Cereri. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 56/42/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA nr. 236

Ședința publică din data de 3 martie 2015

Președinte - E. M.

Judecători – V. G.

–V. S.

Grefier - A. F.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr.65 din 22.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ /a1, formulată de contestatoarea T. V., domiciliată în Târgoviște, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județ Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea personal, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Contestatoarea T. V. având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatoarea T. V. având cuvântul susține, în esență, că instanța de control judiciar trebuia să pronunțe decizia ce fac obiectul cererii de față numai după restituirea dosarului de la ICCJ învestită de aceasta cu soluționarea cererii de suspendare. Precizează, totodată, că la data soluționării deciziei contestate a solicitat pentru acest considerent amânarea și nu soluționarea dosarului nr._ /a1, apreciind că în aceste condiții decizia nr.65 din 22.01.2015 este abuzivă și ilegală, completul schimbând obiectul cauzei.

Solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.65 din 22.01.2015 și așteptarea restituirii dosarului de la ICCJ unde cererea de suspendare are fixat termen de judecată la data de 12.03.2015.

C u r t e a

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 65 din 22 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ /a1, a respins ca nefondată contestația în anulare a deciziei nr.2442 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ formulată de contestatoarea T. V., în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea T. V. a formulat contestație în anulare motivat de faptul că în mod nelegal instanța ce a soluționat contestația în anulare a repus cauza pe rol și a procedat la judecarea cauzei, în condițiile în care dosarul de recurs înainta Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost înapoiat.

Examinând contestația în anulare de față, raportat la motivele invocate de contestatoare, cât și la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:

Potrivit art.503 alin. 1 Cod pr.civilă hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași text de lege hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În realitate nemulțumirile contestatoarei vizează critici cu privire la modul de desfășurare a procesului și care nu pot fi valorificate prin intermediul contestației în anulare.

În condițiile în care nemulțumirea exprimată pe calea acțiunii de față nu se referă la omiterea cercetării vreunui motiv de recurs și nici la săvârșirea unei erori materiale, ci vizează pretinsa încălcare de către instanță a unor dispoziții procedurale, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.503 Cod pr.civilă.

Având în vedere argumentele expuse în precedent din cuprinsul cărora rezultă că nemulțumirile contestatoarei nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art. 503 Cod procedură civilă, instanța va respinge, ca nefondată acțiunea formulată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr.65 din 22.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ /a1, formulată de contestatoarea T. V., domiciliată în Târgoviște, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..1A, județ Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 3 martie 2015.

PreședinteJudecători

E. M. V. GheorgheVioleta S.

Grefier

A. F.

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

2015-04-03

VS/FA

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 236/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI