Asigurări sociale. Decizia nr. 182/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1999/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 182
Ședința publică din data de 12 februarie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - C.-M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, jud. Dâmbovița împotriva Sentinței nr. 1044 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta B. P. Victorița domiciliată în Târgoviște, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamanta B. P.Victorița în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat recalcularea pensiei pentru limită de vârstă acordată conform deciziei nr._ din 11.06.2009.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că potrivit adeverinței nr. 216 din 13.12.2011 emisă de IPROLAM SA, a avut venituri suplimentare pe statele de salarii, în sistemul de plată în acord, pentru care s-a calculat și virat CAS la Bugetul Asigurărilor Sociale, conform Hotărârii nr. 191/1963, Legea 57/1974 – art. 117, Decret 389/1972 – art. 1 și care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
A arătat pârâta că solicitările reclamantei sunt nefondate deoarece potrivit prevederilor Anexei 15 pct. VI din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife, sau cote procentuale, alte sporuri care nu au avut caracter permanent, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
S-a mai precizat de către pârâtă că, acordul global nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare în funcție de realizărilor indicatorilor, reglementată de legislația în vigoare la acea dată, respectiv art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară, că această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, care a înțeles să excludă din baza de calcul a pensiilor printr-un text de lege expres anumite categorii de venituri și sporuri, cum ar fi acordul.
De aceea, niciodată sumele obținute în acord nu au fost valorificate la stabilirea pensiei nici potrivit Legii nr. 3/1977, nici potrivit Legii nr. 19/2000 nici potrivit Legii nr. 263/2010.
Pârâta a făcut referire la dispozițiile deciziei ICCJ nr. 30/16.11.2009 care stabilește clar care sunt veniturile care constituie baza de calcul a drepturilor de pensie și că în privința perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001 sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
După administrarea probatoriilor Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a pronunțat Sentința nr. 1044 din 15 septembrie 2014 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta la valorificarea adeverinței nr. 216 din 13.12.2011 emisă de . cu data formulării cererii de chemare în judecată (29.04.2014) și la plata diferențelor de pensie astfel rezultate.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei în conformitate cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.19/17.10.2011, iar pârâta și-a exprimat refuzul în scris pe motiv că dispozițiile Legii nr. 263/2010 și anexei 15, pct. VI din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a prevederilor legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, anterior datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
A mai reținut tribunalul că reclamanta, deși nu a prezentat la C. Județeană de Pensii Dâmbovița în vederea recalculării drepturilor de pensie, adeverința nr. 216/13.12.2011 emisă de către IPROLAM SA București prin care s-a atestat de către fostul angajator cuantumul drepturilor salariale plătite în perioada 1.06.1972 – 31.12.1990, astfel cum s-au regăsit în statele de plată originale și cum au fost evidențiate, pe rubrici și coloane, în documentul arătat, a depus această adeverință direct în instanța de judecată iar pârâta, prin întâmpinare a refuzat explicit să o valorifice. Angajatorul a menționat că sporul de acord este evidențiat împreună cu salariul aferent în coloana ,,salariu cu spor de acord’’ din statul de plată, pentru care unitatea a reținut și virat contribuția de asigurări sociale. S-a mai menționat că sporul de acord a fost plătit ,,în suma globală” adăugată la salariul tarifar conform Legii nr. 57/1974, art. 117 alin. 3.
A mai învederat prima instanță că, potrivit acestui text, ,,În activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căreia un colectiv de cercetători sau proiectanți își asumă răspunderea de a efectua si finaliza o cercetare sau un proiect, într-un anumit termen, pentru care primește o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile prevăzute de lege. Aceasta formă de retribuire se va aplica îndeosebi pentru crearea si introducerea în producție a unor tehnologii sau produse noi, perfecționarea și modernizarea celor existente, proiectarea obiectivelor de investiții și va cuprinde întreg ciclul cercetare-proiectare și aplicarea în producție a rezultatelor obținute până la atingerea parametrilor stabiliți. În contract se prevăd termenele, parametrii sau indicatorii tehnico-economici care trebuie obținuți, condițiile de calitate, sumele totale pentru retribuire și alte condiții. Sumele pe lucrări pentru retribuirea personalului din cercetare, inginerie tehnologica și proiectare se vor stabili, pe bază de norme de muncă pe unități fizice, pe categorii de lucrări. Personalul care lucrează în acord global primește, pe parcursul executării lucrărilor, avansuri lunare reprezentând 80% din retribuția tarifară. Avansurile cumulate nu pot fi mai mari de 80% din suma stabilită pe lucrare. La predarea obiectivelor de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare, suma totală stabilită pe lucrare se repartizează membrilor colectivului în funcție de contribuția acestora. Din suma cuvenită fiecăruia se reține o parte de 10%, care se restituie după aplicarea în producție sau . obiectivului respectiv și realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiecte sau în documentația tehnică, iar cealaltă parte, de 90%, se plătește după ce în prealabil s-au scăzut avansurile primite, daca au fost îndeplinite condițiile prevăzute în contract.”
Prin urmare, actul normativ impunea ca modalitate preponderentă de plată a muncii personalului cu activitate în domeniile vizând cercetarea științifică, ingineria tehnologică și proiectarea, retribuirea în acord global, ceea ce presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale lunare.
Această situație nu excludea, însă, aplicarea Decretului nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care prin textul art.1 impunea fostelor unități socialiste de stat și tuturor persoanelor juridice să vireze la bugetul asigurărilor sociale o contribuție de 15% asupra „câștigului brut realizat de personalul lor salariat”.
Prin urmare, retribuirea în acord global era diferită de salarizarea cu retribuția tarifară prin elementele definite în art.117 alin.3 din Legea nr.57/1974, fiind însă neechivoc faptul că drepturile obținute în acest mod de personalul din proiectare era supus plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar nu exceptat de la această obligație legală, conform art. 2 din Decretul nr. 389/1972.
În egala măsură, art.3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat prevedea că: ,,Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.
Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.” Aceeași obligație legală impusă angajatorului s-a regăsit și în prevederile Legii nr.49/1992, care a modificat și completat Decretul nr. 389/1972.
Toate aceste acte normative au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, iar Legea nr.263/2010 care a înlocuit Legea 19/2000 a păstrat dispozițiile referitoare la acordul global.
A mai reținut tribunalul că, principala apărare formulată de instituția-pârâtă prin întâmpinare s-a raportat la prevederile cuprinse în anexa OUG nr. 4/2005, care într-o mențiune finală consemnează că ,,Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale’’.
Pornind de la premisă corectă în sensul că veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare nu pot participa la evaluarea punctajului mediu anual în condițiile Legii nr. 19/2000 (întrucât nu au fost făcute virări din aceste câștiguri la bugetul asigurărilor sociale), prima instanță a reținut că această ipoteză nu se aplică în mod abstract și cu caracter general, statuându-se, în fiecare caz în parte, dacă veniturile asiguratului au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget.
Tribunalul a considerat că la această concluzie s-a raportat și soluția pronunțată de Curtea Constituțională în analiza excepției de neconstituționalitate a mențiunii de la pct.IV din anexa OUG nr.4/2005, reținându-se în esență prin decizia nr.736/24.10.2006 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.4/4.01.2007) că aceste dispoziții nu modifică, cu caracter retroactiv, legislația anterioară și că „verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă sau nu aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete”.
Prin decizia nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-a stabilit că: formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
În considerentele deciziei s-a reținut că prin decizia nr.736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Dispozițiile art. 517(4) din codul de procedură civilă prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Această concluzie este întărită de considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțate în Cauza M. contra României, (Hotărârea din 22 noiembrie 2002, paragraful 42), astfel: în ceea ce privește obligația judecătorilor de a se conforma jurisprudenței stabilite de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, Curtea reamintește că reunirea Secțiilor Unite ale unei jurisdicții are drept scop să confere autoritate deosebită celor mai importante decizii de principiu pe care această jurisdicție este chemată să le pronunțe; această autoritate particulară - fiind vorba de o curte supremă - se impune secțiilor acestei jurisdicții, ca și jurisdicțiilor inferioare, fără a se aduce atingere dreptului și sarcinii lor de a examina, în totală independență, cazurile concrete care le sunt supuse judecății, ținând cont de probele administrate.
Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, OUG nr.4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Prin urmare, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta la recalcularea pensiei datorată reclamantei prin valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr.216/13.12.2011 emisă de IPROLAM SA București.
Cu privire la momentul de la care pârâta a fost obligată la recalcularea pensiei, tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi cel al apariției deciziei ICCJ deoarece efectul unei decizii în interesul legii este doar cel de unificare a practicii judiciare fără a exista un efect direct de aplicare al deciziei față de persoanele care nu au obținut dreptul respectiv în justiție. În aceste condiții, reclamanta avea obligația să depună la pârâtă o cerere de recalculare și, în acele condiții, din luna următoare celei a depunerii cererii, pârâta ar fi fost obligată la recalculare.
Câtă vreme reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată pentru valorificarea adeverinței, tribunalul a apreciat că acesta este momentul de la care se cuvine ca pârâta să procedeze la recalcularea pensiei, acesta fiind și momentul punerii în întârziere al pârâtei cu privire la recalcularea pensiei.
De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata diferențelor de pensie începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.04.2014.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajelor anuale până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
De asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Și în conformitate cu prevederile Anexei 15 pct. VI din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
A mai precizat apelanta că acordul global nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, reglementata de legislația în vigoare la acea dată, respectiv art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definesc retribuția tarifară (inclusiv în cazul în care forma de retribuire este în acord) și enumeră, totodată, indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.
De asemenea, dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de munca, coroborate cu OMM nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de Întocmire, completare, păstrare si evidenta a carnetului de munca reprezintă norme legale din care rezulta ca veniturile realizate în acord nu se înscriau în carnetul de munca și, prin urmare, nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale in lumina art. 165 din Legea nr. 263/2010.
Această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă din baza de calcul a pensiilor, printr-un text de lege expres anumite categorii de venituri si sporuri (ex: acordul).
În concluzie, apelanta a solicitat a se reține că niciodată sumele obținute în acord, nu au fost valorificate la stabilirea pensiei nici potrivit Legii nr. 3/1977, nici potrivit Legii nr. 19/2000 și nici potrivit Legii nr. 263/2010.
Totodată, apelanta a solicitat ca la pronunțarea hotărârii să se țină cont de practica Curții De Apel Ploiești (decizia civilă nr. 1086/14.11,2007, nr. 723/09.04.2009, nr. 785 din 11.09.2007), a Curții de Apel G. (decizia civila nr. 324/15.05.2006), precum si a Curții de Apel A. I. (decizia nr. 139/2007), prin care instanțele de judecată au considerat faptul că veniturile suplimentare nu pot fi luate în considerare la recalcularea/stabilirea/revizuirea drepturilor de pensie.
Apelanta a solicitat a se avea în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 30 din 16.11.2009 care, în considerentele acesteia, stabilește clar care sunt veniturile care constituie baza de calcul a drepturilor de pensie; astfel, se precizează ca in privința perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ care permit valorificarea in procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Pentru aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și pe fondul cauzei, respingerea cererii formulate ca netemeinică și nefondată.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Inițial Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a fost investit cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii Dâmbovița, apelantă în prezenta fază procesuală la recalcularea pensiei reclamantei, intimată în litigiul pendinte pe rolul Curții, în raport de veniturile rezultate din adeverința nr. 216/13.12.2011 emisă de IPROLAM SA.
La baza demersului judiciar al reclamantei au stat susținerile acesteia potrivit cărora din cuprinsul respectivei adeverințe rezultă că a realizat venituri în sistemul de plată în acord pentru care s-au calculat și virat CAS.
Pe de altă parte, poziția pârâtei exprimată atât în întâmpinarea depusă la prima instanță, cât și prin motivele de apel a fost în sensul caracterului nefondat al solicitării motivat de faptul că respectivele venituri nu fac parte din categoria celor care pot fi valorificate la pensie.
În acest context Curtea reamintește că problematica formelor de retribuire în acord global, respectiv dacă sumele încasate cu acest titlu pot fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public a făcut obiectul a două decizii în interesul legii și anume Decizia nr. 19/2011, menționată și de instanța de fond în considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac și Decizia nr.19/2012.
Prin prima dintre acestea, respectiv Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pe calea celei de a doua decizii, respectiv Decizia nr. 19/2012 s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e și art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
La baza unor atare dezlegări a problemelor de drept au stat argumentele potrivit cărora sistemul public modern de pensii și alte drepturi de asigurări sociale instituit prin Legea nr. 19/2000 are la bază principiile unicității, egalității, solidarității sociale, obligativității, contributivității, repartiției și autonomiei, conform art. 2 din lege, iar aceste principii pot fi identificate într-o formă sau alta și în legislația aplicabilă anterior intrării în vigoare a acestei reglementări.
Aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității.
Același principiu al contributivității se regăsește legiferat și în dispozițiile art. 2 lit. c din legea nr. 263/2010.
În alte cuvinte, ori de câte ori se face dovada că pentru veniturile suplimentare, inclusiv acordul s-a achitat contribuția de asigurări sociale, acestea vor fi luate în calcul la determinarea punctajelor medii anulate, tocmai în baza principiului contributivității care guvernează sistemele de pensii și care își găsește consacrarea legislativă atât în Legea nr. 19/2000, cât și în Legea nr. 263/2010.
Ori, față de adeverința aflată la dosarul de primă instanță – filele 8 – 15 și din care rezultă fără putere de tăgadă că pentru adaosul în acord global s-a plătit contribuția de asigurări sociale, în mod corect a reținut tribunalul că și aceste sume trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale intimatei reclamante.
Așa fiind sunt nefondate criticile apelantei potrivit cărora niciodată sumele obținute în acord nu se valorifică la stabilirea pensiei, precum și cele potrivit cărora acestea au fost excluse din baza de calcul prin acte normative exprese.
Mai mult decât atât, Legea nr. 57/1974, cât și Decretul nr. 92/1976 nu reglementează materia pensiilor sau modul de aplicare a principiilor care guvernează sistemul public de pensii, iar în ceea ce privește Hotărârea nr. 257/2011, dispozițiile Anexei 15 pct. VI sunt în contradicție cu cele două reglementări din domeniul pensiilor mai sus menționate și care consacră principiul contributivității, în situația în care se face dovada achitării contribuțiilor, așa cum este și situația din speța pendinte.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești invocate, nu numai că acestea nu au fost produse la dosar, dar după cum se cunoaște în sistemul legislativ românesc, jurisprudența nu constituie izvor de drept.
De altfel, din chiar susținerile apelantei deciziile invocate au fost pronunțate anterior celor două hotărâri în interesul legii.
Nici trimiterile apelantei la Decizia nr. 30/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fundamenta o soluție de admitere a căii de atac, de vreme ce pe de o parte, prin aceasta a fost respinsă sesizarea de pronunțare a unei hotărârii în interesul legii, iar pe de altă parte, ulterior, în anii 2011 – 2012 au fost dezlegate, cu caracter obligatoriu pentru instanțe problemele de drept în discuție.
Pentru toate motivele arătate, Curtea, în temeiul art. 480 al. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, jud. Dâmbovița împotriva Sentinței nr. 1044 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă în contradictoriu cu reclamanta B. P. Victorița domiciliată în Târgoviște, ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
4 ex/17.02.2015
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. M.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 727/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 717/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
