Despăgubire. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 344/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 344/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 344

Ședința publică din data de 1 aprilie 2015

Președinte - A.-C. B.

Judecători - E. S.

- V.-I. S.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul R. M., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2156/30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și cu chemata în garanție . SRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, Șoseaua Panduri, nr. 71, Corp A, parter, sector 5.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant R. M., asistat de avocat B. E. S., din baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/21 ianuarie 2015, aflată la fila 103 dosar și intimata-pârâtă . Ploiești, reprezentată de avocat D. C. L., din Baroul Prahova, potrivit împuterniciri avocațiale . nr._/18 ianuarie 2015, aflată la fila 43 dosar, lipsind intimata-chemată în garanție . SRL București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la al treilea termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul procedural.

Avocat D. C. L., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă . Ploiești, depune la dosar adresa nr. 458/18 martie 2015 în care se menționează că în legătură cu actele predate de societate apărătorului ales în vederea susținerii recursului în fața Curții de Apel Ploiești, respectiv, declarații de primire echipament de protecție, înțelege să și le retragă, urmând a nu fi luate în considerare ca probe.

Curtea ia act că adresa sus-menționată i-a fost comunicată și părții adverse, situație confirmată de către apărătorul acesteia.

Avocat B. E. S., având cuvântul, pentru recurentul-reclamant R. M., arată că lasă la aprecierea susținerea părții adverse, însă învederează că aceste acte au fost depuse la dosar cu mențiunea „conforme cu originalul”.

Curtea, urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 182 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, aplicare ce se impune a se realiza în raport de actul depus astăzi de către intimată, în sensul că înțelege să nu se mai folosească în dovedirea susținerilor sale de declarațiile privind echipamentul de protecție pe care le-a depus la dosar.

În atare situație, dând eficiență textului de lege menționat, Curtea urmează să înlăture din materialul probatoriu al recursului înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă la filele 60 – 72 dosar.

Avocat D. C. L., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă . Ploiești, arată că înțelege să nu se mai folosească în susținerea recursului nici de înscrisurile aflate la filele 73 – 82 dosar.

Curtea ia act de susținerea apărătorului ales al intimatei-pârâte, care este confirmată de conținutul adresei nr. 458/18 martie 2015, emisă chiar de către partea pe care o reprezintă, în sensul că înțelege, deși recurentul-reclamant nu s-a înscris în fals și cu privire la înscrisurile aflate la filele 73 – 82 dosar, să nu se mai folosească în dovedirea cererii sale nici de aceste acte.

Avocat B. E. S., având cuvântul, pentru recurentul-reclamant R. M., arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat D. C. L., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă . Ploiești, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Avocat B. E. S., având cuvântul, pentru recurentul-reclamant R. M., arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și nu a ținut cont de toate probele depuse la dosar.

Precizează că boala profesională, în urma căreia recurentul-reclamant a fost declarat inapt a fost constatată prin expertizele depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, arată că instanța de fond a înlăturat nejustificat declarația martorului C. L. care deși suferă de aceeași boală profesională, care a fost angajat în cadrul societății din luna septembrie 2007 până în anul în anul 2010, când pe fondul apariției bolii și-a dat demisia.

Arată că între fapta angajatorului și prejudiciul creat există o legătură de cauzalitate în sensul că apariția bolii profesionale s-a datorat exclusiv angajatorului care nu a respectat cerințele minime pentru supravegherea sănătății lucrătorilor față de riscurile pentru sănătate și securitate în muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu boli profesionale cauzate de agenții nocivi.

Menționează că starea sănătății recurentului-reclamant s-a modificat după data angajării sale la societatea intimată, afecțiunile dobândite de astmă bronșic profesional și dermatită de contact au fost cauzate de lipsa echipamentului de protecție.

Susține că recurentul-reclamant, datorită acestei boli profesionale ireversibile, se află în imposibilitatea de a se angaja, fiind în imposibilitatea obținerii mijloacelor de existență și a imposibilității achitării creditelor contractate anterior desfacerii contratului de muncă.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Depune la dosar concluzi scrise.

Arată cu privire la plata cheltuielilor de judecată că le va solicita pe cale separată.

Avocat D. C. L., având cuvântul, pentru intimata-pârâtă . Ploiești, arată că societatea a respectat condițiile de protecție a muncii și de acordare a echipamentului de protecție, conform cerințelor legale.

Susține că potrivit actelor medicale recurentul-reclamant are numai 30% capacitatea de muncă afectată, iar incapacitatea adaptativă cuprinsă între 20 – 49% este considerată o deficiență ușoară care afectează nesemnificativ activitățile cotidiene și profesionale. În această situație pot apărea contraindicații privind activitatea profesională/recomandări privind schimbarea locului de muncă, dar capacitatea de muncă este păstrată.

Arată că recurentul nu a produs nicio dovadă în sensul îndeplinirii condițiilor pentru antrenarea răspunderii delictuale a societății.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Depune la dosar concluzii scrise.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2011, reclamantul R. M. a chemat-o în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. – prin reprezentantul său legal Satoru Takahashi, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă, în meseria de montator subansamble, ca urmare a neluării de către pârâtă a măsurilor de protecție împotriva îmbolnăvirilor profesionale și pierderii capacității de muncă cu 30%; precum și obligarea pârâtei, cu începere de la data de 07.05. 2010 la o prestație periodică, în raport de pierderea capacității de muncă cu 30% și pentru viitor, până la redobândirea capacității de muncă, ca diferență dintre veniturile nete obținute în luna mai 2010 și veniturile pe care le-ar fi obținut în prezent, reduse cu 30%.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în muncă, în funcția de montator subansamble, cu contract de muncă, la pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., începând cu data de 06.09.2007 și până la data de 26.03. 2010 când, pârâta i-a desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare, decizia fiind contestată la Tribunalul Prahova care, prin sentința civilă pronunțată la data de 27.06.2011 în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, a admis contestația, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă, dispunând reintegrarea în postul anterior și plata drepturilor salariale restante.

A mai precizat reclamantul că, date fiind dispozițiile Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, pârâta trebuia să încheie un contract de asigurare de boli profesionale pentru angajații cu contract de muncă, cu plata periodică a unei contribuții de asigurare, ocazie cu care răspunderea era preluată de către asigurator, respectiv de Casa Județeană de Pensii Prahova pentru toate prestațiile de care beneficiază salariatul care are o boală profesională.

În lipsa unui contract de asigurare, răspunderea revine angajatorului pentru toate prestațiile menționate în Legea nr.346/2002, în condițiile dreptului comun, și prejudiciile cauzate angajatului, astfel cum se prevede în art.4 din lege, cu precizarea că, Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă, în art.5 alin.1 lit. h) prevede că boala profesională este boala dobândită de salariat, ca urmare a exercitării unei profesii sau meserii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici sau biologici caracteristici locului de muncă.

S-a învederat de reclamant că, în contractul de muncă încheiat cu pârâta înregistrat sub nr._/18.09.2007, se precizează la lit. K), că angajatorul se obligă să asigure sănătatea și securitatea angajatului în aspectele legate de muncă, în conformitate cu Codul muncii și Legea nr.310/2006, însă, în realitate, este vorba de Legea nr.319/2006, dar și prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, așa cum se prevede în Capitolul III, art.1 – 6.

In timpului activității profesionale, în calitatea de montator de subansamble, reclamantul a opinat că s-a îmbolnăvit de astm bronșic profesional datorită expuneri la iritanți respiratorii (fluorură de potasiu aluminată) și dermatită de contact la mâini, prin expunere la iritanți (fluorura de potasiu aluminată și uleiuri minerale), astfel cum rezultă din scrisoarea medicală emisa la 29.01.2010 de Spitalul Clinic C. și biletul de ieșire din spital din aceiași dată care atestă că a fost internat în perioada 25.01._10 și în care se precizează cele două boli diagnosticate și evoluția acestora, concluzia fiind aceea că au fost dobândite la locul de muncă, datorită expunerii la noxe chimice.

Ca urmare a sesizării făcută de această unitate spitalicească, s-a întocmit în baza prevederilor Legii nr.319/2006 de către Autoritatea de Sănătate Publică Prahova, fișa de declarare a cazului de boală profesională BP2/18.08. 2010, pentru boala de astm bronșic profesional și dermatită de contact mâini bilateral, prin expunere la iritanți, cu recomandarea schimbării locului de muncă.

Anterior întocmirii acestor fișe de declararea a bolii profesionale, în perioada februarie 2009 - februarie 2010, reclamantul a fost în concediu medical 131 de zile calendaristice, fiind internat în spital, de mai multe ori, astfel: Spitalul Județean Ploiești - Secția Pneumologie - bilet de ieșire din spital din data de 05.08.2009 și 09.10.2008; Hotărârea nr.17/07.05.2010 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii a confirmat caracterul profesional al bolii, ca urmare a expunerii profesionale cronice la cumul de iritanți respiratori și cutanați; prin Decizia nr. 1645/30.03.2011 a Serviciului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, datorita desfășurării activității în funcția de montator subansamble în cadrul pârâtei și îmbolnăvirii profesionale, capacitatea de muncă s-a redus cu 30%, cu caracter permanent, datorita neasigurării condițiilor de securitate în muncă și împotriva evitării bolilor profesionale, acest aspect rezultând și din adresa Casei de Pensii Prahova nr._/_ .

În raport de cele arătate, reclamantul a apreciat că pârâtei îi revenea răspunderea atât pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr.346/2002 care îl obliga la încheierea unui contract de asigurare pentru boli profesionale, pentru a beneficia de prestațiile prevăzute de lege în caz de îmbolnăvire profesională, în lipsa căruia, C.N.P.A.S. nu are obligația de a suporta aceste prestații și de a plăti despăgubiri pentru pierderea capacității de munca, dar și culpa delictuală în condițiile art.998 C.civ. pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Codul muncii, Legea nr.319/2006, contractul individual de muncă și contractul colectiv de munca, referitoare la luarea măsurilor necesare pentru a evita îmbolnăvirea salariaților care lucrează în mediul toxic.

D. consecință a sesizărilor făcute în luna martie 2010 la I.T.M. Prahova, s-a desfăcut abuziv contractul de muncă al reclamantului, motivat de faptul că a refuzat să poarte masca de protecție, în condițiile în care, era obligat să o poarte numai la manipularea substanțelor toxice, astfel cum făceau și colegii săi, dar conducerea i-a impus să o poarte permanent, datorită bolii de care suferea, deși, până la data de 15.03.2010, nu a purtat vreo masca și nici nu i s-a adus la cunoștință riscul de îmbolnăvire profesională.

În plus, din adresa nr.1036/16.04.2010 a I.T.M. Prahova rezultă că purtarea măștii de protecție este obligatorie numai în cazul efectuării operațiunilor de alimentare cu flux și verificare completare ulei, dar și cu ocazia curățării rolelor de formare ale mașinii de fabricat tuburi de impuritățile care pot apare pe rola de aluminiu.

A precizat reclamantul faptul că nu i s-au adus la cunoștință echipamentul tehnic pe care trebuie să-l poarte de la data angajării și riscul la care este expus, situație în care a dobândit cele două boli care, începând cu anul 2007 și până în luna martie 2010, au avut ca rezultat pierderea capacității de muncă cu 30%, având caracter permanent.

Pentru repararea prejudiciului moral suferit de îmbolnăvirea profesională și pierderea capacității de muncă, reclamantul R. M. a solicitat acordarea despăgubirilor precizate și plata unei prestații periodice începând cu data de 07.05.2010 când a fost emisă decizia prin care s-a confirmat boala profesională și până la redobândirea capacității de muncă, cu posibilitatea desfășurării unei activității salariate.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legilor nr.346/2002 și nr.319/ 2006, Codul muncii, contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, art.998 C.civ.

În raport de susținerile reclamantului R. M., pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a formulat, la data de 08.03.2012, în temeiul art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare (f.49 – vol. I) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în mod eronat, a fost confirmat caracterul profesional al astmului bronșic și a dermatitei de contact cu care acesta a fost diagnosticat, câtă vreme, aceste afecțiuni nu au fost cauzate de agenți nocivi prezenți la locul său de muncă din cadrul societății.

Astfel, pârâta a învederat că, în fapt, trebuie avut în vedere istoricul medical al reclamantului care demonstrează că acesta avea probleme de sănătate la plămâni, încă cu mult timp înainte de a fi diagnosticat cu astm bronșic, suferind alte două boli ale plămânilor, respectiv tuberculoză și pneumonie, acestea neavând caracter de boli profesionale.

Așadar, înainte de a fi diagnosticat cu astm bronșic, reclamantul a stat timp de 157 de zile în concediu de sănătate, cu alte boli de plămâni și ale aparatului respirator, care nu au avut caracter profesional, iar pe de altă parte, reclamantul a fost și este un fumător înrăit de mulți ani de zile, în perioada în care a lucrat în cadrul societății, fumând în medie mai mult de 20 de țigări pe zi, cadrele medicale consultate opinând că tuberculoza pulmonară în antecedente, prin terenul atopic, ca și obiceiul fumatului reprezintă factori predispozanți pentru . bronșic.

A mai precizat pârâta că organele medicale care au apreciat caracterul profesional al celor două boli, respectiv . bronșic și dermatita cu care a fost diagnosticat reclamantul și-au întemeiat constatările pe o investigație superficială și insuficientă a istoricului medical al acestuia, dar și al condițiilor de la locul său de muncă din cadrul societății, un alt aspect care trebuie avut în vedere fiind acela că investigațiile clinice efectuate la Spitalul C. nu s-au făcut, în mod serios, pe baza unor teste amănunțite care să confirme, fără îndoială, că . bronșic a fost declanșat din pricina expunerii la iritanții respiratori de la locul de muncă, declararea făcându-se în baza unei singure internări, la prima prezentare, în perioada 25.01._10 la Spitalul Clinic C. București.

Biletul de ieșire din spital nu conține examenul clinic al bolnavului, investigațiile paraclinice cu valorile obținute, teste imunologice, testul bronhomotor specific, examenul dermatologic cu leziunile prezentate de pacient, iar pe de altă parte, conform legii, . bronșic profesional recunoaște ca determinant un element fizic, chimic, biologic din mediul profesional, medicii de la Spitalul C. considerând că factorii determinanți de la locul de muncă care au generat cele două boli ar fi expunerea la fluorura de potasiu aluminată și uleiurile minerale.

Mai exact, acești medici au considerat ca . bronșic a fost cauzat ca urmare a expunerii la fluorura de potasiu aluminată, iar dermatita ca urmare a expunerii la uleiuri minerale, ceea ce înseamnă că organele medicale trebuiau să îl testeze pe reclamant la acești doi agenți chimici, pentru a putea trage concluzia că, în mod cert, cele două boli ar fi fost determinate de expunerea la agenții chimici de la locul de muncă, iar nu de alți factori declanșatori.

A apreciat pârâta că din păcate, în tradiția actului medical din sistemul public de sănătate românesc, medicul de la Spitalul C. a pus diagnosticul fără să facă o verificare științifică riguroasă, bazându-se, în principal, pe susținerile subiective ale pacientului care urmărea să obțină încadrarea cu boli profesionale, acest lucru fiind dovedit și prin faptul că, în data de 11.02.2010, reprezentanți ai D.S.P. și I.T.M. Prahova s-au prezentat la locul de muncă al reclamantului pentru a cerceta pe teren situația de fapt și în prezenta reprezentantului Clinicii de Medicina Muncii cu care societatea are contract de colaborare, au efectuat cercetarea pentru a se confirma sau a se infirma caracterul profesional al îmbolnăvirii, rezoluția fiind dată în aceeași zi, prin Procesele - verbale nr.26 și 27, ambele din data de 11.02.2010, fiind clar menționat că cele doua boli nu au caracter profesional pentru că „nu se poate corela diagnosticul de profesionalitate al bolii cu expunerea profesională la iritanți determinanți la locul de muncă”.

S-a menționat de pârâtă că cercetarea s-a efectuat într-un mod profesional, reprezentanții D.S.P. și I.T.M. Prahova discutând cu salariații care își desfășoară activitatea la același loc de muncă cu reclamantul, solicitându-le acestora să desfășoare activitățile pe care le desfășoară, în mod curent; de asemenea, acestora li s-au pus la dispoziție documentația tehnică cu privire la fluxul tehnologic de fabricație care se desfășoară în atelierul respectiv, precum și buletinele toxicologice lunare care notifică faptul că, din punct de vedere al noxelor, valorile înregistrate se situează mult sub limitele admise de lege în toată hala în care își desfășura activitatea reclamantul și, cu toate acestea, Comisia de Experți de Medicina Muncii a preferat opinia nefondată a medicului de la Clinica C. și, la rându-i, fără a face cercetări amănunțite, a considerat, în mod eronat, că cele două boli au caracter profesional.

Însă, Comisia de Experți de Medicina Muncii a considerat că „În cazul astmului bronșic profesional și a dermatitei profesionale, expunerea sub valoarea limită de expunere la noxe (respiratorii și/sau cutanate) nu exclude posibilitatea apariției îmbolnăvirii”, dar, din această mențiune rezultă, cu claritate, că salariatul putea contracta cele două boli, prin expunere la orice alți agenți care puteau conduce la apariția acestor boli, agenți cu valori reduse, chiar sub limitele admise, dar de oriunde din alt loc/spațiu decât de la locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea.

Ori, se cunoaște că sunt foarte mulți factori declanșatori care puteau determina apariția acești boli, prezenți în mediul înconjurător sau în locuința bolnavului, internarea reclamantului la Institutul Național de Expertiza Medicală București pentru obținerea unei pensii de invaliditate pe cauză de boală profesională pentru 2 zile (08.02._11), precum și investigațiile efectuate, precizate în biletul de ieșire spital fiind formale pentru confirmarea unui diagnostic de boală profesională și determinarea incapacității adaptative de 30%.

Pe de o parte, nivelul uleiurilor minerale și a celorlalte noxe de la locul de muncă al reclamantului este aproape nedetectabil ori la un nivel nepericulos, în cazul dermatitei, dacă acesta utiliza, în mod corect, echipamentul de protecție, nu avea cum să intre în contact cu aceste substanțe chimice, din determinările de noxe realizate în perioada în care reclamantul a lucrat la societatea pârâtă, rezultând că valoarea noxelor de uleiuri minerale a fost foarte redusă, scăzând în timp datorită modernizărilor tehnologice până la valoarea de 0,1, când a devenit aproape nedetectabilă de aparatele de măsurare.

Atât medicii din Clinica C., cât și membrii Comisiei de Experți în Medicina Muncii au considerat că . bronșic al reclamantului a fost declanșat ca urmare a expunerii la fluorura de potasiu aluminată, cu precizarea că, noxele de fluorura de potasiu aluminată nu au fost determinate la locul de muncă al acestuia, prin măsurătorile efectuate de inspectorii D.S.P. Prahova, astfel încât, se exclude această cauză de îmbolnăvire, iar pe de altă parte, dacă respecta regulile de operare a utilajului la care lucra, precum și indicațiile privind folosirea echipamentului de protecție, era imposibil ca să intre în contact cu fluorura de potasiu aluminată sau să inspire compuși ai acestei substanțe, așa cum se arata în „Modul de folosire al substanțelor chimice și măsurile de protecție a lucrătorilor” în descrierea efectuată de Inspectorul S.S.M. Claudius M. pentru Mașina de tuburi B90 (la care lucra reclamantul) unde se arată faptul că, în condițiile în care, manipula în mod corect, conform instrucțiunilor primite, această substanță, precum și echipamentul de protecție dat de societate, reclamantul nu avea cum să intre în contact direct cu uleiuri minerale, aceste aspecte fiind constatate și de reprezentanții D.S.P. și I.T.M. Prahova prin procesele - verbale nr.26 și 27 din 11.02.2010.

Pe de altă parte, în ceea ce privește alte noxe prezente în aerul din hala de producție, respectiv N02 și CO, deși organele medicale nu au făcut nicio referire directă la acestea, nivelul înregistrat de acestea nu numai că nu depășește, dar chiar este inferior concentrației în care acești agenți se regăsesc în mediul înconjurător, astfel că, din măsurătorile D.S.P., fisele de securitate ale acestor două produse, standardul de operare a utilajului și instrucțiunile proprii pentru acest post, rezultă că este exclusă apariția celor două boli ale reclamantului datorită acestor două substanțe chimice de la locul de muncă la care fac referire medicii care au acordat caracterul profesional.

Răspunderea pentru prestațiile cuvenite reclamantului în cazul bolii profesionale a fost preluată de C.N.P.A.S., având în vedere că acesta a fost salariatul societății și au fost plătite contribuțiile de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale către bugetul de stat și, începând cu data de 01.01.2005, în conformitate cu prevederile Legii nr.346/2002, cu modificările și completările ulterioare, funcționează sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Astfel, conform Legii nr.346/2002, cu modificările și completările ulterioare, asigurarea pentru boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților ce au fost diagnosticați cu boli profesionale.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.346/2002, „Prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale răspunderea civilă a persoanei juridice pentru prestațiile prevăzute în prezenta lege și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurător”, art.9 alin.2 din același act normativ stipulând că un salariat dobândește calitatea de asigurat la data încheierii contractului individual de muncă, la aceeași dată stabilindu-se raporturile de asigurare între părți.

Iar, potrivit dispozițiilor art.12 din lege, dreptul la prestațiile și serviciile de asigurare pentru boli profesionale se naște de la data stabilirii raporturilor de asigurare.

De asemenea, la art.5 alin.1 din lege se dispune că „Sunt asigurate obligatoriu prin efectul prezentei legi: a) persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă”.

Obligația de a încheia un contract de asigurare pentru a fi asigurate iî cazul bolilor profesionale revine numai persoanelor menționate la art.6 din Legea nr. 346/2002, care nu au calitatea de salariat, astfel încât, susținerile reclamantului în acest sens sunt neîntemeiate, în condițiile în care, societatea a plătit întotdeauna contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată pentru reclamant în perioada în care acesta a fost salariat.

Așadar, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.346/2002, C.N.P.A.S. răspunde pentru prestațiile de care beneficiază un salariat conform legii ca urmare a diagnosticării cu boala profesională, ceea ce înseamnă că susținerile reclamantului în sensul că societatea trebuie sa răspundă datorită faptului că nu a încheiat contract de asigurare pentru acesta sunt neîntemeiate, aceasta nefiind o condiție legală pentru ca acesta să fie despăgubit de C.N.P.A.S.

Prestațiile cuvenite reclamantului și acordate de C.N.P.A.S., conform dispozițiilor Legii nr.346/2002 ca urmare a declarării bolii profesionale, sunt suficiente pentru înlăturarea eventualelor prejudicii suferite.

S-a susținut de pârâtă că la Cap. IV din Legea nr.346/2002 se enumeră prestațiile de care pot beneficia asigurații în cazul apariției unor cazuri de boală profesională, astfel: la secțiunea I din acest capitol se arată că asigurații au dreptul la prestații medicale pentru investigarea, diagnosticarea, reabilitarea stării de sănătate, precum și recuperarea capacității de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Toate aceste prestații medicale enumerate pe larg în continuare, sunt suportate de către asigurător, respectiv tratamente medicale ambulatorii, alte tratamente necesare restabilirii stării de sănătate sau ameliorarea deficiențelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat, cât și pentru prevenirea diminuării ori a pierderii capacității de muncă și a necesității de îngrijire permanentă. De asemenea, tratamentele și curele balneoclimaterice la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată sunt suportate de asigurător, însă, pe de altă parte, la secțiunea II se arată că prestațiile și serviciile pentru reabilitare și reconversie profesională se acordă de către asigurător la solicitarea asiguraților care, deși nu și-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfășura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unei boli profesionale.

Reclamantul a aratat că prin decizia nr.1645/30.03.2011 a Serviciului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă s-a constatat că i s-a redus capacitatea de muncă cu 30%, însă, conform Secțiunii V a acestui capitol, are dreptul la o compensație pentru atingerea integrității în cazul în care, în urma bolii profesionale, rămâne cu leziuni permanente care produc deficiențe și reduce capacitatea de muncă între 20% - 50%. De altfel, prin adresa prin care i se aduce la cunoștință aceasta decizie, este înștiințat că îndeplinește dreptul de a beneficia de prestațiile prevăzute de lege, așa încât, pârâta consideră că prestațiile ce pot fi acordate conform legii de către C.N.P.A.S. reclamantului, la solicitarea acesteia sau recomandarea medicului, sunt suficiente pentru a acoperi integral prejudiciile cauzate acestuia de afecțiunile de care suferă și care au fost considerate boli profesionale.

Nu se poate antrena, în opinia pârâtei, răspunderea sa civilă pentru eventuale prejudicii care nu sunt suportate de C.N.P.A.S., deoarece societatea și-a îndeplinit obligațiile legale în materie de sănătate, securitate, protecție la locul de muncă pentru reclamant și, în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.346/2002 „în situația în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar și complementar, intră în funcțiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun”.

Însă, în speța de fată, nu se poate atrage răspunderea civilă a societății pentru eventuale prejudicii suferite de reclamant ca urmare a diagnosticării cu boală profesională, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau pe linie de securitate și sănătate la locul de muncă, în general, cât și fată de reclamant.

Prin urmare, a considerat pârâta că nu există faptă ilicită care să atragă răspunderea societății, neexistând o legătură de cauzalitate între vreo faptă ilicită a societății și declanșarea bolii profesionale a reclamantului.

În ceea ce privește obligațiile de sănătate și securitate la locul de muncă, a arătat pârâta că prin personalul specializat în domeniul S.S.M., dar și prin partenerii contractuali autorizați, societatea și-a îndeplinit, în mod constant, aceste obligații ce-i revin, conform art.7 lit. a) și b) din Legea nr.319/2006, pentru: a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor și b) prevenirea riscurilor profesionale.

Societatea a asigurat un climat de lucru optim pentru salariații săi în raport cu standardele în materie de sănătate, securitate și protecție la locul de muncă, procedându-se în mod permanent la evaluarea calității aerului de la locurile de muncă din cadrul halei de producție, prin determinările de noxe realizate, conform legii de către D.S.P. Prahova, din aceste buletine de analiză rezultând că nivelului noxelor atât în cadrul halei de producție, cât și la locul de muncă al reclamantului a fost, întotdeauna, sub limita maximă prevăzută de lege și, în timp, unele dintre acestea, datorită măsurilor de modernizare, au ajuns să fie aproape nedetectabile.

S-a solicitat a se observa faptul că din determinările de noxe realizate în perioada în care reclamantul a lucrat la societatea pârâtă, ca urmare a sistemelor de evacuare și tehnologiei folosite, valoarea noxelor de uleiuri minerale a fost mai mică de 0,1, fiind aproape nedetectabilă de aparatele de măsurare, iar valorile altor noxe prezente în aer, precum N02 și CO sunt cu mult sub limita admisă de lege și, chiar sub limita în care se găsesc în aerul din atmosferă.

Pentru postul pe care a lucrat reclamantul s-a realizat identificarea și evaluarea riscurilor de îmbolnăvire profesională, prin urmare, acesta a fost informat cu privirea la acestea, atât la angajare, prin instruirea din data de 07.09.2009, cât și, în mod periodic, pe parcursul perioadei în care a fost angajatul societății, așa cum rezulta din fisa de instruire individuală.

De asemenea, la angajare a fost informată și unitatea medicală care a eliberat avizul de aptitudine de riscurile existente la locul de muncă, prin fisa de expunere și fisa de identificare a riscurilor de îmbolnăvire și, cunoscând riscurile de îmbolnăvire menționate de societate, printre care și expunerea la acești așa - ziși iritanți respiratori sau ulei mineral, unitatea medicală a considerat că reclamantul este apt de muncă.

Pe de altă parte, și unitatea medicală cu care pârâta avea contract în acea perioadă nu a considerat că trebuie schimbat locul de muncă sau că reclamantul este apt condiționat, până în data de 08.07.2009.

Cu ocazia angajării și, ulterior, în mod periodic, reclamantul a fost instruit privind măsuri de sănătatea și securitatea în muncă, purtarea echipamentului de protecție individuală, în mod adecvat, și alte asemenea măsuri de S.S.M., așa cum rezultă din fisa de instruire individuală, în mod periodic, societatea acordând reclamantului echipamentele de protecție necesare la locul său de muncă, printre care și masca de protecție.

Pe de altă parte, salariații au acces permanent la fisele tehnice de securitate a produselor chimice folosite la locul de muncă, putând astfel să se informeze privind modalitatea de manipulare a acestor substanțe, riscurile aferente și măsurile de protecție care trebuie folosite, pentru utilajul la care își desfășura activitatea reclamantul fiind realizate standarde de operare pas cu pas și instrucțiuni proprii de utilizare care conțineau informații privind utilizarea corectă pentru a se evita riscul de îmbolnăvire.

Urmărind eliminarea și reducerea riscului de îmbolnăvire, ca urmare a noxelor prezente în aer, în hala S.C. Calsonic K. România S.R.L., s-au luat măsuri de protecție colectivă, fiind instalate două tipuri de sisteme de evacuare ale noxelor din mediul de muncă, respectiv: sisteme generale care sunt instalate pentru a evacua și reîmprospăta aerul din interiorul întregii hale de producție și sisteme integrate de exhaustare - sisteme integrate în echipamentele de muncă ce pot genera noxe.

În data de 29.01.2010, sub nr.62 și, respectiv nr.63, Spitalul Clinic C. - Clinica de Medicina muncii, întocmește Fisa de semnalare BP1 pe numele reclamantului, în care, la rubrica D. prezumtiv se menționează: Suspiciune dermatită profesională” în fisa nr. 62 și, respectiv „Suspiciune astm bronșic profesional” în fisa nr.63, astfel că, pentru a proteja starea sănătății reclamantului, conducerea a propus acestuia schimbarea locului de muncă, pe un post vacant la acea dată care corespundea cu pregătirea lsa profesională, propunerea conducerii societății fiind, însă, refuzată, astfel cum a recunoscut și acesta.

Deși, pârâta consideră că nivelul de noxe ce pot fi prezente, în mod accidental sau obișnuit, în aerul din hala unde își desfășura activitatea reclamantul nu puteau cauza . bronșic profesional, medicii de la Spitalul C. și Comisia de Experți de Medicina Muncii au apreciat, în mod eronat, acest de lucru, în condițiile în care, prin abaterile disciplinare săvârșite de reclamant, acesta în mod deliberat și-a pus în pericol propria sănătate, acest aspect având caracterul unei cauze exoneratoare de răspundere.

Pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a menționat că instanța trebuie să aibă în vedere faptul că, în perioada în care a fost salariatul societății, reclamantul în mod repetat nu a respectat prevederile Regulamentului intern, a fisei postului, a standardului de operare a utilajului, a instrucțiunilor proprii pentru postul montator subansamble privind obligația de a purta, în mod corespunzător, echipamentul de protecție pus la dispoziție de societate, printre care și masca de protecție și, deși au fost luate toate măsurile de siguranță și a fost asigurat salariaților echipament de protecție, în mod paradoxal,pârâta este acționată în judecată de către un fost salariat care nu își respecta obligațiile de a purta echipamentul de protecție în mod corespunzător, conform instructajului pentru munca pe care o efectua.

Reclamantul nu a utilizat, în mod voit și declarat echipamentul de protecție pus la dispoziție de societate tocmai în scopul protejării sănătății acestuia, astfel încât, societatea nu poate fi ținută ca fiind răspunzătoare pentru îmbolnăvirea acestuia și, mai mult decât atât, dacă prin absurd, condițiile de la locul de muncă ar fi constituit cauza îmbolnăvirii reclamantului, acesta ar fi singurul răspunzător pentru îmbolnăvire, în mai multe rânduri fiind surprins că nu utiliza deloc sau utiliza, în mod defectuos, echipamentul de protecție, în situațiile în care era obligatoriu să-l poarte, potrivit studiilor de securitatea muncii făcute de specialiști pentru postul de muncă în care își desfășura activitatea.

Astfel, în luna decembrie 2009, D. R. - tehnician încercări " Componente Vehicule a înaintat conducerii societății un referat care îl privea pe reclamant, arătându-se printre altele, faptul că acesta nu purta echipamentul de protecție, respectiv masca de protecție respiratorie care face parte din echipamentul de protecție de la locul de muncă unde își desfășura activitatea și a cărei purtare este obligatorie.

Așadar, la acea data reclamantul nu fusese diagnosticat încă ca fiind bolnav de astm bronșic și, până atunci nu a semnalat crize de astm bronșic la locul de muncă sau contact cutanat cu factori iritanți pentru care să primească îngrijiri medicale, datorita faptului că a intrat în concediu medical, nu s-a putut desfășura, imediat, cercetarea disciplinară prealabilă impusă de lege pentru a se aplica măsurile disciplinare corespunzătoare.

La data la care reclamantul s-a reîntors la locul de muncă din concediul medical, pârâta a aflat că, între timp, fusese diagnosticat cu suspiciune de boală profesională pentru astm bronșic și dermatită de către Clinica C., clinica de medicina muncii cu care societatea avea contract eliberându-i, la întoarcerea din concediu, fisa de aptitudine condiționată, cu recomandarea obligatorie de a respecta condițiile de protecție individuală la locul de muncă.

Pe cale de consecință, de-abia în data de 15.03.2010, s-a efectuat cercetarea disciplinară pentru abaterea din luna decembrie 2009, însă, sancțiunea nu a mai putut fi aplicată, deoarece, în ziua cercetării disciplinare, s-a constatat de către superiorii acestuia că a săvârșit o altă abatere disciplinară, de aceeași natură, mai exact, prin rapoartele întocmite de superiori, conducerea societății a fost informată că, în data de 15.03.2010, în jurul orei 16.30, la verificarea postului unde își desfășura activitatea reclamantul, s-a constatat că acesta nu purta, în mod corespunzător, echipamentul de protecție, respectiv masca de protecție, în sensul că aceasta nu îi acoperea, așa cum este corespunzător și zona nasului și, în plus, acesta mai avea și o altă mască pe care o deteriorase, respectiv în zona gurii era îndepărtat filtrul de protecție, astfel încât, masca nu mai avea nicio utilitate.

Pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a solicitat a se observa faptul că în cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că nu a purtat vreo mască până în data de 15.03.2010, însă, această afirmație este falsă, deoarece a primit, periodic, mască de protecție și a fost obligat să o poarte, de câte ori personale responsabile au sesizat acest lucru, iar pe de altă parte, din această afirmație reiese reaua - credință a reclamantului care dovedește că nu dorea și a încercat să nu poarte echipamentul de protecție corespunzător la locul de muncă.

La aceeași dată – 08.03.2012, pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a formulat, în baza art.60 și urm. C.pr.civ., cerere de chemare în garanție a S.C. R. D. Center S.R.L. (f.165 – vol. I), solicitând obligarea acesteia să suporte daunele și orice alte sume de bani, în situația în care pârâta va fi obligată la o eventuală plată, conform cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul R. M., arătând că, acesta a fost angajat la societatea pârâtă începând cu data de 06.09.2007, în funcția de montator subansamble și, la data angajării, societatea avea contract de prestări servicii medicale, conform cerințelor legale cu societatea chemată în garanție, fisele de aptitudine emise pentru reclamant, pe perioada de la angajare și până la încetarea contractului de muncă, prezentându-se, astfel: 07.07.2007 – apt - R. D. Center; 17.09.2007- adeverința medicală - clinic sănătos R. D. Center; 27.09.2009 – apt - R. D. Center; 30.03.2009 – apt - R. D. Center; 08.07.2009 - apt condiționat cu recomandarea evaluării lunare - Sunrise Medical Clinic; 03.09.2009 - apt condiționat - Sunrise Medical Clinic; 03.03.2010 - apt condiționat sub tratament medicamentos - Sunrise Medical Clinic.

Din analiza concediilor medicale pe care reclamantul le-a avut de la data angajării se constată că, deși în perioada 17.09._09, acesta a avut mai multe concedii medicale, având ca diagnostic pneumonii și tuberculoza aparat respirator, S.C. R. D. Center S.R.L. a eliberat fisa de aptitudini cu „apt clinic sănătos” pentru respectivul loc de muncă, iar la data de 15.06.2009, pârâta nemulțumită fiind de serviciile medicale prestate de chemata în garanție a selectat un alt prestator de servicii medicale, respectiv S.C. Sunrise Medical Clinic S.R.L., ocazie cu care s-a solicitat predarea dosarele medicale ale angajaților, dar, S.C. R. D. Center S.R.L. a refuzat fără motiv predarea acestora, fiind astfel în imposibilitate a dovedi un istoric medical legat de reclamantul R. M..

Mai mult decât atât, începând cu data încheierii contractului de prestări servicii medicale cu S.C. Sunrise Medical Clinic S.R.L., această din urma societate nu mai eliberează fisele de aptitudine cu mențiunea „Apt” și, după cum se poate observa, precizarea efectuată pe fisele de aptitudine este „apt condiționat”, în mod permanent și continuu, la fiecare examen medical.

În data de 29.01.2010, sub nr.62 și, respectiv nr.63, Spitalul Clinic C. - Clinica de Medicina muncii a întocmit Fisa de semnalare BP1 pe numele reclamantului în care, la rubrica „D. prezumtiv” se menționează: „Suspiciune dermatită profesională” în fisa nr. 62 și, respectiv „Suspiciune astm bronșic profesional” în fisa nr.63.

În biletul de ieșire din spital se precizează că „debutul simtomatologiei respiratorii este marcat în 2008 prin tuse seaca iritativă la locul de muncă...când este și îndrumat de medicul de familie către serviciul de pneumologie unde se stabilește diagnostic de TBC pulmonar”.

Ori, într-o atare situație, societatea chemată în garanție ar fi trebuit să o atenționeze pe pârâtă cu privire la anume riscuri de îmbolnăvire ale salariatului la locul de muncă ori asupra condiționării sale de desfășurarea unei activități la locul de muncă în raport cu sănătatea și securitatea reclamantului.

În conformitate cu contractul nr.147/11.04.2007, S.C. R. D. Center S.R.L. se obliga a presta următoarele: consilierea de specialitate în domeniul medicinii muncii privind evaluarea factorilor de risc implicați în îmbolnăvirile profesionale; consiliere de către medicul de medicina muncii pentru investigațiile necesare, conform Ordinului M.M.S.S. și a Ordinului M.S.F. privind aprobarea Normelor de protecție a muncii; efectuarea investigațiilor și consultațiilor de specialitate necesare și consilierea fiselor de risc la recomandarea medicului de medicina muncii; monitorizarea stării de sănătate a angajatului, inclusiv prin: efectuarea investigațiilor imagistice (RPA radiografie pulmonară anterioară), conform consilierii medicului de medicina muncii; analiza dosarului medical și eliberarea avizului de aptitudine în munca de către medicul de medicina muncii, aceleași obligații fiind menținute și prin contractul nr.330/24.03.2009.

Concluzionând, pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a arătat că, date fiind obligațiile contractuale asumate de S.C. R. D. Center S.R.L., consideră că această societate trebuia să verifice dacă starea sănătății salariatului R. M. permitea acestuia să lucreze pe postul pe care era angajat în raport cu riscurile de la locul de muncă și cu investigațiile periodice pe care trebuia să le efectueze, dar și cu simptomele pe care le acuza.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 03.05.2012, pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a depus „Precizare privind cererea de chemare în garanție a S.C. R. D. Center S.R.L. (f.170 – vol. I), arătând că, în argumentarea susținerilor privind cererea de chemare în garanție, art.4 alin.1 din H.G. nr.355/2007 prevede că „ Supravegherea sănătății lucrătorilor este asigurată de către medicii specialiști de medicina muncii”.

Pentru aceasta, pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a încheiat contractul de prestări servicii cu chemata în garanție care și-a asumat și obligația de analiză a dosarului medical și eliberarea avizului de aptitudine în muncă, în conformitate cu prevederile art.19 lit. a)/.b) din H.G. nr.355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, efectuarea examenului medical periodic având următoarele scopuri: a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcția și locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea și s-a eliberat fișa de aptitudine; b) depistarea apariției unor boli care constituie contraindicații pentru activitățile și locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional.

Ori, după cum s-a arătat în cererea de chemare în garanție, S.C. R. D. Center S.R.L. a eliberat reclamantului atât la angajare, cât și la examenele periodice care au urmat, fise de aptitudine prin care acesta este considerat apt, fără nicio recomandare sau condiționare, cu precizarea că acesta a ocupat același loc de muncă de la data angajării și până la încetarea raportului de muncă, activitatea desfășurându-se în aceleași condiții de muncă.

Potrivit fiselor de concedii medicale, încă din luna septembrie 2008, reclamantul a fost diagnosticat cu pneumonie cu microorganisme neprecizate, iar din data de 01.11.2008 cu tuberculoză, boli care au determinat perioade de incapacitate temporară de muncă, de cca. 6 luni și, cu toate acestea, chemata în garanție a eliberat fisa de aptitudine cu „apt” chiar și la data de 30.03.2009.

De asemenea, potrivit prevederilor art.38 lit. c) din H.G. nr.355/2007, în cazul schimbării structurii de medicina muncii cu care a fost realizată supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, înregistrările medicale se predau noului cabinet de medicina muncii agreat de angajator, cu precizarea că, din informațiile pe care pârâta le deține, noul cabinet de medicina a muncii cu care societatea a încheiat contract a solicitat înregistrările medicale efectuate (deținute) de chemata în garanție, dar acestea nu au fost predate nici până la această dată, astfel că, este pusă în imposibilitatea de a cunoaște istoricul bolii și, respectiv informațiile din dosarul medical al salariatului pe care ar fi trebuit să-l predea la angajare societății de servicii medicale (cu viza medicului de familie).

Apreciază pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. că, dacă S.C. R. D. Center S.R.L. și-ar fi respectat obligațiile contractuale și, respectiv pe cele legale, ar fi avut posibilitatea de a preveni o atare situație, anume aceea de diagnosticare cu boală profesională a reclamantului.

Prin întâmpinare la cererea de chemare în garanție (f.181 – vol. I), S.C. R. D. Center S.R.L. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acestei cereri, învederând că, între aceasta și pârâta S.C. Calsonic K. România S.R.L., s-au derulat relații comerciale în baza contractelor nr.147/11.04.2007 și nr.330/24. 03.2009 care au avut ca obiect prestarea de servicii de medicina muncii în favoarea acesteia din urmă.

În ceea ce privește reclamantul R. M., acesta a fost angajat de pârâtă, în baza adeverinței medicale emisă de medicul de familie (deci, nu de către societate) sub nr.437/17.11.2007, adeverință potrivit căreia acesta nu figurează în evidente cu boli psihice și cronice, la data angajării, în baza fisei de expunere la riscuri profesionale completată de angajator (conform art.2.1 lit. a) din contractul nr.147/11.04.2007) și a controlului medical, S.C. R. D. Center S.R.L., în mod corect constatând că reclamantul era apt de muncă. /

Cum se menționează în cererea de chemare în judecată, în întâmpinare, precum și cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost precizată, în perioada 17-30.09.2008, reclamantul a avut contractul individual de muncă suspendat, motivat de incapacitate temporară de muncă (concediu medical), fiind diagnosticat cu pneumonie cu microorganisme neprecizate, însă, ulterior, după o zi, acesta a fost internat, fiind diagnosticat cu TBC pulmonar.

În perioada 01.10._09, reclamantul a urmat tratament pentru TBC care este o boală infecto-contagioasă, cu vindecare completă, iar pentru meseria reclamantului, aceea de montator subansamble, atât această boală, cât și pneumonia nu au caracter de boli profesionale, cu mențiunea că, S.C. R. D. Center S.R.L. nu are competenta să identifice și să stabilească noxe profesionale, ci exclusiv să asiste angajatorul la evaluarea riscurilor profesionale specifice fiecărui loc de muncă, cu respectarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.

În ceea ce privește identificarea riscurilor aferente fiecărui loc de muncă din perspectiva bolilor profesionale și a factorilor de risc, această obligație revine angajatorului, prin intermediul compartimentului specializat, urmând a se constata că diagnosticul de boală profesională a fost pus în luna ianuarie 2010, deci după 10 luni de la ultima vizită medicală a reclamantului și acordarea avizului „apt de muncă” de către chemata în garanție, iar întreruperea concediului medical de către medicul curant reprezintă dovada elocventă a faptului că pacientul și-a redobândit capacitatea de muncă, integral, astfel că, în mod corect, s-a procedat atunci când s-a acordat reclamantului, în data de 30.03.2009, viza „apt de muncă”.

Orice eveniment cu potențial impact asupra stării de sănătate și, implicit, asupra capacității de muncă a salariatului - reclamant nu este sub controlul medicului de medicina muncii și, mai mult decât atât, controlul periodic de medicina muncii are o frecventă anuală, iar la momentul în care s-a primit avizul „apt de muncă” reclamantul era într-adevăr apt de muncă, evenimentele succedate ulterior și care au avut impact asupra capacității de muncă a acestuia fiind în afara sferei de control juridic al S.C. R. D. Center S.R.L.

În aceeași ordine de idei, urmează a se observa că, în cuprinsul întâmpinării, pârâta în mod constant a afirmat și probat faptul că reprezentanții D.S.P. și I.T.M. Prahova s-au prezentat la locul de muncă al reclamantului pentru a cerceta pe teren situația de fapt și „în prezenta reprezentantului clinicii de medicina muncii cu care societatea noastră are contract de colaborare, au efectuat cercetarea pentru a se confirma sau infirma caracterul profesional al îmbolnăvirii”. Astfel că potrivit proceselor verbale nr.26 și nr.27 din 11.02.2010, rezultă cu claritate că cele două boli (. bronșic și dermatita de contact) nu au caracter profesional pentru că „nu se poate corela diagnosticul de profesionalitate al bolii cu expunerea profesională la iritanți determinați la locul de muncă”.

Deci, rezultă fără dubii că reprezentanții clinicii de medicina muncii, în speță Sunrice, la data efectuării controlului, nu au efectuat măsurători sau identificat și stabilit riscurile de boli profesionale - în baza contractului de furnizare de servicii de medicina muncii încheiat cu societatea pârâta, ci doar au participat în cadrul controlului la identificarea și evaluarea unor factori de risc specifici locului de muncă ocupat anterior de reclamant, această participare respectând întocmai prevederile Legii nr.418/2004 privind statutul profesional specific medicului de medicina muncii, neputând fundamenta pretențiile pârâtei de a chema în garanție S.C. R. D. Center S.R.L., întrucât obligația de evaluare a factorilor de risc este obligație legală care cade în sarcina angajatorului.

Totodată, pârâta susține că, în urma măsurătorilor „nivelul uleiurilor minerale și a celorlalte noxe de la locul de muncă al reclamantului este aproape nedetectabil ori la un nivel nepericulos, iar pe de altă parte, în cazul dermatitei, dacă utiliza în mod corect echipamentul de protecție, reclamantul nu avea cum să intre în contact cu aceste substanțe”.

Din aceste afirmații se identifică două aspecte foarte importante, și anume: pârâta a evaluat, cu respectarea dispozițiilor legale, riscurile profesionale aferente locului de muncă ocupat de reclamant, ajungând la concluzia că „nivelul uleiurilor minerale și a celorlalte noxe de la locul de muncă al reclamantului este aproape nedetectabil ori la un nivel nepericulos; pârâta, în urma evaluării făcute, a furnizat salariatului în cauză echipament de protecție, însă, acesta nu l-a utilizat, asumându-si, prin aceasta, inacțiune consecințele potențial vătămătoare asupra stării sale de sănătate.

În conformitate cu obligațiile asumate de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., în baza contractului de prestări servicii medicale nr.330/24.03.2009, aceasta și-a asumat obligația de a completa „fisele de expunere la riscuri profesionale și să răspundă pentru realitatea și actualizarea datelor completate” (art.5.2.6 din contract) și, mai mult decât atât, potrivit unei alte obligații asumate de beneficiar prin contract, acesta s-a angajat să „colaboreze cu Prestatorul pentru realizarea obiectului contractului, să permită accesul acestuia la locurile și datele stabilite pentru efectuarea serviciilor și să comunice în scris, în termen de 5 zile, orice obiecțiuni cu privire la obligațiile ce decurg din derularea prezentului contract” (art.5.2.5 din contract).

Cum, până la momentul formulării cererii de chemare în garanție, nu a survenit nicio comunicare scrisă din care să rezulte că Beneficiarul a fost nemulțumit de modul de derulare a contractului încheiat cu S.C. R. D. Center S.R.L., aceasta din urmă a exprimat serioase rezerve cu privire la modalitatea procesuală aleasă pentru semnalarea unor deficiente în derularea contractului, în realitate, potrivit dispozițiilor art.60 și urm. C.pr.civ., chemarea în garanție reprezentând un mijloc procedural prin care o parte - pârâta în cazul de fată, extinde cadrul procesual din rațiuni care țin de opozabilitatea hotărârii judecătorești.

Dar, chemarea în garanție, astfel cum a fost formulată, pornește de la o derulare pretins defectuoasă a unui contract de furnizare de servicii de medicina muncii în care nu au existat niciun fel de incidente sau sincope care să fi fost semnalate cu respectarea cadrului contractual, context în care, se opinează că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, solicitându-se respingerea acesteia, iar în măsura în care pârâta și-a respectat, întocmai, obligațiile contractuale în ceea ce privește completarea, în condiții reale, a fiselor de expunere la riscurile profesionale, este evident, ca și S.C. R. D. Center S.R.L., prin serviciile de medicina muncii furnizate și prin avizele medicale la angajare și/sau prin avizele periodice și-a respectat întocmai obligațiile asumate contractual.

Un alt aspect legat de modul de respectare de către S.C. R. D. Center S.R.L. a obligațiilor contractuale asumate este legat de o altă obligație corelativă asumata de pârâta, și anume aceea de a transmite informări cu privire la datele de desfășurare a ședințelor Comitetului de Securitate și Sănătate în Muncă (C.S.S.M.).

Astfel, potrivit dispozițiilor art.5.1.8 din Contract, departamentul de resurse umane al Beneficiarului avea obligația de a informa S.C. R. D. Center S.R.L. cu privire la ședințele C.S.S.M. și, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.189 alin.3 C. muncii, medicul de medicina a muncii este membru de drept al C.S.S.M., se solicită ca instanța să dispună administrarea de către pârâta a unor dovezi din care să rezulte că au fost aduse la cunoștința S.C. R. D. Center S.R.L., prin medicul de medicina muncii desemnat prin contract, potențialele riscuri asociate locului de muncă ocupat de reclamant și că aceasta nu a făcut, cu respectarea prevederilor legale și contractuale, propuneri cu privire la prevenirea bolilor profesionale asociate respectivului loc de muncă.

Față de aspectele prezentate, rezultă, în opinia S.C. R. D. Center S.R.L., în mod indubitabil că cererea chemare în garanție, are la bază o conduită culpabilă a pârâtei, astfel că, există ipoteza juridică de tipul”, împrejurare în care se solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție.

În dovedirea și, respectiv în combaterea cererii de chemare în judecată, părțile au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, martori și expertiză medico – legală, probe încuviințate, în temeiul art.167 alin.1 C.pr.civ. (f.344 – vol. I și f.230 – vol. II)), la termenul de judecată din data de 27.09.2012 și, respectiv 08.04.2013.

Prin „Nota de ședință” depusă de chemata în garanție R. D. Center S.R.L. la termenul de judecată din data de 19.11.2012, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. Calsonic K. România S.R.L., având în vedere că, din actele depuse ca material probatoriu, rezultă că, în perioada în care între S.C. R. D. Center S.R.L. și pârâta S.C. Calsonic K. România S.R.L. se derulau relații comerciale, în baza contractului nr.147/11.04.2007 având ca obiect prestarea de servicii de medicina muncii, pârâta a încheiat contractul nr.99/25.04.2007 cu S.C. Enomis Consulting S.R.L. care avea ca obiect prestarea de servicii de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la nivelul societății, pe fiecare locuri de muncă/posturi de lucru. În aceste condiții, se naște o întrebare legitimă, și anume care este motivul pentru care pârâta a formulat împotriva S.C. R. D. Center S.R.L. cererea de chemare în garanție, susținând că aceasta ar fi avut obligația să identifice riscurile aferente fiecărui loc de muncă din perspectiva bolilor profesionale și a factorilor de risc, în condițiile în care, aceasta a încheiat cu S.C. Enomis Consulting S.R.L. un contract având ca obiect tocmai prestarea de servicii de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la nivelul societății pe fiecare locuri de muncă/posturi de lucru.

R. D. Center S.R.L. are ca obiect unic de activitate prestarea de servicii medicale, activitate cu totul deosebită de cea de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru care legislația prevede cu totul alte acreditări decât cete pentru servicii medicale. Rezultă, fără putință de tăgadă faptul că pârâta, în mod nelegal, netemeinic și în scop șicanatoriu a înțeles să cheme S.C. R. D. Center S.R.L. în garanție, având astfel un comportament procesual abuziv, fiind reiterate susținerile în sensul că, în calitate de prestator de servicii medicale de medicina muncii, nu a avut în relația contractuală cu pârâta și nici nu poate avea competenta să identifice și să stabilească bolile profesionale, ci exclusiv să asiste angajatorul la evaluarea riscurilor profesionale specifice fiecărui loc de muncă, cu respectarea legislației privind securitatea și sănătatea în muncă.

Referitor la identificarea riscurilor aferente fiecărui loc de muncă din perspectiva bolilor profesionale și a factorilor de risc, S.C. R. D. Center S.R.L. a arătat că această obligație revine, potrivit dispozițiilor legale - Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă, angajatorului, în speță, pârâta apelând la serviciile unei societăți de profil care, în temeiul relațiilor contractuale, s-a obligat să asigure prestarea de servicii de evaluare a riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională la nivelul societății, pe fiecare loc de muncă/post de lucru, în conformitate cu legislația aplicabilă. Rezultă, fără dubii, în opinia S.C. R. D. Center S.R.L., faptul că pârâta și-a evaluat, cu respectarea dispozițiilor legale, riscurile profesionale aferente locului de muncă ocupat de reclamant, astfel că, chemata în garanție nu avea nicio obligație să presteze servicii de identificare a riscurilor de boli profesionale, întrucât, pe de o parte, nu are competentă în acest domeniu, iar pe de altă parte, pârâta avea încheiat un contract de servicii, în acest sens, dovadă în acest sens, așa cum rezultă și din întâmpinarea pârâtei, fiind că, în urma evaluării făcute, aceasta a furnizat salariatului în cauză echipament de protecție, însă acesta nu l-a utilizat, asumându-si prin această inacțiune consecințele potențial vătămătoare asupra stării sale de sănătate.

La solicitarea reclamantului R. M. a fost audiat martorul C. L. (f.8 – vol. II), iar la cererea pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L. a fost audiat martorul V. Ș. (f.4 – vol. II).

Raportul de expertiză medico - legală întocmit de Serviciul Medico – Legal Ploiești a fost depus la data de 14.11.2013 (f.256 – vol. II) și, urmare a admiterii obiecțiunilor formulate, la termenul de judecată din data de 16.12.2013, de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., s-a dispus înaintarea dosarului Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” București care, prin Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București, a înaintat lucrarea la data de 25.07.2014 (f.110 – vol. III), fiind respinse cererile pârâtei privind atât efectuarea unei noi expertize medico - legale de către I.N.M.L. București, cât și cererea referitoare la sesizarea Comisiei de Avizare din cadrul I.N.M.L. București, astfel cum rezultă din practicaua încheierii de amânare a pronunțării a prezentei sentințe.

La același termen de judecată – 16.09.2014, pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a depus o Notă de ședință (f.146 – vol. III) prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii vizând „obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciu moral, cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă”.

Astfel, pârâta a învederat că, într-un alt dosar în care au figurat ca părți atât S.C. Calsonic K. S.R.L., cât și reclamantul R. M., respectiv dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a solicitat, la capătul de cerere numerotat cu 4, ca instanța de judecată să dispună obligarea societății la plata de daune morale în cuantum de 50.000 Euro pentru prejudiciul medical suferit, în cuprinsul acțiunii (pag.5), din motivele invocate de reclamant reieșind faptul că prejudiciul medical suferit se referea la „bolile profesionale dobândite în cadrul acestui loc de muncă”.

Prin sentința civilă nr.1474/27.06.2011 pronunțată în dosarul menționat, definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., a fost respins capătul de cerere privind obligarea la plata de daune morale în cuantum de 50.000 Euro pentru prejudiciul medical suferit, în motivarea acestei hotărâri, instanța de judecată arătând că „daunele morale solicitate nu pol fi acordate”, întrucât „prejudicii de natură morală nu au fost probate de către contestator”.

S-a susținut de pârâtă că excepția puterii lucrului judecat este o excepție de fond care a fost dezvoltată de doctrină pe baza principiului conform căruia „hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

În practică, prin Decizia nr.631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem - Secția Civilă s-a arătat că „pentru ca să existe identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni și, chiar dacă, în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentă un drept invocat de o parte, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept”.

De asemenea, Decizia nr.496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem - Secția Civilă lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive „Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces”.

În consecința, a aratat pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., atât în practică, cât și în doctrină, s-a statuat că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

Având în vedere aceste considerații, pârâta a precizat că cererea formulată de reclamantul R. M. în dosarul anterior și cererea din prezentul dosar, chiar dacă sunt formulate în mod puțin diferit, urmăresc aceleași scop final, respectiv obligarea S.C. Calsonic K. S.R.L. la plata daunelor morale motivat de îmbolnăvirea profesională a reclamantului la locul de muncă, cu mențiunea că, față de această cerere, sentința civilă nr.1474/27.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ are putere de lucru judecat, instanța tranșând, în mod definitiv și irevocabil, această chestiune de drept supusă judecății.

Prin sentința civilă nr. 2156/30 septembrie 2014, Tribunalul Prahova a

respins excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă, invocată de pârâtă la termenul de judecată din data de 16.09.2014.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în garanție a S.C. R. D. Center S.R.L., formulată de pârâtă, astfel cum a fost precizată (f.165 – 170, vol. I), luându-se act că pârâta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecată invocată de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. în raport cu sentința civilă nr.1474/27. 06.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, irevocabilă, tribunalul a reținut că, puterea de lucru judecat – res iudicata pro veritate habetur – este reglementată de art.1201 C.civ., ca o prezumție legală absolută irefragabilă și de art.166 C.pr.civ., ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cât privește primul element – părțile – se are în vedere nu prezența lor fizică la proces, ci prezența juridică, adică participarea la proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant. În sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material. Prin cel de-al treilea element – cauza – se înțelege fundamentul pretenției afirmate și nu se confundă cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă a faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.

Așadar, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică ori de principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.

Dată fiind această prezentare analitică a instituției puterii de lucru judecat prin prisma elementelor care o compun și, în același timp, îi condiționează incidența, tribunalul a constatat că prin cererea ce a format obiectul dosarului nr.2148/ 105/2010, contestatorul R. M. (reclamant în cauza de față) a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. Calsonic K. S.R.L. (pârâta din prezenta cauză) anularea deciziei nr.457/26.03.2010, repunerea în situația anterioară concedierii, obligarea la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, daune materiale și morale (f.148 – vol. III).

Prin sentința civilă nr.1474/27.06.2011 pronunțată în sus – menționatul dosar, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., potrivit deciziei nr.104/17.01.2012 a Curții de Apel Ploiești (f.148 – 157, vol. III), a fost admisă în parte contestația formulată de contestatorul R. M., dispunându-se anularea deciziei nr.457/26.03.2010, reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, respingând în rest acțiunea, în considerentele hotărârii arătându-se că „daunele materiale solicitate nu pot fi acordate, întrucât contestatorul nu a produs probe în sensul că locul de muncă în care este încadrat ar fi încadrabil în condiții speciale, vătămătoare, grele sau periculoase, în situația în care, legislația muncii prevede astfel de sporuri, iar pentru încadrarea locurilor de muncă există o perioadă specială (H.G. nr.246/ 2007). De altfel, nici daune morale solicitate nu pot fi acordate, întrucât un eventual prejudiciu – afecțiuni medicale dobândite pe perioada în care contestatorul a lucrat la intimată pot fi cerute, pe cale separată, în temeiul unor legi speciale, iar prejudicii de natură morală nu au fost probate de contestator”.

Pe calea prezentului demers judiciar, prin primul petit al acțiunii în raport cu care pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. a invocat excepția puterii lucrului judecat, reclamantul R. M. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă, în meseria de montator subansamble, ca urmare a neluării de către pârâtă a măsurilor de protecție împotriva îmbolnăvirilor profesionale și pierderii capacității de muncă cu 30%.

Din economia argumentelor în temeiul cărora a fost respinsă, în cadrul dosarului nr._, cererea contestatorului R. M. de obligare a pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L. la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că acestea au fost solicitate pentru pretinse afecțiuni medicale dobândite de salariat în perioada în care acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul societății, fără a se oferi alte date suplimentare și, dacă se poate constata existența identității de părți și, posibil de obiect între cele două cauze, este cert că celălalt element care antrenează puterea de lucru judecat - cauza – nu există, în raport de fundamentul pretenției afirmate în respectivul litigiu, dar și de împrejurările de fapt care au generat demersul judiciar anterior.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă, invocată de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L. la termenul de judecată din data de 16.09.2014.

Pe fondul cauzei, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a reținut că reclamantul R. M. a fost angajat în cadrul pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L., în funcția de montator subansamble la Departamentul Producție, conform contractului individual de muncă încheiat și înregistrat la I.T.M. Prahova sub nr._/18.09.2007.

Conform Fișei de instruire individuală pentru securitatea și sănătatea în muncă întocmită la data de 07.09.2007, semnată personal de reclamant, acestuia i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale în cazul riscurilor potențiale de accidente, a îmbolnăvirilor specifice locului de muncă și acordarea primului ajutor la locul accidentului (f.62 – vol. I), fișele de instruire periodică fiind, de asemenea, semnate de reclamant (f.63 – 65, vol. I).

Potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Declarație” din data de 15.03.2010, reclamantul R. M. a declarat, pe proprie răspundere, că a primit echipamentul de lucru și protecție, constând, printre altele, și în mască de protecție (f.26 – vol. I).

Analizând fișa postului reclamantului pentru funcția de montator subansamble - fișă semnată personal de acesta, s-a constatat că, la rubrica „Altele” se reține că, printre responsabilitățile tehnice care îi reveneau în funcția deținută, era și aceea de a respecta normele de protecție a muncii, astfel încât, activitatea să se desfășoare în condiții optime de siguranță, utilizând echipamentul de lucru și protecție pus la dispoziție de către angajator (f.31 – vol. I).

Că este așa rezultă și din răspunsurile reclamantului la interogatoriul luat la solicitarea pârâtei (f.13 – vol. II) unde, acesta recunoaște simplu, fără adaosuri sau rețineri, faptele alegate de partea care a propus această probă, și anume că societatea i-a pus la dispoziție echipamentul individual de protecție specific locului de muncă (întrebarea nr.10), că fișele tehnice de securitate a substanțelor chimice folosite în procesul de producție erau disponibile la fiecare loc de muncă (întrebarea nr.14), dar și că a primit compensație pentru atingerea integrității de la Casa Județeană de Pensii Prahova, respectiv două salarii brute la nivelul anului 2011 (întrebarea nr.24).

Biletul de ieșire din spital din data de 29.01.2010 eliberat de Spitalul Clinic C. – Clinica Medicina Muncii atestă împrejurarea că, diagnosticul reclamantului la externare, a fost acela de astm bronșic profesional prin expunerea la iritanți respiratorii (fluorură de potasiu aluminată) formă ușoară persistentă și dermatită de contact – mâini bilateral, prin expunere la iritanți (fluorură de potasiu aluminată, uleiuri minerale), în descrierea epicrizei menționându-se că pacientul este expus profesional la noxe chimice, suprasolicitări posturale (ortostatism prelungit, poziții/posturi vicioase, manipulare manuală de greutăți), debutul simptomatologiei respiratorii fiind marcat în anul 2008, prin tuse seacă iritativă la locul de muncă, în contact cu soluția de fluorură de potasiu aluminată și aerosoli de uleiuri minerale, cu remisia simptomatologiei în perioadele de concediu de odihnă și repaus săptămânal (f.23 – vol. I).

La data de 16.03.2010, reclamantul R. M. a sesizat I.T.M. Prahova cu privire la faptul că, nepurtând masca de protecție cu o zi înainte, ci numai cu ocazia manipulării substanțelor și refuzând să semneze un înscris prin care, pe proprie răspundere, recunoștea că nu poartă masca de protecție, a fost pontat cu numai 6 ore, în condițiile în care a prestat muncă, conform programului de lucru (f.27 – dos. fond).

Prin adresa nr.1036/16.04.2010 emisă de I.T.M. Prahova, s-a comunicat reclamantului că, urmare a sesizării înregistrată sub nr.1036/16.03. 2010, există obligativitatea purtării măștii de protecție a căilor respiratorii, ca mijloc de protecție individuală în cadrul operațiilor de „Alimentare cu flux”, „Verificare și completare ulei” și în cazul intervențiilor care presupun curățarea rolelor de formare ale mașinilor de fabricat tuburi de impurități care pot apare pe rola de aluminiu, iar din documentele solicitate la control, dar și din declarațiile operatorilor și personalului cu responsabilități în supravegherea și coordonarea procesului de producție a reieșit faptul că, la postul de lucru „Mașina de fabricat tuburi – Linia de fabricație B - 90”, în afara operațiilor arătate, nu se utilizează masca de protecție a căilor respiratorii, ca mijloc de protecție individuală, însă, în ceea ce privește aspectul semnalat de reclamant referitor la faptul că starea sănătății nu îi permite purtarea măștii de protecție a căilor respiratorii, s-a arătat că, în data de 03.03.2010, a fost emisă, pe numele său, fișa de aptitudine nr. CK 210 în care este consemnat avizul medical „apt condiționat” la reluarea activității, pentru funcția de „montator subansamble” și, potrivit înscrierilor efectuate de medicul specialist de medicina muncii, reclamantul putea să își desfășoare activitatea, cu respectarea următoarelor recomandări: „Sub tratament medicamentos; Dispensarizare medic de familie și specialist; cu respectarea condițiilor igienico – sanitare și de protecție individuală la locul de muncă” (f.33 – dos. fond).

În aceste condiții, prin Hotărârea nr.171/07.05.2010 a M.M.F.P.S. – Comisia de Experți de Medicina Muncii, în urma analizării, în data de 07.05.2010, a solicitării reclamantului R. M. înregistrată sub nr.171/31. 03.2010 care, nemulțumit fiind că nu i s-a confirmat caracterul profesional al bolii, a confirmat acest aspect, având în vedere expunerea profesională cronică la cumulul de iritanți respiratorii și cutanați, conform fișei de identificare a riscurilor profesionale a lucrătorului, precum și a fișelor tehnice de securitate a produselor, urmând ca D.S.P. Prahova să aducă la îndeplinire respectiva hotărâre (f.19 – vol. I).

Anterior acestui moment, respectiv la data de 15.03.2010, supervizorul D. R. a întocmit nota înregistrată sub nr.652 prin care aducea la cunoștința Departamentului de Resurse Umane împrejurarea că, în data de 15.03.2010, în jurul orei 16,30, la verificarea postului de fabricare tuburi unde își desfășura activitatea reclamantul R. M., având funcția de montator subansamble la Departamentul Producție, s-a constatat că acesta nu purta echipamentul de lucru, în mod corespunzător, respectiv masca de protecție, în sensul că aceasta nu îl acoperea astfel cum trebuia, respectiv și în zona nasului, având și o altă mască pe care o deteriorase, mască pusă efectiv în interiorul celeilalte măști; cea de-a doua mască era, însă, deteriorată, având în interior, în zona gurii, practicată o gaură prin care reclamantul spunea că respiră (f.122 – vol. I).

La întrebarea supervizorului referitoare la motivul pentru care masca era deteriorată, răspunsul reclamantului a fost în sensul că nu poate respira, mereu, prin cea cu filtru, schimbându-le din când în când, cu precizarea că, la revenirea din concediul medical, i-au fost prelucrate, din nou, regulamentele interne, însă, reclamantul a susținut faptul că nu va purta masca de protecție în concordantă cu cerința, drept pentru care a fost rugat să meargă 5 minute în zona de odihnă pentru a-și reconsidera comportamentul.

Având în vedere atitudinea reclamantului, supervizorul a informat superiorii săi – P. S. – Coordonator Producție și V. Ș. – Manager Producție cu privire la refuzul acestuia de a purta echipamentul de protecție, cei doi informând, la rândul lor, referitor la acest incident, pe T. M. – Director Resurse Umane care a sugerat că ar fi bine să se poarte o discuție cu salariatul pentru a-i reaminti că purtarea echipamentului este obligatorie sau, în caz contrar, reclamantul să completeze, pe proprie răspundere, o declarație în care să menționeze că refuză purtarea echipamentului de protecție, acesta refuzând atât purtarea măștii, cât și semnarea oricărui gen de declarație, dar și întoarcerea în hala de producție, rămânând în zona destinată servirii mesei până la sfârșitul programului, refuzând practic realizarea sarcinilor de serviciu din ziua respectivă.

Potrivit Procesului – verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile din data de 23.03.2010, ca urmare a evenimentelor petrecute în ziua de 15.03.2010, s-a stabilit, în ceea ce privește gravitatea faptei, că reclamantul a încercat să își pună în pericol sănătatea și securitatea în muncă, cu atât mai mult cu cât, era diagnosticat cu o problemă respiratorie, fiind declarat apt condiționat de către medicul de medicina muncii și, oferindu-i-se prin Comunicarea nr.311/04.03.2010, schimbarea locului de muncă, acesta a refuzat semnarea acesteia (f.127 – vol. I).

Martorul V. Ș. audiat la solicitarea pârâtei (f.4 – vol. II) a arătat că, de la momentul angajării sale – luna martie 2009, exista o firmă specializată care, lunar, se deplasa la sediul societății pentru a prelucra salariaților normele de protecție a muncii și, trecând prin hală, cel puțin o dată pe zi, din discuțiile cu supervizorul a înțeles că reclamantul nu purta întotdeauna masca de protecție, iar după revenirea acestuia din concediul medical și cunoscând și afecțiunile pulmonare de care acesta suferea, i s-a atras atenția să poarte, în permanentă, masca de protecție în timpul cât se afla la postul de lucru, în condițiile în care, realiza alimentarea cu ulei sau cu bandă de aluminiu, această operațiune fiind efectuată de cel mult două ori în cadrul unui schimb și cel mult 5 minute.

A mai declarat martorul faptul că, după îmbolnăvirea reclamantului, conducerea societății i-a oferit un loc de muncă în sectorul administrativ, însă acesta a refuzat, cu precizarea că, locul de muncă al reclamantului nu era unul solicitant, iar purtarea măștii de protecție era tocmai în beneficiul salariaților, pentru a se evita orice potențial risc.

La rândul său, martorul C. L. audiat la cererea reclamantului (f.8 – vol. II) a menționat că și el a fost diagnosticat cu boală profesională, respectiv astm bronșic profesional și, după apariția bolilor profesionale, salariații au fost dotați cu măști din hârtie care nu erau profesionale și care, însă, nu erau schimbate în aceeași zi, întrucât, uneori, nu existau, numeric, pentru câți muncitori erau, fiind nevoiți să le poarte pe cele care erau deja îmbibate cu uleiurile cu care lucrau, cu precizarea că, martorul împreună cu reclamantul au apărut la un post de televiziune pentru a relata cu privire la condițiile de muncă, fapt care caracterizează depoziția martorului printr-un evident subiectivism.

Raportul de expertiză medico – legală întocmit de Serviciul Medico – Legal Ploiești (f.156 – vol. II) a arătat că reclamantul R. M. s-a aflat în concediu medical pentru tratarea tuberculozei pulmonare în perioada 17.09._09, T.B.C. - ul pulmonar fiind o boală infecto - contagioasă pulmonară care, prin tratament adecvat, se vindecă și care nu are caracterul de boală profesională pentru meseria de montator subansamble.

În urma tratamentului efectuat, reclamantul a fost reexaminat în data de 30.03.2009 de către S.C. R. D. Center S.R.L., eliberându-i-se viza de „apt” pentru reluarea activității profesionale, iar potrivit înscrisurilor aflate la dosar, contractul pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L. cu R. Center a expirat la data de 15.06.2009, ultima viză medicală asupra reclamantului fiind din data pe 30.03.2009, cu precizarea că nu există acte medicale din care să rezulte că reclamantul ar fi suferit de vreo afecțiune acută sau cronică anterior momentului angajării la unitatea pârâtă.

Și raportul de nouă expertiză medico – legală întocmit de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. M. Minovici București (f.110 – vol. III) a arătat că, în cazul reclamantului R. M., . bronșic are caracter de boală profesională, neexistând date medicale care să susțină preexistenta acestui diagnostic anterior lunii ianuarie 2010 și, fiind o persoană fumătoare, fumatul este un factor de risc pentru bronhopneumopatie cronică obstructivă, cancer pulmonar, putând agrava diverse alte boli respiratorii preexistente.

Însă, potrivit proceselor – verbale nr.26 și nr.27, ambele încheiate la data de 11.02.2010 de către Dr. Stanaranga E. – Medic Primar medicina muncii, în prezenta ing. C. S. – Inspector I.T.M. Prahova (f.3 – vol. II), procedându-se la cercetarea cazului de îmbolnăvire profesională a reclamantului R. M. din cadrul S.C. Calsonic K. S.R.L., depistat de unitatea sanitară Spitalul Clinic C. – Clinica de Medicina Muncii cu diagnosticul de „suspiciune dermatită de contact mâini bilateral prin expunere la iritanta și, respectiv astm bronșic profesional prin expunere la iritanți respiratorii” s-a constatat că nu se poate declara caz de îmbolnăvire profesională, deoarece nu se poate corela diagnosticul de profesionalitate a bolii cu expunerea profesională la iritanții incriminanți la locul de muncă, contactul cu acești iritanți fiind redus la minim, angajatul având în dotare echipament individual de protecție, utilajul fiind carcasat, alimentarea lui cu substanțe de lucru făcându-se de unul – două ori pe schimb (8 ore).

În continuare, s-a mai aratat că dozarea nu necesită contact direct și durează maxim 10 minute, toată instalația fiind etanșă, procesul este automatizat, substanțele utilizate nu se descompun la temperaturi ambientale, iar buletinele toxicologice eliberate de laboratorul de toxicologie al D.S.P. Prahova nu pun în evidentă depășiri ale valorilor limită de expunere profesională (concentrația determinată între 0.1 – 0.9 mg./m3), cu mențiunea că angajatul a fost diagnosticat cu TBC pulmonar, fiind internat și tratat timp de 6 luni pentru această afecțiune.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, tribunalul a constat că lipsa unor teste științifice și analize medicale care să ateste faptul că . bronșic al reclamantului este consecința directă a noxelor de la locul de muncă este precizată și de către I.N.M.L. M. Minovici București care, pentru o clarificare a problemelor ridicate de pârâta S.C. Calsonic K. S.R.L., în raportul de expertiză - răspuns la obiectivul nr.5 (f.130 – vol. III), arată că, anterior stabilirii diagnosticului de boală profesională nu se putea prevedea că susnumitul (nb. reclamantul) va dezvolta astm bronșic, deoarece nu se putea prevedea evoluția fiecărui individ în condițiile expunerii la noxe respiratorii, acest răspuns ținând de particularitățile și reactivitatea fiecărei persoane”.

Pornind de la definiția astmului bronșic profesional ca fiind . bronșic indus în mod specific de expunerea la un „agent” prezent exclusiv la locul de muncă, . agravat de profesie fiind . preexistent care se agravează la locul de muncă prin expunere la iritanți și alergeni respiratori, este evident că, în speță, nu s-a făcut dovada existentei unui factor aflat la locul de muncă al reclamantului de natură a fi cauzator al astmului bronșic profesional, edificatoare în acest sens fiind procesele – verbale nr.26 și nr.27, ambele din data de 11.02.2010 care își vor produce pe deplin efectele în vederea cărora au fost întocmite, a stabilit instanța de fond.

Nu în ultimul rând, analizând fișa medicală a reclamantului aflată la C.M.I. B. R. (f.45 – vol. III), la poziția nr.9 datată 25.09.2008, este menționat „astm bronșic anamnestic”, sens în care se apreciază că reclamantul putea suferi de astm bronșic anterior datei la care s-a angajat în cadrul pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L., acest fapt - preexistenta astmului bronșic anterior lunii ianuarie 2010 care, nefiind cunoscut de către I.N.M.L. M. Minovici București, dat fiind faptul că fișa medicală nu a fost comunicată acestei instituții, fiind depusă în perioada în care judecata pricinii era suspendată, fiind de natură să anuleze concluziile cu privire la primul obiectiv al expertizei medicalo - legale întocmită de I.N.M.L. M. Minovici București care motivează caracterul de boala profesională doar pe faptul că nu există date medicale care să susțină preexistenta acestui diagnostic anterior lunii ianuarie 2010, împrejurare care conduce la concluzia că, în speță, nu s-a dovedit caracterul profesional al astmului bronșic, a motivat instanța de fond.

Însă, din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat și analizat în precedent, rezultă elemente ce definesc vinovăția reclamantului în nerespectarea normelor de protecție a muncii pentru care a fost instruit atât înainte de declararea cazului de boală profesională, cât și ulterior, acesta dând dovadă de rea - credință prin atitudinea adoptată la locul de muncă, atitudine generatoare, prin ea însăși, de posibilitatea unei îmbolnăviri, a stabilit tribunalul.

Prin petitul acțiunii, reclamantul R. M. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Calsonic K. S.R.L. la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat de îmbolnăvirea profesională la locul de muncă, în meseria de montator subansamble, ca urmare a neluării de către aceasta a măsurilor de protecție împotriva îmbolnăvirilor profesionale și pierderii capacității de muncă cu 30%, precum și obligarea pârâtei, cu începere de la data de 07.05. 2010 la o prestație periodică, în raport de pierderea capacității de muncă cu 30% și pentru viitor, până la redobândirea capacității de muncă, ca diferență dintre veniturile nete obținute în luna mai 2010 și veniturile pe care le-ar fi obținut în prezent, reduse cu 30%

În acest sens, urmează a se avea în vedere Hotărârea nr.155/23.02.2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.224 din data de 31.03.2011 privind aprobarea criteriilor și normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate care, la pct. 5 din Anexă, arată că incapacitatea adaptativă cuprinsă între 20% - 49% este considerată o deficientă ușoară care afectează în mod nesemnificativ activitățile cotidiene și profesionale, putând apărea contraindicații privind activitatea profesională/recomandări privind schimbarea locului de muncă, capacitatea de muncă fiind păstrată.

Reținându-se că, în speță, pe de o parte, nu există caz de îmbolnăvire la locul de muncă al reclamantului care, astfel cum s-a arătat, are capacitatea de muncă păstrată, este evident că nu se poate dispune obligarea pârâtei la plata unei prestații periodice în raport cu pretinsa pierdere a capacității de muncă, câtă vreme, cum este cunoscut, prejudiciul invocat de reclamant trebuie să fie real și cert, adică să aibă o existentă sigură, neîndoielnică și, în același timp, să i se poată stabili întinderea, a apreciat prima instanță.

Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că pretinsul prejudiciu invocat de reclamant nu îndeplinește condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei, cu precizarea că, răspunderea patrimonială a angajatorului constituie o formă a răspunderii civile contractuale reprezentând o sancțiune specifică care intervine pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în executarea unor raporturi juridice de muncă.

Pentru angajarea acestei forme de răspundere este necesară, însă, îndeplinirea cumulativă a unor condiții, și anume: existenta unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și rezultat, dar și vinovăția angajatorului, necesitatea îndeplinirii acestei din urma condiții fiind prevăzută, în mod expres, de dispozițiile art.269 C. muncii.

Potrivit practicii în materie, la baza răspunderii patrimoniale stă vinovăția (culpa) angajatorului, vinovăție care trebuie dovedită, neputând a fi prezumată, culpa angajatorului fiind o cerință esențială a răspunderii angajatorului, conform art.269 C. muncii și art.44 din Legea nr.319/2006, aceasta din urma făcând trimitere la legea civilă.

De asemenea, practica în materie a statuat faptul că, în lipsa unuia din elementele ce conduc la răspunderea patrimonială, în cazul de speță, răspunderea angajatorului nu poate fi atrasă, câtă vreme, nu s-a probat existenta unei fapte ilicite, a unui prejudiciu care, în speță, ar fi fost reprezentat de pierderea capacității de muncă, a raportului de cauzalitate între faptă și rezultatul produs și a vinovăției angajatorului care, este evident, că a luat toate măsurile ce se impuneau pentru a asigura un climat optim de muncă caracterizat prin siguranță și protecție la locurile de muncă.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că acțiunea formulată de reclamantul R. M. este neîntemeiată, a dispus respingerea acesteia.

Împotriva sentinței civile nr.2156/2041 din data de 30.09.2014 pronunțata de Tribunalul Prahova a declarat recurs reclamantul R. M., apreciind că este nelegala și netemeinică, solicitând casarea hotărârii și reținerea spre rejudecare a cauzei pe fond pentru următoarele motive:

Recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de toate probele depuse la dosar, în pronunțarea hotărârii instanța de fond a dat eficiență unor acte emanate de o comisie locală inferioară, în detrimentul unor acte emanate de o comisie superioară care infirmă rezultatul comisiei locale, dând o interpretare greșită legii aplicabile în cauză.

In fapt, a susținut recurentul, a fost angajat al . în funcția de montator subansamble la Departamentul producție în baza contractului individual de muncă încheiat sub nr._/18.09.2007. La momentul angajării i s-au întocmit toate documentele specifice angajării /fișa pentru securitatea și sănătatea în muncă, fișa postului cât și fișa medicală de identificare a factorilor de risc și a fost declarat apt de munca. Activitatea profesionala și-o desfășura într-o hală de aproximativ 1000 mp, într-un mediu închis, care deși avea trape de aerisire erau folosite doar când era foarte cald și soare afară sau când veneau reprezentanții gărzii de mediu pentru măsurarea noxelor.

In conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din Codul Muncii republicat, "O persoana poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauza este apt pentru prestarea acelei munci." Adeverința medicala din care rezulta că la data angajării în muncă a fost apt a fost eliberată de medicul de familie R. C.. În baza acestei adeverințe s-au întocmit formalitățile de angajare și ulterior examenul medical la medicul de medicina muncii, de unde a rezultat că este apt pentru postul ce urma să îl ocupe fără riscuri.

Hotărârea de Guvern nr.355/2007, definește noțiunea de "aptitudinea în muncă" că fiind "capacitatea lucrătorului din punct de vedere medical de a desfășura activitatea la locul de munca în profesia/funcția pentru care se solicita examenul medical" (art. 9, alin. (1)). Ceea ce confirmă faptul că la data angajării în munca avea capacitatea de a ocupa postul oferit de angajator nu numai din punct de vedere al aptitudinilor profesionale cât și din punct de vedere medical, iar periodic i s-au efectuat controale profilactice acre duceau la același rezultat apt din punct de vedere medical.

Criteriile de examinare în baza cărora se face examenul medical al lucrătorilor la angajarea în muncă, conform art. 13, sunt următoarele: a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecțiuni prezente în

momentul examinării și viitorul loc de munca; b)existența/inexistența unei afecțiuni ce pune în pericol sănătatea și securitatea celorlalți lucrători de la același loc de muncă; existența/inexistența unei afecțiuni ce pune în pericol securitatea unității și/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate; existența/inexistența unui risc pentru sănătatea populației căreia îi asigura servicii.

Examenul medical la angajarea în muncă se face întotdeauna la solicitarea angajatorului și nu a viitorului angajat. Astfel, medicul de medicina muncii asigură controlul medical al salariaților atât la angajarea în muncă, cât și pe durata executării C.I.M. (periodic, în funcție de funcția/ocupația pe are o ocupa și condițiile în care își desfășoară activitatea (normale, speciale sau deosebite).

In luna septembrie 2008 a fost diagnosticat cu pneumonie cu microorganisme neprecizate și ulterior cu TBC pulmonar, moment după care a început să se altereze starea sa de sănătate. În data de 30.03.2009 a primit avizul apt de muncă, însă pe fondul unei sănătăți din ce în ce mai precare, în luna ianuarie 2010 a fost diagnosticat cu boala profesionala - astm bronsic, dată care coincide cu începerea luării unor masuri de către pârâta, în sensul că de la acea dată societatea a început să se preocupe de existența echipamentelor de protecție, așa cum rezultă și din actele de la dosarul cauzei și reținute în mod corect de către instanță. La data de 15.03.2010 i-au fost predate echipamentul de lucru și protecție însă fără a reține că masca de protecție nu era specifică locului de muncă, era o mască obișnuită și nu se precizează nici numărul măștilor de protecție oferite de angajator în fiecare lună.

La data de 17.11.2011, a învederat recurentul, datorita constatării bolii profesionale, în urma controlului medical a fost declarat inapt de către clinica medicala SUNRISE MEDICAL CLINIC SRL, motiv pentru care s-a întocmit de către parata Decizia nr.50, de desfacere a contractului individual de muncă.

Instanța de fond a retinut că la data de 07.09.2009 cât și periodic s-a realizat identificarea și evaluarea riscurilor de îmbolnăvire profesională, însă că de la data angajării - când a fost declarat apt de muncă pentru acel loc de muncă (montator subansamble) adica septembrie 2007 și până la data la care s-a constatat boala profesională - 29.01.2010 în cadrul societății pârâte s-au luat diverse măsuri de reducere a noxelor și iritanților, însă pentru recurent a fost tardiv, boala profesionala se instalase și a devenit ireversibilă, din păcate. Boala profesională este o afecțiune care se produce ca urmare a executării unei meserii sau a unei profesii și care este cauzată de acțiunea, într-o perioadă mai mult ori mai puțin îndelungată, a unor factori nocivi (fizici, chimici sau biologici) caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe ori sisteme ale organismului în procesul de muncă. Boala profesională nu este un fenomen inevitabil, putând fi prevenită și combătută dacă se iau și se respectă toate masurile de igienă și de protecție a muncii. Boala profesională este constatată prin expertizele depuse la dosarul cauzei, mai mult din adresa nr._ din 4.04.2011 a Casei Județene de Pensii Prahova i se recunoaște boala profesională permanentă, cât și o pierdere a capacității de muncă cu 30%, însă instanța de fond nu consideră suficiente argumentele aduse de medici, deși reține că pe biletul de ieșire din spital din data de 29.01.2010 eliberat de Spitalul Clinic C. - Clinica Medicina muncii diagnosticul este acela de astm bronsic profesional prin expunere la iritanți respiratorii - florură de potasiu aluminată descriindu-se că este expus profesional la noxe chimice.

Instanța a mai retinut că la data de 15.03.2010 a declarat că a primit masca de protecție, deci ulterior apariției bolii profesionale, desemenea retine instanța din mărturia martorului V. Ș., angajat în luna martie 2009 la societatea pârâtă-ulterior îmbolnăvirii recurentului că se făceau instructaje de protecția muncii și se acordau echipamente de protecția muncii, acesta declarând însă și un lucru netăgăduit, respectiv că purta masca de protecție cât dura alimentarea cu ulei sau banda de aluminiu, martorul declarând că are cunoștință de existența cazurilor de îmbolnăvire profesională și ca urmare a apariției acestor boli societatea a adoptat "ca și măsura instalarea unor sisteme de extracție a aerului din mașina deși acestea erau inchise". Martorul a precizat că mănușile se puteau crapa și precizează că supervizorul le înlocuiește ,dar se refera la perioada de când a fost angajat, adică după martie 2009, datp la care boala recurentului debutase și societatea deja începuse să ia masuri de protecție . Martorul V. Ș. spune că uleiul a fost folosit în anii 2007 și 2008, ori tocmai acesta a fost factorul determinant al apariției bolii profesionale, expunerea la acest ulei poate cauza iritarea cailor respiratorii, dăunează sau agravează emfizemele sau astma, preexistente.

In mod absolut nejustificat, a apreciat recurentul, instanța a înlăturat depoziția martorului C. L., care deși suferă de aceeași boală profesională, care a fost angajat în cadrul societății pârâte din septembrie 2007 până în anul 2010, când pe fondul apariției bolii și-a dat demisia.

Instanța a reținut însă și a dat eficiență proceselor verbale nr. 26 și 27 din data de 11.02.2010 încheiate de ing. C. S. de la ITM Prahova și Dr. Stanaranga E.- medic primar medicina muncii prin care nu i se confirmă bola profesională, dar nu dă eficiență și nu ține cont la pronunțare de Hotărârea nr.171/7.05.2010 a Comisiei de Experți de Medicina Muncii care „confirma caracterul profesional al bolii având în vedere expunerea profesionala cronica la cumul de iritanți respiratorii și cutanați, conform fisei de identificare a riscurilor profesionale a lucratorului precum și a fiselor tehnice de securitate a produselor", hotărâre data tocmai în baza contestației acelor „procese verbale", înlătura concluziile expertizei efectuate de Institutul N. de medicină legală „M. Minovici", care prin răspunsul de la obiectivul nr.4 în mod evident explică cauza apariției bolii sale profesionale – „. bronsic, care apare doar după expunere la substanța incriminată, .alteori persista indefinit după încetarea acesteia". Mai mult, în răspunsul de la obiectivul nr.5 se consemnează ca . bronsic în cazul de față reprezintă „consecința la noxele de la locul de muncă".

Concluzionează instanța de fond că "în speță, pe de o parte, nu există caz de îmbolnăvire la locul de muncă al reclamantului”, deși din toate actele și probele depuse la dosar rezultă că a dobândit aceasta boală profesională în anii 2007-2009, exact în perioada cât a lucrat cu un anumit tip de ulei (ulei sormentor), instanța negând și neținând tine cont de un diagnostic medical pus de medici specialiști calificați pentru a nu obliga pârâta la plata unor despăgubiri materiale ce i se cuvin recurentului.

Fapta pârâtei de a nu asigura echipament de protecție încă de la data angajării e (nu după ce s-a constatat un număr mare de îmbolnăviri cu boli de natura pulmonara printre angajati, asa cum a arătat), fapta de a pune la dispoziția angajaților măști de protecție neprofesionale (parata pe parcursul judecării cauzei nu a făcut dovada achiziționării unor ș de protecție profesionale), fapta pârâtei de a folosi în procesul de producție a unui ulei nociv, deși exista posibilitatea folosirii în procesul de producție a unui alt tip de ulei cu risc mai mic (uleiul sormentor fiind înlocuit în procesul de producție ulterior apariției bolilor cu caracter profesional în cadrul societății) toate acestea au strânsă legătura cu apariția bolii profesionale de care suferă recurentul și în prezent și care îi cauzează prejudicii majore - pierderea capacității de muncă într-un procent de 30%, imposibilitatea angajării . de munca conform specializării și nu numai.

Intre fapta angajatorului și prejudiciul creat există o legătură de cauzalitate în sensul că apariției bolii profesionale, ce s-a datorat exclusiv angajatorului care nu a respectat cerințele minime pentru supravegherea sănatății lucratorilor față de riscurile pentru sănătate și securitate în muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirii lucratorilor cu boli profesionale cauzate de agenti nocivi chimici, fizici, fizicochimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și a suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de munca, așa cum rezultă din dispozițiile HG nr.355/2007.

Vinovăția angajatorului este evidentă și demonstrată prin actele depuse la dosarul cauzei, a susținut recurentul. Nu există acte care să ateste că încă de la angajarea sa în cadrul societății s-au predat echipamente de protecție corespunzătoare și nici că s-au făcut determinări de noxe în cadrul societății în timpul orelor de program dar în timpul lucrului, măsurile luate de angajator au fost ulterioare datei apariției bolii sale, ceea ce practic demonstrează vinovăția pârâtei.

Faptul că în prezent recurentul este exclus din piața muncii, neexistând posibilitatea angajării și obținerii mijloacelor de existență datorită bolii profesionale dobândite în timpul cât a fost încadrat în muncă la . SRL îi creează o stare de disconfort și stres fiind în imposibilitatea de

a-și asigura propria existență materiala și a achita creditele angajate anterior desfacerii contractului de munca. Este bine cunoscut faptul că niciun angajator nu este dispus și nu riscă angajarea personalului inapt fizic/psihic, refuzul angajatorilor este motivat chiar de aspectele pentru care s-a desfăcut contractul individual de muncă. A depus la dosar adeverințe eliberate de angajatori care au refuzat să îl angajeze.

Prejudiciul moral constituie o formă distinctă a prejudiciului civil în general și, în consecință un factor relativ independent de declanșare a răspunderii civile, dar în același timp nu este interzis a se lucra cu aceste noțiuni și în dreptul muncii. Răspunderea pentru prejudicii morale există și se manifestă ca atare prin practica juridică din România și din comunitatea europeană. Evident, față de termenii generali în care este formulat prin practica judiciară acest drept la repararea pagubei suferite, este de înțeles că dreptul respectiv subzistă și pentru daunele morale.

Dar, chiar dacă în raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități este, totuși, necesar este să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care i-au fost afectate familia și situația profesională și socială, în principiu, viața, până la capătul acesteia boala profesională dobândită fiind ireversibilă.

„Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, despăgubirea acordata acesteia neconstituind atât un echivalent, cât o satisfacție de substituție". In acest sens, în conformitate cu prevederile art. 41 „Satisfacția echitabila" din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și în baza criteriilor orientative statuate în practica juridica europeana, pentru repararea prejudiciilor morale solicitate de angajatul ce a fost pus în imposibilitatea de a se mai angaja și lipsirea acestuia de mijloace de existență se pot acorda indemnizații de satisfacție echitabila. Indemnizația de satisfacție echitabila prevăzută de art. 41 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, menționat anterior, statuează existența reparării unui prejudiciu nepatrimonial de imagine, de protecție a victimei ce are un caracter inestimabil, aceasta despăgubire neconstituind atât un echivalent, cât o satisfacție de substituție. In același sens, art. 292 din Codul Muncii prevede ca: „Potrivit obligațiilor internaționale asumate de România, legislația muncii va fi armonizata permanent cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a Muncii, cu normele dreptului internațional al muncii."

Potrivit prevederilor art. 269 alin. 1 din Codul muncii, a învederat recurentul, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare (I.C.C.J. secția civila și de proprietate intelectuala, decizia 3189/20.04.2005). In consecință, având în vedere toate aceste aspecte s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

La data de 27.01.2015, pârâta . SRL a depus la dosar întâmpinare, ce a fost apreciată de instanță ca având caracterul unor concluzii scrise, pentru argumentele de fapt și de drept consemnate în încheierea de ședință din data de 28.01.2015.

Curtea, examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 6686/9.06.2013 a Comisiei de Experți din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a menținut Hotărârea nr. 171/7.05.2010 a aceleiași comisii, din care rezultă diagnosticul de „boală profesională”.

Conform Hotărârilor nr. 171/7.05.2010 și nr. 176/4.06.2010 ale aceleiași comisii de experți, s-a confirmat caracterul profesional al bolii având în vedere expuneri profesionale cronice la cumul de iritanți respiratori și cutanați, potrivit fișei de identificare a riscurilor profesionale cronice.

Din raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat de INML M. Minovici București (filele 111 - 131 dosar fond vol. 3) rezultă că recurentul are astm bronșic, caracter de boală profesională, neexistând date medicale care să susțină preexistența acestui diagnostic anterior lunii ianuarie 2010.

În același raport de expertiză s-a menționat că sensibilizanții profesionali constituie singura cauză de astm bronșic la adulți, care apare după expunere la substanța incriminată și persistă doar în cazul continuării expunerii la acea substanță.

Este cert că în perioada cât a lucrat în cadrul societății intimate, recurentul a dobândit o boală profesională și anume aceea de astm bronșic profesional și dermatită profesională, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 176/4.06.2010 emisă de Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, care a precizat că se menține Hotărârea nr. 171/7.05.2010 în diagnosticul de boală pus de clinică - astm bronșic profesional și dermatită profesională.

De asemenea, din fișa de declarare a cazului de boală profesională nr._/_ emisă de Ministerul Sănătății se reține că diagnosticul complet este acela de „dermatită de contact mâini bilateral prin expunere la iritanți” data confirmării fiind 18.08.2010, iar agentul cauzal fiind dat de fluorura de potasiu aluminată, uleiuri minerale, iar ca măsuri se impune schimbarea locului de muncă.

Din copia biletului de ieșire din spital din 9.02.2011 emisă de INMRCM s-a reținut ca diagnostic „astm bronșic profesional”, iar din copia fișei de aptitudini nr. CK2345/27.10.2011 emisă de . SRL Medicina muncii, s-a reținut ca fiind inapt.

Din nicio probă administrată la instanța de fond nu rezultă că boala de care suferă recurentul ar fi fost dobândită anterior angajării la societatea intimată.

Dimpotrivă, abia la data când a avut loc controlul medical realizat la . SRL, Medicina muncii, s-a constatat că acesta este inapt, eliberându-i-se fișa de aptitudini nr. CK2345/27.10.2011, în condițiile în care acesta s-a angajat la societate la data de 6.09.2007.

Ca urmare a faptului că acesta a fost declarat inapt la controlul medical, societatea a emis decizia nr. 50/17.11.2011, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, conform art. 52 lit. b, 53 lit. j din HG nr. 857/2011, deși acesta fusese reîncadrat în muncă prin decizia nr. 48/20.10.2011, ca urmare a dispozițiilor date prin sentința civilă nr. 1474/27.06.2011 a Tribunalului Prahova, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 104/17.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul deținut anterior.

Potrivit art. 253 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Este cert că boala profesională de care suferă recurentul se datorează faptului că intimata nu a luat măsurile corespunzătoare pentru înlăturarea factorilor iritanți, respectiv înlăturarea noxelor de la locul de muncă.

La termenul de judecată din 4.03.2015, instanța de recurs a pus în vedere intimatei să depună la dosar originalele declarațiilor de primire a echipamentului de protecție de către reclamantul R. M., însă la termenul din 1.04.2015, avocatul intimatei a arătat că societatea nu înțelege să se mai folosească de aceste înscrisuri, astfel că este clar faptul că salariatul nu a primit echipamentul de protecție de la data încadrării, ci abia ulterior.

Este cert că recurentului i s-a produs un prejudiciu moral, dar și material, rezultat din faptul că acesta nu se mai poate încadra în muncă, urmare a bolilor profesionale dobândite pe parcursul desfășurării activității în cadrul intimatei.

Trebuie avut în vedere că reclamantul are doar 44 de ani, că urmează a fi afectat permanent de aceasta boală, care necesită medicație specifică, fiind întrunite condițiile prevăzute și de art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

Prejudiciul este dovedit prin efectele astmului bronsic, necesitatea asigurării unei medicații permanente și tratament periodic în stațiuni, culpa angajatorului este dovedită, iar raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu există, dat fiind condițiile de muncă de la societatea pârâtaă.

Potrivit art. 175 alin.1 Codul muncii, angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, iar conform art. 187 al. 1 din același cod locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților. Obligația angajatorului de asigurare a securității și sănătății salariaților în toate aspectele legate de muncă este reglementată riguros de art. 6 și urm. din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, iar în caz de nerespectare a obligațiilor legale în materie ,angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă și bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat - art. 44 din aceeași lege.

Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite constând în încălcarea disp.art. 175 și 181 Codul muncii și ale Legii nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă.

Vinovăția societății, ca o a doua condiție, rezidă în neluarea măsurilor ce îl obligau pe angajator pentru aplicarea dispozițiilor mai sus menționate.

De altfel, chiar și în situația în care nu ar exista dispoziții legale atât de explicite cu privire la natura răspunderii juridice a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor bolilor profesionale, Curtea reține că dreptul salariaților la securitate și sănătate în muncă, garantat de disp.art.41 alin.2 din Constituția României, de disp.art.39 alin.1 lit.f) din Codul muncii și de prevederile legislației speciale aplicabile în domeniu, constituie un drept fundamental, căruia îi corespunde obligația corelativă și permanentă, pe parcursul executării contractului de muncă, a angajatorului de a lua toate măsurile ce se impun pentru protejarea sănătății angajaților, pentru evitarea oricăror riscuri de îmbolnăvire la locul de muncă, pentru informarea salariaților în privința existenței unor asemenea stări de pericol și, implicit, de a dezdăuna salariații pentru prejudiciile cauzate, în cazul nerespectării acestor îndatoriri.

Curtea reține că vătămarea cauzată sănătății salariatului recurent se datorează nerespectării de către angajator a îndatoririlor de evaluare permanentă a riscurilor la care era expus acesta împreună cu alți angajați, în desfășurarea raporturilor de muncă, prin neluarea măsurilor necesare prevenirii acestora și de informare asupra noxelor la care se expun la locul de muncă.

Astfel, potrivit disp.art.6 alin.1 din Codul muncii, orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfasurate, de protecție socială, de securitate si sanatate in muncă, precum si de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare.

Art.39 alin.1 lit.f) și h) din Codul muncii prevede că salariatul are, în cadrul raporturilor de muncă, dreptul la securitate și sănatate în muncă și dreptul la informare și consultare.

Conform disp.art.40 alin.2 lit.a) și b) din Codul muncii, angajatorului îi revin obligațiile de a informa salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfașurarea relațiilor de munca, precum și de asigura permanent condițiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si condițiile corespunzătoare de muncă.

Legea nr.319/2006 a sănătății și securității în muncă, care a transpus Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de munca, prevede, la art.7 că, în cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor;

b) prevenirea riscurilor profesionale;

c) informarea și instruirea lucrătorilor;

d) asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă.

Angajatorul are obligația să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin.1, ținând seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor existente.

Angajatorul are obligația să implementeze măsurile prevăzute la alin.1 și 2 pe baza următoarelor principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării efectelor acestora asupra sănătății;

e) adaptarea la progresul tehnic;

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos;

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din mediul de muncă;

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție individuală;

i) furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Potrivit art.13 din aceeași lege, angajatorul are obligația sa asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și de protecție necesare; să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de legislația specifică; să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării; să țină evidența zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute la art.7 alin.4 lit. e); să asigure funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice.

Curtea mai reține că evaluarea riscului de îmbolnăvire profesională a salariaților prin agenții existenți în mediul de muncă este o obligație permenentă a angajatorului.

În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza C-49/00, a stabilit că obligația anagajatorului de a evalua riscurile în timpul muncii este una continuă, care nu se stinge în momentul în care a avut loc o primă evaluare. El trebuie să evalueze riscurile în funcție de dezvoltarea progresivă a condițiilor de muncă și a cercetărilor științifice.

Curtea mai reține că angajatorul nu și-a îndeplinit nici obligația de reducere la minimum a riscului, prin aplicarea unor măsuri de protecție colectivă la sursa riscului, cum ar fi ventilația adecvată și măsurile potrivite de organizare.

A treia condiție, privind legătura de cauzalitate, rezidă în faptul că între neaplicarea dispozițiilor legale și prejudicial produs recurentului, respectiv dobândirea de către acesta a boii profesionale și considerarea sa ca inapt pentru desfășurarea activității în cadrul intimatei, există o strînsă legătură.

Pe lângă argumentele prezentate anterior, Curtea mai reține că raportul de cauzalitate între faptele ilicite ale angajatorului, constând în nerespectarea îndatoririlor de protecție a sănătății salariaților și prejudicul cauzat recurentului, rezultă și din mențiunile fișei de declarare a cazului de boală profesională.

Prejudiciul moral astfel cum s-a arătat mai sus, se cuvine și pentru că recurentul are doar 44 de ani, urmează a fi afectat permanent de aceasta boală, care necesită medicație și îngrijire specifică.

Curtea mai reține că, prin faptele ilicite expuse anterior, angajatorul a cauzat recurentului un prejudiciu, constând în vătămarea sănătății acestuia, stmul bronșic fiind o afecțiune care durează toată viața, având o evolutie îndelungată, discontinuă, capricioasă, prejudiciu ce nu a fost reparat.

Trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 346/2002 republicată, care prevăd că prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestațiile prevăzute în cuprinsul legii și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurator, doar în situația în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile acestei legi.

De asemenea, potrivit art.44 din Legea nr.319/2006 a sănătății și securității în muncă, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.

Se reține în acest sens că, astfel cum s-a statuat în literatura de specialitate și practica judiciară în domeniu, răspunderea patrimonială reciprocă a părților izvorăște din contractul individual de muncă, fiind o varietate a răspunderii civile contractuale, ce are însă particularități determinate de specificul raporturilor de muncă.

Se reține că, prin toate aceste fapte, angajatorul a nesocotit dispozițiile 8 din Codul muncii, potrivit cărora relatiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe, întrucât, pe lângă faptul că a adus recurentului, prin faptele sale, vătămări grave ale sănătății la o vârstă la care acesta era în deplinătatea capacității sale de muncă, respectiv la vârsta de 44 de ani, ce îi vor afecta pe viitor dreptul la muncă, limitându-i acestuia opțiunile și posibilitățile de a se angaja în anumite locuri de muncă, diminuându-i aptitudinile în cursul desfășurării activității lucrative, obligându-l să urmeze un tratament medicamentos permanent, a decis, în urma declarării afecțiunii dobândite ca boală profesională și concedierea acestuia, cauzându-i astfel un prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui reparație echitabilă Curtea reține că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, admiterea în parte a acțiunii și obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale.

Cu privire la capătul de cerere din acțiune prin care reclamantul a solicitat obligarea intimatei la plata unei prestații periodice în raport de pierderea capacității de muncă cu 30%, începând de la 7.05.2010 și pentru viitor, până la redobândirea capacității de muncă, Curtea reține următoarele:

Având în vedere că prin decizia nr. 50/17.11.2011 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, în urma declarării reclamantului ca inapt, afecțiunile medicale nu-i permiteau să-și îndeplinească corespunzător atribuțiile de

muncă, recurentul are dreptul și la o prestație periodică, ce va fi datorată de intimată de la data desfacerii contractului de muncă prin decizia sus menționată.

Ținând cont de faptul că în cauză nu s-au administrat probe pe acest capăt de cerere ,se impune administrarea de probe cu înscrisuri și expertiză pentru a se stabili cuantumul prestației periodice cuvenite reclamantului constând în diferența de venit suportată de reclamantul contestator ca urmare a reducerii veniturilor sale datorită diminuarii capacității de muncă ,la care se va adăuga c/val cheltuielilor medicale pe care acesta e nevoit să le suporte pentru tratamentul bolii profesionale .

Urmeză ca la stabilirea prestației periodice să se țină seama de salariul de care acesta ar fi beneficiat dacă nu ar fi contactat boala profesională, începând cu data încetării contractului individual de muncă din 17.11.2011 prin decizia nr.50 și până la data încetării sau modificării stării de incapacitate, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă.

Totodată, în cadrul expertizei se va verifica în ce măsură daunele provocate recurentului au suportat o acoperire parțială sau totală prin sistemul asigurărilor sociale de stat.

Instanța de trimitere va avea în vedere la stabilirea salariului de care ar fi beneficiat și disp.art. 44 din Legea nr.319/2006,în sensul că :,,Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.”

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.3 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului, declarat de reclamant și casarea în parte a sentinței.

Se va admite în parte acțiune și va fi obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, astfel cum s-a menționat deja în precedent.

Curtea va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, având ca obiect prestația periodică, potrivit considerentelor mai sus arătate.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul R. M., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2156/30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și cu chemata în garanție . SRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, Șoseaua Panduri, nr. 71, Corp A, parter, sector 5 și în consecință:

Casează în parte sentința civilă nr. 2156/30 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Admite în parte acțiunea.

Obligă pârâta . Ploiești să plătească reclamantului R. M. suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.

Trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, având ca obiect prestația periodică.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2015.

Președinte,Judecători,

A.-C. BotezElena StaicuVeronica-I. S.

Grefier,

D. V.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red. ES

Tehnored.CC

2 ex/2.04.2015

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. H. G. A.

← Despăgubire. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 223/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Acţiune în constatare. Decizia nr. 526/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubire. Sentința nr. 104/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 683/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubire. Sentința nr. 20/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI