Recalculare pensie. Sentința nr. 695/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 695/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 8600/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.976
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Președinte - A. M. R.
Judecător - M. P. Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatorul A. N., CNP_, domiciliat în comuna M., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 695 din 12 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, având CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul contestator A. N. reprezentat de avocat C. C. G. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2.06.2015 și intimata C. Județeană de Pensii Prahova reprezentată de consilier juridic N. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat C. C. G., având cuvântul pentru apelantul contestator, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Consilier juridic N. C., pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, depune la dosar concluzii scrise însoțite de mai multe hotărâri judecătorești și un extras de pe portalul Curții de apel Ploiești cu titlu de practică judiciară și declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelului.
Avocat C. C. G., având cuvântul pentru apelantul contestator, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic N. C., având cuvântul pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că apelantul reclamant nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 149 din Legea 263/2010 și s-a adresat direct instanței de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestațiaînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 08.12.2014, contestatorul A. N. a chemat în judecată intimata C. Județeană de Pensii Prahova, solicitând ca instanța, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr._ din 13.10.2014, emisă de C. Județeană de Pensii Prahova, obligarea acesteia să emită altă decizie prin care să recalculeze pensiile cu valorificarea veniturilor suplimentare indicate în Adeverința nr.2682 din 26.09.2013, emisă de ., de asemenea, să emită alte decizii de pensionare prin care să se recalculeze pensia ce i se cuvine, retroactiv cu începere din luna următoare datei solicitării către C. Județeană de Pensii Prahova.
În motivarea acțiunii, contestatorul a solicitat anularea deciziei de pensie susmenționată și obligarea intimatei C. Județeană de Pensii Prahova să emită altă decizie prin care la stabilirea punctajului pentru pensia de limită de vârstă să se ia în calcul adeverința care atestă venitul suplimentar cu caracter permanent pentru care a achitat lunar contribuția CAS, făcând parte din baza de calcul conform legislației anterioare.
În susținerea contestației, contestatorul a precizat că înțelege să invoce dispozițiile legale ce sunt aplicabile în speța dedusă judecații, respectiv Legea nr.57/1974 privind legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii și cea care stabilește că forma de retribuire obținută în acord global să fie luată în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, sumă ce a fost inclusă în salariul brut și pentru aceasta s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
De asemenea, contestatorul a precizat că face trimitere și la coroborările impuse de aplicarea O.U.G. nr. 4/2005 și a Deciziei nr. 19 din 17.10.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu jurisprudența, care au stabilit că reprezintă venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare (avută în vedere inițial la stabilirea drepturilor la pensie), venituri suplimentare care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și au avut caracter permanent.
Or, contestatorul a arătat că, așa cum reiese din anexa la OUG nr.4/2005 (pct. VI), adeverințele prin care se dovedesc acordul global și sporurile trebuie să cuprindă denumirea unității, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și încetare a raporturilor de muncă, denumirea dreptului, procentul sau suma acordata si perioada în care s-a primit dreptul.
Veniturile pe care solicită să le fie luate în considerare la stabilirea dreptului la pensie au beneficiat de deducerea cotei de contribuite la bugetul asigurărilor sociale așa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în adeverințe, respectiv: „Pentru perioadele menționate societatea a reținut și virat CAS-ul conform legii.
În acest sens, contestatorul a susținut că în activitățile desfășurate a fost utilizată cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit cărora un colectiv de munca își asumă răspunderea de a efectua și finaliza un volum de muncă, într-un anumit termen pentru care primește o sumă globala stabilită și în contract, în condițiile prevăzute de lege.
Această formă de retribuire a fost aplicabilă și a presupus și un efort suplimentar cu efect în rezultatele obținute î producție pana la atingerea parametrilor stabiliți, pe categorii de lucrări.
Prin urmare, contestatorul a susținut că modalitatea de plată a muncii personalului cu activitatea în domeniul său era retribuirea în acord global, ceea ce presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale lunare.
Or, contestatorul a susținut că această situație nu excludea și chiar au fost aplicate dispozițiile Decretului nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care prin textul art.1 impunea fostelor unități socialiste de stat și tuturor persoanelor juridice să vireze la bugetul asigurărilor sociale contribuția asupra „câștigului brut realizat” de personalul lor salariat.
Contestatorul a mai arătat că, atâta timp cât i s-a stabilit dreptul la pensie, în egală măsură, s-a verificat și acceptat situația prevăzuta de disp.art.3 (Legea 3/1977 dispoziție legala preluata în Legea 19/2000 și în Legea nr.250/2007) care dispune: „dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat”.
Pe de altă parte, contestatorul a susținut că aceeași situație impusă angajatorului s-a regăsit și în prevederile Legii nr.49/1992, care a modificat și completat Decretul nr.389/1972.
În acest sens, contestatorul a susținut că veniturile lor de asigurat, au beneficiat de deducerea cotei de contribuite la acest buget. S-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentara prin raportare la întreg venitul brut realizat lunar, care include așadar și salariul cu sporul de acord global.
Mai mult, contestatorul a susținut că potrivit mențiunilor din adeverințe, ca angajați a realizat veniturile suplimentare la retribuția tarifara de încadrare, care au fost incluse în baza lunară de calcul al CAS-ului, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, modificat conform Legii 49/1992.
Totodată, contestatorul a arătat că potrivit disp.art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii,cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
De altfel, contestatorul a precizat că Legea nr.19/2000 este elaborată și se aplică în baza principiului contributivității, în raport de care, ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Întrucât acest principiu este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, 01.04.2001, soluția trebuie să fie aceeași și în cazul stagiilor de cotizare realizate anterior deoarece, în caz contrar, principiul enunțat nu ar fi respectat.
În acest sens, contestatorul a susținut că a solicitat valorificarea veniturilor suplimentare indicate în adeverințe fiind posibilă și în temeiul art. 7 alin 3 din OUG nr.4/2005 și este în concordanță cu principiile instituite de Legea nr. 19/2000 și de Legea nr. 250/2007.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin 3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr.78/2005, decizia de recalculare poate fi modificata la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date si elemente decât cele utilizate la calculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, potrivit legii se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la 01.04.2001.
Față de cele învederate, contestatorul a solicitat obligarea intimatei să procedeze la recalcularea pensiei începând cu luna următoare înregistrării cererii la CJP Prahova.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Intimata C. Județeană de Pensii Prahova a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei procedurii prealabile a acțiunii privind anularea Deciziei nr._/13.10.2014 și în consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a solicitat, în principal, să se admită excepția lipsei procedurii prealabile acțiunii, având în vedere considerentele ce urmează a le învedera.
Astfel, intimata a susținut că prin cererea nr._/28.04.2014, adresată Casei Județene de Pensii Prahova, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei, anexând în acest sens Adeverința nr. 2682/26.09.2013 eliberată de S.C. Upetrom 1 Mai - Ploiești.
Mai mult, intimata a susținut că prin Decizia nr._/13.10.2014 s-a respins cererea de recalculare a pensiei de asigurări sociale, motivat de faptul că veniturile privind muncă în acord global nu au fost valorificate la stabilirea punctajului mediu anual întrucât, acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
În acest sens, intimata a susținut că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010, în vigoare începând cu data de 01.01.2011, întrucât cererea de recalculare a fost înregistrată la data de 28.04.2014.
Or, intimata a susținut că potrivit art. 116 din Legea nr. 263/2010, „încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie".
Astfel, intimata a solicitat a se observa că, potrivit acestor dispoziții legale, cererea de recalculare a drepturilor de pensie se soluționează prin decizie de admitere sau respingere.
Prin urmare, intimata a susținut că devin aplicabile dispozițiile art.149 - 151 din Legea nr. 263/2010, care instituție o procedură specială, prealabilă și obligatorie, în vederea soluționării conflictelor privind stabilirea și recalcularea drepturilor de pensie.
Mai mult, intimata a susținut că potrivit disp. art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrată în vigoare la data de 01.01.2011 „(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional".
De asemenea, intimata a susținut că potrivit art. 151 alin. 2 din Legea nr.263/2010 „(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare".
În acest sens, intimata a susținut că reclamantul s-a adresat direct instanței de judecata la data de 08.12.2014 fără să conteste, în caz de nemulțumire, la comisia centrala de contestații.
În lumina articolelor de lege invocate, intimata a apreciat că rezultă că, atât timp cat o cerere de recalculare se soluționează strict prin emiterea unei decizii (de admitere sau respingere), calea legala de atac, în caz de nemulțumire, este contestația împotriva deciziei la Comisia Centrala de Contestații și, numai ulterior, contestația, la instanța judecătorească competentă, formulată împotriva hotărârii acestei comisii.
Față de toate aceste considerente, intimata a solicitat admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și, în consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În subsidiar, intimata a solicitat să se respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, având in vedere considerentele ce urmează a le învedera.
Astfel, intimata a susținut că, așa cum a arătat mai sus, reclamantul a depus cererea de recalculare a pensiei înregistrată sub nr._/28.04.2014, însoțită de Adeverința nr. 2682/26.09.2013 și, prin urmare, având în vedere data depunerii, cererea reclamantului se află sub incidența Legii nr.263/2010.
Or, intimata a susținut că potrivit H.G. nr. 257 din 20 martie 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Anexa nr. 15: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent (....)".
Așadar, intimata a susținut că aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile suplimentare obținute în forma de retribuire a acordului global nu lăsa loc de interpretare fiind excluse din calculul pensiei.
În ceea ce privește deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata a solicitat a se observa că acestea au avut în vedere spețe aflate de asemenea sub incidența Legii nr. 19/2000, act normativ abrogat la 01.01.2011, or în cauza de față atât cererea de recalculare, cât și decizia de respingere a acestei cererii se afla sub incidența Legii nr. 263/2010.
În acest sens, intimata a susținut că Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție condiționează valorificarea veniturilor obținute în acord de includerea acestor venituri în baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, precum și de plata contribuțiilor de asigurări sociale atât de către angajator, cât și de angajat, iar acest ultim aspect reiese nu numai din dispozitiv, cât și din considerentele deciziei, conform cărora: „ (...) contribuția pentru pensia suplimentară, aceasta forma de asigurare sociala a reprezentat expresia unei forme, chiar primare, a principiului contributivității"; (...) atât angajatorul, cât și salariatul contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, sistem contributiv, dualist, care se regăsește și în reglementarea actuala".
În aceasta ordine de idei, intimata a susținut că anterior datei de 01.04.2001, contribuția la asigurările sociale de stat ce se reținea din drepturile angajatului era contribuția la pensia suplimentara (contribuție care astăzi se numește contribuție individuala).
În acest sens, intimata a solicitat a se observa că din Adeverința nr. 2682/26.09.2013 depusă de reclamant în dovedirea cererii de recalculare, rezulta fără echivoc ca pentru sumele obținute in acord global nu s-a reținut si achitat contribuția la pensia suplimentara, din drepturile angajatului.
Mai mult, intimata a susținut că din analiza sumelor înscrise, dar și din mențiunile adeverinței sus¬menționate, s-a constatat că S.C. Upetrom 1 Mai - Ploiești nu a reținut contribuția la pensia suplimentara asupra sumelor obținute în acord global.
Or, intimata a susținut că este lesne de observat, la o prima lecturare a actelor normative care reglementau obligația de plata a contribuției de asigurări sociale de stat (Decret nr. 389/1972, Legea nr. 49/1992) ca plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului și nu a angajatului, angajatul având obligația contribuției la pensia suplimentară (astăzi contribuția individuala, așa cum a mai arătat).
Astfel, intimata a precizat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 389/11.10.1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum si persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat (... )”.
Așa după cum rezultă din dispozițiile legale menționate anterior, precum și din Legea nr. 49/1992, obligația plății contribuției la asigurările sociale de stat îi revenea angajatorului, care calcula aceasta contribuție la fondul total de salarii și o vira la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Totodată, intimata a precizat că plata contribuției de asigurări sociale de stat, de către angajator, nu însemna diminuarea drepturilor salariate ale angajaților, așa cum erau acestea înscrise în contractele individuale de muncă.
De asemenea, intimata a arătat că prin Precizările nr._/10.07.1992 privind aplicarea prevederilor Legii nr. 49/1992, la punctul 2, se menționează, fără echivoc că sumele ce se utilizează la stabilirea pensiei, sunt sumele la care s-a reținut contribuția la pensia suplimentara, suma reținuta din drepturile salariate ale angajatului.
Astfel, intimata a se observa corelația între baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, la care face trimitere atât Legea nr. 19/2000, cât și Legea nr. 263/2010, compusă din salariu tarifar și sporurile expres și limitativ prevăzute de lege, contribuția la pensia suplimentară, sumă care se reținea din drepturile salariale ale angajatului și sumele ce se utilizează la stabilirea punctajului mediu anual.
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale si nu in ultimul rând adeverința prezentata de reclamant, intimata a susținut că sumele obținute în acord, nu reprezintă sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și nu au fost avute in vedere la calcularea si reținerea contribuției la pensia suplimentară.
In concluzie intimata a solicitat a se reține că niciodată sumele obținute în acord nu au fost valorificate la stabilirea pensiei, nici potrivit legislației anterioare și nici potrivit Legii nr. 263/2010 și, de asemenea, să se rețină că niciun act normativ nu a reglementat stabilirea pensiei în funcție de veniturile realizate, ci în funcție de salariile tarifare de încadrare și sporurile cu caracter permanent.
Față de toate motivele menționate mai sus, intimata a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Totodată, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 20.01.2015, contestatorul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea susmenționată, solicitând ca, pe baza probelor ce se vor administra, să se respingă excepția lipsei procedurii prealabile invocată în principal, să se respingă apărările formulate de către intimata în subsidiar, prin care a solicitat să se respingă cererea ca neîntemeiată urmând ca, apreciind pe fondul cauzei, să i se admită cererea de chemare în judecată, să fie obligată intimata C. Județeană de Pensii Prahova să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare așa cum rezultă din adeverința nr. 2682/26.09.2013 eliberată de . cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la intimată.
Ulterior, la data de 12.03.2015, contestatorul a depus la dosar o precizare a obiectului juridic dedus judecății, învederând că a înțeles să investească instanța cu două capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare, așa cum rezultă din adeverința nr.2682/26.09.2013, precum si anularea deciziei nr._/13.10.2014, în raport de care intimata a invocat excepția lipsei procedurii prealabile.
La termenul de judecată din data de 12.03.2015, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de intimată prin întâmpinare, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 157 din 16 ianuarie 2015, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de intimată prin întâmpinare, a respins contestația dedusă spre soluționare formulată de contestatorul A. N., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, ca fiind inadmisibilă și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat, în primul rând, că este imperios necesar ca, dându-se eficiență principiului disponibilității, așa cum acesta este consacrat prin dispozițiile art.22 alin.6 din Noul Cod de procedură civilă, să se pornească de la obiectul și temeiul de drept ale cererii de chemare în judecată promovate de A. N..
Practic, partea indicată a formulat contestație împotriva refuzului intimatei de a introduce în baza de calculare a drepturilor cuvenite ca pensie pentru limită de vârstă a sumelor primite în acord global, solicitând obligarea părții adverse la emiterea unei noi decizii în cuprinsul căreia să-i fie recalculată pensia prin introducerea în baza de calcul a sumelor primite în acord, potrivit adeverinței nr.2682 din 26.09.2013, emise de .>
În concret, prin cererea înregistrată la intimată sub nr._/28.04.2014, contestatorul a solicitat Casei Județene de Pensii Prahova recalcularea pensiei de asigurări sociale de care beneficiază, prin valorificarea grupei de muncă, precum si a remunerațiilor primite în acord, evidențiate în adeverința nr.2682 din 26.09.2013, iar, prin decizia nr._/13.10.2014 (fila 14 dosar), intimata admis această cerere în parte.
Astfel, tribunalul a observat că intimata a cenzurat expres cererea contestatorului de valorificare a veniturilor privind munca în acord global întrucât nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, potrivit Anexei nr.15 din Normele de Aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011.
Trebuie subliniat faptul că, la momentul sesizării instanței, contestatorul avea cunoștință despre existența și conținutul deciziei nr._/13.10.2014, pe care a și anexat-o cererii de chemare în judecată, fiind de domeniul evidenței că demersul procesual inițiat de Ș. A. are natura unei veritabile contestații împotriva deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate.
Practic, nu poate fi avut în vedere punctul de vedere exprimat de contestator, în sensul că, în realitate, acțiunea are două capete de cerere, dintre care primul este o simplă pretenție cu obiect „obligație de a face”- introducerea în baza de calcul a drepturilor cuvenite ca pensie a sumelor primite în acord global. În esență, intimata și-a îndeplinit obligația legală de a analiza cererea de recalculare, iar împotriva „refuzului” său de a lua în considerare veniturile respective, beneficiarul dreptului la pensie are la îndemână doar calea de atac specială reglementată prin dispozițiile art. 149 și urm. din Legea nr. 263/2010.
În mod indubitabil, valorificarea veniturilor obținute prin plata în acord global, urmată de recalcularea drepturilor de pensie, reprezintă operațiuni subsecvente stabilirii nelegalitătii deciziei nr._/13.10.2014, care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi cenzurată decât pe calea reglementată de actul normativ special ce guvernează acordarea pensiilor de asigurări sociale.
Potrivit art. 149 din legea nr.263/2010, actualizată, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Deciziile de pensie necontestate în termenul menționat sunt definitive.
Conform art.150 alin.3 din același act normativ, în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații adoptă hotărâri ce pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art.151 alin.2.
În condițiile în care cererea introductivă nu poate fi calificată decât ca reprezentând o asemenea cale de atac specifică în cazul cererilor de stabilire sau recalculare a pensiei, din susținerile formulate rezultând cu evidență că, prin acțiune, se tinde la contestarea respingerii de către intimată a solicitării sale de luare în considerare la calculul pensiei a veniturilor din adeverința în discuție, tribunalul a constatat că era obligatoriu pentru contestator să parcurgă, în prealabil, procedura administrativă a contestării la Comisia Centrală de Contestații.
Se impune precizarea că, prin Decizia nr.956/13.11.2012 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, nu împiedică accesul la justiție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul A. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, contestatorul a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare in judecata a solicitat instanței obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare, așa cum rezultă din adeverința nr. 2682/26.09.2013, eliberată de . cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la casa de pensii, sau în subsidiar de la data depunerii cererii la instanța de judecata.
Apelantul a arătat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 57/1974 privind legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii și cea care stabilește ca formă de retribuire obținută în acord global să fie luată în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, suma ce a fost inclusă în salariul brut și pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensie.
Decizia nr. 19/17.10.2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit ca reprezintă venituri suplimentare la retribuția tarifara de încadrare, venituri suplimentare care au fost incluse in baza lunara de calcul a contribuției de asigurări sociale si au avut caracter permanent.
A subliniat faptul că veniturile pe care le solicită să fie luate în considerare la stabilirea dreptului de pensie au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la bugetul asigurărilor sociale, așa cum rezultă din mențiunea cuprinsă în adeverințe respectiv: "Pentru perioadele menționate societatea a reținut si virat CAS-ul conform legii".
În activitățile desfășurate, a fost utilizată cu precădere forma de retribuire în acord global.
Veniturile de asigurat au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget, s-au reținut si virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentara prin raportare la Întregul venit brut lunar realizat care includea așadar si salariul cu sporul de acord global.
Potrivit disp. art.4, alin. l din OUG nr.4/2005 determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor si informațiilor din documentațiile de pensie aflate in păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, in conformitate cu principiile Legii 19/2000.
Legea nr. 19/2000 este aplicata in baza principiului contributivității, astfel orice element al salariului efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare pentru care salariatul si/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
În acest sens a solicitat valorificarea veniturilor suplimentare indicate în adeverințe, fiind posibil si in temeiul art.7 alin.3 din OUG nr. 4/2005 si este in concordanța cu principiile instituite de Legea nr. 19/2000 si de Legea nr.250/2007.
Decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date sau elemente decât cele utilizate la calculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, potrivit legii se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la 01.04.2001.
În baza acestor considerente a solicitat obligarea paratei sa procedeze la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare, așa cum rezultă din adeverința nr. 2682/26.09.2013 eliberata de . cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la casa de pensii, sau în subsidiar de la data depunerii cererii la instanța de judecata.
Însă, prin sentința nr.695/12.03.2015 instanța a respins acțiunea formulata de reclamant ca inadmisibila, prin admiterea excepției lipsei procedurii prealabila invocată de C. Județeană de Pensii Prahova fata de Decizia_/13.10.2014 prin care s-a respins cererea de recalculare prin valorificarea veniturilor in acord global înscrise în adeverința nr. 2682/26.09.2013 emisa de . SA
Astfel, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă prin admiterea excepției lipsei procedurii prealabilă invocate de C. Județeană de Pensii Prahova.
Față de această situație, apelantul a precizat că prin respingerea acțiunii se încalcă dreptul de acces liber la justiție.
Mai mult decât atât, instanța ignora faptul ca demersul judiciar nu are caracterul unei contestații îndreptate împotriva unei decizii de pensii, ea reprezintă o acțiune îndreptata împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibila de a fi adresata direct instanței de judecata, conform art.153 lit. f din Legea nr. 263/2010.
Este evident, astfel, că respingerea acțiunii prin admiterea excepției lipsei procedurii prealabile este nelegală.
A menționat faptul că hotărârea nr. 695/12.03.2015 nu cuprinde explicit, corect motivele respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu se examinează probele și nu răspunde la toate apărările formulate de părți.
În raport cu prevederile legale hotărârea trebuie sa cuprindă explicit, motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune. În cazul de față, nu se examinează probele și nu se răspunde la toate apărările formulate de părți. Potrivit dispozițiilor C.pr. civ., hotărârea judecătorească cuprinde în mod obligatoriu considerentele, adică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Motivarea înseamnă în fapt încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Lipsa de motivare a unei hotărâri judecătorești nu numai că nesocotește dispozițiile codului de procedura civila, ci poate constitui o încălcare a art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului.
Motivarea este de esența hotărârilor și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. In considerentele hotărârii instanța trebuie să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reținute iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost ele soluționate.
Faptul că temeiul legal al cererii sunt dispozițiile art. 106, 107, 116 si 153 lit. f din Legea 263/2010, astfel ca demersul judiciar inițiat nu are caracterul unei contestații îndreptate împotriva unei decizii de pensie, pentru a fi incidente dispozițiile art.149-151 din Legea nr. 263/2010, reprezentând o acțiune îndreptata împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibilă de a fi adresată direct instanței de judecată conform art.153 lit. f din același act normativ
Pentru aceste motive, apelantul contestator a solicitat admiterea apelului declarat, anularea în principal sau în subsidiar, să se schimbe hotărârea instanței și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor suplimentare așa cum rezultă din adeverința nr. 2682/26.09.2013, eliberata de . cu luna următoare depunerii cererii de recalculare la casa de pensii, sau în subsidiar de la data depunerii cererii la instanța de judecată.
La termenul de judecată din 11.06.2015 intimata C. Județeană de Pensii Prahova a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că apelantul reclamant nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 149 din Legea 263/2010 și s-a adresat direct instanței de judecată.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:
Asupra motivului de apel potrivit căruia prin respingerea acțiunii prima instanță a încălcat dreptul de acces liber la justiție, precum și că s-a ignorat faptul ca demersul său judiciar nu are caracterul unei contestații îndreptate împotriva unei decizii de pensii, ci reprezintă o acțiune îndreptata împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibila de a fi adresata direct instanței de judecata, conform art.153 lit. f din Legea nr. 263/2010, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, accesul liber la justiție, ca drept fundamental reglementat prin Constituție, implică posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege în condițiile edictate de aceasta.
În pricina de față, din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin cererea înregistrată la intimată sub nr._/28.04.2014, contestatorul a solicitat Casei Județene de Pensii Prahova recalcularea pensiei de asigurări sociale de care beneficiază, prin valorificarea grupei de muncă, precum si a remunerațiilor primite în acord, evidențiate în adeverința nr.2682 din 26.09.2013, prin decizia nr._/13.10.2014 (fila 14 dosar fond) intimata admițând această cerere în parte.
La momentul sesizării primei instanțe contestatorul a anexat cererii de chemare în judecată decizia nr._/13.10.2014, emisă de intimată, prima instanță reținând în mod corect că demersul procesual inițiat de apelantul-contestator are natura unei veritabile contestații împotriva deciziei privind acordarea pensiei, astfel că, față de disp. art. 149 din Legea nr.263/2010, actualizată( potrivit cărora „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional), precum și față de disp. art.150 alin.3 din același act normativ („în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații adoptă hotărâri ce pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art.151 alin.2”), era necesar ca apelantul-pârât să formuleze contestație la decizia emisă de C. Județeană de Pensii Prahova la Comisia Centrală de Contestații, a cărei hotărâre s-o atace apoi la instanță.
Așadar, în mod corect tribunalul a constatat că o condiție obligatorie de admisibilitate a acțiunii pendinte era parcurgerea prealabilă a procedurii administrative a contestării la Comisia Centrală de Contestații, apelantul-reclamant având deschisă calea exercitării unei acțiuni la instanță, dar numai în condițiile prevăzute de lege (conform dispozițiilor susenunțate), adică după parcurgerea procedurii prealabile obligatorii a contestării la Comisia Centrală de Contestații.
În concluzie, cererea apelantului-reclamant nu poate fi calificată ca fiind o acțiune îndreptata împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, susceptibila de a fi adresata direct instanței de judecata, conform art.153 lit. f din Legea nr. 263/2010, aceasta fiind soluționată de intimată prin decizia nr._/13.10.2014.
În ceea ce privește motivul de apel în susținerea căruia apelantul-reclamant arată că hotărârea primei instanțe nu cuprinde explicit, corect motivele respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu examinează probele și nu răspunde la toate apărările formulate de părți, Curtea reține că și acesta este neîntemeiat, prima instanță nefiind îndrituită să examineze apărări de fond și să aprecieze și interpreteze asupra unui probatoriu ce vizează temeinicia pretențiilor, câtă vreme aceasta a constatat existența unui impediment legal ce justifică aprecierea ca inadmisibil a demersului judiciar al apelantului-reclamant.
Din considerentele susmenționate în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul A. N.împotriva sentinței civile nr. 695 din 12 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatorul A. N., CNP_, domiciliat în comuna M., ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 695 din 12 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, având CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
A. M. R. M. P.
Grefier,
C. C.
Red. PM
Tehnored.CC
4 ex./22.06.2015
d.fond_ Tribunalul Prahova
j. fond A. P.-A.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1190/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 101/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
