Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 214/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 214/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 7461/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 214

Ședința publică din data de 26 februarie 2015

Președinte - A. M. R.

Judecători - C. M. M. - M. P.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de contestatorul P. G. - I., domiciliat în comuna Blejoi, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură M. A. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și intimata .., cu sediul în București, ., Sector 5 și la sediul Sucursalei din Ploiești, .. 168, jud. Prahova, cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocatură C. G. în București, ., ., ., Sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2413 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul contestator P. G. I. reprezentat de avocat M. A. M. din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 și intimata . București reprezentată de avocat C. P. din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Totodată, s-a menționat instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură, recurentul contestator P. G. I. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de intimata . București.

Se comunică un exemplar de pe întâmpinarea formulată de contestator apărătorului recurentei intimate.

Avocat C. P., pentru recurenta intimată, solicită a se verifica recursul declarat de recurentul contestator, și anume excepția nulitățiii cererii de recurs, pornind de la dispozițiile art. 302¹ alin. 1 din codul de procedură civilă, care prevede ceea ce trebuie să cuprindă cererea de recurs sub sancțiune nulității și anume: cererea recurentului contestator nu îndeplinește mențiunile prevăzute la pct. a și c, respectiv la punct. a) denumirea și sediul subscrisei, numărul de înregistrare la Registrul comerțului, codul și contul bancar, iar referitor la punctul c) consideră că recursul nu și-a indicat temeiul de drept în mod corespunzător, fără să se circumscrie unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.

Avocat M. A. M., având cuvântul pentru recurentul contestator, solicită a se observa că excepția invocată de intimată este neîntemeiată raportat la decizia Curții Constituționale nr. 176/2005, care a stabilit că art. 302¹ al. 1 lit. a este neconstituțional în ipoteza în care se invocă motive de nulitate referitoare la nume, denumire, reședință, număr de înmatriculare în Registrul Comerțului, contul și codul bancar pentru persoanele fizice.

Referitor la neindicarea temeiul de drept, a indicat dispozițiile legale referitoare la calea de atac a recursului. În mod cert această hotărâre este susceptibilă de recurs, care, în baza disp. art. 304^1, cod pr. civilă urmează a se verifica sub toate aspectele.

Curtea urmează să respingă excepția de nulitate a cererii de recurs formulată de recurentul contestator invocată de către recurenta intimată prin apărător, cu motivarea că, în ceea ce privește dispozițiile art. 302¹ al. 1 lit. a din Vechiul cod de pr. civilă aplicabil speței, această dispoziție legală a fost declarată neconstituțională prin dec. 176 /2005 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356/2005, în sensul în care se interpretează că această lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a cererii de recurs.

În ceea ce privește nulitatea invocată în raport de disp. art. 302¹ alin.1 lit. c din Vechiul cod de pr. civilă, Curtea constată că în cererea de recurs a fost indicat un temei procedural de exercitarea a căii de atac, chiar dacă acesta este eronat, instanța în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 3 cod pr. civilă, are posibilitatea, ca din oficiu, să facă încadrarea în drept și o face în sensul că acesta se încadrează în dispozițiile art. 304¹ din Vechiul cod de pr. civilă.

Părțile, având cuvântul prin apărători, declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea recursurilor.

Avocat M. A. M., având cuvântul pentru recurentul contestator, solicită admiterea recursului și în principal înțelege să solicite casarea hotărârii și trimit spre rejudecare a cauzei în vederea refacerii raportului de expertiză.

De asemenea, arată că susține toate motivele de recurs astfel cum au fost invocate, însă ceea ce va puncta este solicitarea lor care nu a fost luată în calcul în sensul refacerii raportului de expertiză, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.

Din punctul lor de vedere, arată că se impune casarea și trimiterea spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză pentru a se calcula cele trei sporuri care nu au fost calculate de către expertul desemnat de instanță, respectiv referitor la sporul de toxicitate a arătat faptul că s-au depus acte din care rezultă recurentul contestator transporta substanțe periculoase ușor inflamabile. Din punctul lor de vedere arată că s-au aflat în fața unui refuz al expertului desemnat de instanță de a calcula acest spor și de a lăsa la latitudinea instanței care este suverană în a aprecia dacă se impune acordarea acestui spor sau nu, pe baza probelor administrate.

În ceea ce privește sporul de siguranță a circulației, solicită a se observa că acest spor este prevăzut de disp. art. 45 alin.1 lit. a din CCM, care se acordă, conform prevederilor Contractului colectiv de Muncă la nivel de unitate, fiind de necontestat faptul că recurentul contestator a ocupat, în cadrul societății intimate, postul de șofer, fiind neîndoielnic că intimata îi datorează acest spor.

În ceea ce privește sporul de vechime în muncă, arată că acesta a fost calculat în mod eronat cu neluarea în calcul a două perioade substanțiale pentru calcularea acestui spor, respectiv: nu a fost luat în calcul faptul că între perioada 10.10.2009 – 31.12. 2010 trebuia făcută aplicarea art. 45 alin.1 lit. d din CCM la nivel de ramură, precum și faptul că pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, sporul de vechime nu trebuia exclus, pentru că exista contract colectiv de muncă la nivel de ramură, valabil până la data de 31.12.2011, conform actului adițional nr. 2 din 3.12.2010 publicat în M.Of. nr. 4 din 16.02.2011.

În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată în această fază procesuală.

De asemenea, arată că susține și motivul subsidiar din cadrul cererii de recurs, însă nu îl mai susține oral în fața instanței.

Avocat P. C., având cuvântul pentru recurenta intimată, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea sentinței în sensul celor arătate în motivele de recurs.

Astfel a criticat valoarea impusă spre plată intimatei, reprezentând sporul de vechime în muncă, conform raportului de expertiză, întrucât așa cum a arătat și în obiecțiunile formulate oral la raportul de expertiză, toate sporurile înscrise în CCM la nivel de unitate au existat și există și în prezent cumulate în salariile brute ale foștilor și actualilor angajați.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs arată că instanța de fond în mod greșit a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme acțiunea contestatorului a fost admisă doar în parte, iar societatea intimată a solicitat cheltuieli de judecată, depunând dovezi în acest sens, respectiv factura și chitanța în original.

Solicită admiterea recursului în sensul celor arătate, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Referitor la recursul declarat de contestator, solicită respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că expertul nu s-a abătut cu nimic de la obiectivele expertizei stabilite de instanță, astfel cum acestea au fost formulate de contestator, iar din întregul material probatoriu administrat rezultă fără putință de tăgadă faptul că, față de specificul muncii contestatorului, sporurile pretinse nu i se cuveneau.

Avocat M. A. M., având cuvântul pentru recurentul contestator, referitor la recursul declarat de intimată, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Referitor la argumentul intimatei în sensul că sporurile înscrise în CCM la nivel de unitate ar fi cumulate în salariile brute ale angajaților, arată că acest lucru nu a fost învederat instanței de fond la nici un moment în decursul soluționării cauzei în primă instanță.

Cu privire la motivul de recurs referitor la obligarea societății la plata cheltuielilor de judecată către contestator, arată că acestea s-au acordat proporțional cu culpa procesuală, iar referitor la neacordarea cheltuielilor efectuate de societatea Plastridrum SRL, arată că potrivit art. 281 alin.1, completarea hotărârii nu poate fi cerută în apel,ci numai în condițiile art. 281 cod pr. civilă.

Avocat pentru recurenta intimată P. SRL depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2012, contestatorul P. G. – I. a chemat în judecată pe intimata .., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei nr.163/10.09.2012 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, în temeiul prevederilor art.65 alin.1 C. muncii, ca fiind nelegală; obligarea intimatei la plata drepturilor salariate ce se cuvin de la data desfacerii contractului de muncă la zi; stabilirea drepturilor compensatorii în bani pentru zilele de concediu neefectuate și, pe cale de consecință, constatarea faptului că pentru anul 2012 contestatorului i se cuveneau 25 de zile de concediu, iar nu 21, cum greșit a fost reținut în decizia de concediere; obligarea intimatei la plata a 7 salarii medii nete pe societate, potrivit art.31 alin.4 din contractul colectiv de muncă; obligarea intimatei la plata, pentru perioada ultimilor 3 ani anterior desfacerii contractului de muncă, a contravalorii sporurilor toxicitate, de siguranță a circulației și pentru vechimea în muncă.

În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că a fost angajat al societății intimate din data de 15.04.2004, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1374 la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București și, în data de 10.09.2012, i-a fost comunicată decizia nr.163 prin care s-a stabilit încetarea contractului de muncă, potrivit art.65 alin.1 C. Muncii, precum și drepturile salariale cuvenite pentru zilele de concediu neefectuate până la acea data.

Deși, în prealabil, de la data intrării în preaviz, contestatorul a depus toate diligentele pentru obținerea unor copii atât ale contractului colectiv de muncă la nivel de societate, cât și ale contractului individual de muncă, s-a lovit de refuzul nejustificat al reprezentanților societății care au refuzat eliberarea acestora, în condițiile în care, în conformitate cu art.19 C. Muncii, angajatorul avea obligația de a-l informa asupra celor solicitate, reușind să studieze contractul colectiv de muncă, fără a putea face și o copie a acestuia, moment în care am realizat și care este motivul refuzului reprezentaților societății de a-i elibera actele solicitate.

Astfel, conform prevederilor contractuale la care a făcut referire, contestatorul avea o . drepturi salariale care nu i-au fost comunicate și nici plătite până în prezent, după cum nici drepturile stabilite prin contract referitoare la despăgubirile bănești (salariile compensatorii) ce i se cuveneau pentru desfacerea contractului de muncă nu au fost reținute în cadrul deciziei de concediere.

Referitor la anularea deciziei nr.163/10.09.2012 emisă de intimata .. prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 alin.1 C. muncii, întrucât, este nelegală și obligarea la plata drepturilor salariale ce i se cuvin de la data desfacerii contractului de muncă la zi, contestatorul a menționat că, potrivit art. 65 C. Muncii „Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia”, alin.2 al aceluiași articol stipulând că „Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.

Pentru ca măsura concedierii salariatului determinată de desființarea locului de muncă ocupat să fie legală, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: desființarea locului de muncă ocupat de salariat să nu aibă legătură cu persoana acestuia, cauzele care determină desființarea locului de muncă să fie reale și serioase, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, concedierea să fie determinată de desființarea locului de muncă.

Or, în cazul dedus judecății, nu există o cauză reală și serioasă care să justifice desființarea efectivă a locului de muncă, întrucât societatea are profit semnificativ, neexistând niciun motiv economico - financiar pentru restructurarea locurilor de muncă, această împrejurare putând fi dovedită, de altfel, cu actele financiar - contabile ale societății intimate.

Apreciază contestatorul că, scopul urmărit de angajator a fost acela de a înlătura anumiți salariați nedoriți, întrucât, nici măcar nu se invocă o anumită cauză, mulțumindu-se să arate ca temei un text de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a deciziei nr. 103/10.09.2012 emisă de intimata .. și, pe cale de consecință, constatarea faptului că, pentru anul 2012, i se cuveneau 25 de zile de concediu, iar nu 21 de zile, cum greșit s-a reținut în decizia de concediere și stabilirea drepturilor compensatorii în bani pentru zilele de concediu neefectuate, contestatorul a învederat că, desfășurarea relațiilor de muncă cu societatea debitoare a început la data de 15.04.2004, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1374 la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, având astfel o vechime în muncă, în cadrul societății, de 8 ani și 6 luni.

În conformitate cu art.65 alin.4 din contractul colectiv de muncă, la durata minimă de concediu, și anume 21 de zile lucrătoare, se adaugă un număr de 3 zile raportate la vechimea pe care o avea contestatorul la acea dată, rezultând astfel că, cele reținute la art.2 din decizia nr.163/10.09.2012, respectiv că avea dreptul la numai 21 zile de concediu, nu sunt conforme cu adevărata situație de fapt, numărul de zile la care era îndreptățit fiind de 24 de zile.

Astfel, rezultă că se datorează contestatorului despăgubiri care să reprezinte contravaloarea a 7 zile de concediu, iar nu de 4 zile, cum în mod greșit a fost reținut de reprezentanții societății, context în care se solicită anularea parțială a deciziei de concediere, sub aspectul numărului de zile de concediu pentru care trebuiesc acordate despăgubiri.

Referitor la obligarea intimatei la plata a 7 salarii medii nete pe societate, potrivit art.31 alin.4 din contractul colectiv de muncă, contestatorul a arătat că, art.67 C. Muncii prevede că, cei care sunt concediați pentru motive ce nu țin de persoana lor au dreptul la salarii compensatorii, în condițiile stipulate în contractul colectiv de muncă care, la art.30 alin.4, stipulează, în mod clar, faptul că pentru salariații cu o vechime în muncă cuprinsă între 5 - 15 ani, vor fi plătite 7 salarii medii nete pe societate, cu titlu de compensații, aspect ignorat de reprezentanții societății care nu au stabilit și aceste drepturi, astfel că se solicită obligarea societății la plata acestor sume de bani indexate la zi.

Referitor la obligarea intimatei la plata pentru perioada ultimilor 3 ani anterior desfacerii contractului de muncă a contravalorii sporurilor de toxicitate, de siguranță a circulației și pentru vechime în muncă, contestatorul a precizat că, cu ocazia studierii contractului colectiv de muncă, a fost surprins să observe că, deși i se cuveneau un număr de sporuri salariale, raportat la specificul muncii depuse, acestea nu i-au fost plătite și, mai mult decât atât, nici măcar nu a fost înștiințat de existenta acestora, deși reprezentanții societății aveau aceasta obligație.

Astfel, conform art.160 C. Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art.17 alin.3 lit. k) C. Muncii stipulând că angajatorul avea obligația să îl informeze asupra cuantumului salariul de bază, precum și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Art.103 lit. A) din Contractul Colectiv de Muncă arată că, angajaților cu o vechime între 5 - 10 ani, li se cuvine un spor salarial în cuantum de 10% din salariul de bază, contestatorul aflând acest lucru abia după momentul intrării în preaviz, deși reprezentanții societății aveau obligația de a-l informa asupra acestui fapt în termen de 10 zile anterior împlinirii termenului la care devenea eligibil pentru acest spor, cu precizarea că, mai mult decât atât, nu a încasat niciodată salariul indexat cu acest spor, deși aveam acest drept legal.

În drept, contestatorul P. G. - I. a invocat art.17, art.19, art.39, art.67, art.65, art.122, art.160, art.170, art.171, art.231, art.269 și art.270 C. Muncii.

În raport de susținerile contestatorului P. G. – I., intimata .. a formulat, în baza art.115 - 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat, în baza probatoriului ce va fi administrat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, referitor la primul capăt de cerere care vizează anularea deciziei nr.163/10.09.2012 ca fiind nelegală, sub motivația că nu există o cauză reală și serioasă care să justifice desființarea efectivă a locului de muncă, locul de muncă al contestatorului a fost desființat în mod efectiv, fapt care rezultă, fără putință de tăgadă, din însăși organigrama instituției.

Desființarea acestui loc de muncă a fost determinată, exclusiv, de cauze care nu țin de persoana contestatorului, ci de situația economico - financiară a societății care, în momentul de față, nu numai că nu înregistrează profituri semnificative, cum în mod eronat afirmă contestatorul ci, din contră, activează pe pierdere, această stare de fapt rezultând din actele financiar - contabile ale societății.

Situație economico - financiară precară a societății a determinat scăderea majoră a cifrei de afaceri, generând necesitatea de a limita și, chiar de a reduce, costurile societății.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită anularea parțială a deciziei nr.163/10.09.2012 sub aspectul constatării faptului că, pentru anul 2012, i s-ar fi cuvenit contestatorului 25 de zile de concediu și nu 21 de zile, cum s-a reținut prin decizia de concediere, plus stabilirea drepturilor compensatorii în bani pentru aceste zile de concediu neefectuate, intimata a precizat faptul că această cerere este neîntemeiată, întrucât, de la data 01.07. 2012 a intrat în vigoare Actul Adițional nr.1 la C.C.M. înregistrat la I.T.M. București sub nr.02/28.06.2012, act adițional ce a modificat radical C.C.M. - ul invocat de contestator în susținerea cererii sale.

Astfel, art.65 alin.4 din C.C.M. referitor la stabilirea concediului de odihnă, a fost modificat, integral, forma sa actuală, fiind următoarea: „la durata minimă se poate acorda un număr de zile de concediu de odihnă suplimentar, prin negociere directă cu fiecare salariat, funcție de vechimea salariatului în societate”.

În consecință, intimata apreciază că, neexistând o astfel de negociere directă, contestatorul beneficiază de numărul legal de zile de concediu, astfel cum s-a menționat și în cuprinsul deciziei contestate.

Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere - „obligarea intimatei la plata a 7 salarii medii nete pe societate în conformitate cu art.31 alin.4 din C.C.M.”, intimata a arătat că cererea contestatorului este neîntemeiată, întrucât, de la data 01.07.2012 a intrat în vigoare Actul Adițional nr.1 la C.C.M. înregistrat Ia I.T.M. București sub nr.02/28.06.2012, act adițional ce a modificat radical C.C.M. - ul invocat de în susținerea acțiunii.

Astfel, art.30 lit. B) alin.4 din C.C.M. referitor la acordarea unui număr de 7 salarii medii nete pe societate pentru salariații cu o vechime în societate între 5 și 15 ani, în caz de concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului, s-a modificat integral, fiind în deplin acord cu dispozițiile art.67 C. Muncii, forma sa actuală fiind următoarea: „în cazul concedierilor individuale, salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de C.C.M. aplicabil”.

Cu alte cuvinte, intimata a învederat că legiuitorul a lăsat aspectul compensațiilor bănești, în caz de concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului, la latitudinea angajatorului, neimpunând o normă imperativă, ceea ce înseamnă că, urmare a grelei situații economice pe care deja a invocat-o în apărare și pe care o va proba prin înscrisurile anexate, s-a văzut nevoită să abroge dispozițiile art.30 lit. B) alin.4 din forma inițială a C.C.M., în momentul actual C.C.M. fiind aplicabil în forma sa modificată prin Actul Adițional înregistrat la I.T.M. București sub nr.02/28.06.2012 și care produce efecte de la data de 01.07.2012.

Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere - „obligarea intimatei la plata către contestator a contravalorii sporurilor de toxicitate, a sporului de siguranță a circulației și a sporului pentru vechime în muncă pentru perioada ultimilor 3 ani anterior desfacerii contractului de muncă”, intimata a precizat că societatea are un C.C.M. la nivel de unitate începând cu data de 01.03.2012, până la această dată neexistând alt C.C.M. la nivel de unitate, la nivel de ramură C.C.M. expirând din data de 31.12.2011, astfel încât, având în vedere aspectele expuse, precum și faptul că C.C.M. la nivel de unitate a fost modificat integral, toate aceste modificări intrând în vigoare începând cu data de 01.07.2012, iar decizia de concediere este ulterioară acestei date, se solicită respingerea acțiunii formulată de contestator.

La termenul de judecată din data de 11.06.2013, contestatorul P. G. - I. a formulat, în temeiul art.132 C.pr.civ., cerere completatoare prin care a solicitat constatarea nulității Actului Adițional nr.1 la contractul colectiv de muncă al societății intimate, arătând că, prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din data de 16.01.2013, s-a menționat că, la data de 01.07.2012, a intrat în vigoare acest act adițional, document înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr.02/28.06.2012 și care a modificat radical C.C.M. - ul invocat în motivarea cererii introductive de instanță.

Învederează contestatorul faptul că, până la momentul formulării și depunerii întâmpinării de către intimată, nu a avut cunoștință de semnarea actului adițional invocat de .. în apărare, motiv pentru care înțelege să completeze petitul acțiunii, considerând că Actul Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă este nul, lipsit defecte juridice, astfel că, solicită să se constate nulitatea acestuia.

Astfel, în speță, reprezentarea salariaților la momentul negocierii modificărilor ce aveau să fie aduse Contractului Colectiv de Muncă și, respectiv, la momentul semnării Actului Adițional nr.1 la C.C.M. înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă sub nr.02/28.06.2012 a fost nelegală.

Cu privire la reprezentarea salariaților - în ipoteza negocierilor ce au loc între sindicate și reprezentanții angajatorului/patronatului, în scopul modificării Contractului Colectiv de Munca, la nivel de unitate - atât Codul Muncii - Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, cât și Legea Dialogului Social - Legea nr.62/2011, dar și Legea nr.467 din 12 decembrie 2006 pentru stabilirea cadrului general de informare și consultare a angajaților stabilesc obligația angajatorului/a organizației patronale de a negocia modificarea Contractului Colectiv de Muncă cu „reprezentanții salariaților”.

Toate actele normative menționate prevăd necesitatea negocierii Contractelor Colective de Muncă de către reprezentanții angajatorului și de „reprezentanții salariaților”, formularea „reprezentanții salariaților” neapărând la plural în mod întâmplător, ci legiuitorul a considerat necesar ca salariații să fie reprezentați, în cadrul negocierilor cu reprezentanții angajatorului/patronatului, de mai multe persoane, tocmai pentru garantarea respectării drepturilor și a intereselor salariaților.

Așadar, prin raportare la legislația incidență în prezenta speță, care face referire de fiecare dată la „reprezentanții salariaților”, iar nu la „reprezentantul/ reprezentanții salariaților”, contestatorul a susținut că se impune a se constata faptul că Actul Adițional nr.1 la C.C.M. al societății intimate nu poate fi eficace, reprezentarea salariaților, la momentul semnării acestuia, fiind nelegală.

În primul rând, consideră contestatorul că, prin reprezentarea salariaților la negocierile colective de către un singur reprezentant, nu se asigură nici transparența procesului decizional și nici respectarea drepturilor și a intereselor salariaților, fiind bine cunoscut faptul că, în practică, la negocierile colective participă, de regulă, trei reprezentanți ai salariaților sau, cel puțin același număr de reprezentanți câți reprezentanți ai angajatorului/organizației patronale sunt.

Or, Actul Adițional la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății intimate și înregistrat la I.T.M. sub nr.2/28.06.2012 este semnat de doi reprezentanți ai angajatorului, respectiv de numiții M. I. L. și M. Givan și de numai un reprezentant al salariaților, în persoana numitului I. M..

Prin raportare la dispozițiile art.222 alin.2 C. Muncii care prevăd că „Numărul de reprezentanți aleși ai salariaților se stabilește de comun acord cu angajatorul, în raport cu numărul de salariați ai acestuia” și la situația de fapt, respectiv la faptul că numai sucursala Prahova a .. are aproximativ 30 de angajați, reprezentarea salariaților la negocierea/semnarea actului adițional prin care a fost modificat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate a fost nelegală.

Întrucât, numitul I. M. a fost singurul reprezentant al salariaților la momentul asocierii și semnării actului adițional și, pentru buna înțelegere a situației de fapt, contestatorul a învederat că, din informațiile ce i-au fost oferite de foștii săi colegi de serviciu și care pot fi verificate ca urmare a administrării probatoriului în prezenta cauză, I. M. ar fi părăsit societatea, la numai câteva luni după momentul semnării Contractului Colectiv de Muncă în calitate de reprezentant al salariaților.

Așa cum arată inclusiv societatea intimată în cuprinsul întâmpinării, Actul Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă „a modificat radical C.C.M. - ul invocat de contestator „în susținerea cererii”, împrejurarea în care se atrage atenția asupra faptului că intimata nu a îndeplinit obligația sa de informare cu privire la modificările intervenite în cuprinsul Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate și, începând cu momentul intrării în preaviz, contestatorul a depus toate diligentele pentru obținerea de copii ale Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, la nivel de societate și ale Contractul Individual de Muncă, diligente ce s-au lovit de refuzul nejustificat al reprezentanților societății, de a-i elibera copii ale acestor documente.

Or, în condițiile în care nici semnarea actului adițional și nici modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă nu au fost aduse la cunoștință contestatorului (nici de către „reprezentantul salariaților” și nici de către angajator), acesta a aflat de încheierea acestui document, între angajator și sindicat, abia cu ocazia depunerii de către intimată a întâmpinării și a Actului Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă, cu precizarea că, din consultările pe care le-am avut cu foștii săi colegi de serviciu, a aflat că modificarea Contractului Colectiv de muncă, ca urmare a semnării actului adițional, a fost adusă la cunoștința salariaților la data de 20.12.2012, mai precis, la data de 19.12.2012 când actul adițional în cauză a fost transmis pe e-mail către sucursala Prahova a ..

La data de 20.12.2012, modificarea Contractului Colectiv de Muncă a fost luată la cunoștință de către salariați, prin semnătură, pe bază de tabel nominal în cuprinsul căruia foștii colegi de muncă ai contestatorului au făcut mențiune asupra faptului că nu sunt de acord cu modificările aduse art.103 lit. b) și e).

Arată contestatorul că decizia nr.163 privind încetarea contractului său de muncă i-a fost comunicată la data de 10.09.2012, cu trei luni înainte de momentul la care salariații societății intimate au fost încunoștințați cu privire la modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă, ignorarea intereselor salariaților, la momentul semnării Actului Adițional nr 1 la Contractul Colectiv de Muncă, de către reprezentantul acestora - I. M., reieșind fără putere de tăgadă din aceea că toate beneficiile de care salariații societății beneficiau anterior, au fost eliminate.

Ca urmare a încheierii actului adițional, beneficiile de care salariații .. beneficiau, conform Contractului Colectiv de Muncă, respectiv salarii compensatorii, numărul de zile de concediu de odihnă, sporurile salariate, au fost, așa cum rezultă și din susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării, eliminate.

Or, în condițiile în care reprezentarea salariaților a fost nelegală la momentul semnării actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă și, în condițiile în care, contestatorul nu a fost informat cu privire la semnarea acestui document (informarea salariaților realizându-se în luna decembrie a anului 2012, la trei luni după ce a fost comunicată decizia de încetare a contractului de muncă), este evident faptul că ceea ce angajatorul și reprezentantul salariaților au urmărit, la momentul semnării actului adițional, a fost fraudarea intereselor salariaților.

D. urmare, prin prezenta cerere, contestatorul înțelege să completeze petitul acțiunii introductive, având în vedere noile documente de care a luat cunoștință la momentul formulării întâmpinării și a depunerii actelor în apărare de către societatea intimată, solicitând ca, pe lângă capetele de cerere deduse spre soluționare, conform cererii de chemare în judecată, să se constate nulitatea Actului Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă al .., înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr.02/28.06.2012, având în vedere nelegala reprezentare a salariaților la momentul negocierii și semnării acestui document - prin raportare la dispozițiile art.135 alin.1 lit. b) din Legea nr.62/10.05.2011 a dialogului social, republicată; nerespectarea, de către angajator, a obligației sale de informare a salariaților cu privire la semnarea Actului Adițional nr.1 și cu privire la modificările intervenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate, în urma semnării acestui document.

Prin „Notele de ședință” depuse de intimată la data de 09.07.2013 (f.272 – vol. I) cu privire la cererea completatoare formulată de contestatorul P. G. - I., s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art.134 C.pr.civ. „este socotită ca fiind prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”.

Mai mult decât atât, art.132 alin.1 C.pr.civ. statuează că „la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi”.

Apreciază intimata că norma procedurală înscrisă în art.132 C.pr.civ. conține prevederi ce sunt stabilite în interesul pârâtului, astfel încât, acesteia i se conferă un caracter imperativ în măsura în care pârâtul nu consimte expres sau tacit la modificarea/întregirea acțiunii ulterior primei zile de înfățișare.

Având în vedere aceste dispozițiile legale, precum și faptul că întâmpinarea formulată de intimata .. a fost depusă cu mult timp înaintea primului termen de judecată stabilit pentru data de 16.01.2013, termen pentru care ambele părți au fost legal citate și prezente, este evident că, la termenul de judecată din 11.06.2013, contestatorul nu se mai afla în termenul legal de a formula cerere completatoare, nefiind aceasta prima zi de înfățișare în care părțile legal citate puteau pune concluzii, context în care acesta este decăzut din acest drept.

Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, prin cererea completatoare, s-a solicitat constatarea nulității Actului Adițional nr.1 Ia Contractul Colectiv de Muncă al .., invocându-se în acest sens următoarele: reprezentarea salariaților la momentul negocierii/semnării Actului Adițional nr.1 la C.C.M. a fost nelegală; Actul Adițional nr.1 a modificat radical C.C.M. al ..; s-au ignorat interesele salariaților, fiind eliminate drepturile de care aceștia beneficiau anterior.

Având în vedere susținerile contestatorului din cererea completatoare, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere nou introdus, motivat de faptul că, referitor la susținerea că reprezentarea salariaților la momentul negocierii/semnării Actului Adițional nr.1 la C.C.M. a fost nelegală, într-adevăr, așa cum se precizează, conform art.222 alin.2 C. Muncii, „numărul de reprezentanți aleși ai salariaților se stabilește de comun acord cu angajatorul...”.

Pe cale de consecință, prin hotărârea adoptată la data de 21.12.2011, a fost ales drept reprezentant al salariaților numitul M. I., iar în ceea ce privește convocarea reprezentantului salariaților - M. I. - în vederea inițierii negocierilor și semnării Actului Adițional nr.1, aceasta s-a efectuat în data de 13.06.2012, prin adresa nr.627/13.06.2012.

Faptul că Actul Adițional a modificat radical C.C.M. al .., intimata învederează faptul că, astfel cum prevede art.229 alin.1 C. Muncii, contractul colectiv de muncă reprezintă o convenție încheiată în formă scrisă între angajator și salariați prin reprezentantul acestora, convenție care stabilește anumite clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații care decurg din raporturile de muncă.

În consecință, câtă vreme convenția părților respectă dispozițiile legale în vigoare, această convenție reprezintă legea părților, raționamentul fiind același și în cazul modificării acestei convenții printr-un act adițional.

Împrejurarea că, prin Actul Adițional s-a schimbat radical conținutul C.C..M. al .. nu este de natură să atragă nelegalitatea acestuia, câtă vreme, procedura impusă prin art.229 C. muncii și art.134 din Legea nr.62/2011 a fost respectată, reprezentantul salariaților fiind convocat prin adresa nr.627/13.06.2012, fiind și ales în această calitate prin hotărârea din 21.12.2011.

Motivul pentru care s-a recurs la modificarea C.C.M. al .., prin Actul Adițional nr.1/28.06.2012, a fost situația economică mai mult decât dificilă pe care societatea a traversat-o și încă o traversează, fiind nevoită să abroge dispozițiile art.30 lit. B) alin.4 din forma inițială a C.C.M., inclusiv concedierea pe motive care nu țin de persoana angajatului fiind o dovadă suplimentară a faptului că intimata traversează o perioadă dificilă, fiind astfel obligată să recurgă la asemenea măsuri pentru a-și redresa activitatea economică.

Mai mult decât atât, C.C.M. al .. și-a încetat pe deplin existența, cu acordul salariaților, la data de 27.02.2013, conform notificării nr._/20.02.2013 înregistrată la I.T.M. București, întrucât, nici până în prezent situația economico - financiară a societății nu s-a redresat, societatea neputând să susțină, sub nicio formă, drepturile acordate inițial prin C.C.M.

Prin încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din data de 10.07.2013 (f.301 – vol. I), tribunalul a respins excepția tardivității formulării cererii completatoare ținând seama de disp. art.132 C.pr.civ. rap. la art.134 C.pr.civ., dar și de incidentul procedural de la termenul de judecată din data de 19.03.2013, respectiv repartizarea aleatorie a dosarelor, astfel încât, s-a apreciat, că, în speță, cererea completatoare formulată de contestator a fost depusă în termen, urmând a fi soluționată odată cu cererea inițială.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2413 din 28 octombrie 2014, a admis în parte contestația, completată formulată de contestatorul P. G. - I., în contradictoriu cu intimata .. București, a respins capetele de cerere privind anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă la zi, obligarea intimatei la plata sporului de toxicitate, a sporului de siguranța circulației și a salariilor compensatorii, ca neîntemeiate și a obligat intimata să plătească contestatorului suma netă de 226 lei reprezentând indemnizație de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2012 și suma netă de 1.911 lei reprezentând spor de vechime în muncă, conform raportului de expertiză N. C., inclusiv supliment expertiză și răspuns la obiecțiuni.

Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea completatoare privind constatarea nulității Actului Adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea expertului N. C. de majorare a onorariului, a obligat contestatorul la plata, către expertul N. C., a sumei de 500 lei reprezentând majorare onorariu, a admis în parte cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat intimata, la plata către contestator, a sumei de 300 lei reprezentând onorariu expert și 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:

Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar se constată că, la data de 15.04.2004, s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.1374, prin care contestatorul P. G. – I. devenea angajatul intimatei .., pe perioadă determinată de 7 luni – 27.03.2004 – 31.10.2004, în funcția de șofer de autocamioane (f.169 – vol. I), ulterior, contractul fiind modificat în sensul duratei nedeterminate pentru care a fost inițial încheiat, respectiv cu jumătate de normă, astfel cum rezultă din actele adiționale și deciziile aflate la dosar.

Prin decizia nr.163/10.09.2012 emisă de intimata .. s-a dispus ca, începând cu data de 10.09.2012, încetează contractul individual de muncă al contestatorului P. G. – I., având funcția de șofer autocamion în cadrul societății, conform art.65 alin.1 C. muncii. (f.9 – vol. I).

În preambulul deciziei se menționează faptul că, desființarea locului de muncă al salariatului P. G. – I. a fost dispusă ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administrație nr.1/10.07.2012, intimata neavând posibilitate de a propune salariatului programe de formare profesională și de oferire a unui alt loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale.

Potrivit art.65 alin.1 Codul Muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia”, alin.2 al aceluiași text de lege stipulând că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.

Actuala redactare a textului, în afară de formularea ușor tautologică (se repetă sintagma „pentru motive care nu țin de persoana…”), nefiind circumscrisă unor cauze precise, este menită să creeze unele confuzii, lăsând să se înțeleagă că încetarea contractului poate interveni oricând, fiind lăsată la latitudinea angajatorului, permițând și subiectivismul acestuia.

Referitor la textul de lege în discuție, Curtea Constituționala a reținut, prin Decizia nr.417/2007, că acesta „nu este mai puțin precis decât cel anterior, întrucât nici existența unor dificultăți economice nu constituie determinarea exactă a motivelor ce justifică încetarea contractului individual de muncă”.

Ținând seama, însă, de alin.2 al art.65 C. Muncii care prevede că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”, textul respectiv „nu permite încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât, prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă.

Așa fiind, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, nefiind vorba de abateri disciplinare, de inaptitudine fizică sau psihică, etc., ci de un fapt exterior lui, respectiv desființarea locului de muncă care, evident, nu poate fi imputabil, în niciun mod, salariatului afectat.

Literatura de specialitate a statuat că desființarea locului de muncă nu ar fi imputabilă nici angajatorului (se exclude subiectivismul acestuia), ci, este determinată de cauze obiective, consecință a organizării unității care impune desființarea unui (unor) loc (locuri) de muncă, cu consecința restructurării personalului.

Prin urmare, ordinea firească este următoarea: mai întâi, se decide (hotărăște) desființarea locului de muncă, apoi se procedează la concedierea salariatului care ocupă acest loc de muncă.

Astfel, poate fi vorba de dificultăți economice și diminuarea sau încetarea activității, dar și de transformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producție, etc., în toate cazurile impunându-se renunțarea la serviciile unor salariați.

Așadar, prin reorganizarea unității, în baza art.65 Codul Muncii, se înțelege inclusiv modificarea structurii sale interne și orice măsură de ordin organizatoric care vizează creșterea performantelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul al cărui interes legitim pentru concediere este dictat de nevoie eficientizării activității.

Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia, ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă care trebuie dovedită.

Prin urmare, pentru a se constata dacă desființarea a avut loc efectiv, trebuie să fie cercetate statul de funcții și/sau organigrama unității.

Locul de muncă al salariatului în cauză, fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desființarea lui.

Aceasta nu este efectivă dacă este urmată de reînființarea, după scurt timp, a aceluiași loc de muncă, după cum nici schimbarea denumirii postului nu poate fi considerată o desființare efectivă a locului de muncă.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, etc., independentă de buna sau reaua - credință a angajatorului și este serioasă când se impune, din necesități evidente, privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

În speță, răspunzând primului obiectiv al expertizei, respectiv acela de a se stabili dacă desființarea locului de muncă ocupat de contestator a fost efectivă, raportul de expertiză tehnică de specialitate organizarea muncii – salarizare ec. N. C. depus la data 28.04.2014 a menționat că societatea intimată a prezentat vechea organigrama înregistrată sub nr.144/17.01.2012 în care apar nominalizate 12 posturi de șoferi autocamion (C._) printre care se afla și numele contestatorului P. G. – I., dar și noua organigramă din data de 09.08.2012 în cuprinsă căreia figurează numai 10 posturi de șoferi autocamion (C._), postul contestatorului fiind suprimat/ desființat, cu precizarea că, organigramele țin loc și de stat de funcțiuni, având în vedere că se prezintă Codul C., funcția și numele persoanei.

Expertiza a menționat că, pentru a produce efecte juridice, organigramele au fost aprobate, datate și semnate de administratorul societății, astfel cum cer rigorile unui act oficial, concluzionând că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă.

Referitor la cel de-al doilea obiectiv al expertizei - să se stabilească numărul de zile de concediu aferent anului 2012 la care ar fi fost îndreptățit contestatorul, contractul individual de muncă nr.1374/15.04.2004 stipulează, la pct. I, că „Durata concediului anual de odihnă este de 20 zile lucrătoare, în raport cu durata muncii (normă întreagă, fracțiune de normă), nefiind prevăzut ca reclamantul să beneficieze de concediu de odihnă suplimentar.

Astfel, contractul colectiv de muncă al societății pe anul 2012 (valabil în perioada 01.03._13 înregistrat la M.M.F.P.S. – I.T.M. București sub nr.38/27.02.2012 prevede, la art.65 alin.3, că „În fiecare an calendaristic, salariații au dreptul la un concediu de odihnă plătit, cu durată minimă de 21 zile lucrătoare ...”, alin.4 al aceluiași articol stipulând că „La durata minimă se adaugă un număr de zile, în funcție de vechimea în muncă a salariaților, pe care aceștia o împlinesc la finele anului în care se acordă concediul de odihnă, după cum urmează: de la 3 la 10 ani - 3 zile; de la 10 la 15 ani - 5 zile; de la 15 la 20 ani - 7 zile; peste 30 ani - 8 zile.

În baza Actului Adițional înregistrat la M.M.F.P.S. – I.T.M. București sub nr. 02/28.06.2012 (valabil începând cu data de 01.07.2012) la Contractul Colectiv de Muncă al societății, art.65 s-a modificat în sensul potrivit cu care art.4 prevede că „La durata minimă se poate acorda un număr de zile de concediu de odihnă suplimentar, prin negociere directă cu fiecare salariat, funcție de vechimea salariatului în societate”.

„Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare”, potrivit art.145 alin.1 C. muncii, cu precizarea că, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil și trebuie prevăzută în contractul individual de muncă.

Raportul de expertiză a menționat că numărul zilelor concediu de odihnă legal pentru perioada 01.01._12 se calculează, conform algoritmului (21 zile x 8,33 luni lucrate) / 12 = 14,58 zile, iar numărul zilelor de concediu de odihnă suplimentar pentru perioada 01.01._12 se determină, astfel: (5 zile x 6 luni) /12 = 2,5 zile și, dacă se adună cele două perioade, respectiv 14,58 zile + 2,5 zile rezultă un număr de 17 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012.

În analizarea celui de-al treilea obiectiv al raportului de expertiză, respectiv calcularea cuantumului indemnizație concediului legal de odihnă aferent anului 2012, art.150 alin.1 C. muncii prevede că „Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă”, alin.2 al aceluiași articol stipulând că „Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariate prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu”.

Raportul de expertiză dispus în cauză a relevat împrejurarea că, din analizarea foilor colective de prezență a rezultat că, pentru anul 2012, contestatorul P. G. – I. a beneficiat de 10 zile concediu de odihnă în luna iulie 2012 și de 4 zile plătite în luna septembrie 2012, rămânând un număr de 3 zile de concediu de odihnă a căror contravaloare urmează a fi plătită, respectiv suma netă de 226 lei (indemnizația brută este de 323 lei).

Cel de-al patrulea obiectiv al expertizei a vizat calcularea contravalorii sporurilor pretinse de contestator, sens în care expertul a menționat că, în raport de specificul muncii depuse, acesta a îndeplinit funcția de conducător autoturisme și camionete și, ulterior, de conducător autocamioane.

Din cuprinsul fișelor de post pentru conducător auto autoturisme și camionete, a rezultat că fostul salariat executa transport de materiale și utilaje, pregătirea suprafeței de marcat, protecția marcajului proaspăt, semnalizarea lucrărilor de marcaj, activități de deszăpezire pe timpul iernii și participarea la activitățile de încărcare - descărcare cu materiale și de alimentare a mașinii de marcaj.

Contractul individual de muncă nr.1374/15.04.2004 nu prevede acordarea de sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, menționându-se că activitatea se desfășoară în condiții normale/deosebite de muncă, potrivit Legii nr.19/2000.

Astfel, în ceea ce privește sporul de toxicitate pretins de contestator, art.103 pct. C) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anul 2012 prevede un „Spor pentru condiții nocive în cotă de 10% pentru personalul care lucrează în condițiile respective, în baza buletinelor de determinări de noxe profesionale eliberate de persoanele abilitate, potrivit legii, care să ateste depășirea valorilor limită de expunere profesională la locurile de muncă încadrate în condiții deosebite sau documente care să ateste simpla prezență a unor agenți chimici foarte periculoși sau agenți biologici care nu au prevăzută limita admisibilă. Pentru stabilirea condițiilor nocive, angajatorul are obligația să efectueze determinări ori de câte ori se vor aduce modificări tehnologice în procesul de producție sau se vor aplica unele măsuri care conduc la îmbunătățirea condițiilor de muncă. Determinările efectuate de organele specializate, vor avea în vedere următoarele criterii: gradul de depășire a concentrațiilor maxime admise; gradul de agresivitate a noxelor asupra organismului; indiciu de morbiditate; acțiunea concomitenta a mai multor noxe; risc de iradiere”.

În speță, expertul a menționat că, întrucât, nu există buletine de determinări de noxe profesionale eliberate de persoanele abilitate, potrivit legii, s-au prezentat fișe cu Instrucțiuni de securitate pentru transportul rutier al diferitelor substanțe, în limba română și în limba germană, fără să existe confirmarea societății că acestea erau transportate de contestator, astfel încât, nu s-a putut stabili dacă acesta este îndreptățit la acordarea sporului pentru condiții nocive.

Referitor la sporul de siguranța circulației, expertul a arătat că acesta nu se regăsește în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anul 2012, iar în ceea ce privește sporul pentru vechimea în muncă, acesta este reglementat la art.103, pct. A) din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2012.

Astfel, salariații beneficiază de un spor pentru vechime în muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: tranșa de vechime 3 și 5 ani – 5%, de la 5 la 10 ani – 10%, de la 10 la 20 ani – 15%, peste 20 ani – 20%.

Conform carnetului de muncă, contestatorul avea, la data de 10.09.2012, un stagiu de cotizare de 13 ani, beneficiind de un procent de 15% spor vechime, în valoare netă de 6.908 lei, potrivit raportului de expertiză inițial, respectiv de 1.911 lei în urma recalculării acestuia numai pentru perioadele de timp solicitate, astfel cum rezultă din suplimentul de expertiză și răspuns la obiecțiuni, cu precizarea că, având în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 12.10.2012, calculul sporului de vechime în muncă trebuie calculat retroactiv, pentru ultimii 3 ani, ceea ce înseamnă că, în speță, calculul trebuie început cu data de 13.10.2009 și, nicidecum, începând cu data de 10.09.2009 – dată care reprezintă momentul încetării contractului individual de muncă ca urmare a emiterii deciziei nr.163.

În ceea ce privește salariile compensatorii, art.30 din Contractul Colectiv de munca la nivel de societate pe anul 2012 stipulează, la pct. B): „(4) În cazul concedierilor individuale, salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului, respectiv beneficiază de compensații în condițiile prevăzute de lege. Angajatorul va acorda salariaților concediați: 1 salariu mediu net pe societate, realizat în luna emiterii deciziilor de concediere, pentru salariații cu o vechime în societate mai mică de 5 ani; 7 salarii medii nete pe societate, realizate în luna emiterii deciziilor de concediere, pentru salariații cu o vechime în societate între 5-15 ani; 12 salarii medii nete pe societate, realizate în luna emiterii deciziilor de concediere, pentru salariații cu o vechime în societate peste 15 ani”, cu precizarea că, Actul Adițional nr.02/28. 06.2012, valabil de la data de 01.07.2012, modifică acest articol în sensul că „(4) În cazul concedierilor individuale, salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de C.C.M. aplicabil”.

În condițiile în care, Decizia de concediere nr.163 a fost emisă la data de 10.09.2012 - dată la care erau aplicabile prevederile Actului Adițional nr.02/28. 06.2012, este evident că, în speță, contestatorul P. G. – I. nu beneficiază de salarii compensatorii.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, este evident, așadar, că societatea intimată a efectuat, datorită dificultăților economice dovedite, restructurări ale activității, existând o desființare efectivă a unor locuri de muncă, astfel cum rezultă din organigrame analizate de expert care au fost aprobate, datate și semnate de administratorul societății, iar în ceea ce privește cauza care a determinat concedierea contestatorului P. G. – I., aceasta este reală și serioasă în sensul art.65 alin.2 Codul Muncii, fiind impusă de dificultățile economice cu care s-a confruntat unitatea.

Interesul angajatorului în luarea măsurii încetării contractului individual de muncă al contestatorului rezidă tocmai în faptul că, urmare a analizei situației economico - financiare a societății, s-a constatat reducerea cifrei de afaceri, fapt de natură a afecta capacitatea societății de a suporta anumite cheltuieli inerente desfășurării activității, cum ar fi inclusiv cele de plată a salariilor personalului angajat, desființarea locului de muncă fiind efectivă, astfel cum a concluzionat și raportul de expertiză tehnică de specialitate organizarea muncii – salarizare ec. N. C..

Reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de lege pentru a fi incident art.65 alin.1 C. muncii, respectiv desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă, iar cauza care a determinat această măsura a fost efectivă și serioasă, tribunalul va admite în parte contestația, astfel cum a fost completată, în sensul obligării intimatei la plata către contestator a sumei nete de 226 lei reprezentând indemnizație de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2012 și a sumei nete de 1.911 lei reprezentând spor de vechime în muncă, conform raportului de expertiză tehnică de specialitate organizarea muncii – salarizare ec. N. C., inclusiv supliment expertiză și răspuns la obiecțiuni, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă la zi, obligarea intimatei la plata sporului de toxicitate, a sporului de siguranța circulației și a salariilor compensatorii,.

În ceea ce privește cererea completatoare vizând constatarea nulității Actului Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă, motivat de faptul că reprezentarea salariaților la momentul negocierii/semnării acestuia ar fi fost nelegală, că actul în discuție a modificat radical C.C.M. al intimatei și că ar fi fost ignorate interesele salariaților, fiind eliminate drepturile de care aceștia beneficiau anterior, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că, art.222 alin.2 C. muncii prevede că „numărul de reprezentanți aleși ai salariaților se stabilește de comun acord cu angajatorul, în raport cu numărul de salariați ai acestuia”.

În speță, potrivit Procesului - verbal încheiat la data de 21.12.2011 (f.283 – vol. I), numărului total de 112 salariați îi corespundeau 94 de delegați mandatați, condiții în care s-a constatat că reprezentanții mandatați pot întruni calitatea de majoritate, conform prevederilor legale și, procedându-se la propunerea pentru alegerea unui singur reprezentant al salariaților, delegații mandatați fiind de acord să fie ales un singur reprezentant al salariaților, a fost declarat, în această calitate, cu 67 de voturi aferente Sucursalelor C. – 12, Prahova – 12, Banat – 13 și B. – 6, numitul M. I. care, prin Convocarea înregistrată sub nr.627 din data de 13.06.2012 (f.287 – vol. I), a fost convocat în vederea inițierii negocierilor și semnării Actului Adițional nr.1.

Art.229 alin.1 C. muncii prevede „contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații care decurg din raporturile de muncă”.

Așa fiind, alegația contestatorului în sensul că Actul Adițional nr.1 la C.C.M. la nivel de unitate pe anul 2012 a modificat radical acest contract nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, convenția părților respectă dispozițiile legale în vigoare, reprezentând legea părților, raționamentul fiind același și în cazul modificării acestei convenții printr-un act adițional, iar împrejurarea că prin actul adițional în discuție s-ar fi schimbat radical conținutul C.C.M. al .. nu este de natură să atragă nelegalitatea acestuia, întrucât, procedura impusă prin art.229 C. muncii și art.134 din Legea nr.62/2011 a fost respectată, reprezentantul salariaților fiind convocat la negocieri, astfel cum s-a mai arătat, prin adresa nr.627/13.06.2012, fiind și ales în această calitate prin Hotărârea din data de 21.12.2011.

Nici susținerea contestatorului în sensul că, prin Actul Adițional nr.1 ar fi fost ignorate interesele salariaților, fiind eliminate drepturi de care aceștia beneficiau anterior adoptării actului nu poate fi reținută, câtă vreme, motivul care a determinat modificarea C.C.M. al societății a fost situația economică dificilă prin care unitatea trecea, la acel moment, context în care a fost abrogat art.30 lit. B) alin.4 din forma inițială a C.C.M., o dovadă în plus fiind chiar concedierea dispusă, în baza art.65 alin.1 C. muncii.

Referitor la cererea expertului N. C. de majorare a onorariului cu suma de 1.500 lei (f.215 – vol. II), instanța a admis-o în parte, sens în care a dispus obligarea contestatorului la plata către expertul N. C. a sumei de 500 lei cu acest titlu, apreciindu-se că această sumă reflectă, în mod obiectiv, munca depusă de expert, dar și gradul de complexitate al lucrării.

În ceea ce privește cererea contestatorului P. G. – I. de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a admis-o în parte, sens în care, în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., a obligat intimata .. la plata către contestator a sumei de 300 lei, reprezentând onorariu expert și 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, redus de la suma de 1.860 lei, conform chitanței nr.28/29.10.2012 (f.383 – vol. II).

În conformitate cu art.274 alin.3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

De asemenea, prin decizia nr.401/14.07.2005 Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț, în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În sensul celor arătate, instanța de fond a apreciat că este și jurisprudența C.E.D.O. care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost, în mod real, făcute în limita unui cuantum rezonabil, suma de 1.000 lei reflectând, în mod fidel, prestația avocatului contestatorului în raport cu gradul de complexitate al cauzei, dar și durata procedurii judiciare.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât contestatorul P. G. I., cât și intimata ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul contestator P. G. I., solicitând, în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, în vederea refacerii raportului de expertiză efectuat, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, iar în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu se impune refacerea expertizei, modificarea sentinței recurate, cu consecința anulării Actului Adițional nr. 1/01.07.2012 și a obligării .. la acordarea salariilor compensatorii, a drepturilor compensatorii în bani și a sporurilor solicitate de către subsemnatul, prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost modificată.

În motivarea cererii, recurentul contestator a precizat faptul că începând cu anul 2004 și până în septembrie 2012 (când a fost emisă decizia de încetare a contractului de muncă nr. 163/10.09.2012) a ocupat funcția de conducător autoturisme și camionete, iar, ulterior, funcția de șofer autocamion, în cadrul societății ... în această calitate, dat fiind obiectul de activitate al societății angajatoare, care se ocupă, în principal, de construcțiile de drumuri și autostrăzi, transporta substanțele necesare în vederea trasării marcajelor și îndeplinea sarcini adiacente, astfel cum reține și instanța de fond, respectiv: de pregătire a suprafeței de marcat, de semnalizare a lucrărilor, de protecție a marcajului proaspăt, de deszăpezire pe timpul iernii și de încărcare/descărcare materiale, alimentare a mașinii de marcaj.

La momentul emiterii Deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 163/10.09.2012, cunoscând faptul că îi era datorată o . de sporuri, precum și salarii compensatorii, conform dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, s-a adresat instanței cu prezenta cerere, solicitând, în principal, anularea deciziei de concediere și obligarea societății .. la plata, către subsemnatul, a sumelor de bani ce mi se datorau cu titlu de sporuri, salarii compensatorii și drepturi compensatorii în bani pentru zilele de concediu neefectuate în 2012.

La momentul depunerii, la dosarul cauzei, de către intimată, a întâmpinării, aceasta formula o . apărări în sensul că respectivul Contract Colectiv de Munca, cunoscut lui, a fost modificat de către .., conform Actului Adițional nr. 1/ 01.07.2012 (deci cu două luni înainte de momentul la care s-a luat decizia încetării contractul său individual de muncă) iar, conform modificărilor aduse, nu i s-ar mai cuveni niciun fel de sporuri, salarii compensatorii, sau altfel de drepturi bănești, noul Act Adițional modificând radical Contractul Colectiv de Muncă anterior.

A precizat recurentul că după momentul încetării contractului său individual de muncă, a întreprins numeroase demersuri spre a-i fi comunicate, de către angajator, copii ale Contractului Colectiv de Muncă în vigoare și copie a Contractului individual de muncă, însă s-a lovit de refuzul nejustificat al .. de a-i comunica aceste documente.

Or, modificarea Contractului Colectiv de Muncă invocată de către intimată nu a fost niciodată adusă la cunoștința mea (dimpotrivă, chiar în condițiile în care solicitasem să mi se comunice o copie a Contractului Colectiv de Muncă în vigoare, intimata nu a înțeles să dea curs favorabil cererii mele), iar chiar foștii mei colegi din cadrul .. au luat cunoștință cu privire la modificare de abia în luna decembrie a anului 2012, transmițând, în acest sens, angajatorului, pe bază de tabel nominal, dezacordul lor cu privire la aceste modificări.

În realitate, această modificare a Contractului Colectiv de Muncă a fost agreată, prin semnătură, de doi reprezentanți ai angajatorului și de un singur reprezentant al salariaților, în persoana dlui. I. M., în condițiile în care numărul total al salariaților societății intimate era, la nivelul anului 2012, de 112 persoane, dintre care 30 de salariați își desfășurau activitatea numai la nivelul sucursalei Prahova. Menționez că dl. I. M., după ce a reprezentat salariații .. la încheierea Actului Adițional nr. 1 la Contractul colectiv de muncă din iulie 2012, contribuind în mod determinant la fraudarea intereselor acestora, a părăsit funcția ocupată în cadrul .., în termen de numai câteva luni.

În aceste condiții, recurentul a menționat că a modificat cererea introductivă de instanță, solicitând să se constate și nulitatea Actului Adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă al .. (sens în care a adus o . argumente), menținându-și solicitările în sensul de a i se acorda drepturile bănești cuvenite, pentru perioadele în care Contractul Colectiv de Muncă cunoscut lui și-a produs efectele, precum și pentru perioadele în care, la nivel de ramură „construcții", era în vigoare un Contract Colectiv de Muncă.

Recurentul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică si, în principal, a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei instanței de fond, spre rejudecare, în vederea refacerii raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză.

A solicitat a se observa faptul că respingerea capetelor de cerere privind obligarea intimatei la plata sporului de toxicitate, a sporului de siguranță circulație și admiterea capetelor de cerere privind sporul de vechime în muncă și plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2012 numai în parte, respectiv pentru suma de 1.911 de lei (spor vechime în muncă) și pentru suma de 226 (indemnizație de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2012) se întemeiază pe concluziile unui raport de expertiză cu grave deficiențe, de natură a antama asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate.

A apreciat recurentul că, în prezenta cauză, se impune refacerea raportului de expertiză, cerere pe care a făcut-o și în fața instanței de fond, la termenul de judecată din data de 14.10.2014.

A mai arătat recurentul că soluția instanței este viciată ca urmare a faptului că raportul de expertiză întocmit în cauză este, pe de o parte, neîndestulător - în privința răspunsului furnizat de expert, la obiectivele propuse și la obiecțiunile formulate - și, pe de altă parte, contradictoriu (în privința cuantumului sporului de vechime datorat de către intimată).

În acest sens, a indicat instanței, în cuprinsul cererii de refacere a raportului de expertiză, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din data 14.10.2014, faptul că raportul de expertiză prezintă grave deficiențe. Aceste deficiențe se cristalizează sub trei aspecte, ce privesc acordarea și calcularea: sporului de toxicitate; sporului de siguranță circulație; sporului pentru vechime în muncă.

În ceea ce privește sporul de toxicitate – recurentul a solicitat a se observa faptul că la dispoziția expertului tehnic judiciar și inclusiv la dosarul cauzei, au fost depuse, „instrucțiuni de securitate pentru transportul rutier", înscrisuri pe care intimata le pusese la dispoziția angajaților, spre a fi prezentate organelor de poliție sau altor autorități publice în eventualitatea în care avea să se întâmple un accident de circulație sau un alt accident de muncă. Aceste înscrisuri precizează categoriile de substanțe transportate și în proximitatea cărora se afla practic la fiecare moment al exercitării atribuțiilor sale de serviciu și fac dovada faptului că aceste categorii de substanțe erau toxice, având o înaltă periculozitate de aprindere, de a produce incendii/explozii și de a degaja vapori toxici.

A mai solicitat recurentul a se observa faptul că în art. 203 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se preciza în mod clar faptul că sporul de toxicitate se poate acorda inclusiv „pe bază de documente care să ateste simpla prezență a agenților chimici foarte periculoși sau agenți biologici".

Or, în ciuda acestor argumente, expertul tehnic judiciar desemnat în prezenta cauză nu precizează dacă substanțele transportate, astfel cum rezultă din instrucțiunile de securitate puse la dispoziție, pot fi considerate toxice sau periculoase și, deși i s-a solicitat calcularea acestui calcul, expertul nu pune la dispoziția instanței niciun fel de calcul cu privire la sporul de toxicitate datorat pentru perioadele în care Contractul Colectiv de Muncă cunoscut subsemnatului își producea efectele.

Totodată, recurentul a solicitat a se observa faptul că expertul tehnic desemnat precizează, cu privire la instrucțiunile de securitate puse la dispoziție de subsemnatul, faptul că „S-au prezentat expertului niște fișe cu instrucțiuni în română și germană, fără să existe confirmarea societății că acestea erau transportate de contestator". Or, conform dispozițiilor art. 208 alin.(2) Cod proc. civ., „Părțile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării". Așadar, dacă expertul tehnic desemnat avea dubii cu privire la substanțele transportate de către subsemnatul, respectiv, cu privire Ia coordonarea dintre fișele de instrucțiuni prezentate și substanțele transportate, acesta avea posibilitatea, pentru a răspunde obiectivelor raportului de expertiză, de a solicita lămuriri angajatorului, sub acest aspect.

Urmare a obiecțiunilor sale, prin care a solicitat lămuriri suplimentare în privința acestui obiectiv al raportului de expertiză, în sensul de a se preciza dacă aceste substanțe pot fi considerate toxice sau periculoase, expertul tehnic judiciar răspunde acestor obiecțiuni astfel: „Având în vedere fișa postului, se transportau materiale și utilaje în conformitate cu specificațiile din fișa de securitate a produselor respective."

Or, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, administrarea probei cu raportul de expertiză se impune tocmai în cazul în care se apreciază ca fiind necesară cunoașterea părerii unui specialist, care ar trebui să fie de natură a lămuri anumite împrejurări de fapt utile soluționării cauzei.

De altfel, nici prin raportul de expertiză și nici prin suplimentul la raport nu s-a prezentat vreun calcul cu privire la sporul de toxicitate datorat, pentru ca acest spor să poată fi acordat, de către instanță, în cazul în care instanța s-ar fi considerat lămurită cu privire la datorarea, de către intimată, a unui astfel de spor, raportat la documentele depuse la dosarul cauzei. De asemenea, expertul tehnic nu răspunde la întrebarea dacă aceste substanțe sunt toxice sau nu, dar nici nu își declină competența de a răspunde la acest obiectiv în favoarea unui expert într-o altă specialitate - dacă, într-adevăr, față de pregătirea sa, nu putea oferi un răspuns la un astfel de obiectiv.

Date fiind răspunsurile prezentate de către expert, respectiv lipsa unor răspunsuri la obiectivele încuviințate de către instanță, vă rog să observați faptul că raportul de expertiză și completările la raport nu sunt de natură a lămuri situația de fapt, în speță impunându-se refacerea raportului de expertiză, pentru a se răspunde obiectivelor încuviințate.

Referitor la sporul pentru siguranța circulației, recurentul a solicitat a se observa faptul că, prin cererea introductivă de instanță, a solicitat obligarea societății angajatoare .., la plata contravalorii „sporului pentru siguranța circulației" la care eram îndreptățit.

A menționat recurentul că a identificat ca fiind „spor pentru siguranța circulației", sporul datorat pentru condiții grele și periculoase de muncă, prevăzut de dispozițiile art. 45 alin.(l) lit. a) din CCM, care se acordă, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate - pentru existența „unui risc de accidentare la lucru sub circulație". A solicitat a se observa faptul că, în speță, este necontestat faptul că a ocupat, în cadrul societății angajatoare, postul de șofer, astfel încât este neîndoielnic că .. îi datorează acest spor.

Cu privire la acest spor, expertului tehnic judiciar i s-a solicitat să calculeze suma de bani pe care societatea angajatoare mi-o datorează cu acest titlu. Or, vă rog să observați faptul că răspunsul expertului la acest obiectiv (nr.4) este că acest spor „Nu se regăsește în Contractul Colectiv de Muncă al societății pe anul 2012 "(conform răspunsurilor Raportului de expertiză) și, respectiv, că „sporul pentru siguranța circulației nu figurează nicăieri și, pe cale de consecință, nu poate fi acordat" (conform Suplimentului la raport și răspuns la obiecțiuni).

Așadar, nici la acest obiectiv al raportului de expertiză, expertul nu realizează un calcul, prevalându-se practic de faptul că nu aș fi nominalizat corect sporul datorat.

Or, prin cererea de refacere formulată și depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 14.10.2014, a indicat sporul identificat ca fiind „spor pentru siguranța circulației" și a susținut necesitatea refacerii expertizei raportat și la acest argument, însă instanța de fond a respins această cerere, apreciind, în mod netemeinic, că refacerea expertizei nu se impune.

Referitor la sporul pentru vechime în muncă recurentul a menționat că, în cuprinsul Raportului de expertiză judiciară înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 388/28.04.2014, expertul tehnic calculează sporul pentru vechimea în muncă datorat de către .., iar conform calculului prezentat de către expert în anexa nr. 1 la raport, față de toate înscrisurile prezente la dosarul cauzei, expertul tehnic judiciar ajunge la concluzia că i se datorează suma totală de 6.908 de lei cu titlu de spor pentru vechimea în muncă;

Recurentul a arătat că, deși la obiecțiunile sale formulate cu privire la Raportul de expertiză, expertul tehnic judiciar răspunde în mod vag sau nu răspunde deloc, la obiecțiunea formulată de către intimată, prin avocat, în cuprinsul căreia expertului i se solicită refacerea acestui calcul, pentru anumite perioade, identificate de către intimată (pentru care aceasta, unilateral, apreciază că acest spor este datorat), expertul tehnic judiciar reface în totalitate calculul, arătând că „în anexa nr. 1 a răspunsului la obiecțiuni s-a recalculat sporul de vechime, doar pentru intervalele solicitate";

Așa cum rezultă din răspunsul expertului de la pag. 4 a „Suplimentului de expertiză și răspuns la obiecțiuni", expertul a recalculat sporul, doar pentru perioadele solicitate de către .., fără a motiva dacă opinia intimatei este întemeiată, dacă într-adevăr, calculul inițial este viciat prin calcularea greșită a intervalelor de timp pentru care sporul este datorat. Așadar, expertul nu recunoaște că acest calcul inițial (cuprins în Anexa nr. 1 la Raportul de expertiză nr. 388/28.04.2014) este greșit, nu motivează dacă opinia intimatei cu privire la nedatorarea acestui spor (pentru anumite perioade) este întemeiată, ci se limitează la a reface calculul.

Așadar, expertul nu prezintă opinia sa avizată, cu privire la datorarea acestui spor exclusiv pentru perioadele identificate de către intimata .., nici nu justifică motivele pentru care calculul a fost, în totalitate, refăcut - respectiv dacă, inițial, expertul a calculat acest spor în mod eronat, concluzia sa inițială fiind și ea, greșită, sau dacă calculul a fost refăcut exclusiv pentru a răspunde solicitării intimatei.

A considerat recurentul că, din modul de formulare a răspunsului expertului „s-a recalculat sporul, doar pentru intervalele solicitate" (nn. de către intimată) ar rezulta chiar această din urma concluzie, iar în niciun caz aceea conform căreia calculul inițial al expertului ar fi fost greșit. Or, soluția pronunțată de către instanță s-a întemeiat exclusiv pe concluziile suplimentului la raport si răspunsului la obiecțiuni, fără a avea în considerare concluziile raportului de expertiză propriu-zis, având nr. 388/28.04.2014;

Recurentul a mai arătat că însăși rațiunea completării raportului de expertiză prin întocmirea unui supliment este acela de a clarifica, de a lămuri anumite aspecte privitoare la raportul de expertiză întocmit în cauză. Or, în prezenta cauză, suplimentul la raportul de expertiză este de natură a modifică în tot concluziile raportului de expertiză întocmit inițial. In acest sens, apreciez că un raport de expertiză trebuie să aibă valoare științifică, în aceeași cauză, cu privire la același obiectiv, expertul neputând ajunge la concluzii total diferite (în urma calculului rezultând o diferență de 4.000 de lei în minus, respectiv, la un rezultat diminuat cu peste 2/3 din suma totală calculată inițial).

Or, soluția instanței s-a întemeiat pe acest din urmă calcul, prezentat de către expertul tehnic judiciar în cuprinsul „Suplimentului la raportul de expertiză și răspuns la obiecțiuni". În acest sens, Tribunalul Prahova reține următoarele: „Salariații beneficiază de un spor de vechime în muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: tranșa de vechime 3-5 ani - 5%, de la 5 la 10 ani - 10%, de la 10 la 20 de ani - 15%, peste 20 de ani - 20%. Conform carnetului de muncă, contestatorul avea, la data de 10.09.2012, un stagiu de cotizare de 13 ani, beneficiind de un procent de 15% spor vechime, în valoare neta de 6.908 lei, potrivit raportului de expertiză inițial, respectiv de 1.911 lei, în urma recalculării acestuia numai pentru perioadele de timp solicitate, astfel cum rezultă din suplimentul la expertiză și răspuns la obiecțiuni, cu precizarea că, având în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 12.10.2012, calculul sporului de vechime în muncă trebuie calculat retroactiv, pentru ultimii 3 ani ceea ce înseamnă că, în speță, calculul trebuie început cu data de 13.10.2009 și, nicidecum, începând cu data de 10.09.2009- dată care reprezintă momentul încetării contractului individual de muncă ca urmare a emiterii deciziei nr. 163."

Așadar, pentru a reține concluziile suplimentului de expertiză, instanța motivează că, în speță, calculul trebuia început cu data de 13.10.2009 și, nicidecum, începând cu data de 10.09.2009, deoarece acțiunea subsemnatului a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12.10.2009. Or, consider că nu se justifică diminuarea sporului pentru vechime în muncă datorat, de la 6.908 lei (conform raportului de expertiză inițial), la 1.911 lei (conform suplimentului la raport), ca urmare a reducerii perioadei calculate cu o lună de zile.

În realitate, calculul expertului, din cuprinsul suplimentului de expertiză, exclude nu numai această perioadă de timp, ci și o . de alte perioade de timp. Dacă excluderea acestei perioade de timp de o lună ar putea apărea ca fiind justificată, excluderea tuturor celorlalte perioade de timp nu se poate justifica.

Nici expertul, nici instanța nu reține motivul pentru care aceste perioade de timp au fost excluse din calcul, astfel încât atât concluziile expertului, cât si decizia instanței, se întemeiază pe simplele argumente ale intimatei, din cuprinsul obiecțiunilor formulate de aceasta la raportul de expertiză întocmit inițial în cauză, argumente de altfel combătute de subsemnatul, prin depunerea, la dosarul cauzei, a contractelor colective de muncă la nivel de ramură - în vigoare la momentele respective, și care sunt pe deplin aplicabile.

În acest sens, recurentul a menționat că a arătat, în cuprinsul cererii de refacere a raportului de expertiză formulată și susținută la termenul de judecată din data de 14.10.2014, faptul că, în ceea ce privește sporul de vechime în muncă, expertul desemnat nu observa faptul că, deși contract colectiv la nivel național nu exista în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, exista valabil încheiat contract la nivel de ramură construcții, sens în care am depus, la dosarul cauzei, și acest contract, alături de actul adițional la contract, astfel cum au fost ele publicate în Monitorul Oficial al României.

În cuprinsul aceleiași cereri de refacere, atrăgea atenția asupra faptului că, în speță, contractul colectiv la nivel de ramură, valabil în tot anul 2011, la art. 45 alin. 1 lit. d) prevede acordarea sporului pentru vechimea în munca, sporul minim ce se putea acorda fiind de 5% (începând cu vechimea de 3 ani), iar cel maxim de 25% (pentru o vechime de peste 20 de ani).

Pentru acuratețe, în cuprinsul cererii a arătat că în mod neîntemeiat, prin calculul prezentat de către expert în cuprinsul suplimentului la raport și răspunsurilor la obiecțiuni au fost excluse anumite perioade pentru care sporul de vechime în muncă era datorat.

În acest sens, a arătat faptul că recalcularea sporului pentru vechimea în munca ar fi trebuit să aibă în vedere: faptul că pentru perioada 10.10._10 era necesar a se lua în calcul prevederile art. 45 alin. 1 lit. d din CCM la nivel de ramură; faptul că pentru perioada 01.01._11, sporul de vechime nu trebuia exclus, pentru că exista contract colectiv la nivel de ramură, valabil până la data de 31.12.2011, conform Actului adițional nr. 2 din 03.12.2010 publicat in M. Of nr. 4 din 16.02.2011.

Cu privire la argumentele sale, învederate atât în cererea de refacere a raportului de expertiză, cât și în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, instanța nu le reține și nici nu le înlătură, motivat.

Așadar, recurentul a apreciat că, în prezenta cauză, raportul de expertiză, respectiv suplimentul la raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni sunt de natură a vicia soluția pronunțată de instanță, antamând în mod direct asupra sumelor stabilite la plată, în sarcina intimatei .., de către instanța de fond, motiv pentru care consider că se impune refacerea raportului de expertiză si vă solicit casarea hotărârii instanței de fond, cu trimitere, spre re judecare.

De asemenea, recurentul a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond și prin prisma faptului că, fără a observa văditele carențe ale raportului de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond admite în parte cererea expertului de majorare a onorariului, obligând pe subsemnatul la plata sumei de 500 de lei, reprezentând majorare onorariu.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că în cauză nu se impune refacerea expertizei, recurentul a solicitat a se dispune modificarea sentinței recurate, cu consecința anulării Actului Adițional nr. 1/01.07.2012 și a obligării .. la acordarea salariilor compensatorii, a drepturilor compensatorii în bani și a sporurilor solicitate de către subsemnatul, prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost modificată.

Raportat la nelegalitatea Actului Adițional nr. 1/ 01.07.2012, recurentul a argumentat următoarele:

Până la momentul formulării întâmpinării, de către intimata, nu a avut cunoștință de încheierea Actului Adițional nr. 1, invocat de către societatea .. în apărare; chiar în condițiile în care solicitase intimatei să îi pună la dispoziție o copie a Contractului colectiv de muncă, actualizat, aceasta a refuzat să îi pună la dispoziție documentele solicitate;

Din cele relatate de către foștii săi colegi de serviciu, chiar salariaților .., informațiile referitoare la modificarea Contractului Colectiv de Muncă și la noul conținut al acestuia le-au fost comunicate de abia în luna decembrie a anului 2012. Mai precis, la data de 19 decembrie 2012, Actul Adițional nr. 1 a fost transmis, prin e-mail, către Sucursala Prahova a .. iar la data de 20 decembrie modificarea Contractului Colectiv de Muncă a fost luată la cunoștință, de către salariați, prin semnătură, pe bază de tabel nominal. De altfel, în cuprinsul tabelului, angajații au făcut mențiune cu privire la faptul că nu sunt de acord cu modificările aduse prevederilor art. 103 lit. b) și e);

La momentul încheierii Actului Adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă, angajații nu au fost în mod legal reprezentați.

În primul rând, recurentul a solicitat a se observa faptul că societatea .. este o societate cu un număr mare de angajați, exclusiv la nivelul Sucursalei Prahova societatea având 30 de salariați. Intimata mai are încă 6 sucursale la nivelul întregii țări, pe lângă cea de la sediul central, numărul angajaților fiind mult mai mare (112 salariați, la nivelul anului 2012);

O astfel de reprezentare a salariaților este nelegală, în condițiile în care:

Toate sporurile, toate beneficiile, salariile compensatorii și alte drepturi salariale ce se cuveneau salariaților intimatei au fost eliminate - ca urmare a semnării acestui act adițional, prin abrogarea dispozițiilor CCM ce priveau aceste drepturi;

În ciuda numărului de salariați de la nivelul societății, salariații au fost reprezentați, la momentul încheierii actului adițional, de o singură persoană;

întreaga legislație a dialogului social, referitoare la reprezentarea salariaților la încheierea și/sau modificarea contractelor colective de muncă face referire la „reprezentanții salariaților". Interpretarea conform căreia la negocieri trebuie să participe „reprezentanții salariaților" iar nu reprezentantul salariaților este de natură a asigura respectarea drepturilor și intereselor salariaților;

În practică, la negocierile colective participă, de regulă, trei reprezentanți ai salariaților, sau, cel puțin, un număr de reprezentanți egal cu cel al reprezentanților angajatorului. Or, la încheierea Actului Adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Munca au participat doi reprezentanți ai angajatorului (M. I. L. și M. Givan) și un singur reprezentant al salariaților;

Fraudarea intereselor salariaților de către reprezentantul salariaților în persoana dlui. I. M. și cei ai angajatorului este cu atât mai evidentă cu cât la numai câteva luni după semnarea acestui document, susnumitul a părăsit societatea;

Reprezentantul salariaților nu ar fi putut reprezenta interesele noastre, în condițiile în care subsemnatul și foștii mei colegi de serviciu din Sucursala Prahova nu am fost la niciun moment consultați cu privire la intenția angajatorului de a modifica Contractului colectiv de muncă al societății în acest sens și nici nu am fost informați cu privire la modificarea agreată de dl. I. M. până în luna decembrie a anului 2012, moment la care actul adițional fusese deja semnat și înregistrat la ITM de mai mult de 5 luni de zile;

D. urmare, recurentul a arătat că Actul Adițional nr. 1, prezentat de către intimată, a fost modificat în mod nelegal, în virtutea unei bune-credințe îndoielnice a reprezentantului salariaților, care, în numele nostru, a fost de acord cu excluderea tuturor drepturilor de care beneficiau angajații S.C. P. S.RX.

Mai mult, raportat și la jurisprudența depusă la dosarul cauzei de către intimată, recurentul contestator a solicitat a se observa că prin această conduită, societatea .. a determinat declanșarea unei serii întregi de litigii de muncă. Tot față de jurisprundența depusă la dosarul cauzei, atrag atenția asupra faptului că prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12.10.2012 (dată la care Contractul colectiv de muncă modificat conform Actului Adițional nr. 1 era în vigoare, acesta rămânând în ființă până la data de 27.02.2013). Astfel, raportat la dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 și la dispozițiile art. 268 alin.(2) lit. d) din Codul Muncii, nulitatea a fost invocată conform legii, pe durata existenței contractului colectiv de muncă. De asemenea, faptul că obiectul acțiunii asupra căreia s-a pronunțat Tribunalul C. și Curtea de Apel C. se suprapune numai parțial obiectului prezentei acțiuni, respectiv numai în ceea ce privește acordarea celor 7 salarii compensatorii.

Recurenta intimată ., în motivarea cererii de recurs contestatorul a arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis capătul de cerere referitor la acordarea către contestator, a sumei nete în cuantum de 1911 lei, reprezentând spor de vechime în muncă, conform raportului de expertiză întrucât, așa cum s-a arătat și în obiecțiunile orale la raportul de expertiză, toate sporurile înscrise în CCM la nivel da imitate au existat și există și în prezent cumulate în salariile brute ale foștilor și actualilor angajați, neexistând nicio altă situație în care un astfel de spor să fi fost acordat suplimentar.

Politica societății a fost întotdeauna aceea de a negocia salariul brut care să cuprindă toate sporurile cuvenite. A acorda ulterior adoptării CCM la nivel de unitate sporurile prevăzute în condițiile în care aceste sporuri erau deja incluse în salariul brut ar fi însemnat modificarea fiecărui CIM prin diminuarea salariului brut ca urmare a eliminării sporurilor ce urmau a fi acordate separat prin însumare la salariul brut întrucât, în caz contrar, s-ar fi determinat o situație de îmbogățire fără just temei a salariaților prin acordarea de sporuri peste sporurile deja incluse în salariul brut.

Având în vedere situația reală, anume faptul că sporurile erau deja incluse în salariul brut, nu s-a operat nicio modificare a CIM și niciun salariat nu a emis vreodată pretenții referitoare la acordarea sporurilor legale cuvenite.

Prin obiecțiunile scrise la raportul de expertiză nu s-a încercat decât să se corijeze maniera de calcul defectuoasă a expertului care nu a dorit să rețină realitatea expusă cu privire la înglobarea sporurilor în salariul brut și, mai mult decât atât, a efectuat un calcul defectuos pentru situația ipotetică în care sporurile nu ar fi fost incluse în salariul brut, neanalizând defalcat în funcție de perioadele în care a existat CCM la nivel național, ramură, unitate, etc.

Recurenta a mai arătat că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către contestator în condițiile în care: acțiunea contestatorului a fost admisă doar în parte, iar . a solicitat cheltuieli de judecată, depunând dovezi în acest sens (factură și chitanță în original);

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C., "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Deci, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat, deoarece este în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli.

Alta este situația însă, când cererea reclamantului cuprinde mai multe capete și este admisă doar în parte, ca în cazul de față.

În cazul de fața, inclusiv reclamantul se află în culpă procesuală, întrucât a cerut mai mult decât i se cuvenea, urmând ca în această situație instanța să purceadă la compensarea cheltuielilor de judecată, dispoziție legală prevăzută în cuprinsul art. 276 C., dispoziție pe care instanța de fond, considerăm că în mod nelegal nu a aplicat-o, neluând în calcul șt cheltuielile de judecată dovedite de către subscrisa.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2413/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dos._ și, pe cale de consecință, modificarea în parte a sentința recurate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de vechime în muncă, precum și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 25.02.2015, recurentul contestator P. G. I. a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de intimata ., prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca neîntemeiat.

Curtea, analizând cererile de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și textelor legale incidente, reține următoarele:

Referitor la recursul declarat de contestatorul P. G. – I., curtea va constata că toate criticile formulate de acesta sunt nefondate.

După expunerea unui scurt istoric al situației de fapt, oprimă critică formulată de către recurentul contestator se referă la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, concluzii însușite de către instanța de fond.

Curtea va constata că în mod corect tribunalul a dat eficiență concluziilor expertului în privința sporurilor solicitate de către recurentul contestator, în raport de probele administrate și care aveau relevanță și forță probantă în cauză.

Astfel, probele administrate, respectiv fișele de post și contractul individual de muncă, rezultă că activitatea desfășurată de contestator se încadrează în categoria condițiilor normale de muncă, nefiind stipulate în contract pentru acesta sporuri, indemnizații sau alte adaosuri.

Este adevărat că art.103 pct. C) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anul 2012 prevede un spor pentru condiții nocive în cotă de 10% pentru personalul care lucrează în condițiile respective, în baza buletinelor de determinări de noxe profesionale eliberate de persoanele abilitate, potrivit legii, care să ateste depășirea valorilor limită de expunere profesională la locurile de muncă încadrate în condiții deosebite sau documente care să ateste simpla prezență a unor agenți chimici foarte periculoși sau agenți biologici care nu au prevăzută limita admisibilă, dar contestatorul nu s-a încadrat în aceste condiții pentru a putea solicita un spor pentru toxicitate.

Mai mult, potrivit aceluiași CCM, pentru stabilirea condițiilor nocive, era obligatoriu a se efectua determinări ori de câte ori se vor aduce modificări tehnologice în procesul de producție sau se vor aplica unele măsuri care conduc la îmbunătățirea condițiilor de muncă, iar determinările efectuate de organele specializate trebuia să aibă în vedere următoarele criterii: gradul de depășire a concentrațiilor maxime admise; gradul de agresivitate a noxelor asupra organismului; indiciu de morbiditate; acțiunea concomitenta a mai multor noxe; risc de iradiere.

Corect a reținut tribunalul că nu s-a făcut dovada existenței, în speță, a unor buletine de determinări de noxe și nici că substanțele nocive ar fi fost transportate de către contestator, pentru a se justifica acordarea sporului de toxicitate.

Pe cale de consecință, nu se putea calcula un asemenea spor, chiar dacă recurentul contestator susține acest lucru.

În condițiile în care sporul pentru siguranța circulației nu era prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate pe anul 2012, actul de referință pentru identificarea elementelor drepturilor salariale ale contestatorului, este cert că acest spor nu se cuvenea contestatorului și nu se impunea calculul lui de către expert.

Sporul de vechime a fost reglementat prin art.103 din CCM pe anul 2012, astfel că acesta se aplică începând cu data de 1.03.2012 pe durata existenței contractului.

În ce privește sporul de vechime, acesta putea fi calculat și acordat numai în limitele termenului de prescripție de 3 ani și numai pentru perioadele în care acest spor era prevăzut în contractele de muncă aplicabile contestatorului și societății angajatoare, așa cum corect a procedat instanța de fond.

Prin urmare, toate criticile referitoare la modul de elaborare a raportului de expertiză apar ca nefondate, expertul efectuând lucrarea potrivit probelor cauzei și dispozițiilor legale aplicabile. În ce privește onorariul pentru efectuarea expertizei, curtea va constata că acesta a fost stabilit în raport de complexitatea și dificultatea lucrării.

O altă critică formulată de recurentul contestator se referă la analiza nulității Actului Adițional nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă.

Curtea va constata că în mod corect tribunalul a respins această cerere completatoare.

Astfel, modalitatea de desemnarea a reprezentanților salariaților la negocierile cu patronatul a urmat dispozițiile art.222 alin.2 C. muncii.

Procesul verbal din 21.12.2011 relevă faptul că au fost 94 de delegați mandatați – majoritatea salariaților – și aceștia au ales un reprezentant pentru negocierile cu patronatul.

Nu poate fi primită susținerea contestatorului în sensul că Actul adițional atacat ar fi modificat substanțial CCM, atâta vreme cât convenția încheiată între patronat și reprezentanții salariaților respectă dispozițiile legale în vigoare, iar această convenție reprezintă legea părților.

Curtea va avea în vedere faptul că actul adițional atacat a fost semnat în considerarea situației economice dificile a societății, urmărindu-se, pe cât posibil, salvarea a cât mai multe locuri de muncă iar nu ignorarea intereselor salariaților, așa cum susține contestatorul.

Pentru aceste considerente, raportat la criticile formulate prin cererea de recurs, curtea va constata că recursul declarat de contestator este nefondat.

Referitor la recursul declarat de intimata ., curtea va constata că și acesta este nefondat.

În ce privește sporul de vechime, recurenta intimată nu a făcut dovada că pe toată perioada supusă analizei acest spor a fost inclus în venitul brut, astfel că în mod corect expertul a calculat sumele, cu acest titlu, cuvenite și datorate contestatorului, conform contractelor de muncă aplicabile.

O altă critică se referă la acordarea cheltuielilor de judecată. Curtea va constata că în mod corect tribunalul a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, făcând aplicarea disp. art.274 C.pr.civ.

Atâta vreme cât instanța a admis cererile principale, chiar și în parte, intimata se află în poziția celui care a căzut în pretenții și este ținut a achita cheltuielile de judecată efectuate de partea potrivnică, dacă aceasta din urmă o cere, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a dispus achitarea numai în parte a cheltuielilor de judecată, dispunând reducerea onorariului de avocat.

Pentru toate considerentele expuse, curtea, văzând și disp. art.304 și 304¹ C.pr.civ., va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de contestatorul P. G. - I., domiciliat în comuna Blejoi, ., județul Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură M. A. M., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova și intimata .., cu sediul în București, ., Sector 5 și la sediul Sucursalei din Ploiești, .. 168, jud. Prahova, cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocatură C. G. în București, ., ., ., Sector 6, împotriva sentinței civile nr. 2413 din 28 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2015.

Președinte, Judecători,

A. M. R. C. M. M. M. P.

Grefier,

C. C.

Red.CMM

Tehnored.CC

2 ex./24.03.2015

d. fond_ Tribunalul Prahova

J. fond A. G. H.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 211/2015. Curtea...		Acţiune în constatare. Decizia nr. 634/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 579/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 557/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 594/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI