că reprezintă stagiu de cotizare în sistemul public de pensii: a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001, iar Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, stabilesc în art. 126(1) că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau II de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidenta angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive.
Art. 126(6)-"Pentru a fi valorificată, adeverința menționată la alin. 1 se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute".
Potrivit acestui alineat al art. 126 din lege, rubrica prevăzută pentru nominalizare se refera la actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, a Ministrului Sănătății și Președintelui Comisiei Naționale pentru protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație).
În consecință, adeverința nu poate fi valorificată întrucât este informă prin faptul că nu conține nominalizarea conform legii iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Pentru aceste considerente, C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 1271/23.10.2014 și respingerea acțiunii formulată de către intimatul-reclamant B. I., ca nefondată.
Intimatul-reclamant B. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect se susține de către apelantă că după data de 1 aprilie 2001 nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoana a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a-I-a respectiv a-II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive.
Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Referitor la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, în art.6 din acest act normativ s-a stipulat că această operație se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)
Art.7 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Chiar dacă Ordinul nr. 50/1990 care reglementa încadrarea în fostele grupe de muncă a-I-a și a -II-a a fost abrogat la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001, nimic nu împiedică societățile angajatoare să emită astfel de adeverințe prin care să ateste încadrarea unei persoane pe un anumit interval de timp (anterior datei de 1.04.2001) într-o anumită grupă, în funcție de actele existente la nivelul societății.
În speță se reține faptul că mențiunile privitoare la grupa a II-a de muncă în perioada 18.03._94 în care contestatorul și-a desfășurat activitatea la . fost făcută în adeverința nr. 4996/20.11.2013 ( identică cu celelalte adeverințe invocate), eliberată de S.C. UPET SA, iar la baza încadrării au stat prevederile Ordinului nr.50/1990, în baza HCA din 11.02.1993 și Anexa 9/1 la CCM la nivel de unitate, nr. 22/31.05.1994, referitoare la locurile de muncă în condiții deosebite, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă fiind art. 3 pct. 34, pct.42 și pct.79, din Anexa II la Ordinul 50/1991, republicat.
Mai mult, perioada 18.03._94, desfășurata la S.C. UPET S.A., în locuri de muncă înscrise în grupa a II-a, a fost înscrisă, ca atare, în carnetul de muncă, făcând o dovadă oficială și neechivocă a vechimii în această grupă.
Pe de altă parte se învederează de către apelantă că adeverința depusă de către contestator este informă, în ceea ce privește nominalizarea și nu putea fi valorificată, întrucât contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Prin deciziile nr. R_, emise de C. Județeană de Pensii Dâmbovița la 31.03.2014 și 14.04.2014, a fost respinsă cererea contestatorului B. I. de înscriere la pensie pentru limita de vârstă, motivat de faptul că vârsta contestatorului era mai mică decât vârsta standard de pensionare, redusă conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, iar contestația formulată împotriva ambelor decizii, la data de 25.04.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată, motivat de nevalorificarea perioadei lucrate în grupa a II-a de muncă, pe fondul pretins al nerespectării prevederilor Ordinului 50/1990.
Conform Adeverințelor nr. 3518/15.10.2000 nr. 4996/20.11.2013 și nr. 1804/23.04.2014, eliberate de S.C. UPET SA, în perioada 18.03._94, a lucrat în meseria de frezor - rectificator, controlor de calitate și tehnician, la Secția de prelucrări și montaj, secție încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului 50/1990, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă fiind art. 3, pct. 34, 42 și 79, din Anexa II la Ordinul 50/1991, republicat.
Potrivit precizărilor formulate de fostul angajator, adeverințele emise au fost eliberate în baza documentelor verificabile, aflate în arhiva societății, respectiv Hotărârea Consiliului de Administrație/11.02.1993 și Anexa 9/1 la CCM/unitate, nr. 22/31.05.1994.
Pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a refuzat să valorifice perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, menționând în întâmpinare că adeverința este informă, întrucât nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.1 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
În alin.4 al acestui text se menționează că pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.
În cauză, tribunalul a constatat că adeverința eliberată de fostul angajator este întocmită conform Anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011 și are toate rubricile completate, fiind semnată de reprezentanții unității angajatoare.
Examinând cuprinsul acesteia Curtea constată că într-adevăr acest înscris îndeplinește toate cerințele impuse de legiuitor prin textul de lege mai sus-menționat ea fiind conformă modelului impus de anexa 14 a acestui act normativ, iar la nominalizarea contestatoarei pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă societatea a făcut trimitere nu numai la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, ci și la actele aflate în arhiva sa și care pot fi verificate: ștate de plată, Hotărârea Consiliului de Administrație, Anexa 9/1 la CCM/unitate, nr. 22/31.05.1994, precum și prevederile Ordinului nr. 50/1990.
Prin urmare, adeverințele eliberate de fostul angajator al contestatorului au fost în mod greșit refuzate de intimată a fi valorificate, iar legislația asigurărilor sociale nu atribuie caselor teritoriale de pensii competența de a cenzura datele înscrise de angajatori în adeverințele pe care sunt obligați să le elibereze la cererea persoanelor interesate.
Altfel spus, organul teritorial de pensii are atribuția de a verifica numai conformitatea elementelor și datelor înscrise în adeverințe cu cerințele legii, nefiind îndreptățit să cenzureze informațiile cuprinse în aceste documente și să facă cercetări pentru a stabili respectarea procedurii de încadrare a unui fost salariat într-o grupă de muncă impuse prin Ordinul nr. 50/1990-în prezent abrogat.
Este în obligația angajatorului de a elibera adeverința ce atestă grupa de muncă pentru salariat numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa, iar eventuala nerespectare a acestei obligații nu este corelativă vreunui drept al casei de pensii de a nu valorifica documentul, în detrimentului asiguratului, ci conferă posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii, de către organele judiciare, inclusiv cele ale răspunderii penale, dacă este cazul.
Numai în cadrul unei astfel de proceduri, organul judiciar competent stabilește pe baza documentelor verificabile, dacă elementele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
În condițiile în care în cuprinsul adeverinței angajatorul a menționat înscrisurile în baza cărora s-a făcut nominalizarea, a precizat temeiul încadrării și a dat declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței, refuzul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrata în grupa a II-a de munca de către contestator apare ca fiind nelegal.
D. urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, apreciind că adeverința în litigiu trebuie valorificată de intimată la stabilirea pensiei. În atare situație, criticile apelantei nu pot fi primite, motiv pentru care Curtea, în baza art. 480 N.C.P.C. va respinge ca nefondat apelul declarat, menținând ca legală sentința atacată.
Curtea, în baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1271 pronunțată la 23 octombrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul B. I., domiciliat în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2015.
Președinte, Judecător,
P. M. G. M. I. G.
Grefier,
G. C.
Red.PMG
Tehnored.GC
4 ex./9.04.2015
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. R. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 813/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 514/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
