Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1246/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1246/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1499/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1246

Ședința publică din data de 23 septembrie 2015

Președinte - A.-C. B.

Judecător - E. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de contestatoarea S. B., domiciliată în Ploiești, ., ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „C. C. G.”, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și de intimata . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 235, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 247/30 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor art. 29 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-contestatoare S. B., asistată de avocat C. C.-G. din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/13.03.2015 și apelanta-intimata . Ploiești, reprezentată de avocat Ș. M., din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/25.05.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat C. C.-G., pentru apelanta-contestatoare S. B., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri noi, pe care le-a comunicat și apărătorului ales al apelantei-intimate, reprezentând corespondența purtată între contestatoare și societate, constând în adresele nr. 642/16.03.2015 și nr. 906/30.03.2015, precum și răspunsurile oferite de societate sub nr. DG 1322/30.03.2015 și nr. DG 1201/20.03.2015.

Avocat Ș. M., pentru apelanta-intimată, față de exigențele noului Cod de procedură civilă, solicită a se avea în vedere momentul procesual când apelanta-contestatoare, prin apărător ales, înțelege să depună înscrisurile noi raportat la disp.art. 470 lit. d din actul normativ invocat. Apreciază că în speță operează decăderea reglementată de art. 470 alin. 3 din noul Cod de procedură civilă, prin cererea de apel nefiind indicate probele pe care contestatoarea înțelege să le administreze, deși înscrisurile existau la data formulării cererii de apel, astfel că, în opinia sa, nu mai pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar. Apreciază că, cel mult, înscrisul emis după pronunțarea sentinței și formularea cererii de apel ar putea fi încuviințat, deși nu are nicio legătură cu soluționarea cauzei. Precizează totodată că nu solicită termen.

Avocat C. C.-G., pentru apelanta-contestatoare, invocă dispozițiile art. 479 alin. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă ca și temei al cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri noi. Apreciază că necesitatea depunerii acestor acte rezultă din dezbateri, constituind o apărare față de răspunsul la întâmpinare depus de partea adversă, deși dezlegarea raportului juridic dedus judecății nu atârnă în tot de aceste înscrisuri.

Curtea, deliberând asupra cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri noi formulată de apelanta-contestatoare, prin apărător ales, apreciază că este întemeiată, raportat la art. 478 alin. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, care permite completarea probelor în apel, necesitatea acestora rezultând din dezbateri. Astfel, Curtea are în vedere susținerea apărătorului ales al apelantei-contestatoare, în sensul că actele depuse reprezintă o apărare față de răspunsul la întâmpinare formulat de societate.

Apărătorii aleși ai părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat.

La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, apărătorii aleși ai părților declară că nu există motive de incompatibilitate a completului de judecată.

Curtea ia act de declarațiile părților, ia act că nu s-au formulat alte cereri și în temeiul art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.

Avocat C. C.-G., având cuvântul pentru apelanta-contestatoare S. B., pe linia criticilor dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, apreciază că sentința este nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii celor trei capete de cerere din acțiune vizând plata diferenței de 30% pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, plata bonusului KPI pentru aceeași perioadă și acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, prima pretenție fiind și urmare nerespectării de către societate a dispozițiilor sentinței nr. 1178/2013 a Tribunalului Prahova și deciziei nr. 2834/2013 a Curții de Apel Ploiești pronunțate în dosarul nr._ .

Susține că dacă apelanta nu ar fi fost concediată nelegal, aceasta nu ar fi încasat în anul 2014 un salariu egal cu cel obținut în anul 2012, urmând a se reține că bonusul KPI se acorda tuturor angajaților, iar nu individual.

Susține că intimata nu a înțeles să acorde aceste drepturi, iar prin înscrisurile noi depuse în apel a făcut dovada faptului că s-a adresat angajatorului cu cerere scrisă.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și admiterea și a celor trei capete de cerere din acțiune, vizând plata diferenței de 30% pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, plata bonusului KPI pentru aceeași perioadă, acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Avocat Ș. M., pentru apelanta-intimată, solicită a fi cenzurată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, dat fiind că anterior deschiderii dezbaterilor nu a fost depus vreun înscris doveditor din partea apărătorului contestatoarei.

Avocat C. C. G. arată că nu s-a făcut dovada vreunui eventual prejudiciu ce s-ar cauza apelantei-intimate prin depunerea la acest moment a chitanței privind plata onorariului de avocat.

În replică, avocat Ș. M., pentru apelanta-intimată, arată că părții pe care o reprezintă i s-ar crea un vădit prejudiciu prin depunerea la acest moment a chitanței, dat fiind că nu mai poate formula o eventuală cerere de reducere a onorariului, câtă vreme s-a dispus deschiderea dezbaterilor.

La solicitarea instanței, avocat C. C.-G., având cuvântul pentru apelanta-contestatoare, solicită să se ia act că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.

Avocat Ș. Mirerla, având cuvântul pentru apelanta-intimată ., pentru argumentele expuse detaliat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea apelului declarat de contestatoare ca nefondat.

Apreciază că în mod justificat tribunalul a respins pretenția contestatoarei de

a-i fi plătit un coeficient de 30% în plus pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, decurgând din drepturile stabilite prin sentința nr. 1178/2013 pronunțată de aceeași instanță de fond, câtă vreme societatea a respectat dispozițiile acestei hotărâri, ce statua o situație alternativă, la dispoziția societății, hotărâre ce a intrat în puterea lucrului judecat prin nedeclararea recursului, astfel că intimata a reînființat postul de manager relații clienți, cu plata aferentă a drepturilor salariale.

Ori, în cauza de față de susține de către contestatoare nereînființarea celuilalt post, respectiv de specialist import-expert cu plata aferentă a drepturilor salariale, opțiune care nu era însă la dispoziția contestatoarei.

Solicită a se observa că la data de 4.11.2013, contestatoarea a menționat expres, sub semnătură olografă, primirea sumelor de bani decurgând din sentința pronunțată în anul 2013.

Sub aceste aspecte, solicită a se observa intenția contestatoarei ce vizează, eventual, aspecte de executare, ori de a formula o nouă pretenție, necenzurată de către instanța de fond.

Referitor la indicii de performanță, solicită a se reține primirea tuturor sumelor de bani, astfel cum aceasta a precizat cu semnătură la data de 4.11.2013, de unde rezultă că susținerile contestatoarei sunt total neavenite.

Cu privire la prejudiciul moral pretins a fi fost cauzat, apreciază că nu s-au făcut probe, iar societății nu-i revenea o atare sarcină, în sensul obligației stabilită de Codul muncii, astfel că deplasarea sarcinii probei este nelegală.

Solicită a se acorda eficiență probatoriului administrat la instanța de fond,i autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1178/2013 a Tribunalului Prahova și declarației olografe a contestatoarei privind primirea sumelor de bani, cu consecința respingerii apelului declarat de aceasta ca nefondat.

Referitor la apelul declarat de ., învederează că prin cererea de apel s-a solicitat, în temeiul art. 478 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă,completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize, ce ar urma să stabilească în ce măsură reorganizarea societății a reprezentat o măsură reală și serioasă, de natură a respecta existențele impuse de art. 65 Codul muncii, raportat la constatările instanței de fond că desfacerea nejustificată a contractului de muncă al contestatoarei a fost urmarea unei neveritabile reorganizări.

Pentru motivele dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii de apel depusă în scris la dosar, susține că societatea a fost de bună-credință și a dispus reînființarea postului de manager relații clienți, iar pentru că partea adversă nu a contestat aspectele referitor la aplicarea disp. art. 65 Codul muncii, societatea nu a solicitat la acel moment întocmirea unui raport de expertiză în specializarea normarea muncii.

În măsura în care instanța de control judiciar va aprecia ca insuficient materialul probator și se va reține că din dezbateri rezultă necesitatea unei atare probe, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului, solicită admiterea cererii de completare a probatoriului.

În temeiul probatoriului existent la dosar, față de criticile invocate prin cererea de apel, solicită admiterea apelului și respingerea în totalitate a contestației, cu cheltuieli de judecată în fond și apel, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

Avocat C. C.-G., având cuvântul pentru apelanta-contestatoare S. B., solicită respingerea apelului declarat de societatea intimată ca nefondat.

În privința condițiilor de legalitate a măsurii dispuse, referitor la concedierea întemeiată pe art. 65 Codul muncii, solicită a se observa că la data de 1.11.2013 s-a dispus reîncadrarea contestatoarei, măsură ce a reprezentat în realitate o manevră a angajatorului, care a înființat postul doar pentru a-l desființa în lunile imediat următoare și o dovadă a relei-credințe a societății, deși tribunalul precizase în hotărâre că nu există vreun impediment în ocuparea unui post de specialist import-export, cu funcții similare celui de manager lucru clienți.

Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor.

CURTEA,

Asupra apelurilor civile de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 21.02.2014, contestatoarea S. Bahmețcaia, a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. DAB_14, emisă de intimata ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei contestate, reintegrarea pe funcția ocupată anterior desfacerii contractului de muncă, sau a altei funcții de natura aceleia ocupate, cu același salariu, la data concedierii și obligarea angajatorului la plata drepturilor salariate cuvenite, indexate, majorate sau reactualizate, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării; obligarea intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr.l178/18.04.2013 pronunțate de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr.2834/15.10.2013 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ ; obligarea intimatei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate; obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că începând cu anul 2006 până în 2014 a fost angajată în cadrul S.C. P.-L. S.A., inițial în cadrul Direcției de resurse umane, iar după o perioadă de 2 ani a fost transferată în cadrul Direcției de Livrări, la cererea d-lui O.E. Skvorstov, pe post de referent documentație.

A arătat contestatoarea că, după aproximativ un an, a fost propusă să facă parte dintr-un Proiect, pe funcția de Manager proiect comercial, în cadrul căruia au fost implicate persoanele din top-managementul societății, iar la scurt timp după participarea în cadrul Proiectului amintit mai sus, au început să apară propuneri indecente, telefoane, sms-uri de la șeful acesteia, în persoana d-lui. O.E. Skvorstov, după orele de muncă, propuneri la care contestatoarea a reacționat negativ, respingându-le și încercând într-un mod diplomat să evite un eventual conflict cu acesta.

A precizat contestatoarea că, în aceste condiții, a cerut să fie transferată înapoi, la locul inițial în cadrul Direcției Livrări, dar i s-a comunicat de către șeful acesteia că nici nu poate fi vorba, decât dacă demisionează, iar după o perioadă de mai bine de un an a fost transferată la locul inițial, pe aceeași funcție de referent documentație, proiectul fiind reorganizat în sine.

A menționat contestatoarea că urmare a situației conflictuale dintre aceasta și șef, în luna decembrie 2012, i-a fost comunicat de către șef că va fi concediată, întrucât aceasta este hotărârea sa, fără a-i oferi vreo altă explicație în acest sens.

Contestatoarea a susținut că, astfel, la data de 04.04.2012 a luat la cunoștință de preaviz, iar la data de 04.05.2012, a luat la cunoștință de desfacerea contractului de muncă prin decizia contestată în dosarul nr._ soluționat irevocabil prin decizia nr. 2834/15.10.2013 a Curții de Apel Ploiești.

A arătat contestatoarea faptul că instanța de fond a admis contestația formulată și a dispus: «reintegrarea contestatoarei, la alegerea intimatei, pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate, cu păstrarea drepturilor avute anterior, sau pe cel cu denumirea «specialist import export» cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post», soluția fiind menținută și în recurs și, după comunicarea sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, contestatoarea a depus la sediul intimatei cererea înregistrată sub nr.1645 pentru a fi reangajată pe funcția de Specialist import – export, însă răspunsul primit din partea intimatei la data de 28.08.2013 a fost acela că funcția trebuie reînființată și trebuie să aștepte (referindu-se la funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă iar nu la cea pentru care optase contestatoarea).

A menționat contestatoarea că ulterior datei de 15.10.2013, data la care a fost soluționat recursul declarat de angajator, societatea a dispus încadrarea contestatoarei pe funcția de Manager Lucru Clienți și nu pe cea de Specialist import-export așa cum aceasta solicitase, începând cu data de 01.11.2013, iar la data de 28.01.2014, la două luni după reintegrare, intimata a emis decizia DAB 0039 prin care, începând cu data de 30.01.2014 contestatoarei i se desface contractul de muncă conform art.65 coroborat cu art.66 din Codul Muncii.

A solicitat contestatoarea ca instanța să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere contestate nr. DAB_14, emisă de pârâtă, urmând ca din analiza deciziei contestate să se observe că aceasta nu este motivata în fapt, simpla indicare a temeiului de drept al concedierii-art.65 și art.66 din Codul muncii și a împrejurării că prin referatul nr.123/27.12.2013 postul contestatoarei este desființat, făcându-se trimitere la o . înscrisuri ce privesc reducerea activității în cadrul Direcției Livrări, nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea cu considerația art.74 lit.a) din Codul muncii, întrucât nu se arată necesitatea măsurii, existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării postului contestatoarei, salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt motivele care justifică măsura desfacerii contractului său individual de muncă.

A arătat contestatoarea că, nelegalitatea deciziei pentru nerespectarea măcar a uneia dintre mențiunile obligatorii prevăzute de art.74 alin. l din Codul muncii, în principiu ar face de prisos analiza temeiniciei deciziei contestate. (Curtea de Apel București, secția a VIl-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr.632/R/2010, în «Revista română de dreptul muncii» nr.4/2010, p.97-103).

A precizat contestatoarea că lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuia să le cuprindă nu poate fi complinită prin alte acte ulterioare sau concomitente emiterii deciziei și nici prin apărări realizate în fața instanței de judecată, iar mențiunea în cuprinsul deciziei contestate a referatului nr. 123/27.12.2013 referitor la reducerea activității în cadrul Direcției Livrări și desființarea postului de Manager Lucru Clienți din cadrul serviciului Livrări petroliere, a deciziei DAB_13, a Hotărârii nr. 16/2011 a Consiliului de administrație, a contractului de mandat al Directorului General, a adresei de preaviz nr. 0365 DAPP/30.12.2013, a adresei nr. DG-4660/30.12.2013, a adresei nr. DG-4661/30.12.2013, a înștiințării 0366 DAPP/31.12.2013 nu complinesc elementele ce trebuiau prevăzute în mod obligatoriu în conținutul deciziei de concediere.

A arătat contestatoarea că, chiar dacă actele invocate au precedat momentul emiterii deciziei de concediere, fiind aduse la cunoștința contestatoarei numai o parte din acestea, nu se poate considera că sunt întrunite condițiile legii privind referirea expresă la precizarea motivelor care au determinat concedierea, cât și a celorlalte elemente ale deciziei de concediere.

Contestatoarea, având în vedere faptul că angajatorul a procedat la desfacerea contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, invocând ca temei al concedierii desființarea postului ocupat de contestatoare, a solicitat ca în cazul în care instanța de judecată va trece peste motivul de nulitate absolută a deciziei contestate, să analizeze prezenta cauză prin prisma cerinței impuse de lege, aceea ca, desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

A arătat contestatoarea că, în ceea ce privește temeiul emiterii deciziei, potrivit art.65 Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuia să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, aceasta însemnând ca postul să fie desființat atât din perspectiva activității pe care o presupune, cât și a atribuțiilor aferente unui asemenea post.

A susținut contestatoarea că pentru a putea demonstra că măsura desfacerii contractului de muncă al contestatoarei nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă o să prezinte câteva considerente reținute de către instanță în dosarul nr._: «Stabilirea funcției ce urmează a fi ocupată de contestatoare presupune analizarea organigramei actuale a unității intimate, respectiv compararea atribuțiilor din fișa postului ocupat de aceasta până la momentul concedierii cu cele ale funcțiilor actuale.

Comparând astfel fișa postului de manager lucru clienți, ocupat de contestatoare, cu cea a celui de specialist import-export, ce apare în prezent în structura aceluiași serviciu Livrări produse petroliere, tribunalul constată că, în esență, atribuțiile celor două funcții de execuție sunt aceleași, modificările fiind de detaliu.

De asemenea, și condițiile de încadrare sunt aceleași, aspect ce rezultă din dispozițiile generale ale celor două fișe. Cu privire la diferențe, tribunalul constată că, în timp ce vechiul post se axa pe livrarea produselor în general, indiferent de piață, în prezent noul post are în vedere piața externă. Aceasta se poate datora unei noi orientări a politicii economice a societății intimate.

Ținând seama de aceste acte, de susținerile părților, tribunalul nu poate să identifice un impediment pentru care contestatoarea nu ar fi aptă să ocupe funcția de specialist import-export.

În raport de aceste aspecte, tribunalul va dispune reintegrarea contestatoarei, la alegerea intimatei, pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate și cu păstrarea drepturilor avute anterior, sau pe cel cu denumirea specialist import-export cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post. »

A solicitat contestatoarea a se dispune atașarea dosarului nr._, urmând a se constata că există o strânsă legătură între prezenta cauză și dosarul mai sus amintit, în acest sens, urmând a se observa în dosarul nr._, că odată cu depunerea de către intimată a statului de funcțiuni aferent lunii noiembrie 20 de la ultimul termen de judecată, că nu a fost o desființare efectivă a locului de muncă deținut de către contestatoare la acel moment, fiind vorba de redenumirea locului de muncă deținut de aceasta. Din punct de vedere al atribuțiilor, activitatea pe care o presupune postul redenumit în prezent «specialist import export» (fila 105 din dosarul nr._ ) este specifică activității desfășurate de către "manager lucru client" (fila 116 dosar nr._ ), funcție deținută de către contestatoarea din prezenta cauză atât în momentul primei concedierii cât și în momentul celei de-a doua concedieri.

A mai solicitat contestatoarea a se observa că în luna noiembrie 2012, pe funcția de «manager lucru clienți» figurau trei persoane, respectiv M. Camina, V. A. M. și contestatoarea din prezenta cauză, Bahmețcaia S., iar începând cu luna decembrie 2011, conform statului de funcțiuni aferent acestei luni, pe postul de «manager lucru clienți» figurează numai contestatoarea, celelalte două persoane nominalizate mai sus regăsindu-se pe postul de specialist import – export.

A susținut contestatoarea că, urmează a se observa că din situația expusă mai sus reiese reaua - credință a angajatorului în ceea ce privește desfacerea contractului de muncă al acesteia, menținând în funcția redenumită două dintre persoanele care ocupau aceeași funcție ca și contestatoarea și« desființând » singurul post de manager lucru clienți rămas și deținut de aceasta, astfel că a operat o desființare efectivă a locului de muncă dintr-o cauză reală și serioasă, așa cum impun normele legale în materie.

A arătat contestatoarea că, deși cele doua posturi sunt identice din punct de vedere al atribuțiilor, intimata a ales să o reintegreze pe contestatoare pe postul de «manager lucru clienți» după reînființarea acestuia, urmând ca la doar două luni după reintegrare să desființeze din nou postul, deși o putea reintegra pe postul de « specialist import-export».

Referitor la obligarea intimatei la majorarea și reactualizarea

salariului contestatoarei conform sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 a

Tribunalului Prahova și disp.art.78 Codul muncii, contestatoarea a menționat că acest lucru nu a fost respectat de către angajator.

A precizat contestatoarea că la momentul reangajării acesteia, salariul net era cu 30% mai mic față de salariul persoanelor care au aceleași funcții, obligații, drepturi conform fișelor de post, dar ocupau postul redenumit, acela de „specialist import-export".

A mai susținut contestatoarea că a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sporului KPI ce nu i-a fost acordat pe perioada 04.05.2012 și până în momentul desfacerii contractului de muncă, acesta fiind un spor ce se acordă tuturor angajaților în funcție de îndeplinirea indicatorilor stabiliți pe fiecare departament, iar nu individual.

A precizat contestatoarea că a formulat și depus o cerere pe data de 07.01.2014 pentru restituirea sporului KPI, iar la data de 16.01.2014 intimata a refuzat deși prin sentința civilă nr.1178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova s-a dispus reintegrarea contestatoarei cu acordarea tuturor drepturilor corespunzătoare postului.

Contestatoarea a menționat faptul că. înainte de 04.05.2012. i se acorda acest spor KPI lunar, ca de altfel, tuturor celorlalți angajați ai societății.

În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei contestate, reintegrarea pe funcția ocupată anterior desfacerii contractului de muncă sau a altei funcții de natura aceleia ocupate cu același salariu la data concedierii și obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate sau reactualizate, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării; obligarea pârâtei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014 având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr.l178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr.2834/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ ; obligarea pârâtei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă.

De asemenea, contestatoarea a solicitat obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat prezenta cerere pe disp.art.78 Codul muncii.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nelegală și nefondată, arătând că, contestatoarea a avut calitatea de angajat al societății intimate, raportul de muncă luând naștere prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.4038/28.07.2006 și inițial, aceasta a avut funcția de „specialist gestiune documente,, în cadrul Serviciului Organizare, iar ulterior ca urmare a încheierii unor acte adiționale, locul și felul muncii au fost modificate.

A arătat intimata că începând cu data de 10.09.2010, contestatoarea a îndeplinit funcția de Manager lucru clienți în cadrul Serviciului livrări produse petroliere.

A precizat că prin Decizia nr. DAB_, conducerea societății a aprobat indicatorii cheie ai activității directorilor generali adjuncți privind numericul de personal din cadrul compartimentelor structurale din subordine cu termen de îndeplinire 01.01.2012 și, în baza acestei decizii, Directorul general adjunct livrări a propus desființarea mai multor posturi printre care și un post din cadrul serviciului Livrări produse petroliere, post ocupat de către Bahmețcaia S., astfel, ulterior, a fost emisă decizia de concediere înregistrată sub nr. DAB_12, iar societatea intimată i-a achitat contestatoarei drepturile salariale și compensațiile ce i se cuveneau ca urmare a concedierii.

A arătat intimata că, contestatoarea Bahmețcaia S. a investit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, reintegrarea pe funcția deținută sau pe altă funcție de natura celei ocupate cât și obligarea la plata drepturilor salariale cuvenite și, prin sentința civilă nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, contestația a fost admisă, cu consecința anulării deciziei DAB 0213/4.05.2012, reintegrării reclamantei pe postul anterior sau pe cel cu denumirea „specialist import-export,, și plății drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată, decizia de desfacere a contractului de muncă a fost desființată de către instanță pentru neîndeplinirea unor criterii formale, fără a se atinge fondul problemei.

A învederat intimata că sentința nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de către societatea intimată și ca urmare a finalizării acelui litigiu au fost nevoiți să pună în aplicare hotărârea judecătorească și, întrucât postul pe care Bahmețcaia S. îl ocupa, fusese în mod real desființat, au reînființat postul de "Manager lucru clienți" în cadrul serviciului Livrări produse petroliere - Direcția livrări și astfel, contestatoarea a fost reintegrată pe postul pe care îl ocupase anterior și a primit contravaloarea drepturilor bănești pentru întreaga perioadă pe care o solicitase.

Însă, față de faptul că societatea intimată a micșorat volumul de țiței prelucrat ceea ce a condus la scăderea cifrei de afaceri, după cum rezultă din Referatul înregistrat sub nr. 223/27.12.2013, întocmit de Directorul general adjunct personal și probleme generale, a arătat intimata că au fost nevoiți să facă o nouă reorganizare a activității și să desființeze câteva posturi, printre care și cel ocupat de contestatoare, în acest sens, fiind emisă Decizia DAB 0575/27.12.2013 prin care s-a dispus reorganizarea activității din cadrul Direcțiilor Directorului General adjunct - Inginer șef și a Direcției Directorului general adjunct Livrări și desființarea unor posturi, cuprinse într-o anexă.

A susținut intimata că această decizie a fost comunicată contestatoarei, sub semnătură, la data de 30.12.2013 și, ulterior, în considerarea acestor acte, prin adresa de preaviz nr. 0365DAPP/30.12.2013, salariatei Bahmețcaia S. i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, iar la expirarea termenului de preaviz, a fost emisă Decizia DAB 0039/28.01.2014 în care se arată că, începând cu data de 30.01.2014 contractul de muncă al contestatoarei Bahmețcaia S., număr matricol_, având funcția de Manager lucru clienți în cadrul serviciului Livrări produse petroliere încetează conform art. 65 coroborat cu art.66 din Codul muncii.

Astfel, a menționat intimata, împotriva acestei decizii, Bahmețcaia S. a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pe care o apreciază ca fiind nelegală și nefondată, arătând că aceasta solicită anularea deciziei contestate cu consecința reintegrării pe funcția ocupată și plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării, contestatoarea apreciind că decizia supusă controlului judiciar este lovită de nulitate, întrucât nu este motivată în fapt și nefondată, deoarece desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, însă, din punct de vedere formal, decizia DAB 0039/28.01.2014 întrunește cerințele imperative ale legii.

A susținut intimata că potrivit art. 65 „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității”, iar potrivit dispozițiilor art. 76 „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin (2) lit. d); d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64; (2) în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător”.

A menționat intimata că, contestatoarea susține că decizia supusă controlului judiciar este nelegală întrucât nu conține motivele care au determinat concedierea, simpla indicare a temeiului de drept nefiind suficientă, însă, măsura concedierii reclamantei este o consecință directă a faptului că postul său a fost desființat ca urmare a micșorării prelucrării volumului de țiței, reducerii procentului de vânzări de produse petroliere și a scăderii cifrei de afaceri, acestea din urma fiind cauzele reale și serioase care au determinat reducerea activității în cadrul sectorului de livrări produse petroliere în care a lucrat reclamanta, desființarea postului reclamantei și concedierea acesteia (cauze arătate în cuprinsul deciziei de concediere dar și în referatul nr. 123/27.12.2013 întocmit de către Directorul General adjunct Livrări), astfel, motivul concedierii este desființarea locului de muncă ca urmare a micșorării prelucrării volumului de țiței, reducerii procentului de vânzări de produse petroliere și a scăderii cifrei de afaceri în zona distribuției de carburanți.

A învederat intimata că în cuprinsul deciziei supuse controlului judiciar se arată că aceasta are la bază Referatul înregistrat sub nr.l23/27.12.2013 referitor la reducerea activității în cadrul Direcției Livrări și desființarea postului de Manager lucru clienți" din cadrul Direcției Livrări și de asemenea, tot în cuprinsul deciziei se enumeră: Decizia DAB 0575/27.12.2013 privind reorganizarea activității Direcțiilor Inginerului șef și Direcției Livrări și desființarea unor posturi, Hotărârea nr.l6/2011 a Consiliului de Administrație privind aprobarea politicii de personal în cadrul ., adresa de preaviz nr. 0365 DAPP/30.12.2013 prin care reclamantei i s-a acordat termenul de preaviz, adresa DG - 4660/30.12.2013 către Sindicatul Salariaților din ., adresa nr.DG - 4661/30.12.2013 către Agenția pentru Ocuparea Forței de muncă Prahova, înștiințarea 0366 DAPP/31.12.2013 privind locurile vacante la data de 31.12.2013.

A mai arătat intimata că, tot în cuprinsul deciziei se arată că, începând cu data de 30.01.2014 încetează contractul individual de muncă al reclamantei în baza dispozițiilor art. 65 coroborat cu art. 66 din Codul muncii, astfel, chiar și la o lectură sumară a deciziei, se observă că încetarea contractului de muncă are la bază desființarea postului ocupat de către reclamantă generată de micșorarea prelucrării volumului de țiței, reducerea procentului de vânzări de produse petroliere și de scăderea cifrei de afaceri în zona distribuției de carburanți și, chiar și motivul de drept conduce la aceeași concluzie, întrucât vizează situația desfacerii contractului de muncă ca urmare a desființării postului ocupat.

A susținut intimata că textul de lege citat anterior folosește termenul de motive fără a detalia, ceea ce înseamnă că și simpla enunțare a art. 65 din Codul muncii este suficientă pentru a considera că există o motivare a deciziei de concediere.

A mai menționat intimata că decizia a fost motivată atât în fapt cât și în drept, așa cum s-a arătat mai sus și, mai mult, toate actele care stau la baza măsurii și care sunt enumerate în decizie cuprind detalii despre conținutul acestora și fac referire la necesitatea optimizării numericului de personal și desființarea unor posturi printre care și cel al reclamantei, pentru motivele mai sus arătate.

A învederat intimata că textul de lege referitor la motivare trebuie interpretat în mod diferit în funcție de situație întrucât atunci când se dispune desfacerea contractului individual de muncă ca urmare a unei abateri disciplinare, aceasta trebuie larg prezentată pentru a justifica măsura luată.

A mai susținut intimata că, în cazul desființării postului, nu prea se poate dezvolta o motivare întrucât practic situația este aproape identică în toate spețele. În speța de față, ca urmare a micșorării prelucrării volumului de țiței, reducerii procentului de vânzări de produse petroliere și a scăderii cifrei de afaceri, pentru optimizarea activității, societatea recurge Ia reorganizare și desființează o . posturi.

A arătat intimata că Decizia DAB 0575/27.12.2013 invocată în decizia de concediere, este actul decizional prin care directorul societății noastre, în vederea eficientizării activității, a luat măsuri de optimizare a structurii organizaționale stabilind sarcini concrete pentru fiecare direcție în parte.

A susținut intimata că aceasta a fost comunicată contestatoarei la data de 30.12.2013, după cum rezultă din semnătura aplicată pe un exemplar al acesteia, fiindu-i adus la cunoștință personal faptul că i se desființează postul, i-au fost arătate motivele reorganizării activității, i-au fost comunicate situația posturilor vacante, înștiințările către Sindicat și AJOFM, adresa de preaviz cât și decizia de încetare a raportului de muncă. Or, toate aceste împrejurări dovedesc faptul că reclamanta a cunoscut situația societății și faptul că se desființează o . posturi, inclusiv cel pe care îl ocupa aceasta.

A mai învederat intimata că acesteia i s-au comunicat toate actele care au stat la baza emiterii deciziei supuse controlului judiciar, dovadă fiind procesul - verbal de înmânare a documentelor de concediere din data de 29.01.2014, procesul - verbal privind comunicare documente din data de 30.12.2013 dar și semnătura aplicată de reclamantă pe actele care i s-au comunicat și, de aceea, nu se poate aprecia că reclamanta nu a cunoscut împrejurările desfacerii contractului său de muncă si că decizia pe care a supus-o controlului judiciar nu este motivată.

A arătat intimata că, contestatoarea pretinde că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă si, în acest sens, citează o . considerente reținute de instanța care s-a pronunțat în litigiul anterior, însă hotărârile judecătorești pronunțate în procesul anterior nu pot fi invocate în prezenta cauză din două motive - instanțele de judecată au desființat decizia anterioară de concediere pentru lipsa îndeplinirii unor cerințe formale, adică pentru că nu ar fi fost motivată corespunzător, deci, instanțele nu au analizat temeinicia concedierii, dacă desființarea postului a avut sau nu o cauză reală și, anulând decizia, acestea erau obligate să dispună reintegrarea reclamantei si, întrucât, nu au avut posibilitatea să verifice dacă desființarea a fost reală sau nu, au dispus reintegrarea fie pe postul avut anterior, fie pe postul de specialist import - export.

A învederat intimata că nu au putut să o reintegreze pe postul de specialist import – export, întrucât aceste posturi de „specialist import-export” sunt ocupate, nefiind vacante pentru a putea fi oferite contestatoarei și, mai mult, atribuțiile posturilor de „manager lucru clienți,, și „specialist import – export”, nu sunt identice ci diferite, la fel și condițiile de încadrare.

A susținut intimata că după finalizarea acelui litigiu, a mai avut loc o reorganizare a activității societății cu consecința desființării unor posturi, nefiind vorba despre aceeași reorganizare, pentru a se raporta la actele aflate în dosarul anterior și, de aceea, atașarea dosarului nr._ nu se justifică.

În realitate, a arătat intimata, așa cum rezultă detaliat și din Referatul nr.l23/27.12.2013, din cauza crizei economice care a afectat și activitatea societății intimate ( prin micșorarea prelucrării volumului de țiței, reducerea procentului de vânzări de produse petroliere și scăderea cifrei de afaceri în zona distribuției de carburanți), a fost nevoită să ia o . măsuri pentru optimizarea activității ceea ce a presupus desființarea unor posturi ocupate de salariați, iar desființarea posturilor, inclusiv cel al contestatoarei, s-a făcut în baza unor acte juridice care nu au fost contestate, nu au fost anulate astfel încât produc efecte.

A susținut intimata că situația economico-financiară a societății a impus desființarea unor posturi, printre care și cel ocupat de contestatoare, desființarea acestui post având o cauză reală și serioasă, măsura luată fiind legală.

A mai arătat că, faptul că există posturi de specialist import export nu prezintă nicio importanță, deoarece acestea au atribuții diferite și sunt ocupate, astfel că, nu pot concedia o persoană care ocupă unul din aceste posturi pentru a o încadra pe contestatoare.

A mai menționat intimata că societatea, ca urmare a reorganizărilor pe care a fost nevoită să le facă în ultimii ani, a desființat posturi, a restructurat personal, nu a transferat personal de pe un post pe altul - cum susține reclamanta - întrucât o astfel de măsură nu ar fi avut influență asupra situației financiare a societății.

În concluzie, a precizat intimata că, susținerile contestatoarei sub acest aspect sunt nefondate.

A mai menționat intimata că cererea de desființare a deciziei de încetare a contractului de muncă și cererile accesorii acesteia, prin care se solicită repunerea în situația anterioară prin reintegrarea contestatoarei și plata drepturilor salariale sunt nefondate.

În al doilea rând, a arătat intimata, faptul că reclamanta solicită să i se plătească salariul majorat și reactualizat conform sentinței civile nr. l 178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova, motivând că salariații de pe postul de specialist import - export au un salariu cu 30% mai mare decât cel de manager lucru clienți, însă cu ocazia reîncadrării, ca urmare a pronunțării sentinței arătate, acesteia i s-a achitat suma de 68.435 lei reprezentând diferența dintre salariile datorate și cheltuielile de judecată, pe de o parte, în cuantum de 81.635 lei și plățile compensatorii încasate cu ocazia concedierii, pe de altă parte, în cuantum de 13.200 lei.

A arătat intimata că, contestatoarea a fost de acord cu acest calcul, dovadă fiind mențiunea făcută în acest sens pe înscrisul numit calculul drepturilor bănești din data de 4.11.2013, iar pe calea prezentei acțiuni, contestatoarea solicită probabil diferența dintre suma încasată și suma pe care ar fi putut să o încaseze dacă ar fi fost integrată pe postul de specialist import – export, formularea punctului 2 fiind neclară, ambiguă, însă, această diferență nu se justifică.

A învederat intimata că prin sentința civilă nr. l178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a instituit în sarcina noastră o obligație alternativă, de a o reintegra pe reclamantă fie pe postul avut anterior emiterii deciziei de concediere - care fusese desființat - fie pe postul de specialist import - export - care exista în statul de funcțiuni si care i s-a părut instanței a avea atribuții asemănătoare.

A mai precizat intimata că opțiunea a aparținut societății, după cum rezultă din dispozitivul hotărârii, unde se menționează expres "la alegerea intimatei", iar, în consecință, față de faptul că au ales să o reintegreze pe postul avut anterior, nu pot fi obligați să-i acorde drepturile aferente celuilalt post și, chiar și în dispozitivul hotărârii de care se prevalează contestatoarea, se arată expres că, dacă o reîncadrează pe postul avut anterior, trebuie să-i achite drepturile bănești aferente acestuia, astfel, în aprecierea intimatei, și acest capăt de cerere este nefondat, urmând a fi cenzurat ca atare.

În al treilea rând, a arătat intimata că reclamanta solicită obligarea societății la plata sporului KPI ce nu i-ar fi fost acordat pe perioada 4.05.2012 si până la momentul desfacerii contractului de muncă, fiind adevărat că Bahmețcaia S. a solicitat la data de 7.01.2014 calcularea și restituirea sumelor aferente indicatorilor de performanță, însă această cerere i-a fost respinsă motivat, după cum rezultă din răspunsul din data de 16.01.2014, întrucât acest bonus se acordă doar în anumite condiții, atunci când se obțin anumiți indicatori de performanță.

A precizat intimata că acest bonus se oferă doar salariaților care se prezintă la serviciu și contribuie efectiv și nemijlocit la realizarea indicatorilor de performanță, se acordă individual, în considerarea persoanei care a obținut performanțe, or, contestatoarea nu a fost Ia serviciu în perioada respectivă, deci nu a contribuit la realizarea acestor indicatori de performanță, astfel că, nu are dreptul la plata sporului pe care îl solicită.

A solicitat intimata respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și nefondată.

În sprijinul acestor susțineri, intimata a înțeles să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-a atașat prezentei și orice alte înscrisuri a căror necesitate rezultă din administrarea cauzei.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin sentința civilă nr. 247/30 ianuarie 2015, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, a dispus anularea deciziei DAB 0039/28.01.2014 și repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii, sau a altei funcții de natura aceleia ocupate cu același salariu la data concedierii.

A fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație.

A fost respins capătul de cerere privind obligația intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014 având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr. 2834/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ .

A fost respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de_ euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia DAB 0039 din 28.01.2014 emisă de intimată s-a dispus că, începând cu data de 30.01.2014, contractul de muncă al contestatoarei, număr matricol_, manager lucru clienți, serviciul Livrări produse petroliere, încetează conform art. 65 coroborat cu art. 66 din Codul muncii.

Decizia contestată a avut la bază referatul înregistrat sub nr. 123/27.12.2013 emis de Directorul General Adjunct Livrări și aprobat de Directorul General al societății referitor la reducerea activității în cadrul Direcției Livrări și desființării postului de manager lucru clienți din cadrul serviciului livrări produse petroliere, datorită micșorării prelucrării volumului de țiței, reducerii procentului de vânzări cu 13 % și a scăderii cifrei de afaceri consemnată de societate în zona distribuției de carburanți, post pe care în ocupa contestatoarea, Decizia DAB_13 privind reorganizarea activității Direcțiilor Inginerului Șef și Direcției Livrări din cadrul societății și desființarea posturilor de „ Șef arie 3” și manager lucru clienți”.

Decizia DAB 0039/28.01.2014 a avut la bază adresa de preaviz nr. 0365 DAPP/30.12.2013 prin care contestatoarei i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, adresa nr. DG-4660/30.12.2013 către Sindicatul Salariaților din . privind înștiințarea cu privire la desființarea postului de manager lucru clienți, din cadrul Serviciului Livrări produse petroliere, înștiințarea 0366 DAPP/31.12.2013 privind locurile vacante la data de 31.12.2013 din care reiese că nu există posturi vacante corespunzătoare pregătirii profesionale al contestatoarei.

Prin sentința civilă nr. 1178 din 18.04.2013, Tribunalul Prahova a admis contestația formulată de contestatoarea Bahmețcaia S., a anulat decizia de concediere emisă de intimată și a dispus reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate, cu păstrarea drepturilor avute anterior sau pe cel cu denumirea specialist import export, cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 2834 din 15 octombrie 2013 a respins recursul declarat de intimata . împotriva sentinței civile nr. 1178 din 18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Contestatoarea a formulat cerere privind reangajarea sa pe funcția avută anterior și la data de 15.10.2013, societatea intimată a dispus încadrarea sa pe funcția de Manager Lucru Clienți și nu pe cea de Specialist Import Export, iar la data de 28.01.2014, după reintegrare, intimata a dispus desfacerea contractului de muncă conform art. 65 coroborat cu art. 66 din Codul muncii.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.

Condiția de legalitate impusă de lege este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă ce trebuie dovedită. Aceasta nu este efectivă, dacă, este urmată de reînființarea, după scurt timp a aceluiași loc de muncă.

Așa cum rezultă din Statul de Funcții aflat la fila 58 dosar fond, la data de 01.10.2013 în cadrul societății intimate existau trei posturi de specialist import export și un post de specialist import export asistent manager, iar la data de 31 decembrie 2013 exista același număr de posturi-Stat de funcții-fila 60 dosar, post identic cu cel deținut de contestatoare, a constatat instanța de fond.

În ceea ce privește cauza care determină concedierea, aceasta trebuie să fie reală, impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, a motivat prima instanță.O altă condiție, este aceea ca aceasta să fie serioasă, când se impune de necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza este serioasă atunci când ea face imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.

Pe de altă parte, a precizat tribunalul, în cuprinsul deciziei contestate se arată că, desființarea postului de manager Lucru Clienți din cadrul serviciului Livrări produse petroliere a avut loc din cauza micșorării prelucrării volumului de țiței, însă nu s-a făcut o asemenea dovadă de către intimată.În cuprinsul deciziei contestate sunt menționate o . înscrisuri în baza cărora s-a desființat postul deținut de contestatoare, însă evidențierea acestor înscrisuri nu este suficientă pentru temeinicia deciziei.

Intimata a încadrat contestatoarea pe postul de Manager Lucru Clienți începând cu data de 01.11.2013 și nu pe cea de Specialist Import Export, astfel cum aceasta solicitase, pentru ca, la numai două luni după reintegrare, prin Decizia DAB 0039 din 28.01.2014 să dispună ca, începând cu data de 30.01.2014 contractul de muncă al contestatoarei să fie desfăcut, a precizat prima instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că, executarea unei hotărâri de reintegrare în muncă trebuie considerată ca fiind parte integrantă în proces, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a statuat că dreptul de a avea acces la justiție va fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărârea judecătorească definitivă și obligatorie să rămână neexecutată în detrimentul unei părți.

Așa fiind, tribunalul a admis în parte contestația și a dispus anularea deciziei DAB 0039/28.01.2014 și repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii, sau a altei funcții de natura aceleia ocupate cu același salariu la data concedierii, conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii și art. 80 alin. 2 din Codul muncii.

În baza disp. art. 80 alin. 1 din Codul muncii, tribunalul a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație.

Instanța a dispus respingerea capătului de cerere privind obligația intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr. 2834/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, având în vedere că în ceea ce o privește pe contestatoare, acesteia i s-a achitat suma de 68.435 lei, reprezentând diferența dintre salariile datorate și cheltuielile de judecată, pe de altă parte, în cuantum de 81.635 lei și plățile compensatorii încasate cu prilejul concedierii, în cuantum de 13.200 lei.

Totodată, a arătat tribunalul, se impune a fi respins și capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate, întrucât nu s-a făcut dovada de către contestatoare că în perioada cât s-a prezentat la serviciu și a desfășurat activitate, a contribuit efectiv la realizarea indicatorilor de performanță.

Capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de_ euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă, a fost apreciat de tribunal ca neîntemeiat și a fost respins ca atare, având în vedere că, nu se pot acorda daune morale salariatului, care a obținut anularea deciziei de concediere, atâta vreme cat acesta nu produce un minim de dovezi și indicii în legătură cu existența prejudiciului moral și întinderea acestuia. În acest context, a apreciat instanța de fond, admiterea acțiunii, anularea concedierii și reintegrarea salariatului cu toate drepturile bănești de care a fost lipsit reprezintă o suficientă și justă reparație a prejudiciului suferit de acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Prin apelul promovat, contestatoarea a arătat că, începând cu anul 2006, a fost angajata intimatei-parate .. La data de 04.05.2012, societatea i s-a desfăcut CIM conform art.65, si 66 Codul Muncii.

Având in vedere caracterul nelegal al acestei decizii de concediere, a decis sa acționeze în instanța unitatea angajatoare, contestând decizia de concediere. Tribunalul Prahova, prin sentința civila nr. 1178/18.04.2013, a admis contestația, a anulat decizia de concediere emisă de angajator și a dispus reintegrarea contestatoarei, la alegerea intimatei, pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate, cu păstrarea drepturilor avute anterior, sau pe cel cu denumirea specialist import-export, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

In data de 09.08.2013, a precizat apelanta, ca urmare a pronunțării instanței asupra nelegalității deciziei de concediere, și-a manifestat intenția de punere în aplicare a dispozitivului sentinței civile nr. 1178/18.04.2013, solicitând reintegrarea în postul de Specialist import-export (denumirea actuala a postului). Pe data de 28.08.2013, a primit răspuns, precizându-i-se ca trebuie sa aștepte pentru a fi reînființată funcția, desi acea funcție nu mai exista ca denumire (Manager lucru client), iar intimata-pârâtă avea posibilitatea de a o încadra, conform opțiunii și conform dispozițiilor instanței, pe aceeași funcție, sub denumirea actuală -cea de Specialist Import-Export. Cu toate că sentința pronunțată de Tribunalul Prahova era definitivă și solicitase reintegrarea încă din luna august a anului 2013, unitatea angajatoare a așteptat pronunțarea recursului, înainte de a o reîncadra. Având în vedere faptul că recursul a fost respins, la data de 15.10.2013, societatea a dispus reîncadrarea sa pe funcția de Manager Lucru Clienți și nu pe cea de Specialist Import Export.

Imediat după reangajare, la două luni, pe data de 30.12.2013, fără vreo explicație, i se aduc la cunoștință documentele de concediere. Contractul îi încetează conform art.65 coroborat cu art.66 din Codul Muncii, invocându-se desființarea postului de Manager lucru clienți din cadrul Serviciului Livrări Petroliere.

Având în vedere caracterul abuziv și nelegal al concedierii, a contestat decizia, astfel că, prin sentința nr. 247/30.01.2015, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația, soluție pe care înțelege să o critice întrucât, în opinia sa, au fost respinse nejustificat următoarele capete de cerere: capătul de cerere privind obligația intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014 având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr. 2834/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ ; capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate; capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de_ euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă.

Apelanta-contestatoare a precizat că prin sentința nr. 1178/ 18.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ (ce are în vedere prima concediere nelegală a apelantei), Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat decizia DAB 0213 din 04.05.2012 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă si a dispus reintegrarea, la alegerea intimatei, pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate, cu păstrarea drepturilor avute anterior, sau pe cel cu denumirea „specialist import-export" cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post, și obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de Ia data de 04.05.2012 până la data reintegrării efective a acesteia în unul din cele două posturi.

Apelanta a susținut că este nelegală respingerea capătului de cerere privind obligația intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, având în vedere faptul că instanța a dispus în mod irevocabil, acordarea salariilor indexate, majorate și reactualizate cât și faptul că la momentul reangajării, salariul net al contestatoarei era cu 30% mai mic față de salariul persoanelor care au aceeași funcție, obligații și drepturi, conform fișelor de post, dar ocupau postul redenumit, acela de specialist import export. Mai mult, apelanta-reclamanta a primit la aproximativ doi ani diferență reprezentând doar contravaloarea salariilor. Ori, este evident faptul că apelanta-reclamantă, dacă nu era concediată în mod nelegal, în anul 2014 nu ar fi încasat același salariu ca în anul 2012.

În ceea ce privește respingerea capătului de cerere, privind plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate, apelanta a apreciat că instanța a dispus în mod irevocabil, acordarea de către unitatea angajatoare a tuturor celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la data reintegrării efective.

Acest bonus, evident face parte din aceste drepturi, reprezentând un spor ce se acordă tuturor angajatilor în funcție de îndeplinirea indicatorilor stabiliți pe fiecare departament, iar nu individual. Înainte de data de 04.05.2012, apelantei i se acordă acest spor lunar, ca de altfel tuturor celorlalți angajați ai societății.

În ceea ce privește, respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de_ euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă, contestatoarea a precizat că, concedierea abuzivă afectează "imaginea" salariatului, prestigiul sau fiind grav atins de aceasta măsura nu doar în relația cu colegii, dar și în relația cu membrii familiei și cei apropiați. Suferința produsa de concedierea abuzivă se coroborează cu "imaginea pătată" . Nu trebuie omis faptul că măsura concedierii a privat salariata de mijloacele necesare traiului, salariul fiind singura sursă de venit. Astfel, toate cheltuielile zilnice și datoriile apărute au sporit presiunea asupra acesteia.

A menționat apelanta că daunele morale au fost cerute în instanța, conform art. 272 din Codul Muncii "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului... ", ceea ce inseamna ca in favoarea salariatului funcționează prezumția relativa ca prejudiciul a fost produs. Conform Hotărârii din 11 octombrie 2007 în Cauza Ștefanescu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că reclamantul, G. M. Ștefanescu, a suferit un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de imposibilitatea de a obține executarea deciziei pronunțate în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat suficient printr-o constatare a încălcării. In aceste circumstanțe, având în vedere totalitatea elementelor aflate in posesia sa si statuând in echitate, conform art. 41 din Convenție, Curtea îi aloca reclamantului daune morale.

S-a susținut de către apelantă că art. 253 din Codul Muncii, stabilește că "angajatorul este obligat, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul". În ipoteza pierderii locului de munca, apare si tensiunea cauzata de grijile financiare, iar cheltuielile cotidiene si datoriile contractate dau naștere unor sentimente de angoasa, de temere, de panica. Art. 6 alin 2) teza finală din Codul muncii consacră, cu titlu de principiu, "dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale". Această protecție se traduce prin reglementarea unei întregi proceduri obligatorii de urmat in cazul dispunerii concedierii unei persoane, prin sancțiunile prevăzute in cazul încălcării acesteia. Codul muncii, in Secțiunea a 7-a din capitolul V, intitulata "Controlul și sancționarea concedierilor nelegale", prevede sancțiunea nulității absolute pentru concedierile dispuse cu încălcarea procedurii necesar a fi parcursă.

Referitor la prejudiciul moral, a mai învederat apelanta, art. 253 Codul muncii instituie răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care acesta i 1-a produs angajatului. Astfel, se face vorbire despre "prejudiciu material sau moral", precizându-se expres posibilitatea introducerii unei plângeri la instanțele judecătorești competente. Conform art. 272 din același cod "sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului...", funcționând in favoarea angajatului prezumția relativa, conform căreia prejudiciul a fost produs. Existența sa poate fi contestată de către angajator, dacă răstoarnă prezumția prin intermediul probelor, până la prima zi de înfățișare, lucru ce nu s-a întâmplat.

Totodată, a învederat apelanta-contestatoare, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe materiale în aceeași măsură precum prejudiciul material. În evaluarea acestuia, judecătorului îi revine rolul esențial de a constata, prin apreciere, care este întinderea lui.

Ca atare, apelanta a apreciat greșită aprecierea instanței de a nu acorda daune morale în absența unor dovezi temeinice aduse de reclamantă referitoare la prejudiciul moral suferit, fiind în atribuția judecătorului să extragă din contextul cauzei amploarea prejudiciului suferit, existența acestuia fiind deja prezumată.

S-a subliniat ca art. 253 face vorbire despre acest drept la o reparație a prejudiciului moral suferit de angajat. „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul." Prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii și demnității contestatoarei prin emiterea deciziilor nelegale de desfacere a contractului de munca. Instanța a reținut din materialul probator administrat în cauză faptul că nu este pentru prima oară când intimata o concediază în mod nelegal. In aceste condiții, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un șir de acțiuni prin care s-a urmărit înlăturarea salariatei din cadrul societății, este fără îndoială un act cauzator de prejudiciu.

în ceea ce privește practica europeană în materie, apelanta a apreciat că este de remarcat activitatea Tribunalului Funcției Publice, înființat prin Decizia Consiliului nr. 2004/752/CE/Euratom, a cărui competenta privește litigiile dintre instituțiile europene și agenții lor.

Referitor la acordarea daunelor morale lucrătorilor, în relațiile acestora cu angajatorii, jurisprudența Tribunalului Funcției Publice a cunoscut o evoluție interesantă. Acum, judecătorul european procedează la acordarea daunelor morale ori de cate ori constată că în cauză s-a suferit un prejudiciu de această natură.

Judecătorii Tribunalului Funcției Publice nu analizează dacă există un prejudiciu, această existență este prezumată. Ei analizează doar impactul pe care 1-a avut aceasta vătămare asupra persoanei. In concret, se stabilește dacă, raportat la circumstanțele cauzei, simpla desființare a deciziei este de natură să aducă o satisfacție suficienta celui vătămat în drepturile și interesele sale legitime.

In vederea unei justiții eficiente, apelanta a apreciat că practica națională ar trebui să fie una unitară, în acord cu perspectiva judecătorului european, persoanelor concediate în mod nedrept fiindu-le acordate daunele morale cuvenite.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a hotărârii și obligarea angajatorului la: plata diferenței de 30% dintre salariul net al apelantei si salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014; plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanta emise lunar la nivel de societate; plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă.

La rândul său, intimata ., a criticat sentința pentru următoarele motive:

S-a apreciat că în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente și cu ignorarea probatoriului efectuat în cauză, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația reclamantei, a dispus anularea Deciziei DAB nr.0039/28.01.2014 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior sau în alta funcție de natura celei ocupate, cu același salariu, precum și la plata drepturilor bănești de la data desfacerii contractului de munca și până la reintegrarea efectivă.

A arătat apelanta că situația conflictuală apărută între părți a avut la bază următoarele împrejurări:

Reclamanta a avut calitatea de angajat al societății apelante, raportul de muncă luând naștere prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr.4038/28.07.2006. Inițial, aceasta a avut funcția de "specialist gestiune documente" în cadrul Serviciului Organizare, iar ulterior, ca urmare a încheierii unor acte adiționale, locul și felul muncii au fost modificate. Începând cu data de 10.09.2010, reclamanta a îndeplinit funcția de Manager lucru clienți în cadrul Serviciului livrări produse petroliere. Prin Decizia nr. DAB_11, conducerea societății a aprobat indicatorii cheie ai activității directorilor generali adjuncți privind numericul de personal din cadrul compartimentelor structurale din subordine cu termen de îndeplinire 01.01.2012. În baza acestei decizii, Directorul general adjunct livrări a propus desființarea mai multor posturi printre care și un post din cadrul serviciului Livrări produse petroliere, post ocupat de către B. S..

Ulterior, a fost emisă decizia de concediere înregistrată sub nr. DAB_12, iar societatea i-a achitat reclamantei drepturile salariale și compensațiile ce i se cuveneau ca urmare a concedierii. B. S. a investit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, reintegrarea pe funcția deținută sau pe altă funcție de natura celei ocupate, cât și obligarea societății la plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova contestația a fost admisă cu consecința anulării deciziei DAB 0213/4.05.2012, reintegrării reclamantei pe postul anterior sau pe cel cu denumirea "specialist import-export" și plății drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată. Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost desființată de către instanță pentru neîndeplinirea unor criterii formale, fără a se atinge fondul problemei. Sentința nr.1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de către societate. Ca urmare a finalizării acelui litigiu, societatea a fost nevoită să pună în aplicare hotărârea judecătorească și, întrucât postul pe care B. S. îl ocupa, fusese în mod real desființat, a fost reînființat postul de "Manager lucru clienți" în cadrul serviciului Livrări produse petroliere - Direcția livrări. Astfel, reclamanta a fost reintegrată pe postul pe care îl ocupase anterior și a primit contravaloarea drepturilor bănești pentru întreaga perioadă pe care o solicitase.

Însă, față de faptul că societatea a micșorat volumul de țiței prelucrat, ceea ce a condus la scăderea cifrei de afaceri, după cum rezultă din Referatul înregistrat sub nr.223/27.12.2013, întocmit de Directorul general adjunct personal și probleme generale, aceasta fost nevoită să facă o nouă reorganizare a activității și să desființeze mai multe posturi, printre care și cel ocupat de reclamantă.

În acest sens, a fost emisă Decizia DAB 0575/27.12.2013 prin care s-a dispus reorganizarea activității din cadrul Direcțiilor Directorului General adjunct - Inginer sef și a Direcției Directorului general adjunct Livrări și desființarea unor posturi, cuprinse într-o anexă. Această decizie a fost comunicată reclamantei, sub semnătură, la data de 30.12.2013. Ulterior, în considerarea acestor acte, prin adresa de preaviz nr.0365DAPP/30.12.2013, salariatei B. S. i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare. La expirarea termenului de preaviz, a fost emisă Decizia DAB 0039/28.01.2014 în care se arată că, începând cu data de 30.01.2014, contractul de muncă al d.nei B. S., număr matricol_, având funcția de Manager lucru clienți în cadrul serviciului Livrări produse petroliere încetează conform art. 65 coroborat cu art.66 din Codul muncii. Împotriva acestei decizii B. S. a formulat contestație, susținând pe de o parte că aceasta ar fi lovită de nulitate, deoarece nu ar fi fost motivată în drept, iar pe de alta parte - neîntemeiată întrucât desființarea locului de muncă nu a avut la baza o cauza reala și serioasa.

De asemenea, a solicitat să i se plătească un salariu majorat și reactualizat motivând că i se cuvenea o retribuție mai mare cu 30% corespunzătoare postului de specialist import-export și nu celui de manager lucru clienți. La aceste despăgubiri urmau să se adauge, conform acelorași solicitări și plata sporului KPI pe perioada cuprinsă între data de 4.05.2012 și momentul desfacerii contractului de muncă, precum și suma de 10.000 euro daune morale.

Dupa administrarea de probe cu acte și interogatoriu, Tribunalul Prahova prin Sentința Civilă nr. 247/30.01.2015 a admis numai în parte contestația, în sensul ca a dispus anularea deciziei de concediere cu consecința repunerii pârtilor în situația anterioară, reîncadrarii contestatoarei pe același post sau pe unul de aceeași natură, cu același salariu avut la data concedierii și a plații drepturilor bănești cuvenite de la data de 28.01.2014 până la reintegrarea efectivă. Celelalte pretenții bănești ale reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a susținut că intimata nu a executat hotărârea anterioară de reintegrare în sensul art.6 din CEDO.

Pe de altă parte, însă, a recunoscut că în realitate, contestatoarea a fost reintegrată începând cu data de 1.11.2013, dar doua luni mai târziu a fost concediată, fără ca societatea să facă dovada desființării efective a postului acesteia, determinată de o cauză reală și serioasă. Mai mult, a reproșat pârâtei că la momentul executării sentinței nr. 1178/2013 a Tribunalului Prahova, avea posibilitatea de a o reîncadra pe contestatoare pe alte posturi existente și anume specialist import-export și respectiv specialist import-export asistent manager. În consecință, apreciind că acțiunea era parțial întemeiată, a admis-o în modalitatea arătată mai sus.

Hotărârea astfel pronunțată și contradictoriu motivată este parțial nelegală și netemeinică, a apreciat intimata, pentru următoarele considerente:

Potrivit Sentinței nr.1178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova, anulându-se prima decizie de concediere a reclamantei, s-a dispus reintegrarea acesteia, la alegerea societății, pe postul avut anterior sau pe cel cu denumirea de specialist import-export.

Contestatoarea nu a atacat această măsură care, urmare a respingerii căii de atac promovată de ., a intrat în puterea lucrului judecat.

Nu este real ceea ce susține Tribunalul Prahova în motivarea soluției, prin raportare la legislația comunitară, că această hotărâre nu a fost executată.

In realitate, a menționat apelanta, societatea s-a conformat de bunăvoie titlului executoriu în forma în care el fusese emis și îi era opozabil, fără a fi nevoie să apeleze la un executor judecătoresc. Având posibilitatea conferită chiar de hotărâre să aleagă, a optat pentru reînființarea postului de manager lucru clienți, ocupat de contestatoare la data primei reorganizări. In acest sens, a dispus reintegrarea acesteia pe postul reînființat la data de 1.11.2013 și i-a plătit și toate drepturile bănești cuvenite. Aceste împrejurări rezultă din actele aflate la dosar dar și din considerentele sentinței Tribunalului Prahova. Chiar contestatoarea a fost de acord cu modalitatea de reintegrare, facând mențiuni olografe pe invitația ce i-a fost adresată în acest sens, datată 28.10.2013.

De aceea, a apreciat apelanta-intimată, este surprinzător cum aceeași instanță pretinde ulterior că, în realitate, prima hotărâre de reintegrare nu a fost executată.

De asemenea, a apreciat apelanta-intimată, nu este întemeiată nici alegația Tribunalului Prahova, în sensul că societatea ar fi avut la dispoziție și alte posturi pe care să o reintegreze pe contestatoare. In primul rând, acestea erau ocupate, iar în al doilea rând, societatea era cea în drept să opteze pentru natura postului oferit, așa cum chiar instanța de judecată o împuternicise prin hotărârea anterioară. Pe de altă parte, așa cum constatat s-a stabilit în practica judiciară "nu este atributul instanței să decidă dacă salariatul al cărui post a fost desființat avea dreptul de a ocupa alte posturi diferite de al său, chiar cu atribuții similare în fișele de post, pentru că în materia angajării și stabilirii compatibilității unei persoane cu cerințele unui post angajatorul dispune de libertate de apreciere deplină".(în acest sens- C.A. Bucuresti, ..7568/R/2011)

Greșit s-a susținut că desființarea postului, operată prin decizia emisă în cauză, nu ar fi avut la bază o cauză reală și serioasă, a menționat apelanta printr-o altă critică.

In primul rând, dintr-o simplă lecturare a contestației formulate nu rezultă că B. S. critică în realitate măsura reorganizării. Nemulțumirea acesteia vizează doar împrejurarea că nu a fost reîncadrată pe postul de specialist import-export cu o retribuție substanțial mărită. Numai că această împrejurare nu subzistă, pentru argumentele deja expuse. De altfel, aceeași instanță a cenzurat, prin respingere, solicitarea contestatoarei de a-i fi plătite drepturile bănești aferente postului de specialist import-export, ceea ce întărește odată în plus, concluzia că susținerile făcute sub acest aspect erau neavenite.

Pe de altă parte, a menționat apelanta, instanța a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art.65 din Codul Muncii.

Potrivit acestui text de lege "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.

Așa cum rezultă din multitudinea actelor depuse de societate la dosar (Decizia DAB 0575/27.12.2013 privind reorganizarea activității Direcțiilor Inginerului sef și Direcției Livrări și desființarea unor posturi, Hotărârea nr. 16/2011 a Consiliului de Administrație privind aprobarea politicii de personal în cadrul .), desființarea postului a fost consecința micșorării volumului de țiței, reducerii procentului de vânzări produse petroliere și scăderii cifrei de afaceri.

Instanța de fond a ignorat detaliile cuprinse în Referatul nr.123/27.12.2013 în care se arată cifrele concrete ale pierderilor înregistrate. Potrivit acestui referat, pe partea de rafinare ,compania a micșorat volumul de țiței prelucrat de la 2.5 mln tone/an la maxim 1.9 mln tone/an, cu aproximativ 18% sub nivelul atins în intervalul similar din 2009-2012, ca urmare a scăderii cotațiilor internaționale ale țițeiului și ale produselor petroliere. De asemenea, cifra de afaceri consemnata de P. L. în zona de distribuție de carburanți a scăzut în intervalul 2010-2013 cu cel puțin 15%.

Analiza și monitorizarea vânzărilor și identificarea excepțiilor, analiza multidimensională clienți, monitorizare inventar și setări alerte, monitorizare și evaluarea productivității resursei umane arătau că indicatorii cheie de performanță (KPI) în domeniul vânzărilor s-au modificat după cum urmează: domeniul vânzărilor retail au scăzut cu 13%, profitul brut per investiție stoc a scăzut cu 16%, cashflow-ul net a scăzut cu 15% și vânzările per angajat au scăzut cu 17%. De altfel, nu a fost singurul post redus pentru aceleași considerente, ceea ce rezultă din documentele depuse la dosar și necontestate.

Pe de altă parte, a susținut apelanta-intimată, în situația în care instanța ar fi considerat ca dovezile nu ar fi lămuritoare, putea ea însăși să dispună, în conformitate cu prevederile art. 22 alin.2 din noul Cod de procedura civilă suplimentarea acestora, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate. Nu este cu putință, în condițiile în care nici chiar contestatoarea nu a invocat expres în cuprinsul demersului judiciar exercitat elemente concrete de critică ale măsurii reorganizării, instanța să ignore probatoriul cu acte ce a fost administrat și să îl trimită în derizoriu.

Cu certitudine, măsura reorganizării ce a impus desființarea postului contestatoarei a fost una reală și serioasă. Restrângerea activității companiei este demonstrată de cifre certe, care nu au fost puse la îndoială, iar până la proba contrarie constituie elemente care nu pot fi ignorate așa cum s-a întâmplat în cauză. Procesul de restructurare este unul dinamic și a fost corect probat de societate.

De altfel, a învederat apelanta-intimată, doctrina în materie a statuat ca "prin prisma conținutului actual al art.65 Codul Muncii, sfera situațiilor în care se poate desființa locul de muncă al salariatului, poate fi definită prin următoarele ipoteze: dificultate economică, transformări tehnologice și reorganizarea activității "(in acest sens I. T. - Tratat Teoretic și Practic de Dreptul Muncii- editura Universul Juridic - București 2012 pag.419-420)

Sunt tocmai considerentele avute în vedere de apelanta . a luat măsura concedierii pentru motive neimputabile salariatului, pe care o susține în continuare ca fiind una legală și temeinică.

În principal, s-a solicitat conform art. 480 alin.2 Cod Procedura Civila admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii pronunțate de Tribunalul Prahova în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate.

Daca totuși se apreciază ca sunt necesare lămuriri suplimentare referitoare la motivele pentru care s-a luat măsura reorganizării activității cu consecința desființării postului ocupat de contestatoare, apelanta a solicitat ca în baza art.478 alin.2 Cod Procedura Civila să se dispună efectuarea unei expertize de specialitate în acest sens.

Aceasta ar urma să stabilească dacă, față de actele prezentate de societate, măsura reorganizării a fost una reală și serioasă de natură să satisfacă exigențele impuse de art. 65 Codul Muncii.

S-a solicitat, de asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.453 Cod Procedura Civila, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale și exonerarea pârâtei de a plăti cheltuieli de judecată la instanța de fond.

Conform art. 470 lit.d Cod Procedura Civila s-a solicitat proba cu înscrisurile depuse la instanța de fond și proba cu expertiza de specialitate, la care a făcut referire mai sus.

Ambele părți au formulat întâmpinări și răspunsuri la întâmpinări, prin care au combătut criticile din apel și apărările formulate de partea adversă.

Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, apreciază că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la apelul promovat de către contestatoarea B. S.:

Critica apelantei ce vizează respingerea nejustificată a capătului de cerere privind obligația intimatei la plata diferenței de 30% dintre salariul net al contestatoarei și salariul mediu net pe Departamentul Comercial pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014 având în vedere atât nerespectarea sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova cât și a deciziei nr. 2834/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, se va respinge ca nefondată de către Curte, întrucât prin sentința civilă nr. 1178/ 18.04.2013, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 2834/15.10.2013 a Curții de Apel Ploiești, s-a admis contestația apelantei, s-a anulat decizia DAB 0213 din 04.05.2012 emisă de intimată, de încetare a contractului individual de muncă si s-a dispus reintegrarea, la alegerea intimatei, pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate, cu păstrarea drepturilor avute anterior, sau pe cel cu denumirea „specialist import-export" cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post, si a fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data de 04.05.2012 până la data reintegrării efective a acesteia în unul din cele două posturi.

De observat este că reîncadrarea apelantei s-a făcut pe funcția de manager lucru clienți, la alegerea intimatei, cum de altfel s-a prevăzut și în sentința nr. 1178/2013 a Tribunalului Prahova.

Prin aceeași sentință s-a dispus a i se plăti și drepturile salariale conform art. 80 alin. 1 din Codul muncii, astfel că nu se mai justifică capătul de cerere analizat, câtă vreme contestatoarea a primit drepturile salariale pentru postul pe care a fost reîncadrată, alegere lăsată la latitudinea intimatei-angajatoare.

Cu privire la cererea privind obligarea intimatei la plata bonusului KPI pentru perioada mai 2012-ianuarie 2014, conform deciziilor privind plățile suplimentare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanță emise lunar la nivel de societate, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a respins această cerere, mai ales că

acest bonus nu a fost solicitat în acțiunea ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 1178/2013 și cu atât mai mult, aceasta nu a dovedit nici existența unor performanțe profesionale, pentru a-i fi acordat acest spor.

Chiar dacă sarcina probei în litigiile de muncă ar reveni angajatorului, conform art. 272 Codul muncii , angajatorul nu avea interes în administrarea de probe în folosul contestatoarei sub acest aspect ,astfel cererea apelantei se va respinge ca neîntemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de_ euro, pentru repararea prejudiciului profesional cauzat ca urmare a desfacerii nelegale a contractului de muncă, Curtea observă că apelanta nu a solicitat plata acestor daune morale în primul litigiu, iar concedierea repetată a contestatoarei pe diferite motive nu este prin ea însăși de natură a determina existența unui prejudiciu moral care să poată fi convertit în daune morale, mai ales că prejudiciul moral a fost reparat în parte și prin reintegrarea acesteia pe postul deținut anterior.

Existența unor dispoziții legale, respectiv a art. 253 din Codul muncii, care dau posibilitatea angajatorului să îl despăgubească pe salariat pentru prejudiciul moral suferit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul nu determină automat acordarea de daune, în lipsa unor probe ce vizează existența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului moral și imposibilitatea determinării cuantumului acestuia.

Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de contestatoare ca nefondat.

Cu privire la apelul declarat de intimata .:

Critica ce vizează faptul că mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente și cu ignorarea probatoriului efectuat în cauza, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația reclamantei, a dispus anularea Deciziei DAB nr.0039/28.01.2014 și repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintegrării contestatoarei pe postul deținut anterior sau în alta funcție de natura celei ocupate, cu același salariu, precum și la plata drepturilor bănești de la data desfacerii contractului de munca și până la reintegrarea efectiva, Curtea reține că este nefondată, mai ales că apelanta nu a arătat care sunt dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate.

Deși apelanta susține că hotărârea astfel pronunțata și contradictoriu motivată este parțial nelegală și netemeinică, aceasta nu invocă care sunt motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii.

Susținerea apelantei-intimate că nu este atributul instanței să decidă dacă salariatul al cărui post a fost desființat avea dreptul de a ocupa alte posturi diferite de al său, chiar cu atribuții similare în fișele de post, Curtea reține că instanța de judecată poate să dispună ca reîncadrarea să se facă pe un post corespunzător pregătirii profesionale ,iar prin sentința nr. 1178/2013 s-a dispus reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei anulate sau pe cel cu denumirea specialist import-export, cu acordarea drepturilor corespunzătoare acestui post.

Trebuie avute în vedere și dispozițiile art.34 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați :Angajatorul care reintegrează în unitate sau la locul de muncă o persoană, pe baza unei sentințe judecătorești rămase definitive, în temeiul prevederilor prezentei legi, este obligat să plătească remunerația pierdută datorită modificării unilaterale a relațiilor sau a condițiilor de muncă, precum și toate sarcinile de plată către bugetul de stat și către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât și angajatului.

În aliniatul 2 se precizează: Dacă nu este posibilă reintegrarea în unitate sau la locul de muncă a persoanei pentru care instanța judecătorească a decis că i s-au modificat unilateral și nejustificat, de către angajator, relațiile sau condițiile de muncă, angajatorul va plăti angajatului o despăgubire egală cu prejudiciul real suferit de angajat. Așadar angajatorul avea opțiunea de a o reîncadra pe contestatoare pe același post sau de a se conforma dispozițiilor legale sus menționate ,deci acesta are anumite obligații legale atunci când se dispune anularea deciziei de concediere.

Se va respinge ca nefondată și critica apelantei prin care a arătat că în mod greșit s-a susținut că desființarea postului, operată prin decizia emisă în cauză, nu ar fi avut la bază o cauză reală și serioasă, întrucât măsura societății de reîncadrare a

contestatoarei pe postul de manager lucru clienți începând cu data de 1.11.2013, iar la două luni după această reintegrare să se emită decizia 0039/28.01.2014 prin care s-a desfăcut din nou contractul de muncă al acesteia, constituie în fapt un abuz al acestei societăți, care nu a dorit în realitate să o reîncadreze pe contestatoare, ci a intenționat să dea doar o aparență de legalitate măsurii dispuse prin sentința civilă, constituind o executare pur formală.

Cu privire la critica apelantei ce vizează faptul că instanța de fond a făcut o interpretare eronata a dispozițiilor art.65 din Codul Muncii, Curtea reține că în realitate angajatorul nu a ținut cont de exigențele prevăzute de textul de lege invocat, respectiv concedierea să fie determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat și să nu aibă legătură cu persoana acestuia, să fie efectivă, să aibă o cauză reală și serioasă.

Înscrisurile invocate de apelantă și care ar susține în opinia sa temeinicia măsurii concedierii, nu sunt suficiente pentru a se considera îndeplinite disp art. 65 Codul muncii, în condițiile în care noua concediere a intervenit la doar două luni de la data reîncadrării dispuse prin sentința civilă nr.1178/2013 a Tribunalului Prahova.

Deși apelanta susține că ar fi fost necesar ca instanța să dispună, în conformitate cu prevederile art. 22 alin.2 din noul Cod de procedură civilă suplimentarea probelor, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate, Curtea reține că sarcina probei revenea angajatorului, conform art. 272 din Codul muncii, mai ales că rolul activ al instanței este limitat de principiul disponibilității și obligativității părților de a-și dovedi pretențiile și de a urmări desfășurarea litigiului.

Solicitarea apelantei-intimate, prin care s-a arătat că daca totuși se apreciază ca sunt necesare lămuriri suplimentare referitoare la motivele pentru care s-a luat măsura reorganizării activității cu consecința desființării postului ocupat de contestatoare, în baza art.478 alin.2 Cod Procedura Civila să se dispună efectuarea unei expertize de specialitate în acest sens, este apreciată de către Curte ca nefondată, din moment ce potrivit art. 254 Cod proc.civilă, probele se propun, sub sancțiunea decăderii, prin însăși cererea de chemare în judecată sau prin cererea de apel, mai ales că necesitatea efectuării expertizei nu rezulta nici din dezbateri, spre a fi incidente dispozițiile art. 478 alin. 2 NCPC.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, Curtea va respinge apelul declarat de societatea intimată ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de contestatoarea S. B., domiciliată în Ploiești, ., ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură „C. C. G.”, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și de intimata . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 235, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 247/30 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

A.-C. B. E. S.

Grefier,

C. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. ES

Tehnored. CC

4 ex/01.10.2015

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. N. C.

← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 240/2015....		Acţiune în constatare. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 240/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 638/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubire. Decizia nr. 995/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 767/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI