Despăgubire. Decizia nr. 995/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 995/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3489/114/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 995
Ședința publică din data de 16 iunie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta ȘCOALA G. „P.H. ZANGOPOL”, cu sediul în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 111/2 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul S. PREUNIVERSITAR „PROF. I. N.”, cu sediul în municipiul B., ., județul B., în numele membrilor de sindicat ALUTEI C., CAPATOIU M. G., C. C., B. M., R. I., F. G., B. A., B. G., I. C., I. A., A. A., R. M., S. A. M., VLAGEA R., O. I., O. C., C. G., E. L. E., LEBADA D., P. ORVILIA, UNGURENASU A., DONISA L., I. V., R. P. M., M. C., N. F., D. D., T. M., C. G., B. L., M. M., P. E., C. M., G. I., R. I. și G. A..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel s-a solicitat de către pârâtă judecata în lipsă. Totodată, se menționează că, în cadrul etapei scrise a procesului, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată sub nr. 9701/8.04.2015, în finalul căreia a solicitat judecata în lipsă, iar apelanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/8.05.2015.
Curtea, constatând că atât prin cererea de apel, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, ambele părți au solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B., în numele membrilor de sindicat Alutei C., Capatoiu M. G., C. C., B. M., R. I., F. G., B. A., B. G., I. C., I. A., A. A., R. M., S. A. M., Vlagea R., O. I., O. C., C. G., E. L. E., Lebada D., P. Orvilia, Ungurenasu A., Donisa L., I. V., R. P. M., M. C., N. F., D. D., T. M., C. G., B. L., M. M., P. E., C. M., G. I., R. I. și G. A., a chemat-o în judecată pe pârâta Școala G. „P.H. Zangopol B.”, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile nr. 1382/17.10.2012, nr. 18/07.01.2013, nr. 5/07.01.2013, nr. 1411/22.11.2010, nr. 832/09.10.2009, nr. 1389/19.10.2011, pronunțate de Tribunalul B., pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin aceste hotărâri, a fost obligată pârâta la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, în perioada 01.10._09, și respectiv din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru 330/2009 și Legea nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.03._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A precizat reclamantul că, deși sentințele sus-menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale, producându-se un prejudiciu de necontestat prin faptul că au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și respectiv Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010.
A arătat reclamantul că potrivit dispozițiilor art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”,în condițiile în care, potrivit art. 161 (fost art. 156), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Același act normativ prevede, la art. 278 alin. 1 [fost art. 295 alin. 1], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”
Art. 278 alin. 1 din Codul Muncii republicat cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației în vigoare”.
A apreciat apelantul că, în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale, sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv art. 1088 din Codul civil, iar raportat la Noul Cod Civil, normele sunt reglementate de art. 1530, art. 1531 și art. 1535.
A precizat reclamantul că în egală măsură sunt incidente dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ.
În egală măsură, sunt incidente dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Raportat la normele de drept invocate, reclamantul a considerat că, pentru drepturile salariale restante, pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită. Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele de inflație are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație concomitent cu acordarea dobânzii legale nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâtă, deoarece fiecare dintre cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă – daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
Pârâta Școala G. „P.H. Zangopol” B., în termenul legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, susținând că a calculat drepturile cuvenite reclamanților, până la data acordată și a pretins ordonatorului principal plata eșalonată.
În ceea ce privește decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâtul a arătat că aceasta produce efecte numai pentru viitor, pentru procesele pornite după publicarea deciziei.
Prin sentința civilă nr. 111/2 februarie 2015 Tribunalul B. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat și a obligat-o pe pârâta să plătească reclamanților dobânzile legale aferente drepturilor salariale acordate prin sentințele nr. 1382/17.10.2012, nr. 18/07.01.2013, nr. 5/07.01.2013, nr. 1411/22.11.2010, nr. 832/09.10.2009, nr. 1389/19.10.2011, începând cu 19.11.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin sentințele civile nr. 1382/17.10.2012, nr. 18/07.01.2013, nr. 5/07.01.2013, nr. 1411/22.11.2010, nr. 832/09.10.2009, nr. 1389/19.10.2011, pârâta a fost obligată să le plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, în perioada 01.10._09 și respectiv din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.03._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A arătat tribunalul că, raportat la data nașterii dreptului, fiind vorba despre diferențe salariale cuvenite până la 01.10.2011 (data intrării în vigoare a noului Cod civil), tribunalul a reținut că legea aplicabilă este Codul civil 1864, care, la art. 1073, prevedea dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări. Conform art. 1082 din Codul civil, debitorul este obligat a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile.
Art. 1088 din același Cod prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Astfel, prima instanță a constatat că, în speță, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Din coroborarea acestor norme rezultă dreptul reclamanților, la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, ce se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului, care este distinct de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial.
O astfel de actualizare atrage răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezultă din faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea cu rata de inflație are ca finalitate aducerea creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei, fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), în cazul daunelor interese moratorii, intervine o reparație a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală, a arătat prima instanță.
Dobânda reprezintă o sancțiune, daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, în timp ce actualizarea obligației cu rata inflației reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, respectiv daune compensatorii.
În ceea ce privește efectul, instanța a constatat că, prin acordarea dobânzii, se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, în timp ce, prin actualizarea debitului, se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței până la plata efectivă a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat.
Totodată, instanța a constatat că executarea titlurilor executorii în cauză a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene. Nu s-a interzis prin acest act normativ acordarea dobânzilor, art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 referindu-se numai la actualizarea sumelor cu rata inflației.
Prin obligarea la plata dobânzii legale aferente creanței neexecutate nu se poate susține că se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului.
Dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului. Existența unui act normativ de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.
O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești stabilește nivelul dobânzii legale pentru aceste obligații, iar aceste dobânzi, accesorii ale creanțelor reclamanților se cuvin ca daune moratorii, ce au un alt temei decât al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate pretinde solicitând actualizarea creanței la inflație.
Prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanță, conform art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1028 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificării prin Legea nr. 230/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor datorate în baza titlurilor executorii menționate la situația de fapt, începând cu data de 19.11.2011, respectiv pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii, și până la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal pârâta Școala G. „P.H. Zangopol” B., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelanta a invocat prescripția dreptului la acțiune, motivat de faptul că a solicitat sume de bani pentru o perioadă pentru care operează prescripția de drept, respectiv începând cu anul 2010, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
De asemenea, invocă excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că așa cum rezultă din sentința civilă anexată la cererea de chemare în judecată de către reclamant, reiese că aceste drepturi au fost acordate / se acordă prin sentințele respective, conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată.
Dacă se va trece peste aceste excepții, apelanta solicită admiterea apelului, admiterea excepțiile invocate și pe fond, respingerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca neîntemeiate, motivat de faptul că plata sumelor câștigate în instanțe de către reclamanți a fost reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, care preved:
Art. 1 că „ Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 201 1, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Art. 2 în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
Art. 3 Sumele prevăzute la alin. 1, plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Art. 4 In înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii.
Astfel, arată apelanta că potrivit art. 1 alin 3 se specifică în mod clar accesoriile care vor fi plătite la suma principală, respectiv numai actualizarea sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Nu este prevăzut plata unei dobânzi legale în acest sens.
Precizează că în condițiile în care ar fi admisă cererea reclamantului, unitatea nu ar avea temei legal în baza căreia să facă aceste plăți.
Având în vedere că se solicită accesorii la sume câștigate în litigii ce s-au desfășurat sub incidența vechiului Cod civil, apreciază că și prezenta cauză se circumscrie judecății în baza vechiului Cod civil și nu a noului Cod civil, motiv pentru care solicită înlăturarea motivării formulată de către reclamant în baza noului Cod civil.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului, admiterea excepțiilor invocate și pe fond, respingerea hotărârii apelate, ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat ,acordarea dobânzii se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate .
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea va reține, pe de o parte, că această excepție nu a fost invocată de apelantă la instanța de fond și potrivit art. 478 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă părțile nu se pot folosi înaintea instanței de apel de alte mijloace de apărare decât cele invocate la prima instanță.
Pe de altă parte, reclamantul în numele membrilor de sindicat a solicitat plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite sentințelor civile pronunțate de tribunal pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective, conform cererilor aflate la filele 7 – 8 dosar fond, cereri ce au fost formulate în termenul legal de prescripție de 3 ani, dar apelanta nu a dat curs cererilor formulate de către reclamant.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că așa cum rezultă din sentința civilă anexată la cererea de chemare în judecată de către reclamant, reiese că aceste drepturi au fost acordate / se acordă prin sentințele respective, conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată, Curtea va reține că prin sentințele civile sus-menționate nu a fost obligată apelanta la plata dobânzii legale ,ci la actualizarea în funcție de rata inflației, aceasta însemnând că obiectul acțiunii de față și al acțiunilor finalizate prin sentințele sus-menționate este diferit,nefiind întrunite dispozițiile art.430 NCPC.
In ceea ce privește apelul formulat, Curtea reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 79/2009, s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată la CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Curtea reține, sub un prim aspect că legea aplicabilă în speță este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamantele au titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că, în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că, prin obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De asemenea, Curtea reamintește că, prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în procedura recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009.
În raport de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 NCPC se va respinge ca nefondat apelul promovat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta ȘCOALA G. „P.H. ZANGOPOL”, cu sediul în mun. B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr. 111/2 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamantul S. PREUNIVERSITAR „PROF. I. N.”, cu sediul în municipiul B., ., județul B., în numele membrilor de sindicat ALUTEI C., CAPATOIU M. G., C. C., B. M., R. I., F. G., B. A., B. G., I. C., I. A., A. A., R. M., S. A. M., VLAGEA R., O. I., O. C., C. G., E. L. E., LEBADA D., P. ORVILIA, UNGURENASU A., DONISA L., I. V., R. P. M., M. C., N. F., D. D., T. M., C. G., B. L., M. M., P. E., C. M., G. I., R. I. și G. A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
4 ex./29.06.2015
d.f._ – Tribunalul B.
j.f. M. N.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 638/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 767/2015.... → |
|---|
