Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 638/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 638/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 3916/120/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 638
Ședința publică din data de 6 mai 2015
Președinte - V. G.
Judecător - E. S.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanții Ș. G.-C., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași și A. P.-I., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași, ambii cu domiciliul procesual în Călărași, ., cod poștal_, județul Călărași, la J. Călărași, pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 și pârâtul T. CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași ., județul Călărași, împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțată la 26 ianuarie 2015 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sectorul 4, T. C., cu sediul în C., ., județul C. și C. DE A. C. cu sediul în C., ., județul C..
A. scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul este la primul termen de judecată și că prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Din oficiu se rectifică citativul întocmit în prezentul dosar, în sensul că reclamanți în prezenta cauză sunt numai Ș. G.-C. și A. P. I., pentru restul reclamanților fiind disjunsă acțiunea la instanța de fond.
C., având în vedere că prin cererea de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a Noul Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ reclamanții Ș. G.-C., Ș. A.-V., E. D.-E., S. M., P. Neluț, D. I., Ș. L., B. F. A.-S., A. N. O., I. O. (fostă V.), A. I. și A. P. I. au chemat în judecată pârâții T. Călărași, C. de A. București, M. Justiției, T. C. și C. de A.
C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acestora la plata în solidar de daune interese moratorii respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de reclamanți prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită în sarcina lor prin titluri executorii, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și în continuare până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlul de drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin titlurile executorii reprezentate de sentințe civile rămase irevocabile pronunțate în dosarele_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_, pârâții au fost obligați să le plătească mai multe sume de bani cu titlul de drepturi de natura salarială.
Prin decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr.21/2013, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”. S-a precizat de reclamanți că deși se află în posesia unor titluri executorii încă din anii 2007- 2008, nici până la această dată debitorii pârâții nu au înțeles să își execute obligația și să le achite în întregime sumele datorate, situație în care s-a impus formularea prezentei acțiuni.
Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă. Împrejurarea că, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlul de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
S-a mai susținut de către reclamanți că actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării este acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens), iar dobânda legală penalizatoare,
reprezintă câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Au apreciat reclamanții că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora. Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit. Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
Reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 1073, art. 1082, art. 1088 din vechiul Cod civil, pe art. 274 din Codul muncii și pe O.G. 13/2011.
În urma solicitării Tribunalului Dâmbovița, reclamanții Ș. L. și B. F. A. S. au precizat că la data formulării acțiunii erau pensionați din funcția de judecători. Prin precizările depuse la data de 18 septembrie 2014, ceilalți reclamanți au precizat că, în afara judecătorilor Ș. G. C. și
A. P. I. care funcționează la T. Călărași, restul reclamanților sunt judecători la J. Călărași sau pensionați iar reclamanta Ș. A. V. este notar public. La data de 22.09.2014 reclamanții au depus adeverințe de la T. Călărași din care rezultă perioada în care au fost magistrați precum și locul desfășurării activității.
La data de 21 octombrie 2014 s-a depus întâmpinare de către M. Justiției, prin care s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin.4 din Noul Cod Civil, respectiv art. 201 din Legea 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
A arătat pârâtul M. Justiției că în cauza de față sunt incidente, în materie de prescripție, dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat.
Față de aceste dispoziții legale, pârâtul M. Justiției, a apreciat că în speță, dreptul la acțiune este parțial prescris. A mai arătat pârâtul că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere întrucât recunoașterea trebuia să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refera la pretențiile afirmate, în speță la dobânda legală și nu la drepturile salariale ce au făcut obiectul eșalonării.
Pe fondul cauzei deduse judecății, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată, întrucât aceștia au dobândit deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În aceste condiții pârâtul a apreciat că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a pagubei și la o îmbogățire fără just temei a reclamanților.
La data de 24 octombrie 2014 s-a depus întâmpinare de către T. Călărași prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pe considerentul că sumele solicitate de reclamanți nu sunt calculate astfel încât se impune efectuarea unei expertize precum și că tribunalul nu poate fi obligat în solidar cu restul pârâților la plata sumelor. De asemenea s-a precizat că tribunalul nu este angajatorul reclamanților aceștia fiind numiți prin Ordin al Ministrului Justiției iar indemnizația lor de încadrare este stabilită prin ordin emis de M. Justiției.
La data de 19 noiembrie 2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au reluat susținerile făcute prin acțiune. În plus, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, reclamanții au arătat că în cauză a intervenit recunoașterea dreptului, astfel încât cursul prescripției a fost întrerupt.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, T. Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 105 din 26.01.2015 a disjuns cererea formulată de către reclamanții Ș. A.-V., E. D.-E., S. M., P. Neluț, D. I., Ș. L., B. F. A.-S., A. N. O., I. O. (fostă V.) și A. I. în contradictoriu cu pârâții T. Călărași, C. de A. București, M. Justiției, T. C., și C. de A. C., a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 26.08.2011 și a respins ca prescrisă cererea reclamanților Ș. G. C. și A. P. I. privind acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară datei de 26.08.2011.
Prin aceeași hotărâre instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanții Ș. G.-C. și A. P. I. în contradictoriu cu pârâții T. Călărași, C. de A. București, M. Justiției, T. C. și C. de A. C., a obligat pârâții la calculul și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată de către T. Călărași în dosarul nr._ (număr format vechi 1530/C/2009) definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de A. București nr. 5912/23.10.2009, sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ (număr în format vechi 948/C/2009), sentința civilă nr. 2378/15.11.2007 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ ( număr în format vechi 3400/C/2007) definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de A. București nr. 896R/24.03.2008 pentru reclamantul Ș. G. C. și sentința civilă nr. 89/CM/02.12.2008 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 395/CM/23.06.2009 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1377/18.06.2008 pronunțată de T. Tulcea în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 90/CM/02.12.2008 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, conform O.G. 9/2000 începând cu 26.08.2011 până la 31.08.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 începând cu 01.09.2011 până la plata efectivă a sumelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. Dâmbovița a reținut că reclamanții Ș. G.-C., Ș. A.-V., E. D.-E., S. M., P. Neluț, D. I., Ș. L., B. F. A.-S., A. N. O., I. O. (fostă V.), A. I. și A. P. I. au chemat în judecată pârâții T. Călărași, C. de A. București, M. Justiției, T. C. și C. de A. C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata în solidar de daune interese moratorii respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de reclamanți prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită în sarcina lor prin titluri executorii, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și în continuare până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlul de drepturi salariale.
T. a stabilit că, dintre toți reclamanții, doar Ș. G. C. și A. P. I. sunt judecători la T. Călărași. În conformitate cu
dispozițiile art. 127 Cod procedură civilă, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. D. urmare, doar cei doi reclamanți aveau posibilitatea să sesizeze T. Dâmbovița, restul reclamanților fiind obligați să sesizeze T. Călărași ca instanță competentă teritorial absolut, fiind vorba de un litigiu de muncă. Având în vedere acest aspect, tribunalul a disjuns cauza privind reclamanții judecători la J. Călărași și reclamanții pensionari sau aflați în altă funcție, a format un dosar separat și a acordat termen în vederea discutării excepției necompetenței teritoriale, iar cu privire la reclamanții Ș. G. C. și A. P. I., tribunalul s-a pronunțat în cadrul dosarului de față.
De asemenea, tribunalul a reținut că, prin întâmpinarea formulată, M. Justiției a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și a fost admisă pentru perioada anterioară datei de 26.08.2011 (data poștei de pe plicul de înaintare a acțiunii către T. Dâmbovița fiind 26.08.2014).
În cauză s-a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. Pe cale de consecință, s-a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris parțial pentru perioada anterioară datei de 26.08.2011.
A reținut tribunalul că, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din acestea se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat. Cum nimic nu i-a împiedicat pe reclamanți să solicite obligarea pârâților la plata dobânzii legale, fie odată cu acțiunea inițială, fie după apariția ordonanțelor de guvern privind eșalonarea plăților, tribunalul a considerat că dreptul lor la acțiune este parțial prescris iar atitudinea pârâților de plată a drepturilor bănești din sentințele judecătorești nu echivalează unei recunoașteri a dreptului de a primi dobânzi, astfel încât nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției.
Pe fondul cauzei deduse judecății tribunalul a reținut că reclamanții nu și-au satisfăcut pretențiile ce le erau datorate prin sentințe judecătorești decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de către pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a reclamanților în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
În conformitate cu Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere conținutul acestei decizii precum și dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților.
Cu privire la nivelul dobânzii datorate și la modul de calcul a acesteia, tribunalul a apreciat că actele normative aplicabile sunt O.G.9/2000 până la data de 31.08.2011 și O.G. 13/2011 după această dată.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a
României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din O.G nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Legislația română în materia daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești este la standardele Uniunii Europene. Totuși s-a arătat că în privința obligațiilor autorităților/instituțiilor publice aceste norme nu sunt eficiente. Tot mai multe contracte sunt încheiate de profesioniști români sau din state membre ale Uniunii Europene cu autorități sau instituții publice iar acestea nu-și execută la scadență plățile sau inserează în dosarele de achiziții clauze de exonerare de răspundere pentru întârziere.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), tribunalul a conchis că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea formulată de reclamanții Ș. G. C. și A. P. I. este admisibilă în raport cu pârâții, astfel că a fost admisă în parte, aceștia urmând a fi obligați la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate reclamanților, potrivit O.G. nr.9/2000 și O.G. nr.13/2011, conform perioadei de aplicare a acestora, începând cu data de 26.08.2011 până la data plății efective a sumelor datorate.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri reclamanții Ș. G.-C. și A. P.-I. și pârâții M. Justiției și T. Călărași, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelanții Ș. G.-C. și A. P.-I. au solicitat în principal anularea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunțată cu ignorarea dreptului la apărare al reclamanților, iar în subsidiar schimbarea hotărârii atacate în parte, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți.
Au arătat că la data de 23.01.2015 s-a formulat o cerere de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare și pentru soluționarea de către ÎCCJ a chestiunii de drept în materie civilă invocată în dosarul_ de către C. de A. Pitești,
referitor la interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul 167/1958, raportat la dispozițiile OUG 71/2009.
În cauză, instanța nu a analizat cererea formulată și au depus copia cererii și a dovezii de comunicare a acesteia prin fax.
Referitor la greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către unii din pârâții din prezenta cauză, au arătat că, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 12 din Decretul 167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totuși, în cauză nu este vorba despre prestații succesive, ci despre o sumă globală, eșalonată de către debitor.
Faptul că această sumă a fost eșalonată în procente din suma totală, ulterior s-au efectuat plăți reprezentând procente din aceeași sumă, echivalează prin fiecare plată cu o recunoaștere a sumei totale.
În consecință, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, rezultă că recunoașterea dreptului principal întrerupe termenul de prescripție și pentru accesorii, respectiv dobânda legală.
Apelantul M. Justiției a considerat că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, a solicitat admiterea apelului.
În opinia sa reținând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 din Decretul 167/1958, instanța trebuia să concluzioneze că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate. Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și J. Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță, dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care intimații-reclamanți le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”. Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere că prin acțiunea de față intimații-reclamanți au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis chiar și numai în parte acțiunea.
Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare. De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În aceste împrejurări, a arătat apelantul că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013, HG 248/2014, HG nr.870/2014, HG nr.1105/2014.
Mai mult, a învederat apelantul că potrivit art. 26 din OUG nr.74/2014, în anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr.71/2009, modificată se plătește tranșa aferentă anului 2015.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Apelantul T. Călărași a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu această instanță.
Pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești, ar fi justificat chemarea Tribunalului Călărași în judecată, dar nu poate fi ținut a face plăți în solidar cu ceilalți pârâți, în cazul admiterii cererii reclamanților.
A arătat apelantul că reclamanții nu și-au precizat cuantumul pretențiilor formulate împotriva acestuia, ci doar au indicat hotărârile judecătorești în baza cărora au susținut că sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale.
Această dobândă se calculează numai la sumele nete datorate în baza fiecărei hotărâri judecătorești și pe un anumit interval de timp, iar aceste elemente nu au fost precizate de reclamanți în acțiune, astfel că sumele nu sunt determinabile.
A considerat apelantul că se impune determinarea sumei de către reclamanți, pentru a se verifica dacă pretențiile sunt legale, dacă intervalul de timp pentru care se solicită acordarea dobânzilor este corect stabilit, dacă sumele nete sunt corect determinate, dar și dacă termenul de prescripției este împlinit.
În atare situație, a apreciat că reclamanții au obligația să-și probeze pretențiile, urmând să administreze proba cu expertiză contabilă întrucât obiectul acțiunii reprezintă plata dobânzilor aferente creanțelor rezultate din titluri și nu plata drepturilor restante rămase de încasat.
În raport de obiectul acțiunii, a considerat apelantul că numai un expert contabil poate stabili sumele cuvenite reclamanților cu titlu de dobânzi, urmând să se aibă în vedere că DEFA din cadrul Tribunalului Călărași nu dispune de logistica necesară stabilirii drepturilor bănești rămase de executat, dar și dobânzile care li se cuvin în baza titlurilor executorii menționate în sentința civilă.
Pe de altă parte, în cadrul DEFA un singur funcționar public are atribuții în materia salarizării, nu este calificat în calculul acestor accesorii, caz în care, lipsa personalului care să fie degrevat de alte atribuții și să fie repartizat pentru efectuarea calculelor necesare plăților impune să se aprecieze asupra oportunității efectuării de către reclamanții în cauză a unei expertize contabile prin care să li se determine cuantumurile drepturilor cuvenite, pentru a se evita blocarea întregii activități din cadrul departamentului.
A precizat apelantul că acestea sunt „accesorii", nu drepturi salariale curente, acordate prin acte administrative în care sunt nominalizate elemente salariale.
În lipsa acestor relații, a apreciat apelantul că instanța este obligată să pună în vedere reclamanților să își formuleze precizările, după care, prin hotărârea care se va pronunța, să li se pună în vedere a depune modul de calcul al acestor accesorii, eventual să fie administrată de reclamanți o expertiză de specialitate.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente C. reține următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți instanța reține că nemulțumirea exprimată de aceștia prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că, prin plățile efectuate de pârâți a operat o întrerupere a cursului prescripției și, în atare context, nu opera excepția prescripției dreptului la acțiune reținută de instanța de fond, ei fiind îndreptățiți la plata dobânzilor solicitate de la momentul pronunțării sentințelor ce constituie titluri executorii.
Pe de altă parte, M. Justiției a invocat în cadrul apelului pe care l-a declarat faptul că dobânzile solicitate de reclamanți erau prescrise în totalitate și, în atare context nu se justifica obligarea la plata acestora.
Având în vedere faptul că ambele apeluri conțin critici sub aspectul modului în care instanța de fond a rezolvat problema de drept a excepției prescripției dreptului la acțiune vizând solicitarea dobânzilor, instanța va proceda la analizarea lor concomitentă, urmând să le răspundă pe baza unor considerente comune:
În analiza acestei probleme se va stabili mai întâi legea de drept substanțial aplicabilă în cauză și în acest context C. reamintește că, potrivit art. 6 alin. 4 cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a instituit.
La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii (decizie
obligatorie pentru instanțe), a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În speța pendinte, raportat la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care au fost acordate drepturile pentru a căror neachitare a fost formulată cererea de acordarea a dobânzilor C. reține că legea aplicabilă prescripției extinctive este Decretul nr. 167/1958, iar art. 3 alin. 1 din actul normativ invocat reglementează cu caracter general un termen de prescripție de 3 ani.
Prin art.1 alin.2 și art.12 din Decretul nr. 167/1958 legiuitorul român a consacrat două principii – cel al prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu dreptul principal, respectiv, cel conform căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune pentru fiecare prestație, în situația obligațiilor cu executare succesivă.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art.12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, nu se poate da eficiență juridică susținerii apelanților-reclamanți, în sensul că a operat o întrerupere a cursului prescripției, atâta timp cât prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011 s-a reglementat doar procedura de plată eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce nu poate fi asimilat recunoașterii a însăși dreptului ce se prescrie.
Se impune a se face precizarea, că sub acest aspect, instanța supremă a fost sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă în legătură cu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 . Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ /HP/C, a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și a stabilit că „ Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Pe de altă parte C. nu poate avea în vedere nici susținerile apelantului pârât în sensul că dreptul la acțiune era în totalitate prescris tocmai fiind caracterul succesiv al prestațiilor, fiecare din acestea stingându-se printr-o prescripție separată. Sub acest aspect se observă că deși în fața instanței de apel acest pârât a invocat prescrierea în
totalitate a dreptului la acțiune al reclamanților, la T. Dâmbovița același pârât a invocat prescrierea parțială a dreptului la acțiune în raport de prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 și tocmai în această modalitate instanța de fond a soluționat cauza dedusă judecății.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte C. apreciază că dreptul la acțiune nu este prescris pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, așa cum în mod corect a apreciat și tribunalul atunci când a admis excepția de prescripție doar pentru intervalul anterior datei de 01.09.2011.
Având în vedere argumentele expuse în precedent, precum și decizia mai sus menționată, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 521 alin.3 din N.C.P.C. instanța apreciază ca fiind nefondate, criticile formulate de apelanți cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către T. Dâmbovița.
Un alt motiv invocat de reclamanți prin calea de atac promovată se referă la împrejurarea că deși s-a formulat la data de 23.01.2015 o cerere de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare și pentru soluționarea de către ÎCCJ a chestiunii de drept în materie civilă invocată în dosarul_ de către C. de A. Pitești, referitor la interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul 167/1958, raportat la dispozițiile OUG 71/2009, instanța nu a analizat cererea formulată ignorând astfel dreptul lor la apărare.
Conform art. 222 din NC.P.C. amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
Această reglementare strictă a condițiilor în care se poate acorda termen pentru lipsă de apărare a fost prevăzută pentru a împiedica încercarea părții de tergiversare a procesului și de a deturna dreptul său legal la apărare de la scopul pe care legea l-a recunoscut în favoarea sa.
În speța dedusă judecății, se reține că la data de 23.01.2015 a fost formulată de către D. I. (care nu mai figurează ca parte în dosar în actuala fază procesuală) o cerere de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare și pentru soluționarea de către ÎCCJ a chestiunii de drept în materie civilă invocată în dosarul_ de către C. de A. Pitești, referitor la interpretarea dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul 167/1958, raportat la dispozițiile OUG 71/2009.
Cert este că la termenul din 26 ianuarie 2015 (când a avut loc soluționarea prezentului dosar prin sentința civilă nr. 105/26.01.2015) T. Dâmbovița a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. I. și alți reclamanți și a acordat termen la 23 februarie 2015, această instanță rămânând investită în dosarul de față doar cu acțiunea reclamanților Ș. G. C. și A. P..
În condițiile în care nici unul din acești doi reclamanți nu au formulat vreo cerere de amânare în dosar, iar cererea formulată de numitul D. I. nu mai putea fi discutată în cauza de față, ca urmare a măsurii disjungerii cu privire la acesta ( ea urmând a fi avută în vedere în dosarul nou format în urma disjungerii) nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la apărare al apelanților reclamanți, situație în care criticile lor sub acest aspect apar ca nefondate și urmează a fi înlăturate.
Ținând cont de faptul că celelalte nemulțumiri exprimate de M. Justiției prin apelul declarat vizează aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, faptul că acestea nu puteau fi acordate în condițiile în care se dispusese reactualizarea sumelor datorate, precum și împrejurarea că aceste creanțe nu erau exigibile ele vor fi analizate în continuare:
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, respectiv la îndreptățirea reclamantului de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susține apelantul, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.
Potrivit art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorilor (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de
un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de apel potrivit-căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățit reclamantul pentru neexecutarea integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație. Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de
actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale acestea constau în existența unei fapte ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
I.C.C.J. a apreciat că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existență a fost confirmată de OUG nr. 71/2009 care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului creat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acodarea de daune interese compensatorii.
Sub aspectul existenței faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat de instanța supremă că
aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației. Astfel, acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de excutare provine chiar de la debitor, nu de la un terț. Având în vedere argumentele expuse în precedent instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâților la plata dobânzilor datorate.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune având în vedere și faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. apreciază că nu pot fi primite criticile apelanților reclamanți și ale Ministerului Justiției, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va respinge apelurile declarate de aceste părți ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.
În ceea ce privește apelul declarat de T. Călărași se constată că o primă nemulțumire vizează împrejurarea că în mod eronat a fost obligat în solidar cu ceilalți pârâți la plata către reclamanți a dobânzilor aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii.
Conform art. 44 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară președinții curților de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonatori terțiari de credite. În condițiile în care președintele tribunalului are calitatea de ordonator terțiar de credite, tribunalul fiind cel care face plățile drepturilor cuvenite personalului care lucrează în această instituție, iar cei doi reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe, se justifică obligarea Tribunalului Călărași alături de ceilalți pârâți la plata dobânzilor aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii.
O altă critică formulată de T. Călărași se referă la faptul că reclamanții nu și-au precizat cuantumul pretențiilor formulate împotriva sa, ci doar au indicat hotărârile judecătorești în baza cărora au susținut că sunt îndreptățiți la plata dobânzilor legale și având în vedere că această dobândă se calculează numai la sumele nete datorate în baza fiecărei hotărâri judecătorești și pe un anumit interval de timp, iar aceste elemente nu au fost precizate de reclamanți în acțiune, sumele nu sunt determinabile. Totodată a învederat tribunalul că numai un expert contabil poate stabili sumele cuvenite reclamanților cu titlu de dobânzi, urmând să se aibă în vedere că DEFA din cadrul Tribunalului Călărași nu dispune de logistica necesară stabilirii
drepturilor bănești rămase de executat, dar și dobânzilor care li se cuvin în baza titlurilor executorii menționate în sentința atacată.
Prin hotărârea pronunțată de T. Dâmbovița ( ce face obiectul prezentei căi de atac) s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții Ș. G.-C. și A. P. I. în contradictoriu cu pârâții T. Călărași, C. de A. București, M. Justiției, T. C. și C. de A. C. și au fost obligați pârâții la calculul și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 783/22.06.2009 pronunțată de către T. Călărași în dosarul nr._ (număr format vechi 1530/C/2009) definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de A. București nr. 5912/23.10.2009, sentința civilă nr. 377/13.04.2009 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ (număr în format vechi 948/C/2009), sentința civilă nr. 2378/15.11.2007 pronunțată de T. Călărași în dosarul nr._ ( număr în format vechi 3400/C/2007) definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de A. București nr. 896R/24.03.2008 pentru reclamantul Ș. G. C. și sentința civilă nr. 89/CM/02.12.2008 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 395/CM/23.06.2009 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1377/18.06.2008 pronunțată de T. Tulcea în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 90/CM/02.12.2008 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._, conform O.G. 9/2000 începând cu 26.08.2011 până la 31.08.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 începând cu 01.09.2011 până la plata efectivă a sumelor.
Din analiza dispozitivului hotărârii mai sus-menționate rezultă că s-au stabilit exact titlurile executorii cu privire la care trebuie calculate dobânzi, intervalul pentru care trebuie calculate aceste dobânzi și actele normative în funcție de care urmează a se face calculul și plata acestor drepturi, ceea ce înseamnă că sumele respective sunt determinabile.
Pe de altă parte conform art. 74 lit. e și f din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecărești, personalul din cadrul compartimentului financiar-contabil are printre alte atribuții și pe aceea de a efectua lucrări legate de statele de funcții, transformările și transferurile de posturi, de a opera modificările intervenite în privința salariilor și celorlalte drepturi bănești și de a asigura calculul și plata drepturilor bănești, a cheltuielilor de delegare, detașare, a avansurilor spre decontare, a garanțiilor gestionare și altele, urmărind justificarea și decontarea lor în termen.
În raport de aceste dispoziții C. apreciază că nu era necesară efectuarea unui raport de expertiză contabilă în cauză pentru a se stabili cuantumul drepturilor datorate de pârâți reclamanților, calculul și plata acestor sume urmând să se facă de către pârât prin compartimentul de specialitate.
Având în vedere argumentele prezentate în precedent C. apreciază că nu pot fi primite criticile Tribunalului Călărași, motiv pentru care, în baza art. 480 din NC.P.C va respinge ca nefondat și apelul declarat de această parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanții Ș. G.-C., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași și A. P.-I., domiciliat în Călărași, ., județul Călărași, ambii cu domiciliul procesual în Călărași, ., cod poștal_, județul Călărași, la J. Călărași, pârâtul M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5 și pârâtul T. CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași ., județul Călărași, împotriva sentinței civile nr. 105 pronunțată la 26 ianuarie 2015 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sectorul 4, T. C., cu sediul în C., ., județul C. și C. DE A. C. cu sediul în C., ., județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 mai 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. E. S.
Grefier,
G. C.
Red V.G.
Tehnored.G.C.
9 ex./26.05.2015
d.f. nr._ Tribunal Dâmbovița
j.f. M. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 995/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
