Asigurări sociale. Decizia nr. 257/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2799/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 257
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecător - V. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1114 pronunțată la 25 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul P. G., CNP_, domiciliat în Târgoviște, ., ., . și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat V. I. M., cu sediul în ., .. 127A, județul Dâmbovița.
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - contestator P. G. reprezentat de avocat Leasu A. în substituire avocat V. I. M. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale . nr._/2014 și a delegației de substituire, lipsă fiind intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelul este la primul termen de judecată, este motivat, prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului contestator P. G..
Avocat Leasu A. având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea ia act de susținerile acesteia și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Leasu A. având cuvântul pentru intimatul - contestator P. G., solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Referitor la primul motiv de apel, în sensul că după data de 1 aprilie 2001 nu mai există baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare acestei date se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 1 aprilie 2001 și numai în baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile și aflate în evidențele angajatorilor sau deținătorilor de arhive, avocat Leasu A. arată că potrivit art. 6 din Ordinul 50/1991, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Chiar dacă acest ordin care reglementa încadrarea în fostele grupe de muncă a fost abrogat, societățile pot emite adeverințe care să ateste încadrarea într-o anumită grupă de muncă pentru o anumită perioadă.
În ceea ce îl privește pe contestator, aceste precizări privind încadrarea în grupa a II-a de muncă rezultă atât din adeverința eliberată de . și din mențiunile din carnetul de muncă, motiv pentru care în mod nelegal intimata nu a ținut seama de acestea și nu a stabilit pensia contestatorului.
Referitor la al doilea motiv de apel reprezentat de susținerea că adeverința din prezenta cauză este informă în ceea ce privește nominalizarea și nu poate fi valorificată întrucât contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare, apărătorul intimatului – contestator arată că potrivit dispozițiilor art. 126 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atestă faptul că anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 persoanele au desfășurat activitatea în locuri de muncă în grupele I și II se întocmesc potrivit modelului prevăzut de anexa 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive, iar în prezenta cauză s-a constatat că adeverința depusă la dosar are toate rubricile completate și este întocmită conform acestei anexe.
Avocat Leasu A., arată că prin motivele de apel nu se aduce nimic nou cu privire la contestarea acestei adeverințe, și având în vedere că aceasta este întocmită corect, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, contestatorul P. G. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița contestație împotriva refuzului de soluționare a contestației nr. 7279/29.04.2014, solicitând obligarea intimatei să emită o decizie de pensionare prin care să valorifice adeverința nr. 4696/06.11.2013 emisă de . încadrarea în grupa II de muncă în procent de 100%.
În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că a fost angajatul . perioada 13.09.1980 – 24.05.1999, a fost încadrat în grupa II de muncă, astfel cum se menționează în adeverința nr. 4696/06.11.2013 și cu toate că a depus la sediul intimatei documentația pentru stabilirea pensiei, prin decizia nr. R696944/14.04.2014 i s-a respins dosarul de pensionare.
A mai menționat contestatorul că a formulat contestație înregistrată la C. Județeană de Pensii Dâmbovița sub nr. 7279/29.04.2014 însă nu a primit nici un răspuns. De asemenea, acesta a arătat că deși mențiunile privitoare la activitatea desfășurată în grupa II de muncă sunt înscrise și în carnetul de muncă, intimata a refuzat în mod nejustificat acordarea pensiei, încălcând dispozițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
În drept au fost invocate disp. art. 152 și următoarele din Legea nr. 263/2010, iar în dovedirea acțiunii au fost anexate, în copie, adeverința nr. 4696/06.11.2013, contestația nr. 7279/29.04.2014, decizia R_/14.04.2014, adeverința nr. 161/25.03.2014 și anexa 9/1 la CCM pe anul 1993.
Intimata C. Județeană de Pensii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că adeverințele nr. 4696/06.11.2013 și 794/24.02.2014 eliberate de . încadrarea în grupa II de muncă în perioada 13.09.1980 – 24.05.1999 sunt informe și nu pot fi valorificate, deoarece contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare în sensul celor prevăzute de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.126 din Legea nr. 263/2010 și se poate proceda la stabilirea pensiei numai după depunerea documentelor prevăzute de lege, astfel că, în aceste condiții, a fost emisă decizia nr. R_/14.04.2014 de respingere, pentru motivul că vârsta la data înscrierii este mai mică decât vârsta standard de pensionare.
La data de 11.07.2014 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1114 din 25.09.2014 a admis acțiunea, a anulat decizia nr. R_/14.04.2014 emisă de intimată, a obligat intimata să elibereze o nouă decizie de pensie, prin care să valorifice adeverința nr. 4696/06.11.2013 emisă de . să plătească contestatorului cheltuieli de judecată de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut că prin cererea înregistrată la sediul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița în data de 11.11.2013 sub nr._ reclamantul P. G. a solicitat trecerea la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, anexând adeverința nr. 4696/06.11.2013 eliberata de . cuprinsul căreia se adeverește că el a fost angajat al societății în meseria de sculer în perioada 13.09._99, durata de timp în care a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin Ord. 50/1990, hotărârea Consiliului de Administrație și anexa 9/1 la CCM/unitate nr. 22/31.05.1994, precum și statelor de plată.
S-a menționat că temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de munca îl reprezintă art. 3 pct. 34, 42 din Anexa II a Ord. 50/1990 - republicat.
Prin decizia nr. R_/14.04.2014 pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a refuzat să valorifice perioada lucrata în grupa a II-a de muncă, menționând în întâmpinare că adeverința este informă, întrucât nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 126 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „Adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.”
În cauză, tribunalul a constatat că adeverințele eliberate de fostul angajator sunt conforme Anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011 și au toate rubricile completate, fiind semnate de reprezentanții unității angajatoare.
De altfel, odată cu emiterea adeverințelor, angajatorul a dat și declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței.
Totodată, s-a apreciat că nu există dovezi din care să reiasă că aceste adeverințe sunt anulate, mențiunile lor făcând deplina dovada sub sancțiunea răspunderii penale.
Prin urmare, refuzul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrata în a II-a de muncă de către reclamant nu a putut fi calificat decât ca unul abuziv și nelegal, aceasta neprezentând dovezi din care să reiasă nevalabilitatea adeverinței sau a mențiunilor corespunzătoare din carnetul de muncă.
Față de cele ce preced, constatând nelegalitatea emiterii deciziei nr. R692944/14.04.2014, în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010, tribunalul a admis cererea reclamantului și a anulat decizia contestată emisă de intimată, a obligat intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița să emită o nouă decizie de pensionare prin care să valorifice adeverința nr. 4696/06.11.2013 emisă de . încadrarea contestatorului în grupa II de muncă în procent 100%.
Conform art. 453 NCPC, ca parte căzută în pretenții, intimata a fost obligata și la plata cheltuielilor de judecata de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 1114/25.09.2014 și respingerea acțiunii formulata de către contestatorul P. Gigel, ca neîntemeiată.
A arătat apelanta că prin sentința civilă nr. 1114/25.09.2014, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat instituția la anularea Deciziei nr. R_/14.04.2014 și emiterea unei noi decizii de pensie prin care să se valorifice adeverința nr. 4696/06.11.2013 eliberată de . nu s-au avut în vedere susținerile de natură legica invocate în apărare.
Prin acțiunea sa, reclamantul a chemat în judecată C. Județeană de Pensii Dâmbovița pentru a fi obligată la anularea Deciziei nr. R692944/14.04.2014 privind acordarea pensiei anticipate parțiale conform Legii nr. 263/2010 emisă ca urmare a nevalorificării perioadelor de activitate desfășurată în grupa de muncă, în procent de 100% la . cum se atesta în adeverința nr. 4696/06.11.2013.
Reclamantul a susținut că din decizia sus-amintita reiese că pentru calcularea pensiei și a stagiului de cotizare nu a fost luat în considerare faptul că în perioada 13.09._99 în care a fost salariat la . prestată a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990 deși odată cu cererea de pensionare a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița și adeverința nr. 4696/06.11.2013, eliberată de . care rezulta în mod cert că în perioada amintită, munca prestată a fost încadrată în procent de 100% în grupa a-II-a de muncă.
Adeverința sus-amintita a fost eliberată de către . conține înscrise mențiuni referitoare la perioada 13.09._99 ce reprezintă activitate desfășurata în grupa a-II-a de muncă în procent de 100%, pentru aceste perioade solicitând anularea Deciziei nr. R_/14.04.2014 și emiterea unei noi decizii de pensionare prin luarea în considerare a grupei.
A criticat apelanta soluția instanței și a contraargumentat față de pretenția contestatorului în sensul că adeverința depusă de el este informa, în ceea ce privește nominalizarea iar Contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare dacă contestatorul se prevalează și de actele depuse în acest sens.
În fapt, P. Gigel a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița la data de 11.11.2013 cererea înregistrata sub nr._ privind înscrierea la pensie anticipată parțial, însoțită de documentația corespunzătoare printre care și adeverința nr. 4696/06.11.2013.
Analizând documentele depuse, prin decizia sus-amintita, contestatorului i s-a respins înscrierea la pensie anticipată parțial deoarece la data solicitării înscrierii la pensie, vârsta era mai mică decât vârsta standard de pensionare,- stagiul de cotizare era mai mic decât stagiul complet de cotizare întrucât la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate, iar grupa de muncă din perioada de activitate desfășurata la . se poate valorifica din lipsa acte solicitate de CJP Dâmbovița.
Adeverința nr. 4696/06.11.2013, eliberata de către . prin care se atesta că în perioada 13.09._99, având funcția de sculer SDV-uri la Secția Sculărie a fost încadrat în grupa a-II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 50/1990, republicat, art. 3, pct. 34, pct. 38 și pct. 42 din Anexa II nu a putut fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie deoarece s-a considerat că nu îndeplinește condițiile legale, respectiv nu există, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă realizata de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere și infectare, etc.).
Prin adeverința amintita se arata ca nominalizarea s-a realizat prin anexa 9/1 la contractul colectiv de munca pe unitate nr. 22/31.05.1994, dar nu se poate realiza nominalizarea prin anexa la un contract colectiv de munca pe unitate pentru o activitate prestată în acea unitate în perioada 1980-1999.
În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 -"Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care se desfășoară activitatea persoanelor respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile, iradiere sau infectare, etc.)".
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe de muncă a-I-a și a -II-a au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001. Astfel, după această dată nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grade superioare de munca iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoana a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a-I-a respectiv a-II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontaje lunare, etc.).
Art. 126 alin. 6 menționează că "Pentru a fi valorificată, adeverința menționată la alin. 1 se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute".
Potrivit acestui alineat al art. 126 din lege, rubrica prevăzută pentru nominalizare se refera la actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, a Ministrului Sănătății și Președintelui Comisiei Naționale pentru protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație). În consecință, adeverința nu poate fi valorificată întrucât este informă prin faptul că nu conține nominalizarea conform legii iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
În concluzie, a solicitat apelanta aprecierea în mod just a contraargumentelor sus-menționate și să se constate impedimentul legal pentru care instituția nu a putut valorifica adeverința întrucât reclamanta nu a depus actele ce îndeplinesc condițiile de valabilitate expres prevăzute de lege.
A precizat apelanta că această instituție este cea care poate proceda la stabilirea, respectiv revizuirea pensiei numai după depunerea, la sediul său, a documentelor prevăzute de lege, care în unele cazuri, trebuie însoțite de documente justificative. Astfel, a fost emisa Decizia nr. R_/14.04.2014 în condițiile în care actele depuse de către reclamant sunt informe în ceea ce privește nominalizarea iar Contractul colectiv de munca nu reprezintă nominalizare.
Pentru aceste considerente, apelanta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii formulata de către reclamantul P. Gigel, ca nefondată.
Intimatul - contestator P. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect se susține de către apelantă că după data de 1 aprilie 2001 nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de munca, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoana a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa a-I-a respectiv a-II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau a deținătorilor de arhive.
Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Referitor la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, în art.6 din acest act normativ s-a stipulat că această operație se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)
Art.7 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Chiar dacă Ordinul nr. 50/1990 care reglementa încadrarea în fostele grupe de muncă a-I-a și a -II-a a fost abrogat la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001, nimic nu împiedică societățile angajatoare să emită astfel de adeverințe prin care să ateste încadrarea unei persoane pe un anumit interval de timp (anterior datei de 1.04.2001) într-o anumită grupă, în funcție de actele existente la nivelul societății.
În speță se reține faptul că mențiunile privitoare la grupa a II-a de muncă în perioada 13.09._99 în care contestatorul și-a desfășurat activitatea la . fost făcute în adeverința nr. adeverința nr. 4696/06.11.2013, iar la baza încadrării au stat prevederile Ordinului nr. 50/1990, hotărârea Consililului de Administrație, anexa 9/1 la Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate nr.22/31.05.1994 și ștatele de plată ale societății ( fila 26 dosar fond). În condițiile în care aceste consemnări se regăsesc în adeverința eliberată de societatea angajatoare ele trebuiau avute în vedere de intimată la stabilirea pensiei.
Pe de altă parte se învederează de către apelantă că adeverința depusă de către contestator este informă, în ceea ce privește nominalizarea și nu putea fi valorificată, întrucât contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Prin cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii Dâmbovița în data de 11.11.2013 sub nr._ contestatorul P. Gigel a solicitat înscrierea la pensie anticipată parțial, însoțită de documentația corespunzătoare printre care și adeverința nr. 4696/06.11.2013 eliberată de . cuprinsul acestui act se menționa că reclamantul a fost angajat al societății în meseria de sculer în perioada 13.09._99, durata de timp în care a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin Ord. 50/1990, hotărârea Consiliului de Administrație, anexa 9/1 la CCM/unitate nr. 22/31.05.1994, precum și statelor de plată. Totodată s-a precizat că temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de munca îl reprezintă art. 3 pct. 34, 42 din Anexa II a Ord. 50/1990 - republicat.
Prin decizia nr. R_/14.04.2014 pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a refuzat să valorifice perioada lucrata în grupa a II-a de muncă, menționând în întâmpinare că adeverința este informă, întrucât nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.1 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
În alin.4 al acestui text se menționează că pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.
În cauză, tribunalul a constatat că adeverința eliberată de fostul angajator este întocmită conform Anexei nr. 14 din HG nr. 257/2011 și are toate rubricile completate, fiind semnată de reprezentanții unității angajatoare.
Examinând cuprinsul acesteia Curtea constată că într-adevăr acest înscris îndeplinește toate cerințele impuse de legiuitor prin textul de lege mai sus-menționat ea fiind conformă modelului impus de anexa 14 a acestui act normativ, iar la nominalizarea contestatoarei pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă societatea a făcut trimitere nu numai la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, ci și la actele aflate în arhiva sa și care pot fi verificate:ștate de plată, Hotărârea Consiliului de Administrație, precum și prevederile Ordinului nr. 50/1990.
Prin urmare, adeverința eliberată de fostul angajator al contestatorului a fost în mod greșit refuzată de intimată a fi valorificată, iar legislația asigurărilor sociale nu atribuie caselor teritoriale de pensii competența de a cenzura datele înscrise de angajatori în adeverințele pe care sunt obligați să le elibereze la cererea persoanelor interesate.
Altfel spus, organul teritorial de pensii are atribuția de a verifica numai conformitatea elementelor și datelor înscrise în adeverințe cu cerințele legii, nefiind îndreptățit să cenzureze informațiile cuprinse în aceste documente și să facă cercetări pentru a stabili respectarea procedurii de încadrare a unui fost salariat într-o grupă de muncă impuse prin Ordinul nr. 50/1990-în prezent abrogat.
Este în obligația angajatorului de a elibera adeverința ce atestă grupa de muncă pentru salariat numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa, iar eventuala nerespectare a acestei obligații nu este corelativă vreunui drept al casei de pensii de a nu valorifica documentul, în detrimentului asiguratului, ci conferă posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii, de către organele judiciare, inclusiv cele ale răspunderii penale, dacă este cazul.
Numai în cadrul unei astfel de proceduri, organul judiciar competent stabilește pe baza documentelor verificabile, dacă elementele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
În condițiile în care în cuprinsul adeverinței angajatorul a menționat înscrisurile în baza cărora s-a făcut nominalizarea, a precizat temeiul încadrării și a dat declarație sub sancțiunea legii penale privitoare la valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, asumându-și răspunderea cu privire la corectitudinea conținutului adeverinței, refuzul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița de a valorifica perioada lucrata în grupa a II-a de munca de către contestator apare ca fiind nelegal.
D. urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, apreciind că adeverința în litigiu trebuie valorificată de intimată la stabilirea pensiei. În atare situație, criticile apelantei nu pot fi primite, motiv pentru care Curtea, în baza art. 480 N.C.P.C. va respinge ca nefondat apelul declarat, menținând ca legală sentința atacată.
Deoarece se află in culpă procesuală apelanta, în baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1114 pronunțată la 25 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul P. G., CNP_, domiciliat în Târgoviște, ., ., ., jud. Dâmbovița și cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de Avocat V. I. M., cu sediul în ., .. 127A, județul Dâmbovița.
Obligă apelanta să plătească intimatului reclamant suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. I. G. V. G.
Grefier,
G. C.
Red.VG
Tehnored.GC
4 ex./04.03.2015
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. R. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1121/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|
