Acţiune în constatare. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 998/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 7429/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 998

Ședința publică din data de 16 iunie 2015

Președinte - E. S.

Judecător - V.-I. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanții P. M., cu domiciliul in Ploiești, .. 5, ., ., D. E., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova, B. N., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova, M. C., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova, M. I., cu domiciliul în ., J. Prahova și V. P., cu domiciliul în ., J. Prahova, toți cu domiciliul ales in Ploiești, .. 5, ., J. Prahova-la P. M., împotriva sentinței civile nr. 578/4 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, in contradictoriu cu pârâta ., prin administrator judiciar REVALACTIV SPRL, cu sediul in Ploiești, .. 5E, .. 5, J. Prahova.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-reclamanți P. M., D. E., B. N., M. I. și V. P., personal, lipsind apelantul-reclamant M. C. și intimata-pârâtă ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanții-reclamanți prezenți semnează cererea de apel și arată că nu au cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.

Apelantul-reclamant P. M., având personal cuvântul, arată că tribunalul a respins acțiunea motivat de faptul că expertiza depusă se referă la alți foști salariați, fără a observa însă din înscrisurile depuse la dosar că era vorba despre aceleași locuri de muncă în care și-au desfășurat activitatea și reclamanții din cauza de față.

Precizează că, practic, clădirea și locurile de muncă în care și-au desfășurat efectiv activitatea nu mai există, deoarece spațiul a fost probabil vândut altei persoane juridice și de aceea a apreciat că nu putea cere la fond efectuarea unei expertize.

Pentru motivele prezentate pe larg în cererea de apel depusă la dosar, solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, în vederea administrării de noi probe, inclusiv cu expertiză de specialitate.

Apelanții-reclamanți D. E., B. N., M. I. și V. P., având pe rând cuvântul, declară că sunt de acord cu concluziile prezentate de apelantul P. M. și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se efectua o expertiză de specialitate care să lămurească situația lor.

Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor.

CURTEA,

Asupra apelului civil de față:

Prin acțiuneaînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 10.10.2014, reclamanții P. M., D. E., B. N., M. C., M. I. si V. P. au chemat-o în judecată pe pârâta . prin lichidator judiciar REVALACTIV SPRL, solicitând ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să constate ca in perioadele nominalizate in care au desfășurat activitate la parata, potrivit perioadelor înscrise in carnetele de munca pentru fiecare din reclamanți, au avut meserii si au desfășurat activități ce se încadrează in gr a II-a de munca in procent de 100% si obligarea paratei sa elibereze adeverințe in acest sens.

Reclamanții au susținut că din studierea cărților lor de muncă anexate cererii rezultă cele afirmate de către ei și solicita recunoașterea drepturilor rezultate din Ordinul 50 din 5 martie 1990 pentru grupa a II-a de muncă în procent de 100% și eliberarea de către parată a unor adeverințe din care să rezulte acest lucru.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat faptul că au fost angajații paratei in perioadele menționate in acțiune în calitate de inginer, conducător formație de lucru, frezor, strungar, pregătitor completator, CTC-ist, conform cărților de muncă anexate cererii de chemare în judecată.

În continuare, reclamanții au susținut că si alți colegi ce au lucrat in aceleași locuri de munca beneficiază de grupa de munca potrivit Sentinței nr. 1082/10.02.2012 a Tribunalului Prahova, si au precizat ca sunt îndreptățiți la beneficiul grupei a II-a de munca in toata perioada in care au îndeplinit funcțiile si meseriile in care au fost angajați, solicitând in dovedirea acțiunii proba cu înscrisuri, reprezentate de copiile de pe carnetele de munca, Sentința nr. 1082/10.02.2012 a Tribunalului Prahova si raportul de expertiza judiciara nr. 667/30.11.2011 întocmit de expert N. C..

Ulterior la data de 25.02.2015, prin cererea intitulata suplimentare acțiune, s-au solicitat de către numiții S. I. M., Tantareanu I., Tanatareanu Efteria M., F. I., Trasnea M., Tatulesu M. G. si S. I. aceleași drepturi ca si cele solicitate prin acțiunea formulata de reclamanții din prezenta cauza.

Instanța, având in vedere ca acesta cerere este in fapt o cerere de chemare in judecata prin care se tinde sa fie înlăturate dispozițiile obligatorii ale art. 200-201 C.Pr.Civ, privitor la regularizarea si verificarea cererii de chemare in sensul întrunirii condițiilor art.194-197 C.Pr.civ, a respins aceasta cerere ca inadmisibila.

În drept, reclamanții au invocat disp. Ordinului nr. 50/1990 al MMPS.

În dovedirea cererii, reclamanții au precizat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisurile anexate la dosarul cauzei.

Pârâta . prin lichidator judiciar REVALACTIV SPRL nu a formulat întâmpinare, în temeiul art. 205-208 C. pr. civilă fiind decăzuta din dreptul de a mai propune probe si a formula întâmpinare cat si de a invoca excepții in afara celor de ordine publica.

Prin sentința civilă nr. 578/4 martie 2015, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit alin.1 pct.1 din Ordinul nr. 50/1990 în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1", iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.

Ținând cont de faptul că în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus-menționat prevede la art. 3 următoarele: „Beneficiază de încadrarea în grupele I si a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 si 2".

La art. 6 din ordin se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I si a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc).

Art. 7 prevede că încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa II, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru iar pentru grupa I de cel puțin 50%.

Întrucât nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa I și a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităților, pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, tribunalul a apreciat că proba cu expertiză de specialitate este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care a încuviințat-o ca atare.

Astfel, reclamanții deși invoca concluziile raportului de expertiza nr. 667/30.11.2011, întocmit de expert judiciar N. C., instanța a apreciat ca concluziile acestui raport de expertiza se refera la alți reclamanți, încadrați la aceeași parata in alte funcții, secții si atelier, cat si in alte perioade, astfel încât nu pot fi extrapolate concluziile acestui raport de expertiza si in cazul reclamanților, existând caracteristici unice ce diferențiază fiecare reclamant privitor la perioada, locul de munca, funcția si activitatea.

Aceste diferențieri nu pot fi analizate si cuantificate decât printr-o expertiza de specialitate potrivit obiectului de activitate al societății parate, proba pe care reclamanții nu au înțeles sa o administreze.

In concluzie, fata de faptul ca reclamanții nu au înțeles sa administreze probatoriu specific unei astfel de acțiunii, tribunalul urmează a respins acțiunea ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. M., D. E., B. N., M. I. și V. P., M. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Apelanții au precizat că motivația pentru care acțiunea a fost respinsa este faptul ca deși reclamanții au invocat concluziile raportului de expertiza nr. 667/30.11.2011, întocmit de expert judiciar N. C., instanța a apreciat că concluziile acestui raport de expertiza se refera la alți reclamanți, încadrați la aceeași societate în alta funcții, secții si atelier cat si în alte perioade și ca nu pot fi extrapolate concluziile acestui raport și în cazul apelanților din cauza de față.

Au precizat apelanții ca raportul precizat anterior a fost efectuat pentru determinarea condițiilor în care și-au desfășurat angajații activitatea, atribuțiile îndeplinite funcție de meserie și in final să stabilească dacă acei foști salariați pot beneficia sau nu de grupa I-a sau a II-a de munca. La Cap. II al expertizei se poate vedea foarte clar ca obiectivul expertizei a fost determinarea condițiilor de munca din cadrul UZINEI MECANO-ENERGETICE-ATELIERUL MECANIC acolo unde

și-au desfășurat și apelanții activitatea în perioade incluse în perioadele in care si-au desfășurat activitatea si alti colegi cărora li s-a acordat grupa II de munca (a se vedea sentința civila nr.1080/10._ anexata la dosar). Concluzia finala a expertizei a fost faptul că condițiile existente la locurile de muncă ale angajaților, prezența în mediul de munca a noxelor profesionale peste limitele admisibile, răspunsul specific al organismului la . noxei profesionale, dovedesc ca angajații UZINEI MECANO-ENERGETIC îndeplinesc dispozițiile prevăzute de Ordinul nr. 50/05.03.1990 (Anexa2 poz.5 si 82) al Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății si Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii, pentru încadrarea în grupa a II-a de munca până la data de 01.04.2001 prestând la locul de muncă inclus in aceasta grupa o proporție de 100% din programul de lucru.

Aceasta concluzie a expertizei nr. 667/30.11.2011 coroborata cu art. 3 din Ordinul 50/ 1990 care prevede că "beneficiază de încadrare in grupele I si II de munca potrivit celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere, si reparații, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute la anexele 1 si 2" contrazice motivația instanței care a condus la respingerea acțiunii de față, au precizat apelanții.

Apelanții au apreciat că o noua expertiză, așa cum a motivat instanța, nu ar fi adus nimic nou privind luarea unei decizii de acordare a grupei a II-a de muncă.

De asemenea, apelanții au susținut că și-au desfășurat activitatea în cadrul UZINEI MECANO-ENERGETICE ATELIERUL MECANIC, iar funcțiile și perioadele în care au fost angajații societății pârâte reies foarte clar din cărțile de munca depuse in copie la dosar. Ținând cont de cele arătate mai sus, de tabelul cu propunerile de încadrare a locurilor de munca în grupele I si a II-a a personalului din . și de lista locurilor de munca pentru care s-a aprobat grupa I și a II-a de munca (Anexa nr.17 si completarea la Anexa nr. 17 din CCM) aspecte față de care au solicitat, în principal, anularea sentinței nr. 578/04.03.2015 si admiterea acțiunii de acordare a grupei a II-a de muncă în procent de 100% pentru activitățile desfășurate in cadrul unității parate pentru perioadele care rezulta din cărțile de munca si obligarea paratei de a elibera adeverințe din care sa rezulte perioada, grupa de munca si procentul in care și-au desfășurat activitatea, iar în subsidiar, anularea sentinței și trimiterea acțiunii pentru rejudecarea pe fond în scopul administrării de noi înscrisuri și probe, în cazul în care instanța de apel apreciază că probele și înscrisurile din dosar sunt insuficiente pentru luarea unei decizii.

Intimata ., prin administrator judiciar, nu a formulat întâmpinare.

Examinand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si textelor de lege aplicabile spetei, Curtea constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Critica esentiala vizeaza imprejurarea ca instanta de fond nu a tinut cont de concluziile raportului de expertiza extrajudiciara efectuata de expert N. C. in cadrul unui alt dosar, solicitandu-se, in subsidiar, anularea hotararii apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrarii probei cu expertiza de specialitate.

In acest sens, Curtea constata ca prima instanta a retinut ca reclamantii nu au făcut dovada asupra situației de fapt pretinse, caci concluziile raport de expertiza extrajudiciara se refereau la alți colegi de munca, încadrați la aceeași parata in alte funcții, secții si atelier, cat si in alte perioade, astfel încât nu puteau fi extrapolate concluziile acestui raport de expertiza si in cazul acestora .

Raportat la nemultumirea apelantilor, insa, Curtea apreciaza ca argumentatia judecatorului fondului este justa, raportul de expertiza depus la dosar neputand constitui o dovada in sensul celor reglementate de legea procesuala civila.

Curtea apreciaza, totusi, ca, tinand cont de obiectul procesului si de specificul activitatii desfasurate in cadrul societatii intimate, in cauza, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care sa verifice sustinerile reclamantilor, respectiv daca aceastia pot beneficia sau nu de grupa superioara de munca .

D. in acest context, analizand toate probatoriile administrate in cauza, judecatorul fondului poate trage o concluzie justa asupra situatiei de fapt si decide daca pretentiile concrete ale reclamantilor sunt sau nu intemeiate.

In aceste conditii, Curtea apreciaza ca instanța de fond nu a administrat toate probele necesare lămuririi situației de fapt, astfel incat procesul a fost soluționat fără a se intra în judecata fondului, situație care atrage anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare fata de solicitarea expresa a apelantilor.

F. de toate aceste considerente, in baza disp. Art. 480 al. 3 NCPC, Curtea va admite apelul, va anula sentinta apelata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Tribunalul Prahova, in vederea completarii probatoriilor conform considerentelor mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de reclamanții P. M., cu domiciliul in Ploiești, .. 5, ., ., D. E., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova, B. N., cu domiciliul în ., J. Prahova, M. C., cu domiciliul în ., J. Prahova, M. I., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova și V. P., cu domiciliul în com. Bucov, ., J. Prahova, toți cu domiciliul ales in Ploiești, .. 5, ., .-la P. M., împotriva sentinței civile nr. 578/4 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, in contradictoriu cu pârâta ., prin administrator judiciar REVALACTIV SPRL, cu sediul in Ploiești, .. 5E, .. 5, J. Prahova și în consecință:

Anulează sentința civilă nr. 578/4 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2015.

Președinte, Judecător,

E. S. V.-I. S.

Grefier,

C. C.

Fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de

P. grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red.VIS

Tehnored. CC

9 ex./06.07.2015

d.f. nr._ - Tribunalul Prahova

j.f. C. A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI